miercuri, 3 septembrie 2014

Cunosc multe femei frumoase, crede-mă pe cuvânt!

Am ajuns la concluzia că bărbații adevărați pot fi cuceriți doar prin sinceritate, eleganță și educație. Un adevărat domn nu caută perfecțiunea, nu-și dorește o iubită cu un corp formidabil care-și etalează presupusa frumusețe pe sub nasul altora pretinzând cele mai scumpe cadouri. Frumusețea unei femei nu are unități de măsură.

O femeie este frumoasă când iubește, când mersul ei pe stradă se transformă într-un zbor printre nori.
 
O femeie este frumoasă când crește și se maturizează, când învață să-și accepte defectele, greșelile și slăbiciunile.
 
O femeie este frumoasă prin trăsăturile care o deosebesc de celelalte doamne; este frumoasă pentru acele kilograme în plus, ascunse cu mare grijă sub o haină modestă și de clasă.
 
Are un zâmbet strălucitor care izgonește orice defect, te face să uiți, te face să plutești, te face să te îndrăgostești.

O femeie este frumoasă prin inocență, prin dorința ei de a transforma tot răul în bine, prin credință, pentru că iubește fiecare anotimp, pentru că îi este de ajuns o mică speranță pentru a transforma un cort într-un palat.

marți, 2 septembrie 2014

Despre frumuseţe

Sunt poate naivă sau din altă lume, însă cred că unul dintre cele mai mari mituri ale zilelor noastre este cel al importanţei frumuseţii trupeşti a oamenilor. Nu, nu cred că frumuseţea nu contează, însă mai important este cred felul în care ţi-o porţi, spiritul care o îmbracă, mintea care îi dă un sens, un rost şi o direcţie, sufletul care o însufleţeşte.


Au făcut istorie femei urâte, în timp ce femei de-o frumuseţe izbitoare au fost părăsite, ignorate, înşelate de mii de ori.

Au fost iubite la nebunie femei care nu transmiteau nimic din punct de vedere fizic – regele Angliei a abdicat pentru o femeie după care nimeni nu ar fi întors capul pe stradă, în timp ce femei de-o frumuseţe incredibilă te pot face să vrei să fugi de lângă ele, nu oricum, ci mâncând pământul, după primele zece minute de conversaţie.

Femei cu defecte fizice majore au înnebunit bărbaţi celebri în timp ce o vânzătoare de la colţul străzii, care seamănă perfect cu Claudia Schiffer, se plânge cu o privire tâmpă că a fost din nou părăsită. Pentru o urâtă.

Nu de o pereche superbă de ochi albaştri te poţi îndrăgosti, ci de sufletul care te invită Acasă din spatele lor. Ce să faci cu o privire tâmpă, de vită pribeagă, chiar dacă albastrul său e unic?! Îl admiri pentru câteva secunde, însă ţi-ai dori alături pentru tot restul vieţii, nu albastrul, ci privirea aceea care să te cheme din el, să te poarte prin mii de stări, să îţi fie alături când ai nevoie, să lupte alături de tine, să te încălzească când inimii tale îi e frig, sau să te aprindă când eşti îngheţat, să îţi dea fiori, liniştea aceea pe care ai căutat-o peste tot în lume sau bucuria pe care n-o găseşti nicăieri altundeva.

Nu o pereche de sâni te pot înnebuni pe termen lung, ci dorinţa de a îţi vedea copiii acolo, la pieptul acelei femei fără de care viaţa are mai puţin sens, mai puţin farmec, mai puţin dor. Sau deloc.

Nu nişte picioare lungi, subţiri, bronzate, te vor ţine fermecat tot restul vieţii, ci ideea că ele vor păşi alături de tine prin culmi sau prin abisuri. Gândul la felul unic în care păşeşte sau se aşează elegant, ca o pisică, femeia visurilor tale. Ce să faci cu o pereche de picioare, cât ar fi ele de frumoase, când nu ai cu cine să schimbi o vorbă şi, când, oricât te-ai strădui să faci lucrurile să meargă, ele nu curg?!

