luni, 18 iunie 2018

Gândești prea mult și trăiești prea puțin


Gândești prea mult și trăiești prea puțin, ți-ai abandonat identitatea. Astăzi te afli sub stăpânirea gândurilor care îți accelerează îmbătrânirea. Te întrebi de ce ar fi bine să gândești mai puțin și să cauți însă să simți viața mai intens? Deoarece neîmplinirea și suferința vin prin gândire, în vreme ce vindecarea ori starea de bine provin din străfundul ființei care ești.

Nimeni nu te înțelege cu adevărat, nici familia ori prietenii apropiați, nici măcar persoana iubită de la care ai cerșit sute de ore de atenție în ultimii ani, degeaba. Atâtea clarificări. Aceleași discuții. Privești în gol. Gândești prea mult în speranța că va apărea sclipirea aceea care va transforma în bine viața ta. Unde este acea jumătate despre care ți s-a spus că te va completa? Poate ai greșit tu cu ceva.

Când nu știi ce să mai faci cu viața care ți s-a dat așteaptă să fii inspirat, totuși fii vigilent. Inspirația te vizitează de fiecare dată, tu ai nevoie să fii sensibil ca o petală purtată de vânt ca să o recepționezi. În majoritatea dintre cazuri soluțiile apar chiar înaintea problemelor, provocările ni le adresăm noi înșine ca să le aplicăm, ca să experimentăm vindecarea, creșterea, iar în final desăvârșirea.

Fii mai îngăduitor cu tine și nu te mai persecuta cu gândirea, tu gândești prea mult. Lasă viața să curgă. Renunță la coordonarea mentală, ba îmbrățișează ordinea naturală care se găsește în tot. În viață nu trebuie să realizezi nimic, nu ești obligat să ajungi nicăieri. Exiști, aceasta înseamnă că tu ești rezultatul pe care cauți să îl obții. Îngrijește-te de tine, nu investi doar în dezvoltarea aspectului fizic, omul este zece la sută aspect restul e esență, tot așa cum un automobil nu este doar o caroserie.

Gândești prea mult iar gândurile au puterea de a îți decide soarta dacă sunt lăsate. Atunci ele te iau în stăpânire și încetezi să fii un om liber, doar că tu nu ești gândurile tale. Gândurile vin și pleacă dar ele pot să stârnească emoții negative, să învie trecutul și să provoace boli de natură fizică sau psihică. Caută o modalitate prin care să le rărești ori selectează-le. De cele mai multe ori tiranul care te asuprește e chiar mintea ta, chiar dacă tu arăți cu degetul în jur acuzând pe toată lumea.

Măsoară-ți viața pe care o trăiești și răspunde la întrebarea, tu ce faci ca să te joci? Ce te entuziasmează, ce te face să vibrezi? Nu uita că omul rămâne un copil indiferent că trupul său îmbătrânește și moare, că se nasc și trăiesc iar și repetă procesul, în Univers nu există suflete bătrâne.

Aproape fiecare gând care îți trece prin minte este condiționat de trecut ori de viitor, de aceea nu mai simți liniștea. Fiindcă liniștea se simte în prezent. Faptul că percepi prezentul doar ca pe un mijloc prin care să ajungi la succesul închipuit te lipsește de ea. Și tu vinzi recunoștința de care te-ai putea bucura chiar acum, în speranța obținerii unui bine mai bun decât binele care e gata să îți confere starea de bine după care tânjești, chiar acum.

Tu ai potențial și energie dar ceva te ține pe loc, gândești prea mult. În momentul când îți vei depăși blocajul, acea micuță barieră de care te ții agățat, vei putea să te bucuri de abundența fară margini a vieții eterne și de aventurile nelimitate care au fost ascunse în mister.

