luni, 22 decembrie 2014

Vezi-ţi de treaba ta!


Pot găsi doar trei feluri de treburi în Univers: treaba mea, treaba ta şi treaba Lui Dumnezeu (pentru mine, Dumnezeu înseamnă realitate. Realitata este Dumnezeu, pentru că este mai presus de orice. Orice iese de sub controlul meu, controlul tău sau al oricui altcuiva pot numi treaba lui Dumnezeu).

Mare parte a stresului nostru provine din faptul că nu ne vedem de treaba noastră, ci vedem de treaba altcuiva. Când gândesc "Trebuie să te angajezi, vreau să fii fericit, ar trebui să vii la timp, ar trebui să ai mai multă grijă de tine", mă ocup de treaba ta. Când îmi fac griji că ar putea avea loc cutremure, inundaţii, războaie sau că o să mor, mă ocup de treaba Lui Dumnezeu. Dacă la nivel mental mă ocup de treaba ta sau de treaba Lui Dumnezeu, efectul este acela de separare. Am observat asta la începutul anului 1986. Când, la nivel mental, mă ocupam de treaba mamei mele, de exemplu cu un gând precum: "Mama ar trebui să mă înţeleagă", imediat mă cuprindea un sentiment de singurătate. Şi mi-am dat seama că, ori de câte ori mă simţisem rănită şi singură, mă băgasem în treaba altcuiva. 

Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu, la nivel mental, trăiesc tot viaţa ta, cine o mai trăieşte pe a mea? Amândoi suntem acolo. Când mintea mea este preocupată de treaba ta, eu nu mă mai ocup de treaba mea. Sunt separată de mine însămi, mă întreb ce este în neregulă cu viaţa mea.

Când cred că ştiu ce este mai bine pentru oricine altcineva, nu mă ocup de treaba mea. Chiar şi în numele iubirii, este pură aroganţă, iar rezultatul este tensiune, anxietate şi teamă. Ştiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă! Ar fi bine să mă ocup de asta, înainte să-ţi rezolv problemele în locul tău.

Dacă înţelegi cele trei tipuri de treburi suficient cât să-ţi vezi de treaba ta, asta îţi va elibera viaţa într-un mod pe care nici nu ţi-l poţi imagina. Data viitoare când te vei mai simţi stresat şi deranjat, întreabă-te de a cui treabă îţi vezi la nivel mental şi s-ar putea să izbucneşti în râs. Această întrebare te poate aduce înapoi la tine însuţi. Şi este posibil să-ţi dai seama că nu ai fost niciodată prezent cu adevărat şi că, la nivel mental, ai văzut toată viaţa de problemele altora.

Şi, dacă practici asta o vreme, este posibil să ajungi la concluzia că nici tu nu ai nicio treabă şi că viaţa ta decurge cât se poate de bine de una singură.

Byron Katie- din cartea 'Iubeste ceea ce este'

duminică, 21 decembrie 2014

Viaţa însăşi este de partea noastră, nu împotriva noastră

În această zi din viaţa ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să ştii …


…că frica în faţa situaţiilor de temut e ceea ce le face de temut. Şi totuşi, credinţa în faţa situaţiilor de temut îndepărtează frica şi transformă aceste situaţii în ceva frumos. Adică, ceea ce este de temut poate fi de fapt frumos dacă ştim să ne uităm într-un nou mod. Pentru asta este nevoie de o schimbare a minţii. E nevoie de o nouă perspectivă. E nevoie de starea de minunare în faţa vieţii şi de conştientizare că viaţa însăşi este de partea noastră, nu împotriva noastră, la niciun nivel. Sau, dacă vrem să o spunem în termeni mai spirituali, Dumnezeu este mereu de partea noastră. Procesul de Măiestrie este astfel unul de acceptare. Este o îmbrăţişare tăcută a ceea ce este. Este non-rezistenţă. Este o plimbare liniştită în momentul prezent, ştiind că ceea ce are pentru noi este cel mai bun lucru, întotdeauna. Crezi că asta este? Atunci e adevărat.

de Neale Donald Walsch

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Iubirea rezistă doar în echilibru


Într-o relaţie de iubire suntem trei. Noi doi şi iubirea noastră. Iar iubirea trebuie întreţinută în permanenţă, altfel se rătăceşte şi nu mai găseşte drumul înapoi. Apoi moare. De aceea este atât de important să nu încetăm niciodată să ne spunem dar şi să ne arătăm că ne iubim. Este greşit să crezi că celălalt ştie că îl iubeşti, şi că nu are rost să consumăm timp, bani şi energie pentru dovezi de iubire. În lipsa acestor dovezi ajungem să ne pierdem cumva unul de altul. Iubirea se menţine vie în permanenţă şi e datoria noastră să o facem.

