marți, 16 iulie 2019

Fericirea si implinirea in relatii exista doar intre oameni care sunt compatibili unul cu altul


Critica, cicaleala, santajul emotional si manipularea pe care le face un partener intr-un cuplu, sub pretextul ca iti vrea binele, sunt de fapt expresia egoismului sau si a dorintei sale de control pe care vrea sa o exercite asupra ta.

Multi oameni intra in relatii cu gandul ca in timp vor schimba la partener anumite aspecte care nu le sunt pe plac. Au o anumita viziune personala despre cum ar trebui sa fie partenerul lor si, cum isi vad interesul propriu si doresc ca lor sa le fie bine, incep sa puna presiune asupra celuilalt. Reusesc sa induca sentimente de vinovatie si pe baza lor sa determine schimbarea pe care si-o doresc, iar daca nu reusesc se declara nefericiti si nedreptatiti.

Uitam mai mereu faptul ca alti oameni nu au venit pe lume ca sa ne faca noua pe plac, sa traiasca pentru noi, ci au propriul lor drum si propria lor viata. Daca suntem compatibili e perfect, daca nu... nu se poate face nimic.

Sa ii ceri celuilalt sa faca compromisuri pentru tine, sa traiasca in asa fel incat sa te simti tu bine, sa iti asigure tie confortul pe care nu reusesti sa ti-l asiguri singur - toate sunt manifestari ale egoismului si egocentrismului tau.

Oamenii nu sunt din plastilina, ci au propria lor personalitate, propriile lor motivatii, interese si obiective. Daca sunt compatibile cu ale tale, perfect. Daca nu... nimeni nu te obliga sa stai intr-o relatie daca nu iti place de partenerul tau. In loc sa pui presiune pe el pentru a-l determina sa fie asa cum vrei tu, mai bine te-ai focaliza pe evolutia ta personala, ai deveni autonom si ai intra in relatii doar cu acele persoane cu care rezonezi de la inceput.

Compromisurile pe care le face pentru tine un om, distrug iubirea si ridica ziduri intre voi, iar la un moment dat va veni si nota de plata. Nu poti sa-i ceri unui om sa tot renunte la sine si in acelasi timp sa fie fericit alaturi de tine.

Fericirea si implinirea in relatii exista doar intre oameni care sunt compatibili unul cu altul - au aceleasi valori, aceeasi viziune asupra vietii si ale caror "defecte" sunt usor tolerabile de partenerul de cuplu.

de Ursula Sandner

joi, 11 iulie 2019

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori.

 
Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori. Dar, cu toate astea, pentru fiecare dintre noi există acel cineva care face totul așa cum trebuie, care nu pleacă și nu rănește. Pentru fiecare dintre noi există acel cineva care dă un sens tuturor acelor cuvinte de care alții și-au bătut joc.

Câteodată suntem tentați să ne pierdem încrederea în oameni, în sentimentele și în cuvintele lor pentru că întâlnim atâția care doar ne amăgesc și ne oferă firimituri de sinceritate în tot ce fac și ce spun. Câteodată suntem tentați să spunem că nu mai avem nevoie de cineva care poate să ofere lucruri frumoase doar pe jumătate și dezamăgiri în porții mari.

Așa sunt majoritatea celor pe care îi întâlnim, își urmăresc interesele. Pentru unii suntem un mijloc către ceva, nu un scop în sine. Pentru alții suntem figuranți, nu personaje principale. Iar pentru anumiți oameni nu vom putea fi niciodată pe primul lor, doar pe unul mai îndepărtat, depinde mult de priorități.

Dar asta nu înseamnă că undeva nu există acel cineva care să îți ofere tot ce nu ți-au oferit ceilalți, care să îți înapoieze tot ce ți-au luat.

Da, oamenii rănesc, mint și înșală, părăsesc atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, dezamăgesc și greșesc de nenumărate ori. Dar, cu toate astea, pentru fiecare dintre noi există acel cineva care face totul așa cum trebuie, care nu pleacă și nu rănește. Pentru fiecare dintre noi există acel cineva care dă un sens tuturor acelor cuvinte de care alții și-au bătut joc.

Iar pentru un astfel de om merită să treci peste durerile și dorurile pe care ți le-au lăsat ceilalți în suflet. Nu vei regreta. Privește fiecare om care pleacă de lângă tine, indiferent dacă îți este prieten sau ceva mai mult de atât, ca pe o lecție și ca pe un pas pe care l-ai făcut pentru a fi mai aproape de acel cineva care va face toate astea să merite.

