marți, 18 februarie 2020

Încep să învăț că nu trebuie să reacționez la tot ceea ce mă deranjează

 
În tradiția Zen există o adevărată artă, aceea de „a nu da importanță” lucrurilor menite să te rănească, vorbelor jignitoare, persoanelor care vor să-ți facă rău. Nu este ușor de practicat, dar efectele ei asupra vieții noastre sunt cu adevărat vindecătoare.

A înceta să reacționezi impulsiv și conflictual la tot ceea ce te deranjează este o practică de lungă durată, care se deprinde pas cu pas. Înseamnă să-ți trasezi ție însăți lecții pentru viitorul apropiat, pe care să le urmezi cu perseverență, până când viața ta se va transforma complet. Iată ce trebuie să începi să înveți, chiar de astăzi!

Încep să învăț să nu-i mai rănesc pe cei care m-au rănit!

Nu este un lucru ușor să treci peste răul făcut de o persoană, fără a vrea să o rănești la rândul tău, să ripostezi sau să te răzbuni. Dar trebuie să îți repeți, iar și iar, că adevăratul semn al maturității este puterea de a te îndepărta de sursa răului, fără să lovești, la rândul tău.

Vei începe astfel să înveți că energia pe care o investești pentru a răspunde cu violență celor care te rănesc poate fi reorientată spre țeluri mult mai importante. Atunci când te concentrezi doar pe ceea ce se întâmplă rău în viața ta, ești secătuit de lucrurile bune pe care ți le-ar putea dărui fiecare clipă ce vine.

Trebuie să accepți că nu toți oamenii te plac, că unii dintre ei s-ar putea să nu te trateze în felul în care tu îi tratezi pe ceilalți, dar acest lucru nu trebuie să te afecteze. Scopul tău în viață nu este de a-i „câștiga” pe toți de partea ta, ar fi doar o risipă de energie și de timp, care te lasă doar cu o senzație de vid.
Încep să învăț să mă ridic deasupra lucrurilor care îmi fac rău

Atunci când nu reacționezi la lucrurile care te rănesc, nu înseamnă că te simți bine, dar alegi să depășești momentul și să consideri ceea ce ți se întâmplă ca pe o lecție de viață. În felul acesta, te ridici deasupra persoanelor care te lovesc și înveți să accepți întâmplările vieții așa cum vin către tine, cu bune și cu rele deopotrivă. Este calea prin care îți împlinești potențialul tău maxim și devii o persoană mai bună.

Alegi să-ți păstrezi pacea minții, pentru că nu ai nevoie de drame și de tulburare în viața ta, ci de seninătate. Renunță la falsele legături, la oamenii care îți subliniază că nu ești o persoană suficient de bună, la certuri și la lupte de putere. Uneori, a nu spune nimic înseamnă, de fapt, a spune totul.
Încep să învăț să nu las altora puterea asupra emoțiilor mele

Atunci când reacționezi la cuvintele sau faptele unei persoane care intenționează să te rănească, îi dai cale liberă să-ți manipuleze sentimentele, o lași să-ți domine viața interioară. Nu poți controla ce fac cei din jurul tău, dar ai deplina libertate de a-ți stăpâni propriile răspunsuri. Tu decizi cum să percepi replicile și acțiunile celorlalți, cum să le faci față și cum să te detașezi de ele.

Trebuie să înțelegi că, de regulă, ceea ce îți spun alții sau modul în care se poartă cu tine nu spune nimic despre persoana ta, cât despre cel care încearcă să te rănească. Poate că toate dezamăgirile sunt de fapt menite să te învețe să te iubești pe tine însăți și să te protejezi de cei care nu-ți vor binele. În felul acesta, îți vei crea un adevărat scut pentru a-i înfrunta pe inamici, pe cei care vor să te doboare. Vei căpăta, totodată, puterea de a rezista atacurilor lor, de a-ți păstra încrederea în tine și în însușirile tale minunate.
Încep să învăț că atunci când reacționez, nu schimb, de fapt, nimic

O lecție importantă pe care trebuie s-o înțelegi este că reacțiile tale, oricât ar fi de năvalnice, nu schimbă adevărata natură a celor din jurul tău, nu-i fac să te respecte sau să te iubească subit, nu le transformă, în mod magic, mintea.

Uneori este mai bine să lași lucrurile să se întâmple și oamenii să fie așa cum vor să fie. Nu este nevoie întotdeauna să te lupți, să dai explicații, să cauți răspunsuri sau să vrei să-i faci pe ceilalți să te înțeleagă.