A invoca lipsa de timp este o scuză ce nu rămâne în picioare. Şi asta pentru că iubirea este ceea ce uneşte doi oameni înainte de toate. În lipsa ei, totul se anulează. Şi nu-ţi trebuie timp pentru o vorbă bună, un compliment, o surpriză, o îmbrăţişare, un sărut, o strângere de mână, un umăr la nevoie. Toate acestea sunt dovezi de dragoste. Apropie cuplul şi-l ţine împreună. Nu e nevoie să ne facem mereu cadouri materiale, şi timpul petrecut împreună este un cadou. Şi mâncarea preferată, şi o vizită surpriză, şi un bileţel de dragoste.

Însă ce facem atunci când numai unul dintre parteneri întreţine iubirea? Nu pentru că celălalt nu ar mai iubi, ci pentru că aşa s-a obişnuit. Să fie curtat, răsfăţat, iubit. Pentru că aşa a început relaţia. Şi o vreme a continuat aşa. Este adevărat că în cupluri se formează nişte reguli tacite de funcţionare dar pentru a înţelege mai bine ce simte cel care doar oferă, ar trebui să ne gândim la un balansoar. Dacă nu mai e nimeni care să contrabalanseze în partea cealaltă, s-ar putea ca aşteptarea să nu dureze la nesfârşit.

Sau gândiţi–vă la un rezervor plin de iubire. Plin, plin. Dar din care iei şi iei până când se goleşte pentru că nu ai mai pus la loc. Cum să se încarce cu iubire partenerul tău, dacă tu nu-i oferi nimic la schimb. Când tu nu mai pui nimic acolo de unde iei, la un moment dat nu vei mai avea ce să iei. Este un cerc vicios. Dacă nu oferi, nu vei mai avea de unde primi.

În relaţie, iubirea rezistă doar în echilibru. Doar dacă oferă şi unul şi altul. Doar dacă amândoi întreţin relaţia. Pe rând, când oferă unul, când oferă celălalt. Iubirea nu poate rezista dacă oferă doar unul iar celălalt doar primeşte. Trebuie să existe un echilibru între a da şi a primi, altfel nimic nu poate funcţiona.

de Loredana

vineri, 19 decembrie 2014

E doar o etapă...


Ştiu, cuvintele mele nu te vor ajuta acum. Poate că le scriu, de fapt, pentru mine, deşi mi-aş dori foarte mult să îţi ofer o mângâiere. Cândva am fost în situaţia ta. Deplorabilă. Sufeream vinovăţeam pentru tot ce nu mi-a reuşit, pentru visurile fără de care am rămas brusc şi pentru oamenii care nu mă mai iubeau.

Sufeream atât de mult, încât fiecare bătaie a inimii mele însemna o durere. Fiecare respiraţie mi se părea un efort de nedescris. Eram ca un mort viu. Ziua îmi purtam cu greu masca după care încercam să îmi ascund tristeţea, iar noaptea, în singurătatea dintre cei patru pereţi, plângeam până la epuizare. Nici măcar puţinele ore de somn nu treceau fără suferinţă. 

Mă durea totul. Mă dureau amintirile şi mă durea neputinţa de a redobândi tot ceea ce pierdusem. 

Nu-mi mai doream nimic, înafară de viaţa mea din trecut. Eram blocată în acel trecut, prizoniera unor iluzii frumoase şi a unor sentimente pentru nişte oameni care m-au uitat și pentru care nu mai însemnam nimic. Trecutul era doar o poveste în care doar eu mai eram prezentă, într-o singurătate cumplită, pentru că ceilalţi îşi trăiau deja prezentul. 

Eram atât de disperată încât nu mai iubeam nimic înafară de tot ceea ce pierdusem. Şi eram sigură că nu voi mai putea iubi nimic şi pe nimeni, că nu voi mai avea niciun vis, niciodată, că nimic nu va putea compensa ceea ce, fără să vreau, pierdusem. 

