marți, 23 ianuarie 2018

Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate

 
Stresul nu este ceea ce ți se întâmplă, ci modul în care privești ceea ce ți se întâmplă. Unii psihoterapeuți afirmă că se moare de frică și de oboseală, nu de cancer. Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate. Boala este un conflict între minte și suflet. Fiecare vrea să transmită ceva, iar cealaltă parte înțelege altceva. Lovim în organe în funcție de fricile noastre. Tratăm trupul, dar să tratăm și sufletul.

Cine nu poate trece peste un eveniment neplăcut din viață poate face cancer de stomac. Cineva are resentimente și îl lovește un cancer renal. Altcineva se teme că va muri de foame și va face cancer hepatic că nu are cu ce să-și hrănească familia…

Frică și furie sau dragoste și recunoștință. Frica este o problemă sufletească și nu a minții. Agresivitatea este o formă a fricii. Este frica și apoi furia. Uneori lacrimile nu vin pentru că plânsul nu poate fi manipulat ușor.

Căință, mulțumire și transformare spirituală. Boala ne trimite spre introspecție. Faptul că ești cu cineva și te simți singur se datorează că nu suntem în relație bună cu Dumnezeu. Dependențele sunt dureri de factură sufletească.

Orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul. Orice i se întâmplă minții afectează și corpul și viceversa, minte-suflet-corp. Dacă apelezi la divin, la spiritualitate, există o soluție. Dumnezeu nu este îmbuteliat ca să nu avem accest la El. Oricine are acces la Doamne. Nu știm să accesăm, nu că nu putem. Hristos nu se ascunde în Potir sau în icoană, ci se descoperă. Tăiem păcatele de la tulpină, dar ele se țin de rădăcini. Este o dizarmonie care trebuie armonizată. Vindecare înseamnă creștere spirituală.

Suferința poate oferi multe lucruri sufletului nostru pe care fericirea nu le poate oferi. Adeseori fericirea ne stoarce, ne diluează, iar suferințele ne curăță, ne purifică. Suferința are ceva special, iar fericirea este un bun comun.

Smerenie, pocăință, genunchi…
 
Părintele Hrisostom Filipescu
Extras din ”Puține lacrimi, multă bucurie”, Ed. PIM, Iași 2014, pag. 48-51
 

luni, 22 ianuarie 2018

O lume de buzunar?

 
În goana diurnului care ne face să trăim cu sufletul la gură și să credem că, făcând atât de multe, facem mult și, mai ales, ce trebuie, suntem pe cale să ne pierdem o abilitate esențială, aceea de a privi. Din această pierdere decurg alte și alte pagube care pot deveni iremediabile. Din ce în ce ne ofilim precum se întâmplă cu o floare a soarelui, doldora de polen, ruptă din lanul ei. Se pare că omului modern nu-i mai ajunge spectacolul lumii, nu mai iubește filmul naturii, nu-i mai priește comuniunea, alegând o însingurare care îl face ușor-ușor, dar vizibil, să-și deformeze coloana, adică verticala, și să stea cu capul în pământ. Ca omul să rodească are nevoie de lanul lui și nu de o glastră. Avem cum să ajungem din ce în ce mai rapid de colo-colo în lumea asta mare, putem comunica la distanțe și cu viteze pe care n-are rost să le mai contorizăm și cu toate astea devenim din ce în ce mai singuri. În era asta a noastră, copilul a devenit un gadget, traiul un sistem hiper-performant, iar sufletul… Sufletul poate fi, cel mult, un device. Asta dacă mai băgăm de seamă că ne trebuie la ceva. Toate acestea se întâmplă pentru că uităm să-l privim pe cel de lângă noi, uităm să privim la alcătuirea lumii și, în cele din urmă, uităm să ne privim pe noi. A privi, cu toată frumusețea acestui dat, s-a înlocuit azi cu a te raporta la… Ne uităm la cel de lângă și ne raportăm la ce are el și n-avem noi. Și vrem s-avem, chiar dacă nu ne e de niciun folos. De câte ori merg cu metroul a început să mi se răscoale sufletul. Aproape întotdeauna văd câte un rând de scaune ocupate de oameni care trăiesc cablați la mobil, Iphone, tablete sau cine știe ce alte dispozitive. Mi se pare o imagine halucinantă și am impresia că mă aflu într-un salon de reanimare, unde pacienții cu privirile golite de suferință sau de disperare, cablați la tot felul de aparate, se agață de viață.

