luni, 30 septembrie 2019

Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie.

 
Cine suntem noi? Suntem oameni dăguți, frumoși, stilați și zâmbitori. Avem posibilitatea să ne răsfățăm, să obţinem tot ce dorim, nu ducem lipsă de nimic spre deosebire de celelalte generații din trecut. Dar, pe lângă toate acestea nu vedem esențialul, nu știm să ne bucurăm, să fim fericiți.

Noi suntem generația care mereu e pe fugă. Ne grăbim mereu, fugim undeva nici nu știm unde. Dorim multe, dar nu ne forţăm să obţinem nimic.

Credem că merităm totul și nu e obligatoriu să oferim. Ne plac aventurile și nebuniile, dar nu știm limitele, exagerăm și devenim niște suflete goale. Suntem convinși că avem tot dreptul să ne folosim de oameni și să nu le mulțumim pentru zilele în care au fost alături.

Aruncăm mâncarea, dar nu ne gândim la cei care ar da orice pentru o bucată de pâine. Chiulim de la ore, pentru că nu dorim să ne forțăm creierul, dar sunt o mulțime de copii care vor să învețe.

Irosim apa în zadar, dar în timpul ăsta sunt o mulțime de oameni care mor de sete. Nu ne vizităm mama, îi răspundem urât și nu realizăm faptul că este cineva care ar face orice ca să aibă o mamă.

Ne certăm, jignim și nici nu regretăm, nu ne cerem iertare pentru comportamentul nostru.

Cine suntem noi? Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie.

Avem oameni care ne iubesc, dar suntem atât de naivi și creduli încât ne lăsăm seduși de niște cuvinte spuse într-un club sau scrise pe o rețea de socializare. Nu știm să prețuim frumosul și grija celor care ne iubesc.

Credem că avem tot timpul din lume, dar nu știm ce va fi mâine cu noi, cu cei care au nevoie de atenția noastră. Privim intimitatea ca o plăcere carnală și tratăm pe unii doar ca niște corpuri vii, nimic mai mult.

Aceștia suntem noi. Noi, generația care a devenit oarbă la extraordinarul din jur și surdă la gândurile sincere. Noi, cei egoiști și orgolioși. Ce-ar fi dacă ne-am schimba spre bine începând de acum?

sursa: https://psihologiadeazi.ro/

vineri, 27 septembrie 2019

Dumnezeu nu întârzie niciodată – totul se întâmplă așa cum trebuie

El doar trimite lucrurile potrivite la momentul potrivit… 


Nimeni nu poate sti daca prinde ziua urmatoare. Planurile lui Dumnezeu sunt cunoscute numai de El. De fapt, nu ne gandim cu adevarat la aceste probleme, deoarece suntem ocupati sa ne concentram pe propriile dorinte si pe calea pe care ne-am propus noi sa mergem.

Suntem atat de obs3dati de probleme, incat nici macar nu gasim cateva minute pe zi pentru a ne ruga. Avem senzatia ca singuri putem face fata tuturor problemelor.

Cine, daca nu tu, este stapanul vietii tale?

Aceasta este natura omului: cand totul este bine si clar in viata sa, uita de Dumnezeu. Inainte de a merge la culcare, urmareste pozele de pe retelele de socializare, citeste barfe despre vedete si politicieni, dar nu isi gaseste timp pentru cel mai important lucru, RUGACIUNEA.

Dar mai devreme sau mai tarziu tot ne amintim de rugaciune. Cand se intampla ceva pe neasteptate. Cand intelegi ca nu intelegi de fapt si nu stii nimic in viata asta.

O rafala de vant si te sufla in ocean, ca o barca din hartie. Unde sa navighezi, ce sa faci…

Atunci ne intoarcem la Dumnezeu. Il intrebam, solicitam sfaturi si ajutor. De regula, numai atunci cand apar probleme…

De exemplu, atunci cand ni se refuza un loc de munca pe care ni-l doream cu adevarat. Sau daca cei dragi sunt bolnavi. Pot exista multe situatii. Sunt unite de un singur lucru: nu stim ce sa facem in continuare.

Poate din anumite motive a trebuit sa refuzam propunerea, pe care am vrut sa o acceptam cu adevarat. Si acum ne simtim confuzati si plini de indoieli. Am actionat corect, vom regreta si ne vom pocai?

