marți, 15 august 2017

Maica Domnului - bucuria și nădejdea noastră

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adica Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, comoara Schitului Sfântul Ioan Botezătorul - Prodromu de la Sfântul Muntele Athos

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Sf. Siluan Athonitul

miercuri, 9 august 2017

“Femeia să aprindă zilnic candela în casă!” Dacă faci asta zilnic intri într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu!

 
Dominarea, de câteva veacuri, a raţionalismului a produs o cultură centrată pe raportarea cerebrală, exterioară, seacă, uscată, lipsită de conţinut, şi la Dumnezeu, ca şi la omul de lângă noi, precum şi la omenirea întreagă.

Femeile cad mai greu victime acestui risc. Rămân mai sufletiste, mai vii, se raportează la Dumnezeu şi la lumea înconjurătoare mai mult cu inima.

În casă, de asemenea, femeile sunt cele care ţin candela aprinsă, la propriu şi la figurat, urmând mironosiţelor femei. Pentru mine, imaginea bunicii mele, apoi a mamei mele şi, acum, a soţiei mele, aprinzând candela în fiecare zi, o viaţă întreagă, este un gest de o consecvenţă, de un ataşament, de o fidelitate greu de egalat. Ca preot, recomand tinerelor soţii, care devin stăpâne ale casei soţului şi copiilor săi, să ţină cu multă râvnă de această rânduială. Să aprindă zilnic candela în casă. Primul lucru pe care trebuie să-l facă femeia, când se trezeşte dimineaţa, este să aprindă candela. Când va aprinde candela, se va raporta imediat la Dumnezeu, va face şi o cruce şi, eventual, o scurtă rugăciune pentru soţ, pentru copii şi pentru cei din jur. Începe, astfel, ziua cu binecuvântare, începe ziua cu gândul la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu rămâne dator! Binecuvântarea Lui se va revărsa asupra întregii case şi familii. Zona aceasta de aşezare duhovnicească statornică este cea mai roditoare.

Acest lucru îl recomand cu insistenţă femeilor cu educaţie, cu profesiuni dintre cele mai pretenţioase… Le ajută mult să lupte împotriva tentaţiei de a exila pe Dumnezeu în zona speculaţiei teoretice. Celor care vin să se spovedească înainte de Cununie le dau canon, între altele, soţului să cumpere o candelă de argint, preţioasă, iar soţiei să aprindă candela în fiecare zi dimineaţa, sau măcar duminica şi în zilele de sărbătoare. Gestul acesta, repetat zilnic, este un gest întemeietor, o aşează pe femeie într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu, la care Dumnezeu, cum spuneam, nu va întârzia să răspundă. Cine se îndoieşte, poate verifica adevărul celor spuse de mine făcând experimentul. Este o aşezare firească într-o relaţie, o aşezare completă, care presupune nu numai gândul, ci şi manifestarea gândului, nu numai credinţa, ci şi manifestarea credinţei. Este o mergere spre întâlnirea concretă cu Dumnezeu. Este ca şi cum I-ai da bineţe lui Dumnezeu, dimineaţa când te scoli: „Doamne, unde eşti? Aici eşti? Iată sunt şi eu aici! Bună dimineaţa! Mă rog să mă binecuvântezi pe mine şi toată casa mea! Eu ca semn Îţi aprind această candelă!“

Importanta aprinderii candelei înaintea icoanelor.

Aprindem candela, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

– În primul rând aprindem candela, deoarece credinţa noastră e lumina. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumină cu care Hristos luminează sufletele noastre.
– În al doilea rând să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela-fiindca sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
– În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru dorinţele şi gândurile noatre rele.
– În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi.
– În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru.
– În al şaselea rând, să ne dea imbold la ardere de sine. Precum undelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse todeauna voii lui Dumnezeu.
– În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, aceasta candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără focul sfânt al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, traducere: Adrian Tanescu-Vlas, Vol. I, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p.38-39)

Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

Părintele Constantin Coman
“Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Ed. Bizantina.
Sursa: http://ortodoxia.me/

luni, 7 august 2017

Melancolii

 
Oamenii care te aștepți să-ți fie alături în cele mai importante momente din viața ta, sunt adesea preocupați cu altceva. În aceste momente te simți inevitabil ...singur și uitat, chiar dacă în jurul tău roiesc o mulțime de alți oameni.

Clipele frumoase durează atât de puțin, însă amintirea lor rămâne atât de vie și de recentă chiar și la mulți ani distanță de când s-au întâmplat.

