luni, 11 martie 2019

Abuzul emoțional. Alege înțelept! Alege-te pe tine!

 
Abuzul emoţional este un tip de abuz psihologic mai greu de recunoscut decât alte tipuri de abuzuri, precum cel fizic, implicând mai multe tipuri de comportamente care se repetă și care afectează sănătatea psihică a victimei, stima de sine, încrederea în sine și în alții. Toate acestea se întâmplă treptat, în timp, astfel încât în primă fază persoana poate nici să nu-și dea seama de gravitatea situației, negând, minimalizând sau trecând cu vederea faptele abuzive. Întâlnim des situațiile în care victima îi găsește scuze abuzatorului sau preia asupra sa vina pentru ce se întâmplă, acestea reprezentând de fapt mecanisme de apărare prin care persoana reușește să facă față stresului, conflictelor interioare și exterioare.

Cum poți recunoaște abuzul emoțional? Acesta poate lua mai multe forme:

Violență verbală - insulte, înjurături, țipete, „glume” sarcastice - adică răutăți mascate sub formă de „glume”: „Ce te superi așa? A fost doar o glumă! Ești prea sensibil/ă”. Tachinările și sarcasmul reprezintă așadar alte forme de abuz cu atât mai mult cu cât partenerul tău știe că acestea te rănesc și îți lezează demnitatea. Certurile și scandalurile iscate din nimic, discuțiile fără sfârșit al căror singur scop este să îți inducă confuzie și să te facă să te simți prost reprezintă alte maniere prin care abuzatorul încearcă să te supună. Mesajul din spate este „dacă nu faci ca mine, ne vom certa din nou, te voi face să te simți vinovat din nou, te voi jigni din nou, voi face din nou o criză etc”.

Umilire și desconsiderare - agresorul spune și face în mod intenționat anumite lucruri pentru a te răni, nu numai în intimitate, dar și în public. Dorințele, nevoile, sugestiile și opiniile tale nu contează pentru el, acestea fiind ignorate sau criticate. Îți va spune că „ești prost”, „nu știi ce vorbești”, „nu ai dreptate”. Te va face să te îndoiești de tine, să crezi că numai părerile lui sunt cele „corecte” sau „bune”, iar în acest fel vei ajunge să crezi că ce gândești, ce simți și ce îți dorești sunt niște prostii insignifiante, ca și cum nu ai avea dreptul să gândești, să îți dorești sau să simți ceea ce simți. Vei deveni, astfel, mult mai ușor de manipulat, vei accepta mult mai ușor să te supui dorințelor și nevoilor sale egoiste, pentru că ceea ce contează este ca tu să fii la dispoziția lui, să-i satisfaci toate capriciile, altfel te va face să te simți vinovat, rușinat, egoist, ca și cum ai fi un monstru fără suflet.

Orice „greșeală” pe care o faci și orice „eșec” în a-i îndeplini așteptările nu vor fi trecute cu vederea, dimpotrivă, vor fi scoase în evidență pentru a-ți eroda și mai mult stima de sine. De multe ori te va trata ca pe un servitor, considerând că i se cuvine să răspunzi prompt solicitărilor sale. Într-o astfel de relație nu te vei simți egal partenerului tău și nici nu vei fi tratat ca atare, încercările tale de a lua atitudine fiind întâmpinate cu și mai multă agresivitate.

O altă dovadă a lipsei de respect, de înțelegere și de compasiune este reprezentată de indiferența cu care se raportează la anumite probleme de-ale tale. Poți să treci printr-o perioadă mai dificilă a vieții tale, poți să fii bolnav sau să te confrunți cu anumite dificultăți la locul de muncă, partenerului tău nu pare să-i pese. Mai interesat este de cum îl vor afecta pe el toate acestea. Dacă ești bolnav, grija lui majoră este îndreptată înspre banii pe care trebuie să-i cheltuiești sau înspre incapacitatea ta de a-ți desfășura activitățile zilnice sau casnice ca și până acum. Sentimentul este că nu poți conta pe el - tocmai în momentele în care ți-ai dori să fie acolo pentru tine, manifestă și mai mult cinism și nepăsare. Din punctul lui de vedere, problemele cu care tu te confrunți reprezintă obstacole în a-i fi lui alături, în a-l face pe el să se simtă bine. Cine ești tu și ce-ți dorești tu nu pare a conta prea mult pentru el, tu trebuie să fii acolo ca să-l susții și să-l slujești pe el.

