Parteneriat sau rivalitate?

O relație de cuplu sănătoasă înseamnă să fiți amândoi în aceeasi echipă, nu unul împotriva celuilalt. Nu este o competiție sau o luptă de orgolii. Nu e despre cine are dreptate, cine greșește mai puțin sau cine are mai mult de câștigat.

Când simți că trebuie să te aperi, să demonstrezi, când știi că orice greșeală a ta va fi „taxată”, relația se transformă într-un câmp de luptă unde nu mai simți că ești susținut, ci că trebuie să îți aperi poziția în fiecare zi.

Ce înseamnă să fiți o echipă?

- vă susțineți reciproc, mai ales în momentele dificile;

- vă bucurați pentru reușitele celuilalt, chiar dacă în acel moment nu sunteți voi în centrul atenției;

- nu căutați vinovați, ci soluții; nu îi vânați celuilalt greșelile, ci încercați să ajungeți la un consens prin care amândurora să vă fie mai bine;

- vă asumați fiecare partea de responsabilitate – acest lucru înseamnă că nu îți învinovățești partenerul pentru tot ce nu este bine în relație, însă nici nu preiei asupra ta toată responsabilitatea. Fiecare își asumă partea sa: „Aici am greșit eu. Aici ai greșit tu. Ce putem face fiecare diferit de acum înainte?”;

- puteți să vă împărtășiți temerile, sentimentele, greșelile, limitele, fără să vă fie teamă că celălalt le va folosi, la un moment dat, împotriva voastră.

Ce înseamnă să fiți rivali?

- orice succes al celuilalt pare o amenințare;

- discuțiile devin certuri despre „cine are dreptate”, nu despre cum puteți să vă înțelegeți mai bine;

- fiecare simte că trebuie să se apere;

- afecțiunea, intimitatea, apropierea sunt condiționate - doar dacă „te-ai comportat bine”;

- greșelile sunt contabilizate și sunt aduse în discuție în momente de conflict pentru a-l ataca pe celălalt;

- se instalează o dinamică de tipul:„Tu ai făcut asta, eu am făcut asta”, „Eu m-am sacrificat mai mult”, „Tu ai greșit de mai multe ori”;

- vulnerabilitatea este percepută ca o slăbiciune, nu ca o oportunitate de apropiere.

O relație în care sunteți o echipă este un spațiu în care amândoi vă simțiți în siguranță deoarece vă puteți arăta așa cum sunteți, fără teama că veți fi judecați sau pedepsiți pentru asta. Puteți evolua împreună, fără să vă anulați individualitatea. Este acel tip de relație în care nu trebuie să porți o mască, nu trebuie să te cenzurezi, nu trebuie să joci un rol ca să fii acceptat. Poți spune ce simți, ce te deranjează, ce nevoi și limite ai, poți recunoaște că ai greșit, iar celălalt nu folosește toate aceste lucruri împotriva ta ca pe niște arme, ci ca pe niște ocazii de a te înțelege mai bine, de a se apropia mai mult de tine.

Dacă vrei să ieși din competiție, începe prin a renunța la nevoia de a câștiga, de a avea mereu dreptate. Caută să-l asculți și să-l înțelegi pe celălalt cu adevărat. De multe ori, ne pierdem în discuții pentru că vrem ca celălalt să recunoască că noi avem dreptate, însă acest lucru nu ne apropie de celălalt, ci dimpotrivă. Îi arătăm că perspectiva lui nu contează, că a noastră este singura validă, însă nu e despre a câștiga, ci despre a rămâne apropiați chiar și atunci când avem opinii diferite.

Observă dacă reacționezi la ceea ce face cu adevărat partenerul sau la propriile frici și răni din trecut - uneori, prin ceea ce partenerul spune sau face, apasă fără să vrea pe un „buton” emoțional format cu mult înainte ca relația actuală să înceapă. Și, fără să îți dai seama, răspunzi disproporționat, ca și cum ai trăi din nou o suferință mai veche: poate te-ai simțit abandonat, respins, neglijat sau controlat. De aceea, înainte să reacționezi impulsiv, întreabă-te: „Ceea ce simt acum vine cu adevărat din comportamentul partenerului meu? Sau este doar o rană mai veche care se reactivează în mine?”. Poate te simți ignorat/ă nu pentru că el sau ea te ignoră cu adevărat, ci pentru că în copilărie nu ai fost ascultat. Poate te simți controlat/ă nu pentru că partenerul îți limitează libertatea, ci pentru că ai crescut într-un mediu strict, unde nu aveai voie să îți exprimi individualitatea.

Nu mai ține scorul - uneori unul oferă mai mult, alteori celălalt. Și e normal să fie așa. Poate celălalt trece printr-o perioadă grea și are mai puțin de oferit. Poate e obosit, stresat sau are nevoie să fie susținut. Important este să fiți acolo unul pentru celălalt, să vă sprijiniți când aveți nevoie, nu să țineți evidența cine a făcut mai mult.

Vorbește despre tine și despre emoțiile tale, nu împotriva celuilalt. De exemplu, dacă spui: „Iar ai întârziat, ca de obicei. De ce nu mă mir?”, ceea ce aude celălalt este o critică, un atac. Chiar dacă ai dreptate, tonul și formularea îl fac pe celălalt să intre imediat în defensivă. Dar dacă spui: „M-am simțit ignorat când ai întârziat și nu m-ai anunțat. Am avut impresia că nu contează planurile mele pentru tine și asta m-a rănit”, nu mai vorbești despre greșeala lui, ci despre trăirile tale. În primul caz, partenerul tău se simte acuzat și probabil se va apăra sau se va închide. În al doilea caz, aude ce ai simțit tu, fără să simtă că îl ataci. Când vorbim despre cum ne simțim, celălalt este mult mai dispus să ne asculte, însă când începem cu reproșuri, discuția riscă să devină rapid o ceartă, o luptă.

Faceți loc zilnic și pentru apropiere - în multe cupluri, comunicarea înseamnă certuri, reproșuri și lucruri de „reparat”. Partenerii nu mai caută să creeze momente frumoase, nu se mai bucură de compania celuialt, nu se mai focalizează și pe ce este bine și pe ce funcționează, pe ce apreciază la celălalt, ci doar pe neajunsuri și nemulțumiri. Însă o relație are nevoie să fie hrănită și prin gesturi simple de apropiere - o vorbă frumoasă, o încurajare, o îmbrățișare fără motiv, o întrebare care arată interes real.

Dacă vrei să câștigi cu adevărat, fă echipă cu partenerul tău. Altfel, toate luptele „câștigate” prin manipulare, orgolii, tăcere pasiv-agresivă, acuzații sau șantaj emoțional nu vor face altceva decât să ducă la un război mai mare. Dacă unul iese „învingător”, în timp ce celălalt este rănit, umilit sau se simte neînțeles, relația e cea care pierde.

Cu drag,

de Dr. Ursula Sandner

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești.

Identitatea ta emoțională de după divorț este una complet diferită de ceea ce ai trăit înainte să te căsătorești. Și acesta este cel mai important aspect pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când vrem să ne revenim după o despărțire, atunci când vrem să ne reconstruim. Foarte multe persoane, după ce divorțează, încearcă să devină cine au fost înainte de căsătorie sau să nege cine au devenit după căsătorie, ceea ce este îngrozitor de dureros, pentru că tu nu mai ești aceeași persoană care erai înainte să te căsătorești. Nu mai ești aceeași persoană din timpul căsătoriei, ci ești un om pe care îl vei descoperi în perioada următoare, în toate nopțile, în toate zilele, în toate trăirile, în toți oamenii cu care tu te vei întâlni de acum înainte. Nu poți să redevii adolescentul, tânărul sau omul matur, dar necăsătorit, plin de speranțe, care erai înainte ca această căsătorie să se întâmple. Tu nu vei mai avea acea încredere, acel entuziasm, acel elan după ce ai trecut printr-un divorț dureros. Însă trebuie să găsești o cale de a integra ceea ce s-a întâmplat fără să încerci să schimbi ceva, fără să încerci, în mintea ta, să te gândești cum ar fi fost dacă divorțul nu s-ar fi întâmplat. Cum ar fi fost dacă voi ați fi rămas în continuare o familie fericită?

