marți, 25 iunie 2019

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați.


Sentimentele nu se duc din senin. Nu așa funcționează ele. Ne pleacă treptat, dar definitiv. Și nu putem da vina pe ele când de fapt doar noi suntem vinovați de asta. Pentru că nu am știut să avem grijă de ele, pentru că nu putut să păstrăm tot ce aveam, ce construisem.

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați. Putem încerca să ne sustragem de la această vină, dar în adâncul sufletului, cei care puteau face mai mult știu că nu au făcut-o. Cei care puteau schimba lucrurile poartă povara faptului că nu le-au schimbat.

Știi… Acel ,,Nu a fost să fie” e doar pe jumătate adevărat pentru că dacă faci totul ca lucrurile să meargă bine, ele chiar merg, dar în viață eforturile sunt răsplătite, nu scuzele. Uneori intervin oameni, fapte și lucruri care sunt independente de noi, dar dacă suntem hotărâți, le putem face față. Dacă nu suntem… Ne înfrâng.

Bineînțeles, cu condiția ca din partea celuilalt să ai tot sprijinul.

Dar nu poți spune că ai făcut tot ce se putea dacă nu ai fost sincer, dacă nu ți-a păsat până la capăt, dacă ai fost ignorant sau dacă uneori ai mai pus câte o cărămidă la zidul dintre voi doar din orgoliu, pentru că nu ai vrut să treci peste el.

Noi suntem singurii vinovați. Restul sunt scuze. De ce atâtea scuze? De ce nu mai multe fapte și dovezi? Prea mulți de ce, prea puține răspunsuri. Dar le vom afla cu timpul, atunci când va fi cazul, atunci când vom fi mai motivați să fim fericiți sau atunci când ne vom da seama că am pierdut prea mult și în special prea mult timp… degeaba. 

luni, 24 iunie 2019

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri.


În viaţă poţi alege oamenii pe care îi laşi în sufletul tău, dar nu poţi alege dacă să te iubească sau îţi facă rău. Asta vor alege ei sau o vor face pur şi simplu fără să îşi dea seama că te vor răni. Nu poţi alege de cine te îndrăgosteşti şi nici cine se îndrăgosteşte de tine, însă poţi alege să fii un om minunat şi să le faci bine oamenilor din jur. Poţi alege să nu pui la suflet tot ce ţi se întâmplă şi să nu le dai voie oamenilor să te ţină pe loc.

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri. Fiecare face ce simte că trebuie să facă, de aceea nu ar trebui să aştepţi pe nimeni prea mult… De aceea nu ar trebui să suferi prea mult după cei care nu sunt destul de responsabili cu sufletul tău.

Şi fiecare lecţie învăţată aduce sine momente de fericire pe care nu le-ai fi trăit niciodată dacă nu ai fi învăţat tot ce trebuia să înveţi. Fiecare lecţie te duce mai aproape de acei oameni pe care îi vei putea aprecia la adevărata lor valoare şi care te vor aprecia, la rândul lor, atât cât meriţi să fii apreciată şi iubită.

Nu e nimic întâmplător. Viaţa ne scoate în cale oameni pe care îi iubim, pe unii dintre ei pentru a învăţa ceva, pe alţii pentru a avea un sprijin. Ne oferă lecţii pentru a ne învăţa că am pierdut sau pentru a ne determina să apreciem oamenii frumoşi pe care ni-i scoate în cale şi ni-i ascunde în suflet. Viaţa are metodele ei pentru a ne face să fim oameni frumoşi, responsabili şi iubitori. Trebuie doar să avem încredere că dezamăgirile pe care le trăim şi oamenii care ne rănesc, ne vor conduce într-o zi către acei oameni care vor rămâne. 


vineri, 21 iunie 2019

Fetei mele am să-i spun cândva: ,,Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat!


Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.”
Sunt lecții pe care nu le vei putea învăța nici singură, nici odată cu trecerea timpului. Vei avea nevoie de oameni ca să le înveți… Oameni care să te rănească, oameni care să te iubească și oameni care să te vindece. Unii te vor învăța că nu ai nevoie de nimeni pentru a fi fericită, alții îți vor demonstra că sufletului tău îi trebuie iubire.

Vei avea nevoie de un bărbat care să te înțeleagă, să te respecte, să te iubească și să îți fie alături.Vei avea nevoie de un bărbat care să te iubească și să te accepte pe de-a-ntregul pentru că, la fel ca oricare dintre noi, nu ești perfectă, ai defectele tale, temeri și slăbiciuni. Dar nu îți face griji, imperfecțiunea ta va fi perfectă pentru cineva care va fi capabil să vadă dincolo de defecte.

Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat! Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.

Dar să știi că nu va fi totul numai lapte și miere pentru că viața nu e atât de roz pe cât ne-am dori noi să fie. Vei fi nevoită să ierți, să treci cu vederea, să mângâi și să sprijini la rândul tău. Uneori vei dori să iei problemele celuilalt asupra ta și nu vei putea, iar asta ți se va părea mai greu decât problemele în sine.

Și, poate, bărbatul vieții tale nu își va face apariția atât de repede pecât te-ai aștepta, atunci când ai vrea tu să o facă. Poate,vei fi nevoită să-l cauți, să-l chemi, poate vei crede că trebuie să îl rogi să rămână atunci când vei fi părăsită, dar ai să vezi că toate se vor așeza când va fi timpul. Ai să vezi că bărbatul tău va fi doar al tău și nu va trebui să îl rogi să rămână,să îl chemi sau să îl cauți prea mult. Ai să vezi, draga mea, că vei fi foarte fericită, dar mai întâi de toate, va trebui să înveți cum să fii puternică atât pentru tine cât și pentru cei pe care îi iubești.

marți, 18 iunie 2019

Ce înseamnă fericirea pentru tine?


Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner

joi, 6 iunie 2019

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur.

 
Este minunat sa ai capacitatea sa-i intelegi si sa-i ierti pe oamenii care ti-au gresit, insa nu si sa le permiti sa-ti faca rau in continuare.
 
Exista o idee preconceputa cum ca "trebuie sa acceptam, sa iertam si sa trecem cu vederea comportamentele negative ale celor din jur pentru ca altfel vom ramane singuri."

Ei bine, nu este deloc asa. Nu ramai singur daca nu accepti abuzurile, minciuna, inselatoria, tradarea, ci doar faci loc in viata ta pentru alte persoane care te vor trata cu respect. Asta daca si tu te respecti suficient incat sa iti doresti asta.

Daca permiti sa fii tratat cu lipsa de consideratie, ii inveti pe oameni cum sa se raporteze la tine. Daca treci cu vederea, inseamna ca tacit accepti ceea ce s-a intamplat si asta indirect inseamna ca ii incurajezi sa faca la fel si in continuare. Ca doar tu ierti si treci mai departe. Asa stau lucrurile in relatii disfunctionale si abuzive.

Sigur ca nu trebuie sa devenim absurzi si la orice mica greseala sa inchidem usa. Insa in momentul in care minciuna, inselatoria, tradarea, abuzul etc. se repeta, este clar ca omul din fata ta iti arata cum este el de fapt si cum se raporteaza la tine. Iar daca observa ca tu accepti, va avea tendinta sa se comporte la fel in continuare - pentru ca asa este el si se exprima pe sine cu cine se poate si ii permite.

Oamenii autonomi si independenti nu au nevoie de nimeni. Binenteles ca isi doresc relatii interpersonale si sociale, insa nu cu oricine sau cu orice pret.

Mentalitatea aceasta "sa acceptam orice doar ca sa nu fim singuri" apartine oamenilor cu o structura de tip dependent. Deoarece ei nu isi asuma responsabilitatea propriei lor vieti si nu vor sa traiasca independent, vor accepta orice fel de relatii, indiferent cat de disfunctionale sau toxice sunt ele.

