vineri, 30 septembrie 2016

Iubește și lasă-l să trăiască!

 
A iubi o persoană înseamnă să o lași să trăiască! A iubi un om înseamnă să-i înțelegi și să-i respecți tabieturile, să-i accepți în primul rând defectele și să îl sprijini să-și îndeplinească dorințele.

A iubi înseamnă să îl lași pe celălalt să trăiască! Este un lucru foarte important!

Iubirea nu este o temniță, ci un nivel superior de înțelegere a naturii umane.

Nu știu cum se face însă că oamenii au senzația că dacă își lasă partenerii să trăiască… nu îi iubesc sau sunt percepuți ca atare?

Mi se pare absurd!

Nu înțeleg de unde nebunia asta cu controlul?

Știți vorba aia-eu am auzit-o de mai multe ori-‘vreau să faci ca mine pentru că te iubesc și pentru că știu ce e bine pentru tine’

Vi se pare cunoscut?

În traducere… Halal iubire!

Decât o așa iubire, mai bine trăiești singur!

Cum poți să spui că iubești când tu îl asuprești pe celălalt?

Cum poți să spui că iubești când tu nu înțelegi nevoile și dorințele celuilalt?

Cum poți să spui că iubești când tu nu respecți ceea ce este celălalt?

Nu ai cum!

Aia nu e iubire, ci nesimțire și abuz!

Iubirea înseamnă să-l lași pe celălalt să trăiască, să respire, să viseze, să își facă planuri, să se bucure de ceea ce își dorește.

Asta înseamnă iubire-apreciere, sprijin, dorință de dezvoltare… viață!

O relație în care unul dintre parteneri este asuprit este o relație șubredă, slabă!

O relație puternică este cea în care ambii parteneri trăiesc și se bucură împreună de asta.

Bine spune Dave Willis-‘o relație puternică este formată din doi oameni care aleg să se iubească reciproc chiar și în zilele în care încearcă din răsputeri să se placă’.

Iubirea este o decizie de comun acord, nu o impunere unilaterală.

Ăsta este și motivul pentru care oamenii fericiți sunt cei care își permit reciproc să trăiască în interiorul propriei relații.

de Andrei Vulpescu
sursa:
http://www.vulpescu.eu/

miercuri, 28 septembrie 2016

De ce ne risipim anii, pentru ca, la sfârşit, să cerşim clipe?


„Bucură-te de lucrurile mărunte din viaţă, căci într-o zi te vei uita înapoi şi vei realiza că erau lucruri mari.”

Da, sună trist, dar este purul adevăr! Oricât am fi de minunaţi, speciali, frumoşi, deştepţi, lumea îşi va continua cursul şi în absenţa noastră!

Pământul nu îşi va schimba sensul de rotaţie!

Stelele vor străluci în continuare pe cer!

Râurile îşi vor continua curgerea!

Ploile vor continua să cadă!

Soarele va răsări în fiecare dimineaţă!

Oamenii vor continuă să se trezească, să râdă, să iubească, să muncească, să facă dragoste… să trăiască!

Putem trăi fără oamenii „fără de care nu putem trăi”. Pentru că acesta este cursul firesc al vieţii. Pentru că fără uitare nu am putea supravieţui durerii…

Dacă ştii toate acestea – şi sunt convinsă că le ştii – atunci de ce risipeşti clipe din viaţa ta cu lucruri mărunte? De ce nu alegi ca fiecare zi din viaţa ta să fie specială? De ce nu faci ca fiecare clipă pe care o petreci pe acest pământ să conteze?

Tu, omule!

– De ce te trezeşti dimineaţa şi uiţi să te bucuri pentru simplu fapt că vezi soarele?

– De ce treci în drumul tău pe lângă atât de multe flori şi nu te apleci când şi când pentru a le mirosi?

– De ce eşti trist atunci când plouă şi nu alegi să alergi prin ploaie?

– De ce îţi închizi visurile într-un colţ ascuns al sufletului tău? De ce crezi că ele au termen de expirare?