Nu nişte buze cărnoase te pot ţine fascinat tot restul vieţii, ci cuvintele ce te liniştesc, te înlănţuie făcându-te să vrei să auzi mai mult şi mai mult şi mai mult şi, culmea, te poţi imagina ascultându-le tot restul vieţii şi parcă n-ar fi prea mult căci numai ele îţi dau putere, aripi sau te dor – dar fără durerea lor n-ai putea fi mai mult. Nu buzele în sine te înnebunesc, ci sărutul după care nu mai poţi fi la fel, după care tânjeşti când eşti departe şi care încă îţi dă fiori, după atâţia ani. Nu buzele te fac să te îndrăgosteşti, ci tăcerea femeii care ştie să îţi spună atât de multe cu o singură privire. Şi atât.

Nu buzele mari, cărnoase, umflate de silicon te vor face să nu poţi dormi noaptea de dor, ci sufletul cald al femeii care te cheamă din spatele lor. Ce să faci cu o pereche de buze când simţi că nu e nimeni acasă în spatele lor, că nu e acolo nici o linişte pentru tulburarea ta, nici o provocare pentru inteligenţa ta, nu e nici un sfârşit pentru căutarea ta nu e în ele, caldă, casa ta, bucata ce lipsea din inima ta?!

Ce să faci cu un păr mătăsos, cu în nas cârn, cu obraji ce radiază, cu mâini moi, cu o piele fină, cu o talie subţire, dacă întregul nu se armonizează cu fiinţa ta, dacă spiritul ce le leagă nu te atrage nu pentru o oră, două, o lună sau trei. Ci pentru o poveste care să treacă şi dincolo de mormânt?!

Ce să faci cu buze care nu ştiu să spună o poveste, cu urechi care nu ştiu să asculte povestea ta, cu ochi care nu ştiu să îţi rostească taine, să te cheme fără un cuvânt şi să te păstreze, până la sfârşit?! Cu mâini care nu ştiu să dăruiască, au uitat să se închine şi nu vor să îţi legene copiii? Cu o inimă care să nu simtă la fel, să nu te poată face să vibrezi…cu un suflet care nu ştie să se înfioare, cu obraji care nu mai ştiu să roşească de emoţie când te văd, cu un trup care nu mai ştie să îţi fie fidel. Şi cu un tot care nu te poate face să îl ierţi, chiar dacă nu ţi-a fost fidel, pentru că, pur şi simplu, fără el nu poţi. Ce să faci când lipsesc toate astea dintr-un 90-60-90 lângă care eşti fericit o vreme, dar apoi te simţi din ce în ce mai gol?! Ce să faci cu femei care nu mai ştiu să fie alta în fiecare zi, păstrând în acelaşi timp neschimbat esenţialul?! Cu spirite ce nu mai ştiu să se îmbogăţească mereu, cu suflete ce nu mai sunt pline de comori, cu mâini care nu mai ştiu să mângâie la greu, fără a sufoca la bine. Ce să faci cu un trup, impecabil de-ar fi, când sufletul din el nu e ceea ce vrei, nu e ceea ce cauţi, nu e bucată ce lipsea din sufletul tău?!

Frumuseţea contează, însă nu e ea tot. Fără spirit şi minte şi suflet, ea singură nu e nimic. Şi dacă toate astea nu vorbesc limba sufletului tău, e-n zadar.

Nu, rămân la părerea mea – după ce am cunoscut mii de femei, dintre care nu cele mai frumoase erau cele mai fascinante. După ce am cunoscut bărbaţi dintre care cei mai atrăgători nu erau neapărat cei mai frumoşi, şi, dacă erau, nu erau din cauza frumuseţii fizice, după ce am citit zeci de mii de pagini în care frumuseţea fizică nu a fost niciodată factorul decisiv- frumuseţea contează, însă mai important este cum ştii să ţi-o porţi. Sufletul, mintea, spiritul în care o îmbraci. Şi, mai ales cine, când şi cum te priveşte.

de Alexandra Svet

luni, 1 septembrie 2014

Toamnă în suflet


S-a aşezat toamna în sufletul meu. A dat năvală şi a suflat peste el culoare şi lumină. Frunze de cleştar, flori aurii, petale colorate şi parfumate, asta a readus toamna în inima şi viaţa mea. 

