vineri, 28 iulie 2017

Depășește eșecul, succesul este ...destinul tău


Inconştientul oricărei vieţuitoare de pe Pământ tinde întotdeauna către viaţă. Puterea Vieţii se preumblă undeva, în abisurile inconştiente ale omului, ale păsării, ale animalului, ale florilor şi ale pomilor, învingând toate obstacolele cu o măiestrie de excepţie. Viaţa nu admite eşecurile niciodată. Viaţa nu eşuează, chiar dacă toate formele poartă înscris în ele şi un program al morţii, şi unul al distrugerii, şi unul al autodistrugerii. Schimbarea formelor nu schimbă viaţa şi, cum formele toate poartă în ele acest cod al vieţii, ele ştiu, în acelaşi timp, că Viaţa nu cunoaşte eşecul. Ceea ce numim eşec aparţine mai degrabă minţii decît Vieţii.

Păsările, animalele de pradă, or alte vieţuitoare, cărora le atribuim incapacităţi nenumărate, poate şi pentru a aşeza raţiunea umană pe un soclu, nu acceptă eşecul atât de uşor cum o face o fiinţă umană. Dacă leul n-ar depăşi eşecul de a fi vânat acum, ar sucomba cu specia sa cu tot în doi timpi şi-n trei mişcări. Dacă păsărilor li s-ar părea prea obositoare calea dintre o ţară rece şi una caldă, n-am mai admira stolurile ce se rotesc într-un dans sublim al vieţii, făcând cerul mai frumos şi viaţa mai veselă. Animalele resping eşecul şi sărbătoresc viaţa în fiecare clipă. Mintea animalului sau mintea păsării, în nebuneasca ei iraţionalitate (aceea pe care noi i-o atribuim, mai degrabă), încearcă iarăşi şi iarăşi până ce reuşeşte. Natura inconştientă a vieţuitoarelor le conduc către viaţă, iar acel dram de inteligenţă, care le determină să distingă lumea şi obiectele lumii înconjurătoare, „ştie” precis drumul către succes.

Omul, însă, cunoaşte în mod esenţial „eşecul” şi-i datorează cunoaşterea aceasta tocmai minţii, care-l face superior animalului. De îndată ce a înregistrat un eşec, omul nu are întotdeauna încăpăţânarea, motivaţia puternică şi pasiunea de a depăşi ..drama. Păsării nu-i este teamă să se avânte în aer, căci inconştientul său ştie că zborul înseamnă viaţă, libertate şi fericire. Omul, însă, ajunge - în anumite circumstanţe – să se teamă de mers, de înălţime, de spaţii închise, de alţi oameni, de copii, de păianjeni, de sucecs, de fericire, de dragoste, de poduri, de drumuri, de căi ferate, de moarte, de boală, de întuneric sau de lumină. Mintea îl conduce pe om în frica de frumuseţe şi de fericire, de dragoste şi de bucurie, la fel cum îl ghidează către frica de opusele acestora. În toate se poate întrezări rădăcina fricii de eşec, capabilă să paralizeze mintea raţională până acolo unde o poate şterge complet.

Instinctul către viaţă este o forţă inconştientă, care se opune întotdeauna eşecului, dar una pe care omul nu se bazează când crede cu prea mare tărie în mentalul său. Forţa vieţii ne coordonează perfect, numai că mintea raţională o poate folosi doar atunci când crede în ea. Din momentul în care mintea se bazează pe forţa vieţii, puterea omului se poate transforma în ceea ce numim putere miraculoasă. Forţa vieţii este forţa ascunsă în zborul păsării şi-n puterea animalului de a depăşi orice eşec. În puterea seminţei de a deveni într-o zi ..floare şi-n izbînda… embrionului de a se transforma în copil. Să fii încăpăţânat ca o pasăre, care vrea să zboare întâia oară, ca o sămînţă, ce se avântă în existenţă către starea de floare, ca embrionul, programat să devină...copil, şi atunci vei şti că şi tu eşti făcut pentru succes, făcut să fii – simbolic – pasăre, copil sau un fir de iarbă în existenţă...
 
Să mergi mereu către succes, la fel ca Viața... din tine!
 
