miercuri, 28 martie 2018

"Cad, mă ridic, fac greșeli, trăiesc, învăț, sunt rănită… dar sunt în viață. Sunt om. Nu sunt perfectă, dar sunt fericită.”

 
La un seminar, unul dintre profesori a arătat cu degetul către o femeie și a întrebat-o:
“Soțul tău te face fericită?”

În acel moment, bărbatul care era fix lângă ea, a devenit relaxat, dând dovadă de o senzație de siguranță. Era mândru de el și deja știa răspunsul pe care soția urma să îl dea. Mare i-a fost mirarea când ea a răspuns direct, fără nicio urmă de regret: “NU”.

Când toți și-au îndreptat privirea către ea, femeia a continuat: “Nu, nu el este cel care mă face fericită.”

Dintr-o dată, în întreaga sală s-a făcut liniște. Soțul era pietrificat; o încruntare a apărut pe fața lui. Nu-i venea să creadă ce spune soția lui, mai ales într-un astfel de moment.

Femeia s-a ridicat în picioare și, pe un ton modest, a explicat:

“Nu el mă face fericită. Eu sunt fericită. Faptul că eu sunt fericită sau nu, nu depinde de el, ci de mine. Eu sunt singura persoană de care depinde fericirea mea.

Eu decid să fiu fericită în fiecare situație și în fiecare moment al vieții mele. Dacă fericirea mea ar depinde de alte persoane, alte lucruri sau alte împrejurări de pe fața acestui pământ, atunci aș avea probleme serioase.

De-a lungul vieții mele am învățat câteva lucruri: Eu decid să fiu fericită și restul e o chestiune de experiențe sau circumstanțe cum ar fi de ajutor, înțelegere, acceptare, ascultare, consolare. Acum sunt căsătorită, dar eram deja fericită când eram singură.

Fericirea va fi întotdeauna găsită în mulțumire, iertare și în noi înșine.

A iubi cu adevărat este extrem de dificil… înseamnă să ierți necondiționat, să trăiești, să iei experiențele sau circumstanțele așa cum sunt ele, să treci peste probleme și să fii fericit cu convingere.

Sunt mulți care spun “Astăzi nu pot fi fericit pentru că… sunt bolnav, nu am bani, este prea frig, am fost dezamăgit, m-au insultat, cineva nu mă mai iubește, cineva nu mă mai apreciază.”

Dar ceea ce ei nu știu este că pot fi fericiți chiar dacă sunt bolnavi, chiar dacă este prea cald sau prea frig, chiar dacă nu au bani, chiar dacă cineva i-a insultat, chiar dacă cineva i-a părăsit.

A fi fericit este o atitudine despre viață și fiecare dintre noi trebuie să aleagă fericirea. Trebuie să învățăm să iubim viața pe care o avem nu pentru că este mai ușoară decât a celorlalți, ci pentru că am decis să fim fericiți ca persoană… și că noi suntem responsabili de fericirea noastră.

Fericirea depinde de noi.. depinde de mine.

Cad, mă ridic, fac greșeli, trăiesc, învăț, sunt rănită… dar sunt în viață. Sunt om. Nu sunt perfectă, dar sunt fericită.”

În acel moment soțul ei s-a ridicat în picioare și a început să aplaude, fiind urmat de toți cei prezenți la seminar.
 
sursa: www.kudika.ro 

marți, 27 martie 2018

Ironia vieții este că aproape nici o lecție nu o înveți râzând, ci plângând…

Tablou din trecut…

 
Inevitabil, privim mereu în urmă. Pentru că viitorul e necunoscut și uneori ne sperie, iar prezentul poate nu ne place. Și privim în urmă, agățându-ne de amintiri în care eram fericiți.
E greșit să rămâi ancorat în trecut, să trăiești gândindu-te doar la ce a fost, însă e foarte bine dacă agățându-te de ceva din trecut, care te-a făcut puternic și te-a împins în față într-un anumit moment, poți trece cu succes peste o nouă perioadă proastă din viața ta.

E adevărat că nu poți schimba ce a fost făcut sau spus și nu poți vindeca sentimente pe care le-ai rănit. Tot ce poți să faci e să înveți, să tragi concluzii. De cele mai multe ori lecția nu o înveți pe moment, de multe ori îți dai seama că ai învățat-o în timp, amintindu-ți mereu de unde ai plecat și unde ai ajuns. Fiecare zi trăită devine trecut. Un trecut în care mereu vom privi. Uneori cu nostalgie, alteori cu regret. Uneori cu bucurie, alteori cu tristețe.

Eu mă simt bine privind din când în când înapoi. Sunt amintiri pe care le privesc cu drag și dor, altele care deși mă dureau, îmi aduc bucuria că m-au transformat în omul care sunt.
Cu toții am greșit și nu o dată. Nu trebuie să te rușinezi de un trecut plin de greșeli. Trebuie să te rușinezi doar dacă continui și în prezent cu aceleași greșeli.

