vineri, 31 mai 2024

V-aţi cunoscut pentru a trăi iubirea


Ți-ai întâlnit omul drag pentru a construi un nou început.

Nu este loc de răni, regrete şi reproşuri. Sunteţi unul lângă altul pentru a vă auzi, asculta şi a înţelege că fiecare aparte are trecătul său, experienţele de viaţă care v-au format ca personalitate.

V-aţi ales unul pe altul pentru a da viaţă emoţiilor care vă vor întretăia respiraţia, iar în timp vor rămâne amintiri.

V-aţi întâlinit pe drumul vieţii pentru a cunoaşte lumile voastre interioare.

Vă ţineţi de mână pentru a vă împărtăşi cu resursele voastre interioare şi a fi gata de a oferi unui celuilat ce aveţi mai bun. Sunteţi împreună pentru a vă susţine reciproc, a evolua împreună şi a împărţi o parte din visuri la doi.

Sunteţi unul pentru altul nu a pentru a vă schimba, fiindcă relaţiie sănătoase şi funcţionale nu sunt despre sacrificii şi dorinţa de a transforma omul de alături altfel decât este, conducându-te după o iluzie păstrată cu grijă în memorie.

Relaţiile sănătoase sunt despre înţelegere, acceptare, comunicare şi conştientizare.

V-aţi cunoscut pentru a face schimb de înţelepciune, de gânduri, de cunoştinţe.

Astfel, ambii să evoluaţi şi să atingeţi obiectivele propuse. Nu sunteţi la întrecere, cine pe cine învinge şi cine câştigă mai mult. Aveţi inimile voastre care sunt gata să fie umplute cu iubire şi empatie. Aveţi toate oportunităţile de a vă construi viiitorul pe care vi-l doriţi. Aveţi un drum de parcurs în doi şi de a vă transforma rănile într-o oază de beatitudine şi linişte interioară.

V-aţi cunoscut pentru a trăi iubirea!

vineri, 10 mai 2024

De data asta nu o să te mai pierd!


De data asta te voi ocroti
Te voi învăța tot ce cred
Că înseamnă "a iubi".
De data asta te voi avea
În fiecare zi, în fiecare moment
Vei fi mereu în viața mea
Nu va mai exista niciun impediment.
De data asta știu, că nu vreau altceva
Decât să văd în fiecare dimineață
Tot ce îmi spune privirea ta
Care îmi dă, etern, viață.
De data asta te voi accepta
Așa cum ești, fără condiționări
Din tot ce a durut, voi vindeca
Strigătul durerii din cele patru zări.
De data asta am să te compun
Din tot ce ai pierdut în alte părți
Am să îți fac un loc, un drum
Printre mii de destine și hărți.

de Ana-Maria Ducuță

marți, 16 aprilie 2024

Draga mea, așteaptă omul care îți va săruta mâinile și fruntea înaintea buzelor!


Nu te mulțumi cu mediocritatea. Nu te obliga să crezi că normalul este bun. Meriți ce-i mai bun. Așteaptă tot ce e mai bine. Așteaptă-l pe cel care este creat pentru tine și care îți va întoarce viața.

Așteaptă omul care te va iubi corect. Cel care va merge înainte, nu în față. Cel care te va lua de mână și o va ține astfel încât să te simți iubită și în siguranță. Cel care te va da deoparte și te va proteja de orice amenințare.

Așteaptă omul care îți va săruta mâinile și fruntea înaintea buzelor.

Așteaptă omul care te va privi doar pe tine. În ochii cărora vei vedea dragoste și pe a cărui buze nu va lipsi un zâmbet când va fi cu tine. Așteaptă acest aspect special. Merită. Așteaptă-l pe cel care vrea să te facă să râzi. Cel care este cel mai fericit când te vede fericită.

Așteaptă omul cu care ești confortabil în cele mai incomode situații. Cel care te înțelege și nu are nevoie să explice nimic, pentru că sufletele voastre sunt conectate și știi mereu ce crede și simte pentru tine.

Așteaptă omul cu care poți fi 100% tu însuți.

Așteaptă-l pe cel care apreciază fiecare moment alături de tine și îl face special. Cu cine chiar o călătorie în magazin este o aventură.

Cel care te înțelege cu adevărat. Cel care crede în tine. Cine te motivează să mergi mai departe. Cine știe cât de norocoși sunteți amândoi.

Așteaptă-l. El există și te caută la rândul lui!

Cu iubire și lumină,
Daniela


luni, 15 aprilie 2024

Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător…


Nimeni nu a trăit o mare iubire întâmplător. Cei care au trăit-o au fost mai întâi capabili, au avut încăpățânarea, au avut începuturile. Dragostea nu este o loterie, așa cum cred majoritatea oamenilor, este un contract de onoare (dureros la început) cu noi înșine, apoi cu celălalt.

Nimeni nu a experimentat o mare dragoste, pentru că așa este firesc. Cei care au experimentat-o, au crezut mai întâi în semnificația cuvântului “împreună”.
Nimeni, vă spun, nu a trăit o mare dragoste doar pentru că viața îi datora asta.

Cei care au trăit-o, o datorau ei vieții. Și, din acest motiv, ei și-au închis urechile la sunetele lașilor, lăudăroșilor care spuneau că nu există iubire. Ei s-au încăpățânat să țină brațele larg deschise până când, în sfârșit, a venit.

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că împrejurările l-au favorizat pe el. Cei care au trăit-o, au blestemat toate împrejurările nefavorabile și, cu propriile mâini, cu mintea și cu valorile lor, au creat condiții noi.

Nimeni, dacă vrei să mă asculți, nu a trăit o mare dragoste dintr-un poziție confortabilă. Cei care au trăit-o, și-au luat inima în dinți și au luptat pentru ea, au dat bătălii, au oferit timp, au pus suflet. Vai de cei fără suflet…

Nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că, acolo, în timp ce stătea fără griji și fluiera indiferent, i-a căzut pe cap din cer. Cei care au trăit-o, au devenit ei înșiși cerul, au devenit păsări și au zburat până la capătul lumii, uneori chiar și dincolo, în lumea lor.

Vezi tu, nimeni nu a trăit o mare dragoste pentru că dragostea s-a dus pe canapeaua lui și l-a găsit pe el. Cei care au trăit-o, au ieșit din carapacea lor, din pereții lor, din confortul lor. Au avut încăpățânarea, au avut viziunea, nebunia și visul, au avut voință și s-au dus și au găsit-o. A prins-o de gulerul iubirii și i-a spus: „La naiba, sunt aici, nu mă ascund”.

N-a înflorit nici măcar o mare dragoste în grădini fertile și adăpostite. Mai întâi au devenit flori de stradă, au prins rădăcini, au încolțit și au înflorit singure. Au rezistat iernilor, vântului, grindinei, au fost tăiate de trecători și curioși, dar au avut puterea și au înflorit din nou.