Intimidare și amenințări - prin țipete, comportamente imprevizibile, agresive sau orice alt gen de comportament menit să provoace frică astfel încât să nu mai ai curajul să te aperi, să-și spui punctul de vedere.

Critică constantă și subminare - fie în mod direct, fie în mod aluziv prin remarci sarcastice, o persoană care este mereu criticată (pentru felul în care vorbește, în care arată sau se îmbracă, în care se poartă, relaționează cu alții etc), începe să-și pună la îndoială propriile capacități, să-și piardă încrederea în sine. Agresorul ridiculizează părerile și ideile tale, te face să crezi că tu ai o problemă, că ești prea sensibil dacă îți manifești nemulțumirile evident îndreptățite; se poate comporta foarte amabil și frumos după un episod în care s-a comportat abuziv pentru a te face să te îndoiești de gravitatea faptelor.

Manipulare și șantaj emoțional - prin șantaj emoțional te determină să crezi că tu ești vinovat pentru comportamentele lui, pentru felul în care se simte, pentru felul în care arată relația sau, în general, pentru orice nu este pe placul său. Aici putem vorbi despre amenințările cu sinuciderea „dacă te desparți de mine, mă sinucid” sau de situațiile în care se ajunge la amenințări precum „dacă divorțezi de mine îți iau copilul și nu o să-l mai vezi niciodată”.

De asemenea, șantaj emoțional este și atunci când îți spune „după câte am făcut eu pentru tine, trebuie să faci și tu asta pentru mine, îmi ești dator!” sau „eu nu pot să fac asta, fă-o tu în locul meu”, jucând cartea „neajutoratului” pentru a se sustrage responsabilităților, deși este perfect capabil, dar nu vrea să-și asume efortul. Face pe victima „dacă m-ai iubi cu adevărat / dacă ți-ar păsa, ai face asta pentru mine”, iar dacă se confruntă cu un refuz îți va spune că ești un om rău, crud, egoist ș.a.m.d. De cele mai multe ori nu va ezita să facă astfel de scene în public, tocmai pentru a te face să te simți și mai prost de față cu alți oameni. Îți va face reproșuri și va vorbi de față cu alte persoane despre probleme care vă privesc doar pe voi doi - „spălatul rufelor în public” este o chestiune neplăcută pentru oricine, dar lui nu-i pasă de acest lucru atât timp cât reușește astfel să obțină ce își propune. Bineînțeles, vina va pica asupra ta.

Alte maniere de manipulare sunt refuzul de a comunica și retragerea emoțională - a sta îmbufnat cu zilele pentru a-ți face partenerul să se simtă vinovat și să nu mai repete acel lucru care „te-a supărat”. Acest gen de comportament este unul extrem de toxic - dacă într-adevăr există ceva ce ne deranjează, varianta matură și sănătoasă este să comunicăm acest lucru partenerului pentru a vedea dacă putem ajunge la un consens, însă dacă nouă de fapt nu ne pasă de ceea ce își dorește partenerul nostru, ci doar vrem să ne satisfacă pretențiile egoiste, vom face tot posibilul să-l determinăm pe acesta să ne facă pe plac, chiar dacă asta înseamnă compromisuri și sacrificii din partea sa. Un partener care folosește retragerea emoțională ca instrument de manipulare va refuza să manifeste față de tine orice fel de afecțiune, îți va respinge îmbrățiășările, săruturile, va refuza sexul și va fi complet indiferent față de aceste nevoi ale tale. În mintea lui te pedepsește, dar cine mai știe pentru ce?

O altă manieră de manipulare este prin crearea unei legături de dependență - partenerul nu își dorește să fii independent, să ai un job, să-ți urmezi pasiunile sau visurile deoarece în acest fel nu te-ar mai putea controla și subjuga. Scopul este să te facă să crezi că nu ai de ales sau că nu ești capabil să-ți iei propriile decizii; vrea să te convingă că nu te-ai putea descurca fără el. Izolarea de cei din jur (prieteni, familie) devine astfel o manieră prin care abuzatorul întărește această dependență și vulnerabilizează victima.

Acuze și învinovățire - partenerul te acuză în mod frecvent că îl înșeli sau că flirtezi cu alte persoane, este gelos, posesiv, îți interzice să faci anumite lucruri, să vorbești cu anumite persoane ori să te îmbraci într-un fel anume; te învinovățește pentru ce nu este ok în viața lui „dacă îți dădeai mai mult silința…”, „din cauza ta nu am reușit să…”, „dacă m-ai fi susținut mai mult…”, „dacă nu ți-ai fi băgat nasul…”

Abuzatorul nu recunoaște că felul în care se comportă este greșit, dimpotrivă, dă vina pe tine pentru reacțiile și acțiunile sale „tu m-ai enervat!” „din cauza ta mă port așa” și, mai mult decât atât, pozează în victimă acuzându-te pe tine de abuz, tu ești cel cu probleme.