Iubirea nu e un sentiment care te limitează, ci e un sentiment care te înalță și care te face să crezi că totul are sens.

Atunci când totul se prăbușește în jurul tău agață-te de ultima speranță. Atunci când o pierzi și pe ea ești ca o barcă în mijlocul oceanului. E greu să mergi înainte fără nici o speranță.

Cred că, de fapt, absolut nimic nu este atât de simplu precum pare. Socoteala de-acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg, rănile nu se vindecă niciodată ușor sau nu se vindecă deloc, prietenii vin și pleacă pe neașteptate, lacrimile de bucurie se transformă uneori în lacrimi de tristețe și invers, ca totul să aibă un echilibru.

Uneori, te poți preface atât de bine, arătând lumii că ești fericit, în spatele zâmbetului tău ascunzându-se în realitate multă durere și nesiguranță. Da, fericirea poate fi mimată și o mimăm cu toții de prea multe ori, până ajungem să ne credem și să avem falsa senzație că totul e în regulă, că suntem fericiți.

Sunt momente când trebuie să ne croim singuri propriul drum, cu greșeli, cu regrete, cu păreri de rău, și-apoi cu victorii, cu bucurii și cu încredere că suntem capabili, că avem o șansă la fericire.

Unele zile sunt un calvar, altele sunt o binecuvântare. Unii oameni sunt îngeri, care ne călăuzesc pașii pe drumul cel bun, alții ne sunt demoni, care ne întunecă sufletul cu cele mai urâte sentimente.

Sinceritatea poate fi o armă cu două tăișuri și de câteva ori e posibil să te rănești chiar tu cu ea, căci oamenii preferă o minciună ambalată frumos, decât un adevăr servit la rece, cu toate că fiecare susține contrariul. Vezi? Până și asta e o minciună... că urâm minciuna.

Nimic nu mai pare la locul lui. Cred că acesta este motivul pentru care ne simțim uneori pierduți, pentru că locul nostru nu mai pare demult al nostru...

Iustina Ţalea Dinulescu
 sursa:
http://momenteinviata.ro/melancolii/

joi, 3 august 2017

„Mamă, tu oboseşti vreodată?”

"Iubiți-vă mamele, aveți răbdare cu ele, îmbrățișați-le des, pentru că timpul zboară și avem prostul obicei de a uita de mame... considerându-le o certitudine.  Dacă sunteți adolescente, vorbiți cu mama voastră, nu vă ascundeți. Să nu răspundeți în grabă și urât, acei ochi v-au crescut și vă cunosc... Iubiți-vă mamele. Petreceți cât mai mult timp cu ele. Timpul zboară!"
 
 
Are timp pentru toţi şi uită de ea, păstrează fiecare ban pentru mofturile tale de adult cu suflet de copil, nu se supără, iartă şi a iertat capricii peste capricii, distanţa pe care ai impus-o atunci când voiai să faci parte din cel mai mişto grup, când credeai că nimeni nu te înţelege, când te ascundeai şi nu voiai să vorbeşti cu ea. A fost acolo când ai avut parte de prima despărţire, când ai trăit primul sărut, când a trebuit să alegi ce este mai bine pentru tine… Este incredibil! Nu venim pe lume cu un manual de viaţă, însă mamele reuşesc întotdeauna să îmbunătăţească lumea, ne îndrumă şi ne susţin.

Când eram mici, cu greu realizam cât de norocoşi suntem atunci când mama ne spune te iubesc. Nu preţuim momentele în care ne răsfaţă şi considerăm că acele gesturi sunt o certitudine, crezând că aşa trebuie să fie. Greşim. Şi înţelegem asta în timp.

La un moment dat ne trezim cu valizele în maşină şi sufletul cât un purece. Realizăm că familia fără mama nu ar exista şi că oriunde am pleca în lume… ea va crede în noi până la final. Sunt momente în care realizez că în timp ce eu îmi trăiesc viaţa şi mă distrez cu prietenii, mă îndrăgostesc, îmi fac o familie…mama mea îmbătrâneşte. Atunci realizez că sunt un om neputincios pentru că nu-i pot asigura eternitatea şi probabil au fost momente în care am făcut-o să se supere, să sufere din cauza unor cuvinte rostite de un copil mofturos care încă nu descoperise ce se ascunde în lumea asta, câtă răutate şi lipsă de respect. Mă simt bine printre oameni, însă braţele mamei mele sunt castelul meu, acolo unde mă simt ca o prinţesă, acolo unde mă simt protejată… însă nu sunt oare egoistă?