Ca după un divorț dureros să fii bine, este nevoie să ai o nouă identitate emoțională. Ai nevoie să fii altcineva, dar acest altcineva nu poți să-l condiționezi sau să-l legi de ceea ce erai până să se întâmple ce ți s-a întâmplat. Și asta e cea mai mare greșeală, că tu vrei să te întorci la tine, la cel de dinainte să i se întâmple tot ce ți s-a întâmplat. Dar asta este imposibil. Omul acela nu mai există. Și trebuie să te concentrezi exact pe acest aspect: cum o iei de la capăt, dar de la un capăt real, nu de la mijlocul trăirii tale, nu de la sfârșitul experienței tale cu fostul soț, cu fosta soție. Nu o să mai fii niciodată omul acela, dar trebuie să vezi cum îl construiești pe omul cel nou, pe omul de astăzi. Și, exact cum înainte de căsătorie erai entuziasmat, erai bucuros, îți făceai planuri, te gândeai unde o să faci nunta, la fel și după divorț trebuie să existe acest entuziasm: să te gândești cum reconstruiești. Trebuie să te apuci să vezi în ce direcție o iei, astfel încât noua etapă de viață să fie cel puțin la fel de interesantă sau mai interesantă decât a fost căsătoria în sine.

Și acest entuziasm și această stare de bucurie sunt necesare, pentru că altfel vei retrăi la infinit într-un spațiu al amintirilor tale, care o să-ți facă foarte mult rău, pentru că întruna vei gândi la ce a fost, la ce ai fi putut să faci diferit, la ce ai fi putut să schimbi. Și va fi doar o tortură emoțională. Trebuie să accepți că da, acest divorț e real, că da, s-a terminat povestea dintre tine și soțul, soția ta. Trebuie să vezi cum poți, dacă există copii, să îi ajuți pe acești copii să rămână în continuare prezenți emoțional în viața ta, să se simtă sprijiniți, iubiți de tine. Să nu pui în cârca lor vina divorțului. Și să cauți metode de a-ți reinvia sufletul și de a vedea cine devii. Și toată munca ta trebuie să meargă în această direcție în care te concentrezi pe cine devii, nu pe cine nu mai ești.

Nu trebuie să revii la cine ai fost, ci să devii cine ești acum, după tot ce ai fost și în pragul a tot ceea ce vei deveni. Viața ta nu s-a încheiat cu etapa căsătoriei, dar nu poate reîncepe dacă tu alegi să rămâi blocat în ceea ce nu mai este real în viața ta.

Perioada de după divorț trebuie să conțină aceeași grijă, aceeași atenție și aceeași implicare, așa cum erai înainte de a te căsători. Exact cum ai investit în celălalt, ai investit în relație, ai investit în trăirea voastră, la fel trebuie să investești în tot ce reconstruiești și vindeci în tine după ce a apărut divorțul. Și este o muncă de fiecare zi, trebuie să fii inventiv, trebuie să ai creativitate, trebuie să nu te lași vreo secundă pradă gândurilor viciate de durere. Trebuie să vezi unde te duci, ce faci, cu cine vorbești, care sunt activitățile tale, să-ți faci un program, să ai o anumită disciplină, astfel încât, pas cu pas, să vezi cine poți să devii tu, cine este acest om de acum.

Cunoaște-l, iubește-l, îmbrățișează-l, ajută-l, nu îl demoraliza, nu îl lovi și nu îl obliga să fie cine ai fost tu cândva, pentru că omul acesta de astăzi are nevoie de tine și de toate resursele tale, ca să poată să îți reconstruiască viața într-un mod lipsit de durere și plin de sens.

Autor, Ana Maria Ducuță - sursa facebook

Sursa foto: tumblr

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Cândva, demult, s(e)xul era o limbă secretă. Un limbaj fără dicționar, în care ne descopeream unul pe celălalt ca niște copii orbi, pipăind contururile unui suflet prin piele, prin tremur, prin suspin. Nu era un sport. Nu era o probă olimpică. Era o chemare. O invitație la vulnerabilitate.

Astăzi? Sexul e test grilă. Dacă n-ai bifat orgasmul rapid, preludiul corect, performanța de durată, eșec.

Barbatul iese de la „întâlnire” cu nota 6.2 și o inimă zdrobită.

Femeia e „faină, dar rece” sau „bună de pat, dar nu de dus acasă”.

Ne-am transformat în jurați. Ne evaluăm cu ochi de HR, cu criterii luate din scene de pe site-uri obscure, cu standarde impuse de lumi fictive. Și nu mai iubim, ci comparăm. Nu mai dăruim, ci cerem randament.

Uitasem că un bărbat care n-a mai fost atins de mult, poate termina actul sexual în două minute. Dar dacă ar simți o mână caldă, o privire blândă și o femeie care nu se grăbește să-l exileze în categoria „inutil”, același bărbat ar deveni flacără vie. Rezistență. Pasiune. Furtună. Zeu.

Uitasem că o femeie nu are nevoie de o mașină de lux ca să se topească în brațele cuiva, ci de răbdare, de ascultare, de acel tip de mângâiere care nu caută sânul, ci inima.

Dar trăim vremuri în care nu mai avem timp. Unde totul trebuie să fie „acum”, „perfect”, „ca în filme”.

Căsătorii care s-ar fi putut salva cu o discuție la lumina lumânărilor, se sting în birouri de avocatură pentru că „sexul n-a mai fost ce trebuie”.

Pornografia a mințit. Ne-a spus că orgasmul e scopul, nu conexiunea. Ne-a spus că trebuie să arătăm într-un fel, să ne mișcăm într-un anume ritm, să fim mereu disponibili, performanți, excitanți.

Dar realitatea e altfel.

În realitate, sexul e uneori stângaci. Alteori, neașteptat.

Uneori începe cu o ceartă și se termină în lacrimi.

Alteori nu se termină deloc, pentru că rămâne în tine, ca o rugăciune.

Bărbații nu mai înțeleg femeile.

Femeile nu mai au răbdare cu bărbații.

Am transformat complementaritatea în competiție, iar diferențele noastre – acele daruri magice ale naturii – în defecte de fabrică.

Femeia e „prea emotivă”.

Bărbatul e „prea simplu”.

Dar poate că tocmai în această diferență se ascunde ceva sacru – nu de judecat, ci de iubit.

Suntem în mijlocul unui război tăcut între sexe. Și fiecare bătălie pierdută în pat e o bătălie pierdută pentru suflet.

Poate că nu avem nevoie de sex mai bun.

Poate avem nevoie de atingere reală, de abandon sincer, de privirea aceea care nu judecă, ci rămâne.

Poate că sexul, așa cum a fost gândit la începuturi, era mai aproape de rugăciune decât de sport.

de Mădălin Augustin Ionescu

Instrucțiuni de utilizare a bărbatului. Ghid practic.

Multe dintre problemele care apar în relații sunt cauzate de lipsa informației, de faptul că femeile nu știu cum funcționează bărbații. O femeie informată e o femeie pregătită pentru o relație de lungă durată.

Bărbatul... este un om normal, cu bune și rele, cu calități și defecte, cu zile bune și zile proaste, cu probleme, cu nervi, cu draci câteodată. Femeia trebuie să știe că bărbatul este om, nu e zeu, semizeu ori zmeu omnipotent care poate rezolva orice doar bătând din palme. Genetic este mascul, deci diferit de ea. Dacă privim în jur la alte specii cu care împărțim globul pământesc vom constata că masculul este diferit în mod evident și flagrant de femelă.

Că ne place ori nu și noi oamenii suntem diferiți, femeile de bărbați - diferiți fizic, psihic, fiziologic, hormonal, emoțional. Suntem doi actori diferiți care joacă roluri diferite în aceași piesă denumită viață.

