Dragostea nu e ce simți la început, ci ce alegi după ce s-a terminat începutul!

Mulți oameni pleacă spunând „nu-l mai iubesc”. Dar puțini știu ce e, de fapt, iubirea. Nu, iubirea nu e acel fior care te face să trimiți mesaje noaptea. Nici fluturii din stomac. Nici dorul ăla care te face să-i verifici profilul din 5 în 5 minute. Aia e îndrăgosteală. E poftă emoțională. E proiecția ta pe un om care încă nu te-a contrazis cu adevărat.

Iubirea adevărată nu e ce simți. E ce alegi. Când nu mai simți nimic.

Iubirea începe când dispare „chimie” și rămâne realitatea. Facturi. Oboseală. Discuții care nu se termină bine. Mici frustrări. Nevoia de spațiu. Răni vechi care se reaprind. Când nu mai ai chef să fii drăguț, dar totuși alegi să rămâi.

Și atunci, iubirea devine matură. Nu mai e extazul care te face să tremuri, ci decizia care te face să construiești. Să rămâi și azi. Și mâine. Și în ziua aia în care celălalt greșește. Și-n ziua în care greșești tu. Iubirea reală nu e despre cum te face celălalt să te simți, ci despre cine devii tu în relație cu el.

Dar asta nu vinde bine. Așa că filmele îți spun că dacă nu mai e pasiune, trebuie să pleci. Că iubirea înseamnă să fie ușor. Că dacă e greu, e greșit.

Și uite-așa, generații întregi confundă prima fază cu tot filmul. Și pleacă de fiecare dată când trece „magia”.

Adevărul e crud, dar eliberează: nu plecăm pentru că nu mai iubim. Plecăm pentru că n-am știut niciodată să iubim cu adevărat.

Iubirea nu e ceea ce vine. E ceea ce alegi. În fiecare zi. Cu același om. După ce fluturii au murit. Și liniștea s-a așezat.

Cu iubireși lumină,

Daniela.

Parteneriat sau rivalitate?

O relație de cuplu sănătoasă înseamnă să fiți amândoi în aceeasi echipă, nu unul împotriva celuilalt. Nu este o competiție sau o luptă de orgolii. Nu e despre cine are dreptate, cine greșește mai puțin sau cine are mai mult de câștigat.

Când simți că trebuie să te aperi, să demonstrezi, când știi că orice greșeală a ta va fi „taxată”, relația se transformă într-un câmp de luptă unde nu mai simți că ești susținut, ci că trebuie să îți aperi poziția în fiecare zi.

Ce înseamnă să fiți o echipă?

- vă susțineți reciproc, mai ales în momentele dificile;

- vă bucurați pentru reușitele celuilalt, chiar dacă în acel moment nu sunteți voi în centrul atenției;

- nu căutați vinovați, ci soluții; nu îi vânați celuilalt greșelile, ci încercați să ajungeți la un consens prin care amândurora să vă fie mai bine;

- vă asumați fiecare partea de responsabilitate – acest lucru înseamnă că nu îți învinovățești partenerul pentru tot ce nu este bine în relație, însă nici nu preiei asupra ta toată responsabilitatea. Fiecare își asumă partea sa: „Aici am greșit eu. Aici ai greșit tu. Ce putem face fiecare diferit de acum înainte?”;

- puteți să vă împărtășiți temerile, sentimentele, greșelile, limitele, fără să vă fie teamă că celălalt le va folosi, la un moment dat, împotriva voastră.

Ce înseamnă să fiți rivali?

- orice succes al celuilalt pare o amenințare;

- discuțiile devin certuri despre „cine are dreptate”, nu despre cum puteți să vă înțelegeți mai bine;

- fiecare simte că trebuie să se apere;

- afecțiunea, intimitatea, apropierea sunt condiționate - doar dacă „te-ai comportat bine”;

- greșelile sunt contabilizate și sunt aduse în discuție în momente de conflict pentru a-l ataca pe celălalt;

- se instalează o dinamică de tipul:„Tu ai făcut asta, eu am făcut asta”, „Eu m-am sacrificat mai mult”, „Tu ai greșit de mai multe ori”;

- vulnerabilitatea este percepută ca o slăbiciune, nu ca o oportunitate de apropiere.

O relație în care sunteți o echipă este un spațiu în care amândoi vă simțiți în siguranță deoarece vă puteți arăta așa cum sunteți, fără teama că veți fi judecați sau pedepsiți pentru asta. Puteți evolua împreună, fără să vă anulați individualitatea. Este acel tip de relație în care nu trebuie să porți o mască, nu trebuie să te cenzurezi, nu trebuie să joci un rol ca să fii acceptat. Poți spune ce simți, ce te deranjează, ce nevoi și limite ai, poți recunoaște că ai greșit, iar celălalt nu folosește toate aceste lucruri împotriva ta ca pe niște arme, ci ca pe niște ocazii de a te înțelege mai bine, de a se apropia mai mult de tine.

Dacă vrei să ieși din competiție, începe prin a renunța la nevoia de a câștiga, de a avea mereu dreptate. Caută să-l asculți și să-l înțelegi pe celălalt cu adevărat. De multe ori, ne pierdem în discuții pentru că vrem ca celălalt să recunoască că noi avem dreptate, însă acest lucru nu ne apropie de celălalt, ci dimpotrivă. Îi arătăm că perspectiva lui nu contează, că a noastră este singura validă, însă nu e despre a câștiga, ci despre a rămâne apropiați chiar și atunci când avem opinii diferite.

Observă dacă reacționezi la ceea ce face cu adevărat partenerul sau la propriile frici și răni din trecut - uneori, prin ceea ce partenerul spune sau face, apasă fără să vrea pe un „buton” emoțional format cu mult înainte ca relația actuală să înceapă. Și, fără să îți dai seama, răspunzi disproporționat, ca și cum ai trăi din nou o suferință mai veche: poate te-ai simțit abandonat, respins, neglijat sau controlat. De aceea, înainte să reacționezi impulsiv, întreabă-te: „Ceea ce simt acum vine cu adevărat din comportamentul partenerului meu? Sau este doar o rană mai veche care se reactivează în mine?”. Poate te simți ignorat/ă nu pentru că el sau ea te ignoră cu adevărat, ci pentru că în copilărie nu ai fost ascultat. Poate te simți controlat/ă nu pentru că partenerul îți limitează libertatea, ci pentru că ai crescut într-un mediu strict, unde nu aveai voie să îți exprimi individualitatea.

Nu mai ține scorul - uneori unul oferă mai mult, alteori celălalt. Și e normal să fie așa. Poate celălalt trece printr-o perioadă grea și are mai puțin de oferit. Poate e obosit, stresat sau are nevoie să fie susținut. Important este să fiți acolo unul pentru celălalt, să vă sprijiniți când aveți nevoie, nu să țineți evidența cine a făcut mai mult.

Vorbește despre tine și despre emoțiile tale, nu împotriva celuilalt. De exemplu, dacă spui: „Iar ai întârziat, ca de obicei. De ce nu mă mir?”, ceea ce aude celălalt este o critică, un atac. Chiar dacă ai dreptate, tonul și formularea îl fac pe celălalt să intre imediat în defensivă. Dar dacă spui: „M-am simțit ignorat când ai întârziat și nu m-ai anunțat. Am avut impresia că nu contează planurile mele pentru tine și asta m-a rănit”, nu mai vorbești despre greșeala lui, ci despre trăirile tale. În primul caz, partenerul tău se simte acuzat și probabil se va apăra sau se va închide. În al doilea caz, aude ce ai simțit tu, fără să simtă că îl ataci. Când vorbim despre cum ne simțim, celălalt este mult mai dispus să ne asculte, însă când începem cu reproșuri, discuția riscă să devină rapid o ceartă, o luptă.