Cu bune, cu rele îmi place prezentul meu, fiecare zi e specială; însă nu mi-e teamă și îmi face bine să privesc din când în când înapoi și să trec în revistă ce am învățat CU TIMPUL…

Ironia vieții este că aproape nici o lecție nu o înveți râzând, ci plângând…

de Iustina Țalea
sursa:
http://momenteinviata.ro/

joi, 22 martie 2018

Binecuvântate fie eșecurile! Lor le datorez tot ce știu.” – Emil Cioran

"Fii Bunătate, fii Iubire, fii Adevăr și fii Lumină!"
 
Toate dorințele noastre călătoresc, cu sau fără de bagaje dar la braț cu tot felul de speranțe – de cele mai multe ori unele mai absurde decât altele. Cum e aceea cu nemurirea, nu? Și cumpărăm aproape în fiecare zi bilete spre nicăieri, plătind fără să crâcnim prețul anticipat pe care viața ni-l prezintă la decontare. Murim încet în toate clipele pe care le traversăm scrutând un orizont tern, lipsit de strălucirea visurilor noastre pline de avânt, de parcă viața ar fi doar închipuirea de a fi binecuvântați cu minime bucurii și cu majore așteptări.

Ne cumpărăm voiaje înspre stele, dar aproape niciodată către miezul lucrurilor, spre centrul universului din noi înșine – deși nu întotdeauna ajungem la înaltul cerului și nu mereu ne atingem cu mâinile sau cu sufletul ținta, țărmul de mare tânjit cu disperare după naufragiul fiecărei Stea a Speranței.

Ți se spune obsedant, clar, pe silabe: “Stai de-par-te! Nu te a-pro-pi-a!”, de parcă visurile de a fi ard, topesc orice materie vie și orice gând, orice pas făcut înspre împlinire. Iar asta e o formă de abuz emoțional, exact ca atunci când oamenii nu-ți sunt nimic mai mult decât ceea ce te fac și cum te fac să te simți, dar pretind de la tine luna de pe cer. Și sfâșiat între neputință și disperare, asculți întocmai îndemnuri care nu fac decât să sporească haosul tău existențial, fără să ajungi oricum să împlinești nici măcar ceea ce ți se cere imperios, darmite ceea ce-și dorește din răsputeri sufletul tău..

Dar cine vine să-ți spună că în drumul către menirea ta, către bunătate, către împlinire, către frumusețe și vis trasformat în realitate ai nevoie fără de tăgadă de adevăr, recunoștință, iubire, lumină și iertare? De sinceritate și dragoste de bine, de înțeleaptă alegere pentru misiunea ta? Nu, nu prea vine nimeni să o facă, pentru că mulți nu știu care este esența divină a trecerii noastre prin viață. Și de cele mai multe ori pentru că oamenii confundă verbul “a fi” cu “a avea”, răspunzând aproape invariabil la întrebarea “Tu cine ești?” cu “Eu am”…

Nu. Nu avem. Nu deținem. Doar suntem. Iar în urma noastră poate rămâne iubire cu o singură condiție: să fim iubire. Să fim adevăr și lumină. Tu ești? Tu cine ești dincolo de zbaterea ta de zi cu zi de a acumula? Câtă iubire, lumină și adevăr îți curge prin vene laolaltă cu sângele? Și de fapt câtă minciună, arivism, trădare, lăcomie și indiferență răspândești în lume, punând o piatră de hotar definitorie între tine și ceea ce va conta odată ajuns la destinație?

Dar atunci când cumperi biletele către nemurire, omule, nu uita că mesajele pe care le trimiți în Univers se vor întoarce precum un bumerang exact la tine, în viața ta. Fii în miezul tău ceea ce-ți dorești să ți se întâmple și vei avea parte de tine multiplicat până la Bine. Astfel nu vei alege să ai, ci să devii.

Nu paria pe calea ușoară, dar îndreaptă-ți toate speranțele și luptă pentru a ajunge pe Calea Adevărului.

Nu alerga după materie, pentru că spiritul se va îndepărta de tine lăsând cât mai mult loc liber bucuriilor de suprafață, lipsite de valoare și profunzime.

Nu te urca într-un carusel de bâlci plin de amețitoare amăgiri, fandoseală, șmecherie și poleială, vei coborî la final într-o viață cu sclipiciul sărit exact în locurile esențiale și care, astfel, va ieși în evidență jenant precum unghiile unor pretinse doamne, gheare scociorâtoare decojite de lacul strălucitor.

Nu apleca urechea la vorbăria plină de viclenie și văicăreala fără cap și fără coadă care ți se insinuează perfid în urechi, viața ta este mai mult decât o bârfă ieftină și o minciună nemiloasă, nerușinată și croită prost.

Nu-ți învrăjbi semenii și nu-i ridica pe unii împotriva celorlalți, pentru că atunci când semeni vânt, nu vei culege decât furtuni care te vor lăsa în urmă devastat și din ce în ce mai singur.

Nu săpa groapa altuia, pentru că, din fericire, pământul e rotund precum roata iar legile fizicii și ale principiilor morale rotesc întâmplările independent de voința ta – asta înseamnă că hăul te va ajunge din urmă mai devreme sau mai târziu și se va căsca fix sub tălpile tale.

Nu-ți așeza pe chip măști făcute să încânte ochi care nu știu cum să privească, negura se va risipi la un moment dat și vălul se va ridica chiar și de pe cea mai încețoșată și naivă privire.

