miercuri, 23 septembrie 2020

Oamenii au nevoie…


Oamenii au nevoie de iubire. 

Au nevoie să se simtă iubiţi, au nevoie ca inima lor să bată la unison cu inima altcuiva. Au nevoie să simtă fluturi în stomac, să li se spună lucruri frumoase, să primească afecţiune. Au nevoie de atenţie, au nevoie de îmbrăţişări calde şi sincere. Au nevoie de acea siguranţă pe care ţi-o dă doar iubirea. Au nevoie de o jumătate a lor.

Oamenii au nevoie de prietenie. 

Au nevoie de un suflet care să le fie aproape şi care să-i asculte. Să le asculte bucuriile şi tristeţile. Să se bucure şi să plângă alături de ei. Au nevoie să nu se simtă singuri, neajutoraţi. Au nevoie de două mâini care să se întindă pentru ei atunci când sunt la pământ. Oamenii au nevoie şi caută toată viaţa prieteni.
 

Oamenii au nevoie de speranţă.

Au nevoie să creadă că atunci când lucrurile merg doar prost o să apară ceva care o să schimbe situaţia în bine. Au nevoie să ştie că viaţa nu ia fără să dea înapoi. Oamenii au nevoie de speranţă pentru a continua drumul anevoios al vieţii, pentru că speranţa e calea pe care mergem căutând luminiţa de la capătul tunelului.

 
Oamenii au nevoie de pace. 

Au nevoie să se simtă bine în pielea lor, să fie împăcaţi cu viaţa lor, cu realizările şi cu eşecurile lor. Au nevoie să se împace cu trecutul şi cu ce a rămas acolo. Oamenii au nevoie să îşi simtă sufletul uşor şi nu îngreunat de suferinţă. 


Oamenii au nevoie de libertate. 

Au nevoie să nu se simtă îngrădiţi, sufocaţi. Au nevoie să simtă că deţin controlul asupra deciziilor lor. Au nevoie să fie ei înşişi, nu nişte indivizi obligaţi să poarte o mască a societăţii.

 
Oamenii au nevoie de curaj

Au nevoie să se simtă puternici. Să simtă că pot. Ei au nevoie de curaj pentru a infrunta tot ce pare fără rezolvare.

 
Oamenii au nevoie de credinţă. 

Au nevoie să simtă că undeva, acolo Sus, cineva îi iubeşte şi îi ocroteşte de tot ce e rău. Au nevoie să simtă că nu le este dat mai mult decât pot ei să ducă.

 
Oamenii au nevoie de lacrimi de bucurie, de îmbrăţişări calde, de gesturi tandre, de vorbe frumoase, de sinceritate, de încredere şi de finaluri fericite.

 
Iar pentru toate astea… oamenii au nevoie de alţi oameni! 


de Iustina Ţalea
www.momenteinviata.ro

vineri, 11 septembrie 2020

Astăzi este cea mai frumoasă zi!


Culorile inimii

Fiecare dintre noi cântă partea lui la un instrument în această simfonie a vieții. Problemele apar atunci când vrem să interpretăm partitura altuia. Viața pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu. Cu toţii suntem învăluiţi, clipă de clipă, de dragostea divină. Experienţa şi viaţa fiecăruia schimbă alte vieţi. Misiune. Între noi nu există diferenţe decât cele din mintea noastră. Problema devine problemă în funcție de tălmăcirea pe care o da mintea mea. Nimeni nu este inferior altcuiva, oricine ar fi el. 
 
Suntem taine din marea Taină…

Omule, nu mai privi printre gene, toți norii de unde se aud tunete și unde iau foc fulgere sunt trecători. Gândurile şi emoţiile sunt efemere. Orice om este o icoană și reprezintă un dar pentru ceilalți. Nimănui nu-i trece prin cap să critice o culoare a curcubeului: verde e bun, albastru e păcătos, roşu e ruşinos, galben e mândru. Toate sunt nuanţe ale iubirii. Când ai renunțat să te împotriveşti viața te cuprinde în brațe. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine!

Iartă-mi, Doamne, lacrima rămasă în colțul inimii ! Cine sunt eu fără Tine?
Totul începe și se termină cu „Te iubesc”!
 
de Hrisostom Filipescu

miercuri, 9 septembrie 2020

Bilete către nicăieri

“Binecuvântate fie eșecurile! Lor le datorez tot ce știu.” – Emil Cioran


Toate dorințele noastre călătoresc, cu sau fără de bagaje dar la braț cu tot felul de speranțe – de cele mai multe ori unele mai absurde decât altele. Cum e aceea cu nemurirea, nu? Și cumpărăm aproape în fiecare zi bilete spre nicăieri, plătind fără să crâcnim prețul anticipat pe care viața ni-l prezintă la decontare. Murim încet în toate clipele pe care le traversăm scrutând un orizont tern, lipsit de strălucirea visurilor noastre pline de avânt, de parcă viața ar fi doar închipuirea de a fi binecuvântați cu minime bucurii și cu majore așteptări.

Ne cumpărăm voiaje înspre stele, dar aproape niciodată către miezul lucrurilor, spre centrul universului din noi înșine – deși nu întotdeauna ajungem la înaltul cerului și nu mereu ne atingem cu mâinile sau cu sufletul ținta, țărmul de mare tânjit cu disperare după naufragiul fiecărei Stea a Speranței.

Ți se spune obsedant, clar, pe silabe: “Stai de-par-te! Nu te a-pro-pi-a!”, de parcă visurile de a fi ard, topesc orice materie vie și orice gând, orice pas făcut înspre împlinire. Iar asta e o formă de abuz emoțional, exact ca atunci când oamenii nu-ți sunt nimic mai mult decât ceea ce te fac și cum te fac să te simți, dar pretind de la tine luna de pe cer. Și sfâșiat între neputință și disperare, asculți întocmai îndemnuri care nu fac decât să sporească haosul tău existențial, fără să ajungi oricum să împlinești nici măcar ceea ce ți se cere imperios, darmite ceea ce-și dorește din răsputeri sufletul tău..

Dar cine vine să-ți spună că în drumul către menirea ta, către bunătate, către împlinire, către frumusețe și vis trasformat în realitate ai nevoie fără de tăgadă de adevăr, recunoștință, iubire, lumină și iertare? De sinceritate și dragoste de bine, de înțeleaptă alegere pentru misiunea ta? Nu, nu prea vine nimeni să o facă, pentru că mulți nu știu care este esența divină a trecerii noastre prin viață. Și de cele mai multe ori pentru că oamenii confundă verbul “a fi” cu “a avea”, răspunzând aproape invariabil la întrebarea “Tu cine ești?” cu “Eu am”…

Nu. Nu avem. Nu deținem. Doar suntem. Iar în urma noastră poate rămâne iubire cu o singură condiție: să fim iubire. Să fim adevăr și lumină. Tu ești? Tu cine ești dincolo de zbaterea ta de zi cu zi de a acumula? Câtă iubire, lumină și adevăr îți curge prin vene laolaltă cu sângele? Și de fapt câtă minciună, arivism, trădare, lăcomie și indiferență răspândești în lume, punând o piatră de hotar definitorie între tine și ceea ce va conta odată ajuns la destinație?

Dar atunci când cumperi biletele către nemurire, omule, nu uita că mesajele pe care le trimiți în Univers se vor întoarce precum un bumerang exact la tine, în viața ta. Fii în miezul tău ceea ce-ți dorești să ți se întâmple și vei avea parte de tine multiplicat până la Bine. Astfel nu vei alege să ai, ci să devii.

Nu paria pe calea ușoară, dar îndreaptă-ți toate speranțele și luptă pentru a ajunge pe Calea Adevărului.

Nu alerga după materie, pentru că spiritul se va îndepărta de tine lăsând cât mai mult loc liber bucuriilor de suprafață, lipsite de valoare și profunzime.