Viața este mai bună atunci când înveți să te concentrezi mai puțin pe ce se întâmplă în afara ta și mai mult pe ce se petrece în sufletul tău. Lucrează asupra ta, asupra păcii tale interioare și vei înțelege că a nu reacționa la orice mic lucru care te deranjează este cheia pentru o viață sănătoasă și fericită.

sursa: https://www.divahair.ro/

vineri, 14 februarie 2020

Dacă vă iubiți...

„Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.” - Paul Ferrini


Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce îţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, ca bărbat, ţi se par copilăreşti. Ei bine,pentru ea nu sunt. De dragul armoniei în cuplu, respect-o şi încearcă să-i îndeplineşti acele nevoi pe care tu le consideri nimicuri, dar care pentru ea sunt totul. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Pe scurt, apreciază faptul că are grijă de tine. Nu oconsidera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză.

Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.

Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, iubită, apreciată, determin-o să fie nebună de dorul tău, să-ţi caute cu disperare braţele şi sărutările. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu defectele, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.

Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.

Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune „N-o să reuşeşti!”, ci „O să încercăm împreună!”.

Dacă o iubeşti, aminteşte-i mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte că ea e centrul universului tău, iar dacă nu mai e aşa, te rog n-o înşela. Mai bine fii bărbat şi ai decenţa şi curajul să te desparţi de ea.

Dacă ştii ce ar face-o fericită, nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face o bucurie. Orice zi e potrivită pentru a-ţi arăta preţuirea faţă de ea şi am înţeles, în timp, că e mai bine să ne bucurăm zilnic de lucrurile mărunte decât să trăim nefericiţi în aşteptarea fericirii care se va produce cândva. Clipa de acum e tot ceea ce avem şi nu ne garantează nimeni că vom ajunge până la acel Cândva. 

Dacă o iubeşti, nu-i spune „da” ca să scapi repede de gura ei, când tu eşti hotărât să spui „nu”. Nu-i spune „nu” când tu ai în minte un „da” clar. Fii sincer! Iubeşte-o aşa cum poţi, dar iubeşte-o!

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i de fiecare dată străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Poate v-aţi schimbat amândoi în lupta cu furtunile vieţii, însă cel care intră pe uşă este tot el, cel de care te-ai îndrăgostit atunci. Încearcă să-ţi aminteşti asta în fiecare zi, iar animozităţile vor fi mai puţine şi clipele de bucurie mai numeroase. Aşadar, când prima ta pornire este să-l cicăleşti de îndată ce ajunge acasă pentru toate lucrurile pe care nu le-a făcut, mai bine abţine-te şi taci, căci chiar dacă îţi vei înăbuşi supărarea acum, răsplata ta va fi mai mare după aceea: liniştea casei şi, de ce nu?, poate chiar fericirea de durată în cuplu. Chiar dacă îţi vine greu şi uneori ţi se pare nejustificat, apreciază lucrurile pe care le-a făcut şi dacă nu eşti mulţumită învaţă-l, cu iubire şi cu răbdare, să facă lucrurile mai bine data viitoare. Duhul blândeţii, şi nu aerul de superioritate îţi va asigura liniştea. Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie. Lasă-l să se simtă liber. 

Dacă îl iubeşti, nu-l agasa cu gelozia şi cu toanele tale. Nu-ţi pierde răbdarea, nu fi egoistă şi pune-te din când în când şi în locu lui. Gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Nu e. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. Iar el va observa asta şi te va răsplăti cu atenţia după care tânjeşte sufletul tău.

Dacă îl iubeşti, susţine-l necondiţionat şi fă-o cu eleganţă. Ajută-l să fie bărbatul demn şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească, nu-i reproșa ceea ce nu este, ci ajută-l să devină. Şi, mai ales, iubeşte-l!

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri răutăcioase, nu mai ridicaţi tonul unul la celălalt şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate care vor durea mai târziu. În situaţii de criză, faceţi o pauză de câteva minute, apoi lăsaţi inimile să vorbească, şi nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.

Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care oricum s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi totul mai bine ca în trecut. Să aveţi bunăvoinţa de a încerca să îndreptaţi lucrurile şi decenţa de a spune „Îmi pare rău”. Şi, mai ales, să aveţi puterea de a spune „Iartă-mă!”.

Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi discutând cu alte persoane. Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi unul de la celălalt. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu.

Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt.

Dacă vă iubiţi, nu prețuiți mai mult obiectele decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună. La sfârșit, acele lucruri de care vă înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață împreună vor fi averea voastră.

Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criteriile lumii. Sunteţi unici, sunteţi perfecţi în imperfecţiunea voastră şi aveţi răbdare să vă cunoaşteţi. Acordaţi-vă timp să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile, nici
oamenii rău intenţionaţi și nici orgoliile voastre rănite.

Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.

Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/

joi, 30 ianuarie 2020

Într-o lume falsă și plină de măști, oamenii sinceri sunt o raritate. Când îi întâlnești și îi cunoști, prețuiește-i!

 
Sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relaţiile umane şi în relaţia cu Dumnezeu, fiindcă sinceritatea este lumina faptelor noastre, fiindcă adevărul este ceea ce ne uneşte pe noi oamenii şi ne face unici.

Sinceritatea înseamnă, gânduri şi fapte care să te reprezinte în totalitate, prin sinceritate om şi adevăr se întâlnesc. A fi sincer înseamnă în primul rând să fii cine ești cu adevărat, nu cine crezi că ești sau cred cei din jur că ai fi.

Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este în ochii celor din jurul său, care se decoperă cu bune şi cu rele, care conştientizează că nu este perfect.

Un om sincer recunoaşte când greşeşte, nu dă vina pe nimeni pentru acestea şi le asumă şi nu vrea să găsească ţapi ispăşitori pentru ele. Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata prietenie.

Un om sincer este un om pe faţa căruia poţi privi ca într-o oglindă sufletul său, îi poţi vedea în ochi orice trăire, este un om care nu încearcă să pară fericit atunci când sufletul lui plânge din cauza unei tristeţi, a unei deziluzii, a unei pierderi, a unei dureri, care îşi lasă lacrimile să-i curgă şiroaie pe obraz, când simte că nu mai poate merge singur pe drumul vieţii.

Un om sincer este un om pe faţa căruia vezi însă şi bucuria pe care o are în suflet, când se simte iubit, când se simte acceptat şi cu bune şi cu rele, care se bucură când primeşte în dar un zâmbet o îmbrăţişare sinceră, care dăruieşte la rândul lui, celor din jur zâmbete şi îmbrăţişări sincere, care dăruieşte celor din jur iubirea lui sinceră, necondiţionată.

Omul sincer este un om cu pace în suflet un om care nu se teme că i se vor descoperi unele minciuni, unele vicleşuguri, este un om care nu are nimic urât de ascuns este un om care are conştiinţa curată care poate pune liniştit capul pe pernă, fiindcă ştie că prin faptele sale nu a pricinuit niciun rău nimănui.

Omul sincer mulţumeşte Bunului Dumnezeu din toată inima sa pentru talanţii cu care a fost înzestrat, mulţumeşte din inimă celor care l-au ajutat când a avut nevoie de sprijin.

Un om sincer îţi poate fi cel mai bun prieten, pentru că în ochii lui te vezi exact aşa cum eşti, pentru că acesta niciodată nu te va minţi frumos pentru a-ţi hrăni mândria ta, îţi va spune sincer ce apreciază la tine şi ce nu-i place la tine şi va şti să îţi arate defectele fără să te jignească, fără să te umilească, fără să te facă să te simţi prost.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim întotdeauna sinceri şi curaţi cu inima, fiindcă Bunul Dumnezeu aceasta doreşte de la noi, o inimă sinceră şi curată, doreşte să iubim sincer şi curat pe El şi pe semeni. Un om sincer iubeşte cu toată puterea sa adevărul.
 

miercuri, 22 ianuarie 2020

Lecția despărțirii


Uneori TREBUIE să-ți aduni curajul și să pleci. Câteodată este necesar să alegi să lași oameni în urmă. Viața îți predă până la urmă și lecția asta, indiferent dacă vrei sau nu: lecția despărțirii de cei fără de care ai crezut că nu ai putea trăi.

Viața te obligă în cele din urmă să interiorizezi acest adevăr, să integrezi în propria-ți ființă faptul că sunt oameni care de la un punct încolo nu mai au loc în viața ta, așa după cum nici tu nu mai începi într-a lor. Și asta pentru că ați trăit tot ce aveați de trăit împreună.

