joi, 7 februarie 2019

Suferința pe care o simți din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine din:


- din teama de a nu fi părăsit, deoarece nu știi cum să trăiești frumos și în solitudine;

- din gelozie - adică teama că altcineva este mai “bun” decât tine în ochii partenerului tău;

- din faptul că celălalt nu este așa cum vrei tu - nu se comportă în acord cu așteptările, nevoile și dorințele tale egoiste;

- din cauza dependenței și atașamentului tău - “ce mă fac fără el/ea”;

- din cauza posesivitatii tale, a faptului că nu vrei ca altcineva să aibă parte de plăcerile pe care tu le simți în preajma unui om;

- din cauza egoului tău (a centrării tale pe tine însuți) care nu știe că iubirea înseamnă libertate și nu înlănțuire.

Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi, ci ai accepta și înțelege necondiționat omul de lângă tine, care este cu tine cât timp își dorește, pentru că vrea și îi face plăcere să fie cu tine.

Lucrează cu tine însuți, la încrederea ta în tine, la stima ta de sine și la iubirea de sine și astfel nu vei mai suferi din iubire deoarece vei ști că ești o ființă umană valoroasă, demnă de iubire, iar dacă partenerul tău actual nu te prețuiește așa cum simți că meriți sau dacă observi că nu sunteți de fapt compatibili, vei avea tu curajul să pleci din acea relație și să îți dai o altă șansă.

Iubirea între doi oameni apare atunci când ambii parteneri dăruiesc ceea ce este mai frumos în interiorul lor. Iubirea nu poate să existe într-un mediu populat de frică, gelozie, posesivitate, control, dependență sau compromis.

de Ursula Sandner

luni, 4 februarie 2019

Singurătate în 2


Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie.

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu sau să fii chiar unul dintre acei oameni. Te oboseşte şi te îmbătrâneşte.

În această postură, timpul nu îţi poate fi decât duşman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată!

Nu putem trăi aceeaşi viaţă de două ori, nu avem timp să comitem toate greşelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă şi nu ne înţeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate.

de Iustina T. ©
momenteinviata.ro

marți, 29 ianuarie 2019

Monolog - Spre trecut

 
Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător în viață. Nicio venire, nicio plecare, nicio întâlnire, nicio despărțire. Nicio apropiere și nicio depărtare ulterioară. Toate se întâmplă pentru că așa trebuie, chiar dacă nu vrem să credem și ne răzvrătim cu vehemență împotriva acestei idei. Și suferim. În cele din urmă înțelegem că așa este în viață: oamenii vin și pleacă. Mai cred însă, cu la fel de multă tărie și altceva: că trebuie să plecăm cu aceeași grijă cu care am venit. Fără să lăsăm îndoieli în sufletul pe care hotărâm să îl părăsim. Unii oameni vor căuta cu anii o explicație acestor îndoieli presărate în sufletul lor uneori cu voie, alteori din nepăsare, luând, între timp, toată vina trecutului asupra lor. Ceea ce nu-i deloc corect.
Cu la fel de multă convingere cred însă și că viața nu îți ia defapt nimic din ceea ce este al tău. Niciodată. Când un om decide să plece, înseamnă ca locul lui nu era lângă tine. Câți alții te cunosc cu bunele si relele tale toate și nu pleacă nicăieri? Sunt oameni care vin pentru a rămâne indiferent de situație si oameni care caută pretexte pentru a pleca de lângă tine cât mai repede. Când oare vom învăța să îi prețuim pe cei dintâi la justa valoare în loc să ne risipim sufletul ca să înțelegem de ce nu ne-au vrut ceilalți, de ce pentru ei nu am fost la fel de buni, mă tot întreb în ultima vreme?

Recunosc că sunt omul trecutului mai mult decât al momentului prezent și că mă risipesc de bunăvoie punându-mi trecutul pe repeat. Nu pot nega ca-mi place să o fac. Mult. Chiar dacă știu că n-am ce mai căuta acolo. Însă trebuie să recunosc și că pe zi ce trece învăț și să îl las în urmă. Nu în aceeași măsură în care îl retrăiesc, dar reușesc. Trăiesc tot mai des aici si acum, alături de tot și toți cei care îl alcătuiesc atât de frumos. Și e bine!
 

miercuri, 16 ianuarie 2019

Trezește-te. Fă-ți o cafea, pune muzica preferată și fii un om fericit. Nu-ți trebuie lucruri complicate pentru o fericire sinceră!