Printre frunzele vesele ce plutesc nestingherite, mângâiate de razele solare, plutesc şi gânduri, şi sentimente şi emoţii. E aşa de bine când au companie. Se simte atât de plăcut. 

Reuşesc să-mi stabilesc priorităţile doar privind atent la întreg spectacolul din sufletul meu. Se pare că a prins cumva viaţă şi dansează şi valsează şi fredonează într-un ritm uluitor, fără să pară că oboseşte. Îl simt aşa cum nu l-am mai simţit de ceva vreme. Uşor, sublim, delicat. Îi simt emoţiile, îi simt ezitările, îi simt căldura şi bunătatea. Uitasem câte sentimente poate ascunde un suflet. Câte trăiri, câte gânduri, câte cuvinte nespuse. Uitasem că are nevoie de un moment al lui, în care să se simtă răsfăţat, uitasem că are nevoie de grijă, mângâiere, căldură ca să poată înflori frumos. 

Pentru prea mult timp, grija aceasta am dăruit-o celorlalţi. Pentru prea mult timp, priorităţile mele au fost altele. Pentru prea mult timp am lăsat sufletul în grija nimănui, l-am abandonat, l-am uitat şi mă întrebam fără rost de ce sufăr, de ce plâng, de ce mă chinui să înţeleg lucruri de neînţeles. De-abia acum am înţeles că şi sufletul are nevoie de un moment al lui, are nevoie de lacrimi ca şi pământul arid, are nevoie să fie curăţat, eliberat de gânduri negative, de sentimente, de emoţii distructive. 

S-a aşezat toamna în sufletul meu şi mi-a amintit cât de bine se simte, cât de bine se vede, cât de perfect este totul atunci când sufletul pluteşte uşor, tresaltă fericit, gângureşte aidoma unui bebeluş. S-a aşezat toamna şi brusc s-a făcut lumină. Sufletul meu a cunoscut speranţa. Şi e atât de fericit, atât de graţios, atât de frumos, încât dansul lui îmi trezeşte fiori. Şi îmi doresc ca muzica să nu se mai oprească niciodată.

de Anastasia
filedejurnal

duminică, 31 august 2014

DE HAZ ȘI DE NECAZ

Suferinţa, boala, durerea ne unesc. Starea de bine şi de sănătate, din păcate, adeseori ne desparte şi ne ierarhizează rece, pragmatic, dur. Vino, necazule, dar vino singur!

Omul se cunoaşte la drum lung. Toată lumea vorbeşte despre mine, dar mai nimeni nu-mi ştie adresa inimii. Uşa deschisă pe oricine primeşte. Îmi place viaţa şi o trăiesc zilnic ca pe o porţie de sărbătoare! Puiule de om, atunci când zâmbeşti ai Raiul în tine! Toţi oamenii sunt egali. Ne naştem şi murim lăsând în urmă nişte lucruri care uneori fac diferenţa. Poţi şterge deja normele fixe ce-ţi manipulează mintea. La Doamne e altfel. Fără etichete, fără judecăţi, fără lovituri cu piatra. Unul este mai liric, altul mai expresiv. Unul mai tăcut, altul mai timid. Nu măsura pe alţii cu palma ta. Înnegrind pe altul, nu te albeşti pe tine!

Carul care scârţâie e cel care ţine mai mult. Eu arăt bine când e întuneric şi de la depărtare. Când eşti fericit ţi se deschid ochii. Predicatul acestei poveşti este unul care se naşte acum. Mă aduce înapoi dorul. Nu îmi ajung clipele, zilele. Timpul nu mă salută, timpul se joacă, se alintă. Cu mine, cu tine.