Faceți loc zilnic și pentru apropiere - în multe cupluri, comunicarea înseamnă certuri, reproșuri și lucruri de „reparat”. Partenerii nu mai caută să creeze momente frumoase, nu se mai bucură de compania celuialt, nu se mai focalizează și pe ce este bine și pe ce funcționează, pe ce apreciază la celălalt, ci doar pe neajunsuri și nemulțumiri. Însă o relație are nevoie să fie hrănită și prin gesturi simple de apropiere - o vorbă frumoasă, o încurajare, o îmbrățișare fără motiv, o întrebare care arată interes real.

Dacă vrei să câștigi cu adevărat, fă echipă cu partenerul tău. Altfel, toate luptele „câștigate” prin manipulare, orgolii, tăcere pasiv-agresivă, acuzații sau șantaj emoțional nu vor face altceva decât să ducă la un război mai mare. Dacă unul iese „învingător”, în timp ce celălalt este rănit, umilit sau se simte neînțeles, relația e cea care pierde.

Cu drag,

de Dr. Ursula Sandner

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești.

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești. Și acesta este cel mai important aspect pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când vrem să ne revenim după o despărțire, atunci când vrem să ne reconstruim. Foarte multe persoane, după ce divorțează, încearcă să devină cine au fost înainte de căsătorie sau să nege cine au devenit după căsătorie, ceea ce este îngrozitor de dureros, pentru că tu nu mai ești aceeași persoană care erai înainte să te căsătorești. Nu mai ești aceeași persoană din timpul căsătoriei, ci ești un om pe care îl vei descoperi în perioada următoare, în toate nopțile, în toate zilele, în toate trăirile, în toți oamenii cu care tu te vei întâlni de acum înainte. Nu poți să redevii adolescentul, tânărul sau omul matur, dar necăsătorit, plin de speranțe, care erai înainte ca această căsătorie să se întâmple. Tu nu vei mai avea acea încredere, acel entuziasm, acel elan după ce ai trecut printr-un divorț dureros. Însă trebuie să găsești o cale de a integra ceea ce s-a întâmplat fără să încerci să schimbi ceva, fără să încerci, în mintea ta, să te gândești cum ar fi fost dacă divorțul nu s-ar fi întâmplat. Cum ar fi fost dacă voi ați fi rămas în continuare o familie fericită?

Ca după un divorț dureros să fii bine, este nevoie să ai o nouă identitate emoțională. Ai nevoie să fii altcineva, dar acest altcineva nu poți să-l condiționezi sau să-l legi de ceea ce erai până să se întâmple ce ți s-a întâmplat. Și asta e cea mai mare greșeală, că tu vrei să te întorci la tine, la cel de dinainte să i se întâmple tot ce ți s-a întâmplat. Dar asta este imposibil. Omul acela nu mai există. Și trebuie să te concentrezi exact pe acest aspect: cum o iei de la capăt, dar de la un capăt real, nu de la mijlocul trăirii tale, nu de la sfârșitul experienței tale cu fostul soț, cu fosta soție. Nu o să mai fii niciodată omul acela, dar trebuie să vezi cum îl construiești pe omul cel nou, pe omul de astăzi. Și, exact cum înainte de căsătorie erai entuziasmat, erai bucuros, îți făceai planuri, te gândeai unde o să faci nunta, la fel și după divorț trebuie să existe acest entuziasm: să te gândești cum reconstruiești. Trebuie să te apuci să vezi în ce direcție o iei, astfel încât noua etapă de viață să fie cel puțin la fel de interesantă sau mai interesantă decât a fost căsătoria în sine.

Și acest entuziasm și această stare de bucurie sunt necesare, pentru că altfel vei retrăi la infinit într-un spațiu al amintirilor tale, care o să-ți facă foarte mult rău, pentru că întruna vei gândi la ce a fost, la ce ai fi putut să faci diferit, la ce ai fi putut să schimbi. Și va fi doar o tortură emoțională. Trebuie să accepți că da, acest divorț e real, că da, s-a terminat povestea dintre tine și soțul, soția ta. Trebuie să vezi cum poți, dacă există copii, să îi ajuți pe acești copii să rămână în continuare prezenți emoțional în viața ta, să se simtă sprijiniți, iubiți de tine. Să nu pui în cârca lor vina divorțului. Și să cauți metode de a-ți reinvia sufletul și de a vedea cine devii. Și toată munca ta trebuie să meargă în această direcție în care te concentrezi pe cine devii, nu pe cine nu mai ești.

Nu trebuie să revii la cine ai fost, ci să devii cine ești acum, după tot ce ai fost și în pragul a tot ceea ce vei deveni. Viața ta nu s-a încheiat cu etapa căsătoriei, dar nu poate reîncepe dacă tu alegi să rămâi blocat în ceea ce nu mai este real în viața ta.

Perioada de după divorț trebuie să conțină aceeași grijă, aceeași atenție și aceeași implicare, așa cum erai înainte de a te căsători. Exact cum ai investit în celălalt, ai investit în relație, ai investit în trăirea voastră, la fel trebuie să investești în tot ce reconstruiești și vindeci în tine după ce a apărut divorțul. Și este o muncă de fiecare zi, trebuie să fii inventiv, trebuie să ai creativitate, trebuie să nu te lași vreo secundă pradă gândurilor viciate de durere. Trebuie să vezi unde te duci, ce faci, cu cine vorbești, care sunt activitățile tale, să-ți faci un program, să ai o anumită disciplină, astfel încât, pas cu pas, să vezi cine poți să devii tu, cine este acest om de acum.

Cunoaște-l, iubește-l, îmbrățișează-l, ajută-l, nu îl demoraliza, nu îl lovi și nu îl obliga să fie cine ai fost tu cândva, pentru că omul acesta de astăzi are nevoie de tine și de toate resursele tale, ca să poată să îți reconstruiască viața într-un mod lipsit de durere și plin de sens.

Autor, Ana Maria Ducuță - sursa facebook

Sursa foto: tumblr

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Cândva, demult, s(e)xul era o limbă secretă. Un limbaj fără dicționar, în care ne descopeream unul pe celălalt ca niște copii orbi, pipăind contururile unui suflet prin piele, prin tremur, prin suspin. Nu era un sport. Nu era o probă olimpică. Era o chemare. O invitație la vulnerabilitate.

Astăzi? Sexul e test grilă. Dacă n-ai bifat orgasmul rapid, preludiul corect, performanța de durată, eșec.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu nota 6.2 și o inimă zdrobită.

Femeia e „faină, dar rece” sau „bună de pat, dar nu de dus acasă”.

Ne-am transformat în jurați. Ne evaluăm cu ochi de HR, cu criterii luate din scene de pe site-uri obscure, cu standarde impuse de lumi fictive. Și nu mai iubim, ci comparăm. Nu mai dăruim, ci cerem randament.