Viața nu e complicată. Noi o complicăm cu prea multe dorințe fără sens și gânduri deșarte care nu duc la nimic bun. Credem în stereotipuri și de foarte multe ori dorim să fim ca altcineva, nu noi înșine. Nu suntem mulțumiți de ceea ce avem. Mereu supărați, mereu crispați și îngâmfați. Invidiem și dorim răul celor care o duc mai bine, fără să depunem efort, fără să luptăm pentru un viitor promițător.

Ne punem prea multe întrebări, nu ne materializăm visurile și ne lăsăm conduși de gloată. Criticăm viața altora și uităm de a noastră. Iubim pe cei care ne ignoră și îi ignorăm pe cei care ar face orice de dragul nostru.

Considerăm că fericirea constă în lucruri materiale. Muncim pe brânci, ne construim case și ne căsătorim din interes. Îmbrăcăm nuditatea trupului și lăsăm sufletul gol, nu-l hrănim cu cărți bune, cu fapte înălțătoare, Suntem oameni care zâmbesc doar în fotografii, iar adevărul e altul.

Suferim, suntem singuratici și neîmpliniți. Din simplu fapt că am uitat, că nu știm să facem ceea ce ne place, nu știm să punem preț pe lucruri simple.

Deschide ochii, privește în jurul tău, fă loc extraordinarului să pătrundă în inima ta. Bucură-te de tine, de ceea ce ai făcut, de ceea ce ai. Fericirea sinceră nu se ascunde după lucruri complicate, ea e în lucrurile care îți oferă plăcere, care te fac să fii tu, care te ajută să te simți împlinit și în pielea ta.

Ceea ce îți place îți va oferi încredere, creație. Contribuie la viața, la fericirea ta. Fă doar ceea ce dorești tu, nu ce-și doresc ceilalți. Fii tu oricând și oriunde. Trăiește-ți viața după cum simți.

Prețuiește clipa și momentul. Fii stăpân pe tine și pe sentimentele tale, nu lăsa pe străini să-ți dicteze viața. Fericirea e în lucruri mărunte.

vineri, 11 ianuarie 2019

Un șut în fund un pas înainte!


Atat in experienta mea de viata, cat si a oamenilor pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, aproape intotdeauna "un sut in fund este un pas inainte".

Spun ..."aproape intotdeauna" pentru ca mai sunt si acele cazuri in care o persoana ramane fixata cu privirea in trecut, pe usa care s-a inchis sau pe suferinta pe care o reitereaza clipa de clipa si nu pleaca in cautarea unui nou inceput, a unei noi oportunitati pentru sine insasi si pentru viata sa. Aici este vorba despre acele persoane nesigure, care nu au incredere in sine si care se ataseaza excesiv si devin dependente de orice - chiar si de ceva care nu le aduce neaparat bucuria si fericirea (pentru ca au impresia ca dependenta de ceva din exteriorul lor le da o anumita siguranta).

De exemplu, sunt oameni care au un job de care sunt profund nemultumiti, insa nu indraznesc sa caute altceva, iar atunci cand sunt concediati simt ca le pica cerul in cap si sunt disperati. Devin victime neputincioase, sunt paralizati de frica si ii auzi spunand "ce bine era la acel job"... Un alt exemplu este de o relatie disfunctionala, in care sotia se plange mereu de sotul ei, este vesnic nemultumita si nefericita alaturi de el, insa atunci cand el ia decizia sa divorteze, ea se prabuseste si il implora sa se razgandeasca...

Cat de bine ar fi si pentru persoanele din aceste doua exemple sa constientizeze ca este o binecuvantare ca au scapat de ceva ce nu le facea bine oricum si sa plece hotarati catre noi orizonturi?