– De ce le ceri oamenilor din viaţa ta să te iubească, dacă tu nu ştii să te iubeşti?

– De ce te încăpăţânezi să rămâi în locuri unde nu eşti dorit, când sunt persoane care ar da orice să le fii alături?

– De ce alegi să suferi atunci când o relaţie se sfârşeşte şi nu alegi să îţi înveţi lecţia?

– De ce alegi să îţi petreci timpul liber privind o emisiune mizerabilă, în loc să citeşti câteva pagini dintr-o carte?

– De ce alegi să pedepseşti pe cineva care ţi-a greşit, în loc să îl ierţi şi să ai sufletul liber?

– De ce ucizi copilul din tine?

– De ce te condamni atât de mult pentru nereuşite şi te iubeşti atât de puţin?

– De ce îţi ignori inima de atât de multe ori?

– De ce îţi iroseşti ore din viaţă cu persoane care nu merită, în loc să le petreci în braţele fiinţei iubite?

– De ce alegi să supravieţuieşti, în loc să alegi să trăieşti?

„Bucură-te de viaţă, pentru că ai şansa să iubeşti, să râzi, să munceşti, să te joci şi să priveşti spre stele”.

Mâine nu este promis nimănui, iar de nemurire nici nu mai vorbesc. Atunci, de ce să nu alegem să ne bucurăm de tot ceea ce viaţa ne oferă, să mulţumim pentru lucrurile bune şi să învăţăm din cele mai puţin bune?

De ce ne risipim anii, pentru ca, la sfârşit, să cerşim clipe?

sursa:
http://www.catchy.ro/

marți, 27 septembrie 2016

Nu ne este dor de omul drag propriu-zis, ci de prezența acelui om în viețile noastre

 
Sunt oare oamenii capabili să ducă dorul cuiva? Sau pur și simplu ne e dor de memoriile generate de acea persoană?

Deși sună cam la fel, sunt 2 lucruri diferite.

În esență, noi nu suntem capabili să ducem dorul cuiva sau să iubim pe cineva exact pentru ceea ce acea persoană este. Noi ducem dorul sau iubim o persoană așa cum o percepem. Oamenii judecă alți oameni.

E ceva natural, ceva ce nu se va schimba în viitorul apropiat. Judecând, ne creăm un set de convingeri în legătură cu un individ. Și, odată cu relația noastră, acest set de convingeri despre partener crește și el.

Totuși, câteodată, interpretările noastre legate de o persoană sunt complet greșite, iar din acest motiv multe relații dispar peste noapte.

Relațiile dispar pentru că unul dintre parteneri s-a îndrăgostit de o persoană care nu coincide cu persoana reală, ba acele persoane sunt complet opuse.

Câteodată modul în care ne amintim de o persoană este foarte similar cu persoana în sine, sau, cel puțin, cu persoana care era înainte. Dar problema e că iubim să romantizăm. Ne place să ne concentrăm pe modul în care cineva ne-a făcut să ne simțim, decât pe modul în care ea sau el ne-a tratat.

Astfel, ne concentrăm asupra emoțiilor puternice și plăcute și le permitem să cuprindă întreaga memorie despre o persoană.

Ți-e dor de prezența cuiva în viața ta. E complet normal. Oamenii nu iubesc să fie singuri. Desigur, tuturor ne place să fim singuri câteodată, dar, inevitabil, devenim singuratici și vrem pe cineva cu care să ne putem împărți viața și visurile.

Totuși, dacă ți-e dor de cineva care te rănea în mod constant pentru că nu îi păsa, atunci trebuie să faci un pas înapoi și să privești la relația voastră dintr-o perspectivă obiectivă. Nu poți să-ți permiți să fii tratată fără respect și utilizată în mod constant. Pur și simplu nu poți.

Ți-e dor de o persoană doar când ești singuratic. Există, de fapt, un mod foarte simplu de a diferenția între dragostea adevărată și ceea ce noi confundăm cu dragostea. Oamenii duc dorul pentru cineva când sunt singuri sau triști.

