marți, 12 decembrie 2017

Partenerul potrivit întotdeauna te Înalţă şi NU te coboară…

 
„Lângă partenerul potrivit creşti şi înfloreşti, devii mai frumos atât fizic (deoarece iubirea te face mai radiant şi fizic) cât şi mintal şi sufleteşte. Te simţi mai motivat să-ţi îndeplineşti visurile.

Înveţi lecţii preţioase de viaţă. Înveţi prietenia adevărată. Înveţi să-ţi Recunoşti greşelile şi să ţi le îndrepţi.

Înveţi să-ţi ceri iertare şi să ierţi. Înveţi să renunţi la orgoliile tale şi la Ego.

Înveţi iubirea adevărată care implică empatie, înţelegere, susţinere, iertare, respect, apreciere, încurajare, preţuire, răbdare….

Cum ştii că ai întâlnit un partener potrivit? Foarte simplu…
Observându-te pe Tine şi în ce mod te Transformă acesta. Simţi că te transformă într-o fiinţă mai bună, mai iubitoare, mai frumoasă?

Simţi că te ajută să creşti şi să evoluezi? Simţi că te trage în sus? Simţi că te ajută să te descoperi şi să te cunoşti pe tine cel care eşti cu adevărat în sufletul tău? Simţi că te transformă în cea mai bună variantă a ta?

Cele mai frumoase iubiri sunt cele care scot la iveală tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi. Sunt acele iubiri care ne transforma în noi înşine, care ne ajută să ne detaşăm de Ego-ul nostru şi să devenim autentici!

Lângă partenerul potrivit simţi că-ţi cresc aripi şi poţi zbura spre cer!

Partenerul potrivit întotdeauna te înalţă şi NU te coboară. El este un fel de „Înger” pentru tine…”

sursa: http://cameliaserban.ro/
 

luni, 11 decembrie 2017

Sunt femeia care apreciază un gest spontan, plimbările prin parc, momentele împreună

 
Nu-mi trebuie mult, este important cine sunt atunci când mă aflu lângă omul iubit!

Apreciez mai mult o floare într-o zi fără ocazii speciale, un mesaj ce mă surprinde, un sărut pe frunte înainte de a-mi spune noapte bună. 

Ai putea spune că sunt o romantică și trebuie să recunosc că ai dreptate. Nu vreau să mă vindec de acest sentiment pentru că dragostea înseamnă să fii acolo, să împarți bune și rele, să simți fiecare moment, să te lași surprinsă și să îmbunătățești viața omului pe care-l iubești. 

Mult timp am crezut că ceva nu-i în regulă, că am așteptări prea mari și că acel om – tandru, atent și carismatic – nu există. Și dacă ar exista, probabil nu este pentru mine. Timpul mi-a dovedit că în lume fiecare dintre noi are o jumătate. Știu că unii domni apreciază altceva, dar imi place să cred că mai există bărbați care apreciază spontaneitatea, ambiția și naturalețea femeii. Imi place să cred că nu este nimic rău în a petrece o seară linistită, urmărind un film în doi.

Sunt femeia pe care probabil nu o observi atunci când mergi într-un club… pentru că nu-mi place să fiu în centrul atenției. Nu-mi place să beau pentru a mă distra, ci prefer să o fac pentru că am starea de spirit adecvată.

Probabil nu mă observi pe stradă pentru că port haine neutre și nu-mi place să-mi afișez posteriorul sau decolteul la prima ocazie. Sunt femeia care preferă să fie descoperită și crede cu desăvârșire în intimitate. Dincolo de toate, sunt femeia care apreciază spontaneitatea, plimbările în doi, serile urmărind un film, gătitul împreună și tot ce-mi satisface cunoștința.
 
Când ușa se închide, rămâne între noi ce se va întâmpla. Pentru că așa sunt eu, tot ce-i frumos vreau să țin pentru mine. Doar pentru mine!
 
de Maria Cristiana Tudose

miercuri, 6 decembrie 2017

Dragă Moș Nicolae, NU-ți scriu pentru mine...

 
... îți scriu pentru cei care aseară nu au găsit nimic în ghete. Știu, o să-mi spui că nu au găsit nimic în cizmulițele lor pentru că nici măcar nu și le-au pregătit. Știu, o să-mi spui că nu au primit nimic doar cei care nu cred că pot să primească, doar cei care au închis toate ușile și au tras obloanele iar tu nu ai putut pătrunde până în casele lor. Asta pot să o înțeleg. Oricât ai fi tu de magic până la urmă trebuie să lase și ei o fereastră măcar, întredeschisă.