Acceptarea nu este in general o sarcina usoara. La urma urmei, numai cu timpul realizam ca totul se intampla asa cum trebuie.

Prin urmare, in loc sa ne plangem de ceea ce nu s-a materializat, mai bine acceptam si mergem mai departe. Nu va puteti imagina ce sentiment de libertate simtiti in acest moment!

O usurare incredibila, o energie extraordinara. Lumea intreaga este in fata voastra.

In loc sa te grabesti in ceva pentru care nu esti pregatit acum, este mai bine sa ai rabdare si sa ai incredere in Dumnezeu.

Graba si nerabdarea nu fac decat sa faca rau. Nu este mai bine sa te calmezi si sa vezi ce se intampla in continuare?

Ai observat ca oamenii cu adevarat maturi nu se zbat niciodata si nu se enerveaza cand nu obtin ceea ce isi doresc?

Sunt atat de calmi si increzatori, pentru ca inteleg ca Dumnezeu este foarte constient de toate dorintele si obiectivele lor. Nu conteaza cat de religiosi sunt sau cat de des merg la biserica.

Cu totii suntem la fel: cand planurile si proiectele se prabus3sc, incepem sa ne indoim de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu greseste niciodata.

El doar trimite lucrurile potrivite la momentul potrivit. Indiferent cum incercam sa „potrivim” evenimentele dorite – totul are timpul sau.

Acceptati acest adevar cu tot sufletul, cu toata inima. Totul va fi bine si totul se va realiza.

Acceptati faptul ca nu se va intampla nimic cu exactitatea de 100%, asa cum ati planificat si conceput. Incredeti-va intr-un plan perfect – Dumnezeu.

sursa: internet

miercuri, 25 septembrie 2019

Să nu pierzi bucuria !


Orice lucru care ne învită să ne pierdem bucuria ar putea fi privit ca unul de care nu mai avem nevoie. Chiar dacă cea mai mare dintre iubirile omeneşti pare să curgă pe apa sîmbetei, chiar dacă toate lucrurile ni s-ar nărui şi toată agoniseala ni s-ar duce în neant într-o zi, ar trebui să păstrăm în minte şi în inimă un singur ţel; acela de a ne păstra bucuria existenţei. Căci Viaţa este schimbare şi tot ce se schimbă ne poate incita către trăirile negative, ne pot invita să renunţăm la dorinţa de a trăi. Toate stările de rău, toată negativitatea mentală tind să ne ia bucuria de a fi. Cele mai nobile idealuri au devenit momeli întinse parcă special pentru a-l duce pe erou în cea mai neagră disperare. Dar disperarea nu înseamnă viaţă, cît întunericul din care viaţa se scurge şi din care energia bucuriei, ce hrăneşte celulele creierului şi ale trupului omenesc, pare să lipsească. Viaţa nu se poate hrăni cu disperare, nici cu furie, nici cu nemulţumire, nici cu durere. Viaţa este o expresie fidelă a Bucuriei şi a Iubirii. De aceea ne pierdem Viaţa pe măsură ce ne pierdem Bucuria de a fi, pur şi simplu. Bucuria transmite o vibraţie a cărei putere..nu poate fi înţeleasă cu mintea, dar acţiunea ei poate fi văzută în tot ce a creat omul mai bun pe Pămînt. Fără bucurie, entuziasm şi speranţă, fără iubire şi fără puterea ce te ajută în interiorul tău să zbori şi să muţi şi munţii din loc, pici în negura minţii disperate, în care nu mai vezi decît propriul tău întuneric. ŞI dacă Dumnezeu ţi-ar sta lîngă umeri, nu-l vei putea vedea, pentru că Dumnezeu poate fi văzut numai din Bucuria pe care o poţi simţi singur. Numai din propriul tău suflet plin de viaţă poţi percepe existenţa Lui Dumnezeu şi poţi recunoaşte deziluzia ca pe o iluzie a minţii. Dacă cel mai iubit om te-a părăsit, dacă ai pierdut tot ce era mai de preţ pe lume pentru tine, dacă duşmanii te-au încolţit şi dacă simţi că totul s-a prăbuşit în jurul tău, aminteşte-ţi să te întorci în tine însuţi şi să asculţi glasul Vieţii, care te îndeamnă să păstrezi bucuria de a trăi, orice ar fi. Lasă lucrurile lumii să se schimbe, permite-le oamenilor să fie călăi, dacă ei aleg aceasta, permite-i oricui să fie ceea ce alege, dar tu alege.. Bucuria. Priveşte soarele, frunzele pline de viaţă, ce se mişcă în adierea catifelată a vîntului şi concetează-te la Bucuria..necondiţionată a naturii. La bucuria existenţei, ce se exprimă prin frumuseţea florilor, a norilor sau a soarelui. Nu-i permite nici unui lucru să-ţi ia viaţa, dar permite oricărui lucru să plece din viaţa ta şi rămîi în urma lui..bucuros pentru simplul fapt că exişti. Căci această vibraţie a Bucuriei este lumina vieţii şi puterea prin care Dumnezeu intră în manifestare. Aceasta este puterea care crează miracolele zi de zi şi..îndepărtează din experienţa ta ceea ce ţi-a creat suferinţă. Păstrează bucuria orice ar fi, căci ea este energia care învinge obstacolele fără ca tu să mişti prea multe degete în acest scop..