Nu-ți îmbrăca neputințele în straiele urii, nu e nimeni vinovat în afară de tine pentru limitele pe care nu le poți birui, nu te răzbuna pentru tot ceea ce nu ești pe cei care sunt exact ceea ce visezi tu că ai merita să fii.

Nu te erija în Judecătorul Suprem al existenței altora – nu ești decât un bulgăre de tină care și-a uitat apartenența la neant.

Nu-ți trăda aproapele, Iuda, vânzătorul și iubitorul de arginți s-a ascuns bine printre apostoli, dar a sfârșit prin a fi exact cine era în adâncul său: o ființă nedemnă, de ocară peste veacuri.

Nu mai împroșca cu venin înspre cei pe care-i consideri mai slabi și mai lipsiți de noroc decât tine, nu face rău cu bună știință, amintește-ți că cine ridică sabia, de sabie va pieri.

Și mai ales amintește-ți mereu, omule, de legea atracției universale, de faptul demonstrat că întodeauna vei chema înspre tine exact ceea ce trimiți înspre alții, iar biletele către nicăieri pe care ai dat din coate ascuțite ca lamele de pumnal să le obții, nu te vor purta spre libertate ci doar înspre o altă robie, cea a vinovăției fără de sfârșit și fără de iertare, a singurătății sau a falselor prietenii, a îndepărtării de ceea ce ți-a fost dăruit ca misiune: bunătatea sufletească fără de rezerve, iubirea, lumina și adevărul.

“Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.” – nu ar fi păcat să fi trecut prin viață și să nu fi înțeles nimic din ceea ce ne-a spus Petre Țuțea?

Și atunci fii. Fii Bunătate, fii Iubire, fii Adevăr și fii Lumină. Gândește-te că ești o coală albă, pură, pe care ai libertatea să o așezi în mașinăria de scris a eternității și să tipărești acolo, pe ea, o proclamație despre ființa pe care a plămădit-o Dumnezeu cu tot ce e mai bun și frumos pe lume. Un manifest despre tine.

Nu rupe niciodată puntea dintre tine și El. Altfel te vei trezi condamnat să rămâi un suflet etern rătăcitor, pierdut fără scăpare și fără putința de a zări vreun Far al Bunei Speranțe la orizont. Un călător singur și neiubit printre cei pe care i-a nesocotit, pe care i-a lovit, pe care i-a înșelat, i-a mințit, i-a prigonit, i-a vândut, de care s-a folosit și pe care i-a înjosit cu o aroganță pe care a crezut-o a fi calitate umană, nu blestem.
 
de Carmen Voinea – Răducanu

marți, 20 martie 2018

Secretul fericirii?

La mulți ani de ziua fericirii, să fiți fericiți!

 
Mulţi învăţaţi au încercat de-a lungul timpului să găsească şi să definească secretul fericirii, mecanismul din spatele creării unei vieţi frumoase şi armonioase. Nu știu dacă există un secret al fericirii, iar dacă există este unul general valabil pentru fiecare trăitor pe acest Pământ sau fiecare om are propriul lui mod de a fi fericit?

Ceea ce ştiu sigur este că fiecare este dator să încerce să fie fericit şi să trăiască frumos, pentru ca, la sfârşit, să poată privi cât mai senin înapoi şi cu cât mai puţine regrete.

Şi cred că am fi mult mai fericiţi...

- dacă nu ne-am mai compara mereu cu alţii, dacă nu ne-am mai dori constant să fim ca ei sau în locul lor, dacă am trăi mai mult concentrate pe a fi decât pe a avea.

- dacă am trăi mai echilibrat şi ne-am reevalua mai des valorile şi priorităţile.

- dacă am trăi mai mult pentru noi înşine decât pentru alţii. Alegerile pe care le facem sunt raportate mai mult la ceilalți decât la noi înșine. Concurăm prostește și inutil cu oameni care au mai mult, ne străduim să dobândim lucruri care nu ne sunt neapărat folositoare și pierdem timp prețios din viață pentru a le avea, doar pentru a fi în rând cu lumea. Avem orgolii şi ambiţii nejustificate, pentru care ne irosim timpul, sănătatea şi pacea inimii.

- dacă ne-am folosi energia şi timpul consumate inutil cu diverse aspecte distructive pentru binele nostru şi al aproapelui nostru. Iar printre aceste aspecte distructive care ne irosesc energia şi vitalitatea enumăr doar: invidia, superficialitatea, răutatea, teama de eşec, dorinţa nebună de a dovedi că avem şi că putem. Lista este mult mai lungă, dar aţi înţeles voi ce rele ne distrag atenţia de la ceea ce este cu adevărat important: viaţa noastră, fericirea noastră.

- dacă ne-am schimba perspectiva prin care îi vedem pe cei de lângă noi. Adică ar trebui să vedem binele din fiecare, şi nu răul, să îi privim pe oameni cu drag şi să le apreciem calităţile – şi vă asigur că orice om are calităţi şi de la oricare seaman avem ceva de învăţat – în loc să vedem la ei trăsăturile urâte. Asta înseamnă să ne bucurăm pentru reuşitele lor, şi nu să îi invidiem.

