vineri, 3 aprilie 2020

Suparat pe om, Dumnezeu a ales anul acesta sa nu il viziteze de Pasti. De ce ar face-o?


De ani buni am transformat Craciunul intr-o petrecere cu rochite rosii si scurte.
O alergatura disperata dupa cadouri inutile, doar pentru a bifa inca o sarbatoare petrecuta cum se cuvine, nu-i asa, in familie.
De cele mai multe ori, in spatele usilor inchise, dincolo de beculete si ornamente, oamenii se regasesc in aceeasi minciuna, pigmentata cu certuri, cu violenta si ura.
Sau multa, infinita, dureroasa indiferenta.
 

Acolo nu e loc pentru El.

Pastele a devenit un necesar pretext al unor petreceri zgomotoase, cu si mai putine haine decat de Craciun.
Dudui pline de piosenie ne invata sa tinem postul corect, sa traim cu Dumnezeu in suflet; apoi ne marturisesc, pline de evlavie, clipind din genele false, cum vor petrece ele Sfintele sarbatori, in cluburi de fite, cu sampanie de 2000 de euro, dupa ce au dat o fuga sa ia nitica Lumina, fara sa le treaca macar prin cap ce ar putea insemna asta.

Craciun sau Paste, le-am transformat in orgii alimentare, cu mancaruri udate din belsug cu alcool, totul culminand cu vizite la urgenta sau un cutit infipt intr-un comesean care ne-a furat, in urma cu jde ani, caii de la bicicleta.
Printre mese intinse si pline, simbol de netegaduit al fibrei crestine traditionale, ne prefacem ca intelegem.
Ca simtim.
Ca traim.

De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Il luam in deradere de sute de ani.
L-am scos din case si din scoli.
L-am alungat si din biserici si am pus in locul Lui tarabe.
 

Ne folosim de El doar cand ne e greu.

Ii batjocorim pe cei care cred. Credinta este desueta, iar lumea are azi alte preocupari si alti idoli.

De fapt, Si-a dat seama de mult ca jucam la cacealma.
A acceptat ca, in tot timpul asta, am trisat. E firea umana, Si-a spus.
A sperat mereu ca vom intelege, doar suntem creati dupa Chipul Sau.
Dar, in final, a obosit, probabil sa ne mai astepte.

Sa nu ne amagim.
Virusul nu va schimba nimic.
Vom mai fi piosi o luna-doua. Ne vom ruga mai abitir acum, pentru ca la anul, pe vremea asta, sa radem iar de cei care isi fac cruce cand trec pe langa o biserica.
Vom mai fi darnici o luna-doua, fara a uita, insa, sa precizam suma, ca doar nu o sa ratam prilejul de a arata cat de buni si generosi suntem.
Vom citi sau cel putin vom posta coperti de carti la moda.
La anul pe vremea asta vom fi iar la gratar si mici si bere si orice altceva pentru ca, nu-i asa, cartile sunt o pierdere de timp.

In timpul asta, supararea Lui e infinit mai mare decat a noastra.
E mult mai indurerat decat noi acum.
 

Suferinta Crucii se repeta iar si iar, fara ca cei pentru care a fost acolo sa inteleaga ca nu putem exista fara El.

Ca dincolo de dogme si teorii, de doctrine si filozofii, singurul mare adevar care va ramane este imensa Lui iubire fata de micile vietati care se cred si se proclama stapanii Universului, care cred ca pot muta muntii si schimba cursul apelor, care cred ca pot ajunge pe alte stele, dar care se prabusesc ca un castel de carti de joc in fata suferintei reale.


de Adriana Stoicescu

marți, 31 martie 2020

IA, SĂ VEZI CUM E LA SFÂRȘIT!