Control - comportamentele descrise mai sus reprezintă comportamente prin care abuzatorul încearcă să preia controlul asupra ta. Într-o relație abuzivă te simți controlat, fie într-o manieră indirectă, prin șantaj emoțional și manipulare, fie într-o manieră directă. După cum spuneam și mai sus, partenerul îți poate interzice să te îmbraci într-un fel anume, să ieși în oraș, să te vezi cu prietenii, să te ocupi de hobby-urile tale, îți poate cere parolele de Facebook, de e-mail, îți controlează telefonul, te suspectează și te acuză frecvent de infidelitate. Și, chiar dacă nu îți interzice direct toate aceste lucruri, deseori te regăsești în situația în care, înainte de a lua o decizie sau a face ceva, trebuie să-i ceri permisiunea, fapt ce înseamnă, în fond, același lucru. În loc de a te comporta precum un adult independent, ești ca un copil care nu poate face nimic fără permisiune.
 
Câteva considerații importante

Dacă ești victima abuzului emoțional, cel mai probabil te simți captiv în relația ta - ți-ai dori să se schimbe ceva, în multe momente ți-ai dori să lași totul, să ieși pe ușă și să nu te mai întorci niciodată, dar în același timp îți este teamă să pleci. Parcă nu mai vezi ieșirea. Suferi, te simți neînțeles, te întrebi ce poți să faci mai mult. Ai încercat tot posibilul să îndrepți lucrurile, să faci să fie bine, dar de fiecare dată apar aceleași probleme, de fiecare dată parcă o iei de la capăt.

Ai obosit făcând atâtea sacrificii și compromisuri și își spui „asta e ultimul lucru pe care îl mai fac”, „asta e ultima dată când îl/o mai iert”, până data viitoare când ești rănit din nou și ierți din nou. Până data viitoare când te simți vinovat, când îți este teamă să spui „nu”. De multe ori ai senzația că-ți pierzi mințile, că totul e doar în imaginația ta. Pentru că este greu să accepți că cel în care ai investit atât de mult, cel pentru care ai făcut atâtea sacrificii și compromisuri nu este omul bun și iubitor căruia să-i pese, alegi să distorsionezi realitatea în mintea ta - negi gravitatea situației, minimalizezi probemele, închizi ochii, cauți fel și fel de scuze și justificări. Te învinovățești pe tine. Este vina ta că partenerul tău îți vorbește urât, că te tratează cu lipsă de respect, este vina ta că face crize, că se enervează, că se supără. Lași și mai mult de la tine.

Vocea lui a ajuns să fie vocea ta. Te trezești spunându-ți că „ești un prost, un incapabil”, te simți un om nevaloros, ajungi să te simți un om urât și nedemn de a fi iubit. Îți este greu să crezi că în lumea asta există persoane care să te iubească și să te aprecieze așa cum ești, crezi că toate relațiile implică suferință și că oricum nu vei găsi pe cineva mai bun. Și cum să crezi că meriți pe cineva mai bun dacă tu nu te vezi un om valoros și capabil? Cum să crezi că iubirea nu înseamnă lipsă de respect, așteptări egoiste, pretenții, capricii, toane, șantaj emoțional, control, posesivitate și gelozie dacă asta ai experimentat până acum?

Dar cum ar fi, totuși, ca într-o zi să nu mai alegi să închizi ochii, să nu mai fugi din fața realității? Cum ar fi să crezi că un om care te iubește și te respectă nu îți va vorbi urât, nu te va jigni, nu-ți va impune să faci compromisuri și sacrificii pentru a-l sluji? Că nu te va descuraja, nu te va umili, nu-și va bate joc de dorințele și visurile tale? Nu te va intimida și nu te va amenința, nu te va face să stai cu el doar din frică?

Cum ar fi să conștientizezi cu adevărat că rolul tău în această lume nu este să fii la dispoziția partenerului tău, să-l faci pe el fericit, cu prețul nefericirii tale? Că ai dreptul să fii așa cum îți dorești și că persoanele care te iubesc nu vor încerca să te schimbe pentru a corespunde mai bine nevoilor lor.