Fâşia unui cer mângâie covoare de frunze care pier în umbra unui pas tăcut. Uneori avem nevoie şi de vise pentru a îndulci realitatea în care trăim. Pasiunea trebuie tratată cu maturitate. Experienţe mai puţin reuşite. Orgolii rănite. Managementul disciplinei. Poveşti de „of” şi de dor. Omitem foarte multe lucruri. Atunci când mai pierdem un meci, apar probleme de sănătate. Ştim cum să creştem. Cădem în şpagat pe două scaune. Ne doare. Cădem, ne ridicăm. Căutăm mici lucruri care să ne motiveze. Odată ce îţi alegi priorităţile deciziile tale sunt uşor de luat! Nimeni nu o să te înveţe ce e dragostea. Singur vei afla. O mie de fiori. O sută de culori. O mie de zări. Verde, soare, pământ, cer.

Când ne uităm la un chip necunoscut şi vedem în el pe fratele nostru, atunci se ivesc zorile. Facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Lucruri rele din motive bune. Învăţăm. Alegerile greşite sunt alegeri greşite. Nu mai contează acum de ce le-ai făcut atunci. Dacă stai de vorbă prea mult cu ele te distrug pe interior. Şi nici măcar nu observi. Nici măcar în tablou nu e totul perfect. Se adună evenimente, au loc întâmplări. Idolatrizezi ceva sau pe cineva? Nimic nu se întâmplă pentru că tu depui eforturi. Nu ni se trimit lucrurile pentru care ne rugăm, ci cele de care avem nevoie.

Uneori boala intră cu sacul şi iese cu linguriţa. Omule, pe drumurile toamnei te vor duce încet sau rapid. Cu trupul pe scânduri şi la căpătâi o cruce strâmbă sau dreaptă. Eşti istovit şi în tihnă, uneori vrei să mori, dar te ridici iară. Fă o cruce mare, bea apă, trage aer în piept şi mergi înainte că înapoi ştii cum este. Dacă mori, iubirea cui o laşi?!… Visezi. Opreşti la o răscruce. Picuri în candelă untdelemn… Sărmanul de râsul tuturor, credinciosul tăgăduit, vrednicul de cinste oropsit, femei batjocorite, viteazul răpus de cel mărunt, cel fără prihană pedepsit, pintenii despotului, prostia doctor la deştepţi, strâmbul poruncind la drepţi etc. Unii ne muşcă de aripi, alţii ne calcă pe picioare. Fiecare dintre noi mai devreme sau mai târziu suntem luaţi peste picior. La ce îţi ajută? Ce ai câştigat? Cu ce ai pus capul mai uşor pe pernă când ai rănit, ai jignit, ai umilit? Asta e lumea!… Mergem înainte chiar dacă ne împiedicăm. Şi tu eşti ca mine, şi eu sunt ca tine. Când te-a înşelat cineva o dată, e de vină el. Când te-a înşelat a doua oară, eşti de vină singur.

Recunoştinţă. În inima celor blânzi odihneşte Dumnezeu, iar sufletul răzvrătiţilor, nemulţumiţilor, acrilor, este scaun diavolilor. Lepra obrăzniciei şi a nemulţumirii, a nerecunoştinţei, ne fac să fim mai prejos decât animalele. Hristos este cel mai mare Binefăcător al nostru. Nu uitaţi de „Mulţumesc, Doamne, pentru… şi pentru… şi pentru…”! Obrăznicia alungă harul lui Dumnezeu. Suferinţa, boala, durerea ne unesc. Starea de bine şi de sănătate, din păcate, adeseori ne desparte şi ne ierarhizează rece, pragmatic, dur. Vino, necazule, dar vino singur!

Roagă-te, bucură-te, fluieră, cântă! Să facem haz de necaz e brand de ţară. Românul e inventiv şi deştept. Râde din orice, se supără din fleacuri. Cineva spunea că ochii gării au văzut mai multe săruturi sincere decât starea civilă şi urechile spitalului au auzit mai multe rugăciuni curate decât cele ale bisericii. Românul se „aghesmuieşte” uşor, din orice. La români nuntă neplânsă şi înmormântare nerâsă nu există! Asta-i România şi mi-e tare dragă!

de Hrisostom Filipescu

sâmbătă, 30 august 2014

ACUPUNCTURA, HOMEOPATIA, RADIESTEZIA, BIOENERGIA, CRISTALOTERAPIA, TEHNICI REIKI DE PUNERE A MÂINILOR, FUNCŢIONEAZĂ ÎN "DUHUL ŞI PUTEREA SATANEI"