Nu te urca într-un carusel de bâlci plin de amețitoare amăgiri, fandoseală, șmecherie și poleială, vei coborî la final într-o viață cu sclipiciul sărit exact în locurile esențiale și care, astfel, va ieși în evidență jenant precum unghiile unor pretinse doamne, gheare scociorâtoare decojite de lacul strălucitor.

Nu apleca urechea la vorbăria plină de viclenie și văicăreala fără cap și fără coadă care ți se insinuează perfid în urechi, viața ta este mai mult decât o bârfă ieftină și o minciună nemiloasă, nerușinată și croită prost.

Nu-ți învrăjbi semenii și nu-i ridica pe unii împotriva celorlalți, pentru că atunci când semeni vânt, nu vei culege decât furtuni care te vor lăsa în urmă devastat și din ce în ce mai singur.

Nu săpa groapa altuia, pentru că, din fericire, pământul e rotund precum roata iar legile fizicii și ale principiilor morale rotesc întâmplările independent de voința ta – asta înseamnă că hăul te va ajunge din urmă mai devreme sau mai târziu și se va căsca fix sub tălpile tale.

Nu-ți așeza pe chip măști făcute să încânte ochi care nu știu cum să privească, negura se va risipi la un moment dat și vălul se va ridica chiar și de pe cea mai încețoșată și naivă privire.

Nu-ți îmbrăca neputințele în straiele urii, nu e nimeni vinovat în afară de tine pentru limitele pe care nu le poți birui, nu te răzbuna pentru tot ceea ce nu ești pe cei care sunt exact ceea ce visezi tu că ai merita să fii.

Nu te erija în Judecătorul Suprem al existenței altora – nu ești decât un bulgăre de tină care și-a uitat apartenența la neant.

Nu-ți trăda aproapele, Iuda, vânzătorul și iubitorul de arginți s-a ascuns bine printre apostoli, dar a sfârșit prin a fi exact cine era în adâncul său: o ființă nedemnă, de ocară peste veacuri.

Nu mai împroșca cu venin înspre cei pe care-i consideri mai slabi și mai lipsiți de noroc decât tine, nu face rău cu bună știință, amintește-ți că cine ridică sabia, de sabie va pieri.

Și mai ales amintește-ți mereu, omule, de legea atracției universale, de faptul demonstrat că întodeauna vei chema înspre tine exact ceea ce trimiți înspre alții, iar biletele către nicăieri pe care ai dat din coate ascuțite ca lamele de pumnal să le obții, nu te vor purta spre libertate ci doar înspre o altă robie, cea a vinovăției fără de sfârșit și fără de iertare, a singurătății sau a falselor prietenii, a îndepărtării de ceea ce ți-a fost dăruit ca misiune: bunătatea sufletească fără de rezerve, iubirea, lumina și adevărul.

“Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.” – nu ar fi păcat să fi trecut prin viață și să nu fi înțeles nimic din ceea ce ne-a spus Petre Țuțea?

Și atunci fii. Fii Bunătate, fii Iubire, fii Adevăr și fii Lumină. Gândește-te că ești o coală albă, pură, pe care ai libertatea să o așezi în mașinăria de scris a eternității și să tipărești acolo, pe ea, o proclamație despre ființa pe care a plămădit-o Dumnezeu cu tot ce e mai bun și frumos pe lume. Un manifest despre tine.

Nu rupe niciodată puntea dintre tine și El. Altfel te vei trezi condamnat să rămâi un suflet etern rătăcitor, pierdut fără scăpare și fără putința de a zări vreun Far al Bunei Speranțe la orizont. Un călător singur și neiubit printre cei pe care i-a nesocotit, pe care i-a lovit, pe care i-a înșelat, i-a mințit, i-a prigonit, i-a vândut, de care s-a folosit și pe care i-a înjosit cu o aroganță pe care a crezut-o a fi calitate umană, nu blestem.

de Carmen Voinea – Răducanu
sursa: http://www.carmenvoinearaducanu.ro/

luni, 7 septembrie 2020

Cum ajung oamenii să se simtă nefericiți?


De când se nasc, oamenii sunt supuși influențelor familiale și sociale și își formează un anumit sistem de credințe, valori și atitudini în acord cu mediul și cultura din care provin. Li se spune că trebuie să fie într-un anumit fel pentru a fi acceptați de cei din jur, că trebuie să facă ori să nu facă anumite lucruri pentru a nu fi respinși ori excluși. Prea puțin le este încurajată autenticitatea și prea mult se pune accentul pe conformism.


În acest fel, pot ajunge să trăiască pe pilot automat, conduși fiind de „trebuie” și „așa se face”. Nu-și iau răgazul de a începe să se cunoască pe ei înșiși, de a-și pune întrebări, de a-și redefini valorile și credințele. Își pun măști și ajung să se identifice cu acele măști, iar relațiile lor interpersonale devin lipsite de autenticitate. Pot deveni fățarnici, pot accepta minciuni sau trădări deoarece le este teamă să nu rămână singuri, deși nici măcar nu le plac oamenii cu care interacţionează.

Tot din acest motiv rămân în relaţii toxice și disfuncţionale ori se căsătoresc cu o persoană nepotrivită, cu care nu sunt compatibili. Pentru că vor să fie în rândul lumii, au o vârstă sau pentru că se simt presați de cei din jur, acceptă relații de compromis sau fac copii, deși nu își doresc sau nu se simt pregătiți pentru asta. Apoi încearcă să-și umple anumite goluri interioare prin intermediul copiilor, să trăiască pentru și prin ei, deoarece nu știu să dea un sens propriei vieţi - se sacrifică pentru ei și așteaptă de la ei să facă la fel.

Le fac altora pe plac și renunță la propriile nevoi și dorințe, crezând că dacă se pun pe primul loc în viața lor sunt egoiști (pentru că așa au fost învățați să creadă), fără să ia în considerare faptul că dacă ei nu sunt bine și nu au grijă de ei, nu pot să facă nimic pentru alții sau dacă fac, oferă „din ce nu au”, se consumă și se epuizează și se așteaptă ca ceilalți să le returneze investiția cu dobândă.

Ajung să considere că sunt victime ale destinului ori că alții sunt nedrepți cu ei și nu își asumă responsabilitatea pentru propriile decizii și acțiuni, pentru propriul fel de a gândi și a se comporta. Dau vina pe alții în loc de a căuta soluții și așteaptă ca problemele lor să fie rezolvate ca prin minune. Sunt pasivi și nu sunt dispuși să renunțe la zona lor de confort, la familiaritate sau la anumite obiceiuri disfuncționale, dar se plâng și își găsesc scuze și justificări pentru lipsa lor de acțiune.

Dacă li se ivește vreo oportunitate de schimbare, încep să-i găsească „nod în papură” deoarece nu vor, de fapt, să renunțe la „răul cu care s-au obișnuit”. Pentru a-și păstra o imagine de sine pozitivă, în momentul în care văd că ceilalți au succes, îi critică și îi desconsideră spunând că au avut noroc sau au obținut rezultatele respective pe căi necinstite. În același fel, dacă un membru al familiei dorește să aleagă o altă cale, diferită de a lor, pot începe să-i spună că este egoist, că nu va reuși, că visele nu țin de foame, deoarece nu își doresc ca schimbarea și reușita lui să-i pună față în față cu propriile autolimitări și renunțări.

Deoarece nu își doresc să iasă din zona lor de confort, să se aplece asupra propriului interior, se focalizează asupra celorlalți, îi analizează și îi bârfesc pe alții, trăiesc pentru aparențe și pentru gura lumii.

Nu au obiective și nu își stabilesc planuri, ci mai degrabă trăiesc la voia întâmplării ca niște frunze purtate de vânt. Își ocupă timpul cu distracții de moment sau fac lucruri care nu-i ajută să crească și care nu le aduc vreun beneficiu. Nu investesc în ceea ce ar putea să-i ajute să-și dezvolte orizonturile și să-și schimbe viața, ci se gândesc doar cum să piardă timpul liber pe care îl au.