Trăim în secolul vitezei!
Timpul e tot mai scurt,
și tot mai strâmt.
Nu avem timp!
Nu avem timp!
Cândva oamenii
lucrau pământul cu brațele.
Mereu.
Mult.
Mulți.
Greu.
Făceau pâinea în casă,
spălau rufele manual.
Iar timpul era îndestulător.
Acum pâinea se cumpără,
hainele se spală singure,
pământul nu se mai lucră,
pentru că “nu merită”,
și totuși
“Nu avem! Nu avem timp!”

Dar ce se aude?
Uuups!
“S’a oprit Planeta!”
S’a oprit?!?

Dintr’o dată s’a făcut
LI’NI’ȘTE!
Liniște?
Dintr’o dată avem timp.
Timp?
Atâta timp fără timp,
și de’odată atâta timp!
Nici nu prea mai știi
ce să faci cu el.

Breaking News:
“Ceva invizibil a oprit planeta!
CORONAVIRUS?!?”

Nu v’ați putut imagina
cum s’ar putea opri totul.
Nu’i așa?
Așa!
De’odată!
Cum ar putea să ajungă
săracul egal cu bogatul?
Cum să călătorească amândoi
în aceiași barcă?
Așa!
De’odată!
“Hei, încotro?”
Dintre vălătucii de pâclă
cineva, tușind, răspunde:
“Nu cunoaștem destinația!”
“Nu știm nici măcar dacă mergem...”
“Nu știm unde,
nici dacă,
nici cine va ajunge...
Săracul sau bogatul?”

Importantul serviciu,
indispensabilii bani,
nu mai sunt, iată, priorități.
Păreți legați de mâini și de picioare.
Chiar sunteți!
Nu puteți face nimic!
NIMIC!
Călătoriile, vacanțele?
“Nu, nu ne mai interesează!
Tot ce’am vrea, ar fi să fim sănătoși, să avem ce mânca,
să putem umbla liberi...

Descoperim încet, încet,
dincolo de aparențe,
cât de nesiguri
și de singuri suntem.
Nesiguri și singuri!

Acum avem toți aceiași vacanță!
De 5 stele!
Cum altfel?
ACASĂ!
Unde în altă parte?
Unde sunt mai multe stelele
ca acasă?
CASA pe care mulți,
vai, mult timp,
au folosit’o drept simplu dormitor.
Există o scenă terifiantă în cartea
“Se Întorc Morții Acasă”,
chiar despre aceste lucruri.
Acum există timp.
Atâta timp liber!
Liber?
Plictisitor de mult timp.
Timp, da,
dar nu liber.

"Unde faci Paștile?"
Acasă!
În casă!
“Aștepți musafiri?”
Nu!
Nu e cazul!
O,
nu mai trebuie să ostenim?
Nu mai trebuie să fim fițoși?
Nu ne mai cumpărăm
haine tari și musai noi?
Iepurași? Cadouri? Surprize?
“...Nu, mulțumim!
Nu e nevoie.”

Ce’ar fi ca, anul acesta,
să te pregătești, totuși,
pentru un musafir?
Unul singur.
Sin’gu’rul!
Cel mai mare
și mai important Musafir!
Cel Care ar fi dat sens
oricărei întâmplări.
...Dacă L’am fi primit.

Acum avem timp,
și am avea și toate motivele
să’L asteptăm și să’’L primim...
Cum pe cine?
Pe HRISTOS!
Cel mai potrivit oaspete
într’un așa timp.
Nu?
Plin de modestie,
încărcat, însă,
de tot felul de daruri și surprize,
ar merita un loc
la masa voastră.
Credeți’mă!

Hai, primiți’L anul acesta
cum se cuvine,
fie și experimental.
S’ar putea să vă aducă
tocmai ceea ce așteptați.

Câteva paradoxuri:
combustibilul s’a ieftinit,
dar cui îi pasă?
Nu se circulă, deci, unde să’l pui?
Cu proviziile?
Oricum nici cu ele nu e ușor.