Fac aici o paranteză… Deunăzi, am mers cu taxiul. Din mașină lucrurile se văd altfel decât în metrou, din păcate însă nu cu mult diferit, pentru că oamenii care conduc mașinile sunt cablați și ei, iar trecătorii, de cele mai multe ori, la fel. Ei bine, taximetristul terifiat de-a dreptul, mi-a povestit că în urmă cu o zi, sub ochii lui, o tânără a fost spulberată pe trecerea de pietoni. Șoferul vorbea la telefon și a trecut pe roșu. Tânăra se uita în telefon și a traversat, pe verde ce-i drept, fără să se asigure însă. Taximetristul plin de indignare a conchis: „Unul face pușcărie, celălalt s-a dus pe lumea ailaltă… Ca niște proști!”. Iată unde duce, stricto sensu, pierderea abilității de a privi. Și dacă ar fi doar atât și-ar fi teribil de dureros. Dar lucrurile nu se opresc doar la cele văzute.

În ultima vreme, am întâlnit în metrou mulți tineri care se uită la filme pe Iphone. Într-o zi am călătorit lângă un asemenea tânăr. Se uita la Wolf of Wall Street, un film cu un box office impresionant, multi-nominalizat și (prea) mult premiat. Dacă nu știam filmul, pe ecranul acela nu mai mare de 5 inchi, n-aș fi înțeles nimic. Dar ce m-a frapat era că tânărul mijea ochii chinuindu-se să distingă literele minuscule ale subtitrării, neavând cu siguranță timp să mai vadă și imaginea. Dar probabil era mulțumit de Iphone-ul lui și avea impresia că a câștigat timp văzând, vorba vine, filmul din… mers. Pentru mine întâlnirea aceasta cu un aproape pe care probabil nu-l voi mai revedea niciodată a însemnat mai mult decât un fapt divers și deranjant. A fost un adevărat semnal de alarmă și pentru viitorul cinematografiei. Pentru că astăzi filmul tinde să nu mai însemne conținut, ci doar cifre. Cinematografia este și ea atinsă de americanul fast. Superficialul și artificialul înlocuiesc realul și adevărul și așa cinematograful mi-e teamă că va deveni doar un produs pentru 5 inchi înghițit fiind de tăvălugul digital.

Poate n-am eu minte să pricep resorturile virtualului sau, mai de grabă, digitalizarea lumii. Poate că le pricep, dar nu le accept pe de-a întregul. Sau poate că le accept, dar nu-mi plac derapajele. Nu contest părțile pozitive, căci ele sunt destule, dar privind în jurul meu îmi dau seama încă o dată că excesele sunt cele care ne duc în derivă. Excesele acestea minimalizează splendoarea Creației, iar omul modern, supus sieși, preferă să trăiască într-un buzunar decât să îmbrace tot paltonul.
 
de Cristina Chirvasie

vineri, 19 ianuarie 2018

Cei mai frumoşi oameni sunt cei care îşi dau voie să fie şi Sensibili… să fie Vulnerabili…


Nu e umilitor şi nici ruşinos să-ţi exprimi sentimentele – să-ţi arăţi iubirea, să-ţi exprimi grija faţă de cei dragi, să le arăţi că îţi pasă şi că le vrei binele şi fericirea. Să exprimi exact ceea ce simţi faţă de oamenii dragi sufletului tău, este un act de CURAJ şi de tărie de caracter şi nicidecum de umilinţă.