Natura ne-a făcut diferiți ca să ne completăm fericit în cuplu, în familie, în iubire.

Din păcate un procent dintre femei nu știu cât de diferiți sunt bărbații și, știindu-se pe ele ce pot, cer aceleași lucruri de la bărbați - ii vor sensibili, ii vor atenți, ii vor organizați și meticulosi ca ele, ii vor perfecți, ii vor afectuoși, ii vor tandri, ii vor echilibrați, ii vor fideli, devotați, ii vor devreme acasă, vrednici, protectori și iubitori. Femeile ar vrea multe de la ei, dar na, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Discrepanța asta dintre dorința femeii și putința bărbatului distruge de multe ori relația.

O soluție ar fi ca femeile să aibă înțelegere pentru bărbați, să îi păsuiască, să nu le vâneze greșelile, să le treacă cu vederea, să se facă de multe ori că nu văd, că nu aud, să nu stea permanent "cu gura pe ei" decât în pat, să nu le stoarcă lămâi în ochi din 5 în 5 minute, să nu aibă pretenții absurde și așteptări nerealiste de la ei. Bărbatul ideal sau bărbatul perfect nu există. Viața lângă un bărbat nu e ușoară și nici comodă, nu e pentru toate femeile, nu e pentru oricine.

- O femeie care vede în bărbat doar un mijloc sau un instrument pentru a-i fi ei bine, nu va reuși să țină un bărbat.

- O femeie care vede în bărbat doar un bun câștigat, luat cu semnătură la starea civilă, care vede in el o mobilă, un animal de companie sau un bun personal nu va reuși să țină un bărbat lânga ea.

- O femeie care crede că bărbatul ii e dat ei doar ca să aibă pe cine cicăli, bate la cap, certa, ține din scurt, judeca pentru nimicuri, vărsa nervii pe el, nu va reuși să țină un bărbat lângă ea.

- O femeie care crede că bărbatul se ține cu sex din joi in paște, fără fantezii, fără emoție, fără jocuri, fără cochetărie, fără glume, fără zâmbet, fără noutăți, doar cu muncă si ceartă, nu va ține un bărbat alături.

- O femeie care crede că bărbatul trebuie să stea doar cu ea zi și noapte, doar după fusta ei, doar la ordinele ei nu va ține un bărbat.

Va ține un bărbat doar femeia frumoasă la trup și suflet, tandră și iubitoare, care e gospodină în bucătărie și "deșteaptă" la pat, veselă, deschisă, înțelegătoare, care știe să uite, să ierte, să nu poarte ranchiună, să nu fie orgolioasă și ambițioasă, să nu fie capricioasă, ciufută, geloasă, absurdă, disperată de atenție, care știe să ofere și nu doar să ceară, care știe să tacă, când să tacă, care știe când să vorbească, ce să vorbească și cum să vorbească cu bărbatul ei.

Doar femeia care a înțeles că viața cu un bărbat nu e doar despre ea și nevoile ei, că viața cu un bărbat nu e o poezie nesfârșită, că viața cu un bărbat nu e o continuă lună de miere, că viața cu un bărbat nu e o idilă fără sfârșit, va ține un bărbat alături.

Doar femeia destul de deșteptă care știe să facă "pe proasta" din când in când, care știe să cedeze când e cazul, care e prietena, confidenta, reazemul, sprijinul și alinarea bărbatului ei, va reuși să îl păstreze.

Doar femeia care a înțeles că o relație rezistă doar cu vorbe bune, doar cu emoții pozitive, doar cu iubire, comunicare, atenție, afecțiune, dragoste, sex și din când în când o ciorbă, va avea un bărbat al ei.

Doar femeia care știe să păstreze un echilibru intre nevoia ei de proprietate și nevoia lui de libertate va avea un bărbat al ei.”

(Dr Love )

Toate reacţiile

1,4

Dacă aş fi bărbat, aş şti să iubesc o femeie. Şi, dacă n-aş şti, aş învăţa.

"Dacă aş fi bărbat, aş şti să iubesc o femeie. Şi, dacă n-aş şti, aş învăţa. Nu, nu mi-aş fi dorit să fiu bărbat. Îmi place să fiu femeie şi mă simt cu adevărat binecuvântată pentru asta. Ador echilibristica pe care o face o femeie pentru a fi: gingaşă şi puternică în acelaşi timp, sexy dar şi greu de abordat, cuminte dar şi tentant de obraznică, copilă mofturoasă dar şi amantă sălbatică…

Ador toate stările şi emoţiile prin care trece o femeie, ador capacitatea ei de a oferi iubire până la cer şi înapoi, iubesc dăruirea ei uneori până la imposibil, dar şi puterea de a spune stop atunci când nu se mai simte dorită, curajul de a-şi pune în bagaj o inima zdrobită şi a pleca, deşi toate celulele ei îi cer să rămână.

Dacă aş fi bărbat, aş şti că cei care câştigă inima unei femei, sunt aceia care au învăţat că ea are nevoie de răbdare, protecţie şi tandreţe.

Aş şti că banii, puterea şi virilitatea pot cel mult incita o femeie pentru un anumit timp dar, în niciun caz nu o pot ţine veşnic acolo. Aş şti că nu este suficient să îi ofer tot, dacă nu aş avea înţelepciunea să pricep că ea are nevoie de cineva care să o asculte şi să o înţeleagă, cu toate că uneori nu se înţelege nici singură.

Dacă aş fi bărbat, nu mi-aş pune veşnica întrebare: “Da’ de ce a plecat? Nu-i lipsea nimic!”. M-aş gândi dacă am ştiut să o ascult, să o mângâi, să o înţeleg. M-aş gândi dacă am preţuit-o aşa cum merita, m-aş gândi de câte ori mi-am făcut timp să-i ascult sufletul zbuciumat, de câte ori am întrebat-o dacă este fericită, de câte ori i-am sărutat mâinile obosite cu care găteşte, spală şi mângâie.

Dacă aş fi bărbat, aş şti că nu este suficientă “bărbăţia” mea pentru a o ţine alături vreme de o viaţă. Aş şti că o femeie ar renunţa mai degrabă la un bărbat viril şi grăbit, decât la unul care ştie cum să iubească, să mângâie, să ofere, să îi dea încredere în ea, care să o facă să se simtă frumoasă şi preţuită. Pentru că, oricât de viril ar fi un bărbat, dacă aceasta este singura lui calitate, va pierde cu succes în faţa bărbatului deştept.

O Femeie are nevoie de un Bărbat. Ea are atât de multă dragoste de oferit, încât n-ar putea să trăiască singură...dar, chiar şi îndrăgostită fiind, nu va rămâne alături de un bărbat care nu va şti cum să primească şi să ofere iubire.

Nu va rămâne lângă un bărbat care uită să o facă să se simtă femeie, care nu ştie cum să-i ofere timp şi atenţie. Nu va rămâne lângă un bărbat care “nu o mai vede”.

Femeile au nevoie de Bărbaţi, aşa cum şi Bărbaţii au nevoie de Femei. Bucăţi imperfecte, care prin iubire construiesc un perfect.

Dar, orice iubire neîngrijită poate muri, aşa cum “în lipsa apei, orice floare se ofileşte”.

Nu vom găsi niciodată o persoană perfectă, care să îndeplinească toate criteriile noastre

Nu vom găsi niciodată o persoană perfectă, care să îndeplinească toate criteriile noastre, care să îndeplinească toate așteptările noastre, care să facă totul bine de fiecare dată, care să fie „tot ce am visat”. Pentru că nimeni nu se poate raporta la o fantezie de iubire, care de obicei ascunde în spatele ei propriile noastre temeri, nevoi și nesiguranțe.

Trebuie să lăsăm deoparte iluzia de a experimenta ,,dragostea adevărată". Aceasta este dragostea adevărată, posibilă și frumoasă, în felul ei de a fi. Pentru că tocmai în întâlnirea „omului cu umanul” se întâmplă dragostea adevărată.