- dacă ne-am schimba optica despre viaţă privind înainte, spre viitor, în loc să ne cantonăm în trecut, unde nu mai putem schimba nimic. Stând ancoraţi în trecutul care ne-a încărcat cu dureri, ne sabotăm singuri fericirea şi ne transformăm de-a pururi în victime ale deziluziilor.

- dacă nu ne-am mai tortura cu întrebări inutile şi cu gânduri negative, dacă nu ne-am mai împovăra sufletele cu regrete şi cu ură, dacă ochii noştri ar vedea dincolo de aparenţe, dacă inimile noastre ar bate în ritmul iubirii.

- dacă am învăţa să facem totul cu iubire: să ne trezim zi de zi cu chef de viaţă, să mâncăm cu bucurie fără să ne mai învinovăţim că nu am început dieta fix în acea dimineaţă, să ne îmbrăcăm binecuvântând hainele confortabile în loc să ne uităm supăraţi în oglindă că nu ne place ceva la noi, să mergem la serviciu cu recunoştinţă chiar dacă ne aşteaptă nişte sarcini mai dificile în acea zi. Dacă am privi de dimineaţă cu optimism spre ziua ce ne stă dinainte, cu siguranţă totul ne-ar ieşi mai bine şi nu ne-am mai simţi atât de epuizaţi fizic şi psihic.

Poate că secretul fericirii este bunătatea faţă de noi înşine şi de cei din jurul nostru şi iubire în tot ceea ce facem, ce suntem, ce gândim… Iar iubire? Avem cât pentru zece vieţi. Trebuie doar să ne folosim de ea.

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/

vineri, 16 martie 2018

Iubirea nu este despre Suferinţă. Iubirea este despre Armonie!

Foarte mulţi oameni, din păcate, trăiesc cu gândul că iubirea implică suferinţă, lacrimi, durere, tristeţe, gelozie, certuri, şantaj emoţional, posesiune…

Dar iubirea NU implică nimic din toate acestea…

Iubirea implică linişte, pace, bucurie, fericire, bunătate, empatie, înţelegere, comunicare, armonie, respect, apreciere, susţinere, libertate, încurajare…

Din păcate, foarte mulţi dintre noi am fost învăţaţi de mici copii că iubirea înseamnă suferinţă, că nu poţi iubi fără să nu suferi. Acest lucru este însă foarte greşit. Iubirea NU este despre lacrimi şi suferinţă, ci despre bucurie, fericire şi armonie…

Imaginea noastră despre iubire şi relaţii de iubire ne-am format-o încă din copilarie, în funcţie de relaţia de iubire dintre părinţii noştri. Cei care au crescut în familii disfuncţionale, în care părinţii se certau tot mereu, erau geloşi, se abuzau fizic şi psihic, în care părinţi nu comunicau, erau posesivi cu partenerul, în care părinţii sufereau, şi-au format o imagine despre iubire GREŞITĂ asociată acestor trăiri. Ei au ajuns să creadă că aşa este iubirea, asemeni relaţiei de iubire dintre părinţii lor sau cum le-au spus părinţii lor că este, astfel că, se implică în relaţii şi acceptă toate aceste trăiri negative care le aduc suferinţă, crezând că aşa este iubirea, deoarece aşa au văzut-o la părinţii lor sau aşa li s-a spus!

Dacă te afli într-o relaţie de iubire în care suferi, uită-te în urma ta şi vezi cum a fost relaţia de iubire dintre părinţii tăi în copilăria ta şi adu-ţi aminte ce ţi s-a spus despre iubire. Regăseşti în relaţia ta cam aceleaşi trăiri pe care le aveau părinţii tăi?

Înţelege că ţi-ai format o imagine greşită despre o relaţie de iubire şi că într-o relaţie sănătoasă de iubire nu au ce căuta asemenea trăiri. O relaţie de iubire în care există multă suferinţă, mii de lacrimi, foarte multe certuri, gelozie, dorinţa de posesiune, şantaj emoţional, dependenţă faţă de celălalt, lipsa de respect, lipsa de apreciere, lipsa susţinerii şi încurajării, lipsa comunicării, abuz fizic sau psihic, nu se poate numi relaţie de iubire, ci mai degrabă compromis. Dacă ai astfel de trăiri în relaţia ta, nu te afli într-o relaţie sănătoasă de iubire, ci în una disfuncţională bazată pe compromis.

Crezi că meriţi să rămâi într-o astfel de relaţie în care domină suferinta şi nu armonia?
Ai ajuns să accepţi compromisul în relaţia ta, deoarece tu crezi că aşa e normal să fie într-o relaţie, că aşa sunt toate relaţiile, cu bune şi cu rele, dar nu este aşa!

Într-o relaţie sănătoasă de iubire nu are ce căuta nici una dintre aceste trăiri. O relaţie sănătoasă de iubire se bazează pe înţelegere, prietenie, comunicare, apreciere, respect, susţinere, încurajare, libertate şi nu dorinţa de posesiune, de Armonie.

E adevărat… în orice relaţie pot apărea unele certuri şi neînţelegeri, dar atunci când există iubire sănătoasă, comunicare, acestea se pot rezolva într-un mod armonios şi ele nu vor duce la multe lacrimi şi suferinţe.