Credeam că am epuizat acest subiect, dar iată că am primit acest articol pe email, cu rugămintea de a-l publica pe blog, ca un nou semnal de alarmă pentru voi, cititorii mei şi mai ales, de răscolire a păgânismelor prin care am trecut, cu părere de rău, şi eu. 
Daniela


Acupunctura, homeopatia, radiestezia, bioenergia, cristaloterapia, tehnici Reiki de punere a mâinilor, etc., funcţionează în "duhul şi puterea satanei". Asta atunci când dau rezultate. Când nici măcar n-au rezultate, rămân la stadiul de minciuni. 

Pretinse adevăruri pe care ei le afirmă şi câteva principii ale acestor tehnici: 

1. Există o “BANCĂ DE DATE UNIVERSALĂ”, din care orice om se poate servi după bunul plac cu orice informaţie, despre orice, din toate timpurile, doar cu condiţia să treacă în starea de inconştienţă “alfa”, adică transă, aşa cum pretind radiesteziştii când pun un diagnostic. 
- Dincolo de faptul că este o minciună, aceasta este vrăjitorie curată, credem noi. 

2. Afirmă că OMUL ESTE ALCĂTUIT DIN MAI MULTE CORPURI (noesic, biosic, fizic) care sunt suprapuse şi paralele, conform antropozofiei lui Rudolf Steiner. 
- Acesta este un principiu contrar definiţiei biblice a omului. 

3. Se bazează pe paradigmă/MODELUL ENERGETIC AL OMULUI, DESCRIS DE TAOISM, RELIGIA VECHILOR CHINEZI, “care spune că adevărul ultim al lumii noastre este Tao, sau eterna cale a Universului. 
Toate lucrurile îşi găsesc rădăcina în acest Tao, care este un principiu impersonal, care a creat lumea sau mai bine zis a “manifestat” lumea, şi rezultat al căruia suntem şi noi oamenii. 

Iar legătura între acest adevăr ultim Tao şi fiinţa umană este realizată printr-o energie Qi sau Chi, care permează corpul nostru prin 12 canale spirituale numite meridiane. 

Ideea este că omul este o reflectare a cerului, deci lucrurile de jos sunt o imagine a lucrurilor de sus, conform proverbului: “Cum este sus, aşa este şi jos.” 

În momentul în care fluxul acesta energetic prin organismul nostru se blochează sau suferă o anormalitate, un dezechilibru, în momentul acela şi organismul fizic suferă. Pentru că între corpul energetic şi cel fizic există o strânsă interdependenţă, spun ei. 

IAR CE SE REALIZEAZĂ CU ACEASTĂ TEHNICĂ A ACELOR este intervenţia în respectivul loc unde s-a produs dezechilibrul şi redistribuirea energiei.” 

O abordare extrem de “anticreştină” aici, este principiul echilibrului energiilor YIN şi YANG care spune că totul trebuie să fie în echilibru, adică OMUL SĂ COMUNICE ECHILIBRAT ŞI CU BINELE ŞI CU RĂUL! ŞI CU DUMNEZEU ŞI CU DIAVOLUL?? 

Acesta este mecanismul pretins de acupunctură, care se spune că reglează dezechilibrele energetice din trupul uman, dirijând “energiile universului” prin acele ace, care sunt pe post de “antene” de captare a energiilor cosmice, dirijându-le înspre interiorul trupului uman ! 

4. Principiul de bază al HOMEOPATIEI este “Similia similibus curantur” sau “Cui pe cui se scoate”, cu alte cuvinte, aşa cum afirmă homeopaţii “CAUTĂ IZBĂVIREA ÎN TINE ÎNSUŢI”. 
Din nou anticreştin. NOI AVEM NEVOIE DE ALTCINEVA, DIN AFARĂ, DE HRISTOS ! 