Aceleași persoane caută în trecutul lor pe cineva pe care se pot sprijini, când nimeni nu e prin preajmă. Asta nu e dragoste, ci o încercare jalnică de a scăpa de singurătate. Când viața e dificilă, nimeni nu vrea să fie singur pentru că un partener face viața cu mult mai ușoară.

Și totuși, asta nu e dragoste. Este singurătatea care ne folosește imaginația pentru a modifica memorii și a le transforma în iluzii care sunt foarte departe de realitate.

Dacă ți-e dor de cineva doar când ți-e greu, atunci nu te mai minți că ți-e dor de el sau ea cu adevărat. Pe de altă parte, dacă ți-e dor de cineva în momentele fericite, atunci ai motive adevărate pentru a-ți fi dor de el sau ea.

Când privim în trecut și ne amintim de iubiți, de momentele petrecute împreună, de emoțiile pe care le aveam, amontirile create împreună.. nu ne amintim atât de mult de persoana cu care eram decât de persoana care noi eram în acele momente.

Nu ne e dor atât de mult de persoana dată, decât de gândul de a o avea în viața noastră. Ne e dor de modul în care ne simțeam și de persoanele care am devenit cât timp eram cu el sau ea. Ne e dor de persoana care eram pentru că acea persoană era mai bună decât cea de acum.

Oamenii sunt capabili să iubească același individ la infinit. Suntem capabili să ducem dorul unei persoane și să înțelegem la ce am renunțat sau ce am pierdut. Și totuși, asta se întâmplă rareori.

De cele mai multe ori, ne cheltuim energia emoțională pe indivizi care nu merită acest fapt.

Învață să faci diferența și viața ta va avea un aspect cu mult mai luminos.

sursa: novapost.ro

luni, 26 septembrie 2016

Ce se întâmplă cu noi atunci când ducem dorul cuiva

 
DORUL este un sentiment de rezervă. Apare atunci când lipseşte cineva, ceva şi îi ia locul. Nu trebuie să fie o cauză, ci un efect. Este sentimentul cel mai frustrant şi totuşi cel mai frumos. Parcă este mai frumos decât dragostea şi asta este ironic, pentru că dorul este efectul dragostei şi nu invers. Efectul dorului nu ţine de tine, ci de persoana care îl naşte. Poate fi cel mai sfâşietor sentiment şi durerea (care nu trece cu niciun medicament) dacă cealaltă persoană nu te mai vrea… sau cea mai fericită apăsare dacă ştii că eşti aşteptat de ea.

Dorul este un sentiment egoist. Cel mai egoist. Când ţi-e dor de cineva, nu ţi-e dor de acea persoană, ci de cum te simţi tu lângă acea persoană. Dor de felul în care te face să te simţi, să te porţi, să zâmbeşti, să vorbeşti, să trăieşti.

Dorul nu este o slăbiciune, nu este o nevoie, deşi se confundă cu aşa ceva de multe ori. Nevoia este efectul dorului. Persoana care lipseşte este drogul, dorul este extazul, nevoia este sevrajul. Să se creeze instituţii de reabilitare pentru aşa ceva şi n-ar mai fi nimeni liber pe străzi.

Dorul este dovada unei părţi frumoase în fiecare om. Chiar şi în cei care credem că sunt cei mai răi. N-am auzit niciodată „mi-e dor să fac rău…”. Cu toate astea, dorul te poate face să te simţi cel mai rău, emoţional vorbind.

Dorul este moneda de schimb, tributul, taxa pentru ce şi cât iubeşti. Ai găsit pe cine să iubeşti şi te face să te simţi cel mai fericit. Deodată, eşti mai puternic, mai frumos, mai interesant, mai tânăr. Când pleacă acea persoană de lângă tine, pentru o oră, o zi, o viaţă, dorul este acolo să-ţi facă „nota de plată”. Şi depinde în cine ajunge. Pe unii îi mânâncă şi îi macină pe dinăuntru, îi transformă în nişte fantome ale unei iubiri, iar pe alţii îi hrăneşte, le dă putere să facă timpul să treacă mai repede până se vor afla, din nou, în preajma persoanei cu potenţial de drog.