În fața blocului SUV’ul
de 100.000 de € stă parcat
lângă o berlină de 5000 de € .
Cum stau ele, egal parcate,
sub același praf și sub aceeași ploaie.

Vezi tu, prietene,
frate dragă, vezi?
Nu Coronavirus ucide.
Fără cruțare omoară
răutatea, invidia, ura...

Ți’ai închipuit vreodată
că “Universul”, “Natura”,
sau indiferent
cum vrei să’i zici lui Dumnezeu,
va crea așa o egalitate între oameni?
Vedem noi oare?
Vai,
Groapa are aceleași dimensiuni!
Și nimic din cele cu care te’ai fălit
nu vei putea lua cu tine acolo.
Știi asta!
Și tu, și tu, și tu...
Doar păcatele!
Dacă accepți că există,
și dacă știi ce sunt acelea.

Grea palmă am primit.
Toți!
Firesc ar fi să ne fie o mare
și importantă lecție.
Dar ne va fi oare?
Ne vom trezi mâine,
înțelegând că suntem
OAMENI?
Vom deveni mai buni,
mai îngăduitori,
mai generoși,
mai credincioși?
Sau ne vom întoarce
la vechile mărșăluieli,
așteptând poate
un alt virus,
ca un prilej “fastuos”,
în care să ni se argumenteze,
mult mai bine,
că OAMENI fiind,
s’ar cuveni să facem
această dovadă mereu,
neuitând niciodată
acest uriaș “amănunt”!

P.S.
În fine, dacă am înțeles ceva
din povestea asta amară,
hai, să dovedim!
Haideți, ca în noaptea de Înviere,
să ieșim cu toții în balcoane
și/sau la ferestre,
tineri și bătrâni,
laolaltă toți,
oriunde ați fi,
cu lumânările aprinse în mâini,
și să cântăm,
de să răsune cerul și pământul:
HRISTOS A ÎNVIAT!
Ar fi un eveniment,
Ar fi un REVIRIMENT!

Dacă ești “pentru”, trimite’i celui care ți’a trimis mesajul un “da”,
și trimite mesajul mai departe!

Să ne auzim
SĂNĂTOȘI,
cântând o țară întreagă,
arătând că viața
NE ESTE GROZAV
DE DRAGĂ!

Să fiți SĂNĂTOȘI
și la inimă FRUMOȘI!

de Anatolii Basarab

miercuri, 25 martie 2020

Ce făptură minunată e mama!

25 martie, de Buna Vestire. Aceasta este adevărata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor creștine care au adus pe lume viață și care s-au ostenit să o ocrotească și să o desăvârșească curat. Zi în care femeia este chemată să îşi aducă aminte de darurile speciale primite de la Dumnezeu, aceste calităţi care pot face universul din jurul lor să înflorească, aceşti talanţi primiţi împreună cu chemarea de a-i folosi şi a-i înmulţi.


''Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi. O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.


Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.

Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ.

Mama trăiește mereu cuibărită în râsul tău. Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…

Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Mama este fiinţa care „conduce” lumea. Ce făptură minunată e mama!"

(Puține cuvinte, multă iubire - Hrisostom Filipescu)

joi, 19 martie 2020

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.


În astfel de momente ca acestea prin care trecem acum, pe langa asumarea responsabilitatii pentru propria sanatate, respectarea instructiunilor date de medici si autoritati – sa ne spalam des pe maini, sa ramanem in casa daca avem simptome de raceala si gripa pentru a nu-i pune pe cei din jur in pericol, sa evitam multimile sau locurile aglomerate, sa ne hranim sanatos cu cat mai multa hrana vie pentru a ne intari organismul, este necesar sa ne asumam responsabilitatea si pentru gandurile si emotiile noastre, pentru felul in care ne raportam la aceasta situatie delicata.

