marți, 22 iulie 2014

Momente în viață


Sunt…momente în viață. Asta îmi spun de fiecare dată, fie că e vorba de un moment încărcat de bucurie, fie că este unul de mare tristețe.

Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puțin însemnate, mai vesele sau mai triste, cu fiecare zi care trece, mai numărăm câte o amintire, câte un gând, un sentiment, o povață sau o povară.

Sunt momente când sfârșitul unei zile ne întristează pentru că nu putem trăi la infinit clipele care ne-au făcut inima să tresalte de bucurie și momente când căderea nopții e o binecuvântare, care ne acoperă sufletul cu vălul invizibil al speranței că mâine va fi puțin mai bine.

Sunt momente când trebuie să hotărăști de unul singur dacă trebuie să mergi tot înainte pe drumul ales sau dacă e timpul să pui punct și să o iei de la capăt, iar aceasta este probabil cea mai grea decizie pe care suntem forțați să o luăm câteodată. Singuri. Pentru că viitorul stă adesea chiar în mâinile noastre.

Sunt momente când tot ce ne rămâne este iubirea pentru propria persoană, deși, uneori o pierdem și pe aceasta.

Sunt momente când ceea ce îți dorești și ceea ce obții sunt două lucruri complet diferite, la fel cum sunt momente când ceea ce primești înseamnă prea puțin comparativ cu ceea ce oferi.

Sunt momente când ai motive să plângi până la epuizare și momente când găsești câte un motiv de bucurie în cele mai mărunte și aparent neînsemnate lucruri.

Sunt momente când Dumnezeu îți scoate în cale oameni extraordinari care să-ți călăuzească pașii spre a ajunge într-un loc mai bun și momente când îi ia pe acei oameni de lângă tine pentru a te învăța că nimic nu durează o veșnicie și că suntem totuși mici, atât de mici…

În cele din urmă, sunt momente când învățăm că oamenii rămași în urmă nu trebuie amintiți nici cu regret, nici cu mâhnire, nici cu ură. Ei fac parte din trecut pentru că într-un fel sau altul au șlefuit omul care azi e mai înțelept și mai bun decât era cu un an sau cu mulți ani în urmă.

Sunt…momente în viață.

de Iustina Ţalea Dinulescu

luni, 21 iulie 2014

Despre vindecarea ”victimei”


O femeie povesteşte furioasă: ”soţul meu mă înşeală, nu-i pasă de mine, vorbeşte la telefon cu x şi cu y, bea prea mult alcool, lipseşte de acasă, face aia şi face ailaltă...”! ”Dar la început, când v-aţi cunoscut, nu făcea oare lucrurile astea”? ”A, ba da”, recunoaşte femeia. ”Ne-am dus într-o vizită şi el ieşea afară, să vorbească la telefon cu fosta iubită, iar aceea îi dădea continuu mesaje şi îl suna”. ”Nu cumva te ignora şi la început, dar n-ai vrut să vezi asta”, am insistat eu? ”Ba da, dar am crezut că se schimbă”, a replicat ea. ”Îmi era frică să spun ce gândesc şi ce vreau, veneam cu frică acasă, să nu se supere de la ceva, făceam lucrurile de frică”! ”Atunci, dacă tot erai nefericită, de ce te superi şi de ce nu-i dai voie să plece, de ce te opui fericirii tale? Nu cumva te simţi mai bine în absenţa lui”? ”Ba da”, recunoaşte ea inocentă şi uluită!