Pentru ca da, atunci cand o usa se inchide, se deschide undeva o alta mult mai buna pentru tine si tu doar trebuie sa o cauti. Atunci cand iti este luat ceva, inseamna ca acel lucru nu era bun pentru tine si vei constientiza asta cu siguranta candva in viitor.

Priveste "sutul in fund" ca pe o modalitate prin care viata iti comunica ca nu mai vrea ca tu sa stai intr-o situatie mediocra, in zona de confort, ci ca isi doreste mai mult de la tine - pentru ca POTI!

Nu esti lasat sa lancezesti, sa te multumesti cu putin sau cu ceea ce nu iti mai foloseste... nu este asta oare o binecuvantare?

Accepta ca s-a terminat, multumeste vietii ca ti-a dat un impuls ca sa te trezesti si cauta-ti calea catre fericire si bucuria de a trai!

de Ursula Sandner

vineri, 4 ianuarie 2019

2019 Fericit!

 
Timpul... Același timp care pare că nu ne mai ajunge și pare că intră într-un sac, împuținându-se tot mai acut, cel pe care îl condamnăm pentru nefericire, nere...ușite, cel care primește reproșuri nenumărate atunci când ne ia cu nerușinare oamenii dragi, cel care trece prea repede scurtând momentele fericite și care atunci când aduce durere parcă stă pe loc. Timpul...cel care azi ne aduce o poală de zâmbete, iar mâine ne trage mișelește în brațele lungi ale unei tristeți amare, ce nu pare a avea un sfârșit prea curând, cel care schimbă oamenii uneori într-un mod atât de surprinzător! Tot el este cel care schimbă și anii. Cam asta a făcut și cu 2018, a fost tras în acel trecut al anilor și nu-l vom mai putea vedea decât prin intermediul celor trăite în decursul lui, pe care ni le lasă drept amintire.

2018... 

Mi-ai dat și tu câteva lecții serioase. Destul de dure, dacă mă întrebi. Mi-ai arătat din nou că oamenii nu se schimbă... Oricât mi-aș dori eu, oricât aș încerca eu să fac minuni. Nu pot face... Sunt la rândul meu doar un om, o mână de om, care nu se poate lupta cu încăpățânarea și deciziile pe care le iau oamenii referitor la propria viață. Și mai știu în același timp că oricât aș încerca să mă ascund, să-mi smulg durerea din suflet, nu voi reuși, îmi va păsa cât voi trăi, mă voi gândi la ei și voi plânge cu lacrimi știute doar de mine, și mă voi agăța de fiecare dată de ideea că poate acel "va fi bine" chiar există, și că miracolele nu sunt niște simple invenții. 

Am văzut că nici cele mai trainice prietenii nu sunt chiar așa trainice și că poți fi înlocuit foarte ușor fără prea multe explicații. Și am hotărât că așa cum am fost dată uitării și nu am fost căutată, la rândul meu voi păstra tăcerea. 

Mi-am văzut fricile devenite realitate... Astfel am ajuns la concluzia că într-adevăr de ce ți-e teamă, de aia nu scapi, din păcate. Și-am realizat că doi înseamnă mai mult decât ne putem imagina. Că o îmbrățișare înainte de culcare sau una în timpul nopții, dau viață unui suflet. Mă pot numi norocoasă la capitolul ăsta. Recunosc că Dumnezeu a adus soarele către mine exact când am avut mai mare nevoie, și se pare că va străluci în inima mea o viață.

2019...

Ție nu știu ce să-ți spun... Abia ai sosit, ești nou și n-am nici cea mai mică idee ce îmi vei aduce. Sper la bine! Din tot sufletul! Și dacă încă nu știi ce-mi lipsește, îți voi șopti eu curând... Poate adierea șoaptei mele ajunge la tine și ții cont.

Vouă vă doresc să aveți un an frumos, să fiți fericiți, să profitați de momentele de bucurie și să prețuiți oamenii buni din viața voastră! Faceți-vă TIMP! Pentru ceea ce contează cu adevărat!
La mulți ani, dragii mei! 💝🎆

de Georgiana R. ©️
sursa:
Pasaje din viaţă

luni, 31 decembrie 2018

Vă doresc să reușiți să fiți voi înșivă în anul care vine! În fiecare zi!