Cum ar fi să începi să pui nevoile și dorințele tale pe primul plan? Cum ar fi să stabilești limite și granițe clare de interacțiune? Să nu-i mai permiți partenerului tău să te folosească? Cum crezi că ar arăta relația ta atunci? Oare ar mai exista această relație? Și cum ar fi să întâlnești un alt om, acel om care să fie așa cum îți dorești tu și să ai o relație în care să te simți cu adevărat „acasă”? Îți pare greu de crezut, nu?

Pentru ca toate aceste lucruri să se întâmple, trebuie, în primul rând, să se producă o schimbare la tine. Acceptă realitea așa cum este. Conștientizează, încetează să mai găsești scuze și justificări și deja ai făcut un mare pas înainte. Admite că nu ți-e chiar atât de bine precum pretinzi. Caută ajutor. Caută soluții. Nu ești singur pe lume și nici singurul care se confruntă cu așa ceva. Ia-ți puterea înapoi și adu-ți aminte de toate calitățile tale, de toate obstacolele pe care le-ai depășit, de adevăratul „tu”, acea persoană puternică și demnă care, dacă s-ar vedea pe sine așa cum este cu adevărat, nu ar mai accepta niciun fel de abuz, nu ar mai accepta să fie tratată cu lipsă de respect, nu ar mai accepta să facă figurație într-un film în care nu se mai regăsește.

Nu-ți poți „salva” partenerul, nu îl poți schimba, nu îl poți „repara”. Toată energia pe care ai investit-o în asta, investește-o de acum în tine. O persoană abuzivă este o persoană toxică ce alege în mod conștient și voluntar să se comporte așa. Nimic nu scuză un astfel de comportament - nici rănile sale din trecut, nici traumele sale, nici decepțiile și dezamăgirile sale. Nu ești responsabil de comportamentele și de atitudinea partenerului tău, nu ești colacul său de salvare ori sacul său de box. Adevărul este că indiferent cât ai încerca să-i faci pe plac, nu vei avea cum să-i controlezi acțiunile. Singurul lucru pe care îl poți controla este atitudinea ta. Poți controla doar felul în care tu răspunzi, felul în care tu te comporți. 
 
Alege înțelept! Alege-te pe tine!

de Dr. Ursula Sandner

marți, 26 februarie 2019

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează noua viață, ci alegerile și deciziile personale

 
Suntem înconjurați de „victime” care nu-și asumă responsabilitatea vieții lor și dau mereu vina pe alții, care caută (conștient sau inconștient) drama pentru că așa au observat că primesc atenția și suportul celor din jur, care prin neajutorarea lor învățată și autoîntreținută își justifică dependența de alții.

„Vezi ce mult sufăr? Trebuie să mă iubești!”

„Vezi cât de greu îmi este? Sunt o victimă, salvează-mă!”

„Vezi câte trebuie să îndur? Iar eu nu am nicio vină...”

Cu toții trecem prin greutăți prin viață, însă normal este ca un adult să își asume responsabilitatea și să găsească soluții la orice problemă. O victimă însă nu vrea să găsească rezolvarea, ci își dorește doar să primească milă și să fie validată în suferința ei. Dacă faci greșeala să îi oferi soluții, răspunsurile ei vor fi „da, dar...”, „off, tu nu înțelegi prin ce trec”, „eu nu pot”...

Sunt convinsă că și tu cunoști astfel de persoane care se plâng mereu, care parcă au mereu câte o problemă pe care o exacerbează, care dau vina pe oricine și pe orice (însă nu pe ele) pentru felul în care arată viața lor și care caută să fie ajutate sau salvate.

Dacă faci greșeala să le validezi statutul de victimă neajutorată, nu faci altceva decât să le întreții beneficiile secundare pe care le caută: atenție, sprijin emoțional și de altă natură, neasumare, lipsă de implicare în propria viață. Este necesar să înțelegi că lor chiar le place și obțin avantaje prin victimizare, iar tu, fiindu-le mereu alături, ești parte din problemă și nu din soluție deoarece ei vor continua să dea vina pe unii și să caute soluții la alții, deci nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea vieții lor.

Ascultându-i și ajutându-i mereu le iei șansa de a-și găsi resursele în interiorul lor, de a căuta și de a folosi puterea lor personală.

Nu destinul, circumstanțele sau alți oameni ne modelează nouă viață, ci alegerile și deciziile personale. Ești o victimă doar dacă, prin gândurile, percepțiile, alegerile și deciziile tale, alegi să te vezi și să trăiești astfel.