Când simți că unii oameni nu-ți mai fac bine prin prezența lor, pleacă. Înțelege că dacă nu o faci tu, oricum te va obliga viața să o faci până la urmă. Nu te agăța de aceste persoane. Cu cât te vei încăpățâna tu să-i ții mai aproape, cu atât mai tare se vor îndepărta ei. Așa TREBUIE să fie.

Am fost și eu în situația asta. M-am încăpățânat să-i țin alături, m-am agățat de oameni, am tolerat ceea ce altă dată mi s-ar fi părut inacceptabil doar ca ei să rămână. Pentru plecarea unora am petrecut mult timp învinovățindu-mă chiar, deoarece spusesem ori făcusem ceva anume. Apoi am înțeles că oamenii ne sunt atât oglinzi cât și lecții. Abia în acel moment vina a început să se estompeze și a făcut loc pentru lecție. Poate că însăși greseala mi-a fost lecția… Și apoi, oamenii „potriviți” vor gravita mereu în jurul tău într-un fel sau altul. Și tu, de asemenea, în jurul lor. Chiar dacă vă veți despărți în anumite circumstanțe, este sigur că vă veți și regăsi.
  
de Cristina Monica Găină, File din jurnalul Marielei,
sursa: https://filedinjurnalulmarieleiblog.wordpress.com/ 

luni, 20 ianuarie 2020

Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi!

"Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta"
 
Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit.

Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute.

Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp.

Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu.

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e aşa.

Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire.

Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat!

O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate să doară mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă.

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi.

Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuiri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi.

Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce.

Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura.

Astăzi greșesc eu și tu mă ierți.

Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi?

Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și, Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii.

A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.
 

miercuri, 15 ianuarie 2020

Trist se moare în singurătate


Moartea în singurătate a Cristinei Țopescu m-a durut și m-a pus pe gânduri.

Strângi mii de prieteni în jurul tău și mori singur. Te culci într-o seară, cine știe cu ce gând frumos pentru a doua zi, și nu te mai trezești. Trupul se răcește în patul ultimului somn, înțepenește, și în acest timp râuri fierbinți de like-uri continuă să se reverse în pagina de Facebook, pe chipul tău de rezervă, oferit tuturor.

S-au umplut rafturile amiciției virtuale până la refuz. 5.000 de nume stau ticsite în algoritmii paginii, alte mii sau zeci de mii de oameni, followers, risipiți în deșertul internetului, tresaltă când publici ceva, cu bucuria pescarului trezit din amorțeală de tremurul brusc al plutei pe luciul apei.

E o bucurie scurtă, tăiată repede cu un clic pe altă postare, a altcuiva, într-o goană continuă după mici bucurii. Scurte dușuri de emoții, nimic mai mult. Clic pe pagină, clic în creier. O secundă, doar o secundă, autorul și cititorul sunt legați cu un fir nevăzut, o vibrație. Apoi, din nou, prăpastia.

Cu mulți dintre ei te saluți pe messenger, schimbi câteva vorbe. Nu mai mult, căci dacă numai unul dintr-o mie te confiscă preț de câteva minute pe zi, deja nu mai ai viață personală, devii un funcționar al propriei imagini. Unul tot mai irascibil, mai morocănos, speriat de ușurința cu care îți poți pierde timpul. Viața, adică. Și oricum nu faci față. Nu ești pâine biblică, să te poți împărți la toți.

Le zicem prieteni „prietenilor” de pe net fiindcă nu ne dă limba română semnificantul potrivit. Dar relația e cu totul alta. Poate să fie de admirație, de respect reciproc, de apreciere, de simpatie sinceră și profundă, poate chiar mai mult de-atât, dar nu o prietenie adevărată. O prietenie adevărată nu se poate consuma decât în viața reală, unde e supusă la teste reale – și rezistă sau nu. Un om nu poate gestiona afectiv și mental mii de relații, de amiciții. Prietenii sunt numărați.

Mi s-a întâmplat de multe ori să mă împrietenesc de-adevăratelea cu „prieteni” de pe net. Se petrece un fel de osmoză între virtual și real. Dar nici osmoza asta nu poate funcționa la nesfârșit, nu poți transfera în spațiul tău limitat infinitul internetului. Te vezi cu ei din când în când. Schimbi mesaje. Te interesează ce fac, te implici în planurile lor, îi sprijini, te sprijină. Primești și dai o vorbă bună – și asta înseamnă mult, căci de multe ori o încurajare, o îmbrățișare virtuală, un salut, pot fi salvatoare. Nu știi că spui doar o vorbă, dar poate contează cât o operație pe cord.