Oricine vrea să iubească cu adevărat trebuie să fie pregătit pentru imperfecțiunile, limitele, diferențele pe care o relație le va aduce în contact cu celălalt. Și asta face relația atât de frumoasă, provocatoare și îi dă puterea de a transforma indivizii prin iubire. Aceasta nu înseamnă să suportăm abuzul sau să rămânem alături de cineva care ne face rău. Dar este important să înțelegem că și cei mai buni oameni și cele mai bune relații, au provocările lor.

Prin urmare, a trăi o relație fericită și sănătoasă nu înseamnă să găsești pe cineva perfect, ci mai degrabă pe cineva cu maturitate și responsabilitate emoțională, o persoană conștientă de ceea ce reprezintă o relație și suficient de dispusă să facă față acestei provocări.

Nu este ușor să găsești pe cineva cu maturitate și responsabilitate emoțională, în vremuri în care relațiile par atât de ușoare și superficiale. Dar ele există și, înainte de a găsi pe cineva așa, trebuie să ne angajăm să „fim” noi astfel și să înțelegem că maturitatea emoțională nu este întotdeauna despre reciprocitate, ci despre transparență. Este vorba despre sinceritatea de a spune ceea ce simți, ce vrei, și de a ști să tratezi cu grijă inimile celorlalți.

Poate când vine vorba de dragoste, nu vom fi niciodată maturi sută la sută. Dar să fim mereu mai buni și să găsim pe drumul nostru oameni dispuși să crească și să facă din relații un spațiu sănătos de evoluție pentru amândoi.

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Ar trebui să avem mai multă grijă cu sufletele oamenilor care ne iubesc, într-o zi i-am putea răni, iar ei s-ar putea schimba pentru totdeauna.

Atunci când iubeşti un om, ai grijă de sufletul său, nu îl răneşti, dar faci tot posibilul să fii alături de acel om, atât în clipele grele cât şi în cele mai frumoase, nu te laşi aşteptat… Şi iubeşti! Iubeşti cum ştii mai bine, cum poţi mai bine. Te străduieşti să demonstrezi prin fapte ceea ce mărturiseşti prin cuvinte. Ai încredere în acel om şi îi oferi pe cineva în care să aibă, la rândul său, încredere. Respecţi acel om şi îi dai motive să te respecte înapoi. Iubirea nu e chiar o joacă de copii pentru că, la final, ai putea strica ceva care să rămână defect pentru totdeauna. Cu sufletele celor dragi nu e de joacă.

Când iubeşti, nu cauţi scuze, nu spui că îţi pare rău dacă nu îţi pare rău, dacă ai fi putut să fii prezent atunci când trebuia şi totuşi ai preferat să stai departe şi să te laşi aşteptat. Atunci când iubeşti, iubeşti şi atât! Fără dar, fără poate, fără ocolişuri şi fără să aştepţi vreo răsplată înapoi. Oferi iubire cum poţi şi cum ştii mai bine pentru că, uneori, viaţa ne ia ceea ce nu putem aprecia şi nu ne mai dă înapoi acel ceva nici după ce am învăţat cât de important este.

Vezi tu… Cel mai urât lucru pe care i-l poţi face unui om este să îi răneşti sufletul. Pentru orice altceva te-ar putea ierta, dar nu şi pentru asta! Tu poate nu ştii, dar… Unii oameni rămân cu sufletul frânt şi inima distrusă toată viaţa. Unii oameni nu se pot vindeca după ce le-au fost rănite sufletele. Iar cel mai greu lucru, după ce ţi-a rănit cineva sufletul, este să mai poţi avea încredere din nou în alţi oameni. Şi ei te-ar putea răni. Şi ei te-ar putea minţi. Şi ei ţi-ar putea crea iluzii. Dar şi ei te-ar putea iubi.

Ar trebui să avem mai multă grijă cu sufletele oamenilor care ne iubesc, într-o zi i-am putea răni, iar ei s-ar putea schimba pentru totdeauna.

Cu iubire și lumină,

Daniela 

Mai există și bărbați buni. Despre ei nu mai vorbește nimeni…

Postare pentru bărbații buni din viața mea, pentru cel mult prea devreme plecat la cer și pentru cel de acum cu care m-a binecuvântat Dumnezeu să îmi fie alături! Și chiar sunt, fără pic de mândrie, femeia care merită un astfel de bărbat!

Există și bărbați înșelați... Bărbați mințiți, batjocoriți și bârfiți în pauzele de epilat... Despre ei nu mai vorbește nimeni... Despre bărbații cu sufletul curat ce au întâlnit femei ce considerau că totul se învârte în jurul lor... Atât pamântul cât si bărbații... Sunt mulți bărbați care știu să iubească. Din nefericire, unii dintre ei iubesc pe cine nu trebuie...

Bărbați ce și-ar da sufletul pentru femeia de lângă umărul lor, în timp ce ea și-ar da numărul de telefon și la alții... Există și bărbați ce încă mai cred în iubire adevărată așa cum există și femei ce îti râd în față atunci când le vorbești despre ea... Exist bărbați ce merită iubiți așa cum există femei ce consideră că merită totul, fără a oferi nicio vibrație înapoi...

Nu toti bărbații sunt la fel. Așa cum nu toate femeile sunt niste îngeri... Unele, au îmbracat demult bluza minciunii, a trădării și a lipsei de corectitudine... Și-au tăiat singure aripile atunci când singura oglinda ce conta era aceea atârnată pe un perete dintr-o casă goală precum sufletul lor...

Încă mai există bărbați potriviți pentru cineva care asteaptă îndelung o dragoste ce refuză să se stingă. Așa cum mai există femei ce încă nu au înțeles că fără iubire nu suntem nimic. Nici măcar praf de stele. Unele se aleg cu praful trecutului ce ustură aceiași ochi ce nu mai vor să se deschidă...

Există bărbați mișto... Bărbați cu suflet de copil și brațe ce-ar putea să îti cuprindă Universul. Bărbați ce ar putea să îti alinte clipele. Să te răsfețe între ceasuri. Să îti aducă micul dejun la pat și să te adulmece ca pe-o cafea băută mai târziu în doi. Ca mai apoi să îti aducă flori și să presare a lor aromă-n părul tău. Bărbați ce râd cu tine și nu de tine. Bărbați ce pot iubi cu mintea și cu inima deschise. Bărbați ce te-ar căuta și printre vise...

Mai există și bărbați buni. Despre ei nu mai vorbește nimeni…

Orice bărbat își dorește...

Aproape orice bărbat își dorește să aibă alături o femeie frumoasă. O femeie care să strălucească la brațul său.

Însă doar un bărbat special știe faptul că mai important este să aibă alături o femeie fericită.

Când EA este fericită, automat radiază la exterior și devine frumoasă cu totul. Strălucește precum un diamant.

O femeie iubită devine automat o femeie fericită. Iar o femeie fericită aduce liniște în jur și reușește să te facă să crești ca bărbat și să radiezi la rândul tău. Asta este cheia oricărei relații. Modul în care reușești sau nu să o înțelegi și să o faci fericită.

Când EA zâmbește, casa zâmbește cu totul. Este simplă treaba. Atinge-o atent acolo unde puțini reușesc să o facă, în frumosul sufletului ei. Vei observa cât de ușoară și simplă devine viața în doi.

Ca bărbat, să te mândrești cu ea pentru simplul fapt că arată bine, este o dovadă clară de imaturitate.

În schimb, să o completezi zi de zi, să te mândrești cu zâmbetul și cu reușitele ei, este o dovadă a faptului că te-ai maturizat și ai reușit să depășești statutul de băiat dornic de a arăta lumii propria putere.

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Dacă îmi spui că mă iubești, te cred?