Paşi către tine însuţi - Maria Timuc

joi, 27 iulie 2017

Iubirea Lui Dumnezeu îşi găseşte sieşi mereu o altă cale către inima omului în permanentă schimbare, decât aceea pe care ne-o imaginăm noi.

 
Giganții mei...

Nu am întâlnit mulţi oameni care să mă propulseze în viaţă cu acea forţă extraordinară a bunătăţii fireşti, de care numai un om cernut prin sita binelui şi a răului poate da dovadă în totalitate. Au fost puţini.

Giganţi ai binelui, sub a căror umbră mi-a poposit cu bucurie şi mi s-a odihnit cu folos sufletesc sinele obosit şi amărât de arşiţa vieţii.

Oameni care şi-au transformat durerea în fabrică de pâine pentru muritorii de foame la capitolul speranţă. Oameni care şi-au înţeles pe deplin menirea şi care au acceptat să plătească orice preţ în schimbul vindecării acelora de lângă ei, fără să crâcnească, fără să se vaite, fără să îşi întoarcă privirea spre ceea ce au de pierdut la schimb, ci numai cu privirea aţintită-nainte la ceea ce au de câştigat.

Nu ştiu de ce anume a trebuit să îi întâlnesc tocmai pe ei. Le-am simţit de atâtea ori răsuflarea greoaie sub povara crucii pe care o duceau şi mă simţeam neputincios, nu în a-i ajuta, ci doar privind la acest spectacol fantastic al vieții, care mi se derula în faţa ochilor mei somnoroşi, pas cu pas. Probabil că, în viaţa acestor fiinţe, vor fi fost multe dimineţi mai puţin răcoroase în care singura mângâiere nu putea fi decât lacrima de întristare.

Însă acum, eu îi vedeam zâmbind. Acea bucurie care îţi aşterne lumină pe chip şi devine dătătoare de viaţă oricărui spectator ivit în preajma ta prin cine ştie rânduieli complicate venite de Sus.

M-am gândit de foarte multe ori dacă eu va trebui să ajung asemenea lor şi cum va fi acest lucru, mai ales când nu reuşesc să găsesc nici cea mai mică asemănare între stările mele de spirit şi acea lumină orbitoare a bunătăţii lor.

Chipul de bunic al sfântului Nicolae sau al blândului şi mult mediatizatului Moş Crăciun, ar putea cu uşurinţă să aducă oarece lumină în intunericul minţii celui care încearcă să vizualizeze trăsăturile acestor giganţi ai binelui.

Pot spune despre ei doar atât: nu toţi erau învăţaţi; nu toţi erau bătrâni; nu toţi Îl cunoscuseră pe Dumnezeu din tinereţile lor mult împãtimite; nu toţi aveau mamă şi tată; nu toţi au fost oameni simpli, ci unii celebri, alţii artişti, alţii pedagogi iscusiţi, fiecare cu talantul său.

Dar toţi aveau în comun acelaşi lucru: bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu şi fericirea de a-l fi cunoscut în plenitudinea harului mângâierii şi rânduielii Dumnezeieşti.

Unii l-au cunoscut iubind păcatul şi urând virtutea. Alţii invers, iar cei mai mulţi din bucuria şi tristeţea reflectate la intensitate maximă a primelor două categorii de oameni menţionate.

Iubirea Lui Dumnezeu îşi găseşte sieşi mereu o altă cale către inima omului în permanentă schimbare, decât aceea pe care ne-o imaginăm noi.

sursa: https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

miercuri, 26 iulie 2017

Binele învinge întotdeauna, nu există un război.

 
În viaţă, cei mai mulţi oameni sunt nevoiţi să lupte cu ei înşişi. Frumuseţea unui om se ascunde dincolo de aspectul fizic.

Dacă ceva te chinuie, în special tu şi compromisurile pe care le faci pentru a câştiga oameni sau lucruri şi crezi că viaţa e o luptă, convingerile tale se datorează modului în care ai fost format. În realitate nu există nimic de câştigat nici de pierdut. Tot ceea ce există eşti tu, împreună cu iubirea care aşteaptă să ţi se descopere.