Atunci când nu poți lua o decizie cu privire la un anumit aspect al vieții tale, iar din acest motiv te consideri un om laș, când conștientizezi faptul că te temi de schimbare, când nu poți să ieși dintr-o relație care nu îți priește sau nu îți poți părăsi vechii prieteni, familia, țara sau trecutul ca să înaintezi pe drumul tău pe oriunde te va conduce viața și te frămânți, atunci să cunoști faptul că în trecut ceva te-a determinat să îți stabilești o limită. Identifică bariera și debarasează-te de ea.

 
Gândești prea mult, simte liber!

Oamenii împliniți sunt cei care își găsesc o sursă motivațională în interior. Există două tipuri de astfel de stimulent, interior și exterior. Cel interior îți consolidează împlinirea ta ca ființă, te face independent de orice împrejurare. Cel exterior se manifestă prin râvna pe care ți-o poartă alți oameni în momentele când reușești să urci pe scenă. Fă un pas înapoi și observă-te, doar invidia celorlalți îți mai provoacă plăcere?

Există o satisfacție care izvorăște din interior atunci când oferi ajutor dar și o satisfacție care vine din exterior când ieși în câștig în fața cuiva, când profiți de vulnerabilitatea altuia. Deoarece în toate câte există există un adevăr și o înfățișare aparentă.

Eu îți doresc să fii înconjurat de oameni sinceri și altruiști. Nu uita să bei din izvorul vieții când oamenii vor uita să te prețuiască, aceasta ca să nu te ofilești și să nu uiți cine ești. Lumea este o amestecătură de invenții care creează confuzii, scopul fiind acela de a te îndepărta de natura ta. Și toți se oferă să îți dăruiască soluțiile lor ca să le rămâi dator cu ceva. Mulți practică influențarea pe oamenii cărora le lipsește conștientizarea.

Dar dacă ești tu cel a cărui responsabilitate este să ia deciziile? Dacă nimeni altcineva nu ar putea să trăiască viața ta în locul tău? Poate că puterea se află în interiorul tău și nu este nevoie să urmezi pe cineva ci să te descoperi pe tine, fără să te atașezi de învățătura cuiva. Sunt convins că ai toate soluțiile sau că nu ai nevoie de ele. Simte liber!
 

joi, 14 iunie 2018

Ca oricare alt om, sunt jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”.


Sunt vulnerabilă, am slăbiciuni, defecte și uneori mai clachez. Obosesc și vreau să mă dau bătută sau chiar renunț definitiv atunci când într-adevăr nu mai pot. Mai cad și cred că nu am să mă ridic niciodată. Dar până la urmă nu așa facem toți? Asta nu înseamnă că suntem slabi, înseamnă că suntem oameni și e normal să obosim. Însă nu e normal să ne învinovățim pentru micile slăbiciuni. Toți le aveam, numai că unii le ascund mai bine.

Nu am reușit mereu să fiu puternică. Au fost momente în care am simțit că cedez și am cedat. Poate nu am arătat asta tuturor, poate sunt puțini aceia care știu ce a fost în sufletul meu în anumite momente, cât de obosită eram, dar nu am fost mereu puternică. Cine e? Nimeni nu poate lupta fără încetare, fără vreun răgaz. Nimeni nu poate rezista fără momente în care să își tragă sufletul și să se liniștească.

Spun toate astea pentru că mulți oameni se învinovățesc pentru momentele lor de slăbiciune. Și nu ar trebui. Cu toții le avem. Nu ai cum să fii o stană de piatră pe care nu o mișcă și nu o afectează nimic. Nu ai cum să lupți la nesfârșit fără să îți încarci bateriile… De suflet vorbesc.

Acum nu îmi mai e teamă să recunosc că am cedat de multe ori și că mai apoi m-am ambiționat și mai tare să reușesc. Nu îmi mai e teamă să recunosc că am slăbiciuni, dar le cunosc și e mai bine să știi care sunt punctele tale slabe pentru că te poți apăra mai ușor atunci când ceilalți încearcă să te rănească… Și cu siguranță vor încerca. Iar uneori obosesc. Dar iau o pauză, mă liniștesc și apoi merg mai departe. 

sursa: http://damadetrefla.com/
                              

luni, 11 iunie 2018

Toată lumea gândește că știe ce înseamnă să fii fericit. Dar nu tot ce se gândește si ce se spune despre fericire este întru totul corect și exact.