Uitasem că un bărbat care n-a mai fost atins de mult, poate termina actul sexual în două minute. Dar dacă ar simți o mână caldă, o privire blândă și o femeie care nu se grăbește să-l exileze în categoria „inutil”, același bărbat ar deveni flacără vie. Rezistență. Pasiune. Furtună. Zeu.

Uitasem că o femeie nu are nevoie de o mașină de lux ca să se topească în brațele cuiva, ci de răbdare, de ascultare, de acel tip de mângâiere care nu caută sânul, ci inima.

Dar trăim vremuri în care nu mai avem timp. Unde totul trebuie să fie „acum”, „perfect”, „ca în filme”.

Căsătorii care s-ar fi putut salva cu o discuție la lumina lumânărilor, se sting în birouri de avocatură pentru că „sexul n-a mai fost ce trebuie”.

Pornografia a mințit. Ne-a spus că orgasmul e scopul, nu conexiunea. Ne-a spus că trebuie să arătăm într-un fel, să ne mișcăm într-un anume ritm, să fim mereu disponibili, performanți, excitanți.

Dar realitatea e altfel.

În realitate, sexul e uneori stângaci. Alteori, neașteptat.

Uneori începe cu o ceartă și se termină în lacrimi.

Alteori nu se termină deloc, pentru că rămâne în tine, ca o rugăciune.

Bărbații nu mai înțeleg femeile.

Femeile nu mai au răbdare cu bărbații.

Am transformat complementaritatea în competiție, iar diferențele noastre – acele daruri magice ale naturii – în defecte de fabrică.

Femeia e „prea emotivă”.

Bărbatul e „prea simplu”.

Dar poate că tocmai în această diferență se ascunde ceva sacru – nu de judecat, ci de iubit.

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Poate că nu avem nevoie de sex mai bun.

Poate avem nevoie de atingere reală, de abandon sincer, de privirea aceea care nu judecă, ci rămâne.

Poate că sexul, așa cum a fost gândit la începuturi, era mai aproape de rugăciune decât de sport.

de Mădălin Augustin Ionescu

Câte ceva, despre ,,OMUL POTRIVIT"!

În viaţă te intersectezi cu diferite feluri de oameni şi ai de făcut alegeri grele referitoare la ei.

Uneori pui în balanţă anumite aspecte, încercând să găseşti un răspuns întrebărilor pe care le ai.

Câteodată eşti derutat. Nu mai ştii nici tu bine ce vrei sau ce simţi.

De cele mai multe ori, tot ce e nevoie e să te dai un pas în spate, să faci puţină linişte şi să cauţi în inima ta.

Acolo vei descoperi că omul potrivit pentru tine e cel care scoate la iveală cea mai bună variantă a ta.

Omul potrivit pentru tine nu te trage în jos, ci te duce sus, printre nori.

Te ajută să vezi ce e dincolo de zid, dincolo de obstacole şi de zona de confort.

El te ia de mână, te ajută să te ridici din locul din care ai căzut, şi-ţi arată un început acolo unde credeai că e sfârşit.

Într-un mod miserios doreşti să-i povesteşti viaţa ta, modul în care ai suferit, ştiind că tot ce spui, depozitezi într-un loc sigur. În inima lui.

Nu desconsideră lacrimile care ţi-au curs pe obraji în trecut, tocmai de aceea se străduieşte acum să te facă să zâmbeşti cât mai des.

Îţi dă liniştea şi siguranţa că totul o să fie bine, chiar dacă factorii externi spun cu totul altceva.

Omul potrivit pentru tine e cel care-ţi umple golurile, nu care te secătuieşte puţin câte puţin.

E cel care te face să înfloreşti, nu să te usuci.

Omul potrivit pentru tine se pliază perfect pe forma sufletului tău, intrând cu uşurinţă pe poarta inimii tale.

Omul potrivit te face să fii un om mai bun. Zâmbeşti mai des, ierţi mai mult, te cerţi mai puţin.

Cel care te transformă într-o variantă mai rea a ta, nu e omul potrivit.

Omul potrivit ţie, vede ceea ce alţii nu văd la tine: inima ta caldă, sufletul blând, frumuseţea interioară. Şi te iubeşte pentru asta.

Omul potrivit te face să te simţi bine în pielea ta. Cel care îţi aminteşte constant de defectele tale, înseamnă că nu e omul potrivit.

Omul potrivit pentru tine, când e la distanţă, te face să-ţi doreşti să ieşi din tine şi să mergi să-l îmbrăţişezi. Şi să nu-i mai dai drumul.

Omul potrivit te susţine, îţi este un sprijin moral şi un sfătuitor bine intenţionat.

Omul potrivit pentru tine e acela la care te gândeşti prima oară când ai o bucurie sau un necaz. Mintea ta îţi aminteşte de cel cu adevărat important.

Omul potrivit pentru tine e acela spre care alergi cu braţele deschise, sperând să te prindă şi să te ţină mereu lângă el.

Omul potrivit pentru tine e din Dumnezeu.

de Părintele Constantin Necula

Instrucțiuni de utilizare a bărbatului. Ghid practic.

Multe dintre problemele care apar în relații sunt cauzate de lipsa informației, de faptul că femeile nu știu cum funcționează bărbații. O femeie informată e o femeie pregătită pentru o relație de lungă durată.

Bărbatul... este un om normal, cu bune și rele, cu calități și defecte, cu zile bune și zile proaste, cu probleme, cu nervi, cu draci câteodată. Femeia trebuie să știe că bărbatul este om, nu e zeu, semizeu ori zmeu omnipotent care poate rezolva orice doar bătând din palme. Genetic este mascul, deci diferit de ea. Dacă privim în jur la alte specii cu care împărțim globul pământesc vom constata că masculul este diferit în mod evident și flagrant de femelă.

Că ne place ori nu și noi oamenii suntem diferiți, femeile de bărbați - diferiți fizic, psihic, fiziologic, hormonal, emoțional. Suntem doi actori diferiți care joacă roluri diferite în aceași piesă denumită viață.

Natura ne-a făcut diferiți ca să ne completăm fericit în cuplu, în familie, în iubire.

Din păcate un procent dintre femei nu știu cât de diferiți sunt bărbații și, știindu-se pe ele ce pot, cer aceleași lucruri de la bărbați - ii vor sensibili, ii vor atenți, ii vor organizați și meticulosi ca ele, ii vor perfecți, ii vor afectuoși, ii vor tandri, ii vor echilibrați, ii vor fideli, devotați, ii vor devreme acasă, vrednici, protectori și iubitori. Femeile ar vrea multe de la ei, dar na, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Discrepanța asta dintre dorința femeii și putința bărbatului distruge de multe ori relația.

O soluție ar fi ca femeile să aibă înțelegere pentru bărbați, să îi păsuiască, să nu le vâneze greșelile, să le treacă cu vederea, să se facă de multe ori că nu văd, că nu aud, să nu stea permanent "cu gura pe ei" decât în pat, să nu le stoarcă lămâi în ochi din 5 în 5 minute, să nu aibă pretenții absurde și așteptări nerealiste de la ei. Bărbatul ideal sau bărbatul perfect nu există. Viața lângă un bărbat nu e ușoară și nici comodă, nu e pentru toate femeile, nu e pentru oricine.

- O femeie care vede în bărbat doar un mijloc sau un instrument pentru a-i fi ei bine, nu va reuși să țină un bărbat.

