vineri, 29 mai 2015

”Iubirea este...când îmbrățișezi pe cineva” - spune un copil



”Iubirea este..când îmbrățișezi pe cineva și-l pupi pe obraz”, a spus - la serbarea de la grădiniță -copilul Alexandru Guzu, în vârstă de cinci ani și zece luni. Aceasta e o definiție profundă/inteligentă a iubirii manifestate, vedeți? Dacă i-am întreba pe adulți ”ce este iubirea”, dacă am întreba un filozof sau un alt gen de intelectual, am fi surprinși să vedem că ei vor căuta răspunsuri laborioase, vor scotoci prin minte, vor găsi citate și ne vor spune - poate - lucruri mărețe, dar e posibil ca esența să fie diluată. De ce? Fiindcă asta-i specialitatea minții umane, să dilueze esența trăirilor și esența manifestărilor acestor trăiri, ba chiar să complice iubirea însăși. Noi, adulții, asta facem: complicăm iubirea, complicăm viețile noastre, tulburăm simplitatea și frumusețea experienței, o îmbibăm cu negativitate, cu mânie, cu gelozie și cu o mulțime de alte gânduri și sentimente discordante. Asta face să ciuntim iubirea și să ciuntim manifestările ei. Asta face să credem că iubirea e complicată, e complexă, e misterioasă, pentru unii e chiar periculoasă, e ceva de care trebuie să-ți fie frică, să nu cumva să se întâmple. Pentru alții, pentru foarte mulți dintre noi - neînțelegerea merge până acolo unde credem că iubirea poate fi pierdută și, ca o consecință, ne trezim măcinați de gelozie și nici măcar nu putem accepta că această stare trebuie vindecată în noi înșine.


Iubirea e simplă, exact ca în definiția copilului. Iubirea nu poate fi pierdută fiindcă, așa cum spune copilul, ”iubirea e când îmbrățișezi pe cineva și îl pupi”! Observați nuanța? Copilul nu spune: ”Iubirea e când ești îmbrățișat și pupat tu”, ci când tu îmbrățișezi și pupi pe cineva. Asta-i esența iubirii: să o ai în tine, să fie în conștiința ta, să ardă în ființa ta, să lumineze și să trăiască în tine în așa manieră încăt să o manifești ”îmbrățișându-l și sărutându-l pe celălalt”! Frumusețea interioară a copilului, apropiată de frumusețea și de puritatea îngerilor, neîmbibat cu negativitate mentală și emoțională, netulburat de Egoul spiritual și de acumularea informațiilor, merge direct la esență, o pătrunde și o expune limpede. Copilul nu spune: să îmbrățișezi și să pupi persoana iubită, ci ...să faci aceasta cu ”cineva”. Cineva..e întreaga lume, cineva e totul, cineva suntem noi, cu toții. Cineva e oricine, oricare, e lumea întreagă. Asta-i iubirea. Nu se adresează unei singure persoane, nu cere exclusivitate, dimpotrivă: iubirea care a creat lumea și populează întreaga existență, este o stare de dăruire continuă. Iubirea pentru o singură persoană e minunată, e dorită de noi toți, e râvnită și trebuie trăită, dar ea e numai o treaptă către iubirea despre care vorbește copilul. Îndrăgostiții simt că iubesc totul când iubesc o persoană: dar această simțire e o fază de început, e una pe care mintea o tulbură repede, mintea o îngroapă și o dezintegrează, condiționându-l pe celălalt și asaltându-l cu așteptări.