 
Ce este fericirea permanentă?

Omul consideră că fericirea nu se poate permanentiza! El consideră că fericirea este de moment, pentru câteva minute, pentru câteva ore sau pentru câteva zile, dar nu este permanentă. Dar de ce zice atunci: Sunt fericit? Pentru că nu știe ce este fericirea! Realitatea este următoarea: dacă nu-i permanentă, nu este fericire. Astfel, de cum vei avea o senzație ce îți permie să te bucuri un pic, să te destinzi un pic, să te simți mai bine…consideri că ești fericit, deși nu ai o idee clară a ceea ce înseamnă fericirea?! Și dacă nu știi ce înseamnă fericirea, de unde știi că ești fericit? Doar pentru că așa îți place ție să crezi?
Da, da: confunzi fericirea cu o senzație.

Fericirea este acea stare de conștiință, în care cunoști acel echilibru – moral, emoțional, spiritual – pe care nimeni și nimic nu-l tulbură, nu-l umbrește și nu-l perturbă. Asta nu poate dura un moment; ceea ce este mai important este faptul că fericirea este o stare de echilibru între toate elementele ființei umane: între gândire, emoții, voință, conștiință și corpul fizic.
Fericirea este o stare de conștiință. Este o stare a conștiinței pe care o poți provoca prin educație.

Să îți dau un exemplu. Au fost oameni în viața mea care mă iubeau și erau absolut convinși de această realitate. Eu, însă, nu eram atât de convins: voiam să văd cât timp va dura. Și n-a durat… Ba, mai mult chiar, adesea emoțiile pozitive s-au schimbat în contrariul lor: indiferență sau emoții negative. De ce? Pentru că oamenii nu știu cum se transformă lucrurile dintr-unul într-altul. Eu, însă, am studiat toate acestea. Atunci când cineva este foarte entuziast, și-mi arată că este gata să facă lucruri formidabile, eu reflectez. Cred, bineînțeles: pentru moment, pentru un anumit timp, da. Dar pentru mine ceea ce contează este să fie durabil. Ei bine, sunt oameni care nu se manifestă și nu epatează cu pozitivismul lor, dar la ei se găsește o dragoste care durează toată viața. Si iată cum, după aceea, eu sunt absolut convins. Pentru că este durabil. Acesta este criteriul.

Subiectivismul face ravagii…

Oamenii nu prea se cunosc aceste lucruri, pentru că oamenii nu au un criteriu. Așa se face că oamenii se pot înșela. Spre exemplu, un băiat este îndrăgostit de o fată. Ei bine, el îi vorbește și îi scrie entuziast, îi prezintă lucrurile cum că toată viata și în eternitate o va iubi etc. Iar biata fată, neavând criterii, îl crede și îl urmează. Dar, la un moment relația sucombă, căci el începe să se poarte urât. Și atunci se separă, se despart… De ce ? Pentru că nu au găsit criterii, legate de formele pe care le poate lua o relație, în lumea subiectivă.
Omul subiectiv nu are viziune de ansamblu, de aceea se înșeală fără încetare. Ar fi avut nevoie să învețe anumite lucruri, care-i lipsesc: ce înseamnă o relație, cum gândește un bărbat, cum gândește o femeie, cum se comunică. Dar micile plăceri, sunt mai importante, pentru omul subiectiv. În vreme ce educația, a, nu!, asta nu: este obositor, este plictisitor, este…

Si-acum, poți vedea aceasta în toate domeniile? Dar în toate domeniile! Această viziune este foarte importantă, pentru că ea joacă un rol în menținerea fericirii tale: te poate duce, în timp, la paradigme mult mai îndepărtate și mai dificil de înțeles, pentru ceilalți, dar nu și pentru tine.