Vă spun, la niciunul dintre toți cei care stau și plâng – pentru că prima dată nu au reușit, a doua oară nu s-a întâmplat, a treia oară nu le-a mers și au renunțat definitiv și irevocabil – dragostea nu a venit să-i întâmpine.
Dragostea nu merge la cei care plâng și la cei care nu pot.

Merge doar acolo unde le zâmbește, la cei care stau în fața ei fără teamă, chiar dacă mai întâi au fost răniți de multe ori. Merge la cei care cred în ea, nu în cuvinte, ci în fapte.

Așa că, nimeni nu a experimentat o mare dragoste din întâmplare. Mai întâi a crezut cu toată puterea și nu și-a pierdut niciodată această credință. Ca să spun puțin mai simplu, istoria este scrisă de nebuni, de cei în formă și de cei puternici, toți ceilalți, în retrospectivă, doar o citesc.

de https://www.chrisoliver.ro/

vineri, 5 aprilie 2024

Să fii iubită!


Nu pentru ochii tai. Pentru ca intr-o zi iti vor fi poate tristi si plansi, incercanati, ridati, acoperiti de ochelari...
Nu pentru frumusetea trupului tau...pentru ca in orice zi poate aparea o femeie mai frumoasa, iar tu vei fi aruncata la cosul cu obiecte uzate.
Nu pentru felul in care te ingrijesti, te imbraci si stii sa te pui in valoare, pentru ca intr-o zi te poti trezi pe un pat de spital, dupa o anestezie generala...si nu va fi nimeni sa te tina de mana...
Nu pentru frumusetea parului tau, pentru ca intr-o zi vei fi poate nevoita sa faci chimioterapie...
Nu pentru mainile tale care stiu sa mangaie, sa aline, sa curete, sa daruiasca ...caci poate ca intr-o zi nu vor mai putea...
Nu pentru statutul tau, nu pentru pozitia ta, pentru familia ta sau pentru cati bani ai... Pentru ca poti pierde totul peste noapte. Pentru ca intr-o clipa, poti sa nu mai fii nimeni. Si te vei trezi, dintr-o data, a nimanui.
Si nu, nici macar pentru mintea ta...caci intr-o zi vei suferi poate de Altzheimer.

O batrana de 90 de ani, internata intr-un spital de bolnavi de Altzheimer, era vizitata in fiecare zi de sotul sau. Acesta venea un fiecare dimineata la ora 9,00 sa ia micul dejun cu ea. Intrebat fiind:
-"De ce mai veniti? Daca oricum nu va cunoaste?"
- "Vin. Pentru ca eu o mai cunosc pe ea..."

Ti s-a spus ca nu se poate. Ca o astfel de iubire nu exista. Asa ca alegi Acum-ul....Ba exista. Dar daca vrei sa fii iubita asa e posibil ca acum sa te doara, sa urli, sa suferi, sa mori de dor, sa te chinui si sa plangi, sa mai astepti, pentru ca nu accepti sa fii iubita pentru nimic altceva decat pentru ...Sufletul tau.
Caci doar el este nepretuit, de neinlocuit, imposibil de imitat si de "operat" estetic. Doar el este cu adevarat unic si da forma, viata si farmecul de neinlocuit buzelor tale, ochilor tai, fiintei tale. Cuvintelor, gesturilor, felului tau de a fi. Si doar pentru el va veni sa ia micul dejun cu tine si la 90 de ani, cand nu ti-a mai ramas nimic din tot ce ai avut...
Vei fi laudata pentru felul in care arati, pentru felul in care te imbraci, pentru frumusetea buzelor tale, pentru scanteile din ochii tai, pentru picioarele tale lungi, pentru mierea cuvintelor tale, pentru zambetul tau cald, pentru gropitele din obraji si pentru toate nimicurile. Bucura-te, dar lasa-le sa treaca fara sa iti lipesti inima de ele. Zambeste cu tristetea ca toate trec si asculta-l cu adevarat doar pe cel care iti va spune ca s-a indragostit de sufletul tau.
Si sa iubesti si tu, la randul tau, doar ceea ce nu moare.
Caci in rest... Toate trec...

Cu Iubire și Lumină,
Daniela



joi, 14 martie 2024

Fiecare are omul său. Nu fi trist și nu căuta intenționat, lasă viața să aranjeze totul!


În această lume imensă există cineva care este sortit să te întâlnească, de care ești legat prin firele vieții, iar acesta este un fapt! Nu te îndoi.

Viețile noastre sunt ca niște romane, în fiecare zi un nou capitol, dezvăluind povestea unică a fiecăruia dintre noi. Întâlnim oameni noi, ne confruntăm cu noi provocări și descoperim noi aspecte ale noastre. Dar undeva acolo există o persoană, unică, care este destinată să joace un rol semnificativ în această piesă.

Această persoană este sufletul tău pereche, care completează și dezvăluie cu adevărat povestea ta.

Oriunde te-ai afla, amintește-ți: Universul lucrează constant pentru a se asigura că cei dragi se întâlnesc. Nu contează dacă ai 25 sau 70 de ani, întâlnirea cu sufletul tău pereche este o călătorie pe care toată lumea o face. Este o călătorie minunată de auto-descoperire, creștere personală și înțelegere a psihicului uman.

Și dacă o persoană iubită a murit sau nu v-ați întâlnit încă, nu lăsa aceste împrejurări să-ți umbrească credința. Străinii pleacă, trimiși la o lecție sau pentru a-ți testa pregătirea pentru o întâlnire fatidică.

Universul are un mod deosebit de a comunica. Poate dura timp, dar amintește-ți, stelele se aliniază întotdeauna perfect când vine momentul. Ține-ți inima deschisă și mintea pregătită.

În concluzie, amintește-ți: undeva este o persoană care este destinată să te cunoască. Viața vă va aduce împreună chiar dacă trăiți în diferite capete ale planetei. Universul scrie o poveste de dragoste frumoasă pentru tine chiar acum, așa că continuă să întorci paginile cu credință și anticipare. Și când te vei întâlni în sfârșit, va merita.

Așa că continuă să crezi, explorează-ți drumul și lasă viața să te încânte!

estiminunata


marți, 5 martie 2024

Bărbatul tău e ideal pentru că ți-a venit în întâmpinare cu tot ce a cerut sufletul tău.