Nici nu mai ştiu câte zile am agonizat... şi nici cum mi-am revenit. Ştiu doar că am pierdut clipe, ore şi zile în şir netrăind... de fapt, murind puţin câte puţin. 

Privind în urmă, văd toată acea experienţă grea ca pe o etapă. O etapă prin care trebuia să trec. O poveste cu oameni pe care trebuia să îi întâlnesc, să-i iubesc şi să-i pierd. Dacă mi-ar fi spus atunci cineva că după acea etapă mă va aştepta o poveste mai frumoasă şi oameni mai buni, alte şanse şi o viaţă trăită frumos, nu aş fi crezut. Dar azi am dovada. Am dovada că nimic nu este de netrecut şi de neîndurat, că sufletul are puteri nebănuite de a se reclădi, că toate etapele grele ne fac mai puternici. Că IERI trebuie uitat şi că doar AZI și MÂINE contează, pentru că doar azi și mâine înseamnă noi șanse... 

Şterge-ţi lacrimile, adună-ţi forţele şi ieşi dintre cei patru pereţi. Iartă-i pe cei care te-au rănit cândva, desprinde-te de trecut şi nu mai irosi timp din viaţa ta. Ai un drum înainte și îţi datorezi zâmbete - nu lacrimi, fericire - nu tristeţe, visuri împlinite - nu eşecuri, o viață trăită frumos – nu irosită. Scapă de tot ce îţi îngreunează mersul şi mergi fără a mai privi înapoi. Îţi promit că într-o zi, mai curând decât îţi imaginezi, vei reuşi din nou să zbori! 

de Irina Binder 

joi, 18 decembrie 2014

Ce te faci când ai sufletul flămând şi nu ai cu ce să-l hrăneşti?


Există hrană ieftină, permisibilă tuturor, însă cu multe chimicale şi care dăunează grav sănătăţii. Există hrană cu preţ mediu, ţi-o poţi permite, însă, ţie, nu-ţi prieşte, nu poţi s-o digeri. Mai există hrană de calitate, însă, scumpă. Vreau ceva de mâncare pentru sufletul meu!

Avem abonamente la săli de fitness pentru muşchi, respectiv pentru a deveni femei şnur, programări la unghii, ne ungem cu toate cremele posibile şi imposibile pentru ten şi corp.

Pentru o seară în club, reprezentanţii sexului masculin afişează un zâmbet ştrengar şi o atitudine de macho, repetând în oglindă schema făcutului din ochi pentru domnişoare “agăţabile”. A! Obligatoriu, ceasul ăla bun, mai scump decât o maşină de spălat rufe. Da, se poartă haine ieftine cu accesorii scumpe…!

Pe ele, pe domnişoarele “agăţabile”, cade şifonierul şi sticla de parfum, fac exces de maclavaisuri şi de roşu pentru a transforma un chip drăguţ într-o păpuşă Chucky.

La bar, ea îl observă pe macho, îi face impresie bună ceasul, nu persoana lui, semnul avuţiei. Se întoarce la locul ei, clătinându-se pe cărămizile din picioare sprijinite pe nişte cuie. Cârpa care o acoperă e tăiată în aşa fel încât să provoace foame bărbatului macho. El vine către ea, îi şopteşte la ureche vorbe care o fac să zâmbească timid…cică! Nu vă trece prin cap, oare, ce i-a şoptit?! Cum nu?! Işi exprima mirarea cum de o fată atât de frumoasă şi de mirobolantă precum este ea, vine neînsoţită în club. Iar ea…e aproape udă…de emoţie! Intervine o pauză, căci domnişoara are nevoie la toaletă să-şi mai tencuiască puţin chipul şi să-şi mai ridice sânii din push-up. Iar restul poveştii…să fie la ei acolo! Deja nu mai suport scenariul, scenariu tipic din zilele noastre în nopţile din club.