Înţelegând acestea, câteodată te vei uimi renunţând la lucruri pentru care altă dată luptai, de această dată pentru a salva prietenii. Un om este mai important decât o maşină sau decât zece. În viaţă ai nevoie să ştii când să renunţi, să ştii când să laşi de la tine şi când să lupţi. Fii matur, trăieşte ca un profesionist, satisfacţia va fi premiul tău care nu se va pierde niciodată.

Binele învinge întotdeauna, tu ai capacitatea să mişti stele. Dragostea trebuie să îţi ucidă mintea ca să înflorească inima. Apoi mintea ta va fi eliberată şi updatată, fiindcă cea veche te minţea şi lucra împotriva ta. Răul, cu cât te va răni mai tare vei creşte şi îl vei distruge cu armele sale. Tu nu poţi să mori, eşti o fiinţă atât de importantă, nici nu ştii.

Binele învinge întotdeauna. Prin bine devii conştient că nu eşti nevoit să te lupţi cu nimeni, că nu ai adversar, doar răul trăieşte în război fiindcă e prea mic. Răul a vrut să se facă vizibil într-un Univers al dragostei care stăpâneşte în veac. Binele învinge întotdeauna, adevărul iese la iveală, iluzia este timpurie, iar viaţa este o călătorie care poate fi trăită cu bucurie. În viaţă ai nevoie să cobori cât mai adânc ca să clădeşti Cerul. Schimbarea pleacă de la mine, dacă aş fi în locul tău mi-aş spune acelaşi lucru şi l-aş face.

Da, ai nevoie să cobori cât mai adânc, să cunoşti şi să simţi pe pielea ta ca să clădeşti Împărăţia. Raiul va fi creat de oameni. La fel ca un copac ale cărui rădăcini cu cât se înfig în pământ mai adânc cu atât coroana se înalţă către cer. La fel ca pomul, omul creşte în ambele situaţii, în „Hristos“ şi în „diavol“, cunoaşterea îi oferă astăzi această posibilitate. Conştienţa omului fluctuează la ambele capete, iar la final alege unde să rămână. Tocmai de aceea pentru cei care trăiesc jos e aproape imposibil să înţeleagă şi să creadă atunci când conştienţa le povesteşte ce a văzut sus.

Jos e rece, e întuneric, e gol şi apăsător, iar în mediul înconjurător dăinuie pericole. Sus luminează razele Soarelui dintâi, acolo dăinuie dragostea, căldura şi îţi taie respiraţia emoţia transmisă de peisajul viu. Şi cum ai putea să le spui celor de jos ce ai văzut sus, ori cum ar putea ei să creadă că există păduri nesfârşite nu doar copacul rădăcinii unde locuiesc, când ei nici lui nu i-au văzut coroana sau nici măcar nu sunt conştienţi că aceasta există?
Binele învinge întotdeauna, conştientizarea

Chiar dacă nu ţi-ai găsit pe nimeni alături şi eşti nevoit să trăieşti singur, eşti bun, frumos şi preţios. Chiar dacă ai făcut alegeri de care astăzi nu eşti mândru, eşti bun, frumos şi preţios. Chiar şi dacă nu ai bani eşti bun, frumos şi preţios. Dacă nu te-a înţeles nimeni niciodată eşti bun, frumos şi preţios, iar lista poate continua, binele învinge întotdeauna!

Încetează să te mai cerţi cu cei pe care îi iubeşti, ca să nu rămâi aşa. Orice acţiune devenită obişnuinţă îţi modelează caracterul. În schimb admiră dimineţi, iubeşte oameni şi bucură-te de viaţă. Acum repetă după mine, admir dimineţi, iubesc oameni şi mă bucur de viaţă.