Bărbatul tău ți-a ieșit în cale cu pâinea și cu sarea vieții, îmbrățișarea lui are exact forma zâmbetului tău, iar în ochii lui se vede norocul de a te fi întâlnit.
Lui nu trebuie să-i ceri nimic pentru că îți dă totul.
Pe el nu trebuie să-l minți cu nimic, pentru că înțelege orice.
Lângă el nu ți-e frică de nimeni, pentru că ești cel mai de preț bun al lui și nu va risca nimic ca să te piardă.
Acolo unde începe slăbiciunea lui, apare subtil forța ta, iar situația inversă e motorul fericirii tale.
Bărbatul ideal e liber pentru că te-ai îndrăgostit și de aripile lui, iar umărul lui e locul tău de spovedanie, de răsfăț sau de alint. Lângă el, lumea e un spațiu mult mai prietenos, iar e ploaia e mereu caldă.
Fiecare mișcare a lui e spectacolul tău preferat, iar grija pentru el e cea mai dragă îndeletnicire a existenței tale.
Bărbatului tău ideal îi zâmbești și în somn, pentru că iubirea ta nu adoarme nicicând, iar respirația lui te sincronizează cu universul în care ți-a fost dat să trăiești.
Bărbatul ideal, după care ești nebună, te învață să fii femeie, să-ți arăți interiorul cu aceeași grație cu care mâinile tale îi cuceresc obrajii și ochii, buzele și gâtul…
Pe buzele tale ai mereu un sărut de rezervă, astfel încât să nu sufere nici una din părțile implicate în îmbrățișarea vieții în doi…
Bărbatul tău e ideal pentru că l-ai întâlnit exact în momentul în care nu mai visai la el și va rămâne ideal câtă vreme îți va ține sufletul în palme.
Dacă sufletul tău nu e negru, ci atât de luminos încât să înțeleagă că iubirea înseamnă TOTUL, bărbatul ideal va fi mereu cel de lângă tine, și nu cel de pe trotuarul de vizavi, de la brațul altei femei, de pe ecran sau din cărți…
Bărbatul ideal nu se caută după o schemă anume, nu trăiește într-o climă aparte și nu răspunde doar la semnale specifice.
Poate că trece în momentul asta pe sub fereastra ta sau prin biroul tău, poate mâine va traversa strada odată cu tine…
Ridică ochii și vei ști… nu mă întreba cum…
Poate că nu are ochii albaștri, 1,90 m și mușchi de oțel, dar poate că are exact ce-ți lipsește ție.
Dacă răzbim și-l găsim [ bărbatul ideal] , propun să-l iubim și gata.
Restul ar fi pierdere de timp.
Și de șansă…
Și de tinerețe….
Și de idealuri…

Cu iubire și lumină,
Daniela 

luni, 4 martie 2024

Iubirea vieții tale nu poate fi iubirea vieții tuturor!

Adică, ori e a ta, ori a altcuiva. Nu e niciodată altfel. Da, că e cineva atras de tine sau tu de el, că îți place de el, OK. Dar nu e iubire dacă omul acela este la fel de disponibil pentru toată lumea precum era înainte să fie cu tine. De fapt, nici nu e nevoie să existe din partea ta o cerere formală în acest sens: din clipa în care cineva s-a decis cu privire la relația cu tine, alte posibilități amoroase sunt excluse. Este ceva firesc, și neimpus de nimeni: omul în cauză vrea, simte și poate să fie din punct de vedere amoros doar cu tine. Dacă ce aveți voi doi de fapt are sau poate avea cu oricine mai este disponibil, conexiunea voastră nu există e doar în capul tău. Nici nu mai ai timp, chef sau nevoie să îți iei validare din altă parte pentru că preocuparea ta este omul iubit. Și de la începutul relației vezi dacă celălalt te vrea pentru că te iubește, sau pentru orice altceva. Să ne înțelegem, iubirea e ceva rar, profund și foarte consistent. Da, nu toți oamenii sunt în relații de iubire, ci mulți stau în relații de conveniență, schimb, obligație. E ok, pe pământ este loc pentru tot tacâmul relațional. Dar, ideea că el/ea te iubește, dar mai vorbește/se vede/ este disponibil/ă și pentru alte persoane este falsă. Când iubești ești atât de ocupat cu omul tău că simți că nu îți ajunge timpul rămas din viața ta să fiți împreună, nici prin cap nu îți trece să mai deschizi alte relații sau dacă ai relații deschise, le închizi. Dar, mai ales, ți se pare o nebunie ideea că ai putea să pierzi încrederea celuilalt și implicit relația: alegerea ta de a prioritiza persoana iubită este singura alegere pe care o faci când iubești. Când nu iubești ești cu ochii în toate părțile, parcă ai vrea și altceva. În schimb, dacă iubești, ești acolo, în treaba ta și a celuilalt, și dacă intervine ceva între voi, repari, comunici, lupți. Nu prea poți să iubești și în același timp să te plictisești...pentru că a fi lângă omul iubit este cea mai interesantă și revelatoare experiență a vieții tale, nu știi cum să faci să fii mai mult cu celălalt, să îi dai din ce ești și să primești din ceea ce el este pentru că împreună sunteți ceea ce separat nu ați putea fi...

de Ana Maria Ducuță

miercuri, 21 februarie 2024

Cum vei înțelege că bărbatul de lângă tine este omul tău, pentru toată viața!


Te apropii de lumea lui, îi îmbrățișezi sufletul, descoperi atât de multe lucruri în comun, te convingi că acest bărbat are intenții serioase și ține la tine cu adevărat. Dincolo de aparențe și emoții superficiale, cauți acea liniște și recunoștință.

Este firesc să te întrebi dacă are rost, dacă această poveste devine mai mult decât o aventură, dacă bărbatul din viața ta este acel om special, alături de care vrei să construiești, să depășești orice greutăți, să trăiești experiențe unice.

Ai cunoscut și oameni toxici, care doar s-au folosit de sinceritatea ta. Ai sperat că totul se va schimba într-o zi și vei găsi afecțiune și echilibru în acea relație. Dar ai înțeles că emoțiile false se risipesc în vânt și oamenii nepotriviți pleacă.

Alături de acest bărbat totul este diferit, trăit altfel, înțeles și acceptat altfel. Lucrurile se întâmplă atât de firesc, nu mai ai frici și îndoieli, nu te mai sperie viitorul, nu te mai întrebi care vor fi reacțiile lui și ce decizie va lua mâine.

Simți și știi că totul merge în direcția potrivită, fiecare experiență este un motiv de cunoaștere, de asumare și recunoștință. Nu cauți să schimbi omul, să-i interpretezi gesturile: ești sigură că poți avea încredere, poți vorbi sincer.

Alegi la rândul tău să trăiești omul și relația fără a judeca și a critica, fără a avea intenții ascunse. Ești sinceră, ești gata să-i vorbești despre lucruri importante, despre trecut și emoții ascunse în interior. Știi că va înțelege, va empatiza, va susține.
Nu există frustrare, presiune, minciună

El a venit alături de tine să construiască, ți-a îmbrățișat inima din iubire și afecțiune, ți-a confirmat că-i pasă atât de mult. El îți demonstrează în fiecare zi cât de grijuliu și înțelegător este, matur emoțional și capabil să-și asume rolul de partener.

Ai încredere în acest bărbat și el are încredere deplină în tine. Îl susții din toată inima și ești alături de el în momente complicate, fiind sigură că sentimentul este reciproc. Este demn de iubirea ta și îți oferă atât de multe motive să răspunzi cu drag.

Puteți discuta despre orice, fără a avea rețineri sau frici, fără a vă interpreta poveștile, fără a vă judeca alegerile. Comunicarea vă apropie și mai mult, dezvoltă acea conexiune emoțională, vă convinge că vă potriviți perfect, indiferent de aparențe.