Este absolut clar că dacă cineva caută în el însuşi, se prăbuşeşte acolo !! 
Asta în afară de modul de preparare a remediilor homeopatice (potenţare, dinamizare, etc, încărcarea cu “energii”…iar vorbim despre “energii” şi nu despre Hristos!!) 
Ei vorbesc despre Forţa vitală, Forţa vieţii, Energia universală a vieţii, Energia cosmică. 
Toate acestea sunt minciuni. 

De exemplu, un japonez a observat cum se roagă creştinii, punându-şi mâinile peste persoana bolnavă. 

Atunci el a inventat “Tehnica Reiki” de punere a mâinilor, dar care nu se bazează pe relaţia personală a omului cu Dumnezeu, ci pe puterea bioenergetică din mâinile omului, spune el. 

Este bine de precizat – produsele NATURALE sunt NATURALE. 

Majoritatea oamenilor preferă să bea un ceai de muşeţel în loc de “Furazolidon” de exemplu. Sau alte şi alte plante binecuvântate, lăsate de Dumnezeu pentru oameni. 
Însă treapta următoare – NATURISMUL – face deja apropierea de NEW AGE, la fel ca ACUPUNCTURA, HOMEOPATIA, RADIESTEZIA, BIOENERGIA, CRISTALOTERAPIA, etc. 

Este remarcabilă afirmaţia unui medic psihiatru care a observat că de multe ori un pacient diagnosticat cu ulcer sau tulburări cardiace sau alte afecţiuni, de fapt suferă în interior, psihic. Se luptă cu o depresie severă, sau cu mânie, resentimente, ură, etc. 
În aceste cazuri, eficacitatea rugăciunii şi a asistenţei sufleteşti este de neînlocuit. 
DAR!! Spiritualitatea creştină, adică închinarea înaintea Tatălui, în Numele Fiului Său Iisus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, este cu TOTUL ŞI CU TOTUL ALTCEVA DECÂT SPIRITUALITATEA NEW AGE. 
Spiritualitate NEW AGE încearcă să-l pună pe om în legătură cu puteri oculte şi demonice. 

Pe de altă parte, există creştini care practică aceste tehnici, având senzaţia că nu se implică cu nimic în partea spirituală a lucrurilor. 
Iosif Ton afirmă: 

“Nu poţi zice: “O practic numai până aici şi după aceea eu nu mă duc mai departe”. Pentru că, chiar dacă eu zic: “Preiau numai tehnica” – tehnica aceea este produsul unui sistem de spirite rele. 

Tehnica aceea nu poate fi neutră. Tehnica aceea a fost concepută de acei gânditori şi practicieni, cărora acele duhuri le-au inspirat aceste tehnici.” 
Tehnica în sine mă leagă de spiritele care au inventat-o şi care au introdus-o. 

Aşa că mare atenţie pentru cei care cred că pot să preia tehnicile, dar să nu se implice cu spiritele care au inventat acele tehnici.” 
Romulus Campan spune: “Din păcate am auzit până şi creştini implicându-se în aşa ceva. 

Atunci când începem să GĂSIM ALTERNATIVE DUMNEZEULUI ADEVĂRAT ŞI VIU, atunci am căzut în cea mai mare minciună, pe care Satan este foarte bucuros că noi o luăm de bună.”

Desigur că avem nevoie în continuare de medicină şi de medici, dar când unii dintre aceştia încearcă în mod perfid să ne inoculeze puteri ale întunericului, suntem datori să cercetăm lucrurile şi să ne oprim. Scopul documentarului nu a fost o “vânătoare de vrăjitoare”, ci dorinţa de etică, chiar şi în medicină. În ce sens? Dacă merg la Farmacie şi vreau să cumpăr Algocalmin, am pretenţia să NU mi se dea otravă în ambalaj de Algocalmin. Cam aşa procedează medicii şi terapeuţii care folosesc Medicina Alternativă. Pretind că nu ştiu ce este şi cum funcţionează, dar ţi-l vând pe Satana – culmea – pe banii tăi!! – îmbrăcat într-un ambalaj pe care scrie “dumnezeu”. Dar este vorba despre… dumnezeul veacului acestuia, care le-a orbit ochii… Este dezastruos să absolutizăm experienţa, chiar şi atunci când dă rezultate. Este dezastruos să căutăm principii creştine chiar şi pe baza experienţelor “de mii de ani” a medicinei chineze, de exemplu. Ideea “Dacă mă vindecă, are dreptate!” este falsă ! 
Şi vrăjitorii Egiptului au putut imita primele câteva minuni făcute de Moise. Dar ei tot VRĂJITORI au rămas. 