Iau decizii din frică ori pentru că le este teamă să nu piardă ceea ce au deja, și nu pentru că își urmează visurile și pasiunile ori pentru că vor să construiască altceva în viața lor. Se tem de eșec, dar se tem și de succes, pentru că succesul ar presupune renunțarea la stilul lor de viață cu care s-au obișnuit, renunțarea la anumite credințe limitative. Succesul le-ar redefini identitatea, iar un om ancorat în exterior, un om care nu s-a definit pe sine decât prin prisma imitației și a conformismului, nu ar ști cum să se redefinească dacă ar renunța brusc la ancorele sale exterioare, la ceea ce i s-a spus că trebuie să fie (conștient sau inconștient a preluat aceste „reguli” și „prescripții”.

Oamenii echilibrați, maturi, cei care se acceptă pe sine și caută să evolueze în permanență, să se vindece de trecut, de copilărie, cei care sunt dispuși să greșească și să eșueze (adică să încerce, să riște și să învețe din propriile greșeli) sunt oameni care știu că fericirea și calitatea vieții lor depind de ei . Sunt oameni care își asumă responsabilitatea, care își urmează visurile și își ating obiectivele în ciuda tututor greutăților, care nu acceptă dependența în relațiile lor, nu le permit altora să le frângă aripile și nu fac compromisuri când vine vorba de libertatea, valorile și principiile lor.

Chiar dacă se confruntă cu dificultăți, se întăresc, își accesează puterea interioară și merg mai departe cu lecțiile învățate. Oricât de greu ar fi procesul prin care trec, nu renunță și nu acceptă să se transforme în victime.

Se adaptează la nou și depun toate eforturile necesare pentru a-și schimba cursul vieții, atunci când nu le mai place ceea ce trăiesc sau nu se mai simt bine în propria viață. Aspiră la mai bine și nu mai acceptă răul cu care s-au obișnuit, asumându-și pe de-a-ntregul responsabilitatea vieții lor, deoarece soluțiile și răspunsurile pe care le caută nu le sunt servite pe tavă, ci sunt rezultatul propriei munci interioare, căutărilor personale.

Nefericirea, drama și disperarea din viața noastră sunt date de atitudinea pe care o avem, de felul în care ne raportăm la ce ni se întâmplă. Trăirile noastre negative sunt susținute și întreținute de gândurile pe care le avem. Putem, așadar, să alegem să gândim altfel, să avem alte emoții și stări psihice.

Și chiar dacă ne naștem în familii sau în medii defavorizate, nu suntem condamnați la a repeta destinul părinților sau bunicilor noștri. Doar dacă credem că nu avem de ales, că suntem condamnați, atunci într-adevăr ne condamnăm singuri la nefericire.

Nimeni nu poate să ne doboare dacă noi nu acceptăm asta. Noi suntem singurii responsabili de cum trăim, fără a căuta vinovați, fără scuze, fără justificări. Dacă nu ne asumăm acest lucru, vom găsi de fiecare dată motive pentru a nu acționa, pentru a nu ne schimba, pentru a nu ne îndeplini visurile, pentru a ne complace în suferință. Vom găsi de fiecare dată vinovați și explicații prin care să ne justificăm lipsa de împlinire, iar puterea noastră interioară va rămâne doar un concept abstract sau o trăsătură de care numai cei care au noroc în viață pot beneficia.

de Dr. Ursula Sandner

joi, 20 august 2020

Trebuie să știi asta: totul va fi bine, trebuie doar să ai răbdare

Spune cu voce tare: va trece și asta! Pentru că astfel se întâmplă întotdeauna. Migrenă, durere, tristețe – totul dispare, trebuie doar să aștepți puțin.

Totuși în timp te obișnuiești cel mai adesea să te limitezi. Vrei să grăbești cursul natural al evenimentelor, să controlezi rezultatul oricărei situații și să stabilești independent direcția suplimentară a lucrurilor.

O persoană de la naștere nu are suficientă răbdare, dar în el există o mare dorință de a deveni cel care va stabili cum ar trebui să se întâmple totul.

Deși nu recunoaștem, fiecare dintre noi își dorește puterea, indiferent că niciunul dintre noi nu poate controla în totalitate lumea din jurul nostru. Viața este prea imprevizibilă pentru asta. Poți alege doar timpul și metoda mișcării tale ulterioare, dar timpul este în afara controlului oricui.

Cu siguranță, toată lumea a auzit deja că suferința nu durează o eternitate, chiar și atunci când pare că nu se mai sfârșește. Cu toții ne-am aflat într-o situație în care ni s-a spus să nu ne agățăm de ceea ce se întămplă chiar acum sau în trecut și să nu lăsăm circumstanțele să ne tragă în jos.

În astfel de momente, este dificil pentru o persoană să vadă altceva în afară de suferința sa. Durerea, însă, este cu adevărat temporară. Cel mai dificil lucru este să înțelegem că durata acestei perioade va fi diferită în funcție de circumstanțe.

Când te confrunți cu problemele vieții, tu însuți alegi cum le vei face față și cum urmează să supraviețuiești acelei perioade grele din viața ta.

Fiecare persoană are puterea necesară în interiorul său pentru a alege fericirea, determinându-și propriul mod de a supraviețui și de a depăși acele obstacole.

Acest lucru nu înseamnă că nu vei suferi, doar să-ți amintești că în timpul acelei suferințe ai întotdeauna de ales. Evită să fii victima circumstanțelor. Ești mult mai mult decât variabilele de mediu și viață.

Vreau ca să-ți dai seama repede că nu există viață fără dificultăți, oricât pare totul la prima vedere. Le arăți altora ceea ce vrei să le arăți împărtășind cu ei acele momente din viața ta pe care vrei să le împărtășești. Și nu îți exprimi întotdeauna gândurile, sentimentele sau lupta interioară.
Te rog, indiferent de ce se va întâmpla, nu uita niciodată că vei fi bine!

Oferă-ți ocazia să-ți umpli viața cu impresii și experiențe. Vei fi nevoit să înfrunți dificultățile și să iei decizii care te vor ajuta să le depășești. Va trebui să cauți modalități de a continua mai departe, indiferent cât de dificile ar putea părea obstacolele din viața ta. Dar vei ajunge cu siguranță în partea opusă, plini de încredere că alegerea pe care ai făcut-o a fost cea potrivită, chiar dacă te-a obligat să iei o cale alternativă.

Nu uita că orice cale pe care o iei este o sursă valoroasă de cunoaștere și fiecare schimbare îți spune cine ești și cine vei deveni. Lumea este plină de oportunități pentru cei care îi caută. Nu ar trebui să fii ca oamenii care se închid de tot ce este nou. Alege în schimb dezvoltarea.

Dezvoltarea personală este practic imposibilă fără durere și suferință, la fel cum este imposibilă fără triumf sau bucurie.

Permite-ți să te dezvolți și să te bucuri de fiecare moment din viața ta, indiferent dacă este bine sau rău. Permiteți să trăiești aici și acum și îți promit că vei fi bine.

 sursa:  https://psihologiadeazi.ro/

miercuri, 12 august 2020

Oamenii nepotriviți te vor învăța mereu lecțiile potrivite


Tot ce se întâmplă în viața noastră nu este un accident. Schimbările ajută la realizarea faptului că nu suntem putem să controlăm absolut totul. Tot ceea ce ni se întâmplă face parte dintr-un lung lanț de evenimente numite viață.

Oamenii vin în viața noastră la fel, nu întâmplător. Ei ne ajută să învățăm cele mai importante lecții.

Regreți că ți-ai petrecut cei mai buni ani în relații care nu au dus la nimic bun? Trebuie să recunoști că această experiență dureroasă, negativă, a fost necesară pentru tine. Anume ea te-a schimbat.

