vineri, 28 iunie 2013

Egoismul este unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane


Egoismul reprezintă sursa multor conflicte .
Fiindcă egoistul nu se gândeşte decât la el.
Face orice pentru nevoile lui, călcând în picioare pe ceilalţi pentru atingerea scopurilor sale.
Pentru asta are nevoie să domine.
Nu poate să trăiască în egalitate.
Egalitatea dă drepturi celorlalţi pe care numai el vrea să le aibe.
Egoistul se crede centrul universului.
Totul trebuie să graviteze în jurul lui, când vrea el, cum vrea el.
Pentru un egoist, ceilalţi nu pot trăi cum vor ei, ci cum vrea el.
Fără să se gândească la ceilalţi, nu îi poate înţelege.
Nu poate înţelege că poate au alte dorinţe, alte nevoi.
Cei ce trăiesc cu un egoist, sfârşesc prin a se îndepărta de el.
Fiindcă cu toţii vrem să existăm, vrem să fim acceptaţi şi iubiţi pentru ceea ce suntem.
Vrem să fim respectaţi în complexitatea fiinţei noastre iar egositul nu este capabil să facă asta.
Mai trist este că egoistul nu-şi dă seama că e egoist.
Rămânând singur, nu îşi pune problema că anumite lucruri s-au produs din cauza lui, că anumite incapacităţi i-au făcut pe ceilalţi să se îndepărteze de el.
El are întotodeauna dreptate.
Nu poate să iasă din sine, să se privească, să analizeze.
După el, ceilalţi greşesc constant.( ce ironie, nu ?) .
Când ceilalţi se îndepărtează de el, se simte frustrat şi se victimizează.
Nu înţelege de ce se simte rău.
Nu poate să se gândească că se simte aşa fiindcă e singur.
Că este om şi are nevoie de ceilalţi.
Că asta e natura umană.
Că de-asta trăim înconjuraţi de oameni.
Că e minunat să trăim cu ei.
Că avem nevoie unii de ceilalţi, că nu putem trăi singuri şi chiar dacă trăim, trăim prost.
Şi pentru a trăi cu ceilalţi, trebuie să îi putem lua în calcul şi pe ei, nu numai ca satisfăcători ai nevoilor noastre.
Şi că nu putem să facem celorlalţi lucruri care nu ne plac nouă (cum spune proverbul).
Că în definitiv nici nu-i dificil dacă ne gândim la acest lucru înainte să întreprindem o anumită acţiune.
Dintr-o dată totul devine foarte simplu.
Ceilalţi sunt oameni ca şi noi şi nimănui nu-i place să stea lângă cineva lângă care nu simte că trăieşte.
Căruia nu îi pasă de problemele tale, de frământările tale.
Lângă cineva lângă care te simţi singur.
Este foarte adevărat că, astăzi când totul se mişcă foarte repede, când viaţa este extrem de complexă, când trebuie să facem milioane de lucruri într-o zi, să fim cei mai şi cei mai, disponibilităţile pentru cei din jur sunt reduse.
Atunci, fără să vrem, facem lucruri care-i pot răni pe ceilalţi.
Şi în acelaşi timp, pentru a putea supravieţui, fiecare dintre noi are nevoie de o doză minimă de egoism.
Devine problematic în momentul în care doza este prea mare şi face rău celor din jur.
Nu trebuie să avem un comportament extrem.
Să nu uităm să-i respectăm pe ceilalţi ca pe noi înşine.
Să nu uităm că avem nevoie unii de ceilalţi.
Că nu putem trăi izolaţi.
Că este esenţială comunicarea.
Că este necesară echilibrului nostru.
Că e minunat să împărţim cu ceilalţi tot ce ni se întâmplă.
Că până la urmă este o bogăţie pe care o ai.
Bogăţia de a fi înconjurat de oameni.
De a putea trăi cu ei.
De a fi fericit cu ei.
De a nu fi singur.

de Andre Frossard - jurnalist şi filosof francez

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...