Frica, stresul si panica ne blocheaza capacitatea de a gandi si a lua decizii, ne slabesc sistemul imunitar si ne fac sa ne comportam irational. Este firesc sa simtim teama, insa trebuie sa invatam sa tinem aceasta teama sub control, sa urmarim noutatile din surse sigure pentru a fi informati, dar sa evitam tentatia de a citi orice articol de pe net care ne atrage atentia printr-un titlu catastrofal sau a urmari orice emisiune la TV care induce stari de panica teribile. In momentul in care, de cand ne trezim pana cand ne culcam, avem in minte doar “virusul ucigas”, “mii de victime”, “morti”, nu ne mai putem focaliza pe altceva, poate nici pe masurile care ne ajuta sa ne protejam. Repet, este important sa fim informati din surse oficiale, insa a ne hrani fricile prin a urmari obsesiv orice circula pe net sau apare pe micul ecran, nu face altceva decat sa amplifice panica generala.

Aceasta perioada va trece, insa pana atunci are potentialul de a ne invata multe despre noi insine, despre felul in care reactionam, despre felul in care ne manifestam ingrijorarile – observa cum se manifesta fricile tale, cat de mult ai tendinta de “a-ti face scenarii", cum iti afecteaza comportamentul aceste frici.

Cauta pe cat posibil sa-ti desfasori viata ca si pana acum, respectand instructiunile pe care cu totii trebuie sa le respectam, pastreaza-ti calmul, ratiunea si spiritul civic. Ajuta daca poti ajuta pe cineva (persoanele mai in varsta sau pe cei vulnerabili) sau cel putin nu ii pune in pericol.

Daca te afli in izolare incearca pe cat posibil sa iti hranesti mintea cu lucruri pozitive sau macar neutre si foloseste acest timp inspre binele tau.

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

de Ursula Sandner

marți, 17 martie 2020

Cum gestionăm panica și stresul cauzate de noul coronavirus?

 
Trecem printr-o situație de criză din cauza pandemiei COVID-19.

În mod obiectiv, criza este generată de numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri care poate ajunge să suprasolicite unitățile medicale și de faptul că economia are de suferit prin aceea că multe dintre activitățile de zi cu zi, așa cum le știam până acum, sunt întrerupte sau modificate.

În mod subiectiv, criza prin care trecem este o criză psihologică care combină următoarele aspecte:

- teama de necunoscut și incertitudinea – nu atât teama de boală în sine, cât faptul că nu cunoaștem ce va fi, cum vor evolua lucrurile pe termen scurt, mediu și lung pe toate palierele, faptul că ne este greu să tolerăm incertitudinea, ne declanșează panică. Această panică este exacerbată, de fapt, de presupunerile noastre catastrofale, de faptul că, prin contagiune socială, preluăm emoțiile, dar și comportamentele celor din jurul nostru și ajungem să gândim și să ne comportăm mai puțin rațional și mai mult emoțional. Ne focalizăm foarte mult pe negativ și căutăm în mod special acele informații care să ne confirme că situația e catastrofală. Reținem doar partea de „cinci noi cazuri” și prea puțin partea de „șase vindecări”. Reținem cuvântul „urgență” din „stare de urgență” și îl asociem cu ceva negativ, deși declararea stării de urgență ne ajută să efectuăm mai repede demersurile necesare de prevenție și control, astfel încât această măsură este una pozitivă, nu negativă.

- teama de boală și de moarte – teama de boală care este firească ne poate declanșa, în schimb, dacă nu o ținem sub control, gânduri obsesive și iraționale, o anxietate sporită, incapacitatea de a ne focaliza și pe alte aspecte. Trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție, dar să conștientizăm când mintea noastră începe să-și facă scenarii catastrofale și să nu-i permitem să ne ducă în acea direcție. Să ne protejăm și să avem în minte soluții, dar să evităm să intrăm în acest cerc vicios care începe cu „aoleu”, „este groaznic”, „este catastrofal”, „ce mă fac?!”