Orice provocare dificilă își găsește soluția, din moment ce ambii acceptați compromisul, cedați în situații grele, alegeți să vă asumați cuvintele și faptele, să vă descoperiți lumea. Atunci știi că acest om este parte din sufletul tău.

El este alături, oricând. Pentru acest bărbat ești o prioritate, ești femeia de dragul căreia a acceptat schimbarea, a ales să fie mai bun și mai conștient. Tu-i ești alături, oricând. Îl consideri omul tău drag, partenerul alături de care ai găsit liniștea.

Trăiești o relație sănătoasă, fără frici și presiune. Trăiești o stare de împlinire și bucurie imensă, trăiești libertatea. Vă acceptați unul pe celălalt, vă admirați lumea și vă doriți aceleași lucruri frumoase pentru relație. Știți că, de data aceasta, totul are rost.

© De Vorbă cu Tine

marți, 20 februarie 2024

Te-am cerut Universului ❤️ Leul meu iubit!

"Nu încerca să arăți lumii ceea ce lumea nu vrea să vadă!"


Ai văzut și vezi în mine ceea ce alții nu au reușit, sau nu au vrut să vadă! 

Ai văzut în mine:
Sufletul... Emoția...
Am iubit ieri...
Am iubit azi...
Voi iubi și mâine...

Nu am știut niciodată care este momentul perfect pentru un nou capitol în viața mea. În viață mereu voi întâlni oameni care mă vor dezamăgi și vor săpa adânc în sufletul meu. Nimeni n-o să mă învețe cum să merg pe drumul potrivit... am riscat, dar nu am câștigat mereu!
Nu îmi permit să urăsc, nu pot! Pot doar să iert... sau măcar să incerc să iert, să iubesc oamenii și să fiu eu... mult mai maleabilă, care pune fericirea altora mai presus de fericirea mea.
Atunci când tu ești trist, eu sunt abătută!
Atunci când tu radiezi, eu mă simt stăpâna lumii!
Și nu!! Nu fac parte din categoria celor care se culcă pe o ureche! Toți suntem nebuni în felul nostru.... dar dragostea înseamnă să găsești pe cineva a cărui nebunie o completează pe a ta.... tu ești clipa pe care sufletul meu a căutat-o, a visat-o, a cerut-o Universului și-a primit-o!
Acum... astăzi, înspre apusul existenței!

Te văd...
Te simt...
Ești aievea!
 
Sunt femeia care înțelege subtilitatea oricărui subterfugiu de-al tău.
Focul iubirii răsare din nou după luni întregi, după ani in care a fost stins!
Hai... pur și simplu să Fim!
Să ne trezim dimineața în aceeași aromă de cafea!
Să ne simțim împliniți de același sărut!
Să ne ținem de mână într-o lume plină de oameni reci și egoiști și să ne fie cald!

Hai să ne simțim... vorbind!
Hai să nu așteptăm imposibilul!
Dragostea perfectă există!
Pentru fiecare zi trăită îmi voi dărui o mie de zâmbete și voi încerca să îți aduc zâmbete pe chip.

Zile senine și fără nori in suflet!
O merităm! Eu și Tu!

Cu iubire și lumină, Daniela.

luni, 19 februarie 2024

Fericirea in iubire... Cel mai mare risc, iubind...

RISCUL IUBIRII - FERICIREA


Când iubim, riscăm. Riscăm să fim dezamagiti, riscăm să suferim. Riscăm să fim singuri în iubire.

Însă, cel mai mult riscăm să fim fericiți. Ce dulce risc, nu ? Da, dar si atât de periculos!

Fericirea în iubire este diferită de toate celelalte fericiri. Este altfel! Este...

Așa, ca o durere surdă, ca o teamă și-o povară care-ți apasă sufletul. Ciudat, nu? Pentru că tot fericirea te face să te înalți. Să ieși din tine. Pentru că nu mai ai loc în tine. Nu te mai poți regăsi înăuntrul tău. Și te cauți. Te cauți peste tot, te cauți în ceruri, te cauți pe pământ, în gânduri - oriunde Și nu te regăsești decât în el. Doar în el. Atât...

Fericirea în iubire este o lacrimă nenăscută care pârjolește privirea când te uiți la el. Ai impresia că nu îți ajung ochii să îl vezi, să îl vezi, să îl vezi! Ai impresia că mereu, mereu rămâne ceva nevăzut și te simți ca o oarbă, începi să îl pipăi cu gândurile, să îl atingi tremurând cu degetele, pe obraz, îl cercetezi bucățică cu bucățică, contopindu-te cu el.

Fericirea în iubire este un strigăt fără sunet. Pentru că nu există sunete care să o definească. Și sufletul tău strigă a fericire, inima ta strigă a fericire, mintea ta strigă a fericire fără nici cel mai mic sunet! Cel mai puternic, cel mai sfâșietor, cel mai profund, este strigătul care nu se aude - ci iese din toți porii tăi ca transpirația, iar si iar, valuri de fierbințeală și frig deopotrivă - și te lipești de el lăsându-ți fericirea să-i mângâie trupul. Și fericirea ta îl strânge în brațe puternic, zdrobindu-și palmele de carnea lui - și doare, doare neputința ta de a-l strânge mai tare. Și îți dai seama cât de neînsemnată ești în fața fericirii pe care nu o poți exprima atât cât ea are nevoie...

Fericirea în iubire te îngenunchează. Îți fură somnul, îți fură orele, îti fură propriul timp mototolindu-l ca pe o hârtie, făcându-l dintr-o dată mic, atât de mic încat încape în pumnul tău. Și te doare că nu ai timp, că nu te poți bucura de timp să îl iubești pe-ndelete, te doare că timpul dispare dintr-o dată când ești lângă el. Se evaporă, pur și simplu... Te doare că timpul vostru are limite - se deschide și se închide infernal de repede, apoi se redeschide înnebunitor de încet într-un ciclu nesfârșit.

Fericirea timpului vostru doare. Atât de stranie și unica durere din care te adapi ca un însetat ce umblă prin deșert și cu ultimele sale puteri înghite lacom fiecare picătură de apă pe care o întâlnește în cale.

Riscul fericirii - această fericire - nebunie, permanenta teamă ca într-o zi se va epuiza, se va sfârși... deși ar putea dura o viață!

Fericirea care te sleiește de puteri și tot ea te întremează ca a doua zi să te epuizeze din nou.

Fericirea în iubire... Cel mai mare risc, iubind...

Iubiți-vă mult!

Cu iubire și lumină,
Daniela


joi, 8 februarie 2024

Sfaturi pentru femeile din lumea întâlnirilor.


Nu vei convinge niciodată un bărbat să te iubească!

Găsește un bărbat care îți răspunde când suni și trimite mesaje înapoi în câteva minute, nu zile.

Găsește un bărbat care îți dă răspunsuri clare și nu te lasă să te întrebi unde te situezi.