- O femeie care vede în bărbat doar un bun câștigat, luat cu semnătură la starea civilă, care vede in el o mobilă, un animal de companie sau un bun personal nu va reuși să țină un bărbat lânga ea.

- O femeie care crede că bărbatul ii e dat ei doar ca să aibă pe cine cicăli, bate la cap, certa, ține din scurt, judeca pentru nimicuri, vărsa nervii pe el, nu va reuși să țină un bărbat lângă ea.

- O femeie care crede că bărbatul se ține cu sex din joi in paște, fără fantezii, fără emoție, fără jocuri, fără cochetărie, fără glume, fără zâmbet, fără noutăți, doar cu muncă si ceartă, nu va ține un bărbat alături.

- O femeie care crede că bărbatul trebuie să stea doar cu ea zi și noapte, doar după fusta ei, doar la ordinele ei nu va ține un bărbat.

Va ține un bărbat doar femeia frumoasă la trup și suflet, tandră și iubitoare, care e gospodină în bucătărie și "deșteaptă" la pat, veselă, deschisă, înțelegătoare, care știe să uite, să ierte, să nu poarte ranchiună, să nu fie orgolioasă și ambițioasă, să nu fie capricioasă, ciufută, geloasă, absurdă, disperată de atenție, care știe să ofere și nu doar să ceară, care știe să tacă, când să tacă, care știe când să vorbească, ce să vorbească și cum să vorbească cu bărbatul ei.

Doar femeia care a înțeles că viața cu un bărbat nu e doar despre ea și nevoile ei, că viața cu un bărbat nu e o poezie nesfârșită, că viața cu un bărbat nu e o continuă lună de miere, că viața cu un bărbat nu e o idilă fără sfârșit, va ține un bărbat alături.

Doar femeia destul de deșteptă care știe să facă "pe proasta" din când in când, care știe să cedeze când e cazul, care e prietena, confidenta, reazemul, sprijinul și alinarea bărbatului ei, va reuși să îl păstreze.

Doar femeia care a înțeles că o relație rezistă doar cu vorbe bune, doar cu emoții pozitive, doar cu iubire, comunicare, atenție, afecțiune, dragoste, sex și din când în când o ciorbă, va avea un bărbat al ei.

Doar femeia care știe să păstreze un echilibru intre nevoia ei de proprietate și nevoia lui de libertate va avea un bărbat al ei.”

(Dr Love )

Toate reacţiile

1,4

TU ȘI EU...

Am citit undeva că nu iubim "Pentru că", ci iubim "Cu toate că". Nu îți trebuie un motiv când iubești. Iubești, pur și simplu. Iubești tot pachetul: iubești și ambalajul, iubești și conținutul. Așa cum e. Și în egală măsură. Iubești omul, după aia iubești bărbatul sau femeia. Nu încerci să schimbi nimic la celălalt; se va schimba singur, dacă te iubește. Acest lucru este, după mine una, cea mai frumoasă declarație de dragoste. Făcând asta, omul ăla chiar vrea să rămână. Nu dăruiești timp, nu dăruiești părticele din tine dacă simți că ești într-un simulacru de relație care te strânge ( mai mult sau mai puțin) și care te sufocă. Nu lași garda jos, nu-ți dezvălui emoțiile, vulnerabilitatea oricui, oricând; nu prea ai chef să îți fie luat sufletul la mișto. Iubirea, atunci când doi oameni încep să și-o construiască, rupe granițe, sparge vămi, înlătură diferențe. Iubirea nu știe ce înseamnă distanța în kilometri. Știe, în schimb, ce înseamnă distanțarea între sufletele a doi oameni, între emoțiile și sentimentele lor. Și știe că asta o va ucide atunci, dacă se va întâmpla... Iubirea știe că poate muri și din cauza lui "Dacă", din cauza lui "Oare?", din cauza lui "De ce?", a lui "Pentru ce?", a lui "Nu"... Iubirea moare și pentru că nu iubim, fiindcă "Nu se poate"... Iubirea moare și pentru că nu iubim, fiindcă "Nu trebuie". Prea târziu înțelegem că " Vreau! " și "Pot!" sunt sevele din care și cu care ea se hrănește. Iubirea moare când ne împiedicăm de propriile gânduri și le despicăm în zece. Iubirea moare când ne închidem în părerile celorlalți. Iubirea moare atunci când ne lipsește curajul să iubim dincolo de prejudecăți, dincolo de aparențe, dincolo de judecata ălora săraci cu duhul... "I-am tras-o și lu' aia!" , "L-am făcut și pe fraierul ăsta de bani!"... Iubim trofee, nu oameni. Și iar mai moare iubirea câte puțin... Din câte știu eu, iubirea nu o capeți moștenire; ți se întâmplă. Dacă vrei să o ai, trebuie să te pricepi să o clădești emoție cu emoție, sentiment cu sentiment. Atunci când întâlnești omul ăla așteptat și dorit de mult, mult timp.... apucă-te de iubit temeinic... Apucați -vă de iubit temeinic. Scrieți -vă basmul vostru numai în doi. Alții nu au ce să facă în povestea voastră, nu au ce să caute acolo. Voastră înseamnă doar voi doi, amândoi. Ceilalți.... simple decoruri... Bucurați-vă voi sufletul. Iubiți -vă voi sufletul. Hrăniți -vă voi sufletul. Bucurați-vă de celălalt. Iubiți -vă cu celălalt. Hrăniți -vă din celălalt... Arătați -vă că vă sunteți necesari unul în viața celuilalt. Arătați -vă că aveți nevoie unul de celălalt, fiecare în sufletul celuilalt... Să nu vă fie teamă că va trebui să vindecați niște răni și să umpleți niște goluri din inima și în sufletul celuilalt. Astfel, vă veți umple propriile voastre goluri. Niște goluri care au întotdeauna nevoie să fie umplute cu timp, cu grijă, cu atenție, cu afecțiune, cu iubire. Indiferent de om.... Mai lăsați și grămada de "Te iubesc" la o parte. Există, dacă nu ați aflat încă, sinonime pentru cuvintele astea două: "Cum îți este?", "Ai mâncat?", " Îmbracă -te bine că e frig", "Mi-e dor de tine!", "Te-am sunat fiindcă voiam să îți aud pentru o clipă glasul", "Ai grijă de tine"... Fiți originali. Iubirea nu înseamnă kilograme de cuvinte, ci de fapte. Și mai terminați cu prostia aia importată:"Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată!". Celălalt nu este un lucru. Oamenii nu sunt lucruri. Celălalt e viu, simte. Oamenii sunt vii, simt. Celălalt, oamenii nu vor putea fi înlocuiți niciodată. Lucrurile, da. Ce -ar fi să începeți să spuneți din ce în ce mai des:"Ești cel mai bun om care mi s-a întâmplat vreodată!"??? Încercați și nu veți regreta. Credeți -mă. Iubiți -vă cu suflet, din suflet. Iubiți sufletul celuilalt, mai întâi. Apoi, restul. Iubiți. Nu lăsați tăcerea să vi se așeze comod în suflet... Pentru că nimic nu doare mai tare decât sufletul atunci când e mut, golit și începe să se usuce .

Nu vom găsi niciodată o persoană perfectă, care să îndeplinească toate criteriile noastre

Nu vom găsi niciodată o persoană perfectă, care să îndeplinească toate criteriile noastre, care să îndeplinească toate așteptările noastre, care să facă totul bine de fiecare dată, care să fie „tot ce am visat”. Pentru că nimeni nu se poate raporta la o fantezie de iubire, care de obicei ascunde în spatele ei propriile noastre temeri, nevoi și nesiguranțe.