Ai încredere că va fi bine. Pentru că va fi. Vei întâlni fericirea și toată această tristețe nu va mai conta atunci. Va fi doar o amintire îndepărtată parcă dintr-o altă viață. 
 

luni, 8 iulie 2019

Capul sus și zâmbetul pe buze. Nu o să te ridice nimeni dacă nu o faci tu!

"Capul sus și zâmbetul pe buze"

Sunt momente în viață în care clacăm și simțim că avem nevoie de ajutor. De cele mai multe ori refuzăm să cerem acest ajutor, ne încăpățânăm să demonstrăm că suntem puternice și că nu ne lăsăm învinse, că putem trece peste orice, că putem depăși orice. Dar uneori ne dăm seama că avem nevoie de ajutor și acceptăm să îl cerem. Problema e că nu avem cui. Și, din păcate, se întâmplă să ni se întoarcă spatele atunci când credem că i-am cerut acest ajutor persoanei potrivite.

Deci…Capul sus și zâmbetul pe buze. Nu o să te ridice nimeni dacă nu o faci tu! Toți au viețile lor, problemele lor, planurile lor. Cei mai mulți dintre ei îți vor întoarce spatele oricât de mult i-ai fi ajutat în trecut. Pentru că așa sunt unii. Le numără doar pe ale lor. Le pasă doar de ei și de binele propriu. Nu are rost să te superi, să te frămânți și să te macini. Așa e viața. Așa sunt oamenii. Și nu îi poți schimba, oricât de mult ai vrea asta câteodată.

Așa că zâmbește! Bucură-te de viață! Arată-le celor care nu au vrut să îți ofere ajutorul cerut sau necerut că te-ai descurcat și singură, că o vei mai face ori de câte ori va fi nevoie. Arată-le că tu ești puternică și nu te lași doborâtă ușor. Arată-le că ești mai mult decât au crezut ei și că mergi mai departe cu fruntea sus știind că ai reușit. Poate nu ți-a fost tocmai ușor, dar nu mai contează. Așa ai devenit puternică. Iar femeile puternice au o frumusețe aparte în suflet pe care o prețuiesc enorm aceia care o pot vedea. Nu sunt mulți acei oameni, dar nu cantitatea contează, ci calitatea lor. 

marți, 25 iunie 2019

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați.


Sentimentele nu se duc din senin. Nu așa funcționează ele. Ne pleacă treptat, dar definitiv. Și nu putem da vina pe ele când de fapt doar noi suntem vinovați de asta. Pentru că nu am știut să avem grijă de ele, pentru că nu putut să păstrăm tot ce aveam, ce construisem.

Iubirea nu moare niciodată pur și simplu. Noi o ucidem cu fapte, atitudini, orgoliu, nepăsare, ignoranță, minciuni. Noi suntem singurii vinovați. Putem încerca să ne sustragem de la această vină, dar în adâncul sufletului, cei care puteau face mai mult știu că nu au făcut-o. Cei care puteau schimba lucrurile poartă povara faptului că nu le-au schimbat.

Știi… Acel ,,Nu a fost să fie” e doar pe jumătate adevărat pentru că dacă faci totul ca lucrurile să meargă bine, ele chiar merg, dar în viață eforturile sunt răsplătite, nu scuzele. Uneori intervin oameni, fapte și lucruri care sunt independente de noi, dar dacă suntem hotărâți, le putem face față. Dacă nu suntem… Ne înfrâng.

Bineînțeles, cu condiția ca din partea celuilalt să ai tot sprijinul.

Dar nu poți spune că ai făcut tot ce se putea dacă nu ai fost sincer, dacă nu ți-a păsat până la capăt, dacă ai fost ignorant sau dacă uneori ai mai pus câte o cărămidă la zidul dintre voi doar din orgoliu, pentru că nu ai vrut să treci peste el.

Noi suntem singurii vinovați. Restul sunt scuze. De ce atâtea scuze? De ce nu mai multe fapte și dovezi? Prea mulți de ce, prea puține răspunsuri. Dar le vom afla cu timpul, atunci când va fi cazul, atunci când vom fi mai motivați să fim fericiți sau atunci când ne vom da seama că am pierdut prea mult și în special prea mult timp… degeaba. 

luni, 24 iunie 2019

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri.