Dacă anxietatea începe să ne copleșească, să ne gândim ce putem face chiar atunci pentru a diminua acea anxietate. Să observăm (dacă ne deplasăm din poziția de „actor” în poziția de „observator” deja începem să ne distanțăm și de emoțiile negative ca prim pas de a ne redobândi o stare mai calmă și centrată) care sunt acele gânduri care ne sporesc anxietatea, cum le putem modifica astfel încât să adoptăm o atitudine mai rațională, să observăm unde anume în corp simțim acele emoții și cum se schimbă starea noastră fizică din această cauză și să căutăm maniere prin care să ne detensionăm – de exemplu, dacă observăm că respirăm scurt și superficial, să ne așezăm într-un fotoliu și în mod conștient să ne aducem atenția asupra respirației, să inspirăm adânc imaginându-ne că prin fiecare gură de aer ne simțim din ce în ce mai relaxați și prin fiecare expirație eliberăm griji, stres, panică.

- izolarea sau faptul că o anumită perioadă de timp suntem nevoiți să ne schimbăm stilul de viață și să stăm cât mai mult în casă sau numai în casă - dacă ne raportăm la această izolare ca la o înschisoare, bineînțeles că vom simți panică și disperare. Dacă o privim ca pe un lucru pe care îl avem de făcut pentru binele nostru, al tuturor, ca pe o perioadă limitată de timp (pentru că în mod real este limitată, numai că nu știm când exact se va încheia – dacă ai citit aceste rânduri și ai început să simți un ușor sentiment de agitație interioară, amintește-ți că el este cauzat de faptul că nu suntem obișnuiți să tolerăm incertitudinea) în care cu siguranță putem găsi lucruri care să ne facă să ne simțim bine (este important să ne menținem, pe cât posibil, o stare neutră sau pozitivă) cu siguranță nu vom mai simți aceeași disperare sau panică.

Ce ne mai cauzează panică? „Isteria din magazine” sau farmacii – unii oameni cumpără alimente și produse în cantități mult prea mari, de teamă că vor fi raționalizate sau din oricare alte frici stârnite de știri false sau catastrofale, care pot ajunge să expire înainte de a apuca măcar să le folosească. Din punctul meu de vedere, scopul pentru care cumpărăm mai mult este pentru a nu mai fi nevoiți să ieșim în fiecare zi după câte ceva, așa cum poate eram obișnuiți până acum. Mai mult o dată pentru a evita deplasările, însă nu exagerat de mult. Acest spirit „apocaliptic” creează la rândul său multă panică în rândul populației. Însă, desigur, că fiecare face cum consideră.

Nu suntem obișnuiți să acordăm atât de multă atenție aspectelor pe care acum trebuie să le punem pe prim plan, de exemplu faptul de a nu ne atinge fața dacă nu ne-am spălat sau dezinfectat mâinile înainte, păstrarea distanței de cel puțin un metru între noi sau faptul de a dezinfecta cheile atunci când venim acasă; nu suntem obișnuiți să nu putem pleca de acasă când vrem noi, nu suntem obișnuiți să nu găsim făină sau ulei pe rafturile din magazin, nu suntem obișnuiți cu o astfel de stare socială, fapt ce ne poate declanșa stări de frustrare, iritabilitate, oboseală. Ne putem simți nedreptățiți, pedepsiți, putem să ne împotrivim, să devenim agresivi sau să adoptăm o atitudine de victimă. Nimic din toate acestea nu ne sunt de ajutor. Îngrijorându-ne excesiv, trăind continuu într-o stare de panică pe care de multe ori ne-o alimentăm singuri, vorbind numai despre acest lucru, putem ajunge să percepem realitatea distorsionat, în sensul în care lumea ni se pare ușor străină și parcă nici noi nu ne mai găsim locul în ea. Parcă suntem într-o stare continuă de așteptare temătoare, parcă nu mai reușim să vedem lumina de la capătul tunelului, parcă devenim din ce în ce mai disperați.