de Maria Timuc

vineri, 13 septembrie 2019

Ridurilor mele… cu iubire ❤

Nu as sti sa spun cu exactitate cand s-au insinuat pe chipul meu, de fapt nici nu cred ca este atat de important. Ideea este ca ne dam binete in fiecare dimineata la ritualul de ingrijire, iar eu le multumesc pentru ca ma fac atat de frumoasa si speciala.
Nu le port pica si nici nu le cert in oglinda.
Nu ma sperie, pentru ca inteleg exact ceea ce spun despre mine. Ele, ridurile mele discrete, imi spun povestea…

Te-ai gandit vreodata cate lacrimi de fericire si uneori de dor, neputinta, durere sau frica se ascund intr-un rid?
Te-ai gandit vreodata cata iubire si uneori dezamagire, framantari, remuscari si deznadejde se ascund intr-un rid?
Te-ai gandit vreodata cate nopti de veghe la capataiul unui copil cu febra sau doar speriat, se ascund intr-un rid?
Te-ai gandit vreodata cate nopti de plans inabusit in perna, se ascund intr-un rid? Momente de neintelegere, nepretuire, neiubire…
Te-ai gandit vreodata cate momente de asteptare, ezitare si frica mascate de ochii celor dragi prin zambete, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cata neputinta surda in fata unor nedreptati ale vietii, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata cate clipe de fericire, de emotie, de dorinta, de daruire, se ascund intr-un rid?

Te-ai gandit vreodata ca un rid nu iti spune un numar de ani, ci o poveste?

Poate ca te-ai gandit, poate ca nu…

Dar daca nu ai facut-o, data viitoare cand vei sta in fata unei femei si ii vei vedea ridurile de pe fata frumoasa, gandeste-te ca in spatele lor se afla o mama, sotie, iubita, cu o poveste.
Gandeste-te ca vezi cat a adunat sufletul ei intr-o viata cu bucurii si cu necazuri, o viata in care probabil mai mult a daruit decat a primit.
Gandeste-te ca ii vezi abandonarea unor vise si resemnarea in fata pierderilor!
Gandeste-te ca ii vezi iubirea, sensibilitatea, emotia si sacrificiile facute in numele iubirii!

Ridurile unei femei nu-s altceva decat cararile vietii prin timp! ❤

joi, 12 septembrie 2019

Vine o zi, în care tot ce poți să faci pentru copilul tău este să te rogi!


Da, știu. Pare așa prăpăstios, pare fără scăpare, fără soluție. Dar nu e. Este adevărul gol, goluț! Vine o vreme când realizezi că tot ceea ce poți să faci mai bun pentru copilul tău este să te rogi.

Să-l rogi pe Dumnezeu să îl aibă în grijă, să-l rogi pe Dumnezeu să te ajute să ai serviciu, să îl rogi să păstreze o punte de energie între voi, să vă păstreze conectate peste mări și țări, să îl rogi pe Dumnezeu să-ți spună, într-un fel sau altul, când are copilul mai mare nevoie de tine și tu să faci tot ce poți să îl ajuți. E frustrant, e nedrept, e șocant, dar acesta este adevărul.