Dorul te face să spui cuvinte pe care nu credeai că o sa le spui, vreodată. Şi face asta de mai multe ori decât dragostea. Să recunoşti sau să admiţi că iubeşti este pentru cei mai mulţi mai uşor decât să recunoşti că ţi-e dor. Pentru că dorul presupune o dependenţă faţă de cineva. Plus că nu dragostea te face să dai la 3 noaptea mesaje sau telefoane fostei sau fostului iubit, ci dorul… şi alcoolul sau orgoliul rănit.

Dorul este un mers pe sârmă. Unii ajung bine la capătul celălalt al ei, alţii cad şi, data viitoare când vor mai iubi, îşi vor pune plasă de siguranţă, să nu mai doară aşa tare când se prăbuşesc… Şi, de obicei, plasa aceasta de siguranţă devine, mai degrabă, un scut care nu lasă nici să intre şi nici să mai iasă emoţii. Şi atunci o să spui foarte greu şi foarte rar „mi-e dor”. Dar nepronunţat, nespus, neîmpărtăşit, dorul va rugini acel scut cu lacrimile care-ţi vor plânge pe dinăuntru şi vei scârţâi din toate încheieturile sufletului tău.

Dorul este o surpriză. Nu ştii pe cine poate face fericit dorul tău. Că poate cel sau cea de care ţi-e dor nu ştie că simţi aşa despre acea persoană. Dacă ţi-e dor de cineva, spune-i. Chiar dacă n-aţi mai vorbit de mult timp şi chiar dacă nu-ţi răspunde înapoi. Sau nu imediat. Dar dacă ţi-e tare dor de cineva, înseamnă că acea persoană, în ochii tăi, este un om special, un om bun, cu toate relele lui. Aşadar, adu-i aminte că cineva se gândeşte frumos la el. O să vezi că atunci când pronunţi formula magică „mi-e dor de tine”, dorul mai adoarme puţin…

sursa: lumealuioliver

vineri, 23 septembrie 2016

Cum să gândeşti că-i bine când e rău?

 
Proverbul românesc care zice că "tot răul e spre bine" nu dezvăluie doar consecinţele unor experienţe de tipul "scapi avionul, te superi, te simţi nemulţumit, dar apoi avionul se prăbuşeşte şi-ţi dai seama că ai fost un răsfăţat al sorţii". În acest caz, tot răul a fost spre binele tău! În partea sa mai profundă, proverbul spune că nimic nu este întâmplător, iar, pe de altă parte, invită subtil să ne dezvoltăm percepţii mai optimiste despre lume şi viaţă. Să schimbi pozitiv macazul propriei minţi în faţa unui eveniment de viaţă neplăcut, a unei probleme, a unei stări distructive sau a unei situaţii nefericite este un fel de a izbuti să aplici esenţa proverbului "tot răul e spre bine".

Noi ştim proverbul acesta încă din copilărie, ne amuzăm rostindu-l în faţa situaţiilor care-l demonstrează cu vârf şi îndesat, dar îi scăpăm - totuşi - esenţa. În miezul său se ascunde o întreagă filozofie, o cunoaştere intuitivă şi adâncă a naturii umane, dar şi a felului în care mintea creează... ceea ce vedem a fi realitate. Să gândeşti că-i bine când ceva se întâmplă rău pare dificil şi, pentru unii, de-a dreptul imposibil, deşi invers, să gândeşti că-i rău în plin bine ştie şi face toată lumea! Pentru unii pare împotriva logicii, pentru alţii pare o atitudine infantilă, nerealistă să gândeşti că-i ceva bun în lucrul rău. Asta-i poziţia firească a intelectului, a raţiunii umane, al cărui rol nu trebuie neglijat, dar nici supraevualuat. Raţiunea creează probleme, le vede peste tot şi, pe măsură ce le observă, problemele prind şi mai multă pu­tere. Înţelepciunea sufletului poate ocoli raţiunea şi, în faţa unui dezastru, are înclinaţia automată de a vedea partea bună a lucrului rău sau măcar a accepta că aşa ceva este posibil. Paradigma mentală se modifică automat şi asta schimbă atitudinea negativă în una pozitivă. Înţelepciunea sufletului vede într-un pahar o picătură de apă (atitudine optimistă), pe când raţiunea vede că paharul este gol (atitudinea pesimistă). Aceste două stări sau atitudini aparent banale, dar diferite, creează diferenţe enorme de energie, de conştiinţă, de percepţie şi, aşa cum proverbul amintit confirmă, creează realităţi diferite pentru noi.