Când priveşti răsăritul, păsările, oamenii, realizează că nu vei sta o veşnicie în preajma lor şi că nu ai timp să te plictiseşti sau să nu iubeşti. Fiecare moment este unic şi preţios şi merită simţit la intensitate maximă, poate doar cafeaua este aceeaşi. Atunci când eşti recunoscător şi te bucuri Universul e recunoscător şi se bucură că darurile pe care le-a trimis către tine te-au satisfăcut. Atunci îţi va mai trimite, tu trebuie doar să îmbrăţişezi oportunităţile pe care viaţa ţi le oferă. Speră…

Iertarea se aplică celor care fac rău, evident. Nu îi poţi ierta pe cei care nu ţi-au greşit cu nimic, pe ei poţi decât să îi iubeşti. Starea naturală a unui om este să iubească. Iertarea este întoarcerea la această stare, după pauzele pe care le luăm străduindu-ne să le înţelegem comportamentul celor care ne rănesc. Iertarea nu are legătură cu ei, are legătură cu tine, pleci şi te întorci, pleci şi te întorci, ei doar îţi oferă această oportunitate. Atunci când vrei să ierţi nu te gândi la ei, gândeşte-te la tine. Meriţi să redevii liniştit şi fericit? Atunci iartă şi te vei elibera, iar rănile ţi se vor vindeca.

Binele învinge întotdeauna, frica de nimic.

Binele învinge întotdeauna, realizează că nu îi ierţi pentru ei, îi ierţi pentru tine, atunci descoperi Cine eşti şi iubeşti tot ce întâlneşti. Fiindcă totul a plecat de la tine cândva, lumea cu tot ce este în ea. Iubirea ţi-a clădit inima cunoscând durerea, astfel ai dobândit puterea. Amintirea acestora îţi redă identitatea. Ca acest proces să devină posibil ai avut nevoie să cunoşti iluzia prin care lumea a creat împărăţia, materia, controlul, uitarea, suferinţa şi apoi biruinţa ta.

Binele învinge întotdeauna. Dacă tu eşti bine poţi transmite starea ta şi altora, fiindcă te dăruieşti pe tine lor. Sacrificiul te înalţă pe cea mai înaltă treaptă spirituală.

***

Miracolul dragostei constă în a nu deţine absolut nimic şi a dărui totul. Fiindcă nu vei lua nimic cu tine, doar pe tine.


de Alberto Bacoi

duminică, 23 iulie 2017

Dacă voi nu mă mai vreţi, nici eu nu vă mai vreu!


Târziu, chiar foarte târziu pentru bunăstarea mea emoţională am învăţat să interpretez corect tăcerea sau absenţa oamenilor şi am învăţat deasemenea să le practic. Mare parte din viaţa mea am fost dependentă de prezenţa oamenilor în viaţa mea, dar cu timpul am reuşit să-mi câştig independenţa emoţională. Asta m-a costat multe lacrimi plânse şi neplânse de dezamăgire. M-am consumat o vreme, fiind furioasă şi simţindu-mă nedreptăţită. Astăzi nu mă mai simt aşa. Astăzi merg mai departe cu mai multă uşurinţă şi nu mai sunt dispusă să accept de la nimeni resturi de prietenie, de atenţie ori de apreciere.

Oamenii îţi dezvăluie cele mai multe lucruri atunci când se retrag în tăcere. Absenţa spune mai multe decât prezenţa. Trăim în epoca în care prieteniile se nasc şi se sfârşesc pe Facebook, în care oamenii nu mai comunică faţă în faţă ca să-şi spună ce au, în care îmbrăţisările sunt nişte emoticoane care mai de care mai împopoţonate şi mai false, în care totul se rezumă la un singur click, în care se păstrează aparenţele doar de ochii lumii, în care ne prefacem că suntem prieteni până într-o zi, când ca prin magie, nu mai suntem.

În mod ironic sau nu şi eu am ales această cale de retragere. În tăcere. Pare lipsită de complicaţii şi într-o oarecare măsură chiar aşa este. Te scuteşte de explicaţiile inutile şi de complezenţă pe care le-ai putea primi. Te scuteşte de replici scurte şi seci care te asigură că totul e în regulă deşi e mai mult decât evident că nu este.

Lăpuşneanu era un nebun, serios, căci dacă voi nu mă mai vreţi, nici eu nu vă mai vreu! Fără regrete, fără drame, fără resentimente. Unele prietenii rezistă în ciuda oricărui obstacol, altele nu. Unele iubiri sunt eterne, altele sunt condamnate eşecului dinainte de a se naşte. Sunt legi nescrise, dar trăite. Sau suferite.