Dragă Moș Nicolae, astăzi este ziua ta. Și știu că tu ești dintre acei sarbatoriți care de ziua lor fac daruri celorlalți. Te rog, astăzi de ziua ta, lasă puțină iubire in inimile înghețate. Lasă puțină speranță în sufletele celor ce și-au pierdut-o. Lasă puțină căldură în mâinile care au înghețat pentru că nu au mai fost ținute în nicio altă mână. Te rog Moș Nicolae trimite astăzi câte o rază de lumină și un gram de iubire către toți oamenii care și-au închis de multe zile obloanele și nu au mai lăsat soarele să între pe ferestrele lor. Undeva, în sufletul lor, toți oamenii aceștia speră ca tu să faci minuni. Speră ca tu să topești gheața care li s-a așezat pe inimă și să transformi sloii în picături fie și ele pline de sare. Dacă lacrimile sunt cele care topesc ghețarii atunci fă-i să plângă de fericire.

În fiecare om mare care astăzi poartă 36, 38, 40, 43, 46 la pantofi, stă ascuns un copilaș care avea la un moment dat cizmulițele cât palma și în seara de ajun de Moș Nicolae scotea toate perechile de încălțări și le înșira pe calorifer sau pe pervazul de la fereastră. Poate astăzi acei copilași nu mai au lângă ei mame și tați și bunici care să le amintească ritualul de Ajun de Moș Nicolae. Poate toți cei dragi lor sunt demult îngeri și au plecat fără să apuce să le spună că acum locuiesc în inimile copiilor lor.


Pentru ei, pentru copiii ascunși astăzi în ghetele mult prea mari pentru cât de puțină iubire au nevoie, fă o minune! Astăzi, de ziua ta, fă iubirea să bată din nou în inimile lor. Fă-i să simtă , să dorească, să facă ceea ce așteaptă de mulți ani. Fă-i să iubească din nou!
 
de Retegan Mirela

marți, 5 decembrie 2017

Aceștia sunt și cei pe care i-am cunoscut la momentul nepotrivit…

 
Sunt oameni care apar și dispar brusc din viața noastră, fără o explicație anume, lăsându-ne cu amintiri mai mult sau mai puțin plăcute. Sunt oameni pe care apucăm să îi cunoaștem și care ne inspiră, ne motivează și ne fac să devenim niște persoane mai înțelepte, mai deosebite și mai bune. Sunt oameni care ne calcă sufletul în picioare și ne confirmă că uneori este mai bine să nu dăruiești sufletul pe tavă. Ca să nu mai vorbim de așteptări, acele sentimente ce formează cotoare în sufletul nostru și sunt deseori cauza schimbărilor sau deceptiilor.

Printre toate aceste sentimente se ascund oamenii pe care i-am cunoscut în momentul eronat și n-am putut să-i trăim în adevăratul sens al cuvântului. Viața, destinul, motivele personale, ambiția, gelozia, neputința sau teama s-au băgat între noi și n-a fost chip să se salveze ceva dintr-o relație ce putea fi o poveste de dragoste, de prietenie sau pur și simplu o poveste trăită la maxim.

In sufletul fiecăruia dintre noi, fie că ești femeie sau bărbat, probabil există o persoană pe care ai fi vrut să o cunoști mai mult, cu care să trăiești ceea ce ți-ai imaginat, cu care să clădești amintiri. Ai sperat pentru câteva clipe la un viitor, ai socotit că lucrurile se vor așeza de la sine și că nu trebuie să te încăpățânezi deoarece destinul le aranjează într-un așa fel încât toate au un rost. Apoi n-ai mai înțeles nimic și te-ai simțit nedreptățit pentru că ai fost îndepărtat de o persoană. În timp ce trebuia să te obișnuiești cu situația, în sufletul tău încă mai se plimbă acel “dacă…”.