Acea experiență te-a ajutat să devii ceea ce ești astăzi. Și astăzi ești cea mai bună versiune a ta. Ai devenit mai înțelept și mai puternic.

Fiecare persoană pe care o întâlnim este destinată să lase o amprentă în viața noastră. Prieteni, colegi și parteneri – toți contribuie la creșterea și dezvoltarea noastră personală. Chiar dacă nu ați fost apropiați, acea persoană oricum a jucat un rol în viața ta.

Nu mai vorbim de acele persoane care ți-au provocat suferință și ți-au ruinat visele. Ele vin în viața noastră dintr-un motiv. Nu poți nega acest fapt. S-ar putea să regreți că ai întâlnit odată o relație cu o persoană. Dar trebuie să recunoști, ei au fost cei care te-au făcut ceea ce ești. Felul în care ai vrut să fii.

Cu fiecare cunoștință nouă, viața noastră se schimbă într-un fel sau altul.

Cuiva îi este destinat să intre în viața noastră pentru a ne inspira spre realizări mari, pentru a ne ajuta să devenim mai puternici și să ne pregătim pentru încercările dificile care urmează.

Unii vor rămâne în viața noastră pentru totdeauna, iar ații nu vor rămâne în ea mult timp. Unii din ei pot fi doar niște mesageri.

Cineva este destinat să intre în viața noastră pentru a distruge tot ceea ce avem și tot ceea ce am creat. Aceste persoane provoacă suferință și răni care nu se vindecă complet. Dar, datorită acestor oameni, învățăm să ne ridicăm din cenușă. Durerea și suferința pe care o experimentăm aduce schimbări în viața noastră.

Nu poți doar să negi prezența lor și impactul pe care l-au adus vieții tale. Au contribuit la creșterea și dezvoltarea noastră.

Există oameni care intră în viața noastră atunci când ne așteptăm cel puțin. Acești oameni ajută la redobândirea speranței pierdute. Ele ne dau credință în iubirea adevărată. Sunt lumina care luminează drumul chiar și în cele mai întunecate vremuri.

Data viitoare, când vei începe din nou să regreți ceea ce s-a întâmplat în trecut, nu uita: nimic din viața noastră nu se întâmplă fără un motiv.

Decizia pe care ai luat-o odată a fost corectă. La vremea aceea era corect. Omul care a intrat în viața ta în acea perioadă nu a venit la întâmplare. Aceasta este experiența ta. Cineva ne învață și cineva ajută și susține.
 

marți, 11 august 2020

Ironia vietii este ca aproape nici o lectie nu o inveti razand, ci plangand…

 Tablou din trecut…

https://www.iubiresilumina.com/2020/08/ironia-vietii-este-ca-aproape-nici-o.html

Inevitabil, privim mereu in urma. Pentru ca viitorul e necunoscut si uneori ne sperie, iar prezentul poate nu ne place. Si privim in urma, agatandu-ne de amintiri in care eram fericiti.
E gresit sa ramai ancorat in trecut, sa traiesti gandindu-te doar la ce a fost, insa e foarte bine daca agatandu-te de ceva din trecut, care te-a facut puternic si te-a impins in fata intr-un anumit moment, poti trece cu succes peste o noua perioada proasta din viata ta.

E adevarat ca nu poti schimba ce a fost facut sau spus si nu poti vindeca sentimente pe care le-ai ranit. Tot ce poti sa faci e sa inveti, sa tragi concluzii.
De cele mai multe ori lectia nu o inveti pe moment, de multe ori iti dai seama ca ai invatat-o in timp, amintindu-ti mereu de unde ai plecat si unde ai ajuns.
Fiecare zi traita devine trecut. Un trecut in care mereu vom privi. Uneori cu nostalgie, alteori cu regret. Uneori cu bucurie, alteori cu tristete.

Eu ma simt bine privind din cand in cand inapoi. Sunt amintiri pe care le privesc cu drag si dor, altele care desi ma dureau, imi aduc bucuria ca m-au transformat in omul care sunt.
Cu totii am gresit si nu o data. Nu trebuie sa te rusinezi de un trecut plin de greseli. Trebuie sa te rusinezi doar daca continui si in prezent cu aceleasi greseli.
Cu bune, cu rele imi place prezentul meu, fiecare zi e speciala; insa nu mi-e teama si imi face bine sa privesc din cand in cand inapoi si sa trec in revista ce am invatat CU TIMPUL…

Ironia vietii este ca aproape nici o lectie nu o inveti razand, ci plangand…  

de Iustina T/Momente in viata

joi, 30 iulie 2020

Nu-ți fie frică să pierzi iubirea


Pierderea iubirii este întotdeauna o tragedie. Și nu contează dacă ai 15 sau 45 de ani. Este stres, durere, dar poți supraviețui, depășind situația.

Pierderea iubirii nu va trece fără urmă. Doar fără ploaie nu există curcubeu …

Pierderea iubirii este o lecție. Înțelegi cine ești și de la cine te-ai îndepărtat. Înțelegi cât de departe te-ai îndepărtat de adevărul pe care urma să îți construiești viața sau de oamenii care au fost îndepărtați. Înțelegi că rămânând aproape de o anumită persoană, pierzi din vedere obiectivul tău și îți schimbi planurile.

Aceste relații încep să te mănânce și să te distrugă.

Înțelegi că, poate, ai iubit pe cineva cu toată ființa ta, dragostea ta te-a rănit și nu te-a ajutat. Oricâtă energie, efort și timp ai pune într-o relație, uneori este pur și simplu necesar să ieși din ea.

Pierderea iubirii este vindecarea.

După fiecare despărțire, analizezi și te vindeci. La început ești derutat, nesigur și confuz. Inima ta eșuează. Nu înțelegi cine ești fără un/o partener/ă în apropiere.

Dar mai târziu vei constata că viața ta se schimbă în bine. Înțelegi că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Și, zi de zi, înveți să aduni și să lipești bucățile unei inimi frânte.

Uneori pierderea iubirii este o învățătură. După o despărțire, te retragi de la cine erai – în mod individual și cu fostul/a partener/ă – și descoperi cine poți deveni fără el/ea. Găsești forță în luarea propriilor tale decizii. Dansezi la un ritm nou, la o nouă melodie. Lași trecutul să te înmoaie. Înveți că iubirea nu depinde de o anumită persoană, acest sentiment trăiește în tine, cuvintele și acțiunile tale.

Uneori pierderea iubirii este un memento. Despre cine ești. Despre valoarea ta. Despre impermanența lumii și cum poți continua să avansezi, în ciuda experienței trecute. Că trebuie să te schimbi pentru a fi alături de alți oameni, pentru a începe din nou, pentru a găsi ceva mai frumos decât ceea ce ai avut.

Uneori pierderea iubirii este o binecuvântare. Pentru că, în ciuda durerii în piept, că viața veche s-a prăbușit, că tot ceea ce ai crezut a fost făcut praf, ai aflat că există un număr imens de oportunități și mulți potențiali domni/doamne care te vor aprecia și nu vor pleca.

Încât această relație a fost o pregătire, te-a făcut să înțelegi de cine ai nevoie cu adevărat.

Nu îți fie teamă să pierzi iubirea, pentru că un loc sfânt nu este niciodată gol. Înseamnă că soarta a pregătit pentru tine o întâlnire care îți va transforma viața în bine. Doar că această relație s-a întrecut în sine și atunci nu vor fi decât dezamăgiri.

Pierderea iubirii — este o resetare a sistemului tău intern.

https://psihologiadeazi.ro/

marți, 14 iulie 2020

Când bărbatul își găsește o amantă

 
”Am totul sub control”, se gândește bărbatul căsătorit, atunci când își găsește o amantă. Așa crede, când merge cu ea la întâlnire, în pat sau în călătorie, zicându-i soției că merge în deplasare.