Cei care te dezamăgesc cel mai mult în lumea asta sunt oamenii pe care îi crezi cel mai puţin în stare să o facă. Ne-am convins cu toţii de asta. Te trezeşti într-o dimineaţă şi nu mai ai prieteni adevăraţi. Uneori nici măcar nu ştii de ce şi rămâi cu o mulţime de întrebări. Dar poate că este mai bine să nu ai toate răspunsurile. Uneori tăcerea şi absenţa sunt cele mai bune lucruri pe care le poate face un om pentru tine. Credeţi-mă pe cuvânt!

de Iustina Dinulescu

marți, 18 iulie 2017

Hai să ne bucurăm de fiecare clipă, cu tot ce înseamnă ea, să ne bucurăm cu toate simţurile noastre!

Învăţăm să apreciem lucrurile simple abia când le pierdem!
“Viaţa e prea scurtă - sau prea lungă - pentru ca eu să îmi permit luxul de-a mi-o trăi atât de rău.” – Paulo Coehlo


Trec zilele şi ne pierdem timpul vorbind, dezbătând vieţile noastre, vieţile celor din jurul nostru, bârfim, suntem plini de ranchiună şi superficialitate. Gândim limitat, în acelaşi cerc vicios, ne plângem că suntem obosiţi şi stresaţi, că nu avem bani, că nu găsim persoana potrivită. Dar nu suntem noi oare patetici puţin? În acest plânset continuu? Nu suntem oare indolenţi? Când avem ocazia în fiecare clipă să ne schimbăm destinul şi să facem ceea ce ne face cu adevărat fericiţi?

Cred că am uitat cu desăvârşire să trăim, să iubim, să apreciem lucrurile simple care dau sens vieţii, în goana noastră după succes, carieră, iubire adevărată. Când v-aţi bucurat ultima dată de gustul cafelei de dimineaţă? Când v-aţi lăsat pierduţi în admiraţie pentru apusul ce soarele îl desenează pe cer? Când v-aţi plimbat prin ploaie ultima dată? Răspunsurile pe care le dăm la întrebările acestea ne arată cât de searbădă ne este viaţa.

Ce s-ar întâmpla dacă mâine am rămâne fără vedere?

Doamne, cât de mult am mai tânji după apusuri şi răsărituri, fără să le mai putem revedea niciodată. Ne-am chinui cu ochii minţii să înviem amintirea unui apus, dar oare am putea, la cât de nepăsători am fost ?

Cum ar fi să nu mai putem să mergem, această simplă acţiune motorie ce o facem atât de involuntar? Să nu mai putem simţi iarba în tălpi, să nu mai putem simţi asfaltul cald cum ne gâdilă simţurile? Ne-am dori să alergăm în neştire, să ne plimbam ore în şir pe jos.

Ce aţi face dacă aţi şti că mai aveţi un an de trăit? Câte lucruri aveţi în minte? Câte cuvinte nerostite? Câte regrete? Câte planuri? Câte vise? Câte persoane de cunoscut şi iubit?

De ce nu ne bucurăm de adierea vântului de dimineaţă? De razele de soare ce ne bronzează chipurile?

Ce mă întristează cel mai tare este că tot timpul trebuie să învăţăm lecţii de viaţă în cele mai crunte moduri, pentru a ajunge să apreciem ce avem cu adevărat. Nu suntem fericiţi niciodată cu viaţa noastră decât atunci când ceva se întâmplă şi frânge echilibrul din ea, sau ne răpeşte ceva drag. Să fim oare atât de orbi?

Hai să ne bucurăm de fiecare clipă, cu tot ce înseamnă ea, să ne bucurăm cu toate simţurile noastre!

luni, 17 iulie 2017

În așteptarea bărbatului perfect...

 
În concluzie: TOATE merităm bărbați de bărbați, frumos ambalați, educați, pedanți, responsabili, bogați, cu simțul umorului, tandri, romantici, buni soți, tați, amanți, bucătari și whatever. Iar noi nu trebuie să facem niciun efort să-i merităm, fiindcă îi merităm deja prin definiție, doar așa... pentru că suntem femei.
 