În viaţă poţi alege oamenii pe care îi laşi în sufletul tău, dar nu poţi alege dacă să te iubească sau îţi facă rău. Asta vor alege ei sau o vor face pur şi simplu fără să îşi dea seama că te vor răni. Nu poţi alege de cine te îndrăgosteşti şi nici cine se îndrăgosteşte de tine, însă poţi alege să fii un om minunat şi să le faci bine oamenilor din jur. Poţi alege să nu pui la suflet tot ce ţi se întâmplă şi să nu le dai voie oamenilor să te ţină pe loc.

Nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Şi nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri. Fiecare face ce simte că trebuie să facă, de aceea nu ar trebui să aştepţi pe nimeni prea mult… De aceea nu ar trebui să suferi prea mult după cei care nu sunt destul de responsabili cu sufletul tău.

Şi fiecare lecţie învăţată aduce sine momente de fericire pe care nu le-ai fi trăit niciodată dacă nu ai fi învăţat tot ce trebuia să înveţi. Fiecare lecţie te duce mai aproape de acei oameni pe care îi vei putea aprecia la adevărata lor valoare şi care te vor aprecia, la rândul lor, atât cât meriţi să fii apreciată şi iubită.

Nu e nimic întâmplător. Viaţa ne scoate în cale oameni pe care îi iubim, pe unii dintre ei pentru a învăţa ceva, pe alţii pentru a avea un sprijin. Ne oferă lecţii pentru a ne învăţa că am pierdut sau pentru a ne determina să apreciem oamenii frumoşi pe care ni-i scoate în cale şi ni-i ascunde în suflet. Viaţa are metodele ei pentru a ne face să fim oameni frumoşi, responsabili şi iubitori. Trebuie doar să avem încredere că dezamăgirile pe care le trăim şi oamenii care ne rănesc, ne vor conduce într-o zi către acei oameni care vor rămâne. 


vineri, 21 iunie 2019

Fetei mele am să-i spun cândva: ,,Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat!


Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.”
Sunt lecții pe care nu le vei putea învăța nici singură, nici odată cu trecerea timpului. Vei avea nevoie de oameni ca să le înveți… Oameni care să te rănească, oameni care să te iubească și oameni care să te vindece. Unii te vor învăța că nu ai nevoie de nimeni pentru a fi fericită, alții îți vor demonstra că sufletului tău îi trebuie iubire.

Vei avea nevoie de un bărbat care să te înțeleagă, să te respecte, să te iubească și să îți fie alături.Vei avea nevoie de un bărbat care să te iubească și să te accepte pe de-a-ntregul pentru că, la fel ca oricare dintre noi, nu ești perfectă, ai defectele tale, temeri și slăbiciuni. Dar nu îți face griji, imperfecțiunea ta va fi perfectă pentru cineva care va fi capabil să vadă dincolo de defecte.

Caută-ți, mamă, unul căruia să nu-i fie teamă să îți fie bărbat! Caută-ți unul care să știe că în dezastrul din sufletul tău se ascunde o armonie pe care nu oricine o poate trezi. Și nu în ultimul rând, încearcă să găsești acel bărbat care îți va vedea toate slăbiciunile și va ști să le înlăture făcându-te o femeie mai puternică.

Dar să știi că nu va fi totul numai lapte și miere pentru că viața nu e atât de roz pe cât ne-am dori noi să fie. Vei fi nevoită să ierți, să treci cu vederea, să mângâi și să sprijini la rândul tău. Uneori vei dori să iei problemele celuilalt asupra ta și nu vei putea, iar asta ți se va părea mai greu decât problemele în sine.

Și, poate, bărbatul vieții tale nu își va face apariția atât de repede pecât te-ai aștepta, atunci când ai vrea tu să o facă. Poate,vei fi nevoită să-l cauți, să-l chemi, poate vei crede că trebuie să îl rogi să rămână atunci când vei fi părăsită, dar ai să vezi că toate se vor așeza când va fi timpul. Ai să vezi că bărbatul tău va fi doar al tău și nu va trebui să îl rogi să rămână,să îl chemi sau să îl cauți prea mult. Ai să vezi, draga mea, că vei fi foarte fericită, dar mai întâi de toate, va trebui să înveți cum să fii puternică atât pentru tine cât și pentru cei pe care îi iubești.

marți, 18 iunie 2019

Ce înseamnă fericirea pentru tine?


Atunci când se vorbește despre „fericire”, în mintea oamenilor deja încep să se creeze așteptări. Este suficient să auzim acest cuvânt pentru ca imaginația noastră să înceapă să lucreze. Parcă abia am aștepta să avem ocazia să vorbim despre asta, să ne gândim la asta, să ne imaginăm viața aceea ideală în care suntem într-adevăr fericiți. Ne gândim la fericire ca la un ideal, la un scop de atins undeva în viitor, pentru care trebuie să muncim din greu, să ne sacrificăm ori să îndurăm multe până să ajungem acolo. Iar dacă percepem în felul acesta fericirea, implicit considerăm că, de fapt, nu suntem fericiți. Și nu suntem.