Victima din noi se măreşte şi se trezeşte la viaţă pe măsură ce trece vremea şi evităm să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre. Victima a văzut de la început că nu are o relaţie de iubire cu bărbatul de lângă ea, dar a decis să intre într-o relaţie în care nu primea iubire şi, evident, nu iubea. O relaţie bazată pe frică nu poate duce decât la mai multă frică; numai o relaţie bazată de iubire, pe respect, pe acceptare, o relaţie asumată în întregime, ca fiind propria ta alegere, poate rezista în timp şi devine sursă de hrană pentru suflet. Energia victimei, atât de prezentă în lumea întreagă, dar şi atât de inconştientă, devine mai puternică atunci când este alimentată. Energia victimei ne creează probleme nenumărate, nu doar în cuplu, ci şi în alte relaţii de viaţă. Victima din noi pretinde că cineva din afară, fie un soţ, fie o mamă, un tată, un copil, un guvern, o coaliţie sau mafia mondială, ne cauzează suferinţa, dar – în acelaşi timp în care agresivitatea interioară ni se face cât Turnul Eiffel – vinovăţia noastră creşte. De ce? Pentru că am luat o decizie, am făcut o alegere, am văzut, pe de altă parte, aspecte neplăcute la cealaltă persoană, şi le-am ignorat; nu ne-am asumat responsabilitatea pentru alegerea noastră, dar am aşteptat ca celălalt ”să se schimbe”, fără să fim conştienţi că noi am decis să intrăm în poveste. Suferinţa, frica, fie ea de separare, de a fi abandonat, agresivitatea, răutatea, critica şi toate cele ce compun starea de victimă sunt expresii ale neînţelegerii puterii noastre de a alege. În orice situaţie, oricât de grea ar părea, nu am aterizat ca extratereştrii în deşert, ci fiindcă am decis noi înşine. Oricând avem puterea să facem altă alegere, oricare alta, decât aceea de a ne plânge de milă. O alegere asumată înseamnă asumarea oricăror consecinţe. 

Dacă ne-am desprinde de energia victimei din noi am avea cu siguranţă mai puţine divorţuri, mai multă iubire, mai puţină ură şi mult, mult mai puţină agresivitate. Energia vindecată a victimei ne-ar face mai responsabili, mai conştienţi şi mai puţin dispuşi să criticăm lumea pentru ceea ce ni se întâmplă. Semnul sigur c-o întreţinem inconştient este faptul că găsim vinovaţi pentru nefericirea noastră în lume. Dacă ne displace o situaţie, o putem părăsi, oricare ar fi riscul, dar niciodată fără să ne asumăm responsabilitatea pentru consecinţele acelei alegeri. Un om care ne înşeală, ne trădează, ne tratează fără iubire nu-i vinovat de starea noastră, oricând putem părăsi obiectul suferinţei, dacă înţelegm că suntem victime prin propria îngăduinţă. 

de Maria Timuc 
sursa: jurnalul.ro

duminică, 20 iulie 2014

Hai să vorbim despre frumos!

"Îţi ascunzi sufletul printre flori. Nu te mai căuta departe. Ești foarte aproape"

Natura pictează pentru noi. Ziua bună se cunoaște după zâmbetul de dimineață. Fiecare zi este un dar, o binecuvântare pentru a întâlni oameni cu experiențe noi, pentru a înfăptui lucruri minunate, pentru a simți și trăi frumosul. Orice zi, loc, moment, fiinţă contează. Este important ce va fi, nu ce a fost! Idei, fapte, strigăte, doruri, vise, toate se transformă. Indiferent ce, când, cum.

Dorim concordia între oameni. Buna dispoziție și umorul ne fac să mai ieșim din supărările de orice fel. Ne vorbim, dar nu ne simţim. Diferite experiențe de diferite facturi. Florile zâmbesc chiar și în întuneric. Stârnim furtuni si apoi ne supărăm că plouă. Viaţa ne învaţă să ne asumăm alegerile de orice fel. Avem sau nu proprietatea cuvintelor când le scoatem la lumină? Sunt vii sau ofilite? Curaj sau ruşine? „Poate”, „dacă”, „trebuie”, sunt cuvinte încărcate de frică. Frica ucide iubirea, alungă liniştea, naşte dezastre. Vorbele pline de vorbe nu ating inimile… Aroma cuvintelor poartă parfumul inimii sau mirosul minții. Scrisul este condamnarea la nemurire, iar uneori poezia devine rugăciunea inimii. Simt, simți simţim.