Găsește un bărbat care vrea să te facă parte din viața lui, mai degrabă, decât un capitol din cartea sa.

Găsește un om căruia nu-i ia ani și ani să-și dea seama ce vrea de la tine.

Găsește un om care să-ți respecte, să-ți celebreze și să-ți încurajeze individualitatea, educația, spiritualitatea și creșterea. Amintește-ți că nu cere niciodată prea mult de la un om pentru a fi considerat o prioritate.

Găsește un bărbat care este cu adevărat interesat de tine și care te urmărește zilnic.

Găsește un bărbat care nu se ferește să meargă cu tine la biserică.

Găsește un bărbat care nu te lasă niciodată să dormi noaptea întrebându-te dacă mai contezi pentru el. Nu alerga niciodată după un om datorită aspectului său pentru că într-o zi acele priviri se vor estompa în cele din urmă și ceea ce rămâi este în interior așa că nu te lăsa consumată de trăsăturile sale fizice.

Găsește un bărbat care să te protejeze și să te susțină chiar și atunci când nu ești în preajmă.

Găsește un om care te prețuiește și care nu s-ar pune niciodată în poziția de a te pierde.

Găsește un bărbat care se trezește în fiecare zi căutând noi moduri de a te iubi.

Găsește un om care înțelege că nu este vorba despre a-ți oferi lumea, ci despre a te face să simți că ești singurul din ea.

Ascultă-mi sfatul și amintește-ți că timpul tău este prețios. Nu îl irosi pe cineva care nu realizează că și tu ești.

Cu iubire și lumină,
Daniela

marți, 6 februarie 2024

Când dorul unui bărbat față de tine înseamnă dragoste


Sunt bărbați pentru care distanța este un motiv să trăiască aventura, să se detașeze emoțional, să oprească o poveste de care s-au plictisit sau în care nu se mai regăsesc. Ei aleg propria libertate, aleg să descopere altă lume.

Sunt și bărbați pentru care distanța nu este un obstacol în calea emoțiilor sincere. Ei vor continua să demonstreze, să fie asumați și corecți, să rămână devotați, să investească timp de dragul femeii iubite. Atunci când nu vor fi aproape, le va fi dor.

Chiar și dacă nu este alături, el refuză să uite de tine, să o facă pe indiferentul, să aibă o atitudine egoistă. Caută modalități să revină cât mai repede în viața și în lumea ta, se interesează de tot ceea ce faci, îi pasă de stările tale.

Dorul lui nu este doar o întâmplare, un fel de a ignora realitatea. El nu își permite să lase în urmă totul, doar pentru că nu sunteți câteva zile împreună. El rămâne conectat emoțional, te sună și îți scrie cât mai des.

Aproape de tine fiind, va face tot posibilul să construiască, să aducă siguranța și sinceritatea în relație, să reacționeze în mod înțelept la provocări. Departe de tine fiind, va avea grijă să păstreze acest echilibru, armonia dintre voi.

El nu suportă să te știe mult timp departe, se gândește la tine cu drag, încearcă prin cuvinte să îți vorbească despre emoțiile lui, să te asigure că nimic nu este întâmplător, nu are interese ascunse și este același bărbat fidel.
Te iubește cu adevărat, nu te îndoiești de acest lucru

La rândul tău, rămâi sinceră și iubitoare, vii cu bunătate în suflet și emoții sincere. Îl vrei alături de tine la fel de mult, îți este dor de momentele voastre, de experiențele trăite în doi, de prezența lui. În acest fel îl provoci să răspundă cu încredere.

Va avea suficiente resurse să își demonstreze afecțiunea, grija. Va sta de vorbă cu tine de fiecare dată când vei avea nevoie de susținerea lui, va empatiza cu stările tale, promisiunile sale nu vor fi goale, alegerile făcute nu vor fi egoiste.

Își amintește de zâmbetul tău și de cuvintele tale și îi este dor. Se gândește la tot ce ați planificat să faceți împreună și îi este dor. Trăiește un moment de recunoștință pentru simplul fapt că ești în viața lui și îi este dor.

El nu își ascunde emoțiile, nu îi este frică să recunoască adevărul, să-ți vorbească despre atașamentul său, despre intențiile sale. Îți simte prezența, chiar și la sute de kilometri distanță. Îți simte iubirea, chiar și atunci când nu ești aproape.

Rămâne prezent în viața ta, distanța îl face să înțeleagă cât de curate sunt sentimentele tale, cât de profundă este iubirea dintre voi, cât de puternică este relația pe care ați construit-o. Distanța îl motivează să fie și mai conectat, și mai asumat.

Tu ești motivul pentru care vrea să revină acasă, tu ești motivul tuturor schimbărilor pozitive din viața lui, tu îl provoci să ia decizii în favoarea voastră. Îi este dor de tine fără a trăi dependențe, fără a se umili în fața ta. Pur și simplu te iubește din toată inima și te vrea aproape.

© De Vorbă cu Tine

luni, 5 februarie 2024

Dragostea vieții tale vine adesea după greșeala vieții tale!


Poate că trebuie să fim distruși mai întâi înainte de a putea deveni în sfârșit întregi.
Dragostea dureroasă este cel mai rău tip de durere. Este cel pentru care aveam speranțe atât de mari, cel pentru care am jucat totul - doar ca să aflăm că a fost un pariu care nu va fi câștigat niciodată. Așa că ne rupem într-un milion de bucățele mici și ne întrebăm cum am putut să greșim atât de mult. 

Facem greșeli în dragoste.

Alegem oamenii în funcție de lecțiile pe care sufletul nostru trebuie să le învețe fără să ne dăm seama că de obicei sunt acele lecții dificile pe care trebuie să le trăim cel mai mult.
Nu putem fi schimbați cu ușurință și nu putem avea mințile frânte de lumesc — în schimb se poate întâmpla doar atunci când rămânem doar cu noi și regretele noastre.
Poate că nu există greșeală dacă într-adevăr aveam nevoie de ea pentru a învăța mai multe despre cine suntem și cum iubim, dar totuși există acele iubiri pe care am fi vrut la timpul respectiv să le derulăm și să le luăm înapoi. Cele ale căror finaluri au fost prea dureroase pentru noi ca să vrem să le revendicăm permanent ca parte a istoriei noastre.
Dar oricât de mult ne-am dorit ca această iubire să fie altceva decât ceea ce a fost, nu va schimba niciodată realitatea că singurul motiv pentru care aveam nevoie de această iubire în viața noastră a fost să ne frângă inimile.

Chestia e că aveam nevoie de acea mare greșeală care să ne ajute să ne propulsăm spre iubirea vieții noastre. Trebuie să fim rupți în două pentru a afla cum vrem să ne punem din nou toate părțile împreună.