Doar cei Egotici, plini de ORGOLII, cei slabi de caracter, cauta să-şi ascundă sentimentele. Unii, din teamă de a nu fi răniţi mai bine ascund ceea ce simt cu adevărat decat sa exprime. Alţii, cei care nu au cu adevărat încredere în ei, se umplu de ORGOLII prosteşti şi fac pe “grozavii” arătându-se reci, indiferenţi si nepăsători faţă de cei dragi lor.

De multe ori, se întâmplă ca cei dragi ţie să nu-ţi răspundă cu aceeaşi monedă sentimentelor tale, dar să te prefaci rece şi indiferent, să te prefaci că nici ţie nu-ţi pasă, nu va face altceva decât să strângă în tine foarte muuulta frustrare rezultată în urma reprimării sentimentelor tale.

Nu e ruşinos să-ţi exprimi sentimentele, e chiar eliberator să o faci. Iar atunci când celălalt nu îţi răspunde pozitiv, la un moment dat, când simţi că nu mai are rost să îi arăţi sentimentele tale unui om care nu ţi le apreciază, poţi să renunţi şi să îţi vezi de viaţa ta mai departe. Dar măcar eşti cu sufletul împăcat că ai spus şi ai arătat exact ceea ce ai simţit, ai fost sincer cu celălalt şi cu TINE însuţi, ai luptat până la capăt, şi acum poţi pleca împăcat, iar povara reprimării sentimentelor tale nu te va afecta şi în viitor…

Să fii VULNERABIL e un act de CURAJ şi nu de umilinţă…

Iubirea faţă de oamenii dragi nouă, ne dezgheaţă sufletul mult prea îngheţat de atâtea experienţe dureoroase trăite în trecut şi ne face să devenim din nou sensibili, să SIMŢIM din nou, iar asta e un lucru bun. E îngrozitor să ai inima împietrită, să te simţi gol, să nu mai simţi nimic…

Tocmai de aceea, dă-ţi voie să SIMŢI, să iubeşti sincer, să-ţi dezgheţi sufletul şi să ai curajul să spui şi să arăţi ce simţi. Sentimentele tale NU sunt ceva ruşinos şi umil, sunt ceva NOBIL, divin, sunt ceva ce te face să fii UMAN…

Sentimentele noastre sunt daruri de la Dumnezeu. Ele ne fac să fim umani, iar cei cu suflete frumoase şi calde, întotdeauna vor aprecia faptul că îţi exprimi sentimentele, că le spui şi le arăţi ceea ce simţi si NU vor rade de tine. Doar cei cu sufletele de piatră nu vor aprecia sentimentele tale nobile şi ţi le vor călca în picioare, dar aceştia chiar NU merită atenţia ta…

Oamenii care se iubesc pe sine şi au încredere în sine, întotdeauna exprima deschis ceea ce SIMT, neconsiderându-şi sentimentele ceva ruşinos, ci, ceva nobil. Cei Egotici, plini de orgolii prosteşti, vor face întotdeauna pe grozavii şi se vor arăta reci şi indiferenţi, vor vrea să pară oameni “puternici” fără sentimente şi sensibilităţi…

Dar cei mai frumoşi oameni sunt cei SENSIBILI sufleteşte, cei VULNERABILI..
Tu cum eşti? Ai curajul să-ţi exprimi sentimentele sincere, sau eşti un Egotic care mai tot timpul se umple de Orgolii prosteşti?”

Fragment din Cartea „Multumesc ca te iubesc”

joi, 18 ianuarie 2018

Priveşte ochii lor... !

 
Priveşte-n ochii unui om! Încearcă să nu-l analizezi. Încearcă să simţi tot ceea ce poate transmite. Încearcă să-l înţelegi. Cu cât îl analizezi mai mult, cu atât mai mult, între tine şi el apar valuri de păreri care nu au decât menirea să distorsioneze imaginea lui.