Mai devreme decât vrem noi, mai devreme decât suntem pregătiți pentru asta, copiii noștri devin stăpânii propriilor vieți și dacă, până în acel punct, ne transmiteau semnale că nu suntem stăpânii vieții lor, vine o zi în care ridică zidul și ne lasă o gaură cât o gămălie, să putem vedea, din când în când, ce se întâmplă…

Vine o zi… când e limpede că e chiar acea zi despre care credeai că n-o să vină niciodată. Și dacă nu mai ții minte “Îngerașul” și “Tatăl nostru”, învățate în copilărie, va trebui să înveți rugăciuni noi și să te duci la biserică mai des decât ai făcut-o până acum… E greu de crezut, dar acel spațiu va deveni cel mai important loc în care tu ești alături de copilul tău.

M-am rugat, în viața mea, în multe feluri, în multe locuri și pentru multe lucruri. M-am rugat și cu disperare. Dar niciodată nu mă rog cu atâta bucurie, speranță și încredere ca atunci când mă rog pentru copilul meu.

AUTOR Mirela Retegan
sursa: http://randuripentrutine.eu/

luni, 9 septembrie 2019

Dacă nu ești fericit unde ești – mută-te! Nu ești un copac!

De multe ori, în viaţă, ne mulţumim cu ceea ce credem că este drept, convenabil şi sigur. Ne este teamă să facem o schimbare. Ne e teamă să ieşim din zona noastră de confort.

Deci, ne privăm pe noi înşine şi fericirea noastră, risipind vieţile noastre într-un loc greşit când ar trebui să mergem înainte şi mai departe.

Dacă nu eşti fericit unde te afli – mută-te! Nu eşti un copac. Nu trebuie să fii blocat şi să rămâi într-un singur loc pentru totdeauna.

Dacă oamenii din jurul tău nu te fac fericit, lasă-i în urmă. Dacă de fiecare dată când îi întâlneşti, ai un sentiment că ceva nu este bine, pleacă. Nu le permite să ajungă la tine şi să îţi pierzi timpul.Nu îi lasa să îţi ia energia ta pozitivă.

Nu înseamnă că îi scoţi complet din viaţa ta, dar decizi să nu-ţi petreci timpul în jurul oamenilor care te fac să te simţi stors emoţional, fizic sau mental. Nu te mai mulţumeşti cu conexiuni, conversaţii şi persoane mediocre.

Dacă slujba ta te face să te simţi nefericit, renunţă. Dacă nu mai poţi învăţa şi creşte în slujba ta, treci mai departe şi găseşte una nouă. Să stai la un loc de muncă trist şi epuizant este toxic pentru tine. Indiferent de salariu, nu ar trebui să cheltuieşti o treime din zi să te simţi nemulţumit.

Asta implică o mulţime de probleme şi dăruire de sine. Nu o face. Fericirea ta este ceea ce defineşte succesul tău. Dacă nu eşti fericit, nu poţi avea succes în viaţă. S-ar putea să ai succes la locul de muncă, dar niciodată nu te veţi simţi împlinit înăuntru.

Dacă nu te simţi fericit în oraşul în care trăieşti, mută-te. Nu sta într-un loc doar pentru că este familiar şi confortabil. Dacă rămâi doar pentru că locul tău este o plasă de siguranţă şi îţi este teamă să te deplasezi, ar trebui să îţi regândeşti cu adevărat alegerile.

Pentru că atunci când îţi este cel mai frică să sari, exact atunci ar trebui să sari. În caz contrar, vei fi întotdeauna blocat într-un singur loc. Pentru că acasă este locul unde te simţi fericit, nu unde te simţi în siguranţă.

Dacă dragostea te nemulţumeşte, renunţă. Partenerul tău nu este ultima persoană de pe Pământ. O relaţie ar trebui să te facă să străluceşti, să înfloreşti şi să te inspire să devii o persoană mai bună.

Să creşti. Să te maturizezi. Nu ar trebui să te facă trist. Prin urmare, nu trebuie să rămâi într-o relaţie de acest fel..

Dacă nu eşti mulţumit de calea vieţii tale, schimb-o. Indiferent dacă este calea carierei tale sau studiile tale, dacă te afli vreodată într-o situaţie în care simţi că ai făcut o alegere greşită – opreşte-te pentru un moment şi schimbă direcţia.