O privesc pe mama şi o întreb: „Mamă, tu oboseşti vreodată?”
 
Ştiu sigur, face tot de dragul meu, ştiu sigur că viată nu i-a oferit ceea ce ea îmi oferă mie, ştiu sigur că mama mea este o eroină ca multe alte femei. Ştiu sigur că tot ce-i frumos în sufletul şi viaţa mea… datorez mamei mele. Ştiu că mama mea este prietena mea cea mai bună.

sursa: https://www.eusuntfemeie.com/ro/  

miercuri, 2 august 2017

Într-o zi vei găsi dragostea pe care o meriţi


Este în regulă dacă vrei să vezi schimbări în viaţa ta. Este în regulă dacă refuzi să faci următorul pas până când nu simţi că eşti gata. Este în regulă să nu te grăbeşti. Nu este vina ta că nu mai eşti optimistă cu privire la dragoste. Nu trebuie să te simţi vinovată pentru că refuzi să te mulţumeşti cu o fărâmă de iubire.

Într-o zi te vei îndrăgosti şi, pentru prima dată, totul va fi aşa cum ar trebui să fie.


Într-o zi, când nici măcar nu te aştepţi, vei întâlni adevărata dragoste.

Nu contează dacă ai fost singură întreaga viaţă sau ai fost într-o relaţie toxică în tot acest timp. Nu contează dacă nu mai crezi în dragoste sau o vezi doar ca pe ceva care te răneşte. Nu contează dacă sufletul tău este distrus şi simţi că nu mai poţi îndura o altă despărţire.

Nimic nu contează atunci când adevărata dragoste vine şi îţi bate la uşă.

Nu contează că nu există o condiţie prealabilă pentru iubire. Nu există un calendar fix pe care trebuie să îl urmezi. Ar putea fi o zi aleatorie când întâlneşti ochii cu un străin din mulţime. O intersectare a privirilor care îţi creează senzaţia de fluturi în stomac şi un sentiment cald în inima ta. O întâlnire întâmplătoare care se dovedeşte a fi începutul unei poveşti frumoase.

Adevărul despre dragoste este că vine când nu o aştepţi...

Şi poate că asta este frumuseţea ei. Dragostea apare din senin şi te surprinde. Te scoate din rutină ta şi te schimbă complet. Îţi lasă o amprentă asupra vieţii tale şi îţi pune din nou zâmbetul pe buze.

Spre deosebire de trecutul tău în care aveai tendinţa de a fi îngrijorată şi de a aştepta ca ceva rău să se întâmple, acum te vei simţi iubită şi vei şti că bărbatul de lângă tine nu îţi va face niciodată inima să sufere. În timp ce gândurile tale zburau peste tot şi erai îngrozită de necunoscut, grăbindu-te să descoperi ce te aşteaptă în continuare, acum eşti mulţumită şi alegi să laşi ca lucrurile să se întâmple treptat şi să te bucuri de toate momentele minunate petrecute alături de persoana de lângă tine.
Este în regulă dacă vrei să vezi schimbări în viaţa ta. Este în regulă dacă refuzi să faci următorul pas până când nu simţi că eşti gata. Este în regulă să nu te grăbeşti. Nu este vina ta că nu mai eşti optimistă cu privire la dragoste. Nu trebuie să te simţi vinovată pentru că refuzi să te mulţumeşti cu o fărâmă de iubire.

Şi ştii de ce? Pentru că dragostea este singurul lucru în care nu trebuie să faci compromisuri... NICIODATĂ. Nu te mulţumi niciodată cu o persoană care îţi face inima să sufere. Nu accepta niciodată mai puţin decât meriţi.

Tu meriţi să primeşti răspuns la mesajul pe care îl trimiţi. Meriţi ca cineva să fie fericit că îşi petrece timpul alături de tine. Meriţi promisiuni devenite realitate. Meriţi o relaţie reală şi nu ceva ambiguu.

Meriţi pe cineva cu care poţi fi sinceră şi pe care să îl prezinţi cu mândrie oamenilor din viaţa ta. Meriţi pe cineva care îţi face ochii să strălucească de fericire şi îţi dă motive să fii fericită în fiecare zi. Meriţi pe cineva pe care să îl poţi lua în braţe când ai nevoie.