Cu drag,
Dr. Ursula Sandner

vineri, 22 februarie 2019

Omul tău va fi doar al tău!

 
Nu îți pierde speranța, mai ales, nu în iubire. Pentru că nu iubirea e de vină, oamenii sunt. Nu iubirea dă greș, nu ea se pierde, noi greșim, noi ne pierdem, atât pe noi înșine cât și pe cei dragi. Și totuși nici în oameni nu trebuie să ne pierdem speranța pentru că nu toți sunt la fel. Poate că mulți rănesc, poate că mulți aleg să trăiască după alte principii, mai puțin nobile, poate că unii aleargă după cantitate, nu după calitate, dar asta nu înseamnă că nu există nimeni pentru tine, asta nu înseamnă că toți te vor dezamăgi.

Va trebui să înveți să fii puternică, va trebui să te descurci adesea singură și să îți vindeci rănile provocate de alții, va trebui să îți dai seama că ești un om minunat. Și poate toate astea te vor determina să fii mai rece sau doar mai selectivă, însă nu va conta pentru că omul tău te va aprecia și te va iubi exact așa cum ești. Va iubi chiar și acele părți care ție nu prea îți plac.

Omul tău va fi doar al tău. Te va găsi, chiar dacă vă veți pierde, chiar dacă vă veți evita, chiar dacă vă veți căuta mult și veți începe să vă pierdeți speranța. Omul tău va ști să te iubească, să te accepte, să te facă să îți dorești să fii mai bună. Și nu va pleca, oricât de greu ar fi, oricât ar încerca alții să vă despartă. El va rămâne lângă tine și te va face fericită.

Niciodată să nu îți pierzi speranța în iubire pentru că un sentiment atât de frumos nu dezamăgește niciodată. Doar oamenii dezamăgesc. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, va trebui să te împaci cu asta și să îi ierți. Într-un final vei fi fericită și îi vei uita pe toți cei care te-au rănit… Dar, mai ales, îi vei ierta. 
 

joi, 21 februarie 2019

Trebuie să înveţi să renunţi!


Uneori, trebuie să înveţi să renunţi la lucrurile neînsemnate, la oamenii povară, la situaţiile care nu îţi fac bine, care te trag în jos, care îţi distrug viaţa, pentru că numai astfel poţi să mergi mai departe, cu fruntea sus, încrezătoare în tine.

Trebuie să înveţi să depăşeşti obstacolele pe care chiar tu ţi le creezi.

Renunţă să te mai învinuieşti atunci când lucrurile nu merg aşa cum ai planificat. Când ştii că ai făcut tot ce era omeneşte posibil, când ştii că ai sacrificat zile şi nopţi, când ştii că ai investit emoţii şi, totuşi, aproape nimic nu a ieşit aşa cum ţi-ai imaginat, ce rost mai au învinuirile? Poate că nu era pentru tine, nu-ţi era sortit acest lucru sau…acest om. Închide definitiv uşa aceea, pune lacătul, dezbracă-te de haina deznădejdii şi abandoneaz-o în faţa uşii ferecate!

Se spune că dacă Dumnezeu îţi închide o uşă, cu siguranţă îţi va deschide o fereastră. Eu cred cu tărie că aşa este, pentru că au fost câteva situaţii în viaţa mea când, deşi mi-au fost închise anumite uşi, mi-au fost deschise ferestre către colţuri de rai.

Renunţă la teama că vei fi judecată, criticată, bârfită. Chiar dacă ai fost cândva victima acestor săgeţi înveninate ale celor din jur. Învaţă că nu e bine să apleci urechea la gura lumii, pentru că orice ai face, oricum nu-i bine: ai greşit (nu-i bine!), ai reușit (nu-i bine!). Nu trebuie să-ţi justifici faptele în faţa altora, oricum gura lumii e slobodă și, orice ai face, nu poţi să îi mulțumeşti pe toți cei din jurul tău.

Nu-ţi mai dori să te iubească toată lumea, pentru că ştii şi tu foarte bine că aşa ceva este imposibil. Important este să te iubească cei pe care îi iubeşti şi tu.

Renunţă să-ţi mai compari viaţa cu a altora. A ta este perfectă aşa cum este, nu ai nevoie de mai mulţi şi de mai mult. Cât timp cei dragi sufletului tău îţi vor fi alături, vei fi cea mai norocoasă femeie din univers. Oamenii din viaţa ta trebuie să fie pe primul loc, nu lucrurile.