Prima treaptă a îndrăgostirii e aproape ..de iubirea reală, fiindcă aici, pe această treaptă, care vine ca o furtună și se impune în trăirea îndrăgostitului, iubirea transcede condițiile, sabotează mintea și se împrăștie peste tot, peste toți, precum face soarele. Încetul cu încetul, însă, revine mintea și logica strâmbă iubirea. Încetul cu încetul, în loc să dăruim, să îmbrățișăm totul, cum ne-a arătat iubirea de la început că putem face, așteptăm să fim îmbrățișați. Intrăm în așteptări, îi punem condiții celuilalt, ne este teamă că-l pierdem, ne e frică de pierderea iubirii și asta pentru că o identificăm cu ”celălalt”. Transformăm stimulul în cauză și plasăm sursa iubirii în afara noastră, iar copilul simte și știe clar că iubirea nu e la celălalt, nu să fim îmbrățișați...e iubire, ci să îmbrățișăm. Să îmbrățișăm totul și să nu ne mai temem de pierderea iubirii, căci iubirea nu depinde decât de noi înșine. Dacă e în noi, nu ne-o poate lua altcineva. Ne pot părăsi persoane, ne părăsec mulți oameni într-o viață, părăsim și noi mulți oameni, dar iubirea, dacă e-n noi, nu poate pleca niciodată. Dacă ne separăm de ființe iubite, dacă suntem părăsiți, dacă suferim, primul lucru pe care-l avem de făcut este să restaurăm în interiorul nostru starea de iubire. Să pășim către oameni, către ceilalți, cu dragoste, să-i îmbrățișăm și să le fim aproape cu toată inima: aceasta înseamnă vindecare. Cum spune atât de inteligent și de frumos copilul, ”iubirea e când îmbrățișezi și pupi pe cineva”! Îmbrățișează și tu și pupă pe 
”cineva”, pe cel de lângă tine, pe străinul care-ți iese în cale, iar brațele acestea să fie făcute din căldura inimii, din frumusețea intențiilor și a gândurilor tale și așa...vei iubi și te vei simți întreg! 

de Maria Timuc

joi, 28 mai 2015

Viaţa e riscantă. Dar într-o astfel de lume, viaţa este ca un joc de ruletă rusească, în care fiecare „clic” nu înseamnă că ai mai trăit o rundă, ci că ai mai murit o dată.


Lumea este un carusel sordid în care încercăm cu toţii să ne găsim locul. Unii reuşesc, alţii nu. Unii ajung în vârf, alţii alunecă şi cad. Dintre cei care cad, nu toţi se ridică. Şi dintre cei care se ridică, nu toţi continuă să urce. Dar ce ne-am face dacă această maşinărie odioasă (şi ridicol de frumoasă în acelaşi timp) s-ar opri?

Unii oameni nu mai vor să meargă „acasă”. Pentru alţii, iubirea se stinge. Pentru unii, familia e doar un concept. Pentru alţii, fraţii sunt duşmani. Unii oameni trăiesc în închisoarea propriei vieţi. Alţii o construiesc, cărămidă cu cărămidă. Pentru unii, iubirea este otravă. Pentru alţii, e doar o simfonie amară de sentimente şi emoţii. Şi dacă unii încearcă să fie optimişti, castelele lor de nisip se demolează de fiecare dată, transformându-le visele în iluzii şi planurile în ţărână.

Nimic nu e ceea ce pare şi ignoranţa înseamnă fericire. Nimic nu e perfect şi adevărul doare. Banii nu aduc fericirea, dar o pot cumpăra. Oamenii preferă minciuna şi iluziile în locul realităţii doar pentru că aşa pot fi mai fericiţi. Ezită să lupte pentru ceea ce îşi doresc, crezând că astfel evită dezamăgirile. Dar cea mai mare dezamăgire este aceea că în final, oamenii nu realizează altceva decât că au devenit sclavii propriului destin, în loc să şi-l scrie singuri.

Pagubele au fost produse şi maşinăria a plecat pe calea distrugerii. Avem nevoie de un leac pentru a repara ce am stricat, o soluţie care să ne salveze de la ce am devenit. Dar cine mai poate opri caruselul, odată pornit? Şi ce ne-am face dacă maşinăria chiar s-ar opri? Cu precizia unui ceas, şi-a văzut de drumul ei până acum, acceptând să fie împinsă în orice direcţie. Dar cu încăpăţânarea timpului nu se va opri vreodată şi nu se va lăsa judecată pentru ce a făcut. Toată iscusinţa criticilor şi tot sarcasmul comedianţilor nu îi poate dezvălui adevărata faţă şi nu îi poate ajuta pe oameni să schimbe lucrurile.

Toată lumea iubeşte soluţiile perfecte care stau împotriva celor cu cele mai mici şanse, chiar dacă asta înseamnă că majoritatea se mulţumeşte să spună „asta e” şi să treacă mai departe ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Asta pe când tot ce avem nevoie se află în interiorul nostru. Speranţa, ambiţia, voinţa, iubirea, altruismul, compasiunea... dar toate acestea pălesc în faţa ipocriziei, mândriei, egoismului, urei, vanităţii, lăcomiei şi invidiei. Ne mulţumim să ne complacem în situaţia curentă pentru că ne temem de schimbare. Ne temem de viitor. Ne temem de ce am putea fi dacă nu am fi noi, cei pe care îi arătăm cu degetul, râdem de ei şi îi jignim. Nu ne este teamă să ne subestimăm, dar ne este teamă că alţii ne-ar putea critica sau judeca. Nu ne sfiim să ne judecăm singuri şi să ne pedepsim aspru chiar şi pentru lucruri pe care nu le-am făcut, dar ne este teamă că alţii nu ne-ar putea ierta sau accepta aşa cum suntem.