În clipa în care avem puterea interioară de a înţelege că lumea nu-i doar ceea ce pare şi acceptăm că viaţa ne este populată cu o mulţime de lucruri pe care nu le vedem (inclusiv gândurile noastre), atunci putem accepta că se poate întâmpla pentru noi un eveniment neplăcut, dar el să fie un preambul pentru un eveniment mai bun, pe care nu-l putem observa şi palpa pe moment. Acceptarea aceasta ajută să spunem cu sinceritate că "tot răul ar putea fi spre bine" şi ne poate stimula percepţia în sensul găsirii imediate a unor beneficii secundare pozitive din orice experienţă. Dacă izbutim să-i găsim evenimentului rău un sens bun, atunci mintea noastră devine ca un aparat de radio care se comută de pe frecvenţa unui radio care transmite manele pe frecvenţa unuia care transmite... muzică clasică. Exceptând situaţia în care manelele îţi produc plăcere şi satisfacţie intelectuală, s-ar putea să stai cu mintea pe un post de manele şi să nu vrei asta. Să fii nemulţumit, iritat, enervat şi mereu în luptă cu maneliştii, dar - în acelaşi timp - să te trezeşti în fiecare dimineaţă făcând exact ce nu vrei: să asculţi enervat manele! În mod asemănător, se poate să te simţi din cale afară de rău cu gândurile tale mereu cârcotaşe, mereu iritate şi pline de năduf, să treci prin evenimente de viaţă nefericite şi să o iei de la capăt în fiecare zi tocmai pentru că... nu ştii cum să "muţi butonul minţii" pe postul care transmite muzica ta preferată. În mod practic, proverbul "tot răul e spre bine" îţi sugerează exact cum poţi face să schimbi frecvenţa şi să răsuceşti butonul minţii. "În faţa răului aminteşte-ţi că s-ar putea să aducă după el ceva bun. Nu dispera, nu te nemulţumi, caută un sens în toate hachiţele existenţei, extrage ceva bun de acolo şi aşa... îţi pregăteşti drumul către experienţe mai fericite." Să spui că a "scăpa avionul ar putea avea o noimă", că a pierde un lucru poate ascunde un câştig ajută mintea să mute butonul pe frecvenţa unui sens constructiv sau a unui câştig! Acestei atitudini îi urmează apoi şi materializarea.
 
de Maria Timuc
jurnalul.ro

joi, 22 septembrie 2016

Încetează să îți plângi de milă! Iată 20 de semne care-ți vor demonstra că trăiești mai bine decât crezi

Capacitatea de a simți pe deplin viața – e adevărata bogăție. (Henry David Thoreau)

 
Nu toți oamenii știu să bucure de viață, unii o iau drept un chin și se blochează în reproșuri și nemulțumiri. Viața e cel mai frumos dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, iar noi trebuie să o trăim la maxim. Poate că de multe ori te-ai considerat o persoană nefericită, dar nici nu ți-a trecut prin minte că trăiești cea mai frumoasă viață posibilă și ești un om norocos, pentru că:
Ești în viață.
 
Poți vedea răsăritul și apusul soarelui.
 
Poți auzi păsările cântând și valurile mării sau ale oceanului.
 