Cei care iubesc, au o afinitate cu toți cei care iubesc; oamenii pozitivi au o afinitate pentru oamenii pozitivi. La fel se întâmplă în toate.

Fericirea înseamnă afinitate. Ce este afinitatea? Afinitatea este a trăi un unison: de a face schimburi, de a înțelege, de a se uni, de a se amesteca. Adică: de a vibra împreună, de a avea atracție spre a putea fi împreună.
 
sursa: facebook

joi, 7 iunie 2018

Portretul omului mișto

 
După cum vedeți, am preferat să scriu ‘mișto’, nu frumos! Iar motivul este simplu – frumusețea este relativă și îmbracă o plajă stufoasă de discuție.

Știu că ‘mișto’ poate zgâria anumite retine, știu că pare un termen golănesc, însă îmi asum acest cuvânt.

De la bun început, trebuie să vă spun că oamenii ăștia există, trăiesc printre noi, însă nu s-au născut așa, ci au devenit așa.

Iar dacă ar fi să îl creionăm pe omul mișto într-o frază, indiferent că vorbim despre un bărbat sau o femeie, am spune așa: omul mișto este cel care te atrage prin bunătate, prin dezvoltare și prin șarm.

Vedeți, am pus bunătatea ca primă caracteristică. Și e firesc, pentru că și un psihopat poate fi dezvoltat și șarmant Numai că dacă nu există bunătate, nu mai vorbim despre oameni mișto, ci despre manipulatori.

Okay, acum, că am pus lucrurile pe un oarecare făgaș logic, ar fi momentul să-l descriem puțin pe omul ăsta mișto.

Așadar, omul mișto arată așa:

1. Nu se plânge (nu-și plânge de milă)
Să nu înțelegeți că omul mișto nu are probleme. Are, ca orice alt om. Cu toate acestea, el reușește să facă din rahat bici, adică să vadă oportunități din orice sursă de nemulțumire. Și nu, omul mișto nu umblă tot timpul cu un zâmbet tâmp pe față, afișând o exaltare irațională, ci este prezent în propria viață și este orientat spre soluții, nu spre probleme, spre rezolvare, nu spre victimizare.

2. Ascultă
Omul mișto prețuiește conexiunea inter-umană, îi știe valoarea și este mereu curios atunci când intră în contact cu ceilalți. De aceea, de fiecare dată când vorbește cu cineva, el încearcă să vadă ce este viu și bun în acea persoană. Astfel, în prezența omului mișto, oricine va avea senzația că este auzit și văzut. Asta înseamnă conexiune reală…

3. Acționează
El știe că nu e suficient să-ți dorești sau să visezi. Nimeni nu-ți dă, nimic nu-ți pică din cer. Iar măria sa Universul acționează doar în favoarea celor care mizează pe acțiune.

4. Este responsabil
Omul mișto își analizează mereu propria contribuție la orice problemă apare în viața lui. Sigur, pare ușor să dai vina pe alții, însă omul mișto știe că asta nu-l va ajuta să evolueze. Drept urmare, de fiecare dată când apare o problemă, omul mișto se întreabă: care e rolul meu în povestea asta?

5. Are preocupări-resursă
Omul mișto știe că fericirea este un cumul de obiceiuri sănătoase. Drept urmare, el nu se închide în viața de cuplu, ci își păstrează vii o serie întreagă de activități care îi oferă sens: face sport, socializează, iese la degustări, la teatru, la film, citește, cunoaște oameni noi etc…
Astfel, dacă se întâmplă ca relația lui să nu mai meargă, el nu va rămâne niciodată descoperit, nu se va întreba niciodată: ce fac acum cu timpul ăsta apărut din senin?

6. Se informează
Nu de pe site-uri obscure, care prezintă traduceri dubioase ale unor pseudo-oamenii de știință ruși, ci din surse cât se poate de credibile. În plus, el are grijă de propriul sistem de valori și își cultivă abilitățile despre care știe că încă nu sunt la nivelul dorit.