Tot ca mecanism de apărare (psihicul nostru se apără în fața unei realități pe care nu o acceptă pentru că i se pare prea periculoasă sau indezirabilă), la polul opus anxietății unde prin îngrijorări și ruminații avem impresia că putem găsi soluții la fricile noastre, se află negarea sau diminuarea importanței – pretindem că nu se întâmplă nimic, că acest virus nu există, nu ne luăm măsuri de precauție, umblăm nestinghereți prin mulțime deși, poate, ne-am întors dintr-o zonă de risc ș.a.m.d. Bineînțeles că nici acest comportament nu ne este favorabil, nici nouă, nici celor din jurul nostru.

Manieră optimă de raportare la ce se întâmplă, din punctul meu de vedere, este cea rațională – adică, da, acceptăm această realitate pe care nicio persoană nu și-o dorește, însă dacă nu ne-o dorim, nu înseamnă că ea nu există. O acceptăm și acționăm în consecință – momentan știm ce avem de făcut – să ne luăm cu toții măsuri de precauție, să respectăm îndemnurile și regulile impuse de autorități și medici, să evităm aglomerația și ieșirile care nu sunt strict necesare. În timpul acesta să căutăm să ne desfășurăm viața normal pe cât posibil – dacă nu mai putem să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim cu ei la telefon, dacă stăm mai mult timp acasă, să ne ocupăm de proiectele personale, să căutăm să facem lucruri care să ne dea o stare de bine.

Sunt conștientă de faptul că situația nu este nici roz, însă nici neagră. Este așa cum este. În concluzie, pentru a trece mai ușor prin toate acestea să avem în vedere:
acceptarea situației în loc de a ne împotrivi, a ne frustra, a ne simți nedreptățiți sau pedepsiți;
respectarea măsurilor impuse de autorități și asumarea responsabilității pentru propria sănătate;
folosirea timpului în mod constructiv;
atenție sporită la ce se întâmplă în interiorul nostru – să ne observăm gândurile, să facem un pas înapoi când avem tendința de a ne face scenarii catastrofale, să căutăm să ne îmbunătățim dispoziția emoțională (da, lucrurile mici contează), să învățăm să ne controlăm anxietatea și emoțiile;
să luăm în calcul faptul că de multe ori panica face ca orice situație să se agraveze sau să ni se pară mult mai gravă decât este – să depunem un efort conștient de a ne gestiona emoțiile;
conștientizarea faptului că există totuși un viitor, că vom trece și peste asta împreună;
să observăm ce comportamente ne fac bine (poate ne face bine să vorbim cu apropiații noștri, să citim, să ne informăm din surse oficiale, neîncărcate de emoții puternice) și ce comportamente ne dăunează (să urmărim încontinuu știri alarmiste, de exemplu) și să limităm comportamentele dăunătoare;
să ne păstrăm încrederea că vom depăși cu bine situația prezentă. Depinde de fiecare dintre noi.

Responsabili, raționali, uniți și optimiști trecem cu bine și peste situația actuală!

de Dr. Ursula Sandner

joi, 12 martie 2020

Iubirea adevărată nu presupune compromisuri, ci înseamnă libertatea de a fi tu însuți

 
Oamenii fac de multe ori greșeala să caute într-o relație de cuplu pe cineva care să îi completeze, să le umple golurile interioare, să le ofere companie ca să nu se plictisească, să le fie un scut împotriva singurătății, să îi ajute să își vindece traumele din trecut, să îi salveze de ei înșiși, să preia poverile pe care au obosit să le ducă singuri.

Și pentru că niciun om nu poate să le satisfacă aceste dorințe (și nici nu ar trebui să facă toate acestea pentru altcineva), se declară nemulțumiți, frustrați, supărați, dau vina pe partener pentru insatisfacția lor din relație și, după multe conflicte și lupte, pleacă în căutarea unui alt partener de la care speră să obțină mai mult. Apoi se reia ciclul iluzii și speranțe urmate de dezamăgire.