Credem deci, că este înţelept să “cercetăm toate lucrurile” şi să luăm ce este bun şi adevărat pentru noi. 

sursa email 


vineri, 29 august 2014

Dacă ți se va da vreodată șansa unui nou început nu ezita, apucă cu ambele mâini această oportunitate și fă tot ce-ți stă în putință pentru a fi fericit

Noi începuturi. 


De câte ori nu ne-am gândit să o luăm de la început. De câte ori nu ne-am visat făcând parte dintr-o altă lume, locuind într-un alt capăt de țară sau pur și simplu trăind viața cuiva. Este simplu și atât de ușor să închizi ochii și să concepi în mintea ta noi începuturi. Mult mai greu este în realitate. Unii chiar reușesc să facă acest lucru, dar cel mai mulți eșuează lamentabil. Am fost una dintre aceste persoane care s-a încăpățânat să-și dorească un nou început. Credeam că acel capitol al vieții mele se încheiase dar nu făcusem nimic să îndepărtez fantomele care mă bântuiau și nici să alung regretele care îmi măcinau sufletul. Credeam în naivitatea de a pune punct și de a scrie un alt capitol și pentru un timp chiar a mers. Însă nu totul durează și mai ales când punctul nu este pus unde trebuie. Momentele mele de tristețe, eșecurile , obstacolele, dezamăgirile continuau să supraviețuiască în mine chiar dacă la început nu sesizam acest lucru. În dorința mea impetuoasă, aș putea spune, de a lăsa în urmă trecutul nu conștientizam că acesta nu se dezlipise nici o secundă de mine. Trăiam fantezia unui nou început dar mult mai târziu am realizat că încă mă mai doare, că încă mai visez urât noaptea, că încă nu am un țel binedefinit în viață. Am început prin a aduna toate bucățile sufletului meu împrăștiat în mii de direcții, toate experiențele și lecțiile trăite și simțite, toate deziluziile și visele născute din dulci închipuiri, toate amintirile avute și le-am așezat într-o cutie pe care am sigilat-o cu câteva lacrimi și vorbe de recunoștiință. Apoi am început să mă adun, să mă compun și să încep să trăiesc din nou. Mi-au dat lacrimile prima dată când am putut respira aerul curat fără să mă simt stingheră sau prizoniera propriilor greșeli. M-a durut sufletul când am realizat că mă pot bucura și că pot râde după mult timp de muțenie și rătăcire. Un sentiment de nedescris m-a cuprins în prima dimineața a eliberării mele și am știut în acel moment că m-am salvat. M-am gândit la toate lucrurile pe care le-am învățat, la toate încercările la care am fost supusă și nu am mai simțit teamă. Mi-am dat seama în acel moment că nu mai conta decât șansa de a o lua de la capăt, șansa imensă care ne este dată tuturor pentru a face lucrurile cum trebuie. Un nou capitol implică multă răbdare dar și dăruire. O poți face doar dacă ești pregătit, doar dacă ai învățat ceva din ce ți s-a dat, doar dacă ești o altă persoană. 


Dacă ți se va da vreodată șansa unui nou început nu ezita, apucă cu ambele mâini această oportunitate și fă tot ce-ți stă în putință pentru a fi fericit.

joi, 28 august 2014

Şase metode simple prin care poţi alunga plictiseala din viaţa de cuplu


Pe măsură ce trece timpul, multe cupluri încep să aibă o rutină care, deşi indică faptul că relaţia a intrat pe un făgaş normal, ea poate fi percepută ca un factor ce îi face pe parteneri să se plictisească.

Mulţi oameni văd asta ca pe o problemă, motiv pentru care am creat o listă cu o serie de sugestii, venite din partea oamenilor de ştiinţă, legate de modul în care poţi preveni sau înlătura plictiseala din cuplu.