7. Comunică
Un om mișto este convins de faptul că ceilalți nu au capacitatea de a ghici gânduri sau așteptări, deși asta ar rezolva majoritatea problemelor mondiale. Așa că, pornește la lucru și… comunică. Despre sine, despre ce dorește și ce nu, despre ce îl deranjează sau îi place, despre ce așteaptă și ce l-ar dezamăgi. Dar nu se oprește aici, ci se și adaptează la ce i se comunică pentru că, așa cum spuneam, știe sa asculte.

8. Ajută
Doar atunci când i se cere. Omul mișto nu este un salvator, ci este o persoană-resursă pentru ceilalți. Știe că ajutor nu înseamnă a face lucruri în locul celuilalt, pentru că asta nu ajută, ci dăunează. El respectă capacitatea fiecăruia de a fi autonom și se implică doar atunci când i se cere și după ce se convinge că celălalt ar putea beneficia în mod real de acest ajutor, ca resursă, nu ca formă de a-i întări incapacitatea asumată.

9. Își aduce contribuția
Omul mișto știe care este rolul său în lume și este conștiincios. Indiferent unde se află, găsește un mod de a-și aduce contribuția. Are un job care nu-i place sau nu i se potrivește? E perfect. Fie îl schimbă, fie găsește un sens în ceea ce face. Nimeni nu ajunge în locuri în care nu are un rol, oricare ar fi acela.

10. Iubește
Omul mișto iubește, pentru că știe cum să iubească. Omul mișto a aflat deja ce nu este iubirea, așa că nu va clasifica drept iubire: suferința, abuzul, controlul, gelozia, dependența, nemulțumirea, absența etc… Omul mișto se bucură de iubire în toate formele sale și nu-și pierde timpul cu iluziile legate de iubire. Asta îl face un om și mai mișto.

Tu cunoști un om mișto? În câte dintre caracteristicile astea te regăsești?
 
de Andrei Vulpescu

marți, 5 iunie 2018

„Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni”

 
„Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înainte”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu nereușit pentru a fi trist și anxios este o cale sigură spre depresie.

Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.

Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.”

„În bucuria iubirii nu avem nevoie de măști. Este singurul loc curat și pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecție a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanțe la iubire.

Dacă oamenii și-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieții. Dacă iubești, ierți și ierți totul boierește, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubește așa cum ești, căci în iubire eu sunt tu și tu ești eu.

Vocația ființelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi și a locui în Dumnezeu.

În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțină muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inimă care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă se termină totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare.”

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

miercuri, 30 mai 2018

"Iubirea"... panaceu, drog sau fuga de responsabilitate?

 
Aud frecvent de la oameni ca isi doresc sa fie iubiti neconditionat, ca fara iubirea altcuiva viata nu are sens, ca fie ca nu au parte de iubire sau ca sufera din iubire, nu mai sunt interesati de nimic altceva s.a.m.d.

Nu este nimic gresit in a-ti dori sa fii iubit si sa iubesti, insa daca aceasta goana dupa iubire este scopul central al vietii tale, iar daca nu o obtii nu te mai intereseaza nimic, situatia devine prob...lematica.

De fapt, ce isi doresc oamenii? Sa primeasca atentie, afectiune, validare, sprijin, suport, siguranta, grija, sex, atasament, dependenta - aceasta este de fapt definita "iubirii" pe care o cauta ei. Isi doresc sa se simta la fel de lipsiti de griji si de rasfatati ca in copilarie sau isi doresc sa compenseze lipsa de iubire din copilarie prin atasamentul/dependenta de un alt adult.

Am observat ca persoanele care sunt avide de "iubire" sunt cele care se iubesc cel mai putin pe ele insele si isi doresc ca altcineva sa le iubeasca ca sa se simta bine - "Daca m-ar iubi si pe mine cineva, viata mea ar avea sens"...

Iubirea nu este un panaceu care rezolva orice problema din viata ta personala. Daca tu nu esti bine cu tine, daca nu stii sa ai grija de tine si sa-ti faci singur viata frumoasa, vei avea tendinta sa intri in relatii disfunctionale sau toxice care iti vor face mai mult rau decat bine.