Fericiți sau triști, îndrăgostiți sau indiferenți?


Când am trecut prin târg, am auzit că, la sfârșit de an, este vremea bilanțurilor și a planurilor de viitor. Se cântărește cu mare grijă tot ceea ce (ni) s-a întâmplat, bun și rău, se pun toate în balanță și se informează populația (sau doar rudele și prietenii, după caz) despre rezultatul obținut.

După care, cu aceeași responsabilitate, se vor face anunțuri publice despre ce își propune fiecare pentru Noul An. Se știe deja – e anul în care vom fi cu toții mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai înalți. Și, eventual, mai bogați. Dacă avem norocul să ne prindă miezul nopții cu niște bani în buzunar.

Și toate acestea se-ntâmplă pe fondul unei agitații nebune pentru că, nu-i așa?, e „noaptea dintre ani”, trebuie să ne distrăm, să avem pe masă tot felul de „mâncărici”, să aflăm ce vor face Gigel și Maricica de Revelion sau dacă Mitică a plecat în „țări de soare pline” – nu de alta, dar, dacă e ceva de invidiat, s-o știm și noi.

Dincolo de ironii și glume, este o perioadă dificilă. Poate nu în sine, ci prin ceea ce proiectăm asupra ei, prin așteptările pe care le avem, mai mult decât în oricare zi din an.
Când eram tristă din diferite (sau aceleași) motive în perioada dintre Crăciun și Revelion, mama nu înceta să-mi spună „tu poți să ai Revelionul tău în oricare altă zi din an – de ce te cramponezi de ăsta, cel al altora?” Târziu am priceput că avea perfectă dreptate. Și câte „revelioane” frumoase aveam de-a lungul unui an… Când oamenii erau gri sau cuprinși de banalitate. Iar eu, într-o lume de poveste.

De ce trebuie să facem bilanțuri pe 31 decembrie? De ce trebuie exact atunci să ne propunem totul? De ce „tragem” de noi nejustificat, în momente stabilite de alții?
De cele mai multe ori, am impresia că ne dorim permanent într-o cursă de 100 m garduri. Iar la 31 decembrie e linia de finish. Și totuși…

Nu știu câți dintre cititorii mei au făcut sau vor face bilanțuri ale anului ce se termină. Nici câți își propun lucruri mai mult sau mai puțin posibile pentru anul care vine. În același timp, nu știu nici câți vor dansa alături de prieteni sau iubiți în noaptea de Revelion și câți vor suspina singuri, acasă; câți vor fi cu persoana potrivită (și dorită) și câți vor face frumos pentru ca imaginea să fie salvată; câți vor râde și câți vor plânge la miezul nopții.

Și, mai ales, nu vreau să știu cum a fost anul care se termină. Sau cum va fi cel care începe. Și nu-mi propun nimic. Cel puțin, nu acum. Ce rost ar avea?! Pot s-o fac altă dată, în fiecare zi sau niciodată.

Poate și aceasta e o definiție a libertății – să nu faci ceea ce trebuie, după regulile nescrise, dar dure, ale oamenilor din jur. Să nu te intereseze ce cred ceilalți despre tine. Să știi să fii cu tine, analizând când vrei tu ce îți face bine și ce nu, ce îți propui (sau nu) pentru viitor.
Să te gândești că legea (unică?) pe care trebuie s-o respecți este, nu degeaba, cea impusă medicilor: Primum non nocere… În primul rând, să nu faci rău. În rest – lumea e a ta. Și a gândurilor tale. A libertății pe care TU o alegi.

*

Zilele trecute am auzit o nouă formulă de a face urări – „Revelion fericit!”. Mi s-a părut hilară, falsă și fără nicio semnificație, de fapt. Pentru că multă lume așteaptă însă niște urări la început de an, o să mă străduiesc să fac și eu una. Poate nu cea sperată, dar, vă asigur, una sinceră.

Vă doresc să reușiți să fiți voi înșivă în anul care vine! În fiecare zi. Fericiți sau triști, bogați sau săraci, calzi sau rezervați, îndrăgostiți sau indiferenți.

La mulți ani!

de Odilia Rosianu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...