Cand vezi ca un om te raneste repetat, accepta ca asa este el. Insa depinde de tine daca il mai primesti in viata ta sau, cu regretele aferente, inchizi usa si mergi mai departe.

Suntem atat de multi oameni pe pamant incat nici daca iti doresti nu poti sa fii singur. Dar este responsabilitatea ta sa ii accepti langa tine doar pe acei oameni care te respecta si ii respecti.

de Ursula Sandner

marți, 4 iunie 2019

Cum ajung oamenii să fie nefericiți și să trăiască în suferință?


1. Se casatoresc cu persoana nepotrivita si raman in relatii toxice si disfunctionale.

2. Cred ca totul in viata se reduce la cat de mult ai, asa ca isi petrec toata viata muncind doar ca sa acumuleze cat mai multe, uitand sa se bucure de ceea ce au si uitand ca nu iau nimic cu ei mai departe.

3. Asculta de gura lumii si traiesc la voia intamplarii, ca o frunza purtata de vant.


4. Au prieteni si oameni in jurul lor pe care nu-i plac, insa din teama de a nu ramane singuri, accepta oricate minciuni si tradari.

5. Clipele libere pe care le au le pierd facand lucruri lipsite de importanta si de orice valoare - se uita la televizor, acumuleaza diferite informatii care nu le folosesc de fapt la nimic.


6. Nu stiu sa dea un sens propriei lor vieti, asa ca isi imagineaza ca daca vor face copii, vor avea pentru ce sa traiasca. Iar apoi se sacrifica pentru copii si asteapta de la ei sa faca la fel.

7. Ii pun pe altii pe primul plan, deoarece li s-a spus ca nu e voie sa se gandeasca la ei insisi. Cred ca a te pune pe primul plan in viata ta inseamna egoism, insa neglijeaza faptul ca nu poti sa faci in mod autentic nimic pentru nimeni daca tu nu esti bine si nu ai grija de nevoile tale.

8. Nu au visuri, obiective, pasiuni sau hobby-uri, ci fac ce face toata lumea.


9. Nu isi investesc intelept timpul pe care il au, ci se gandesc doar cum sa piarda timpul cu distractii de moment. Nu citesc si nu cauta informatii de calitate si care sa ii ajute sa isi dezvolte orizonturile si sa isi schimbe viata.

10. Nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, ci gasesc scuze, justificari si vinovati in exterior pentru nefericirea lor.


11. Vor schimbare, insa fara sa depuna cel mai mic efort in directia asta.

12. Iau decizii si fac alegeri din frica, nu pentru ca isi urmeaza visurile si pasiunile.


13. Fac compromisuri, ca asa face toate lumea, iar apoi fac alt compromis ca sa gestioneze compromisul anterior si tot asa. Suma acestor compromisuri le defineste de fapt esecul.

14. Nu isi dezvolta inteligenta emotionala, asa ca au frecvent emotii negative: furie, frustrare, invidie, gelozie, ura, s.a.m.d.


15. Nu au incredere in ei si in propriile lor forte, ci asteapta intotdeauna ca un miracol sa le rezolve problemele.

16. Isi neglijeaza sanatatea, nu au grija de fizicul, psihicul si viata lor per ansamblu.
 
17. Se declara victime neputincioase si renunta la puterea lor personala. Ii barfesc si ii desconsidera pe cei care au succes, spunand ca sigur l-au dobandit prin mijloace necinstite.

18. Renunta la autenticitatea lor, isi pun masti si se comporta "asa cum trebuie", isi cultiva ipocrizia si fatarnicia, cu toate ca nici macar nu le plac oamenii cu care interactioneaza.

19. Nu cauta sa fie multumiti, bucurosi si fericiti, ci se focalizeaza pe tot ceea ce nu le place, insa fara sa miste un deget pentru a-si depasi conditia.

20. Uita ca viata este un dar al carei singur scop este fericirea, implinirea si mai ales evolutia.

Ursula Sandner

miercuri, 22 mai 2019

Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere.