Amintirile sunt popasuri binecuvântate pentru veșnicie. Gândurile, rugăciunile, inima, brațele, sentimentele, privirile calde ale cuiva sunt cele mai frumoase locuri din lumea aceasta. Naturalețea și gingășia oamenilor este dată de sufletele lor. Numai iubirea îl apropie pe om de Dumnezeu. Măsura iubirii oferă calitatea, pofta vieții. Icoana propune un dialog interior al inimilor. Icoana din inima ta contemplă icoana din inima mea. Ne sărutăm icoanele sufletelor unul altuia şi lăcrimăm de minunea, de fericirea de a fi. Pace întru netrecătoare pomenire.

Îţi ascunzi sufletul printre flori. Nu te mai căuta departe. Ești foarte aproape. Îndemn la simplitate. Unele lucruri nu se explică. Tăcere… Cerul nu minte. Bucurie sfântă în lumina din inimi!

Și cum mai e la tine-n suflet?

de ieromonah Hrisostom Filipescu

sâmbătă, 19 iulie 2014

Ce faci când nu ai chef să faci nimic?


Cu toţii avem zile în care suntem super motivaţi şi foarte productivi, şi zile în care nu avem chef nici măcar să ne ridicăm din pat. Nu avem energie nici să facem lucrurile pe care trebuie să le facem, d-apoi să facem şi altceva în plus. Ne simţim fără chef, fără motivaţie, fără energie să facem ceva. 

Ţi se pare cunoscut scenariul? Cu siguranţă ai trecut prin aşa ceva, cel puţin o dată în viaţă. 

Cred că, şi cei mai motivaţi dintre noi, au perioade în care nu au chef să facă nimic, şi se simt uneori blocaţi într-o anumită situaţie sau poziţie. 

Asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu noi, sau că nu suntem capabili să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus să facem. 

Mult timp m-am simţit rău din cauza că aveam impresia că nu sunt în stare să fac un lucru până la capăt, că nu sunt suficient de capabilă, dacă nu reuşeam să fac în fiecare zi tot ce îmi propusesem. 

Suntem bombardaţi din toate părţile de mesaje în care ni se spune că pentru a avea succes, trebuie să avem planuri bine puse la punct şi să ne ţinem de ele, să facem în fiecare zi tot ceea ce ne-am propus, şi să nu amânăm niciodată. Sau, am mai auzit ceva de genul că amatorii sunt aceia care îşi fac treaba bine atunci când se simt bine, iar profesionalii sunt aceia care îşi fac treaba bine indiferent de felul în care se simt. 

Poate aşa este. Însă, cu siguranţă fiecare profesional a fost mai întâi, un amator. Şi, consider că, oricât de profesionali am fi, suntem în primul rând oameni, şi avem dreptul, ca din când în când, să ne comportăm ca nişte fiinţe cu emoţii şi stări schimbătoare, să le acceptăm şi să nu ne mai învinovăţim pentru că le avem. 

Mi-a luat mult timp să înţeleg că nu e nimic greşit în a avea momente sau perioade în care nu mă simt motivată şi nu mă simt energizată să fac nimic. Nici natura nu este mereu “fericită” şi binevoitoare, şi ea are perioade când e însorită şi ne încălzeşte şi ne desfată cu calmul şi liniştea ei, şi are perioade când e “furioasă”, se dezlănţuie, distruge totul în calea ei. 

Trăim într-o lume a contrastelor; avem BINE, dar avem şi RĂU, avem CALD, dar avem şi RECE, avem LUMINĂ, dar avem şi ÎNTUNERIC. Nu se poate să fie una fără cealaltă. 

Şi cu siguranţă, chiar dacă poate nu înţelegem, e mai bine aşa. Dacă nu am avea întuneric, nu am aprecia aşa de mult lumina. Dacă nu am avea rău, nu am şti să apreciem binele. Dacă nu am avea perioade de “lipsă de chef”, nu am mai fructifica la maxim perioadele în care suntem plini de motivaţie şi energie. 