Aşadar, nu mai crede că iubirea implică lacrimi şi Suferiţa, deoarece acest lucru nu este adevărat. O iubire bolnăvicioasă implică lacrimi şi suferinţă şi nu o iubire sănătoasă!
 
de Camelia Serban

miercuri, 14 martie 2018

Femeie puternică nu e aceea care e tot timpul cu zâmbetul pe buze. Femeie puternică e aceea care-şi dă voie să şi Plângă

 

“Femeie puternică nu e aceea care e tot timpul cu zâmbetul pe buze. Femeie puternică e aceea care-şi dă voie să şi Plângă…

Femeie puternică nu e aceea care-şi ascunde suferinţa sub masca unui zâmbet fals, ci aceea care-şi trăieşte suferinţa autentic, lăsând să curgă pe chipul ei râuri de lacrimi atunci când sufletul ei plânge…

Femeia puternică nu e aceea care-şi reprima setimentele, astfel împietrindu-şi inima, ci aceea care-şi dă voie să Simtă…chiar şi acele sentimente dureroare…

Femeia puternică nu se ascunde sub masca “fericirii” atunci când viaţa ei o doare, ci alege să-şi trăiască suferinţa autentic…

Femeia puternică nu e aceea care pozează tot timpul în chipul femeii fericite, ci aceea care îşi trăieşte suferinţa cu demnitate şi acceptare…

Femeia cu adevărat puternică îşi dă voie să Simtă sincer. Să simtă bucurie, atunci când viaţa ei e sclipitoare, dar şi tristeţe, atunci când viaţa ei e-un “chin”…

Prea multe femei ascunse sub masca zâmbetelor false…

Prea multe femei care pozează în chipul femeii fericite…

Prea multe femei cu Inimi împietrite…

Prea multe femei care nu mai ştiu să plângă…

Prea multe femei “bărbate”…

Nu-ţi mai distruge sufletul dragă femeie, reprimându-ţi sentimentele dureroase. Nu-ţi mai distruge sufletul încercând din răsputeri să-ţi “maschezi” suferinţele.

Dă-ţi voie să fii TU, exact aşa cum SIMŢI. Veselă, cu zâmbetul pe buze, atunci când viaţa îţi zâmbeşte. Tristă şi cu mii de lacrimi în ochi, atunci când viaţa te “loveşte”…

Femeia cu adevărat puternică e aceea care este exact aşa cum Simte – zâmbitoare, dar uneori şi Tristă. Femeia cea mai frumoasa e aceea care-şi dă voie să fie sensibilă…vulnerabilă…

Fii TU, în toată “imperfecţiunea” ta. Perfect de frumoasă, şi veselă şi Tristă…”


marți, 13 martie 2018

Oamenii pe care îi iubești nu au termen de comparație decât propria lor viață, iar nu a altora. Dar ca să gândești astfel, nu trebuie să îți pui nădejdea în ei.

"Nu poti compara soarele cu luna"
 
Nu știu de ce unii oameni mă iubesc atât de mult. Nu am găsit un răspuns concret la această frământare. Singurul lucru concret pe care îl știu este că, în momentele mele de cumpănă ale vieții, dragostea acestor oameni mi-a fost deopotrivă acoperământ de necazuri, sânul lui Dumnezeu în care nu mă mai putea atinge nimeni și nimic, hrană pentru sufletul meu hăituit și sprijin tare.

Oameni care m-au iubit pur și simplu, ca făcând parte din firescul naturii lor umane, fără să îmi pună întrebări sau, mai rău de atât, să îmi scoată ochii pentru vreo greșeală a mea plătită scump de ei.

Au apărut ca niște anonimi în întunericul vieții mele, purtând fiecare în spatele sufletului său, pe lângă durere, lumină binefăcătoare și atottămăduitoare de toate rănile pe care alți oameni, în drumul lor spre eternitate, ți le plasează ție pe motivul faptului că tu poți și, har Domnului(!), ai de unde.

Când m-am legat strâns de acești oameni minunați, au început unul câte unul, să dispară în anonimatul din care veniseră, nu pentru că dragostea mea îi obosise, ci pentru că ei îl iubeau mai mult pe Dumnezeu decât pe mine, iar eu, cu toate că îi iubeam nespus, le aduceam neliniște.

Atunci, atât de la ei cât și de la alții asemenea lor, am învățat marea lecție a iubirii: să iubești omul, dar să nu îți pui nădejdea în el, ci în Dumnezeu.

Mi-a fost extraordinar de greu să cred că iubind astfel, nu fac decât să greșesc. Față de Dumnezeu, față de mine și față de ei. Dar este adevărat. Greșesc iubind așa.

Când îți pui nădejdea într-un om, devii posesiv, faci comparații, vezi distorsionat lucrurile și îți pervertești credința într-un "adevăr" care depinde de relația ta cu tine însuți și cu Dumnezeu printr-un simplu om, pe când lucrurile ar trebui să stea altfel: credința ta să fie o realitate construită pe relația dintre tine cu tine însuți, cu aproapele tău, ambele având ca scop uniunea ta cu Dumnezeu, uniune care să nu depindă de oameni, ci de tine. De felul tău de a privi si a trăi viața.