Nu, dacă îmi spui că mă iubești am să cred că preferi să-mi alini rănile cu o simplă promisiune. Nu cred în te iubesc, nu cred în pentru totdeauna! Cred în diminețile în doi, cred într-o cafea băută împreună! Dragostea nu se închide într-o frază, dragoste înseamnă grijă unul pentru celălalt, înseamnă susținere și răbdare! Voi crede că mă iubești atunci când mă vei privi dormind, când singurul tău gând dimineața voi fi eu, când te vei preocupa pentru mine așa cum eu mă îngrijorez pentru tine! Voi înțelege că mă iubești atunci când privindu-te în ochi, mă voi simți cea mai frumoasă femeie și nu va trebui să mă preocup pentru celelalte din jurul meu! Voi înțelege că mă iubești atunci când voi realiza că tot ce este imperfect în mine pentru tine este suficient. Nu-mi spune că mă iubești, dovedește-mi că suntem doar noi și că povestea asta va rezista împotriva tuturor dar mai ales împotriva noastră; tu nu vei ceda, eu nu mă voi supăra și de o vom face, ne vom căuta de infinite ori, ne vom ierta, ne vom săruta și vom adormi împreună, orice s-ar întâmpla. Lasă-mă să fiu eu, doar așa voi afla dacă poți să mă iubești!

Cu iubire și lumină,

Daniela

Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!

Tot ce știm despre iubire este ceea ce am fost învățați, în primul rând, în familie. Iar dacă ne-am uita puțin în familiile noastre, la ce am fost învățați că înseamnă iubire și la ce vedem că înseamnă manifestare a iubirii între apropiații noștri, am constata că, de cele mai multe ori, diferă de ceea ce am citit sau am văzut în filme.

Am fost învățați că iubirea trebuie justificată: „te iubesc pentru că...”. Doar că asta nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea nu este gratuită, ci este ceea ce obținem dacă plătim un preț: „dacă nu faci sau spui asta, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu este iubire, este șantaj.

Am fost învățați că a ne arăta sau a ne spune iubirea este un gest de slăbiciune, de vulnerabilizare: „dacă iubești, te va lua de prost/proastă”. Doar că aceea nu este iubire; este ceea ce a înțeles despre iubire și a văzut cel care vorbește.

Am fost învățați că iubirea este o sursă de suferință, și nu de bucurie: „să nu te îndrăgostești, vei suferi”. Doar că iubirea nu aduce suferință, ci liniște. Așteptările aduc suferință, iar acolo nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea trebuie câștigată, nu oferită pe tavă: „ți-a demonstrat că merită să-l/o iubești?”. Doar că iubirea nu este un concurs de dovedit; este o stare care apare după ce înțelegem că nu avem nimic de demonstrat nimănui.

Am fost învățați că iubirea durează atât cât ne este nouă bine, după care, gata: „te-ai schimbat, nu mai ești același/aceeași; nu te mai recunosc, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu e iubire, este manipulare curată.

Am fost învățați că a iubi înseamnă a te jertfi pentru alții și a uita de tine. Doar că asta nu este iubire, este o pedeapsă de sine.

Am fost învățați că cea mai mare virtute este să-i iubești pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu te iubești pe tine: „eu nu contez, altora să le fie bine”. Doar că asta nu este iubire, este anulare de sine.

Când suntem singuri avem foarte multe păreri despre iubire, despre cum vom iubi, cum vom fi iubiți, cum va fi relația; știm și că nu vom mai face greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, și jurăm că noi vom fi altfel. Toate astea în teorie. Doar că practica schimbă lucrurile. În practică, suntem condiționați de programele pe care le-am primit în familie, de la părinți, și vom ajunge să facem exact ce am jurat că nu vom face niciodată. Și e normal să fie așa; experiențele se repetă până când cineva va schimba credințele și programările. Fetele vor face ca mama și își vor alege un partener ca tata, băieții vor fi ca tata și își vor alege partenere ca mama, iar relația va semăna cu a părinților.

De cele mai multe ori, iubirea este confundată cu relația. Credem că este suficient să vrem relație cu cineva și credem că asta înseamnă iubire. Nu, nu obligatoriu.

Putem vrea relație pentru că așa se face, pentru că suntem presați de familie și de cei din jur; care ne „iubesc” mult dacă ne presează, nu-i așa?!

Putem vrea o relație pentru că ne este teamă de singurătate, și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru a ne răzbuna pe cineva care ne-a respins, sau pentru a le arăta altora că noi putem, ei nu; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că vrem un anumit partener, și nu vrem să fie cu altcineva; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că avem nevoie de cineva care să ne ajute, să ne sprijine, să facă în locul nostru, să fie acolo doar pentru că așa vrem; și vom numi asta iubire.

Dragă Om, mă adresez acum ție, direct: RELAȚIA ȘI IUBIREA NU SUNT ACELAȘI LUCRU, NU MAI FACE CONFUZII!

Într-o relație poate exista iubire, dar Iubirea nu are nevoie de o relație. Iar aici cuvântul este „nevoie”. Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!

Intri în relație și atragi un anumit tip de partener pentru că ai de învățat una sau mai multe lecții. Totul este despre tine, niciodată nu este despre altcineva. Tu nu poți schimba pe cineva; observă că nici tu nu vrei să te schimbi. Nu poți cere ceva ce tu nu faci. Nu poți aștepta să ți se dea ceea ce tu refuzi să obții singur.

O relație durează exact atât cât îți înveți lecția. Simți când e gata, dar programările primite din partea societății („să nu ne faci de râs”, „până când moartea ne va despărți”, „ce-o să zică lumea”) te împiedică să închei acea relație și să mergi mai departe pe drumul tău. Și atunci rămâi agățat de o persoană cu care nu mai rezonezi, îți negi simțirile, te vei îmbolnăvi și vei numi asta iubire.

Dragă Om, tu nu iubești un om; nu asta e iubirea. Iubirea este atunci când în prezența celuilalt ajungi să te iubești pe tine.

Binețe, Om înțelept!

Cu iubire și lumină,

Daniela

O relație care implică o conexiune profundă între parteneri nu este ceva ce apare din întâmplare sau pentru că ai noroc!

O astfel de relație se construiește în timp, este un proces în care sunt implicați ambii parteneri. O astfel de relație nu poate fi construită decât de doi oameni care au un nivel înalt de Conștiință, care se cunosc bine pe ei înșiși și care fac tot ce depinde ei pentru a-l cunoaște cât mai bine pe celălalt.

Conexiunile profunde se construiesc pe baze spirituale, nu pe egoism, nu pe disperarea de a-ți găsi un bărbat/ o femeie, nu pe teama de a rămâne singur, nu pe poftele sexuale, nu pe agitația hormonală, nu pe disperarea că ceasul tău biologic ticăie și nu vei mai putea face copii.

Orașele se construiesc pas cu pas, carierele se construiesc pas cu pas, averile făcute onest se construiesc pas cu pas, relațiile profunde se construiesc pas cu pas.

Dacă discutăm despre doi oameni care au o relație de cuplu bazată pe o conexiune profundă la nivel fizic, emoțional, intelectual și spiritual între cei doi, puteți fi siguri că acea relație nu a fost așa din primul moment în care cei doi s-au cunoscut. Oricât de mare a fost compatibilitatea/ rezonanța între cei doi la început, ei au ajuns la acea profunzime a relației în timp, pe măsură ce s-au cunoscut mai bine, pe măsură ce și-au dovedit reciproc că pot avea încredere unul în altul, pe măsură că au dovedit că știu să se asculte unul pe altul, să se ajute unul pe altul, etc.

O mulțime de oameni nu înțeleg că o relație de cuplu sănătoasă, armonioasă, o conexiune profundă la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual între doi oameni, se construiește în timp, este un proces în care este necesar să fie implicați la modul serios ambii parteneri și care trebuie să rămână o prioritate pentru ambii parteneri tot restul vieții.

Este ca atunci când dicutăm despre o casă: dacă ai construit o casă frumoasă, spațioasă, este minunat, dar ea necesită permanentă atenție, pe parcursul timpul va fi nevoie de retușuri/ reparații/ modernizări/ reamenajări. Dacă nu te mai ocupi de acea casă, dacă nu mai faci curățenie periodic, dacă să nu mai faci reparațiile necesare, dacă nu o mai întreții, e o chestiune de timp până când acel imobil va ajunge o ruină.