Iar dacă nu-i găsim pe feții frumoși gata pregătiți să ne ofere relația și viața perfectă, mai bine stăm singure. Nu facem niciun compromis. E mai bine singure decât să adormim în brațele unui tip modest, obișnuit și cu defecte și minusuri), care are un job obișnuit, dar care este bun și blând, care nu ne poate oferi neapărat toate lucrurile la care noi visăm (poșetuțe, excursiuțe, spa-uțe, mașinuțe), dar care ne poate iubi și ne poate face fericite, alături de care să putem evolua, să putem construi, să trăim frumos, pur și simplu.
 
Și așteptăm. Că doar colcăie lumea de bărbați perfecți pentru noi, frumos ambalați și crescuți de mamele lor special pentru noi, prințesele. Iar noi avem oricum tot timpul din lume, nu?
 
În acest timp, există totuși și femei mai puțin pretențioase, mai puțin pline de ele, mai puțin preocupate de părerea lumii și mai mult preocupate de viața lor... Femei care trăiesc prezentul și care nu așteaptă bărbatul perfect pentru a-l iubi și a se lăsa iubite. Sunt acele femei care n-au nevoie de lucruri și de statuturi sociale pentru a iubi și pentru a fi fericite. Sunt acele femei care nu adorm singure, de a căror fericire se bucură cineva și ale căror lacrimi le șterge cineva. Sunt acele femei dispuse să se simtă ale cuiva. Și nu, nu sunt deloc femei proaste sau cu ambiții limitate, ci au altă scară de valori și așteptări mai realiste. Sunt acele femei care nu așteaptă după iluzii frumoase și care au aspirații mai mari decât să primească totul de-a gata. Poate de aceea ele devin cea mai frumoasă variantă a lor și contribuie la evoluția bărbaților lor, ajutându-i să devină oameni de calitate, tați minunați și prieteni pe viață...
 
Ele știu că frumusețea, bunătatea și valoarea se cultivă cu iubire, nu cresc pe câmpii... și nu pot fi cumpărate cu bani.
 
de Irina Binder

joi, 13 iulie 2017

Sfaturi valoroase de la o femeie de 92 de ani către toate femeile din lume: “Când vrei să plângi: ține-te, suferă și mergi înainte!”

 
Dona Maria Jilo este o femeie de 92 de ani de o eleganță specială. În fiecare dimineață la ora 8:00, Dona este deja îmbrăcată, coafată, machiată modest, deși are o vedere slabă.
 
Femeia nu încetează să acorde timp îngrijirii personale și știe care este rețeta tinereții, sau de fapt rețetele.
 
1. Nu vă gândiți la cifrele care nu există. Aici mă refer la vârstă, greutate și înălțime. Lasă-i pe medici să se preocupe de asta.

2. Păstrează relațiile doar cu oamenii veseli. Cei nemulțumiți și pesimiști te vor trage la pământ.

3. Continuă să înveți. Cunoaște mai multe despre computer, artizanat, grădinărit, orice. Nu lăsa creierul să lenevească.

4. Prețuiește orice mărunțiș. Bucură-te de el la maxim.

5. Râzi cât mai des, tare și mult. Râzi până vei obosi. Și dacă ai un prieten care te face să râzi mult, stai cât mai mult în preajma lui.

6. Când vrei să plângi: ține-te, suferă și mergi înainte. Unicul om care îți va fi alături toată viața ești tu. Trăiește până ești în viață.

7. Înconjoară-te cu tot ceea ce iubești. Fie este vorba despre familie, animale, plante, hobby, orice. Casa ta este refugiul tău. Nu o abandona.

8. Ai grijă de sănătatea ta. Dacă ești bine, ține-o tot așa. Dacă ai sănătatea instabilă, întărește-o. Dacă nu o poți întări, apelează la un ajutor.

9. Nu reveni acolo unde persistă sentimentul de vinovăție. Mergi oricunde, numai nu acolo unde există o vină.

10. Spune-le celor dragi cât de mult îi iubești și folosește orice ocazie să petreci timpul cu ei.
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...