De câte ori nu m-am întrebat “dacă”, de câte ori nu am răscolit pin trecut întrebându-mă unde am greșit, cum de s-a destrămat o dorință și am pierdut ocazia. Când vine vorba de oameni și relații, totul pare ca o călătorie: trebuie să prinzi trenul, altfel rămâi cu un bilet și o destinație necunoscută. De multe ori m-am întrebat cum ar fi dacă aș avea o posibilitate, un bilet pentru o călătorie în timp, să caut oamenii pe care nu am apucat să-i cunosc cu adevărat dintr-o mie de motive, să mă scald în ochii bărbaților pe care i-am iubit în secret pentru că nu reușeam să-mi asum un sentiment atât de important pentru că deseori frica te lasă mut, ca și cum sufletul se roagă să nu-l rănești din nou. Oare cum ar fi să pleci într-o căutare de sine?

de Maria Cristiana Tudose
sursa:
https://www.eusuntfemeie.com/

marți, 28 noiembrie 2017

Iubește și lasă-l să trăiască


A iubi o persoană înseamnă să o lași să trăiască! A iubi un om înseamnă să-i înțelegi și să-i respecți tabieturile, să-i accepți în primul rând defectele și să îl sprijini să-și îndeplinească dorințele.

A iubi înseamnă să îl lași pe celălalt să trăiască! Este un lucru foarte important!

Iubirea nu este o temniță, ci un nivel superior de înțelegere a naturii umane.
Nu știu cum se face însă că oamenii au senzația că dacă își lasă partenerii să trăiască… nu îi iubesc sau sunt percepuți ca atare?

Mi se pare absurd!

Nu înțeleg de unde nebunia asta cu controlul?

Știți vorba aia-eu am auzit-o de mai multe ori-‘vreau să faci ca mine pentru că te iubesc și pentru că știu ce e bine pentru tine’

Vi se pare cunoscut?

În traducere… celălalt îți spune că ești un bou și care nu e în stare să ia decizii de unul singur

Halal iubire!

Decât o așa iubire, mai bine trăiești singur!

Cum poți să spui că iubești când tu îl asuprești pe celălalt?
Cum poți să spui că iubești când tu nu înțelegi nevoile și dorințele celuilalt?
Cum poți să spui că iubești când tu nu respecți ceea ce este celălalt?

Nu ai cum!

Aia nu e iubire, ci nesimțire și abuz!

Iubirea înseamnă să-l lași pe celălalt să trăiască, să respire, să viseze, să își facă planuri, să se bucure de ceea ce își dorește.

Asta înseamnă iubire-apreciere, sprijin, dorință de dezvoltare… viață!

O relație în care unul dintre parteneri este asuprit este o relație șubredă, slabă!

O relație puternică este cea în care ambii parteneri trăiesc și se bucură împreună de asta.

Bine spune Dave Willis-‘o relație puternică este formată din doi oameni care aleg să se iubească reciproc chiar și în zilele în care încearcă din răsputeri să se placa’.

Iubirea este o decizie de comun acord, nu o impunere unilaterală.

Asta este și motivul pentru care oamenii fericiți sunt cei care își permit reciproc să trăiască în interiorul propriei relații.

de Andrei Vulpescu

miercuri, 22 noiembrie 2017

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

 
Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim? Azi urma să vorbesc despre acest UNDE pe care – l invocăm mereu şi mereu. Pierduţi printre ruinele unor iubiri care ne-au sfărâmat în bucăţi, nu mai ştim încotro. Încotro să ne mai îndreptăm, să ne găsim liniştea. Găsim uneori locuri sigure, oameni frumoşi, ca sufletele noastre legate azi în lanţurile neîncrederii în… nimic. Dar nu mai avem curaj să deschidem uşi. Prea bruscă a fost intrarea, când am apăsat clanţa…

Am vrut să scriu despre UNDE-le acesta. Dar m-a oprit comentariul unui cititor. Iată-l:

„In the end, nu mai caută nimeni pe nimeni. Rămîn doi oameni rupți, incompleți, frustrați, cu falsa nădejde că timpul vindecă rănile dar de fapt le acoperă praful și din cînd în cînd, la o mișcare mai bruscă… se simte încă, o durere seacă, permanent prezentă și permanent absentă.

Și cu pete din urma noastră sau ciungi, mergem încet dar siguri, încrezători, căutînd din nou fericirea, mințindu-ne că celălalt a fost vinovat si doar ”eu” a fost rănitul. Si apoi voila, welcome in the vicious circle of self-distruction!

Next, please!