Sufletului meu, sărmanul, ce să-i dau să mănânce?! O să se îmbolnavească de tristeţe de la atâta regim la care îl supun. Pentru că nu îi dau nici ieftinături cu chimicale, iar marfa de la promoţii e aproape expirată. Dar nici scumpeturi nu-mi permit, căci, ştiţi….calitatea tot la calitate trage… Dar poate am noroc şi produsul de calitate mult dorit va privi mai atent, şi prin celelalte rafturi mă va vedea pe mine într-un raft nepotrivit, aşezată acolo din vina merchandiserului.

de Luiza Ionescu
sursa: facebook

miercuri, 17 decembrie 2014

Totul în viață se întâmplă cu un motiv

"Propune-ți să fii fericit, nu bogat"

Te gândești că nu ești "norocos". Că nimic nu ți se întâmplă din senin. Că nu există surpriză plăcută și pentru tine. Și nu există destin. Te gândești că ai muncit prea mult de fiecare dată ca să obții ceva, că indiferent cât ai luptat în cele din urmă ai pierdut, că fiecare zi este o continuă încercare de a dovedi ceva lumii. Te gândești la câte ai de făcut și la cât de puțin ai realizat. Te gândești că greșești undeva, că nu se poate să fii tu cel mai ghinionist dintre toți cei pe care îi cunoști. Te gândești poate că nu meriți să ți se întâmple lucruri bune, plăcute, frumoase. Că este posibil să nu procedezi cum trebuie. Că este necesar să faci aceeași pași pe care și alții i-au făcut înaintea ta. Pe scurt te gândește să copiezi viața altora, bucată cu bucată, ca mai apoi să o reciți în fața lumii întregi. Dar, ghici ce. Nimeni nu te va aplauda. Nimeni nu te va auzi. Și nimeni nu te va înțelege. Te vei gândi iar și iar că pur și simplu te-ai născut fără "noroc". Te privești în oglindă și nu înțelegi ce este greșit, ce nu se potrivește. Te gândești la toate nimicurile posibile, la toate mărunțișurile, dar nu și la ce contează cu adevărat. Îți voi spune eu. Nu te gândești că TU ești principala eroare. Că de la tine pornește calculul greșit. Că indiferent cât vei munci sau cât efort vei depune rezultatul va fi tot cel eronat. În primul rând, plecăm de la premiza că nu suntem la fel de buni ca și exemplele din viața noastră. Cum gândurile influențează în mare parte atitudinea noastră, în momentul decisiv dăm înapoi fiindcă stima de sine scade iar respectul față de propria persoană este aproape nul. Ne lăsăm convinși și angrenați în această călătorie de vorbele celorlalți, de exemplele și de poveștile de succes ale altora și eșuăm să o finalizăm cu brio. Originalitatea ne lipsește cu desăvârșire și probabil gândind că o să fie bine dacă respectăm cantitatea și ingredientele rețetei perfecte vom ajunge să ne mai bucurăm de satisfacția unei munci bine făcute. Din viața ta lipsește inspirația și pasiunea, energia și determinarea, curajul și optimismul. Ești doar o copie din multe alte mii. Și vei continua să gândești prost și negativ dacă nu începi să-ți schimbi mentalitatea, dacă nu începi să lucrezi la propria dezvoltare . Tu ești cel care te reține, cel care te face să te îndoiești, cel care pune în cumpănă deciziile luate. Tu ești cel care stă între trecut și prezent, cel care gândește în loc să acționeze. Te gândești cu teamă la viitor pentru că nu poți să crezi că poți face ceva spectaculos cu viața ta, că ești destinat lucrurilor mărețe, că dacă vrei poți face orice. Efortul își arată rezultatul după ce refuzi să te oprești, după ce cazi și te ridici, după ce-ți alungi regretele și treci la treabă. Când ești la pământ, când deprimarea și tristețea îți bat la ușă, gândește-te la tot ceea ce contează cu adevărat pentru tine, și vei realiza că banii sau motivația financiară nu te fac om și nici nu îți aduc fericirea. Propune-ți să fii fericit, nu bogat. Propune-ți să fii tu însăți, nu altcineva.

de Anasstassya

marți, 16 decembrie 2014

Când ceva nu mai merge bine în cuplu


Relaţiile care încep să se rupă sunt uneori dificil de identificat.

Există o diferenţă între câteva certuri care apar într-o perioadă scurtă de timp şi o relaţie care începe să se corodeze (conflicte dese, distanţare emoţională, pierderea interesului şi a implicării).

Peste un timp, când situaţia are momente de ameliorare, relaţia ruptă nici nu mai pare că are într-adevăr probleme, totuşi, în spatele anumitor scene, relaţia se prăbuşeşte.

Când ceva se blochează într-o relaţie se întâmplă pentru că unul dintre parteneri începe să nu mai fie satisfăcut de comportamentul celuilalt şi să caute tot felul de pretexte pentru a-i submina puterea.