1. Trebuie să realizezi că încetinirea este normală

Nu te poţi aştepta ca relaţiile să rămână mereu aşa cum au fost de-a lungul celor câteva luni de început. Este normal să se producă o reducere a ritmului intens, aşa că nu trebuie să laşi aceste încetiniri să te facă să crezi că relaţia se confruntă cu probleme serioase.

În cartea sa, „The Myths of Happiness: What Should Make You Happy, but Doesn't, What Shouldn't Make You Happy, but Does”, Sonja Lyubomirsky notează următoarele:

„Pasiunea intensă şi atracţia chimică evidentă de la începutul relaţiei de dragoste se diminuează ajungând neutre în câţiva ani, după ce aventura amoroasă se transformă într-o relaţie solidă sau într-o căsătorie. Aş spune chiar că aşteptările noastre legate de romantism ne-au făcut să înţelegem greşit funcţiile sale şi complexitatea evenimentelor ce au loc de-a lungul vieţii de cuplu, determinându-ne să ne simţim dezamăgiţi atunci când căsătoria nu satisface constant pasiunea după care tânjim”.

2. Fă-ţi timp să apreciezi ceea ce ai

Cercetările indică faptul că atunci când ne facem timp pentru a conştientiza sentimentul de recunoştinţă, putem preveni apariţia senzaţiei că totul ni se cuvine.

„Mai multe studii susţin acest lucru, inclusiv unul realizat în laboratorul nostru. În acest studiu s-a constatat că oamenii care apreciază în mod repetat evenimentele bune din viaţa lor, au mai puţine şanse de a se adapta la acest mod de viaţă şi de a nu mai aprecia astfel de evenimente.

Numeroase experimente, atât din laboratorul meu, cât şi al colegilor, au demonstrat că oamenii care sunt apreciativi devin mult mai sănătoşi şi mai fericiţi, decât restul oamenilor.

Un mod prin care putem învăţa cum să apreciem relaţiile este acela prin care ne imaginăm cum ar fi fără ele. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi făcut niciodată cunoştinţă cu perechea ta?”, a mai scris Sonja Lyubomirsky.

3. Adaugă puţină varietate

Este minunat să fii bun cu partenerul tău, dar găseşte mereu moduri noi prin care să exprimi aceste manifestări.

„Într-un studiu realizat de mine şi de studenţii mei, le-am cerut participanţilor să realizeze câteva gesturi prin care să îşi exprime bunătatea în diferite forme timp, săptămânal, timp de 10 săptămâni. Unora dintre ei li s-a cerut ca gesturile să nu fie mereu la fel, în timp ce altora li s-a spus să repete acelaşi gest. Rezultatele au arătat că cei mai fericiţi au fost cei care au făcut diferite gesturi pentru a-şi exprima bunătatea faţă de cei din jur”, scrie Lyubomirsky.

4. Observă mereu noutatea

Fă un efort şi ia în seamă lucrurile pe care până acum nu le-ai observat la partenerul tău.

„Unii cercetători propun ca introducerea noutăţii presupune o abordare directă, adică mobilizându-te în aşa fel încât să observi lucruri noi la partenerul tău. De exemplu, în decursul săptămânii viitoare străduieşte-te ca în fiecare zi să observi câte cave nou la partenerul tău. ”

5. Întreruperile pot fi de folos

A trebuit vreodată să fii separat de partener din cauza unei delegaţii sau a unui alt eveniment similar? Nu-i aşa că revederea v-a făcut să vă simţiţi mai bine decât în mod obişnuit?

„Întreruperile reuşesc să perturbe obişnuinţa şi să reseteze o senzaţie intensă de fericire, atunci când partenerii se revăd”, explică Lyubomirsky.

6. Emoţiile trăite împreună sunt mai puternice

Profesorul Art Aron susţine că pentru a înlătura plictiseala într-o căsătorie, cuplurile ar trebui să se angajeze în ceea ce noi numim „activităţi de extindere”, adică acele activităţi care sunt stimulatoare, care aduc noutatea în viaţa în doi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...