”E doar o aventură. Familia e ceva sfânt. Pot să pun capăt acestor relații în orice moment.” Așa crede el până în acel moment cheie, când își dă seama că nu, nu poate.

Într-un anumit moment totul iese de sub control. Bărbatul nu mai controlează nimic, nimic nu mai depinde de el.

Acum rolul lui este cel de servietă, care va fi dus de femeia care va avea rezistență mai mare și intuiție mai dezvoltată. Cea care va rupe relația atunci când el va dori cel mai mult să o mențină.

Rămas în familie, acest bărbat va crede că, de fapt, nimic nu s-a schimbat: soția cum era plictisitoare, așa și a rămas. Mergând la amantă însă va vedea cum fanteziile lui romantice devin realitate, iar dorința după o femeie nouă este la fel de puternică ca înainte.

Cea mai importantă chestie pe care trebuie s-o înțeleagă un asemenea bărbat este că relații secundare fără probleme nu există. Și în general nu ar trebui să existe relații secundare. Fie lupți pentru ceea ce ai, fie cucerești ceea ce vrei și lași pe omul de alături să își găsească fericirea. Când înșeli, nu-ți va fi rău doar ție, dar și soției. Așa că nu-i mai face ochi dulci colegei și nu începe o relație ”nevinovată” cu altcineva. Nu fi laș. Fie ești cu omul de alături, fie nu ești.

Dacă totuși ai făcut-o și crezi că ceea ce simți acum e, de fapt, dragoste adevărată, atunci trebuie să știi că e ușor să o iubești pe cea pe care o vezi mai rar și îți permiți mai multe cu ea.

Repet: faza cu amantele e o aberație. Dacă nu îți place ceva la soție, încearcă să comunici, să rezolvați împreună. Dacă nu merge, luați-o fiecare pe calea lui și oferă o șansă la ambii să fiți fericiți. Dar nu gândi că o amantă va rezolva ceva. E o prostie. De fapt, cea mai bună soluție este ca soția ta să fie cea mai bună „amantă”. Și cea mai bună prietenă, și cea mai bună iubită. Iar ca să fie așa trebuie să demonstrezi, să lupți și să iubești în fiecare zi.


sursa: Sufletisme.ro

vineri, 10 iulie 2020

Trăsăturile unei femei puternice


De-a lungul carierei am lucrat cu multe femei care fie nu au fost învățate să-și acceseze puterea interioară, fiind crescute în spiritul supunerii ori unor credințe învechite, fie au început ele să renunțe la acea putere personală pentru a corespunde mai bine așteptărilor celor din jur și rolului care le-a fost atribuit.

De multe ori credem că trebuie să fim într-un anumit fel ori că trebuie să facem anumite lucruri pentru a fi plăcuți și acceptați de ceilalți – renunțăm la autenticitatea noastră și ajungem să fim și să ne comportăm în funcție de nevoile și pretențiile celor din jur. Chiar dacă avem anumite calități unice care ne pun în valoare, le ținem ascunse doar pentru a nu ieși din tipar, pentru a nu-i deranja pe alții, pentru a nu fi „altfel” decât se așteaptă lumea să fim.

Multe femei încă au teama de a se pune în valoare, de a-și face vocea auzită, de a lua decizii punându-se pe ele pe primul plan deoarece le-au fost insuflate credințe precum „bărbatul este capul, iar femeia gâtul”, „femeia ține familia unită”, în general, credințe care plasează femeia pe loc secund, care o fac să creadă că trebuie să se sacrifice ori să renunțe la visurile ei pentru a le fi altora bine. Dar o femeie care și-a asumat puterea interioară știe că este la fel de importantă ca bărbatul de lângă ea, știe că este valoroasă chiar dacă nu are un bărbat lângă ea (pentru că de multe ori femeile se valorizează prin rolul de soție sau mamă) și știe că dorințele și visurile sale contează la fel de mult ca ale celorlalți.

O femeie puternică își asumă responsabilitatea pentru viața ei și nu așteaptă să fie salvată ori „trezită” de un prinț fermecat. Se trezește singură și începe să-și facă un plan de viață, pentru a da o direcție propriului destin, în acord cu dorințele și aspirațiile sale.

Își asumă atât părțile întunecate, cât și cele luminoase și caută în permanență să evolueze, să-și vindece rănile trecutului pentru a nu le mai recrea, să-și confrunte fricile, să-și transforme credințele limitative care au ținut-o pe loc până acum.

Se întreabă ce înseamnă feminitatea pentru ea, dacă rolurile atribuite de alții rezonează sau nu cu felul ei de-a fi, dacă o limitează sau nu, iar apoi face schimbările necesare pentru a-și trăi viața în acord cu propriul adevăr interior, nu cu așteptările celor din jur.

O femeie puternică își asumă puterea creatoare și știe că felul în care arată viața ei depinde de ea, deoarece ea este cea care stabilește cine este și ce vrea să creeze în lume, să lase în urma sa. Nu le permite altora să îi dicteze cursul propriului viitor, să îi spună ce ar trebui să simtă, să gândească ori să facă.

Știe să spună „nu”, să-și traseze limite și granițe personale de interacțiune și se înconjoară de oameni care îi potențează acea putere interioară, nu care o trag în jos și încearcă să-i distrugă stima și încrederea în sine.

Își prețuiește interesele și pasiunile și caută să le integreze cât mai mult în viața ei – pentru a ști ce îți place, ce îți displace, ce-ți aduce bucurie, ce te ajută să crești ori pur și simplu să te simți bine, este necesar să-ți dai voie să explorezi cât mai mult, să încerci lucruri noi, să experimentezi fără teamă sau constrângeri ceea ce viața are să-ți ofere.

O femeie puternică caută să-și dezvolte autonomia și independența, să-și fructifice abilitățile și potențialul, să-și depășească limitele și le încurajează și pe alte femei să facă același lucru – nu se teme de ele, nu se simte amenințată de ele și nici nu le invidiază pentru că știe că invidia vine dintr-o lipsă de prețuire de sine, din sentimentul că nu ești suficient de bun sau de valoros.

O femeie puternică își asumă și își îmbrățișează sexualitatea și nu o privește ca pe ceva rușinos sau tabu.

Își ascultă vocea interioară și intuiția și este în contact cu simțurile sale – observă ce anume o face să se simtă mică, închisă, tensionată și ce anume o face să se simtă liberă, deschisă și entuziasmată și nu face compromisuri de dragul altora în propriul detriment.

Fiecare femeie are în interiorul său toate resursele pentru a-și transforma viața, pentru a face schimbările pe care și le dorește. Nu există femei „slabe”, există doar femei care trebuie să mai lucreze cu ele însele pentru a se elibera de credințe disfuncționale sau limitative, de tipare nocive de gândire sau comportament, de influențe toxice.

Folosește-ți puterea interioară!
Dr. Ursula Sandner

miercuri, 8 iulie 2020

Sunt... momente în viață.

 
Sunt... momente în viață. Asta îmi spun de fiecare dată, fie că e vorba de un moment încărcat de bucurie, fie că este unul de mare tristețe.
 
Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puțin însemnate, mai vesele sau mai triste, cu fiecare zi care trece, mai numărăm câte o amintire, câte un gând, un sentiment, o povață sau o povară.

Sunt momente când sfârșitul unei zile ne întristează pentru că nu putem trăi la infinit clipele care ne-au făcut inima să tresalte de bucurie și momente când căderea nopții e o binecuvântare, care ne acoperă sufletul cu vălul invizibil al speranței că mâine va fi puțin mai bine.
 
Sunt momente când trebuie să hotărăști de unul singurul dacă trebuie să mergi tot înainte pe drumul ales sau dacă e timpul să pui punct și să o iei de la capăt, iar aceasta este probabil cea mai grea decizie pe care suntem forțați să o luăm câteodată. Singuri. Pentru că viitorul stă adesea chiar în mâinile noastre.
 
