luni, 30 decembrie 2019

La mulți și binecuvântați ani!


Dragii mei,

În apropierea Noului An vă transmit cele mai frumoase gânduri, însoțite de urări de bine, sănătate, prosperitate, împlinire, iubire şi mai ales desăvârşire...

A te desăvârşi, din punctul meu de vedere, înseamnă a deveni, a creşte şi începe cu lucruri mărunte: să râzi, să te bucuri, să încerci, să speri, să cânţi... Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeste. Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie.

Vă doresc tuturor ca în această perioadă să vă luați un răgaz și să vă reamintiți de lucrurile care contează cu adevărat pentru voi, de faptul că meritați tot ce este mai bun și mai frumos și că nu trebuie să vă mulțumiți cu jumătăți de măsură, sa vă bucurați de clipa prezentă, să aveți grijă de voi, pentru că numai în acest fel puteți să-i ajutați pe alții, să vă amintiți că, indiferent cât de greu vi s-ar părea uneori, în interiorul vostru aveți toate resursele necesare pentru a face față provocărilor vieții.

Fie ca Noul An să ne aducă din ce în ce mai aproape de viața visurilor noastre, de armonie și echilibru pe toate planurile! Să fie un an în care să iubim fără compromisuri, să devenim din ce în ce mai puternici și mai încrezători, să trăim în acord cu sufletul nostru, autentici!

La mulți și binecuvântați ani! 
Cu iubire și lumină, Daniela.






luni, 16 decembrie 2019

Fă o femeie fericită și o să vezi o femeie extrem de frumoasă!


Pentru că îi râde sufletul, iar inima îi arde ca soarele. 

Pentru că ochii îi devin stele, iar brațele ei devin cel mai frumos loc din lume.

Pentru că vorbele îi sunt miere, iar aerul din jurul ei are un miros deosebit.

Din aceste motive femeile fericite sunt cele mai frumoase.

Așadar, tu, cel căruia ea i-a încredințat inima riscând să și-o piardă, fă-o fericită. Nu fii una dintre lacrimile ei de tristețe, ci fii una de bucurie. Nu o compara niciodată cu o altă femeie; amintește-ți ce te-a făcut să o iubești așa cum este ea. Lasă-i demnitatea intactă și nu o jigni. Niciodată nu o jigni. Respect-o, căci respectul tău va fi liantul care vă va ține împreună mult timp. Nu încerca să-i controlezi viața și nici să-i îngrădești spiritul. Oferă-i libertatea de a fi ea însăși în preajma ta, nu o determina să devină o marionetă isterică străduindu-se să fie pe placul tău și la dispoziția ta oricând. Nu o face să se simtă folosită sau inutilă. Nu te va ierta niciodată pentru asta. Nu o lovi. Ea nu are forța ta și oricum nu te-ar lovi. Dar tu îi vei mutila sufletul, nu doar trupul.

Iubește-o, iar dacă nu o poți iubi, las-o să plece. Va suferi o vreme, apoi va regăsi în ea forța de a se dărui unui alt bărbat, unul care o poate iubi așa cum merită iubită. 

de Iustina Ţalea

vineri, 13 decembrie 2019

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante.


Fără lecţiile pe care le-am învăţat de voie sau de nevoie nu aş fi reuşit să fiu femeia de azi, responsabilă, înţeleaptă, grijulie şi sufletistă. Nu m-am lăsat doborâtă de oameni sau de rănile pe care mi le-au oferit. Am învăţat ce am putut şi am mers mai departe. Nu m-am schimbat din cauza suferinţelor şi a rănilor, nu în rău, ci am devenit o femeie mai bună.

Am devenit selectivă şi asta doar pentru că a fost o vreme când le dădeam tuturor voie să îmi păşească în suflet şi m-am ales numai cu tâlhari de sentimente, cu dezastru şi ruine prin gânduri şi trăiri. Nu are rost să dau oricui şansa să mă iubească dacă ştiu sigur că nu o va face. Îmi rezerv dreptul să fiu selectivă pentru că merit să fiu iubită.