Trebuie să lăsăm deoparte iluzia de a experimenta ,,dragostea adevărată". Aceasta este dragostea adevărată, posibilă și frumoasă, în felul ei de a fi. Pentru că tocmai în întâlnirea „omului cu umanul” se întâmplă dragostea adevărată.

Oricine vrea să iubească cu adevărat trebuie să fie pregătit pentru imperfecțiunile, limitele, diferențele pe care o relație le va aduce în contact cu celălalt. Și asta face relația atât de frumoasă, provocatoare și îi dă puterea de a transforma indivizii prin iubire. Aceasta nu înseamnă să suportăm abuzul sau să rămânem alături de cineva care ne face rău. Dar este important să înțelegem că și cei mai buni oameni și cele mai bune relații, au provocările lor.

Prin urmare, a trăi o relație fericită și sănătoasă nu înseamnă să găsești pe cineva perfect, ci mai degrabă pe cineva cu maturitate și responsabilitate emoțională, o persoană conștientă de ceea ce reprezintă o relație și suficient de dispusă să facă față acestei provocări.

Nu este ușor să găsești pe cineva cu maturitate și responsabilitate emoțională, în vremuri în care relațiile par atât de ușoare și superficiale. Dar ele există și, înainte de a găsi pe cineva așa, trebuie să ne angajăm să „fim” noi astfel și să înțelegem că maturitatea emoțională nu este întotdeauna despre reciprocitate, ci despre transparență. Este vorba despre sinceritatea de a spune ceea ce simți, ce vrei, și de a ști să tratezi cu grijă inimile celorlalți.

Poate când vine vorba de dragoste, nu vom fi niciodată maturi sută la sută. Dar să fim mereu mai buni și să găsim pe drumul nostru oameni dispuși să crească și să facă din relații un spațiu sănătos de evoluție pentru amândoi.

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Un om care te iubește, te respectă!

Un om care te iubește, te respectă. Un om care te respectă, nu te pune niciodată în situații jenante, nu te expune ridicolului și nu te umilește.

Un om care te iubește nu face ceva ce nu îți place, știe și simte ce trebuie și ce nu trebuie să facă, fără să-i impui limite…

Un om care te iubește, nu te compară cu alte persoane.

Un om care te iubește nu te minte și nu îți ascunde nimic.

Un om care te iubește nu îți evidențiază defectele, ci calitățile.

Un om care te iubește te pune pe primul loc și nu te face să te simți ignorat, abandonat, uitat.

Un om care te iubește are totul dacă te are pe tine și nu ar trebui să mai fie interesat de altcineva.

Un om care te iubește nu te chinuie și nu îți dă motive de neliniște, de îndoială și de nesiguranță.

Un om care te iubește nu îți irosește timpul și nu te obligă să îl aștepți.

Un om care te iubește nu poarta măști in preajma ta.

Un om care te iubește nu se teme să îți arate iubirea lui.

Un om care te iubește nu te face sa plângi decât de fericire!

 

 de Irina Binder

Dragostea romantică NU este necondiționată!

Este greu de acceptat, dar este adevărat...

Dragostea romantică crește când tu te porți ca un partener sănătos emoțional și începe să pălească când te comporți imatur emoțional.

De exemplu nu ar fi de așteptat din partea unui partener să rămână alături de cineva care s-ar comporta ca o parteneră cicălitoare, nesigură și care încearcă să-l controleze.

Similar, nu ar fi normal din partea partenerei să-l iubească necondiționat, dacă el ar începe să o controleze sau ar înceta să se comporte ca un partener iubitor și sănătos emoțional!

Dacă iubirea pe care o purtăm copiilor noștri este necondiționată, dragostea romantică NU este necondiționată...

Este despre a menține DORINȚA vie prin polaritate (echilibrul masculin-feminin)...

Este despre a te comporta ca un adult matur emoțional și a aștepta același lucru din partea partenerului tău!

Dragostea romantică este despre doi adulți care stau împreună, se bucură de viață, împărtășesc experiențele vieții și fiecare își asumă responsabilitatea pentru propria fericire.

Trebuie să:

• Menții dorința vie prin echilibrul masculin-feminin

• Te prezinți ca o parteneră dorită de orice bărbat

• Te prezinți ca un partener dorit de orice femeie

• Împărtășești bucuriile și provocările vieții, asumându-ți responsabilitatea pentru propria fericire

Nu lăsa ca nesiguranța sau teama să definească relația ta. Preia controlul și transformă-ți viața amoroasă începând chiar acum!

de Gabriela Saulea

Iubirea se termină atunci când...

Iubirea se termină atunci când oamenii nu știu cum să iubească, pentru că, pentru a iubi cu adevărat, trebuie mai întâi să începi să te iubești pe tine însuți, să iubești fiecare spațiu care locuiește în suflet și să înveți să îți accepți defectele și greșelile, precum și să îți recunoști succesele și calitățile. Și odată ce ați găsit pacea și armonia interioară, când ați descoperit valoarea sufletului și a inimii, atunci sunteți gata să experimentați iubirea în toate dimensiunile ei.

Adesea credem că suntem îndrăgostiți, dar iubirea se termină atunci când se termină iluzia, a iubi cu adevărat înseamnă a cunoaște și a accepta fațetele celeilalte persoane, înseamnă a-i respecta spațiul, ideile și timpul, înseamnă a-i susține și încuraja dorințele și a căuta bunăstarea reciprocă.

A iubi cu adevărat înseamnă a accepta că greșim, că nu suntem dependenți, că nu aparținem, că fiecare cap este o lume și că fiecare inimă este fidelă motivului pentru care bate.

Iubirea nu se termină cu distanța, nici atunci când s-au implicat terțe părți, și nu ele sunt cele care distrug iubirea, pentru că cei care iubesc cu adevărat sunt reticenți în a renunța la acel sentiment care le completează armonia, pentru că iubirea adevărată este transparentă, iubirea se termină atunci când nu există loialitate sau fidelitate.

Iubirea se termină cu atitudini indiferente, cu monotonie și lipsă de empatie.

Iubirea se stinge în ignoranța de a nu cunoaște sau situa sentimentele, este o instabilitate care nu-i permite să prețuiască cealaltă persoană, pentru că iubirea este echitate, afinitate și sincronie.

Iubirea se termină în lipsa stimei de sine, iar atunci când egoismul și gelozia predomină, cei care iubesc cu adevărat știu să ofere încredere, siguranță și liniște.

Iubirea se termină atunci când există această încăpățânare de a impune și de a da prioritate rațiunii înainte de a lua în considerare senzațiile inimii.

Iubirea se termină atunci când nu știm să apreciem atenția persoanei care ne este alături, când omitem detaliile care hrănesc iubirea și când dedicarea, timpul și detaliile sunt luate în considerare pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Iubirea se termină odată cu lipsa de respect față de sine și față de persoana pe care pretindem că o iubim, moare încetul cu încetul atunci când atitudinile toxice, tăcerile și dezacordurile nespuse devin un obicei zilnic.

Iubirea se termină atunci când se iau decizii premature de frica singurătății și sunt soluții rapide pentru cei care cred că trenul trece doar o dată în viață.