Priveşte un om în vârstă! În ochii lui se văd chinurile bătrâneţii. Se văd regretele pentru anii care au trecut în zadar. Se vede lupta zilnică a vieţii, o luptă în care el pierde din ce în ce mai multe runde. În ochii lui nu se mai vede speranţa unui viitor…!

Nu mai trăieşte decât în trecut. Şi nu întotdeauna este un trecut frumos. Ascultă-i povestea din privire! Citeşte-o! Învaţă de la el! Evită-i greşelile! Mâine vei fi tu în locul lui…

Priveşte un tânăr! Câtă viaţă are în privire…! Vezi speranţa pe care o transmite. El trăieşte doar în viitor. Pentru el, trecutul nu este foarte îndepărtat. Din trecut oricum nu a învăţat mare lucru. Nu ştie ce este înţelepciunea.

El nu ştie că viitorul i se va aşterne-n faţă exact aşa cum şi-l va construi, dar pentru asta va trebui să renunţe la multe. Trebuie să aibă un mare curaj pentru a-şi urma visul. El încă nu ştie că puţini reuşesc asta. Ieri ai fost tu în locul lui şi nu poţi decât să-mi dai dreptate…!

Priveşte cum trece pe lângă tine o femeie pe care cândva ai iubit-o nebuneşte. Nu este singură. Este la braţ cu un bărbat care a ştiut să-i ofere mai multe decât tine. Sau poate tu i-ai oferit mai mult, dar ea a căutat mereu mai puţin. Doar o femeie poate înţelege asta…! Îi cauţi privirea. Vrei să înţelegi ceva din ea. Ai vrea să-i spui că încă o iubeşti…

Toate amintirile îţi înneacă fiinţa. A fost cândva a ta şi ai pierdut-o pe drum. Te priveşte şi ea şi pricepi că este o altă persoană. Te întrebi care este algoritmul după care iubeşte o femeie…! În câteva momente renunţi la a-‘nţelege capriciile unei fiinţe pe care nici măcar ea nu şi le poate explica. Cel mult, încerci să nu mai repeţi aceleaşi greşeli cu o altă femeie. Chiar şi aşa, succesul nu-ţi va fi garantat…!

Priveşte un snob care coboară dintr-o maşină luxoasă. Este îmbrăcat într-un costum foarte scump. Nu a cumpărat acel costum pentru că se simte mai bine în el. L-a cumpărat pentru a dovedi celorlalţi că este prosper. Vrea să-ti arate că trăieşte pe o altă treaptă socială. Priveşte-i trufia! Crede că Pământul îi aparţine. Se crede mai important decât Alexandru cel Mare…

El nu vrea să-şi mai aducă aminte că-n urmă cu ceva timp era sărac lipit. De fapt, a şi uitat pentru că memoria nu este punctul lui forte. Nici el nu mai ştie ce făcea în acea perioadă. De citit, sigur nu citea…! Nu că n-ar fi avut timp ci că nu ştia s-o facă. Nici acum nu ştie. Citeşte-i povestea! Învaţă din făţărnicia lui!

Opreşte-te şi priveşte-n ochii unei femei tinere şi frumoase! Priveşte-i aroganţa! Este obişnuită cu foarte multă atenţie din partea bărbaţilor de toate vârstele şi cu invidie din partea tuturor femeilor. Ea nu te va privi aşa cum o priveşti tu. Mereu a avut de unde să primească tot ce şi-a dorit…

Ce o macină cel mai mult, este dacă în viaţă va face alegerea perfectă. Poate alege orice şi aproape pe oricine, dar din păcate, o singură dată. Ştie că tinereţea zboară. Si odată cu ea şi frumuseţea, iar şansele îi vor scădea dramatic. Ştie că poate alege greşit. E singurul ei complex. Priveşte-i povestea! Admiră-i frumuseţea, dar nu te lăsa subjugat de ea…!