Situația aceasta se poate perpetua la nesfârșit dacă nu înțelegem faptul că, cu toate că un partener de cuplu poate să aducă multe lucruri frumoase în viața noastră, fiecare dintre noi este responsabil de propria sa împlinire și bunăstare pe toate planurile. Nimeni nu ar trebui să ne salveze, să ne umple golurile interioare sau de altă natură, să ne întrețină, să ne facă fericiți, să ne distreze ș.a.m.d. Fiecare dintre noi ar fi bine să își asume pe de-a-ntregul propria sa viață, împlinirea personală, profesională, socială etc.

Când tu te simți bine cu tine însuți și ți-ai creat prin propriile forțe viața pe care ți-o dorești, nu vei mai avea tot felul de așteptări nerealiste de la un alt om. Nu vei mai avea nevoie de o relație și nici nu vei mai accepta compromisuri sau jumătăți de măsură doar ca să ai și tu pe cineva.

Când tu te iubești, te prețuiești și te respecți, când viața ta are un sens, partenerul pe care îl accepți este o ființă completă ca tine, de care nu ai nevoie, dar pe care ți-o dorești în viața ta și alături de care poți să te simți liber să-ți trăiești viața visurilor tale.

Iubirea adevărată nu presupune compromisuri, ci înseamnă libertatea de a fi tu însuți - fără posesivitate, fără control, fără frici, fără limitări, fără manipulare și fără șantaj emoțional.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

miercuri, 4 martie 2020

Oricâte sacrificii ai face pentru o relație, oricât te-ai zbate, de oricâte ori ai închide ochii sau ai trece cu vederea sau oricâte cărămizi ai pune tu la temelia unei relații, adevărul e că nu va rezista dacă celălalt nu se străduiește la fel de mult. O relație construită pe umerii unui singur om nu rezistă.


Uneori, oamenii potriviți se întâlnesc în momentele nepotrivite. Și se iubesc. Dar nu destul. Sau nu sunt suficient de maturi pentru a-și asuma iubirea și toate responsabilitățile pe care le impune. Uneori oamenii potriviți fac lucruri nepotrivite și greșesc, se rănesc sau nu depun destule eforturi pentru a se opune tuturor lucrurilor care vor să îi despartă.

Uneori oamenii potriviți nu privesc în aceeași direcție și astfel devin nepotriviți. Trist e când totul se întâmplă din cauza unuia singur în timp ce celălalt se zbate pentru a face lucrurile să meargă. Trist e când iubirea se termină de-o singură parte, nu de ambele, și rămâne un om în spate care să se chinuie să-și scoată din suflet acele sentimente care nu îi mai sunt de folos.

Oricâte sacrificii ai face pentru o relație, oricât te-ai zbate, de oricâte ori ai închide ochii sau ai trece cu vederea sau oricâte cărămizi ai pune tu la temelia unei relații, adevărul e că nu va rezista dacă celălalt nu se străduiește la fel de mult. O relație construită pe umerii unui singur om nu rezistă.

O relație pe care ajungi să o simți ca pe o povară, e una care deja s-a terminat, doar că nu vrei încă să recunoști asta.

Caută acel om alături de care să poți construi cu drag o relație, nu unul care să vrea să primească totul de-a gata pentru că nu așa funcționează sentimentele. Trebuie să le crești, dar nu singură, nu singur. Iubirea e o călătorie de doi, nu te încăpățâna să demonstrezi că ai puterea să reușești să faci totul pe cont propriu. Nu are rost, vei vedea.

Rămâi alături de acel om care poate înțelege că ai nevoie de el și că are nevoie de tine și că amândoi aveți nevoie să faceți împreună lucrurile să meargă bine. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...