Nu e mereu uşor să ne păstrăm motivaţia, însă şi atunci când o pierdem, trebuie să conştientizăm, în primul rând, că este doar o stare trecătoare, că e doar temporar şi că asta nu înseamnă că nu suntem în stare să facem ceea ce ne-am propus, sau că nu vom duce lucrurile la bun sfârşit. 

Iată câteva lucruri de luat în seamă, atunci când simţi că nu ai chef de nimic şi că nu eşti motivată să faci nimic. 

1. Acceptă situaţia! Acceptă că asta simţi în acest moment, aceeptă-te cu imperfecţiunile tale, şi renunţă să te mai învinovăţeşti. Nu suntem perfecţi, suntem oameni cu toţii, şi avem şi momente de slăbiciune, şi cu toţii mai şi greşim uneori. Şi asta este chiar bine, cum altfel am învăţa dacă nu am face niciodată nimic greşit? Nu te învinovăţi! Acceptă-te aşa cum eşti, şi mergi mai departe! 

2. Ia o pauză! Atunci când simţi că nu ai deloc chef să faci nimic, că nu ai energie să te duci să faci piaţa, sau să mergi la sală, chiar dacă ştii că este important să faci aceste lucruri, permite-ţi să iei o pauză de la toate. Ai dreptul să nu faci ceva, dacă chiar nu simţi că ai chef şi energie în acel moment să le faci. Nu e capătul lumii dacă azi nu ai avut chef să faci curat în casă, sau să te duci la sală. Permite-ţi să iei o pauză, să stai să leneveşti, să te uiţi la un film, fără să te învinovăţeşti că azi nu ai făcut ceea ce trebuia să faci. Nici o problemă, vei face mâine, sigur vei fi în altă dispoziţie. 

3. Perseverează! Este normal ca motivaţia să fluctueze, azi ai mai multă, mâine ai mai puţină. Chiar dacă nu reuşeşti mereu să faci ceva cu o anumită constanţă, şi să realizezi tot ce ţi-ai dorit în timpul pe care l-ai stabilit, nu este nici o problemă, atâta timp cât nu renunţi la proiect. Dacă, de exemplu, vrei să urmezi o dietă, şi azi nu ai reuşit să te ţii de ea, nu este nici o problemă, mâine vei ţine din nou. E uman să greşim, dar important e să perseverăm, să nu renunţăm. E o vorbă: “Mai bine mai târziu decât niciodată.” 

4. Schimbă scenariul! Dacă te simţi blocat, şi nu ai chef să faci nimic, încearcă să schimbi locul de unde îţi desfăşori activitatea. Dacă nu îţi mai place să mergi la sala la care mergi, încearcă să mergi la alta. Schimbă mobila în cameră, dacă nu te mai simţi bine acolo, schimbă camera din care scrii, dacă acolo nu mai ai chef să o faci, sau ieşi în parc sau în aer liber să faci o activitate care îţi place. Schimbarea de scenariu va stimula creativitatea. 

5. Reaminteşte-ţi DE CE-ul. Cu siguranţă ai început să faci un lucru dintr-un motiv. Reconectează-te la acel motiv. Fă o listă cu motivaţiile tale, de ce faci ceea ce faci, şi atunci când simţi că nu ai chef şi energie să faci nimic, reciteşte acea listă. Asta te va face să te simţi din nou motivată. Şi chiar dacă nu te vei reapuca imediat de acel proiect, sau nu vei face imediat ceea ce îţi propusesei să faci în acea zi, îţi va da o stare de bine. 

6. Reevaluează! După ce te-ai uitat din nou pe lista DE CE-urilor, îţi poţi da seama că circumstanţele sau situaţia s-a schimbat şi că scopul sau proiectul la care lucrai nu mai este important. În acest caz, renunţă la el! Nu este nimic greşit să nu termini un proiect dacă realizezi că nu ţi se mai potriveşte sau nu se mai potriveşte cu noua direcţie pe care a luat-o viaţa ta. Te vei simţi mai puţin vinovată dacă vei renunţa la acel proiect, decât dacă încerci să îl continui, dar nu reuşeşti să o faci, din cauză că îţi lipseşte cheful şi motivaţia pentru el. 