Este responsabilitatea ta să te asiguri că nu-ți dai „materialele de construcție” de calitate pe mâna unui individ care are un trecut care-l arată a fi un „constructor” dubios, care și-a înșelat „clienții” anteriori.

Și e tot responsabilitatea ta să te asguri că dacă ai avut în trecut experiențe nefericite cu astfel de „constructori” care și-au promis ceva și ți-au livrat altceva, n-o să-i tratezi pe toți „constructorii” ca și cum ar fi la fel ca acela care te-a înșelat pe tine.

Învață lecțiile din experiențele anterioare și dacă vrei să-ți construiești o „casă”, asigură-te că îți folosești discernământul atunci când îți alegi următorul „constructor”.

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!

Ia-ți o femeie care a avut lângă ea un prost, care nu a știut să o păstreze lângă el și să o prețuiască. Ea l-a ales și l-a iubit în cele mai frumoase feluri.

Ia-ți o femeie care nu a fost ascultată. Și-a închis sufletul și a uitat de toate dorințele și visele sale. De nenumărate ori s-a învinuit pe sine pentru toate eșecurile relației în care era.

Ia-ți o femeie care nu a fost sărutată pe frunte și nu i s-a spus că este minunată. A dus lipsa mângâierii, a îmbrățișărilor, a cuvintelor calde și sincere.

Ia-ți o femeie căreia nu i s-au oferit flori. Care nu a fost alintată și surprinsă și care își dorește atât de mult să se trezească dimineața și să știe că omul ei drag are grijă de ea și o va proteja.

În oricare femeie există un copil care cere fără să spună: siguranță, protecție și respect. Un copil care cere afecțiune, iubire și un loc unde să se adăpostească atunci când se simte singură. Iubește-o pe EA și pe copilul din ea!

Nu înceta niciodată să iubești, chiar dacă cineva te-a rănit... 

Nu înceta niciodată să dăruiești, chiar dacă cineva nu ți-a dăruit, ci doar te-a mințit...

Nu înceta niciodată să fii o persoană bună, chiar dacă mulți oameni s-au comportat urât cu tine…

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!

Cu iubire și lumină,

Daniela.

Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător…

Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător. Cei care au trăit-o au fost mai întâi capabili, au avut încăpățânarea, au avut începuturile. Dragostea nu este o loterie, așa cum cred majoritatea oamenilor, este un contract de onoare (dureros la început) cu noi înșine, apoi cu celălalt.

Nimeni nu a experimentat o mare dragoste, pentru că așa este firesc. Cei care au experimentat-o, au crezut mai întâi în semnificația cuvântului “împreună”.

Nimeni, vă spun, nu a trăit o mare dragoste doar pentru că viața îi datora asta.

Cei care au trăit-o, o datorau ei vieții. Și, din acest motiv, ei și-au închis urechile la sunetele lașilor, lăudăroșilor care spuneau că nu există iubire. Ei s-au încăpățânat să țină brațele larg deschise până când, în sfârșit, a venit.

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că împrejurările l-au favorizat pe el. Cei care au trăit-o, au blestemat toate împrejurările nefavorabile și, cu propriile mâini, cu mintea și cu valorile lor, au creat condiții noi.

Nimeni, dacă vrei să mă asculți, nu a trăit o mare dragoste dintr-un poziție confortabilă. Cei care au trăit-o, și-au luat inima în dinți și au luptat pentru ea, au dat bătălii, au oferit timp, au pus suflet. Vai de cei fără suflet…

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că, acolo, în timp ce stătea fără griji și fluiera indiferent, i-a căzut pe cap din cer. Cei care au trăit-o, au devenit ei înșiși cerul, au devenit păsări și au zburat până la capătul lumii, uneori chiar și dincolo, în lumea lor.

Vezi tu, nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că dragostea s-a dus pe canapeaua lui și l-a găsit pe el. Cei care au trăit-o, au ieșit din carapacea lor, din pereții lor, din confortul lor. Au avut încăpățânarea, au avut viziunea, nebunia și visul, au avut voință și s-au dus și au găsit-o. A prins-o de gulerul iubirii și i-a spus: „La naiba, sunt aici, nu mă ascund”.

N-a înflorit nici măcar o mare dragoste în grădini fertile și adăpostite. Mai întâi au devenit flori de stradă, au prins rădăcini, au încolțit și au înflorit singure. Au rezistat iernilor, vântului, grindinei, au fost tăiate de trecători și curioși, dar au avut puterea și au înflorit din nou.

Vă spun, la niciunul dintre toți cei care stau și plâng – pentru că prima dată nu au reușit, a doua oară nu s-a întâmplat, a treia oară nu le-a mers și au renunțat definitiv și irevocabil – dragostea nu a venit să-i întâmpine.

Dragostea nu merge la cei care plâng și la cei care nu pot.

Merge doar acolo unde le zâmbește, la cei care stau în fața ei fără teamă, chiar dacă mai întâi au fost răniți de multe ori. Merge la cei care cred în ea, nu în cuvinte, ci în fapte.

Așa că, nimeni nu a experimentat o mare dragoste din întâmplare. Mai întâi a crezut cu toată puterea și nu și-a pierdut niciodată această credință. Ca să spun puțin mai simplu, istoria este scrisă de nebuni, de cei în formă și de cei puternici, toți ceilalți, în retrospectivă, doar o citesc.

de https://www.chrisoliver.ro/

Iubirea vieții tale nu poate fi iubirea vieții tuturor!

Adică, ori e a ta, ori a altcuiva. Nu e niciodată altfel. Da, că e cineva atras de tine sau tu de el, că îți place de el, OK. Dar nu e iubire dacă omul acela este la fel de disponibil pentru toată lumea precum era înainte să fie cu tine. De fapt, nici nu e nevoie să existe din partea ta o cerere formală în acest sens: din clipa în care cineva s-a decis cu privire la relația cu tine, alte posibilități amoroase sunt excluse. Este ceva firesc, și neimpus de nimeni: omul în cauză vrea, simte și poate să fie din punct de vedere amoros doar cu tine. Dacă ce aveți voi doi de fapt are sau poate avea cu oricine mai este disponibil, conexiunea voastră nu există e doar în capul tău. Nici nu mai ai timp, chef sau nevoie să îți iei validare din altă parte pentru că preocuparea ta este omul iubit. Și de la începutul relației vezi dacă celălalt te vrea pentru că te iubește, sau pentru orice altceva. Să ne înțelegem, iubirea e ceva rar, profund și foarte consistent. Da, nu toți oamenii sunt în relații de iubire, ci mulți stau în relații de conveniență, schimb, obligație. E ok, pe pământ este loc pentru tot tacâmul relațional. Dar, ideea că el/ea te iubește, dar mai vorbește/se vede/ este disponibil/ă și pentru alte persoane este falsă. Când iubești ești atât de ocupat cu omul tău că simți că nu îți ajunge timpul rămas din viața ta să fiți împreună, nici prin cap nu îți trece să mai deschizi alte relații sau dacă ai relații deschise, le închizi. Dar, mai ales, ți se pare o nebunie ideea că ai putea să pierzi încrederea celuilalt și implicit relația: alegerea ta de a prioritiza persoana iubită este singura alegere pe care o faci când iubești. Când nu iubești ești cu ochii în toate părțile, parcă ai vrea și altceva. În schimb, dacă iubești, ești acolo, în treaba ta și a celuilalt, și dacă intervine ceva între voi, repari, comunici, lupți. Nu prea poți să iubești și în același timp să te plictisești...pentru că a fi lângă omul iubit este cea mai interesantă și revelatoare experiență a vieții tale, nu știi cum să faci să fii mai mult cu celălalt, să îi dai din ce ești și să primești din ceea ce el este pentru că împreună sunteți ceea ce separat nu ați putea fi...

de Ana Maria Ducuță

Sfaturi pentru femeile din lumea întâlnirilor.

Nu vei convinge niciodată un bărbat să te iubească!

Găsește un bărbat care îți răspunde când suni și trimite mesaje înapoi în câteva minute, nu zile.