Sunt momente când tot ce ne rămâne este iubirea pentru propria persoană, deși, uneori o pierdem și pe aceasta.

Sunt momente când ceea îți dorești și ceea ce obții sunt două lucruri complet diferite, la fel cum sunt momente când ceea ce primești înseamnă prea puțin comparativ cu ceea ce oferi.
Sunt momente când ai motive să plângi până la epuizare și momente când găsești câte un motiv de bucurie în cele mai mărunte și aparent neînsemnate lucruri.
 
Sunt momente când Dumnezeu îți scoate în cale oameni extraordinari care să-ți călăuzească pașii spre a ajunge într-un loc mai bun și momente când îi ia pe acei oameni de lângă tine pentru a te învăța că nimic nu durează o veșnicie și că suntem totuși mici, atât de mici...

În cele din urmă, sunt momente când învățăm că oamenii rămași în urmă nu trebuie amintiți nici cu regret, nici cu mâhnire, nici cu ură. Ei fac parte din trecut pentru că într-un fel sau altul au șlefuit omul care azi e mai înțelept și mai bun decât era cu un an sau cu mulți ani în urmă.

Sunt... momente în viață.

de Iustina Ţalea Dinulescu 

luni, 6 iulie 2020

Tu cu cine te compari?


Răspunsul corect este „cu mine însumi - cu cel care am fost ieri”, însă în realitate nu facem asta întotdeauna. Ne uităm în stânga și în dreapta, ne simţim mai bine cu noi înșine când vedem pe cineva mai „nenorocit” decât noi și ne scade stima de sine atunci când vedem pe un altul care o duce mai bine.

În psihologia socială există termenul de comparaţie socială: ea poate să fie ascendentă, adică ne comparăm cu cei care sunt mai buni decât noi într-un domeniu sau altul și comparaţie social descendentă, când îi observăm pe cei care sunt mai puţin norocoși decât noi și asta ne ajută să ne simţim mai bine în pielea noastră.

Din păcate, comparaţia socială descendentă ne poate crește în mod artificial stima de sine. Ne gândim „uite că sunt și alţii care o duc mai rău decât mine” și ne culcăm pe o ureche. Această satisfacere falsă a egoului nostru ne face să ne uităm la emisiuni de scandal, la unele știri, să ascultăm bârfe, să căutăm greșelile altora, să ne hrănim mintea cu tragediile semenilor noștri ș.a.m.d. Ne simţim bine pe moment cu felul în care arată viaţa noastră, însă este oare într-adevăr așa?

Pe de altă parte, atunci când ne comparăm cu cei mult mai buni decât noi într-un domeniu în care avem și noi aspiraţii, stima noastră de sine are de suferit. Și cum nimănui nu-i place să nu se simtă bine cu sine însuși și dorește să își păstreze o imagine pozitivă, fie ne simţim copleșiţi și renunţăm la a ne mai dori mai mult (iar astfel apare mediocritatea), fie avem tendinţa să îi discredităm pe cei la care ne raportăm - spunem că „au avut noroc”, „sigur e ceva necinstit la mijloc” etc.

Bineînţeles, există și varianta în care succesul altora ne motivează și pe noi să ne dorim mai mult de la noi înșine și acesta este cel mai bun rezultat al unei comparaţii de acest gen. Însă important este să fim conștienţi de aceste aspecte și să nu cădem în capcana comparaţiilor.

Uită-te în jur dacă dorești să te inspiri, uită-te la câte lucruri minunate au reușit să facă alţi oameni, apoi gândește-te ce îţi dorești și tu, fă-ţi un plan și acţionează. Succesul tău se măsoară întotdeauna în evoluţia ta, în cât de mulţi pași ai făcut în direcţia obiectivelor tale și cât de bun ești în comparaţie cu ieri.

de Dr. Ursula Sandner

vineri, 3 iulie 2020

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată!


De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii

Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.

Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli

Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor !

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir ! 

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

joi, 2 iulie 2020

Dragostea ta nu poate schimba un om, atât timp cât el nu și-o dorește


Ai făcut vreodată imposibilul de a ajuta pe cineva să se schimbe? Să aprinzi o lumină în sufletul său pierdut? Ai dat toată puterea și energia ta pentru a topi inima înghețată a omului tău? Să-i arăți că poate deveni mai bun, cel mai bun?

Ai întâlnit vreodată un om care, în general, „nu era al tău”? În fond, bănuiai că nu aveți viitor, dar nu ai schimbat nimic?

Poate că se temea pur și simplu de obligații grave? Sau era captiv de dependențele sale, pe care nu le putea învinge? Sau te-a înșelat literalmente la fiecare pas? Sau te-a umilit și insultat constant?

Dar în loc să fugi… ai rămas. Ai luat-o ca pe o provocare. Ai crezut orbește că el se poate schimba și tu chiar ești persoana care îl poate ajuta în acest sens. Cine, dacă nu tu, îl vei ajuta să devină o versiune mai bună a sa?

În loc să pleci, ai continuat să ierți, în ciuda tuturor aventurilor. Ai continuat să speri că totul poate fi diferit dacă încerci ceva mai mult. Au continuat să crezi că în cele din urmă se va schimba, deși nu au fost respectate condiții preliminare pentru acest lucru.

Ai încercat vreodată să vindeci pe cineva care nu și-a dorit-o? Să salvezi pe cel care nu ți-a cerut-o? Sau să-l schimbi pe cel care a rezistat cu toată puterea?

Dacă da, atunci permite-mi să-ți spun un aspru adevăr: totul a fost în zadar. Pentru că misiunea ta a fost inițial imposibilă. Pur și simplu ai pierdut timpul și energia, irosit lunile și anii vieții sale. Le-ai dedicat cuiva care nu a apreciat niciodată și nu-ți va aprecia eforturile și sacrificiile.

Știu că speri că într-o bună zi iubitul tău va înțelege totul și va începe să te trateze așa cum o meriți. Ești sigură că își va da seama cât de mult ai făcut pentru el.

Dar asta nu se va întâmpla. Niciodată. El va rămâne la fel ca întotdeauna. Și singurul lucru pe care îl poți face este să te salvezi înainte să te distrugă complet.

Știu că ești plin de optimism și credință. Crezi că dragostea ta este atotputernică. Speri că va înțelege câtă durere ți-a provocat și va deveni persoana la care ai visat întotdeauna.

Da, este adevărat. Dragostea este atotputernică și poate muta munții. Dar, din păcate, ea nu poate lumina sufletul celui care preferă să trăiască în întuneric.

Ea nu poate repara un om peste noapte. Ea nu poate înlocui sufletul său.

Pentru că nu vrea deloc să se schimbe. Aceasta ar trebui să fie decizia lui, nu a ta.

Cât de naivă ești când visezi că schimbi pe cineva. Știi de ce? Pentru că nu poți schimba o persoană până când el însuși nu o dorește. Oricât de greu ai încerca.

Nu ești mamă pentru iubitul tău și nu ești obligată să-l crești. Nu ești îngerul lui păzitor și nu ești obligată să-l conduci prin viață.

Nu mă înțelege greșit. Nu spun că nu ar trebui să-ți susții partenerul. Nu spun că nu ar trebui să-l ajuți dacă vrea să devină mai bun. Și nu spun că nu ar trebui să crezi în el și să-l inspiri dacă ia inițiativa.

Dar asta ar trebui să fie decizia lui …

Doar ține cont de faptul că persoana pe care încerci cu încăpățânare să o schimbi, nu e omul tău. Ți l-ai imaginat. L-ai pictat în imaginația ta. Atât!

El – e doar un drumeț oarecare. Și asta e problema lui, și nu a ta.

Sursa: cluber
© Articol tradus de Ești minunată


marți, 30 iunie 2020

O persoană căreia îi pasă cu adevărat de tine nu te va face să treci niciodată prin iad


Dragostea nu ar trebui să doară.