Adesea, cea mai mare greșeală a vieții noastre este o relație la care ar fi trebuit să renunțăm din momentul în care a început - sau cel puțin ar fi trebuit să renunțăm cu mult înainte de a o face de fapt, și cu mult înainte ca totul să se ducă la vale. Dar nu am făcut-o și nu pentru că acea iubire a fost menită să fie, ci pentru că fără ea nu am fi realizat niciodată ce este iubirea cu adevărat. Întotdeauna avem de ales să rămânem într-o relație care este o luptă constantă de voințe și idealuri. Totuși, indiferent de câte ori sperăm că se va termina diferit, sau poate că va funcționa de data asta - nu se întâmplă niciodată. Asta pentru că nu este menit să se întâmple. Greșeala noastră este menită să se termine de obicei cu amărăciune și adesea catastrofal. Scopul său este să ne zguduie până în măduva oaselor noastre și să ne provoace însăși convingerile despre iubire. Suntem făcuți să ne întrebăm ce a mers rău și să ne întrebăm ce înseamnă iubirea cu adevărat pentru noi. Acesta nu este un proces peste noapte, ci unul în care trebuie să ne facem timp să ne scufundăm până când nu ne mai ascundem de adevărul pe care inimile noastre îl șoptesc. Este o stare de vindecare care ne dă de știre că putem trimite cuiva dragostea noastră, dar putem pleca și cu capul sus și credința puternică știind că nu am dat peste cap cel mai bun lucru pe care l-am avut vreodată.

Pentru că dragostea vieții noastre este acolo și ne așteaptă și când ne vom întâlni nu va exista nicio îndoială de ce a trebuit să avem inimile frânte în felul în care am făcut-o!

Nu vor fi bătălii de cucerit sau calități de schimbat. Nu vor fi nevoi neîmplinite sau drame la fiecare colț. În realitate, această iubire ne va arăta de ce niciuna dintre relațiile noastre anterioare nu a mers. Pentru că tot timpul ele doar ne-au condus la asta - persoana care a fost creată doar pentru noi, și cumva prin cărările meandrate pe care viața le ia, a ajuns să nu fie perfectă, ci totuși să fie perfectă pentru noi. 

Cea mai gravă greșeală a noastră și cea mai profundă inimă frântă sunt menite doar să ne ajute să ne conducă la iubirea vieții noastre - pentru că fără ea, s-ar putea să nu știm niciodată cum arată asta.

Dragostea vieții noastre vine doar atunci când suntem pregătiți pentru ea. Când ne-am despărțit de cine am crezut că ar trebui să fim și în schimb ne-am îmbrățișat ceea ce suntem. Această iubire apare doar atunci când am câștigat capacitatea de a crede că merităm ceea ce ne dorim.

Dragostea vieții noastre nu va arăta și nu va simți nimic din ce am trăit vreodată. Ar putea veni încet, sau ar putea intra chiar ca o demolare din temelii. Poate veni îmbrăcată ca o prietenie, sau poate fi ceva atât de fierbinte încât am crede sigur că ne vom arde. Dar, din cauza acelei mari greșeli nu mai suntem aceiași oameni care am fost odată, așa că vom aborda și iubirea diferit.

Vom căuta liniștea în locul intensității furtunii.

Ne vom permite să privim dincolo de superficialitate și în schimb vom aprecia energia pe care această persoană o aduce în viața noastră, savurând profunzimile noi descoperite ale conexiunii pe care le experimentăm.

Încet încet ne vom da seama că nu neapărat este acel cineva, ci mai degrabă ce tip de persoană scoate din noi și care determină dacă este vorba de o iubire unică în viață.
Cu timpul, se dezvoltă o înțelegere că iubirea nu trebuie doar să simtă că aduce valoare vieții noastre, dar ar trebui să ne ajute să devenim cea mai bună versiune posibilă a noastră.

Doar o mare iubire ne poate ridica la măreție. Și asta e chestia cu iubirea vieții noastre - s-ar putea să nu ajungă să fie ceea ce credeam noi că este, și încă poate să nu vină fără provocări, dar există doar ceva în ea care ne face să vrem să fim mai buni. Este o iubire care ne inspiră, și care ne arată că poate nu suntem speriați deloc, și că poate nu am dat-o în bară atât de rău pe cât credeam. Pentru că, în sfârșit, realizăm că „marea noastră greșeală” a fost de fapt o stea a nordului tot timpul, conducându-ne spre iubirea vieții noastre.

"Uneori lucrurile rele care se întâmplă în viața noastră ne pun direct pe calea celor mai bune lucruri care ni se vor întâmpla vreodată. ”

Fiți încrezători în destin, el poate lucra în favoarea voastră!

Cu iubire și lumină,
Daniela

joi, 1 februarie 2024

Ultima dragoste!


Prima iubire te învață să știi ce este iubirea, iluzia, castelele în aer și să crezi că basmele sunt posibile: 
...și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!

De asemenea, te învață să mori din dragoste, dezamăgire și să crezi că totul este posibil.

Ahh, dar ultima iubire... asta e altceva! Asta e la un alt nivel. Ultima iubire este cea care ajunge să stea până la capătul drumului.

Cel care te ajută să mergi înainte, cel care te învață să reclădești piesele din care ești făcut și pe care le-ai sfărâmat irosindu-te în iubiri efemere, cel care te face să uiți trecutul dureros, cel care te învață să te predai reală, te învață toleranța, răbdarea, sprijinul necondiționat, așteptarea și încrederea că mai există oameni asemenea ție!

Ultima iubire îți este partenerul în râs și lacrimi, în bucurii și tristeți, îți este complicele, confidentul, prietenul, iubitul. Cu el îți permiți orice fără să îți fie rușine, doar iubești ceea ce el conține ca trup, dar mai ales ca suflet!

Ultima iubire este cea care nu se îndrăgostește de tinerețea ta, nici de frumusețea ta, vede trecerea timpului reflectată în chipul tău brăzdat de riduri, în trupul tău, în părul tău alb și încă te vede ca pe a opta minune a acestei lumi, pentru că iubește ființa ta interioară, râsul tău, vocea ta, pentru că îți iubește Sufletul pur ca al unui copil!

Dragostea supremă te învață că mai ai încă ce oferi și că iubirea nu se termină, ci pur și simplu se transformă, alături de sufletul tău pereche! 

O zi minunată cititorule!
Cu iubire și lumină, Daniela

marți, 30 ianuarie 2024

Va veni o zi în care vei înțelege rostul durerii prin care ai trecut!


Durerea va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorința de a reuși, foamea de a fi fericită și de a deveni mai puternică pentru a face față greutăților viitoare cu speranță și încredere.

Într-o zi durerea îţi va dezvălui adevăratul său scop

Fie că te transformă într-o persoană mai puternică, mai plină de compasiune sau mai înţeleaptă, vei înţelege în sfârşit de ce a trebuit să treci prin tot ce ai trecut, de ce a trebuit să fii singură şi de ce a trebuit să fie atât de greu.