Priveşte-n ochii părinţilor tăi! Priveşte regretele pe care le au şi învaţă din ele. Ei au vrut mereu altceva pentru tine. Nu că nu te-ar fi vrut fericit, dar ei aşa ştiu c-ai fi fost mai împlinit…! Tu poate ai urmat o cale care te face fericit, o cale care te face să te simţi liber. Ei te privesc cu îndoială. Aşa au fost educaţi şi ei…! Să trăiască viaţa altcuiva.

Priveşte-le ridurile! Şi tu vei avea parte de ele. Asta dacă nu se va inventa formula tinereţii veşnice. Încearcă sa vezi cum eşti privit de către ei. Cum nu te va admira niciodată nimeni. Câtă iubire este in ochii lor…! Ei te văd perfect mereu, indiferent de ce alegere vei face în viaţă. Ei te văd mai bun decât oricine din jurul tău. Doar eşti o prelungire a sufletului lor. Învaţă-le povestea! Învaţă să-i iubeşti cât mai sunt lângă tine. Va veni o perioadă când îţi vei cere singur sfaturi…!

Priveşte-n ochii unui om! Încearcă să nu-l analizezi! Încearcă să simţi tot ceea ce poate transmite. Încearcă să-l înţelegi! Cu cât îl analizezi mai mult, cu atât mai mult, între tine şi el apar valuri de păreri care nu au decât menirea să distorsioneze imaginea lui.

Şi gândeşte-te că într-o altă perioadă, într-un alt spaţiu şi alt timp, tu vei fi asemenea lui! 

de Adrian Cutinov

miercuri, 17 ianuarie 2018

Oamenii cu probleme nu pot avea relații fără probleme

 
Trăim într-o lume a relațiilor de toate felurile. Ne conectăm virtual, legăm prietenii profunde sau de conjunctură, iubim și suferim în relații de cuplu, ne unim destine și ne despărțim afectând părți considerabile din viața noastră și mergem mai departe căutând să fim în relații pentru că singurătatea ne sperie mai mult, poate, decât o relație disfuncțională. Este preferabil să fim împreună, dar nu cu orice preț. Este de dorit să ne implicăm și să ne „făurim” relațiile pe baze solide, ca să ne dăm șansa de a fi împreună sănătoși și fericiți.

Fiecare dintre noi avem o părere despre cum ar trebui să fie o relație. Părerea ta despre cum ar trebui să fie relația ta de cuplu este profund influențată de așteptările pe care le-ai asimilat în copilărie, modelele de iubire pe care le-ai văzut, experiențele trăite de tine și emoțiile asociate acestora. Aducem cu noi în viața adultă, tot felul de supoziții neconștientizate și neexaminate despre cum ar trebui să fie relația ideală, cum ar trebui să ne simțim și proiectăm niște așteptări, uneori nerealiste, care ne determină comportamentul în relații, ne afectează felul în care gândim despre partener și, de multe ori, în loc să ne aducă liniște și bucurie, ne aduc presiune și neliniște.

Miturile despre relații ne fac să tindem spre idealuri lipsite de realism, pentru ca apoi să ne învinuim pe noi și pe partener când nu reușim să le atingem. Ideile distorsionate creează cercuri vicioase ale nefericirii în care ne învârtim, ieșind dintr-o relație pentru a intra apoi în alta care eșuează, dorind mereu să-i schimbăm pe ceilalți pentru că sunt nepotriviți și uităm să ne uităm la persoana care ar putea cu adevărat să producă o schimbare reală: noi înșine!

Oamenii sunt fericiți sau nefericiți, nu relațiile!

Ceea ce pare de multe ori să fie o problemă în relație este, mai degrabă, una individuală a fiecărui partener. De multe ori, atunci când ne conștientizăm propriile gânduri și așteptări de la noi, de la celălalt, de la viața împreună, când ne observăm comportamentele și ne vindecăm rănile emoționale, devenim parteneri mai buni.