Dragostea nu trebuie să fie dificilă și insuportabilă.

Adevărul este că toți vrem un singur lucru – înțelegere.

Orice altceva, oricât de frumoase sunt cuvintele ascunse în spatele ei, nu pot fi numite iubire!

Cu toții suntem de acord cu aceste afirmații, știm minunat CE ar trebui să fie dragostea, dar … În același timp, acceptăm o relație care ne transformă viața în iad!

Și asta nu este totul! De asemenea, justificăm acțiunile altor oameni, susținând că fac acest lucru din dragoste. Ne trag în iad pentru că iubesc? Nimic nu pare ciudat ?!

Din anumite motive, continuăm să ne convingem că iubirea nu este o călătorie cu o barcă plină de plăcere într-o zi de vară, ci o muncă grea în transpirații și sacrificii constante.

O persoană care te iubește sincer, din toată inima, nu te va face să treci prin iad pentru a fi alături de el. Omul care iubește cu adevărat, nu te va trage în iad! Doar acel care nu te iubește, te va trage acolo doar pentru a te distruge. Poate o persoană iubitoare să facă asta ?!

Omul care iubește nu te va răni niciodată atât de mult. Nu-ți va aduce niciodată atâtea lacrimi.

Persoana potrivită nu te va face să suferi niciodată. Nu te va face niciodată să crezi că iubirea trebuie să fie grea și complicată.

Nu te va umili, nu te va forța să te îndoiești de tine. Nu-ți va arunca niciodată în față fraze de genul: „Tu însuți ești de vină pentru tot!”.

Persoana potrivită nu va renunța la tine niciodată, mai ales în momentul în care vei avea nevoie de ea.

O persoană care iubește cu adevărat, dimpotrivă, va deschide o nouă lume pentru tine. Va deveni pentru tine cea mai strălucitoare și mai caldă rază de soare într-o dimineață rece. Ea te va ridica atunci când te vei poticni, te va ajuta să-ți întinzi aripile și să zboare în sus.

Vei simți întotdeauna susținerea. Nu vei fi speriat, nu vei fi rănit …

O astfel de persoană te va ajuta să înțelegi un adevăr foarte important: „Dragostea este cel mai sincer lucru din lume și nu trebuie să lucrezi din greu pentru a-i menține focul”.

Persoana potrivită va trăi astfel încât să-ți provoace zâmbete pe fața ta, cât mai des posibil. Nu va risipi timp pentru a-ți demonstra clasica iubire. Până la urmă, tu ești sensul vieții lui.

El te va privi întotdeauna într-un mod special – cu blândețe și căldură. Această viziune nu poate fi confundată cu nimic în lume. În ea este Iubirea însăși.

Căldura îmbrățișării sale va deveni pentru tine un adevărat refugiu din toate problemele și adversitățile vieții. Ai visat întotdeauna la un astfel de loc – să fii calm și ușor.

E o asemenea iubire pe care ai visat-o că te va face atât de puternic, încât vei putea muta munții.

Persoana potrivită nu-ți va insufla niciodată ideea, că iubirea poate fi dificilă.

Dimpotrivă, va face tot ce îi stă în puteri pentru a-ți arăta și dovedi că iubirea poate, și ar trebui să fie ușoară. A fi fericit este atât de simplu și firesc atunci când o persoană iubitoare și grijulie este în apropiere.

Orice altă „iubire” nu e dragoste de fapt. Deci, oprește-te. Gândește-te cu atenție și trage concluziile corecte.

Nu te mai minți, convingându-te că persoana care te face să suferi, te iubește.

Te minți că relațiile necesită o muncă infernală și efort inuman, iar în caz contrar, te va părăsi și vei fi de vină.

Nu mai pierde dragostea și lacrimile pe relații care nu merită!

Cu siguranță vei întâlni pe cineva care te va iubi cu adevărat și nu te va trage în iad. Vei recunoaște imediat acea persoană: lângă ea vei fi liber și ușor. Mult noroc și dragoste!

sursa: internet

luni, 29 iunie 2020

Cum este omul care în realitate nu te iubește

 
Te doare să știi că omul pe care îl credeai cel mai aproape de sufletul tău este atât de distant. Te doare atunci când înțelegi că nu e de vină soarta, nici anii ce au trecut, nici unele cuvinte rostite aiurea. Există o banală absență a celei mai importante emoții. Există un fel de a fi care construiește un zid de nepătruns între voi.
Există ziua când, anulând și ultima picătură de speranță, ajungi la o singură concluzie: omul de alături nu te iubește și poate că nu te-a iubit vreodată.

Omul care nu te iubește nu se ascunde sub măști de neînțeles. Sau, chiar de ar încerca acest lucru, nu va reuși să ascundă și emoția primară, acea descoperire de sine, acel autentic exprimat în gesturi și dovezi de atașament.

Vei ști după felul în care refuză să te privească în ochi, atunci când îl provoci să fie sincer. Vei ști asta încercând să-l întrebi despre propria sa lume, despre prieteni și visuri, despre dorințe și trecut, fără a-l simți acolo, gata să-ți spună despre toate. Veți trece unul pe lângă celălalt și de fiecare dată schimbul de emoție va fi o povară, o suferință, un fel de a îndepărta.

Lipsa de iubire îl transformă pe om. Îl face mic sau indiferent în fața realității. Îl supune unui test al timpului pe care sigur nu-l va trece cu brio. Va merge pe un drum periculos, la finalul căruia, resemnat, va recunoaște ceea ce ascundea de mult timp.

Să nu echivalezi acel om cu întreaga lume, refuzând orice schimb de emoție și de energie. Retrage-te din povestea care nu ți-a îmbrățișat iubirea, adună-ți visele toate și păstrează-le în inima ta. Într-o zi, inima ta va bate din nou pentru un om drag și atunci povestea va fi mai frumoasă ca oricând.

Nu regreta un moment consumat, chiar dacă îl vei mai păstra în suflet. Unii oameni nu-și potrivesc dorințele, așteptările, liniștea sau nebunia și este firesc asta. Nu este firesc să porți cu tine o emoție, știind că în timp s-a transformat în lanțuri care te țin pe loc. Ai curajul să te iubești mai mult, să te accepți mai mult, să-ți oferi mai multă libertate.

Timpul îți va oferi răspunsuri. Până atunci, fii sinceră cu tine, crede în tine, investește în tine. Ești cel mai bun prieten al tău, ești firul de lumină al vieții tale. Fii sigură că într-o zi, astăzi sau peste câțiva ani, cineva își va purta pașii pe drumul tău. Va găsi atât de apropiate poveștile voastre, va dori să te asculte și să-ți spună despre orice. Alături de el vei fi liberă și fericită, veți trăi iubirea firesc și cu seninătate. Te va privi în ochi și vei găsi acolo dragoste, multă dragoste.

© Sufletisme.ro

vineri, 26 iunie 2020

Sunt...


Sunt clipe în viaţă când o simplă privire e de ajuns pentru a-ţi tăia respiraţia; sunt momente în viaţă când un singur cuvânt îţi trezeşte sau îţi adoarme întreaga fiinţă; sunt secunde de care depind vieţi şi minute de care se ţin destine;

sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!

sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;

sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!

sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!

sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.

sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!

sunt oameni în viaţa mea… pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;

sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!

Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!

sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!

sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!

Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.

Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!

Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”

de psiholog Monica Berceanu

luni, 15 iunie 2020

Iubirea inseamna libertate si armonie, iar atunci cand ele lipsesc, nu este vorba despre iubire, ci despre ego-ul (egoismul) tau care nu stie sa piarda cu demnitate.

Aproape in fiecare zi aud de la diferite persoane cum isi controleaza partenerul/partenera pe ascuns sau fatis: ii cauta in telefon, in mesajele de pe retelele de socializare, in lista de apeluri, pun microfoane in masina, platesc detectivi particulari sa-i urmareasca etc.