7. Recompensează-te! Dacă într-o zi nu ai chef să faci nimic, şi totuşi te ambiţionezi să faci ceva, nu uita, când ai terminat de făcut acel lucru, să îţi oferi o recompensă. Ceva ce îţi place ţie, mers la un film, mâncat o prăjitură care îţi place, ieşit la un suc cu prietenii. Dacă tot ai făcut ceva ce nu aveai chef să faci, meriţi un premiu pentru asta, nu? 

Nu mereu ne simţim cu chef să facem ceea ce ne propunem să facem. Însă nu trebuie să ne învinovăţim de asta. E normal, avem dreptul să ne permitem şi să nu facem nimic din când în când. Nu se va întâmpla nici o nenorocire dacă, din când în când, ne comportăm uman! Suntem oameni, nu suntem perfecţi, şi este OK aşa cum suntem. Să ne acceptăm aşa şi să mergem mai departe! 

Tu ai zile în care simţi că nu ai chef să faci nimic? Ce faci atunci? Te motivezi să faci totuşi ceva, sau îţi oferi prilejul de a nu face nimic? 

Lasă-mi un comment mai jos şi zi-mi ce faci tu când nu ai chef să faci nimic. 

Mulţumesc! 

sursa: http://femeieimplinita.com/

vineri, 18 iulie 2014

Greutățile vieții pot fi depășite …


Când pierzi în viață, nu pierde și lecția pe care viața a vrut să ți-o dea. Invață din toate câte puțin și fă tot posibilul să aplici aceste învățăminte în viața personală și profesională. Nu putem asimila și nu putem trage concluzii din greșelile altora pentru că viețile noastre deși similare, sunt atât de diferite. Fiecare om are povestea sa de viață. Fiecare își cunoaște gândurile, sentimentele, visele, posibilitățile. Unde alții au dat greș, tu poți reuși, și reversul este valabil. Nu putem să luăm decizii pe baza a ceea ce au făcut alții înaintea noastră, însă putem avea în vedere riscurile la care suntem supuși, încercând astfel să găsim soluții și să fim oarecum pregătiți. Fiecare om trebuie să-și facă loc în lumea aceasta, să-şi găsească propriul drum. Uneori, poate fi mai anevoios, alteori mai scurt decât ne închipuiam. Important este să nu abandonezi în mijlocul pustietății, să te axezi pe ceea ce cunoști, pe ceea ce crezi că poți face și să treci la acțiune. Important este să știi cum să mergi mai departe după ce ai pierdut, după ce ai eșuat în viață. Important este ca acțiunile tale să fie în echilibru cu atitudinea. Potențialul uman este același pentru toată lumea. Sentimentul tău “Nu valorez nimic”, este greșit. Total greșit. Te minți singur. Cu toții avem puterea gândului - deci ce îți lipsește? Dacă ai voință, atunci poți schimba orice. Indiferent de natura dificultăților, indiferent cât de dureroasă este experiența, a ne pierde speranța poate fi cel mai mare dezastru al nostru. Găsește speranță în cele mai negre gânduri și concentrează-te pe lucrurile frumoase și plăcute care ți se întâmplă. Atunci când ne întâlnim cu mari tragedii în viață, putem reacționa în două feluri – pierzându-ne speranța și cedând unor obiceiuri autodistructive, sau alegând să le vedem ca oportunități de a ne găsi puterea interioară. Fericirea nu se găsește întotdeauna în urma căutării. Uneori apare când ne așteptăm mai puțin. Scopul în viață nu este să devii mai bun decât alt om, ci mai bun decât tine.

joi, 17 iulie 2014

Cauza nefericirii noastre de toate zilele

"Un optimist va vedea întotdeauna partea plină a paharului...un pesimist, partea goală"

Cu toţii ne dorim viaţă lungă plină de fericire. Fericirea este un must have indiferent de anotimp, de vârstă sau statut. Şi e normal să fie aşa. Cui îi place să fie nefericit? Hmmm…. ar fi câţiva, dar despre asta voi scrie într-un alt articol.