Găsește un bărbat care îți dă răspunsuri clare și nu te lasă să te întrebi unde te situezi.

Găsește un bărbat care vrea să te facă parte din viața lui, mai degrabă, decât un capitol din cartea sa.

Găsește un om căruia nu-i ia ani și ani să-și dea seama ce vrea de la tine.

Găsește un om care să-ți respecte, să-ți celebreze și să-ți încurajeze individualitatea, educația, spiritualitatea și creșterea. Amintește-ți că nu cere niciodată prea mult de la un om pentru a fi considerat o prioritate.

Găsește un bărbat care este cu adevărat interesat de tine și care te urmărește zilnic.

Găsește un bărbat care nu se ferește să meargă cu tine la biserică.

Găsește un bărbat care nu te lasă niciodată să dormi noaptea întrebându-te dacă mai contezi pentru el. Nu alerga niciodată după un om datorită aspectului său pentru că într-o zi acele priviri se vor estompa în cele din urmă și ceea ce rămâi este în interior așa că nu te lăsa consumată de trăsăturile sale fizice.

Găsește un bărbat care să te protejeze și să te susțină chiar și atunci când nu ești în preajmă.

Găsește un om care te prețuiește și care nu s-ar pune niciodată în poziția de a te pierde.

Găsește un bărbat care se trezește în fiecare zi căutând noi moduri de a te iubi.

Găsește un om care înțelege că nu este vorba despre a-ți oferi lumea, ci despre a te face să simți că ești singurul din ea.

Ascultă-mi sfatul și amintește-ți că timpul tău este prețios. Nu îl irosi pe cineva care nu realizează că și tu ești.

Cu iubire și lumină,

Daniela

Dragostea vieții tale vine adesea după greșeala vieții tale!

Poate că trebuie să fim distruși mai întâi înainte de a putea deveni în sfârșit întregi.

Dragostea dureroasă este cel mai rău tip de durere. Este cel pentru care aveam speranțe atât de mari, cel pentru care am jucat totul - doar ca să aflăm că a fost un pariu care nu va fi câștigat niciodată. Așa că ne rupem într-un milion de bucățele mici și ne întrebăm cum am putut să greșim atât de mult. 

Facem greșeli în dragoste.

Alegem oamenii în funcție de lecțiile pe care sufletul nostru trebuie să le învețe fără să ne dăm seama că de obicei sunt acele lecții dificile pe care trebuie să le trăim cel mai mult.

Nu putem fi schimbați cu ușurință și nu putem avea mințile frânte de lumesc — în schimb se poate întâmpla doar atunci când rămânem doar cu noi și regretele noastre.

Poate că nu există greșeală dacă într-adevăr aveam nevoie de ea pentru a învăța mai multe despre cine suntem și cum iubim, dar totuși există acele iubiri pe care am fi vrut la timpul respectiv să le derulăm și să le luăm înapoi. Cele ale căror finaluri au fost prea dureroase pentru noi ca să vrem să le revendicăm permanent ca parte a istoriei noastre.

Dar oricât de mult ne-am dorit ca această iubire să fie altceva decât ceea ce a fost, nu va schimba niciodată realitatea că singurul motiv pentru care aveam nevoie de această iubire în viața noastră a fost să ne frângă inimile.

Chestia e că aveam nevoie de acea mare greșeală care să ne ajute să ne propulsăm spre iubirea vieții noastre. Trebuie să fim rupți în două pentru a afla cum vrem să ne punem din nou toate părțile împreună.

Adesea, cea mai mare greșeală a vieții noastre este o relație la care ar fi trebuit să renunțăm din momentul în care a început - sau cel puțin ar fi trebuit să renunțăm cu mult înainte de a o face de fapt, și cu mult înainte ca totul să se ducă la vale. Dar nu am făcut-o și nu pentru că acea iubire a fost menită să fie, ci pentru că fără ea nu am fi realizat niciodată ce este iubirea cu adevărat. Întotdeauna avem de ales să rămânem într-o relație care este o luptă constantă de voințe și idealuri. Totuși, indiferent de câte ori sperăm că se va termina diferit, sau poate că va funcționa de data asta - nu se întâmplă niciodată. Asta pentru că nu este menit să se întâmple. Greșeala noastră este menită să se termine de obicei cu amărăciune și adesea catastrofal. Scopul său este să ne zguduie până în măduva oaselor noastre și să ne provoace însăși convingerile despre iubire. Suntem făcuți să ne întrebăm ce a mers rău și să ne întrebăm ce înseamnă iubirea cu adevărat pentru noi. Acesta nu este un proces peste noapte, ci unul în care trebuie să ne facem timp să ne scufundăm până când nu ne mai ascundem de adevărul pe care inimile noastre îl șoptesc. Este o stare de vindecare care ne dă de știre că putem trimite cuiva dragostea noastră, dar putem pleca și cu capul sus și credința puternică știind că nu am dat peste cap cel mai bun lucru pe care l-am avut vreodată.

Pentru că dragostea vieții noastre este acolo și ne așteaptă și când ne vom întâlni nu va exista nicio îndoială de ce a trebuit să avem inimile frânte în felul în care am făcut-o!

Nu vor fi bătălii de cucerit sau calități de schimbat. Nu vor fi nevoi neîmplinite sau drame la fiecare colț. În realitate, această iubire ne va arăta de ce niciuna dintre relațiile noastre anterioare nu a mers. Pentru că tot timpul ele doar ne-au condus la asta - persoana care a fost creată doar pentru noi, și cumva prin cărările meandrate pe care viața le ia, a ajuns să nu fie perfectă, ci totuși să fie perfectă pentru noi. 

Cea mai gravă greșeală a noastră și cea mai profundă inimă frântă sunt menite doar să ne ajute să ne conducă la iubirea vieții noastre - pentru că fără ea, s-ar putea să nu știm niciodată cum arată asta.

Dragostea vieții noastre vine doar atunci când suntem pregătiți pentru ea. Când ne-am despărțit de cine am crezut că ar trebui să fim și în schimb ne-am îmbrățișat ceea ce suntem. Această iubire apare doar atunci când am câștigat capacitatea de a crede că merităm ceea ce ne dorim.

Dragostea vieții noastre nu va arăta și nu va simți nimic din ce am trăit vreodată. Ar putea veni încet, sau ar putea intra chiar ca o demolare din temelii. Poate veni îmbrăcată ca o prietenie, sau poate fi ceva atât de fierbinte încât am crede sigur că ne vom arde. Dar, din cauza acelei mari greșeli nu mai suntem aceiași oameni care am fost odată, așa că vom aborda și iubirea diferit.

Vom căuta liniștea în locul intensității furtunii.

Ne vom permite să privim dincolo de superficialitate și în schimb vom aprecia energia pe care această persoană o aduce în viața noastră, savurând profunzimile noi descoperite ale conexiunii pe care le experimentăm.

Încet încet ne vom da seama că nu neapărat este acel cineva, ci mai degrabă ce tip de persoană scoate din noi și care determină dacă este vorba de o iubire unică în viață.

Cu timpul, se dezvoltă o înțelegere că iubirea nu trebuie doar să simtă că aduce valoare vieții noastre, dar ar trebui să ne ajute să devenim cea mai bună versiune posibilă a noastră.

Doar o mare iubire ne poate ridica la măreție. Și asta e chestia cu iubirea vieții noastre - s-ar putea să nu ajungă să fie ceea ce credeam noi că este, și încă poate să nu vină fără provocări, dar există doar ceva în ea care ne face să vrem să fim mai buni. Este o iubire care ne inspiră, și care ne arată că poate nu suntem speriați deloc, și că poate nu am dat-o în bară atât de rău pe cât credeam. Pentru că, în sfârșit, realizăm că „marea noastră greșeală” a fost de fapt o stea a nordului tot timpul, conducându-ne spre iubirea vieții noastre.

"Uneori lucrurile rele care se întâmplă în viața noastră ne pun direct pe calea celor mai bune lucruri care ni se vor întâmpla vreodată. ”

Fiți încrezători în destin, el poate lucra în favoarea voastră!