De multe ori, tocmai pentru ca isi doresc asta, gasesc cate ceva compromitator si incep scandalurile, amenintarile cu despartirea si divortul, santajul emotional, dramele si tot ceea ce urmeaza dupa o altfel de "descoperire".

In plus, cu toate ca uneori gasesc dovezi, nu pleaca din relatie, ci se folosesc de ceea ce au gasit pentru a genera conflicte nesfarsite.

Aceasta realitate ne arata cum percepem noi relatiile: "esti al meu/a mea", "am drepturi asupra intimitatii tale", "nu ai voie sa vorbesti cu nicio persoana de sex opus in afara de mine", "faptul ca ai spus ca ma iubesti imi da dreptul sa fac pe politistul cu tine, sa te urmaresc si sa te pazesc"...

Oare asta sa insemne iubirea? Posesivitate, control, gelozie, santaj emotional, drama si scandal?

Daca esti atat de nesigur pe tine sau pe relatia ta, de ce mai continui? Daca nu te simti iubit, apreciat, dorit, daca nu ai incredere in partenerul tau ca sta langa tine pentru ca isi doreste asta, pentru ca te place (si nu pentru ca il controlezi sau il obligi in vreun fel), de ce mai stai in acea relatie?

Un alt aspect asupra caruia vreau sa iti atrag atentia este felul in care te simti atunci cand cauti dovezi ale infidelitatii partenerului tau: incepe sa-ti bata inima cu putere, se descarca adrenalina, ti se strange stomacul etc. - pe scurt, iti dai tot organismul peste cap. Iar cand gasesti, simti ca iti pica cerul in cap... Asa alegi tu sa traiesti?

Iubirea inseamna libertate, inseamna sa intelegi faptul ca un alt om sta langa tine pentru ca isi doreste si atat timp cat isi doreste sa faca asta. Nu poti sa-l tii langa tine cu forta, cu dramele tale, cu santajul emotional. Daca recurgi la astfel de mijloace reusesti doar sa-l indepartezi si mai repede de tine, deoarece nimeni nu vrea sa traiasca in stres si in captivitate.

Un alt om alege sa-ti fie alaturi pentru tot ceea ce aduci tu frumos in relatie - pentru atentia si afectiunea pe care i le oferi. A intrat in relatie cu tine pentru ca se simtea apreciat, valorizat, iubit. Nimeni nu va pleca dintr-o relatie in care exista compatibilitate, armonie, iubire, atentie, afectiune, grija si interes - asta ne dorim cu totii sa primim intr-o relatie, nu scandal, drama, santaj emotional.

Te simti bine in relatie? Perfect, bucura-te. Nu simti ca primesti ceea ce-ti doresti? Pleaca, fara tot acel scandal inutil care oricum nu-l va face pe partenerul tau sa te iubeasca mai mult, din contra. Va ramane langa tine o perioada din mila, dar asta nu are nimic de-a face cu iubirea.

Iubirea inseamna libertate si armonie, iar atunci cand ele lipsesc, nu este vorba despre iubire, ci despre ego-ul (egoismul) tau care nu stie sa piarda cu demnitate.

de dr Ursula Sandner

marți, 9 iunie 2020

Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari.


Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care se întâmplă pe neașteptate, spontan. Cele mai frumoase fotografii sunt instantaneele. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le-ai făcut fără să le plănuiești. Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari. Pur și simplu se întâmplă. Nu când ne dorim noi să se întâmple, ci atunci când le vine vremea sau când avem cea mai mare nevoie.

Ai încredere că viața ți-a pregătit ceva bun. Chiar dacă uneori e grea și îți dă bătăi de cap, de suflet. Avem nevoie și de momente mai puțin plăcute, uneori pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne ancora mai bine în realitate, alteori pentru a ne da unele lecții de care avem nevoie pentru a fi fericiți. Câteodată pentru că suntem oameni și avem datorii de plătit, iar altădată pentru că avem nevoie să știm să apreciem mai mult lucrurile frumoase care ne sunt oferite sau oamenii minunați pe care îi avem ori îi vom avea alături.

Câteva dezamăgiri, câteva zile proaste sau acei câțiva oameni care te-au rănit nu înseamnă că viața nu e frumoasă sau că nu merită trăită din plin. Faptul că nu ți s-au îndeplinit toate dorințele atunci când ai vrut nu înseamnă că nu meriți sau că nu se vor împlini când va fi timpul lor. La fel cum unele așteptări prelungite care par a dura la nesfârșit nu sunt neapărat infinite.

Uneori, în foarte puțin timp se poate întâmpla ceea ce nu ți s-a întâmplat o viață întreagă. Poți întâlni în câteva minute oameni minunați care par hotărâți să îți aducă fericirea după ce mult timp ai așteptat ca ea să îți fie oferită de cei care au refuzat cu vehemență să o facă, fie pentru că nu au vrut, fie pentru că nu au putut.

Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care se întâmplă pe neașteptate, spontan. Cele mai frumoase fotografii sunt instantaneele. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le-ai făcut fără să le plănuiești. Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari. Pur și simplu se întâmplă. Nu când ne dorim noi să se întâmple, ci atunci când le vine vremea sau când avem cea mai mare nevoie. 

marți, 2 iunie 2020

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui.

 
Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui. Să nu îţi laşi sufletul să fie călcat în picioare de orice nemernic. Învaţă să te respecţi mai mult. Să te iubeşti mai mult. Să ai mai mare grijă de tine. Învaţă că uneori trebuie să fii mofturoasă şi pretenţioasă pentru că nu e întotdeauna bine să te mulţumeşti cu puţin, mai ales când e vorba despre sentimente.

Vor încerca să te doboare, să te descuraje, să îţi frângă aripile şi să te facă să îţi pleci privirea în faţa lor. Vor încerca să fie mai buni sau să te mintă. Vor profita de bunătatea sufletului tău, de naivitatea ta şi de faptul că nu poţi spune ,,nu”. Te vor răni de multe ori, iar tu le vei da voie să o facă din nou şi din nou însă vei învăţa, dacă nu ai învăţat deja, că sunt unii oameni care nu te merită şi nu merită nimic din tot ce le poţi oferi tu.

Învaţă să mergi mereu cu fruntea sus. Să nu îţi pleci capul în faţa nimănui. Să nu îţi laşi sufletul să fie călcat în picioare de orice nemernic. Învaţă să te respecţi mai mult. Să te iubeşti mai mult. Să ai mai mare grijă de tine. Învaţă că uneori trebuie să fii mofturoasă şi pretenţioasă pentru că nu e întotdeauna bine să te mulţumeşti cu puţin, mai ales când e vorba despre sentimente.

Nu te agăţa întotdeauna de oameni, chiar dacă îi iubeşti enorm, chiar dacă îi vrei alături de tine pentru întreaga viaţă. Dacă acei oameni nu rezonează cu tine, dacă nu sunt sinceri sau nu te iubesc la fel de mult, lasă-i să plece. Nu te ruga să te iubească, nu te înjosi, nu te întrista. Pur şi simplu mergi mai departe, iartă, uită şi construieşte-ţi viaţa pe care vrei să o trăieşti alături de oameni care nu te obligă să îi aştepţi.

Continuă să ai demnitate, respect de sine şi păstrează-ţi candoarea, frumuseţea sufletului. Dă-le voie oamenilor să te iubească, dar nu le da voie să te calce în picioare. Lasă-i să îţi fie alături, dar nu îi lăsa să te părăsească fără a sta vreo secundă pe gânduri. Învaţă că meriţi mult de la viaţă şi de la oameni. Arată-le că nu te mulţumeşti cu puţin. Cei care vor să te iubească, îţi vor oferi totul. Ceilalţi vor pleca singuri. 
 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...