Maşinăria aceasta a devenit un parazit care se hrăneşte cu visele şi idealurile oamenilor. Poate transforma cel mai dur bărbat într-un sclav şi cea mai ambiţioasă femeie într-o damă de companie. Fiecare va fi dezgustat de ceea ce a devenit, dar obligat să se suporte pentru că nu ştie cum să îşi depăşească condiţia. Nu găseşte motivul sau motivaţia, modul sau cauza, ideea sau scopul. Şi le va căuta mult timp, dar tot ce va găsi va fi doar personalitatea odioasă pe care o poate scoate la iveală lumea aceasta.

Viaţa e riscantă. Dar într-o astfel de lume, viaţa este ca un joc de ruletă rusească, în care fiecare „clic” nu înseamnă că ai mai trăit o rundă, ci că ai mai murit o dată. Şi mori, încetul cu încetul, dar nu fizic, pentru că fizic poţi lăsa impresia că niciodată nu ai fost mai bine. Îl omorî pe vechiul „tu”, acel copil naiv din tine care visa să devină „om mare”, să fie „cineva” şi să facă „ceva”. Îţi omori sufletul şi conştiinţa până când vocile lor nu te mai mustră pentru ceea ce laşi s
ă facă alţii din tine. Căci ştii bine că nu e vina lor pentru ce te pun să faci, e vina ta pentru ce devii în preajma lor. Aşa că ce zici, eşti dispus să mai joci o rundă, ştiind miza? Ce alegi între tine şi „tine”?

sursa: http://un-alt-blog.blogspot.ro/

miercuri, 27 mai 2015

Alege pentru TINE


Tu. Tu, cea care citeşti acest articol eşti femeie, fiică, mamă, soţie, colegă sau femeie de afaceri.

Dar pe tine nu te defineşte un statut ci faptul că în jurul tău gravitează liniştea şi armonia căminului tău. Că tu ca femeie reprezinţi întruchiparea blândeţii şi înţelepciunii, iubirii şi sacrificiului.

Nu este uşor să fii femeie, de cele mai multe ori. Tocmai din pricina acestei asocieri cu sacrificiul în sine. Poate şi tu, ca şi mine, ai crescut într-un mediu în care ai învăţat că femeia trebuie să stea şi să îndure. Că dacă ai ales să te căsătoreşti cu un bărbat, trebuie să rămâi cu el de dragul copiiilor, să trăieşti prin ei, să uiţi de tine.

Chiar dacă soţul tău este abuziv şi te face să suferi, asta e, ai făcut o alegere. Rămâi pe front până la capăt. Chiar dacă am trecut prin asta ca martor şi o apreciez pe mama mea din tot sufletul, mi-aş fi dorit ca măcar o dată să aleagă pentru ea, nu pentru mine.

Stau şi mă gândesc ce aş fi făcut în locul ei. Dacă aş fi fost îndeajuns de curajoasă să aleg pentru mine. Şi zic curajoasă, nu egoistă pentru că nu egoismul ne ajută să ne trăim viaţa aşa cum vrem, ci curajul. Curajul de a te rupe dintr-o lume care nu e perfectă, dar e tot ce ai, tăria de a o lua de la capăt când ai multe responsabilități care te leagă de oameni, de un stil de viaţă, de o realitate a ta.

Mi-am promis mie că nu o să las pe altcineva să aleagă pentru mine, dacă asta mă va ucide în interior. E atât de greşit să spui că trăieşti prin altcineva, când tu ai viaţa ta pe care ar trebui să o iei în propiile mâini, nu să o laşi să se joace altcineva cu ea.

Ai o singură viaţă şi trebuie să comiţi greşeli, să iei decizii bune, dar le faci pentru TINE! Căci ar fi păcat să trăieşti, dar să mori pe interior în floarea vârstei şi să ajungi un roboţel teleghidat.

Om frumos, opreşte-te din a mai asculta de oricine îţi spune să te mulţumeşti cu ceea ce ai, cu mediocritatea, cu abuzul, sau îţi cere să te supui doar pentru că „e mai bine aşa”.