Bărbatul care nu se simte apreciat este ca un leu în cușcă! Devine agitat, irascibil și visează la evadare sau, la polul opus, se închide în el, devine rece și distant și visează la evadare.

Vrei să ai un bărbat de care să te bucuri? Oferă-i apreciere!

Bărbații funcționează pe apreciere.
Aprecierea este vitală pentru ei. Aprecierea le dă aripi, îi ajută să mute munții din loc pentru tine dacă este cazul.

Încrederea are același efect. Încrederea îi oferă bărbatului puteri nebănuite.

Iar un bărbat care are lângă el o femeie care îi arată că are încredere în el și îl apreciază, se va da peste cap să fie bine. Asta în cazul în care nu te-ai combinat cu un psihopat!

Altfel, un bărbat care este ‘stropit’ zilnic cu încredere și apreciere înflorește, este un bărbat fericit, este un bărbat care nu va ezita să-ți arate iubirea lui.

Bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!

Bărbatul cicălit, ținut doar în reproșuri și nemulțumire, își va dori să-și ia lumea în cap!

Dacă e ceva ce urăște bărbatul pe lumea asta, ei bine, asta este cicăleala!

Oricât de calm ar fi, oricât de educat ar fi, atunci când vede că femeia de lângă el este etern nemulțumită… bărbatul o ia razna. Și, indiferent de cât de adânci sunt sentimentele lui pentru ea, el ajunge să se întrebe: ‘oare cu ce am greșit de m-am pricopsit cu pacostea asta pe cap?
Oare chiar merită să fiu luat la ciocane în halul ăsta?’

În momentul în care ajunge să-și pună întrebările astea, porțile lui sunt deja deschise pentru prima femeie care îi va arăta apreciere.

De altfel, cicălitoarele chiar nu înțeleg asta! Ele își fac rolul și atât!

Ba, mai mult, ai senzația că își doresc să fie părăsite. Ai senzația că te provoacă să fugi prin comportamentul lor.

E ca o programare a execuției.

Bărbații nu vor înțelege niciodată genul ăsta de comportament. Ei, în pragmatismul care îi caracterizează, vor lansa întrebări de genul: ‘dacă sunt atât de nașpa, ce mai cauți lângă mine?’, ‘ce vrei să demonstrezi cu ieșirile astea?’, ‘ce crezi că vei obține dacă mă vei călca în continuare pe cap și pe personalitate?’ etc…

Sigur, nu toți sunt atât de blânzi și răbdători. Unii, deși nu au nicio scuză, apelează la forță; un fapt regretabil.

În ultima vreme urmăresc cu atenție comentariile de pe Facebook. Foartă multă lume singură, foarte multă lume rănită.

Aparent, lumea asta caută iubirea, sunt oameni care îți spun fără ezitare faptul că sunt gata să ofere totul unui eventual partener… dacă îl găsesc!

Cumva, am senzația că nici măcar nu îl caută, ci așteaptă să pice din cer.

Eu chiar nu gust ideea potrivit căreia oamenii mișto sunt rari sau greu de găsit. Chiar nu cred!

Eu văd asta ca pe o alterare a lentilei prin care privești viața.

Am fost și eu acolo, am gândit și eu așa, iar atunci când am șters lentila… au apărut și oamenii ăia pe care îi căutăm. E simplu!

Știu că vor apărea femei care își cresc singure copiii sau bărbați care au fost înșelați etc… însă eu spun că se poate!

Trebuie să vrei!

Cât despre bărbați, dacă vrei să îi ai lângă tine, oferă-le apreciere și încredere. Sunt două chestiuni superioare sexului. Degeaba îi oferi sex, dacă nu îi oferi încredere și apreciere. Tot va pleca!

Iar dacă mergi pe ideea că bărbații nu merită asta, atunci apelează la cele două variante: 1. acceptă-ți soarta pe care ți-o creionezi singură sau 2. schimbă-ți orientarea sexuală!

de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...