Cu iubire și lumină,

Daniela

Va veni o zi în care vei înțelege rostul durerii prin care ai trecut!

Durerea va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorința de a reuși, foamea de a fi fericită și de a deveni mai puternică pentru a face față greutăților viitoare cu speranță și încredere.

Într-o zi durerea îţi va dezvălui adevăratul său scop

Fie că te transformă într-o persoană mai puternică, mai plină de compasiune sau mai înţeleaptă, vei înţelege în sfârşit de ce a trebuit să treci prin tot ce ai trecut, de ce a trebuit să fii singură şi de ce a trebuit să fie atât de greu.

Într-o zi durerea îţi va arăta luminiţa de la capătul tunelului

Durerea te va transforma într-o persoană minunată, te va aduce mai aproape de Dumnezeu, de familia ta, de prietenii tăi şi de oamenii dragi din viaţa ta. Într-o zi durerea va fi motivul pentru care ai învăţat să fii o persoană mai bună, o mamă mai bună, o fiică mai bună, o soţie  mai bună.

Într-o zi durerea nu te va mai deruta

Nu va mai fi văzută precum o povară pe care o porţi după tine în orice loc mergi, nu te va mai defini, nu va mai fi ataşată de numele tău sau de reputaţia ta şi va fi ceva pe care o vei putea privi înapoi şi abia dacă o vei mai simţi.

Într-o zi durerea ta va fi motivul pentru care ai luptat pentru fericirea ta, pentru o viaţă mai bună, pentru răspunsuri la întrebări importante, pentru viitor, pentru lucruri pe care ţi le-ai dorit.

Într-o zi durerea te va elibera

Va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorinţa de a reuşi, foamea de a fi fericită şi de a deveni mai puternică pentru a face faţă greutăţilor viitoare cu speranţă şi încredere.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu te vei mai teme de suferinţă

Când ştii că ai trecut prin ce era mai rău şi încă ai supravieţuit, când ai ajuns acolo unde trebuia deşi nu ai avut nimic, când te uiţi la tine în oglindă şi vezi femeia pe care ţi-o doreai să o vezi în urmă cu ceva timp... atunci vei şti că durerea te-a transformat!

Într-o zi durerea va avea un sens

Vei putea privi înapoi şi vei şti de ce lucrurile trebuiau să se întâmple aşa cum s-au întâmplat. Vei întâlni oameni care au trecut prin aceleaşi situaţii şi îţi vei da seama că nu eşti singură. Vei împărtăşi poveştile şi lecţiile tale şi vei reuşi să îi ajuţi pe alţii să se vindece. Îţi vei vindeca inima rănită prin iubirea pe care o porţi oamenilor.

Într-o zi vei fi recunoscătoare pentru durerea ta pentru că ţi-a arătat o viaţă mai bună, te-a transformat într-o persoană incredibilă şi te-a împins în braţele celor mai frumoşi oameni din lume.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu îţi va mai fi teamă să îţi trăieşti viaţa. Vei şti că ai tot ce îţi trebuie pentru a nu te da bătută şi că indiferent de problemele prin care treci vei găsi soluţii, te vei ridica de jos şi vei merge până în pânzele albe pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti

kudika.ro/

Un bărbat adevărat se îndrăgostește de ceea ce alții nu pot vedea la o femeie…

Cu toții vrem să fim plăcuți și, mai mult decât atât, vrem să fim iubiți. Să fim iubiți cu adevărat, profund, necondiționat, de către persoane oneste și cumsecade.

Bărbații care știu ce vor cu adevărat de la viața lor, pot observa la o femeie și alte lucruri pe care mulți nu le pot vedea. Pentru că ei pot vedea adânc, în sufletul ei, dincolo de înfățișarea ei exterioară și de ceea ce i-a fascinat la prima vedere.

Ei știu să recunoască când o femeie le poate oferi tot ceea ce au nevoie, iar pentru asta, ei vor merge până în pânzele albe pentru a o avea. Ei știu bine că dacă vor primi atenția unei astfel de femei, vor trebui să o aprecieze pentru a nu o pierde.

Dacă ești atras de o femeie pentru mărimea sânilor, a taliei sau a șoldurilor, te înșeli.

Dacă ceea ce prețuiești cel mai mult la o femeie, sunt trăsăturile feței, culoarea ochilor, lungimea picioarelor sau felul în care arată într-o fustă mini, te înșeli.

O femeie, este comportamentul ei, este felul în care vezi în ochii ei cine ești, este felul în care te tratează și te privește, este râsul și tăcerile ei. O femeie, este inteligența ei, este rebeliunea ei, este sinele ei interior, generozitatea ei, capacitatea ei de a face mai multe lucruri deodată. Este furia ei.

Cel mai bun lucru la o femeie, nu este ambalajul ei, ci ceea ce este în interiorul ei: umorul ei, expresiile ei, curajul ei, modul ei de a gândi.

Un bărbat adevărat, un om inteligent, se îndrăgostește de ceea ce alții nu pot vedea.

Bărbatul adevărat, poate vedea la o femeie ceea ce alții nici nu își imaginează că există. Pentru acest fapt, cuplurile care sunt în primul rând prieteni și mai apoi parteneri, primesc un premiu, iar acesta se numește: FERICIRE.

Dar tu o pierzi…

Trebuie să fii foarte naiv să te îndrăgostești de altcineva care ți-a oferit un zâmbet mai frumos.

Și te întrebi de ce o pierzi?

O pierzi atunci când ea îți arată răsărit de soare în ochii ei și tu îi faci zilele gri. O pierzi când se transformă în curcubee doar pictându-ți lumea și tu îi dai indiferență în schimb.

O pierzi atunci când ea, încă te completează cu detalii, și tu o minți în schimb. O pierzi când ea așteaptă un apel sau un mesaj de la tine și tu îi trimiți mesaje altcuiva. O pierzi atunci când ea încă te privește cu admirație și tu o vezi ca pe cea care îți interzice libertatea. O pierzi, pentru că tu nu meriți pe cineva ca ea.

sursa: chrisoliver.ro

O parte din tine importantă moare atunci când ești respins de persoana iubită!

O parte din tine importantă moare atunci când ești respins de persoana iubită. parte renaște prin actul de respingere, dar de această dată nu mai poate fi respinsă de nimeni. Partea aceea din tine, care a sperat, luptat, iubit, după ce s-a închis rana, îți aparține ție, nu durerii tale. Înțelepciunea acelei părți depinde de iertarea ta completă, a respingerii în sine.

Dacă ai iertat, ai participat la renașterea unei bucăți uriașe din cine vei deveni. Și câștigul este imens, valorează de multe ori mai mult decât eventuala ta poveste de iubire împlinită, dacă nu erai respins. Poate suna prea dur, dar uneori felul în care te rănește un om este mai prețios pentru tine decât felul în care te-ar putea iubi.

În respingerea oricui se află temelia de nezdruncinat a încrederii în sine: dacă nu te-a anulat omul care însemna cel mai mult pentru tine, cine o mai poate face?

Dacă încă exiști după acel moment, când ai înțeles că nu ai cum să pășești pe același drum cu celălalt, dacă pasul tău încă atinge pământ, oare nu este acela drumul tău, pietruit cu încredere în sine? Orice respingere este o renaștere, o azvârlire în haos pentru a crea o ordine interioară de neînfrânt. Da, unii oameni nu o să te iubească, ci o să te călească, și asta va fi darul lor suprem. Ei te vor scoate din cochilia ta și te vor provoca la duel: tu împotriva tuturor fricilor tale.

Rând pe rând, după ce vei doborî fiecare frică în parte, vei începe să pricepi cine ești dar mai ales, vei deveni ușor de iubit. Vei deveni blând, răbdător, disciplinat în iubire, și vei ști cum să te lași iubit de cel care nu te respinge. Și vei pricepe cum fiecare om care pleacă din viața ta pregătește drumul celui care urmează să vină...tu doar nu le stă în drum, nici unul, nici altuia...

de Ana Maria Ducuță