Şi îmi place să cred că sunt frumoasă atunci când zâmbesc. Mi-au ajuns lacrimile vărsate în zadar. Mi-au ajuns privirile goale, triste şi fără speranţă. Era timpul să fiu frumoasă zâmbind. Era timpul să fiu un om frumos aşa cum nu fusesem niciodată.

M-am ambiţionat să fiu fericită pentru că ştiu că merit. Ştiu că merit să am alături de mine un bărbat care mă poate aprecia, respecta, iubi, asculta şi înţelege. Ştiu că merit tot ce am început să cer de la viaţă. Sunt exact aşa cum vreau să fiu, sunt eu însămi şi mă mulţumesc cu asta. Cel mai important e să fiu eu fericită şi mândră de omul ce sunt, alţii oricum nu vor aprecia mare lucru din ce voi face pentru ei.

Sunt o femeie specială pentru că am în suflet răni care mi-au oferit lecţii importante. Sunt o femeie selectivă pentru că am lăsat cândva pe oricine să mă rănească. Sunt o femeie frumoasă pentru că zâmbesc şi nu mai las oricui ocazia să îmi şteargă zâmbetul de pe buze. Sunt o femeie ambiţioasă pentru că ştiu că merit mai mult şi fac tot posibilul să obţin. Sunt eu însămi. Mi-am dat seama că cei care vor să mă iubească o fac oricum fără să fie nevoie să mă străduiesc.

sursa: http://damadetrefla.com/

luni, 9 decembrie 2019

Cand iubesti si esti iubit infloresti si stralucesti, nu esti bolnav si deprimat.

Sunt oameni care, chiar si atunci cand vad realitatea cu multa claritate, aleg sa o ignore si continua sa se hraneasca cu iluzii si autoamagire.

Sunt oameni care cred ca daca indura umilinte, lipsa de respect, abuz psihic si/sau fizic, la un moment dat vor primi apreciere si iubire de la persoanele carora le-au permis sa se comporte astfel cu ele.

Sunt oameni care traiesc in captivitate, fiind supusi nevoilor si capriciilor celor din jur, de care sunt, in egala masura, dependenti.

Sunt oameni care se imbolnavesc psihic si fizic din cauza relatiilor si situatiilor pe care le accepta in viata lor, insa, cu toate ca viata le este in pericol, nu renunta.

De ce traiesc astfel? Din lipsa de stima, pretuire si respect de sine, din cauza modelelor disfunctionale pe care le-au vazut in jur si le copiaza, ajungand sa considere "normala" o astfel de existenta, din cauza mentalitatii defectuoase care le-a fost imprimata in copilarie si, mai ales, din cauza faptului ca nu au dobandit autonomia specifica unui adult.

Unii dintre oamenii pe care i-am descris mai sus se trezesc si isi dau seama ca nicio o fiinta nu merita sa traiasca astfel. Ei ajung sa inteleaga ca iubirea nu inseamna suferinta, stres, durere, ci bucurie si implinire. Cand iubesti si esti iubit infloresti si stralucesti, nu esti bolnav si deprimat. Si, foarte important, ei aleg sa renunte la sperante si la amagire si constientizeaza ca iubirea nu poate sa mai apara acolo unde a fost umilinta, abuz si lipsa de respect.

de dr Ursula Sandner

miercuri, 4 decembrie 2019

Cum ți se schimbă viața atunci când încetezi să mai ai așteptări!

 
Am încetat să mai aștept ceva de la viață… și în acea clipă m-am simțit ușurată. Înainte mă gândeam cum să trăiesc, iar acum pur și simplu am început să o fac.