Cum spuneam, cu toţii ne dorim să fim fericiţi dar nu reuşim întotdeauna. Cu excepţia momentelor cu adevărat dramatice din viaţa noastră, când numai de fericire nu e loc, nu prea am avea motive să ne declarăm nefericiţi. Decât dacă înţelegem greşit ce înseamnă să fii fericit.

În primul rând nu trebuie să aşteptăm ca cineva să facă ceva pentru fericirea noastră. Pe mulţi îi aud spunând că abia aşteaptă să fie într-o relaţie ca să fie fericiţi. Din start omul cu care intrăm în relaţie primeşte o povară grea pe umeri, îl facem responsabil de fericirea noastră. Nu este! Fericirea nu vine adusă de cineva şi nici nu pleacă odată cu acel cineva. Fericirea depinde doar de noi. Noi decidem ce şi dacă ne face fericiţi. Putem să fim fericiţi şi singuri, chiar putem, dar numai dacă acceptăm că fericirea este o stare dependentă doar de acţiunile noastre.

Pentru fiecare fericirea înseamnă altceva, aşa că nu putem avea modele când vine vorba de fericire. Dacă pentru cineva fericirea înseamnă să călătorească şi să vadă lumea, asta nu înseamnă că dacă de mâine începem să călătorim vom exploda de fericire. Pentru fiecare dintre noi fericirea stă în altceva, se rezumă la altceva. Şi nu e greu să ne dăm seama ce ne face fericiţi. Fericirea este o stare de moment. Mulţi dintre noi ne aşteptăm ca fericirea să fie o exuberantă prezenţă de dimineaţa până seara.

Fericirea este aici şi acum. Este formată din momentele în care simţi că-ţi tresare inima, când te vezi cu cineva drag, când strângi în braţe pe cine iubeşti, când vezi ceva frumos, când guşti ceva bun, când primeşti un cadou, când eşti surprins plăcut, când îţi împlineşti un vis. Şi lista poate continua pentru că după cum vedem, fericirea stă în lucrurile simple care fac parte din viaţa noastră zi de zi.

Cine crede că fericirea înseamnă haine scumpe, genţi, parfumuri, plaje exotice, maşini scumpe şi câte şi mai câte astfel de lucruri se înşeală. Este adevărat că aceste lucruri ne înfrumuseţează viaţa, dar ne-o şi complică adesea, însă dacă nu avem linişte sufletească, nu ne putem bucura de nimic. Încercăm doar să umplem un gol păcălindu-i doar pe cei care ne invidiază pentru statusul fericit de pe Facebook. Dimpotrivă, cu cât este mai opulentă viaţa noastră, cu atât mai mare e nefericirea.

Suntem doar victimele unor campanii de marketing care doreşte să-şi vândă produsele şi să ne facă să ne dorim permanent mai mult, mai nou, la fel ca al lui x sau y. Căzuţi în capcana asta, alergăm în van după fericirea mult visată.

Fericirea înseamnă să oferi, nu doar să primeşti. Să te bucuri de binele altuia şi să ajuţi atât cât îţi stă în putere. Din puţinul tău. Să redai zâmbetul unui om aflat în agonie este un act de mare generozitate. Să-i oferi timp, dragoste, sprijin la nevoie, valorează mai mult decât orice ar putea să-i vândă societatea în care trăim.

Şi să nu uităm că suntem nefericiţi pentru că suntem atenţi numai la ce nu avem, la ce ne dorim şi uităm să ne mulţumim cu ceea ce avem deja. 

miercuri, 16 iulie 2014

Mașina, zona cu risc mărit de ceartă


Faptul că bărbaţii şi femeile văd lucrurile cu ochelari atât de diferiţi este lucru banal. Odată ce ştim asta, să ne resemnăm şi să facem ce-om putea mai bine, zic.