Oamenii pe care îi iubești nu au termen de comparație decât propria lor viață, iar nu a altora. Dar ca să gândești astfel, nu trebuie să îți pui nădejdea în ei. 

Cum nu poti compara soarele cu luna, tocmai pentru faptul că fiecare e altceva, la fel și oamenii. Nu ne punem nădejdea în căldura soarelui sau în lumina blândă a lunii, ci în Cel Care Le-a creat.

Cu toate că am greșit enorm de mult procedând astfel, adică încrezându-mă în totalitate în ființa și darurile unui om care mă îndrăgea, observ că și astăzi sunt o mulțime de oameni care mă iubesc, deși nu am făcut absolut niciun efort sau jertfă ca să merit acest lucru.

Și a nu știu câta oară, mă întreb mirat "De ce?"
 

luni, 12 martie 2018

Cum noi, bărbații, ne „omorâm” în tăcere soțiile

Astăzi vreau să vă scriu vouă, dragi bărbați! Am primit pe email această sinceră istorisire din partea unui domn (rugându-mă să o public pe blog) care, din păcate, este prea tardiv de a mai putea face ceva pentru salvarea căsniciei sale. Luați aminte!
Cu iubire și lumină, Daniela.
 
 
„Vreau să vă împărtășesc ceea ce s-a întâmplat în viața mea, să vă spun o istorie despre cum îţi poţi distruge familia intenționat şi sistematic, fără să conștientizezi acest lucru:

11 ani în urmă mi-a surâs norocul să întâlnesc o fată superbă. Eu aveam 23 de ani, ea 18. După cinci ani ne-am căsătorit, iar un an mai târziu s-a născut fiul nostru. O duceam destul de bine, aveam o afacere în domeniul construcțiilor.

Dar după 11 ani de căsătorie soția mea a decis să plece. Când și-a anunțat decizia ei, am rămas uimit. Îmi imaginam că pot pierde orice – afacerea, banii, averea… dar niciodată nu m-am gândit că ea ar putea să mă părăsească!

În acea seară m-am îmbătat. Când m-am trezit, am început să analizez faptele și evenimentele din viața noastră. Cu cât analizam mai mult, cu atât mai silă îmi era de mine însumi.

La începutul relației noastre, ea mă privea cu ochi îndrăgostiți, se bucura de succesele mele, uneori se supăra pe întâlnirile mele cu prietenii, însă mă ierta. Îi ceream iertare, îi dăruiam flori, cadouri, însă cel mai important – atenție.

După câțiva ani de căsătorie, ea în fiecare seară mă aștepta cu cina pregătită, eu însă nu mai vedeam în ea o femeie cu lumea ei interioară, cu gândurile, emoțiile şi trăirile sal Vedeam că totul este în regulă în casă, vedeam că ea este o gospodină desăvârșită şi o soție iubitoare și atât. O ascultam, dar nu o auzeam. Aveam impresia că nu eram alături de ea, ci undeva departe cu gândurile mele.

Uneori, din cauza unor probleme la muncă, plecam câteva zile și deconectam telefonul. Am făcut acest lucru chiar şi atunci când era însărcinată. Apoi mă întorceam de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. La început îi ceream iertare, apoi tot mai rar.

Comunicam tot mai puțin, nu mai împărtășeam nimic. Dormeam în camere separate, pe motiv că trebuia să mă trezesc devreme. Inventam tot felul de scuze. Desigur, încercam să-mi răscumpăr vina. Cererile ei însă erau tot mai modeste.

Acum, după câteva luni de când a plecat, am înțeles că viaţa mea nu are sens fără această femeie. Nu înțelegeam, nu conștientizam, nu simțeam cine este ea şi copilul nostru. Erau cei mai importanți oameni.

Acum conștientizez că o iubesc doar pe ea. Înțeleg cât de puțin i-am oferit pe plan emoţional şi cât de frumos e să iubești toată viaţa doar singură o femeie!

Zilnic o distrugeam pe interior, o sufocam cu indiferența mea. Ea însă în toți acești ani suferea şi aștepta să mă schimb… Fetița pură şi iubitoare “a murit” şi a renăscut într-o femeie dură, fără suflet, fiind convinsă că toţi bărbații sunt niște nenorociți.

Acum doar îmi pot imagina cum aş fi venit acasă, dăruindu-i flori, îmbrățișând-o şi spunându-i cât de mult o iubesc. Aş fi fost cel mai fericit doar pentru că este alături de mine.

Însă acesta deja este un episod pierdut al vieții. Nu există șanse să întorci înapoi ceva, să ștergi supărările şi dezamăgirile. De aceea, dacă Dumnezeu ți-a dat un om drag – ai grijă de el. Femeia este o floare – nu tolerează minciuna, umilința, grosolănia. Iubește-o şi spune-i asta, mereu!”

vineri, 9 martie 2018

Iubirea nu are nevoie de caini de paza si nici de ziduri groase de protectie. Astea sunt atributele fricii.

Cine ar putea sa-ti fure iubirea?
 

Cum putem fi atat de fragili incat sa credem ca cineva ne poate fura iubirea?

Cum poate cineva sa creada ca undeva, in lumea asta mare, exista oameni specializati in spargeri de suflete?