Împreună, sper să reușim să descifrăm o parte din miturile despre relații pe care le-am preluat și le perpetuăm și apoi să le găsim alternativa mai sănătoasă pentru a ne spori șansele de a avea relații armonioase pentru că, nu-i așa, viața este mai frumoasă când o împărtășim!
 
de Aniela Cazacu

luni, 15 ianuarie 2018

Trăim într-o lume în care toți își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist!


Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îți duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simți nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!

Statisticile arată că există tot mai multă depresie, deznădejde, tristeţe. Ce este de făcut?

Dincolo de diagnostic este o poveste de viață. Cine ascultă povestea până la capăt? Rănirea gravă și repetată a celor 6 nevoi de bază (siguranță, conexiunea cu ceilalți, autonomie, stimă de sine, autoexprimare, limite realiste) ne face ca să devenim vulnerabili. Adeseori suntem atrași de persoane care sunt reci cu noi, ori punem nevoile celorlalți pe primul loc, așa încât uităm să ne dăm seama că avem și noi nevoi nehrănite. Trăim din firmituri și dezvoltăm codependențe emoționale. Se pune praf pe suflete când uităm de zâmbete. Cred că e imposibil să nu fim frumoși când suntem fericiți. Am uitat să ne bucurăm. Trăim pe pilot automat și nu suntem conectați în Aici și Acum. E nevoie să acceptăm că în viață ne vom îndepărta de oamenii cu care am avut relații speciale la un moment dat, pe care i-am pus pe piedestal. Oricât de mult doare. Să înțelegem că atunci când cineva nu îți influențează viața în mod sănătos e nevoie să-l lași să plece. Ne agățăm de celălalt și cerșim iubire, atenție, prezență, afecțiune când nu mai există cale de întors, poate, demult. Și suferim ciocănind la uși închise. De exemplu, una dintre temnițele interioare în care oamenii trăiesc este teama de ceea ce cred alții despre ei.


Să nu uităm că de la magazin nu putem cumpăra iubire, prietenie, fericire, respect sau timp.

Extras din interviul cu pr. ierom. Hrisostom Filipescu

joi, 11 ianuarie 2018

Copiii nu sunt o proprietate care se păstrează. Mersul vieții ni-i ia. Nu le faceți reproșuri!

 
Eu însămi am fost tentată să cred că fiica mea îmi va aparține toată viața. Mult timp nu m-am împăcat cu ideea că a crescut și că va veni vremea să plece de lângă mine.

Am oftat, m-am frământat, am analizat îndelung problema și, în cele din urmă, am acceptat că și eu am făcut la fel. Am plecat de lângă părinții mei, trebuia să-mi construiesc propria familie.

Așa și dvs. Ați crezut că puiii/copiii vor rămâne mici, că-i veți îngriji și conduce toată viața. Este normal că atunci când ei își iau zborul să aveți un moment de dezechilibru. Asta nu înseamnă că nu vă mai iubesc, nu înseamnă că nu vă mai apreciază, nu înseamnă că s-au îndepărtat de dvs., care atâția ani nu ați trăit și nu ați respirat decât pentru ei.

Nu este tragic. De la tăierea ombilicului copiii au devenit ființe de sine stătătoare, legate de dvs. pentru nevoile de hrană, îngrijire, educație și afecțiune.

Nu fiți amărate că nu mai au nevoie de dvs. Înseamnă că i-ați pregătit bine pentru viață.

Dragostea copiiilor rămane. Mama este de neînlocuit.

Vă simțiți puțin singure și fără rost? Ați făcut greșeala pe care o fac majoritatea mamelor. Trăiesc pentru ei, fără a mai trăi pentru ele.

Reorganizați-vă programul, acum aveți foarte mult timp liber. Ocupați-vă de dumneavoastră, căci toți copiii sunt fericiți să aibă mame frumoase și îngrijite.

de Razvan Miulescu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...