Într-o zi durerea îţi va arăta luminiţa de la capătul tunelului

Durerea te va transforma într-o persoană minunată, te va aduce mai aproape de Dumnezeu, de familia ta, de prietenii tăi şi de oamenii dragi din viaţa ta. Într-o zi durerea va fi motivul pentru care ai învăţat să fii o persoană mai bună, o mamă mai bună, o fiică mai bună, o soţie  mai bună.

Într-o zi durerea nu te va mai deruta

Nu va mai fi văzută precum o povară pe care o porţi după tine în orice loc mergi, nu te va mai defini, nu va mai fi ataşată de numele tău sau de reputaţia ta şi va fi ceva pe care o vei putea privi înapoi şi abia dacă o vei mai simţi.

Într-o zi durerea ta va fi motivul pentru care ai luptat pentru fericirea ta, pentru o viaţă mai bună, pentru răspunsuri la întrebări importante, pentru viitor, pentru lucruri pe care ţi le-ai dorit.

Într-o zi durerea te va elibera

Va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorinţa de a reuşi, foamea de a fi fericită şi de a deveni mai puternică pentru a face faţă greutăţilor viitoare cu speranţă şi încredere.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu te vei mai teme de suferinţă

Când ştii că ai trecut prin ce era mai rău şi încă ai supravieţuit, când ai ajuns acolo unde trebuia deşi nu ai avut nimic, când te uiţi la tine în oglindă şi vezi femeia pe care ţi-o doreai să o vezi în urmă cu ceva timp... atunci vei şti că durerea te-a transformat!

Într-o zi durerea va avea un sens

Vei putea privi înapoi şi vei şti de ce lucrurile trebuiau să se întâmple aşa cum s-au întâmplat. Vei întâlni oameni care au trecut prin aceleaşi situaţii şi îţi vei da seama că nu eşti singură. Vei împărtăşi poveştile şi lecţiile tale şi vei reuşi să îi ajuţi pe alţii să se vindece. Îţi vei vindeca inima rănită prin iubirea pe care o porţi oamenilor.

Într-o zi vei fi recunoscătoare pentru durerea ta pentru că ţi-a arătat o viaţă mai bună, te-a transformat într-o persoană incredibilă şi te-a împins în braţele celor mai frumoşi oameni din lume.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu îţi va mai fi teamă să îţi trăieşti viaţa. Vei şti că ai tot ce îţi trebuie pentru a nu te da bătută şi că indiferent de problemele prin care treci vei găsi soluţii, te vei ridica de jos şi vei merge până în pânzele albe pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti

kudika.ro/

marți, 23 ianuarie 2024

Să nu îndepărtezi bărbatul care îți demonstrează grija și iubirea lui în aceste moduri...


El nu a venit în viața ta să te cucerească în mod superficial, să-ți impună comportamente străine, să se prefacă doar pentru a-și crea anumite avantaje. Sentimentele lui sunt sincere și puternice, intențiile sale sunt bune și corecte.

Dincolo de promisiuni și cuvinte frumoase, dincolo de gesturi care vor să apropie există un fel de a fi demn și asumat, există un suflet bun care empatizează cu lumea și emoțiile tale, există o conexiune emoțională care nu poate fi înlocuită cu nimic.

El nu vrea să trăiască doar o aventură, vrea să construiască alături de tine. Maturitatea sa emoțională, atitudinea demnă din fiecare zi, răspunsurile înțelepte la întrebări complicate, reacțiile în fața provocărilor de conving de acest lucru.

Nu există un scenariu bine construit, un plan pe care să-l urmeze, pentru a te cuceri. Tot ceea ce face vine din inimă, tot ceea ce îți spune este sincer și asumat. El vrea să aibă grijă, el te consideră o prioritate, lui îi pasă cu adevărat de tine.

Descoperi adevăratele sale intenții în momente importante, atunci când îi vorbești și el te ascultă, când vrea să te descopere și să te înțeleagă, când renunță la egoism de dragul vostru, când acceptă schimbarea și vine cu soluții potrivite.

Nu fuge pe ușa din spate, când se complică lucrurile. Nu vine cu scuze ieftine, când îl provoci să fie aproape. Nu dă vina pe tine, când apar situații dificile. Prin felul său de a fi aduce siguranță și încredere în sufletul tău.
Aduce liniște și acea stare de bine

Înțelegi că este mai mult decât un moft de moment, mai mult decât o întâmplare. El refuză să poarte măști, să ascundă de tine ceva, să se prefacă sau să manipuleze prin cuvinte. Nu are motive să te mintă, nu vrea să aducă emoții negative între voi.

Stai de vorbă cu el și ești sigură că aceste discuții sincere aduc doar lumină și recunoștință în viața ta. El se asigură că ești bine, vine alături atunci când te simți prost, face tot posibilul să îndepărteze gândurile urâte din mintea ta.

Pentru acest bărbat ești o prioritate, ești motivul pentru care vrea să fie mai bun, mai asumat, mai iubitor. Tu îl provoci să îmbrățișeze încrederea, să vrea mai mult decât o aventură, să se regăsească în lumea ta și să te vrea aproape mereu.

El te respectă și iubește felul tău de a fi. Nu caută să te schimbe sau să pună presiune inutilă, nu vrea să-ți controleze viața, nu încearcă să anuleze visurile tale. Dimpotrivă, te susține de fiecare dată, te încurajează să nu cedezi atât de ușor.

Știi că alături de el totul va fi bine, ești sigură că orice provocare poate fi depășită și orice stare proastă va fi anulată cu afecțiunea și grija lui. Găsești în fiecare zi dovezi de atașament sincer, gesturi de recunoștință, momente de sinceritate.

Refuză să joace roluri, să trădeze, să fie egoist. Îți vorbește frumos și asumat, te admiră atât de mult și vrea să fii bine. Înțelegi că alături de el poți trăi liniștea și nebunia, poți să-ți deschizi sufletul, poți să iubești atât de mult.

© De Vorbă cu Tine

luni, 22 ianuarie 2024

Iubirea se simte, nu se demonstrează, iubirea e modalitatea Universului de a demonstra… absolutul.

Iubire… ce cuvânt! Cuvânt care nu înseamnă nimic dacă nu e însoţit de acţiuni!


Nu cred că se poate iubi şi atât! Nu cred că există iubire acolo unde nu există înţelegere, empatie. Iubirea este un sentiment complex şi complet care ne înalţă… nu mai putem fi “oameni de rând” atunci când iubim… nu mai putem avea acelaşi comportament, pentru că gândim în DOI ca într-o singură persoană! Nu mai putem avea impulsuri şi imbolduri de natură a ne aduce plăcere decât dacă această plăcere e trăită între noi… NOI DOI! Nu poate exista altceva decât ceea ce poate fi cu noi, între noi, pentru noi, despre noi…

Iubirea e un act “egoist” menit să fericească două persoane. Ceea ce aduce fericire unui singur om nu se poate numi decât iubire de sine, fără a se numi că iubeşti persoana lângă care îţi petreci existenţa. Iubirea de sine şi iubirea pentru o persoană pot face o realitate veşnic îndrăgostită dacă se menţine în timp. Ca să se menţină, trebuie să existe în mod real de la început. Cum îţi dai seama dacă e de la început acea iubire adevărată? Simplu! Te verifici cu timpul. Timpul nu minte niciodată. În timp, aduni acţiuni menite să-ţi demonstreze realitatea iubirii.