Daca iti imaginezi ca fiind iubit de altcineva vei putea sa scapi de responsabilitatea asupra vietii tale, exista mari sanse ca pe termen lung sa ai si mai multe probleme de care sa fii nevoit sa te ocupi.

Iar daca doar atunci cand esti iubit te simti bine, iar in rest suferi... viata ta seamana cu cea a unui dependent de drog - ingerarea drogului te face sa te simti bine, iar in lipsa lui intri in sevraj.

Iubirea este o stare de a fi - este ceea ce emani tu din interiorul tau. Iubirea adevarata inseamna sa poti sa daruiesti din prea-plinul tau si nu sa cersesti de la altii ceea ce tie iti lipseste.

Iubeste-te pe tine si daruieste-le si celorlati din iubirea ta. Doar astfel vei avea o viata frumoasa, atat singur cat si alaturi de un partener, iar relatiile tale vor fi echilibrate si armonioase.

Iubirea altora incepe cu iubire de sine.

de dr. Ursula Sandner

marți, 22 mai 2018

Putere nu înseamnă cât poți să duci!


Puterea nu înseamnă cât pot să duci! Viața nu e un concurs cu premii.

Chiar nu îți face nimeni statuie pentru că te-ai cocoșat de la atâta cărat de probleme și greutăți ale vieții.

Ați văzut cum este prezentat un om puternic? De fiecare dată se spune: a trecut prin atâtea prin viață…

Eu vă propun să rescriem puțin ideea de putere/om puternic. Eu vă propun să spunem așa: a avut curajul să ceară ajutor!

Asta mi se pare mie adevărata putere: să ai curajul să ceri ajutor atunci când simți că ai scăpat caii în miriște.

Să recunoști că ai dat peste o situație căreia nu prea ai idee cum poți să-i faci față și să ceri o părere externă, de la un specialist.

Asta nu înseamnă că ești slab sau nebun. Asta înseamnă că te cunoști bine și, de ce nu, poate și mai important, că îți vrei binele.

Abia asta mi se pare putere.

Însă nouă ne place să apreciem mai degrabă suferința și mai puțin echilibrul. Suferința este ofertantă – vai, ce viață a avut omul ăsta; nu aș vrea să fiu în pielea lui!

Dincolo, echilibrul trece deseori neobservat. Ba chiar poate fi plictisitor. Ca și fericirea.

Și totuși, la ce haos este acum în viețile noastre sociale, ajutorul este aproape o necesitate. Cam ca spălatul pe dinți. A devenit o chestiune de rutină, un soi de obicei. Ceea ce este foarte bine.

‘Să ceri ajutorul este întotdeauna un semn de putere’, spune Michelle Obama.

‘Inima și creierul meu sunt foarte importante pentru mine. Nu văd de ce nu aș cere ajutor pentru a le avea sănătoase, așa cum fac și cu dinții mei’, declară actrița Kerry Washington.

‘Nu este un semn de slăbiciune să spui – am nevoie de ajutor’, John Hamm.

‘Am pierdut mult timp evitând sentimentele. Acum nu mai am timp pentru asta’, Brad Pitt.

‘Nu ai de ce să suferi în tăcere și nu e o rușine să ceri ajutor’, Catherine Zeta Jones.

Sunt câteva declarații ale unor oameni puternici, oameni pe care îi admirăm pentru carierele lor dar care, la un moment dat, au avut, la rândul lor, anumite situații dificile.

Vedeți? Problemele nu țin cont de statut social sau de bogăție.

Așa că haideți să mai terminăm cu puterea asta asociată cu cisterne întregi de probleme și greutăți duse pe umeri și să spunem așa: uite, omul ăla o fost puternic pentru a știut să ceară ajutor și a făcut-o pentru că își dorește să fie fericit.

Cum va sună asta? Pentru mine sună a normalitate!
 
de Andrei Vulpescu
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...