Am încetat să mai aștept ceva partea altor oameni. Am încetat să mai aștept de la ei acțiuni în favoarea mea, că mă vor aprecia și vor avea o atitudine serioasă față de mine. Am încetat să aștept de la partenerul meu că va începe să mă înțeleagă și va face așa cum vreau eu…

Am încetat să mai visez la bani, am acceptat sumele pe care le am și am încetat să mă chinui cu întrebarea cum, în sfârșit, aș putea să-mi schimb radical situația financiară, pur și simplu am început să mă bucur pentru ceea ce aveam în buzunar.

Am încetat să aștept că cineva îmi va face următoarea zi fericită, conștietizând că fericirea vine din interior și nu depinde de circumstanțele din afară.

Am încetat pur și simplu să mă aștept la ceva… Mi s-a făcut indiferent ce se va întâmpla cu mine azi sau mâine, am început să trăiesc fiecare clipă spunându-mi că se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple și doar în cea mai prielnică ipostază. Și odată ce am lăsat lucrurile să meargă de la sine, am observat că viața mea a căpătat forme noi.

Viața mea a căpătat un sens:

– Am început să mă aud pe mine și să-mi realizez ideile care zăceau în neant din cauza ambițiilor mele și așteptărilor nefundate.

– Am început să solicit ceea ce-mi trebuia la anumit moment al vieții și am refuzat să mă gândesc la ceea ce-mi trebuia pentru a-mi afirma ego-ul.

– Am început să-mi ghidez viața și nu doar să reacționez la ceea ce se întâmpla cu mine.

– Am cunoscut persoane noi fără a mă întreba „de ce nu pot face cunoștință?”. Totul se întâmpla de la sine, fără efort din partea mea.

– Am devenit mai productivă.

– Am început să procur doar ceea de ce aveam nevoie în anumite perioade ale vieții, economisind banii pentru lucruri mai importante.
 
Viața mea s-a schimbat radical. Acum am început să observ darurile Lui Dumnezeu care se ascundeau în spatele sentimentului de nemulțumire, ambiție și lăcomie și care nu puteau fi primite din cauza dorinței accentuate a controlului, necesității de a ști cum totul se va întâmpla și a stăpânirii asupra acțiunilor și asupra propriei vieți.

sursa: https://psihologiadeazi.ro/ 

marți, 3 decembrie 2019

Cauta sa spui cat mai putine lucruri despre tine si o sa iti fie foarte bine asa


La un moment dat am auzit o vorba foarte misto “cauta sa spui cat mai putine lucruri despre tine si o sa iti fie foarte bine asa.” Mi se parea o tampenie. Eu vreau sa impart multe lucruri cu cei din jur…cel putin asta simteam pana acum ceva vreme in urma.

Realitatea este cu totul alta. Trebuie sa imparti cu cei din jur doar ceea ce consideri ca merita impartit si ceea ce iti permiti sa imparti. O mare parte din viata ta se imparte doar cu un om, intre patru pereti si cateva obiecte de mobilier. Imparti totul la doi si nu inmultesti cu doi cand unele lucruri scartaie in relatie. Totul se rezolva acolo. Intre voi. Stiu ca suntem cu totii o turma de oameni fericiti…pe Facebook si mai stiu ca ne dorim de multe ori sa ne strigam fericirea in gura mare…pe wall-uri in loc ca ea sa ne fie vazuta pe chip…insa trebuie sa gasim o granita. Daca vrem sa ne fie bine, daca vrem sa existe cat mai putine situatii delicate. Cu cat sunt implicati mai putini oameni in relatia voastra – preferabil doar voi doi – … cu atat relatia o sa fie mai sanatoasa. Mama imi spunea asa: cu cat iti expui mai putin sentimentele, trairile legate de realtie…cu atat ea (relatia) o sa fie mai buna, mai frumoasa, mai sanatoasa. Nu uitati: aveti grija de inima si de sufletul vostru si nu sa fiti siguri de un lucru extrem de important – iubirea este singura care din doi face unu.

“Daca am putea sa vorbim mai putin si sa facem mai mult, ar fi grozav.” Marcel Iures

de Andrei Vulpescu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...