În orice impresie “falsă” există un adevăr. Adevărul poate fi neadevărat doar dacă îţi face plăcere să te minţi. Te rog să nu te minţi niciodată, oricât de mult ţi se pare că iubeşti: ai dreptate, doar ţi se pare! Nu pot exista păreri atunci când eşti iubit, pentru că pur și simplu simţi! Simţi şi atât. Simţi că eşti iubit şi dorit în mod absolut. Nu există o modalitate de a arăta această iubire, există doar ceea ce simte persoana iubită. Simte, se vede şi atât!

Cu iubire și lumină,
Daniela

marți, 16 ianuarie 2024

Așa vei înțelege că ai întâlnit bărbatul trimis de soartă


Alături de omul potrivit, cel care îți citește sufletul și te vrea aproape din toată inima, lucrurile nu se întâmplă în mod dramatic, spectaculos, negativist. Înțelegi la un moment dat că întâlnirea voastră are un sens mult mai profund.

Îți dai seama că această conexiune este mai mult decât o poveste de iubire trecătoare, mai mult decât o potrivire de caractere. Îl iei de mână și simți că toată lumea este a ta, întreg Universul îți aparține, ești fericită și recunoscătoare.

Lângă el totul se întâmplă ușor, atât de simplu și atât de important pentru destinul tău. Trăiești omul, trăiești povestea lui, trăiești fiecare clipă cu încredere, știind că sentimentul este reciproc. Pentru prima dată în viață nu trebuie să porți măști.

El te acceptă exact așa cum ești, tu îl accepți exact așa cum este. Te-ai îndrăgostit de acele mici detalii care îl reprezintă, ai simțit de la început o energie specială din partea lui, ți-a transmis un mesaj simplu: sunt alături și nu voi pleca niciodată.

Nu mai ai dubii, rețineri, îndoieli, frici. Pur și simplu sufletul tău a eliminat orice urmă de îndoială, demonstrându-ți că mai există iubire adevărată, curată și puternică, mai există acel om pe care îl poți accepta în inima ta.

Lângă el trăiești o stare de bine, pe care nu o poți confunda cu altă emoție și nu o poți înlocui cu nimic. Este acel moment de regăsire, de liniște și împlinire. Acum ai curajul să răstorni și munții, accepți provocarea.

Nu mai vrei să minți, să te prefaci.

Pur și simplu vrei să fii sinceră cu acest bărbat, să-i vorbești deschis despre toate experiențele din trecut, despre traume și complexe, despre lecții de viață și suferințe. Știi că el te va înțelege, te va asculta cu adevărat.

La rândul tău refuzi să intrepretezi comportamentul său, să cauți motive și argumente în plus. Îi asculți povestea și simți că deja este parte din povestea ta, îmbrățișezi omul și simți că este parte din tine.

Când îți este cel mai greu, vii alături de el. Când trăiești un moment fericit, vii alături de el. Când ai nevoie de susținere, vii alături de el. Este bărbatul în care ai atât de multă încredere, pe care îl cunoști atât de bine.

Cu el vrei să împarți bucuriile și tristețile, lângă el vrei să întâlnești bătrânețea, alături de el vrei să trăiești cele mai frumoase experiențe. Trăiești un moment de revelație, știi că mai departe nimic nu va mai fi la fel.

Îți asculți intuiția și ești convinsă că aici este casa ta, în brațele lui. Îți asculți inima și simți că aici este marea ta iubire, lângă inima lui. Îți asculți gândurile și nu te îndoiești că aici este povestea vieții tale, parte din povestea lui.

El te susține, te înțelege, te ajută, te vrea aproape. Tu îl iubești, îl încurajezi, ai încredere în el, îți pasă atât de mult. Totul este altfel, ai cea mai mare motivație să faci ca lucrurile să fie altfel. Iubești și ești iubită, pentru totdeauna.

© De Vorbă cu Tine

miercuri, 10 ianuarie 2024

Fericirea...


Unii cred că fericirea înseamnă, bani, alții, poziție socială. Unii cred că fericirea este echivalentă cu faima, alții, cu țoale de firmă. Unii cred că fericirea înseamnă sănătate, alții cred că, o carieră.

Fericirea reprezintă altceva pentru fiecare om în parte. Este o stare de spirit provocată de diverși factori. 

Personal, cred că fericirea înseamnă să fii în armonie cu tine, fizic, moral, spiritual. Să fii apreciat și iubit pentru ceea ce ești, nu pentru bunurile materiale. Să ai un om alături de care să fii tu, fără măști sau alte artificii. Să-ți permiți să râzi alături de el în hohote, dar și să plângi, dacă așa simți. Să taci, fără să te simți stânjenit, o persoană care să te înțeleagă, să te asculte în momentele dificile, fără să te acuze, judece, condamne.

Fericirea înseamnă recunoștință pentru fiecare zi trăită, capacitatea de a te bucura de chestiile mărunte (care la sfârșit se dovedesc a fi cele mai importante), iubirea pe care o simți pentru tine, dar și pentru cel de lângă tine, conștientizarea faptului că trecutul nu poate fi schimbat, în schimb, ai un cuvânt de spus în privința viitorului. 

Fericirea înseamnă să fii așteptat cu iubire acolo unde îți dorești din tot sufletul să ajungi!

Și pot spune cu mâna pe inimă, acum sunt fericită!

Cu iubire și lumină,
Daniela.

joi, 4 ianuarie 2024

Vreau lângă tine să văd dimineața


Uneori mă simt singură.

Singură în suflet. Alteori în interiorul meu este viscol, ninge, plouă și tună. Știi, sufletul meu a fost într-o zi vandalizat. A fost distrus și lăsat. Iar eu l-am renovat, de la temelie ca o casă. L-am împodobit cu flori. Cu mușcate.

Apoi, i-am promis că nu voi primi pe oricine în el, că nu oricine se va așeza la masa mea, că de azi și în anii următori voi cere respect, responsabilitate și cel care va veni în casa mea va avea niște obligațiuni. Voi cere ca înainte să pășească în al meu suflet, să se descalțe, pentru că de azi sufletul meu va fi ca un Templu.

Tu, vino, dar, te rog, nu-mi promite nimic.

Nu-mi oferi flori, ciocolate, vin și cașcaval, doar ca să mă cucerești, deoarece nu sunt cetate. Sunt om, un om care vrea să fie iubit azi și întotdeauna. Un om care să știe că are pe cineva alături care va fi alături indiferent de circumstanțe.

Tu, vino, pășește în al meu suflet cu iubire, cu omenie, cu sinceritate și fii dintre cei cu care să văd diminețile răsăritului și cele ale apusului.

Vino, vreau lângă tine să văd dimineața.

https://destainuirilemariei.com
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...