Este minunat să îți imaginezi o viață mai bună, să îți faci visuri și planuri, să te gândești la pașii pe care îi ai de făcut pentru a ajunge acolo. Acest lucru îți dă un anumit sens, îți oferă o direcție, îți face inima să tresalte de entuziasm. Problema apare în momentul în care, pentru că ești atât de ancorat în acele visuri și imagini idealizate, ajungi să nu te mai poți bucura de ceea ce trăiești în prezent. Te gândești că nu e chiar atât de rău, dar nici bine.

Nu ești fericit pentru că nu mai poți simți recunoștință pentru ceea ce ai reușit să realizezi, nu ți se mai pare de ajuns, nu ți se mai pare motiv de fericire. Nu ești fericit pentru că nu poți să apreciezi lucrurile „mărunte” din viața ta – că încă respiri, că poți simți aerul cum intră și iese din plămânii tăi, că încă mai ai putere – putere de a munci, de a crea, de face lucruri să se întâmple; că există în viața ta oameni care te iubesc și-ți sunt alături, oameni cu care ai trecut, poate, prin grele încercări din care ai avut posibilitatea de a învăța lecții prețioase. Simțim acest lucru ca pe ceva absolut firesc și normal și uităm să ne bucurăm ori să apreciem ceea ce avem, deoarece considerăm că „ni se cuvine”. Nu, nu ni se cuvine nimic. Nici măcarul darul vieții „nu ni se cuvine” și, cu toate acestea, suntem atât de norocoși pentru simplul fapt că ne-am născut.

Dorian Furtună spunea în „Cugetările unui (ne)cunoscut”: „Să te bucuri că ești, că trăiești, că ai avut acest mare privilegiu – să te naști. În timp ce alte miriade și miriade de potențiale ființe umane nu au mai ajuns să fie concepute și să vadă lumina zilei, verdeața ierbii și cristalinul apei. Iată un argument, unul singur, care face merituoasă viața, orice am gândi despre ea.

Richard Dawkins a surprins această considerație existențială sub forma unui paradox subtil: „Noi vom muri. Și asta înseamnă că am avut noroc. Fiindcă am avut rarisima șansă de a ne naște și a trăi”. Cât adevăr!

În locul biblicului „păcat originar”, ar trebui să împărtășim cu toții o recunoștință originară, aceea că tocmai noi suntem cei care au avut inestimabila favoare de a cunoaște viața. Să-i fim recunoscători nu unei divinități, ci hazardului orb, concursului de împrejurări, acelui „efect al fluturelui” care s-a consumat în mod fericit prin nașterea noastră. Și, desigur, părinților.

Orice ezitare, orice amânare a conceperii noastre, orice eveniment străin ar fi rezultat în nașterea altcuiva și în nenașterea noastră de-a pururea. Teribil și magnific.

Ce drept moral și celest mai avem să pretindem o altă viață, după ce am avut parte de una câștigată în cel mai imposibil loto din univers?

Simplul fapt de a te fi născut e cea mai pertinentă consolare la gândul înfiorător că vei muri.”

Fericirea, în momentul în care o detronăm de pe piedestal, în momentul în care nu ne mai raportăm la ea ca la o Fata Morgana, se transformă în sentimentul de mulțumire, de satisfacție, de împlinire. Fericirea sau nefericirea devine ceea ce trăim în fiecare zi a vieții noastre, în funcție de cum alegem să fim și ce alegem să facem în această lume.

Ești mulțumit de felul în care arăți? De cum te prezinți lumii? De felul în care gândești și te simți? Ești mulțumit de stilul tău de viață? Ești mulțumit și împăcat cu alegerile tale? Cu felul în care te comporți? Cu atitudinea pe care o ai față de tine? Te străduiești să-ți schimbi raportarea față de acele lucruri care nu-ți convin, însă pe care nu le poți schimba, sau trăiești în continuare în furie și iluzii pentru că realitatea nu-ți este pe plac? Te străduiești să îți faci viața mai bună, luând atitudine și acționând pentru a schimba ceea ce într-adevăr ține de tine? Realizezi cât de multe lucruri depind de tine, de fapt? Îți asumi responsabilitatea pentru viața ta? Faci tot posibilul să existe o congruență între ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci? Ești dispus să îți recunoști greșelile și să înveți ceva din ele? Ești dispus să recunoști că nu ai întotdeauna dreptate? Că uneori există lucruri mai importante decât „a avea dreptate”?