Iubirea se termină atunci când așteptările nu sunt îndeplinite, iar odată cu ele vin dezamăgirea, distanța, absența, indiferența și uitarea.

Iubirea se termină atunci când greșelile nu sunt recunoscute, pentru că mândria vine înaintea umilinței de a cere iertare.

Iubirea se termină din cauza promisiunilor neîndeplinite, a minciunii, a trădării, a înșelăciunii și a ne loialității.

-Amparo Martí

Orice bărbat își dorește...

Aproape orice bărbat își dorește să aibă alături o femeie frumoasă. O femeie care să strălucească la brațul său.

Însă doar un bărbat special știe faptul că mai important este să aibă alături o femeie fericită.

Când EA este fericită, automat radiază la exterior și devine frumoasă cu totul. Strălucește precum un diamant.

O femeie iubită devine automat o femeie fericită. Iar o femeie fericită aduce liniște în jur și reușește să te facă să crești ca bărbat și să radiezi la rândul tău. Asta este cheia oricărei relații. Modul în care reușești sau nu să o înțelegi și să o faci fericită.

Când EA zâmbește, casa zâmbește cu totul. Este simplă treaba. Atinge-o atent acolo unde puțini reușesc să o facă, în frumosul sufletului ei. Vei observa cât de ușoară și simplă devine viața în doi.

Ca bărbat, să te mândrești cu ea pentru simplul fapt că arată bine, este o dovadă clară de imaturitate.

În schimb, să o completezi zi de zi, să te mândrești cu zâmbetul și cu reușitele ei, este o dovadă a faptului că te-ai maturizat și ai reușit să depășești statutul de băiat dornic de a arăta lumii propria putere.

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Dacă îmi spui că mă iubești, te cred?

Nu, dacă îmi spui că mă iubești am să cred că preferi să-mi alini rănile cu o simplă promisiune. Nu cred în te iubesc, nu cred în pentru totdeauna! Cred în diminețile în doi, cred într-o cafea băută împreună! Dragostea nu se închide într-o frază, dragoste înseamnă grijă unul pentru celălalt, înseamnă susținere și răbdare! Voi crede că mă iubești atunci când mă vei privi dormind, când singurul tău gând dimineața voi fi eu, când te vei preocupa pentru mine așa cum eu mă îngrijorez pentru tine! Voi înțelege că mă iubești atunci când privindu-te în ochi, mă voi simți cea mai frumoasă femeie și nu va trebui să mă preocup pentru celelalte din jurul meu! Voi înțelege că mă iubești atunci când voi realiza că tot ce este imperfect în mine pentru tine este suficient. Nu-mi spune că mă iubești, dovedește-mi că suntem doar noi și că povestea asta va rezista împotriva tuturor dar mai ales împotriva noastră; tu nu vei ceda, eu nu mă voi supăra și de o vom face, ne vom căuta de infinite ori, ne vom ierta, ne vom săruta și vom adormi împreună, orice s-ar întâmpla. Lasă-mă să fiu eu, doar așa voi afla dacă poți să mă iubești!

Cu iubire și lumină,

Daniela

Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!

Tot ce știm despre iubire este ceea ce am fost învățați, în primul rând, în familie. Iar dacă ne-am uita puțin în familiile noastre, la ce am fost învățați că înseamnă iubire și la ce vedem că înseamnă manifestare a iubirii între apropiații noștri, am constata că, de cele mai multe ori, diferă de ceea ce am citit sau am văzut în filme.

Am fost învățați că iubirea trebuie justificată: „te iubesc pentru că...”. Doar că asta nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea nu este gratuită, ci este ceea ce obținem dacă plătim un preț: „dacă nu faci sau spui asta, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu este iubire, este șantaj.

Am fost învățați că a ne arăta sau a ne spune iubirea este un gest de slăbiciune, de vulnerabilizare: „dacă iubești, te va lua de prost/proastă”. Doar că aceea nu este iubire; este ceea ce a înțeles despre iubire și a văzut cel care vorbește.

Am fost învățați că iubirea este o sursă de suferință, și nu de bucurie: „să nu te îndrăgostești, vei suferi”. Doar că iubirea nu aduce suferință, ci liniște. Așteptările aduc suferință, iar acolo nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea trebuie câștigată, nu oferită pe tavă: „ți-a demonstrat că merită să-l/o iubești?”. Doar că iubirea nu este un concurs de dovedit; este o stare care apare după ce înțelegem că nu avem nimic de demonstrat nimănui.

Am fost învățați că iubirea durează atât cât ne este nouă bine, după care, gata: „te-ai schimbat, nu mai ești același/aceeași; nu te mai recunosc, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu e iubire, este manipulare curată.

Am fost învățați că a iubi înseamnă a te jertfi pentru alții și a uita de tine. Doar că asta nu este iubire, este o pedeapsă de sine.

Am fost învățați că cea mai mare virtute este să-i iubești pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu te iubești pe tine: „eu nu contez, altora să le fie bine”. Doar că asta nu este iubire, este anulare de sine.

Când suntem singuri avem foarte multe păreri despre iubire, despre cum vom iubi, cum vom fi iubiți, cum va fi relația; știm și că nu vom mai face greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, și jurăm că noi vom fi altfel. Toate astea în teorie. Doar că practica schimbă lucrurile. În practică, suntem condiționați de programele pe care le-am primit în familie, de la părinți, și vom ajunge să facem exact ce am jurat că nu vom face niciodată. Și e normal să fie așa; experiențele se repetă până când cineva va schimba credințele și programările. Fetele vor face ca mama și își vor alege un partener ca tata, băieții vor fi ca tata și își vor alege partenere ca mama, iar relația va semăna cu a părinților.

De cele mai multe ori, iubirea este confundată cu relația. Credem că este suficient să vrem relație cu cineva și credem că asta înseamnă iubire. Nu, nu obligatoriu.

Putem vrea relație pentru că așa se face, pentru că suntem presați de familie și de cei din jur; care ne „iubesc” mult dacă ne presează, nu-i așa?!

Putem vrea o relație pentru că ne este teamă de singurătate, și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru a ne răzbuna pe cineva care ne-a respins, sau pentru a le arăta altora că noi putem, ei nu; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că vrem un anumit partener, și nu vrem să fie cu altcineva; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că avem nevoie de cineva care să ne ajute, să ne sprijine, să facă în locul nostru, să fie acolo doar pentru că așa vrem; și vom numi asta iubire.

Dragă Om, mă adresez acum ție, direct: RELAȚIA ȘI IUBIREA NU SUNT ACELAȘI LUCRU, NU MAI FACE CONFUZII!

Într-o relație poate exista iubire, dar Iubirea nu are nevoie de o relație. Iar aici cuvântul este „nevoie”. Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!

Intri în relație și atragi un anumit tip de partener pentru că ai de învățat una sau mai multe lecții. Totul este despre tine, niciodată nu este despre altcineva. Tu nu poți schimba pe cineva; observă că nici tu nu vrei să te schimbi. Nu poți cere ceva ce tu nu faci. Nu poți aștepta să ți se dea ceea ce tu refuzi să obții singur.

O relație durează exact atât cât îți înveți lecția. Simți când e gata, dar programările primite din partea societății („să nu ne faci de râs”, „până când moartea ne va despărți”, „ce-o să zică lumea”) te împiedică să închei acea relație și să mergi mai departe pe drumul tău. Și atunci rămâi agățat de o persoană cu care nu mai rezonezi, îți negi simțirile, te vei îmbolnăvi și vei numi asta iubire.