Se întâmplă asta când are loc retragerea afecţiunii dinspre obiectul iubirii şi astfel apare un dezechilibru de interes, de implicare.

“Semnele” unei relaţii care începe să şubrezească pot fi decodate, astfel:

• distanţare emoţională ce trage după sine scăderea implicării şi a încrederii;

• pierderea interesului pentru comunicare (lipsa dorinţei de a vorbi şi a-l asculta pe partener, nevoia de a ascunde informaţii sau de a ocoli anumite subiecte pentru a evita discuţiile, precum şi de a ascunde anumite trăiri/sentimente) şi pentru împărtăşirea experienţelor personale (nevoia de a face tot mai multe lucruri de unul singur) conduc la dispariţia sprijinului reciproc pe care partenerii şi-l acordau până în acel moment.

Dacă partenerul capătă obiceiul de a veni târziu acasă, argumentând că şedinţele la birou s-au intensificat sau dacă partenera încetează să mai prepare felul preferat de mâncare sau să se mai îngrijească de nevoile celuilalt, acesta poate fi un semn de avertizare că ar fi cazul să deschizi ochii la ce se întâmplă.

Încetăm să mai facem anumite lucruri pentru partener, să mai acordăm atenţie şi grijă faţă de nevoile partenerului în momentul în care începem să ne retragem afecţiunea şi să reacţionăm defensiv.

• un comportament defensiv tot mai accentuat ce se observă printr-o tendinţă de a critica-corecta continuu acţiunile partenerului şi o iritare crescută provocate de comportamentul acestuia.

Atunci când cineva greşeşte, nu este nepotrivit să-i atragi atenţia (în aşa fel încât să eviţi jignirea/umilirea); corectarea ocazională a greşelilor nu reprezintă un semn că relaţia se rupe, ci doar atunci când ea devine atracţia discuţiei se pune problema coroziunii.

Corectarea constantă semnifică faptul că partenerul a devenit extrem de vigilent şi caută nod în papură, simte nevoia să sancţioneze orice greşeală.

Astfel, partenerii încep să se simtă tot mai neglijaţi, să se retragă în propria cochilie şi să asculte tot mai puţin ce vine din partea celuilalt deoarece simt că orice ar face sau ar spune nu face decât să declanşeze critica şi revolta celuilalt.

Fiecare se simte victimă, tinde să-şi protejeze eul şi începe să se apere de eventuale insulte sau conflicte.

• viaţa sexuală reprezintă oglinda unei relaţii: dacă intimitatea fizică se diminuează sau dispare, discuţiile despre sex sunt blocate, deranjează sau sunt evitate de către partener, acestea sunt semne că interesul faţă de partener a fost deplasat în altă parte (eventual o altă persoană)

• certurile constante, indiferent dacă este vorba despre lucruri mari sau mărunte (despre bani, cumpărături, plimbatul câinelui,etc).

Într-o relaţie sănătoasă partenerii învaţă să lase lucrurile să curgă, în timp ce în cele fisurate aceştia petrec mai mult timp certându-se decât fiind iubitori unul cu celălalt.

• frustrarea spontană pentru lucruri mărunte care anterior nici nu ar fi fost remarcate sau ar fi fost o sursă de amuzament

• un nivel al aşteptărilor tot mai ridicat, de multe ori nejustificat: când disputele iau locul comunicării armonioase, avem tendinţa să avem aşteptări tot mai mari (să-l testăm, să-l punem la tot felul de încercări pe partener ) pentru că ne dorim, mai mult sau mai puţin conştient, să vedem cum celălalt eşuează, pierde teren.

Pe de-o parte acţionăm defensiv pentru a ne proteja eul, şi pe de altă parte trăim satisfacţia că celălalt nu mai dă randament, este tot mai inadecvat, ceea ce duce rapid la decepţie.

Dacă partenerul perceput într-o lumină negativă doreşte să salveze aparenţele unei relaţii care a devenit un teren sterp, poate încerca să împlinească aşteptările impuse, adică să devină ceea ce îşi doreşte partenerul şi atunci când nu reuşeşte să fie cuprins de frustrare şi depresie.

Rezultatul unei astfel de atitudini este iritare şi decepţie pentru cel care impune aşteptările şi sentimente de eşec şi tristeţe în dreptul celui care nu reuşeşte să împlinească aşteptări.

sursa:
http://www.psychologies.ro/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...