Într-o zi, vei găsi dragostea pe care o meriţi. Ai răbdare, acea zi va veni... până atunci fii fericită aşteptând!
 

luni, 31 iulie 2017

„Gura lumii nu o astupă nici pământul”

 
Să nu care cumva să îţi afişezi în lume tristeţea. Majoritatea oamenilor vor spune că te iubeşti prea mult, te victimizezi cu pasiune şi, cei mai religioşi dintre ei vor afirma banal cum că îţi lipseşte credinţa. Nu se vor ridica o mie de oameni să îşi dea cu părerea despre suferinţa ta, dar zece-douăzeci de mii, în sinele lor, îţi vor întocmi cu măiestrie acel tribunal al vieţii. Au uitat săracii, că arătându-te cu degetul, se vădesc pe ei ca oameni.

Să nu îţi etalezi fericirea cu nonşalanţă şi simplitate în ochii altora. Eşti om şi trebuie să fii imperfect, asemenea celor care te privesc. Altfel, te vor invidia o sută de oameni, cinci îşi vor da cu părerea şi unul, de-abia unul!, te va iubi şi se va bucura pentru tine. Vei fi vinovat în ochii multora de umbrirea fericirii lor. Cum îndrăzneşti şi cine te crezi să spui că eşti fericit? Nu vezi că afară plouă şi cerul e mohorât? Fii ca toţi ceilalţi: plictisit de viaţă, sumbru, serios, sau nebun după dezvoltare personală, zen-uri picate din cer şi reflecţii second hand.. Dar mai mult decât toate, arată-te stresat. Vei reuşi să aduci bucurie în multe suflete hainé. Ce frumos vor spune: ”Nu a reuşit să facă acel lucru. Eu sunt mai bun decât el. Trebuia să facă aşa şi aşa, nu cum a făcut el. Eu aşa am făcut la acea vreme!”

Să nu cumva să îndrăzneşti să spui că-L iubeşti mult pe Dumnezeu sau pe vreun om. Te rog frumos! Nu aduce jigniri la adresa demnităţii altora. Te vor considera habotnic, prost, încrezut, sentimental, slab, naiv, credul şi cu interese ascunse. Sigur vrei să îţi creezi adepţi, să te foloseşti de banii lor şi să sucești bine de tot minţile celor asemenea ţie. Dacă tot ai atâta fericire şi iubire în tine, cum de îţi permiţi să o afişezi în public? Ţine-o pentru tine şi lasă oamenii în pace. Au ei destule pe cap, nu mai au nevoie şi de fericirea ta sau de sentimentele tale. E plin internetul de trăiri fabuloase şi experienţe spirituale născute din eşecuri copy paste sau din prea plinul imaginaţiei unora. Vrei cumva să fii şi tu unul dintre ei?


Sub absolut nici o formă să nu îndrăzneşti să fii natural. Adică să râzi, să plângi, să zâmbeşti, să spui ce simţi atunci când simţi că trebuie să faci asemenea lucruri. Sigur eşti vreun făţarnic sau ipocrit contagios şi periculos, care prin naturaleţea sa, îşi bate joc cu sarcasm de nivelul mult prea ridicat de cultură şi de încredere in forţele proprii ale lumii de astăzi.

Sigur Dumnezeu te-a creat ca să fii o fiinţă:


– mediocră, iar nu spontană;

– tristă, iar nu cu veselie pe chip;

– copiind la nesfârşit pe alţii, iar nu dând viaţă frumosului pe care El l-a sădit în tine;

– cu multe inhibiţii, ca nu cumva să deranjezi pe alţii, iar nu comunicativă şi optimistă;

Când a ieşit acea vorbă spontană şi plină de duh din gura poporului simplu, „Gura lumii nu o astupă nici pământul”, a umplut de mângâiere sufletul celui necăjit şi întristat. Cum şi de ce anume trebuie să te comporţi ca lumea să te placă? Mereu îţi spui că faci parte din lume, uitând că de fapt şi de drept, lumea face parte din tine iar nu invers.

În altă ordine de idei, lumea are drepturi asupra ta în funcţie de informaţiile pe care le deţine despre tine. Dar, surpriză! Dacă nu le are, sigur le poate inventa şi reinventa după bunul plac al ei.

Fii natural şi descoperă oamenilor din sufletul tău, doar atât cât e nevoie ca un suflet undeva, cândva, citindu-te sau auzindu-te, chiar văzându-te, să se bucure şi să se îndrepte către Cel Care L-a creat.