De azi, adună cât mai multe îmbrăţişări, săruturi, gânduri bune, nu obiecte inutile. De azi, strânge emoţii, ele sunt averea ta. Mai bine compară-te pe tine, cea de odinioară, cu tine, cea de acum. Compară ce ai fost cândva şi ce ai devenit…după ce ai învăţat lecţia renunţării.

de Dani Dumitrescu 

marți, 19 februarie 2019

Mi-e dor de primăvară. Mi-e dor de mine!


Mi-e dor de mine, aşa cum ştiu că pot să fiu primăvara. Mi-e dor să renasc, să înfloresc, să fiu cea mai bună variantă a mea.

Mi-e dor să mă trezesc la viaţă, să ies din bârlogul casei mele, după o lungă hibernare, şi să fiu luată prin surprindere de parfumul discret al pomilor înfloriţi. Mi-e dor de valsul petalelor de cireş ce se desprind alene din corolă, sub adierea blândă a vântului.

Mi-e dor de culoare, de pastelurile graţioaselor flori din grădina mea.

Mi-e dor să mă înveşmântez cu razele delicate ale soarelului şi să mă dezbrac de gerul aspru al iernii.

Mi-e dor de tril şi de zumzet, mi-e dor de cântecul voios al primăverii. Mi-e dor de şoaptele pârâului ce se grăbeşte să dea la o parte crusta rece a iernii.

Mi-e dor de verdele crud al ierbii ce se revarsă dintr-odată peste munţi şi peste văi, izgonind timida zăpadă a ultimelor zile de iarnă.

Mi-e dor să-mi las sufletul să se dezgheţe şi să dau jos, rând pe rând, ca pe nişte cojoace incomode şi inutile, plictisul, apatia, pasivitatea, ce mă caracterizează iarna.

Mi-e dor să am un chef nebun de viaţă. Mi-e dor de mine şi de tine, primăvară!

joi, 7 februarie 2019

Suferința pe care o simți din “iubire” nu este din cauza iubirii, ci provine din:


- din teama de a nu fi părăsit, deoarece nu știi cum să trăiești frumos și în solitudine;

- din gelozie - adică teama că altcineva este mai “bun” decât tine în ochii partenerului tău;

- din faptul că celălalt nu este așa cum vrei tu - nu se comportă în acord cu așteptările, nevoile și dorințele tale egoiste;

- din cauza dependenței și atașamentului tău - “ce mă fac fără el/ea”;

- din cauza posesivitatii tale, a faptului că nu vrei ca altcineva să aibă parte de plăcerile pe care tu le simți în preajma unui om;

- din cauza egoului tău (a centrării tale pe tine însuți) care nu știe că iubirea înseamnă libertate și nu înlănțuire.

Dacă ai iubi cu adevărat nu ai suferi, ci ai accepta și înțelege necondiționat omul de lângă tine, care este cu tine cât timp își dorește, pentru că vrea și îi face plăcere să fie cu tine.

Lucrează cu tine însuți, la încrederea ta în tine, la stima ta de sine și la iubirea de sine și astfel nu vei mai suferi din iubire deoarece vei ști că ești o ființă umană valoroasă, demnă de iubire, iar dacă partenerul tău actual nu te prețuiește așa cum simți că meriți sau dacă observi că nu sunteți de fapt compatibili, vei avea tu curajul să pleci din acea relație și să îți dai o altă șansă.

Iubirea între doi oameni apare atunci când ambii parteneri dăruiesc ceea ce este mai frumos în interiorul lor. Iubirea nu poate să existe într-un mediu populat de frică, gelozie, posesivitate, control, dependență sau compromis.

de Ursula Sandner

luni, 4 februarie 2019

Singurătate în 2


Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie.

Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda.

Devine obositor, frustrant să vezi doi oameni singuri într-un cuplu sau să fii chiar unul dintre acei oameni. Te oboseşte şi te îmbătrâneşte.

În această postură, timpul nu îţi poate fi decât duşman. Ce nu faci la timp, faci prea târziu sau niciodată!

Nu putem trăi aceeaşi viaţă de două ori, nu avem timp să comitem toate greşelile din lume, nu avem timp să le îndreptăm pe toate.

În concluzie, nu avem timp de irosit cu oameni care nu ne vor, care nu ne acceptă şi nu ne înţeleg.

E timp doar pentru iubire adevărată, pentru lacrimi de bucurie, pentru vorbe frumoase, pentru atingeri calde, pentru demnitate.

de Iustina T. ©
momenteinviata.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...