Nu pierde timp, bani şi efort pe ceva ce nu face ca sufletul tău să cânte de bucurie. Chiar dacă înseamnă că vei pierde încă un an înainte de absolvire sau dacă trebuie să începi de la zero – fă-o! Şi fă-o atunci când eşti nemulţumit de alegerea ta. Fă-o şi alege cu înţelepciune data viitoare.

vineri, 6 septembrie 2019

„Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele”


Atunci când ești un om corect și-ți trăiești viața frumos și demn, se vor găsi oameni care vor dori cu orice preț să-ți strice reputația, născocind cele mai urâte bârfe și idioțenii. Vor ține morțiș ca ceilalți să-și schimbe părerea despre tine, te vor răni și te vor jigni.

Din acel moment, când vei fi mai bun decât unii, se vor găsi din ăștia care te vor invidia și-ți vor dori nefericirea. Îți vor zâmbi în față, iar pe la spate te vor înjunghia.

Vor face tot posibilul să te vadă la pământ. Se vor bucura atunci când vei fi nefericit și vor fi triști când îți va reuși.

Fiind un om împlinit, unii nu vor suporta să te vadă zâmbind și vor ține morțiș să-ți strice pacea sufletească. Mereu vor spune că ei pot face unele lucruri mai bine, te vor învinui pe nedrept, vor arunca în tine cu cele mai urâte cuvinte.

Așa sunt oamenii, nu suportă ca alții să fie fericiți atunci când ei suferă în tăcere, mereu au senzația că ceilalți au o viață mai ușoară decât ei, chiar dacă nu e așa. Oamenii sunt egoiști, niciodată nu vor lua exemplu de la cel care a ajuns la un nivel mai înalt.

Orice s-ar întâmpla, nu ceda. Trăiește cum dorești tu și iubește pe cine vrei. Nu asculta de cei străini, deoarece nu toți îți vor binele. Un zâmbet poate ascunde atâtea gânduri urâte. O îmbrățișare poate fi falsă, iar un sfat mediocru îți poate distruge visurile.

Crede în tine și nu uita: degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele. Atât timp cât EL vrea ca tu să fii fericit mereu vei găsi puteri să te ridici din genunchi, te vei corecta și de fiecare dată te vei strădui să fii cea mai bună versiune a ta.

Atunci când ești iubit de EL nimeni nu te poate distruge în mii de bucăți, nimeni nu-ți poate lua ce ai tu mai scump.

Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele. 

– citat cu autor anonim -

marți, 3 septembrie 2019

Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o cucerire!

În fiecare zi – împreună cu soarele - Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul, ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu aceea de ieri şi va fi identică cu cea de mâine. Dacă am fi atenţi, am putea descoperi clipa magică. S-ar putea ascunde în momentul în care băgăm cheia în uşă, dimineaţa, în tăcerea de după cină, într-o mie şi unul de lucruri ce ni se par identice. Această clipă există – atunci, toată puterea stelelor ne pătrunde pentru un moment şi ne permite să înfăptuim miracole.

Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o cucerire. Clipa magică ne ajută să ne schimbăm, ne ajută să ne urmăm mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamăgiri, dar toate sunt pe cât de tranzitorii, pe atât de inevitabile, iar la final vom fi mândri de ce am lăsat în spatele obstacolelor. Cândva, în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.

Nefericiţi sunt cei care se tem să-şi asume riscuri. Poate că nu sunt niciodată dezamăgiţi, niciodată deziluzionaţi, niciodată în suferinţă, precum aceia care au un vis de urmat. Dar, când privesc înapoi – pentru că întotdeauna privim înapoi – îşi vor auzi inima şoptind: „Ce ai făcut cu miracolele pe care Dumnezeu le-a semănat pentru zilele tale? Ce s-a ales de talentul pe care Cel Sfânt ţi l-a încredinţat? L-ai îngropat adânc, într-un mormânt, de teamă că-l vei pierde. Aceasta îţi este moştenirea: certitudinea că ţi-ai risipit viaţa“.

Nefericiţi sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru că atunci când, poate, vor crede în miracole, aceste clipe magice ale vieţii se vor fi scurs deja.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...