Orice alterare a scopului tău nobil nu va face decât să te bage în gura lumii, având posibilitatea să exercite asupra ta toate drepturile de rigoare ale acestei acţiuni.
     
 

vineri, 28 iulie 2017

Depășește eșecul, succesul este ...destinul tău


Inconştientul oricărei vieţuitoare de pe Pământ tinde întotdeauna către viaţă. Puterea Vieţii se preumblă undeva, în abisurile inconştiente ale omului, ale păsării, ale animalului, ale florilor şi ale pomilor, învingând toate obstacolele cu o măiestrie de excepţie. Viaţa nu admite eşecurile niciodată. Viaţa nu eşuează, chiar dacă toate formele poartă înscris în ele şi un program al morţii, şi unul al distrugerii, şi unul al autodistrugerii. Schimbarea formelor nu schimbă viaţa şi, cum formele toate poartă în ele acest cod al vieţii, ele ştiu, în acelaşi timp, că Viaţa nu cunoaşte eşecul. Ceea ce numim eşec aparţine mai degrabă minţii decît Vieţii.

Păsările, animalele de pradă, or alte vieţuitoare, cărora le atribuim incapacităţi nenumărate, poate şi pentru a aşeza raţiunea umană pe un soclu, nu acceptă eşecul atât de uşor cum o face o fiinţă umană. Dacă leul n-ar depăşi eşecul de a fi vânat acum, ar sucomba cu specia sa cu tot în doi timpi şi-n trei mişcări. Dacă păsărilor li s-ar părea prea obositoare calea dintre o ţară rece şi una caldă, n-am mai admira stolurile ce se rotesc într-un dans sublim al vieţii, făcând cerul mai frumos şi viaţa mai veselă. Animalele resping eşecul şi sărbătoresc viaţa în fiecare clipă. Mintea animalului sau mintea păsării, în nebuneasca ei iraţionalitate (aceea pe care noi i-o atribuim, mai degrabă), încearcă iarăşi şi iarăşi până ce reuşeşte. Natura inconştientă a vieţuitoarelor le conduc către viaţă, iar acel dram de inteligenţă, care le determină să distingă lumea şi obiectele lumii înconjurătoare, „ştie” precis drumul către succes.

Omul, însă, cunoaşte în mod esenţial „eşecul” şi-i datorează cunoaşterea aceasta tocmai minţii, care-l face superior animalului. De îndată ce a înregistrat un eşec, omul nu are întotdeauna încăpăţânarea, motivaţia puternică şi pasiunea de a depăşi ..drama. Păsării nu-i este teamă să se avânte în aer, căci inconştientul său ştie că zborul înseamnă viaţă, libertate şi fericire. Omul, însă, ajunge - în anumite circumstanţe – să se teamă de mers, de înălţime, de spaţii închise, de alţi oameni, de copii, de păianjeni, de sucecs, de fericire, de dragoste, de poduri, de drumuri, de căi ferate, de moarte, de boală, de întuneric sau de lumină. Mintea îl conduce pe om în frica de frumuseţe şi de fericire, de dragoste şi de bucurie, la fel cum îl ghidează către frica de opusele acestora. În toate se poate întrezări rădăcina fricii de eşec, capabilă să paralizeze mintea raţională până acolo unde o poate şterge complet.

Instinctul către viaţă este o forţă inconştientă, care se opune întotdeauna eşecului, dar una pe care omul nu se bazează când crede cu prea mare tărie în mentalul său. Forţa vieţii ne coordonează perfect, numai că mintea raţională o poate folosi doar atunci când crede în ea. Din momentul în care mintea se bazează pe forţa vieţii, puterea omului se poate transforma în ceea ce numim putere miraculoasă. Forţa vieţii este forţa ascunsă în zborul păsării şi-n puterea animalului de a depăşi orice eşec. În puterea seminţei de a deveni într-o zi ..floare şi-n izbînda… embrionului de a se transforma în copil. Să fii încăpăţânat ca o pasăre, care vrea să zboare întâia oară, ca o sămînţă, ce se avântă în existenţă către starea de floare, ca embrionul, programat să devină...copil, şi atunci vei şti că şi tu eşti făcut pentru succes, făcut să fii – simbolic – pasăre, copil sau un fir de iarbă în existenţă...
 
Să mergi mereu către succes, la fel ca Viața... din tine!
 
Paşi către tine însuţi - Maria Timuc
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...