Dragă Om, tu nu iubești un om; nu asta e iubirea. Iubirea este atunci când în prezența celuilalt ajungi să te iubești pe tine.

Binețe, Om înțelept!

Cu iubire și lumină,

Daniela

O relație care implică o conexiune profundă între parteneri nu este ceva ce apare din întâmplare sau pentru că ai noroc!

O astfel de relație se construiește în timp, este un proces în care sunt implicați ambii parteneri. O astfel de relație nu poate fi construită decât de doi oameni care au un nivel înalt de Conștiință, care se cunosc bine pe ei înșiși și care fac tot ce depinde ei pentru a-l cunoaște cât mai bine pe celălalt.

Conexiunile profunde se construiesc pe baze spirituale, nu pe egoism, nu pe disperarea de a-ți găsi un bărbat/ o femeie, nu pe teama de a rămâne singur, nu pe poftele sexuale, nu pe agitația hormonală, nu pe disperarea că ceasul tău biologic ticăie și nu vei mai putea face copii.

Orașele se construiesc pas cu pas, carierele se construiesc pas cu pas, averile făcute onest se construiesc pas cu pas, relațiile profunde se construiesc pas cu pas.

Dacă discutăm despre doi oameni care au o relație de cuplu bazată pe o conexiune profundă la nivel fizic, emoțional, intelectual și spiritual între cei doi, puteți fi siguri că acea relație nu a fost așa din primul moment în care cei doi s-au cunoscut. Oricât de mare a fost compatibilitatea/ rezonanța între cei doi la început, ei au ajuns la acea profunzime a relației în timp, pe măsură ce s-au cunoscut mai bine, pe măsură ce și-au dovedit reciproc că pot avea încredere unul în altul, pe măsură că au dovedit că știu să se asculte unul pe altul, să se ajute unul pe altul, etc.

O mulțime de oameni nu înțeleg că o relație de cuplu sănătoasă, armonioasă, o conexiune profundă la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual între doi oameni, se construiește în timp, este un proces în care este necesar să fie implicați la modul serios ambii parteneri și care trebuie să rămână o prioritate pentru ambii parteneri tot restul vieții.

Este ca atunci când dicutăm despre o casă: dacă ai construit o casă frumoasă, spațioasă, este minunat, dar ea necesită permanentă atenție, pe parcursul timpul va fi nevoie de retușuri/ reparații/ modernizări/ reamenajări. Dacă nu te mai ocupi de acea casă, dacă nu mai faci curățenie periodic, dacă să nu mai faci reparațiile necesare, dacă nu o mai întreții, e o chestiune de timp până când acel imobil va ajunge o ruină.

Este responsabilitatea ta să te asiguri că nu-ți dai „materialele de construcție” de calitate pe mâna unui individ care are un trecut care-l arată a fi un „constructor” dubios, care și-a înșelat „clienții” anteriori.

Și e tot responsabilitatea ta să te asguri că dacă ai avut în trecut experiențe nefericite cu astfel de „constructori” care și-au promis ceva și ți-au livrat altceva, n-o să-i tratezi pe toți „constructorii” ca și cum ar fi la fel ca acela care te-a înșelat pe tine.

Învață lecțiile din experiențele anterioare și dacă vrei să-ți construiești o „casă”, asigură-te că îți folosești discernământul atunci când îți alegi următorul „constructor”.

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!

Ia-ți o femeie care a avut lângă ea un prost, care nu a știut să o păstreze lângă el și să o prețuiască. Ea l-a ales și l-a iubit în cele mai frumoase feluri.

Ia-ți o femeie care nu a fost ascultată. Și-a închis sufletul și a uitat de toate dorințele și visele sale. De nenumărate ori s-a învinuit pe sine pentru toate eșecurile relației în care era.

Ia-ți o femeie care nu a fost sărutată pe frunte și nu i s-a spus că este minunată. A dus lipsa mângâierii, a îmbrățișărilor, a cuvintelor calde și sincere.

Ia-ți o femeie căreia nu i s-au oferit flori. Care nu a fost alintată și surprinsă și care își dorește atât de mult să se trezească dimineața și să știe că omul ei drag are grijă de ea și o va proteja.

În oricare femeie există un copil care cere fără să spună: siguranță, protecție și respect. Un copil care cere afecțiune, iubire și un loc unde să se adăpostească atunci când se simte singură. Iubește-o pe EA și pe copilul din ea!

Nu înceta niciodată să iubești, chiar dacă cineva te-a rănit... 

Nu înceta niciodată să dăruiești, chiar dacă cineva nu ți-a dăruit, ci doar te-a mințit...

Nu înceta niciodată să fii o persoană bună, chiar dacă mulți oameni s-au comportat urât cu tine…

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător…

Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător. Cei care au trăit-o au fost mai întâi capabili, au avut încăpățânarea, au avut începuturile. Dragostea nu este o loterie, așa cum cred majoritatea oamenilor, este un contract de onoare (dureros la început) cu noi înșine, apoi cu celălalt.

Nimeni nu a experimentat o mare dragoste, pentru că așa este firesc. Cei care au experimentat-o, au crezut mai întâi în semnificația cuvântului “împreună”.

Nimeni, vă spun, nu a trăit o mare dragoste doar pentru că viața îi datora asta.

Cei care au trăit-o, o datorau ei vieții. Și, din acest motiv, ei și-au închis urechile la sunetele lașilor, lăudăroșilor care spuneau că nu există iubire. Ei s-au încăpățânat să țină brațele larg deschise până când, în sfârșit, a venit.

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că împrejurările l-au favorizat pe el. Cei care au trăit-o, au blestemat toate împrejurările nefavorabile și, cu propriile mâini, cu mintea și cu valorile lor, au creat condiții noi.

Nimeni, dacă vrei să mă asculți, nu a trăit o mare dragoste dintr-un poziție confortabilă. Cei care au trăit-o, și-au luat inima în dinți și au luptat pentru ea, au dat bătălii, au oferit timp, au pus suflet. Vai de cei fără suflet…

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că, acolo, în timp ce stătea fără griji și fluiera indiferent, i-a căzut pe cap din cer. Cei care au trăit-o, au devenit ei înșiși cerul, au devenit păsări și au zburat până la capătul lumii, uneori chiar și dincolo, în lumea lor.

Vezi tu, nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că dragostea s-a dus pe canapeaua lui și l-a găsit pe el. Cei care au trăit-o, au ieșit din carapacea lor, din pereții lor, din confortul lor. Au avut încăpățânarea, au avut viziunea, nebunia și visul, au avut voință și s-au dus și au găsit-o. A prins-o de gulerul iubirii și i-a spus: „La naiba, sunt aici, nu mă ascund”.

N-a înflorit nici măcar o mare dragoste în grădini fertile și adăpostite. Mai întâi au devenit flori de stradă, au prins rădăcini, au încolțit și au înflorit singure. Au rezistat iernilor, vântului, grindinei, au fost tăiate de trecători și curioși, dar au avut puterea și au înflorit din nou.

Vă spun, la niciunul dintre toți cei care stau și plâng – pentru că prima dată nu au reușit, a doua oară nu s-a întâmplat, a treia oară nu le-a mers și au renunțat definitiv și irevocabil – dragostea nu a venit să-i întâmpine.