Stiu, exista celebra formulare – ‘spargatori de relatii sau de casnicii’. In realitate, persoanele astea nu sparg nimic. Ele doar speculeaza iubirile nesigure, iubirile fragile… nisipurile miscatoare. Acolo isi fac loc, acolo actioneaza.

Degeaba pui caini de paza, degeaba incerci sa controlezi, degeaba inchizi iubirea intre ziduri de piatra, daca iubirea este fragila, nesigura… fricoasa.

Apropo de ziduri de piatra, mi se pare foarte funny cum la casatorie, oamenilor li se ureaza ‘casa de piatra’. Ce urata urare! Parca le spui – ‘de acum incolo, iubirea voastra se va muta la Alcatraz, corpul C, celula 160. Succes in detentie’.

Acum cateva zile am prezentat o tombola pentru nunti si am vorbit putin despre asta, despre aceasta ‘casa de piatra’. Si le-am zis acelor oameni – 121 de cupluri ce urmau sa se casatoreasca – sa nu se mai gandeasca la casa de piatra, ci la gradina iubirii lor. Sa o ude zilnic, sa aiba grija zilnic de florile iubirii lor pentru ca altfel, daca acestea se vor usca… acea casa de piatra nu ii va ajuta la nimic.

Iubirea nu poate fi inchisa intre patru pereti de teama hotilor de sentimente. Ea nu fuge la aparitia primei tentatii. Daca se intampla asta inseamna ca nu a fost iubire si poti spune un ‘multumesc’ din tot sufletul.

Cand iubesti, lasi usa larg deschisa. Oricine poate intra, dar nimeni nu poate fura nimic.

Tocmai asta da frumusete iubirii – deschiderea, libertatea… Libertatea aia in doi. Exista, nu va speriati.

Exista si este tare frumoasa.

Cum poti construi iubirea, daca pleci la drum cu ideea ca relatia sau casnicia inseamna o pierdere a libertatii? Ce fel de iubire poate fi aia?

Mie imi suna a chin!

Cum poti construi iubirea, daca pleci la drum cu ideea ca cineva incearca sa ti-o fure? Ce fel de deschidere e asta?

Mie imi suna a frica!

Iubirea nu inseamna constrangeri si privare de libertate – aia se numeste sclavie.

Atunci cand iubesti, ai parte de libertate… acea superba libertate in doi.

Din pacate, iubirea tine din ce in ce mai putin pentru ca foarte putini oameni mai au chef sa munceasca, nimeni nu mai pare dispus sa construiasca, nimeni nu mai are chef sa stropeasca zilnic gradina iubirii…

Din ce in ce mai multi se multumesc cu acele shot-uri de chimie, cu acele senzatii de zbor, dupa care pica in depresie… isi acopera sufletul cu balarii si asteapta resemnati urmatorul shot.

Multi oameni se tem de iubire. Se tem de iubire tocmai pentru ca ea este diferita de acea stare de betie sentimentala – este o stare matura, superioara… mult mai linistita! Iar linistea sperie, plictiseste, iar noi ne dorim sa fim nevrotici!

‘Sa mai copilarim putin. De ce atata graba’? – isi spun unii. ‘Iubirea trebuie sa vina fara sa faci eforturi… ea este un dat’ – spun altii.

Ehe, daca ar fi atat de usor. Iubirea este insa o constructie complicata. De aceea orice om este capabil sa se indragosteasca, insa nu oricine este capabil sa iubeasca. Iubirea nu inseamna doar vara… soare, distractie. Iubirea inseamna si iarna si viscol si zapezi…

Din pacate, foarte multi oameni intra in iubire murdari pe talpile sufletului, intra cu teama… speriati, ba chiar disperati pe alocuri si impun rapid restricti, controale… vamuiesc iubirea!

Fara sa-si dea seama, ei transforma iubirea in obsesie, in chin, isi sufoca partenerii, dupa care se plang ca lumea e rea si ca au ghinion, ca nimeni nu sta langa ei. De aici si pana la razbunare mai este doar un pas.

Nu, lumea nu este rea, insa iubirea nu accepta talpi murdare de noroi, suflete otravite. Ea functioneaza doar pe curat! Pesemne asta este si motivul pentru care in lumea asta exista atat de putine iubiri curate.

Oamenii au uitat sa se stearga pe suflet. Unii chiar refuza acest lucru. Si ne mai miram ca Romania este pe locul 5 in topul european al tarilor depresive…

Pe mine nu ma mira. Oamenii ajung sa-si doreasca sa fie iubiti refuzand iubirea prin propriile comportamente. Ce ironie…

Ca sa revin la ideea de baza, iubirea inseamna libertate… cainii de paza nu au ce cauta in peisajul ei… Niste pisici simpatice sunt suficiente.
 
 

joi, 8 martie 2018

La mulți ani, dragi MAME!


Astăzi ar trebui să fie despre ele…despre MAMELE noastre. Despre ele, cele care ne-au dat viața noastră, dar și viața lor toată. Din prima clipă a noastră și  până în ultima clipă a lor. 

Ele ale căror singure bucurii sunt bucuriile noastre, ale căror singure visuri sunt visurile noastre. 