Oricum eu cred că, până la urmă, taman diferenţele astea ne fac să ieşim în câştig, căci de cele mai multe ori doar aşa reuşim să ne completăm cu succes. Suntem împreună yin şi yang, moş şi babă, pat şi patașon, tusea şi junghiul, pic şi poc, alb şi negru şi tot aşa o pot ţine până în zori.

Bărbaţii ştiu să facă anumite lucruri care implică sânge rece, informaţii, date, soluţii, planificare şi muşchi şi tehnică şi multe altele. Dar noi, noi suntem experte emerite în tot ce ţine de orice altceva. Avem la purtător sentimente, intuiţie, dublu topping de inimă şi skills-uri sociale şi asigurăm armonios restul vieţii pe pământ.

Şi trebuie totuşi să recunoaştem că există şi situaţii în care conflictul pândeşte pervers mai mereu din umbră, această bestie nesătulă. Şi mă gândesc că, dacă le scriem negru pe alb şi le arătăm cu degetul şi umblăm pe vârfuri mai ales în situaţiile astea, o să ne fie tuturor mai uşor. Şi poate reuşim să scăpăm de ceartă ca prin urechile acului.

Una dintre situaţiile în care poţi să faci pariuri eficiente despre cât de rău o să fie, chiar şi între oameni foarte civilizaţi, care au unul pentru altul sentimente puternice şi bune, este maşina. Cum te sui în ea împreună cu partenerul de sex opus, cum ai păşit într-un teren al pierzaniei, din care toată lumea are doar de suferit.

Într-o maşină o femeie nu face nimic bine. Nervii escaladează încă de la prima curbă. Ba nu, încă de la răsucirea cheii în contact, căci trebuia s-o lase mai mult înainte să pornească, că altfel omoară nu ştiu ce la maşină. Conduce ba prea repede, ba prea încet, ba prea aproape de ăla din faţă, ba prea pe două benzi, ba prea temătoare şi deci încurcă lume, ba prea smucită şi deci “nu-se-poate-să-fii-aşa-agresivă”.

Îi spune cum să ţină volanul, cum să îşi schimbe poziţia scaunului, vrea să ştie el dacă ea vede în oglinzi exact ce trebuie. Îi umblă la climă şi la muzică, apasă el pe ştergătoare, căci a văzut nu ştiu ce strop pe care ea nu îl bagă în seamă şi cine ştie ce dezastre pot ieşi de aici. În final, urlă ca ieşit din minţi de atâta teamă când ea are stop sau el crede că nu a văzut un pieton, deşi e zi lumină şi ea nu e chioară cu acte-n regulă.

În contrapartidă, dacă bărbatul conduce, femeia nu îşi vede de treaba ei şi are tot felul de păreri șoferistice, şi asta chiar dacă nu are carnet şi habar despre cum se ţine volanul. Nu contează, ea ştie şi el nu face bine. Se vede de la o poştă că e amator şi neatent. Îl învaţă pe unde să o ia şi mai ales unde să parcheze şi începe să palpite când el nu acordă exact câtă prioritate şi-ar fi dorit ea.

Bărbaţii au obsesia drumului cel mai scurt, femeile se mulţumesc doar cu traseele lor preferate. Bărbatul şi femeia au păreri diferite despre dimensiunea obiectelor din oglindă şi cum se regăsesc ele în viaţa reală. Nici măcar nu contează că amândoi reuşesc să ajungă în fiecare zi cu bine acasă, asta nu e o dovadă suficientă pentru partener încât să-şi vadă de treaba lui.

Faptul că modul de a conduce este total diferit naşte conflicte pe bandă, la fiecare pas. Ca să nu mai zic ce tămbălău iese când el bea 2 pahare de whiskey şi o roagă pe ea să conducă la întoarcere, maşina lui. Şi, deşi strada e goală, lui îi vine să-şi smulgă părul din cap de atâta îngrijorare şi obidă, căci femeia asta, ca toate celelalte, căci nici una nu e mai brează, riscă să facă mereu un accident.

Când mă sui în maşină, încerc să-mi pun armura, dar şi botniţa. Vreau să fie bine :))))) 

sursa: 121.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...