Învaţă să spui “nu” atunci când cineva îţi spune ce să faci cu viaţa TA. Te îmbrăţişez.

sursa: http://frumusetefeminina.ro/

marți, 26 mai 2015

O zi perfectă în viziunea mea este o zi în care nu lași pe nimeni și nimic să-ți atingă și să-ți murdărească sufletul.

O ZI PERFECTĂ!


Am spus și repet: viața e o minune. Indiferent cât de mult ți-ar lua să înțelegi acest lucru, în momentul în care ai conștientizat-o a prins aripi în sufletul tău. Te dezvolți pe măsura gândurilor tale, așa că nu fi surprins dacă zilele îți par dificile și fără sens. Diminețile tale ar trebui să cuprindă un ritual, cel puțin până te obișnuiești cu noul tău mod de gândire. Recunoștința, bucuria, dragostea de viață și semeni ar trebui să-ți inunde sufletul, astfel încât dimineața, când vei fi atins de prima rază de soare să sari din pat și să mulțumești pentru privilegiul primit.

O zi perfectă în viziunea mea este o zi în care nu lași pe nimeni și nimic să-ți atingă și să-ți murdărească sufletul. O zi perfectă este acea zi în care te-ai trezit zâmbind și cu sufletul debordând de energie pozitivă. O zi perfectă este ziua în care ți-ai amintit să-ți suni mama și să-i spui că o iubești. O zi perfectă este acel moment în care te-ai privit în oglindă și te-ai văzut cu adevărat, acel moment în care ai înțeles că indiferent de cum ai arăta din punct de vedere fizic sufletul este cel care strălucește, cel care vibrează, cel care înfrumusețează omul. O zi perfectă este clipa în care ai îngenunchiat în fața lui Dumnezeu, ți-ai deșertat poverile și ai recunoscut, plin de umilință, că fără El nu există împlinire.

Oprește-te din ceea ce faci pentru un minut și reflectează la viața ta. La cine ești. La cine dorești să fii. La visele tale. La schimbările care au avut loc în viața ta. La modul în care-ți conduci viața. Te-ai întrebat vreodată ce vrei cu adevărat? Care îți sunt așteptările? Cum vezi tu viitorul?

Oameni buni, ziua perfectă nu există, cum nu există nici viață perfectă, nici soare fără umbră. Ziua perfectă la care tânjim este fiecare zi pe care o trăim, fiecare zi pe care nu o vedem și nu o simțim. Fiecare zi pe care nu o savurăm în întregime. Ziua perfectă este ziua în care lucrurile mărunte nu te enervează, eșecurile nu te dărâmă, emoțiile nu te distrug.

Ziua perfectă este ziua în care decidem să luăm în mâini frâiele vieții și să acționăm spre binele nostru, cerându-i lui Dumnezeu să fie aproape de noi și să ne ajute ca deciziile pe care le luăm zilnic să fie cele mai bune.

Așa că ridică-ți privirea din mormanul de lucruri inutile în care ți-ai îngropat mintea și sufletul și începe să gândești așa cum o fac oamenii de succes.

Poți face orice atâta timp cât ești convins de acest lucru. :)

luni, 25 mai 2015

Este bine să onoraţi fiecare zi din viaţă şi fiecare întâmplare a sa, decât să-i ţineţi evidenţa.


Lumina soarelui e bună. Ploaia e bună. Secretul e acela de a fi fericiţi oricum ar fi vremea. Aşa daţi lovitura în viaţă. Încă o dată repet, că viaţa, viaţa voastră, nu este făcută din ce se întâmplă în ea. Viaţă voastră este făcută din voi. Este făcută din ceea faceţi voi cu ea.

Fie că v-aţi născut ca regi, fie ca cerşetori, viaţa nu este întotdeauna simplă. Bogaţi sau săraci, viaţa vă oferă binecuvântările ei şi vă binecuvântează şi cu puterea de a vă ridica deasupra greutăţilor. Aşa este viaţa, nu? Un amestec de culori? Misiunea voastră este de a amesteca la un loc aceste culori ale vieţii şi de a le transforma în aur. Voi sunteţi cel ce vă interpretează viaţa. Mâine vă creaţi viaţa aşa cum o vedeţi astăzi. Puteţi să vă construiţi viaţa doar aşa cum o vedeţi. Să vedeţi bine, iubiţilor!

Să vă gândiţi că sunteţi un strat de cărămizi când vine vorba de viaţa voastră. Nu puteţi pune decât o cărămidă deasupra celeilalte. Nu puteţi să săriţi peste rânduri. Trebuie să puneţi o nouă cărămidă deasupra celei care a fost pusă înaintea ei. Felul în care arată creaţia voastră depinde de cât de bine echilibraţi câte o cărămidă deasupra celeilalte. Ceea ce clădiţi nu depinde de aspectul fiecărei cărămizi, ci mai degrabă de modul în care le puneţi laolaltă.