Dragostea nu merge la cei care plâng și la cei care nu pot.

Merge doar acolo unde le zâmbește, la cei care stau în fața ei fără teamă, chiar dacă mai întâi au fost răniți de multe ori. Merge la cei care cred în ea, nu în cuvinte, ci în fapte.

Așa că, nimeni nu a experimentat o mare dragoste din întâmplare. Mai întâi a crezut cu toată puterea și nu și-a pierdut niciodată această credință. Ca să spun puțin mai simplu, istoria este scrisă de nebuni, de cei în formă și de cei puternici, toți ceilalți, în retrospectivă, doar o citesc.

de https://www.chrisoliver.ro/

Să fii iubită!

Nu pentru ochii tai. Pentru ca intr-o zi iti vor fi poate tristi si plansi, incercanati, ridati, acoperiti de ochelari...

Nu pentru frumusetea trupului tau...pentru ca in orice zi poate aparea o femeie mai frumoasa, iar tu vei fi aruncata la cosul cu obiecte uzate.

Nu pentru felul in care te ingrijesti, te imbraci si stii sa te pui in valoare, pentru ca intr-o zi te poti trezi pe un pat de spital, dupa o anestezie generala...si nu va fi nimeni sa te tina de mana...

Nu pentru frumusetea parului tau, pentru ca intr-o zi vei fi poate nevoita sa faci chimioterapie...

Nu pentru mainile tale care stiu sa mangaie, sa aline, sa curete, sa daruiasca ...caci poate ca intr-o zi nu vor mai putea...

Nu pentru statutul tau, nu pentru pozitia ta, pentru familia ta sau pentru cati bani ai... Pentru ca poti pierde totul peste noapte. Pentru ca intr-o clipa, poti sa nu mai fii nimeni. Si te vei trezi, dintr-o data, a nimanui.

Si nu, nici macar pentru mintea ta...caci intr-o zi vei suferi poate de Altzheimer.

O batrana de 90 de ani, internata intr-un spital de bolnavi de Altzheimer, era vizitata in fiecare zi de sotul sau. Acesta venea un fiecare dimineata la ora 9,00 sa ia micul dejun cu ea. Intrebat fiind:

-"De ce mai veniti? Daca oricum nu va cunoaste?"

- "Vin. Pentru ca eu o mai cunosc pe ea..."

Ti s-a spus ca nu se poate. Ca o astfel de iubire nu exista. Asa ca alegi Acum-ul....Ba exista. Dar daca vrei sa fii iubita asa e posibil ca acum sa te doara, sa urli, sa suferi, sa mori de dor, sa te chinui si sa plangi, sa mai astepti, pentru ca nu accepti sa fii iubita pentru nimic altceva decat pentru ...Sufletul tau.

Caci doar el este nepretuit, de neinlocuit, imposibil de imitat si de "operat" estetic. Doar el este cu adevarat unic si da forma, viata si farmecul de neinlocuit buzelor tale, ochilor tai, fiintei tale. Cuvintelor, gesturilor, felului tau de a fi. Si doar pentru el va veni sa ia micul dejun cu tine si la 90 de ani, cand nu ti-a mai ramas nimic din tot ce ai avut...

Vei fi laudata pentru felul in care arati, pentru felul in care te imbraci, pentru frumusetea buzelor tale, pentru scanteile din ochii tai, pentru picioarele tale lungi, pentru mierea cuvintelor tale, pentru zambetul tau cald, pentru gropitele din obraji si pentru toate nimicurile. Bucura-te, dar lasa-le sa treaca fara sa iti lipesti inima de ele. Zambeste cu tristetea ca toate trec si asculta-l cu adevarat doar pe cel care iti va spune ca s-a indragostit de sufletul tau.

Si sa iubesti si tu, la randul tau, doar ceea ce nu moare.

Caci in rest... Toate trec...

Cu Iubire și Lumină,

Daniela

Sfaturi pentru femeile din lumea întâlnirilor.

Nu vei convinge niciodată un bărbat să te iubească!

Găsește un bărbat care îți răspunde când suni și trimite mesaje înapoi în câteva minute, nu zile.

Găsește un bărbat care îți dă răspunsuri clare și nu te lasă să te întrebi unde te situezi.

Găsește un bărbat care vrea să te facă parte din viața lui, mai degrabă, decât un capitol din cartea sa.

Găsește un om căruia nu-i ia ani și ani să-și dea seama ce vrea de la tine.

Găsește un om care să-ți respecte, să-ți celebreze și să-ți încurajeze individualitatea, educația, spiritualitatea și creșterea. Amintește-ți că nu cere niciodată prea mult de la un om pentru a fi considerat o prioritate.

Găsește un bărbat care este cu adevărat interesat de tine și care te urmărește zilnic.

Găsește un bărbat care nu se ferește să meargă cu tine la biserică.

Găsește un bărbat care nu te lasă niciodată să dormi noaptea întrebându-te dacă mai contezi pentru el. Nu alerga niciodată după un om datorită aspectului său pentru că într-o zi acele priviri se vor estompa în cele din urmă și ceea ce rămâi este în interior așa că nu te lăsa consumată de trăsăturile sale fizice.

Găsește un bărbat care să te protejeze și să te susțină chiar și atunci când nu ești în preajmă.

Găsește un om care te prețuiește și care nu s-ar pune niciodată în poziția de a te pierde.

Găsește un bărbat care se trezește în fiecare zi căutând noi moduri de a te iubi.

Găsește un om care înțelege că nu este vorba despre a-ți oferi lumea, ci despre a te face să simți că ești singurul din ea.

Ascultă-mi sfatul și amintește-ți că timpul tău este prețios. Nu îl irosi pe cineva care nu realizează că și tu ești.

Cu iubire și lumină,

Daniela

Ultima dragoste!

Prima iubire te învață să știi ce este iubirea, iluzia, castelele în aer și să crezi că basmele sunt posibile: 

...și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!

De asemenea, te învață să mori din dragoste, dezamăgire și să crezi că totul este posibil.

Ahh, dar ultima iubire... asta e altceva! Asta e la un alt nivel. Ultima iubire este cea care ajunge să stea până la capătul drumului.

Cel care te ajută să mergi înainte, cel care te învață să reclădești piesele din care ești făcut și pe care le-ai sfărâmat irosindu-te în iubiri efemere, cel care te face să uiți trecutul dureros, cel care te învață să te predai reală, te învață toleranța, răbdarea, sprijinul necondiționat, așteptarea și încrederea că mai există oameni asemenea ție!

Ultima iubire îți este partenerul în râs și lacrimi, în bucurii și tristeți, îți este complicele, confidentul, prietenul, iubitul. Cu el îți permiți orice fără să îți fie rușine, doar iubești ceea ce el conține ca trup, dar mai ales ca suflet!

Ultima iubire este cea care nu se îndrăgostește de tinerețea ta, nici de frumusețea ta, vede trecerea timpului reflectată în chipul tău brăzdat de riduri, în trupul tău, în părul tău alb și încă te vede ca pe a opta minune a acestei lumi, pentru că iubește ființa ta interioară, râsul tău, vocea ta, pentru că îți iubește Sufletul pur ca al unui copil!

Dragostea supremă te învață că mai ai încă ce oferi și că iubirea nu se termină, ci pur și simplu se transformă, alături de sufletul tău pereche! 

O zi minunată cititorule!

Cu iubire și lumină, Daniela