Ultimele 2 cuvinte m-au săgetat. Pentru că omul acesta a pus punctul pe I. Căci noi, cei ce ne batem cu pumnii în piept că iubim şi ne sunt despicate sufletele fără să merităm, ajungem să aruncăm la gunoi orice lucru care s-a defectat. Poate lucrul peste care a trecut timpul. Poate căruia nu i-am acordat noi timp. Poate pe care l-am folosit doar pentru cât timp nu am avut ceva mai bun…

„Next, please!” te doare, oricât de insensibil ai fi. Te doare pentru că „next” va fi la fel ca acesta. Mai rău chiar. Nu ajungem să învăţăm ce este aceea intimitate adevărată dacă plecăm din iubire în iubire, dorind să o găsim pe cea perfectă.

Intimitatea este despre întoarceri repetate, la acelaşi om.

Despre rugăciuni strigate către Dumnezeu, de vindecare. A lui şi a mea. De lăsat în spate orgolii şi frici.

Intimitatea ESTE DESPRE DUMNEZEU.

Despre Dumnezeul din noi. Pe care Îl ascundem de lume, de frică să nu ne blameze. Şi despre Acest Dumnezeu, când vorbim, o facem doar în faţa celor ce-L cunosc… Şi căutăm în lume iubirea ce există doar dincolo de lume: la El.

Fugim de noi înşine pentru că a fi apropiat e dureros. E invadator. E ca atunci când cineva îţi sparge geamul. Nici măcar uşa. Te ia pe nepregătite şi te azvârle de pereţi, încercând să găsească în lumea ta ceea ce el însuşi ar avea nevoie.

În goana după iubirea perfectă, ne pierdem pantofii, ne zgâriem genunchii, ne zdrobim călcâiele. Căci fugim de frica de a nu dezamăgi. Şi de a nu fi din nou, dezamăgiţi.

Pentru că habar nu avem că locul unde o vom găsi este la Dumnezeu. Habar nu avem că iubirea nu se găseşte. Iubirea se construieşte. Cu lacrimi. Cu eşecuri, cu răni, cu vorbe dure, cu întoarceri, cu plecări, cu vinovăţii, cu iertări şi cu El de mână.

Iubirea e despre cine sunt eu, fără tine. Despre cine eşti tu, fără mine.

Despre ce rămâne după ce plecăm amândoi, şi rămâne doar Dumnezeu, între noi. Se uită când la unul, când la altul, şi Îl doare acest „Next!”.

Tace. Şi din tăcerea Lui, noi nu înţelegem decât indiferenţă. Este, de fapt o altă şansă, la a recunoaşte că fără El nu suntem nimic. Suntem doar nişte oameni sărmani, care s-au umplut de „Next”-uri.

Ai dreptate, om frumos, că timpul nu vindecă rănile. Timpul nu vindecă nimic. Şi nimeni nu vindecă nimic. Doar Dumnezeu o face.

Dar noi?! Noi îl lăsăm la uşă, că prea e şters, sărman şi gol, şi nu promite nimic… Nu are nici măcar un loc unde să-Şi pună capul…

Habar n-avem că iubirea asta o găsim nu într-un loc, ci într-un OM: Omul Hristos.
 

luni, 20 noiembrie 2017

Întotdeauna vei învăța din încercări. Nimic nu este fără rost!

 
Chiar dacă astăzi lucrurile nu-ți merg bine, chiar dacă astăzi se simți pierdută, încearcă să te ridici, să mergi înainte. Fie din inerție, fie pentru că ai descoperit acele lucruri mărunte care te fac fericită, mergi înainte!

Cine n-a trecut printr-o perioadă în care tot ce făcea ieșea pe dos, cine nu s-a simțit prost când restul sărbătoreau? Uneori simți că parcă rămâi în urmă, că reușești puțin față de ceilalți. Fals.

Fiecare dintre noi are un destin, un scop și o poveste. Lucrurile sunt deja scrise, negru pe alb. Noi adăugăm culorile, noi adăugăm personajele, noi decidem când un capitol se închide și când continuă, noi transformăm personajul principal într-un erou. Tu ești eroina poveștii tale.

Doar de tine depinde cum continuă povestea!

Nu este ușor, este atât de greu să eșuezi, să-i dezamăgești pe cei din jurul tău dar trebuie să-ți spun că uneori exagerăm, nu realizăm care sunt probleme adevărate și ne plângem deși știm că putem da mai mult, că sigur putem ajunge unde ne dorim! Știi că poți, este doar o zi, o perioadă, un moment din viața ta peste care vei trece.

Întotdeauna vei învăța din încercări. Nimic nu este fără rost.
 
de Maria Cristiana Tudose
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...