Ele care simt nefericirea noastră ca pe o moarte lentă.

Ele care așteaptă oricât, care înțeleg orice și care iartă totul.

Ele care uită că le-am dezamăgit de îndată ce le îmbrățișăm. 

Ele pentru care abia dacă găsim puțin timp... 

Ele cărora ne plângem ofurile, dar pe care nu avem timp să le ascultăm. 

Ele pe care le facem să se simtă ca niște tâlhari când vin să ne viziteze, acuzându-le că ne invadează casa și intimitatea. 

Ele la care ne răstim uneori și cu care nu avem răbdare, în timp ce cu străinii suntem foarte atenți și buni.

Ele cărora le ducem lucruri de care nu mai avem nevoie... „Îi duc asta lu’ mama, se va bucura”… în timp ce pentru străini cheltuim bani să le dăruim ce este mai bun.

Ele care ne servesc cu bomboanele păstrate pentru noi, pe care tot de la noi le-au primit cândva, dar de care nu s-au îndurat să se bucure.

Ele de la care plecăm cu sacoșe pline cu mâncare pentru care s-au istovit cu toată dragostea de care sunt capabile. 

Ele care n-au fost răsfățate de bărbații lor, care prea rar au primit flori și recunoștință și cărora unii le strică până și bucuria zilei de 8 martie luând-o în derâdere.

Ele celor cărora le cerem atât de mult și cărora le oferim atât de puțin.

Ele ale căror greșeli le ținem minte toată viața, dar ale căror mii de dovezi de iubire le uităm.

Ele pe care le muncim, cărora le dăm copiii să ni-i crească, fără să ne întrebăm de unde au încă atâta putere și răbdare când noi nu rezistăm nici măcar câteva ore…

Ele pe care le obligăm să ne iubească în tăcere și de la distanță, acuzându-le că sunt prea grijulii și posesive.

Ele care așteaptă înspăimântate vești de la noi, care nu dorm nopțile de grija noastră.

Ele care ne ascund durerile și fricile lor, care ne întâmpină mereu zâmbind și bucuroase, de parcă n-ar fi cunoscut vreodată durerea și spaima.

Ele pe care, inconștienți și egoiști le facem să simtă și să creadă că nu mai au nimic de oferit… iar sentimentul de inutilitate le distruge până și ultima fărâmă de dorință de viață.

Ele care nu-și doresc să ne deranjeze sau să ne fie poveri, care și-ar dori uneori să fie invizibile dacă s-ar putea.

Ele ale căror mâini au forma iubirii.

Ele... uitate, neglijate și de unii abandonate...

Ele pe care învățăm prea târziu să le prețuim și să le arătăm iubirea noastră.

Ele... pe care le căutăm cu flori pe sub iarbă și pe sub zăpezi…

La mulți ani, dragi MAME! 

de Irina Binder

joi, 1 martie 2018

Bine ai venit, primăvară! Bine ai venit, Martie!

Fie ca acest anotimp să vă aducă sănătate, liniște în suflete, bucurii, iubire pentru tot ce vă înconjoară, gânduri bune și momente frumoase să aveţi tot anul! Bună dimineața! Vă îmbrăţişez cu drag, Daniela.


Primăvară e când nu regreţi nimic. Primăvară e când treci pe stradă şi zâmbeşti necunoscuţilor, fără motiv. Primăvară e când îţi eşti ţie însuţi de ajuns să fii fericit. Primăvară e când te opreşti să dăruieşti şi îl întrebi pe cerşetor cum îl cheamă. Se uită mirat la tine. L-ai văzut! Ai văzut că e om. E primăvară!

Primăvară e când te opreşti să vorbeşti cu un căţel care doarme întins la soare. Cu o gărgăriţa ce s-a aventurat pe o frunză. Cu un prieten cu care n-ai mai vorbit de un milion de ani. Cu bătrâna din colţ care vinde usturoi şi e supărată că pe ea n-o iubeşte nimeni de 1 martie. Primăvara e când iubeşti şi nu aştepţi să fii iubit.

Primăvară e când abia aştepţi nu să primeşti flori, ci să dăruieşti. Primăvara e când cineva te-a rănit, dar, pur şi simplu, îi mulţumeşti. Că uite aşa, poţi să înveţi cum să ierţi. Primăvara e când ai putea fi gelos, dar, pur şi simplu, nu eşti, căci realizezi că nu poţi trăi o viaţă temându-te de toţi oamenii mai frumoşi, mai destepţi, mai buni ce-ar putea apărea să-ţi ia locul în viaţa celui iubit. Aşa că ridici din umeri, continuând să fii tu.

Primăvară e atunci când cineva te-a dezamăgit crunt, dar alegi să taci, să nu spui nimic şi să vezi în continuare tot ce are bun. Primăvară e când un vis ţi s-a făcut ţăndări şi te apleci să culegi, cântând, cioburi de nădejde şi de credinţă, să faci unul mai bun. Primăvară e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit. Primăvară e atunci când crezi în minuni. Cea mai mare părându-ţi a fi…chiar tu.

Primăvară e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce ai tu în suflet. Mereu.

Primăvara eşti tu! Uneori însă uiţi.

de Alexandra Svet
sursa:
http://activenews.ro/
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...