Sau gândiţi-vă la pantofii voştri. Valoarea lor stă în modul în care vă gândiţi la ei. Vă lustruiţi şi purtaţi acei pantofi care vă plac. Ei strălucesc în funcţie de atenţia pe care le-aţi acordat-o. Se poate ca pe ceilalţi pantofi să-i înghesuiţi în spatele dulapului, fără să-i mai purtaţi. Se poate să nu fie cei mai frumoşi, dar sunt tot pantofi şi vă stau la dispoziţie. Este bine să vă preţuiţi toţi pantofii, nu-i aşa? Atunci de ce i-aţi mai ţine? Bineînţeles, îi puteţi da. Nu trebuie să-i ţineţi.

Este bine să onoraţi fiecare zi din viaţă şi fiecare întâmplare a sa, decât să-i ţineţi evidenţa.

Iubiţilor, zilele voastre sunt precum copiii care se ţin de mână, iar voi sunteţi profesorul copiilor. Elevii voştri dansează veseli sub îndrumările voastre. Ei vă depăşesc aşteptările, atunci când îi favorizaţi. Puteţi întotdeauna să-i vedeţi într-o lumină bună. Înţelegeţi asta?

Copiii vin în multe mărimi şi forme. Pe unii vă este mai uşor să-i iubiţi decât pe alţii. Şi totuşi, sunteţi conştienţi că este bine şi necesar să-i iubiţi pe copii. Ştiţi că este ceva minunat să aveţi copii. Ştiţi că fiecare dintre ei a venit în această lume cu un dar. Uneori, sunteţi dezamăgiţi, iar alteori copiii vă uimesc cu inteligenţa lor. Iubiţi-vă zilele în acelaşi mod. Zilele sunt copiii inimii voastre.

Viaţa nu este doar ceva care vine la voi. Nu este pur şi simplu lăsată la uşa voastră. Voi sunteţi aceia care o primiţi şi faceţi să fie ceea ce este. Voi sunteţi ingredientul principal al zilei. Este ca şi cum ziua voastră ar fi o minge pe care v-o aruncă universul. Vine aşa cum vine, dar voi sunteţi cei care o prindeţi! Faceţi să fie o prindere spectaculoasă. Mingea zilei se află acum în mâinile voastre şi a venit rândul vostru să o aruncaţi în înalt. 

Lăsaţi ca ziua voastră să se ridice la mari înălţimi. Lăsaţi-o să răsune în lume şi, bineînţeles, spuneţi-i că este Frumoasă.

de Daria Vasilescu

duminică, 24 mai 2015

Rugăciune pentru depresie

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi mă vindecă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit bunătatea şi iubirea Ta. Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta, toată fărădelegea am săvârşit-o, arătatu-m-am lipsit de toată virtutea şi sănătatea sufletului şi a trupului. Slăbănogit-a trupul meu, umplutu-s-a de răutăţi sufletul meu, slăbit-a duhul meu. Stricatu-s-a voia mea, toate se înăbuşă şi suferă înlăuntrul meu, coborâtu-m-am până în iadul cel mai de jos.

Izbăveşte-mă, Doamne, de apăsarea şi durerea sufletească, şi de greutatea inimii care mă stăpâneşte cu dreptate. Săvârşit-am tot felul de păcate care mă războiesc, care fac chinul meu
de nesuferit. Miluieşte-mă, Doamne, că eu singur sunt vinovat pentru această pustiire şi pieire a sufletului şi a trupului meu. Stăpânitu-m-a iubirea de sine, înrobitu-m-a nepurtarea de grijă, nimicitu-m-a lenevirea! Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet. Depărtează de la mine pe duhul cel rău care face de nesuferit sufocarea sufletului şi a trupului meu. Ţine departe de mine greutatea cea apăsătoare din inima mea.

Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de toată nepăsarea, întristarea, plecarea spre păcatul firii, mâhnirea, deznădejdea, nepăsarea, nesimţirea, disperarea şi amorţirea cea aducătoare de moarte, căci eu de bunăvoie am adus în sufletul meu toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mărimea păcatelor, vindecă mulţimea patimilor mele! Ajută-mă ca să nu Te întristez vreodată din pricina patimilor care stăpânesc netrebnicul meu suflet. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului, îndepărtează mereu pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. împacă viaţa şi sufletul meu, Doamne!