Te poți plimba, poți simți cum vântul se joacă cu părul tău, iar razele soarelui îți încălzesc pielea.
 
Știi gustul prăjiturii cu ciocolată.
 
Ieri nu ai plecat la somn flămând.
 
În această dimineață te-ai trezit cu un acoperiș asupra capului.
 
Poți alege hainele cu care te vei îmbrăca azi.
 
Astăzi viața ta nu este în pericol.
 
Ai depășit unele încercări și ai învățat câteva lecții.
 
Dacă te gândești la eventualele schimbări care pot avea loc în carieră sau în familie, înseamnă că ești ambițios și poți lua singur decizii.
 
Locuiești într-o țară în care îți sunt apărate drepturile.
 
Ești puternic și sănătos.
 
Ai prieteni sau rude care-ți duc dorul și te așteaptă cu nerăbdare.
 
Ai pe cineva alături de care-ți poți aminti trecutul.
 
Ai apă potabilă.
 
Ai acces la asistență medicală.
Ai acces la internet.
 
Poți citi.
 
Poți iubi și poți fi iubit!

Totul e în mâinile tale, în mintea și dorințele pe care le ai. Atunci, de ce te plângi că totul e împotriva ta? Fii un om fericit!

Adevărul este că trăiești mai bine decât alții în această lume. Nu uita că trebuie să fii recunoscător pentru ceea ce ai acum.

miercuri, 21 septembrie 2016

Unii oameni pot. Pot întrece limitele nesimțirii și pot face absolut orice vor ei


– pot fi indiferenți la necazul altora, fără să se gândească o clipă că necazul lovește într-o fracțiune de secundă și că doar ceva mai puțin de un gram de noroc a făcut să nu fie ei în aceea situație nefastă

– pot avea obrazul mai gros decât talpa la pantof în zeci sute mii de situații, deseori pentru a-și menaja portofelul sau a mai pune un strat de șunculiță pe ei

– pot profita de fiecare gest al celor din jur într-un mod activ și conștient folosindu-se de un arsenal bine gândit repetitiv de scuze patetice sau chiar și fără vreo justificare anume

– pot anula visuri și tăia aripile unor tinere speranțe doar pentru a-și realiza propriul interes și a da falsa iluzie că ei sunt cei indispensabili și că locul lor e rezervat undeva deoparte

– pot mușca mâna care i-a ajutat; pot blama, pot denigra și îi pot anula cu o ușurință covârșitoare pe toți cei care au fost acolo, care i-au susținut și care i-au ajutat în momente grele

– pot… mii și mii de alte lucruri…

Din păcate și din nefericire. Acești oameni care pot, mă înspăimântă.

Când mă gândesc și realizez cât de extinse și cât de îndepărtate sunt limitele nesimțirii lor în unele momente, mă crucesc; când observ că, deși ei sunt acolo în extrema aceea care mă face să întorc spatele și să zâmbesc amar, nu se opresc, insistă, întind coarda, forțează și testează extrema extremelor în materie de nesimțire (de zici că de asta depinde viața lor) efectiv rămân fără cuvinte.

Este și ăsta un fel de a te descurca în viață: cu nesimțire și cu tupeu înainte!

Poate părea ireal dar, pentru unii acest comportament care coincide cu senzația lor paranoică de veșnică victimă și de permanentă persecuție, această atitudine de om mic și nesemnificativ este percepută și considerată ca fiind una de supraviețuire și de succes…

Privind spre toate aceste lucruri mă apucă groaza și îmi vine să fug undeva departe de tot. Dar nu pot. Nu pot pentru că am oameni dragi care depind de tăria mea de a da piept cu nesimțiții, de a le atrage atenția pentru orice gest deplasat, de a le defini acțiunile și de a le trasa limite.

Doar pentru că îmi doresc o lume mai bună și mai sănătoasă pentru toți cei dragi mie, pentru mine.

Așa cum cred că ar trebui să ne dorim cu toții: o lume mai frumoasă, lipsită de nesimțiți.


Alex.
jurnalpentruea.com
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...