De ce crezi că nu ești fericit? Poate nu ești fericit pentru că ți-ai dori o casă mai mare, un job mai bun sau o altă mașină. Dacă ești singur, nu ești fericit pentru că îți dorești să ai și tu pe cineva. Îți creezi o întreagă poveste despre această persoană perfectă, despre cât de minunată o să fie relația voastră. Dacă întâlnești pe acel cineva, nu ești fericit deoarece constați că lucrurile nu se desfășoară exact cum ți-ai închipuit tu – apar încercări și dificultăți pe care ești nevoit să le confrunți, iar traiul în doi nu mai înseamnă doar lapte și miere.

Ți-ai finalizat studiile, te simți fericit pentru o clipă, poate când ți se înmânează acea diplomă. După aceea îți spui „am terminat și cu asta… acum ce mai fac?”. Trebuie să găsesc altceva care să mă facă fericit, ceva mai mare, ceva mai important.

Ai trecut printr-un divorț complicat, te simți fericit pentru un moment că ai scăpat de tot stresul și tevatura prin care ai trecut. Apoi începi să fii nefericit pentru că te gândești că ai un mariaj eșuat, că nu ai fost suficient de bun pentru omul de lângă tine sau că a greșit el prea mult și sentimentele de frustrare, trădare sau durere revin. Îți e teamă că nu vei mai întâlni pe nimeni sau că și următoarele tale relații vor fi la fel de nereușite.

Vezi? Motive de nemulțumire întotdeauna se găsesc. Nu consider că ne face bine să ne resemnăm, să adoptăm o atitudine de victimă, să nu facem nimic pentru a schimba ceva sau pentru a ne îmbunătăți viața, în condițiile în care putem să facem asta. Nu consider că a fi fericit cu ceea ce ai și a fi recunoscător pentru ceea ce ai înseamnă „a te mulțumi cu puțin”, deoarece nu exclude varianta de a-ți dori în continuare să evoluezi.

Omul fericit este omul asumat și împăcat cu sine. Este cel care este așa cum își dorește să fie, indiferent cât de „normal” sau „anormal” pare. Este omul care încearcă să-și creeze și să-și mențină o stare de echilibru în viața sa, deoarece orice e prea mult sau prea puțin destabilizează. Trupul nostru funcționează după principiul homeostaziei – de ce nu ne-am putea gândi să aplicăm acest principiu și în viața noastră? Pare firesc să fie așa, pare firesc ca prin echilibru să ne deschidem înspre fericire. Homeostazia reprezintă în biologie proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Când organismul nostru are nevoie de nutrienți și energie, creierul ne semnalizează acest lucru prin senzația de foame pentru a ne determina să acționăm, pentru a nu permite crearea unui dezechilibru în organism. La fel de bine, când, de exemplu, începem să ne confruntăm cu anxietate sau depresie, Sinele nostru ne poate semnaliza că s-a format un dezechilibru în viața noastră și că poate este necesar să revizuim felul în care gândim și trăim, alegerile nostre, relațiile sau felul în care muncim.

Omul fericit nu îsi neagă emoțiile negative, nu caută să fugă de ele, pentru că ele sunt parte din noi ca întreg. Însă nici nu le exacerbează. Caută să înțeleagă „de ce” simte ceea ce simte și cum poate gestiona pe viitor astfel de situații mai înțelept. Omul fericit nu este zâmbitor și binedispus mereu. Nu este scutit de probleme. Fericirea nu înseamnă perfecțiune. Octavian Paler spunea „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.” Omul care vrea să fie vesel cu orice preț nu pare a fi un om împăcat cu sine, există ceva în interiorul lui ce nu poate accepta, ce nu poate nici măcar privi, există multă teamă – teama de a se confrunta și cu aspectele mai puțin plăcute. Omul care vrea să fie vesel cu orice preț parcă neagă faptul că realitatea și viața nu sunt numai roz, ci sunt așa cum sunt – cu lumină și întuneric, cu suișuri și coborâșuri, cu eșecuri și realizări.

În ciuda tuturor aspectelor exterioare, așteptărilor și iluziilor noastre, fericirea s-a aflat dintotdeauna înăuntrul nostru. Pentru ce să o căutăm în altă parte?

de Dr. Ursula Sandner
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...