Curăţeşte-mă de toată întinăciunea sufletului şi a trupului, ca să pot scăpa de duhurile viclene, care mi se fac mie întuneric şi beznă, deznădejde şi chin. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul răutăţii. Apăsarea şi frica, şi robia gândurilor îndepărteaz-o de la mine! Doamne, facă-Se voia Ta, după cum doreşti.

Bunăvoinţa bunătăţii Tale să zdrobească pe vrăjmaşii mei şi pe omul cel vechi cu patimile şi cu poftele lui. Fie, Doamne, voia Ta spre mine, încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te urmez fără tristeţe, cu faţa veselă şi să Te slăvesc, să-Ţi cânt şi să Te binecuvântez întru toţi vecii. Vino şi întăreşte-mă cu puterea Ta proniatoare, ca să Te preaslăvesc şi să-Ţi cânt Ţie, Domnului preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii. Tu eşti apărătorul meu împreună cu Preamilostivul Tău Părinte şi cu Mângâietorul Tău Duh în întristările care mă cuprind în toate zilele vieţii mele.

Miluieşte şi iartă, Doamne, sufletul şi trupul meu cel apăsat şi plin de răutate. Tu eşti Bucuria şi Lumina, învierea şi Viaţa, Primăvara şi Pastele desfătării noastre. Tu ai zis: ţie îţi vestesc că: „Nu Mă voi depărta de tine şi nici nu te voi părăsi". Tu eşti Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului" căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria tuturor, cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor, netrupeştilor Puteri, cu rugăciunile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu rugăciunile slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale măriţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin!

Rugăciuni pentru izbăvirea de depresie
Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea. Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu. Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii. Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului. Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mulţimea păcatelor, vindecă-mi greutatea patimilor. Fă, Doamne, ca să nu te mai întristez cu păcatele şi cu patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului. Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul. Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Dacă este cu putinţă, scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric şi beznă, deznădejde şi chinuri. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Pastele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi", Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului", căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor. Amin!

Stăpâne, Mult-Milostive, Doamne Iisuse toase, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu. Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea şi akedia. Intăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine, pentrui mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin!

de Ierom. Sava Aghioritul 
Rugăciuni preluate din volumul “Patimi si depresie. Ce este şi cum se vindecă depresia”
Cumpară cartea AICI

sâmbătă, 23 mai 2015

ADOR SĂ RESPIR PRIMĂVARA


Ador primăvara. Ador culorile, parfumul, agitația, zâmbetele, iubirea ce pare că plutește în aer. 

Ador aerul miraculos care îți inundă plămânii, voioșia soarelui, blândețea răsăriturilor și a apusurilor. 

Ador nuanțele de verde crud ce par a cuceri pământul, veselia păsărilor, agitația orașului, turcoazul infinit al cerului. 

Ador starea pe care ți-o conferă o zi de primăvară senină, ador sentimentele care se trezesc în tine cu primele raze de lumină, ador veselia și strălucirea din privirile oamenilor frumoși. 

Aș spune că primăvara este o sărbătoare continuă, iar noi, ei bine, noi suntem invitații de onoare. 

Nu oricine poate inspira parfumul magic al primăverii și să se simtă pe deplin vindecat. 

Nu oricine poate vedea miracolul schimbării, nu oricine se poate îndrăgosti la prima vedere de un lan imens de verde crud sau de primii ghiocei timizi. 

Nu oricine simte mângâierea vântului primăvăratic sau înțelege povestea cântată de gingașele zburătoare. 

În jurul nostru are loc un miracol extraordinar, ascuns privirilor obişnuite. Cei ce simt magia ei, cei ce văd întreg acest spectacol sunt cei care au primăvara în suflete, sunt cei care s-au vindecat de apatie, singurătate, amăgiri, iluzii cu frumusețe și iubire, cei care poartă în inimi ”defectele” cele mai de preț ale primăverii: naturalețe, simplitate, jovialitate, optimism, credință, speranță, bucurie, iubire. 

Primăvara este momentul ideal să facem curățenie în viețile noastre, să aerisim cele mai obscure unghere, să ștergem praful amintirilor dureroase, să alungăm întunericul ce ce ține prizonierii propriilor temeri. 

Primăvara trebuie simțită și în interiorul nostru, trebuie trăită și împărtășita tuturor celor care nu mai cred, nu mai speră, nu mai văd, nu mai iubesc, tuturor celor care au uitat să creadă în miracole.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...