Nu construiesc aici imaginea unei vedete devorate de admiratori, urmăritori, prieteni, ci vreau doar să spun că notorietatea vine cu un cost pe care de la un moment dat nu ți-l mai poți permite. Și atunci trebuie să alegi invariabil viața ta privată.

Trebuie să te lepezi de iluzia că notorietatea e bună la ceva în viața ta de zi cu zi. Nu mănânci cu 10.000 de prieteni, chiar dacă postezi ceva inteligent în legătură cu prânzul tocmai pus pe masă, ci mănânci tu cu ai tăi, dacă nu cumva singur. Când dormi, dormi în intimitatea patului tău, ai visele tale, durerile tale, coșmarurile tale. Când te doare ceva, 10.000 de clicuri nu te vindecă. Și când mori, mori singur. În liniștea noului tău univers nu se mai aud clicurile.

Trăim un paradox: acela că suntem tot mai singuri cu cât suntem mai mulți. Și suntem tot mai îndepărtați, deși nu ne desparte decât un clic.

Însetați de recunoașterea „prietenilor” nevăzuți, uităm de prietenii reali, cei care vin la tine și se îmbată, care îți aduc portocale când te simți rău, cei care îți plimbă câinele, cei la care te duci cu ultima felie de chec, cei pentru care te împrumuți de la alții ca să-i scoți dintr-un necaz, cu care mergi la pescuit, cei pe care îi suni ca să le citești textul tocmai încheiat. Seduși de internet, care face ca totul să fie facil, uităm să mai trăim omenește. Ni se schimbă gustul vieții. Nu mai trăim, ci jucăm un rol. Și pe scenă, și în sală deopotrivă.

Nu vă mai indignați că o vedetă iubită, precum Cristina Țopescu, poate muri în singurătate, în mijlocul unei mulțimi nemărginite, fără ca nimeni să-i remarce absența două-trei săptămâni. Așa se întâmplă acum. Așa funcționează lucrurile. E o aberație devenită a naibii de normală.

Adunați-vă prietenii aproape. Oamenii în care bate și inima voastră. Oamenii care, când vă strânge de gât gheara depresiei, nu încep să vă certe, ci vin să vă ajute. Cei care vă înțeleg. Cei care vă acceptă și zgura, nu doar strălucirea. Toată iubirea și toată admirația declarate pe net nu fac cât o felie de măr adusă într-un șervețel, încălzită de strânsoarea pumnului, într-o seară insuportabilă.

Toate sentimentele frumoase care se exprimă altfel, prin clicuri, sunt doar substitute. Și sufletul omului, această mașinărie divină, nu funcționează cu înlocuitori.

Trist se moare în singurătate! Dar credeți că învață cineva ceva din asta?

Dacă într-o zi vă veți îngrijora de absența mea, intrați cu grijă în casă, vă rog, să nu-mi speriați pisica. Va fi ascunsă pe undeva, așteptând o mângâiere. Ca un om.

de Viorel Ilisoi

luni, 30 decembrie 2019

La mulți și binecuvântați ani!


Dragii mei,

În apropierea Noului An vă transmit cele mai frumoase gânduri, însoțite de urări de bine, sănătate, prosperitate, împlinire, iubire şi mai ales desăvârşire...

A te desăvârşi, din punctul meu de vedere, înseamnă a deveni, a creşte şi începe cu lucruri mărunte: să râzi, să te bucuri, să încerci, să speri, să cânţi... Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeste. Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie.

Vă doresc tuturor ca în această perioadă să vă luați un răgaz și să vă reamintiți de lucrurile care contează cu adevărat pentru voi, de faptul că meritați tot ce este mai bun și mai frumos și că nu trebuie să vă mulțumiți cu jumătăți de măsură, sa vă bucurați de clipa prezentă, să aveți grijă de voi, pentru că numai în acest fel puteți să-i ajutați pe alții, să vă amintiți că, indiferent cât de greu vi s-ar părea uneori, în interiorul vostru aveți toate resursele necesare pentru a face față provocărilor vieții.

Fie ca Noul An să ne aducă din ce în ce mai aproape de viața visurilor noastre, de armonie și echilibru pe toate planurile! Să fie un an în care să iubim fără compromisuri, să devenim din ce în ce mai puternici și mai încrezători, să trăim în acord cu sufletul nostru, autentici!

La mulți și binecuvântați ani! 
Cu iubire și lumină, Daniela.






Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...