luni, 10 iunie 2013

Spaima și Frica


De când ne naştem şi până murim ne este tot timpul frică de ceva. Frică de moartea părinţilor sau persoanelor dragi nouă, frică de elementele dezlănţuite ale naturii (tunete, fulgere, inundaţii, secetă, viscol), frică de sărăcie, frică de despărţire, frică de singurătate, frică de înălţime şi spaţii închise, frică de a nu place sau de a fi respinşi de societate şi am mai putea enumera o grămadă de frici. Dacă privim cu atenţie tabloul vieţii noastre, suntem veşnic într-o frică bolnăvicioasă. De fapt ce este frica? O stare de conştiinţă modificată. Aici pe Terra, frica este instrumentul de supunere a individului. Trăim toţi într-un sistem. Aparent un sistem creat de oameni.

Este atât de bine pus la punct prin frică, încât funcţionează perfect de mii de ani. Copiii când se nasc nu au frică de nimic. Merg spre foc, spre apă, spre obiecte ascuţite, cu o lipsă de frică dezarmantă. Noi suntem cei care prin sistemul de protecţie le introducem frica. Una este să îi înveţi prevăzători şi alta să le bagi frica în sistemul de credinţe. Dacă încearcă să iasă din sistem şi să nu se alinieze nicicum acestuia, încep represaliile fizice, psihice, morale, făcute special să îţi inducă frica.

Energia fricii e ca o otravă lentă. Te învăluie treptat şi este suficient un singur impuls ca să se declanşeze sistemul. Se ridică brusc tensiunea, inima îţi bate în ,,ureche” şi te pomeneşti scuturat convulsiv. Tot timpul îţi spui ,,nu fac asta sau alta pentru că mi-e frică” şi chiar ajungi să-ţi fie frică şi de umbra ta.

Frica vine din necunoaştere şi din nestăpânirea situaţiilor de orice fel. Dacă ştii că eşti creaţia lui Dumnezeu şi eşti ferm ancorat în asta, restul este foc de artificii. Nu este nevoie să faci acte de bravadă prosteşti, dar nici să trăieşti ca iepurele, tresărind la orice zgomot. Frica scurtează viaţa, ca şi grijile. Energiile fricii (energii joase de altfel), grefate cu atâta grijă pe rasa noastră, folosesc unei rase care are nevoie de ele pentru supravieţuirea proprie.

Frica, la fel ca şi furia, sunt energii cu frecvenţe joase, puternice şi distructive. În timp ce frica îţi mănâncă energia permanent, dacă îi permiţi să se instaleze în mintea ta, furia te secătuieşte printr-o cedare bruscă de energie. Într-un singur acces de furie se consumă de mii de ori mai multă energie, decât în stare de echilibru. Evident că trăim într-o mare de energie unde interacţionăm continuu.

Separarea prin distanţe sau pereţi este cea mai mare iluzie, fiindcă se spune că unde îţi este gândul, acolo eşti şi tu. Şi aşa este.

Puterea gândului te influenţează de la zeci de mii de km. Aşa se explică de ce sculându-te binedispus dimineaţa, te modifici şi devii furios sau neliniştit dacă unei persoane dragi de dincolo de meridian i se întâmplă ceva rău. Şi tot aşa se explică şi o stare proastă adunată de pe mijloacele de transport, din birou, de pe stradă. Pleci bine merci, aduni prin empatie energiile care sunt compatibile cu ale tale şi te întorci stresat la culme sau stors de energie, sau disperat.

Suferim influenţele oamenilor din jurul nostru. Şi sunt oameni sensibili care simt şi influenţele mediului (tristeţea copacilor şi a florilor), dar şi influenţa armelor psihotronice. O să vă mai spun ceva ce cred că nu este o noutate. Când ne lăsăm enervaţi de orice şi de oricine, cedăm energie. Numai când rămânem calmi şi liniştiţi, nu cedăm energie. Dacă întâlneşti persoane arţăgoase şi veşnic nemulţumite, sigur sunt în lipsă mare de energie. Dacă prezenţa cuiva aparent calm şi liniştit te irită, sigur eşti furat pe nesimţite de energie. Dacă cineva vorbeşte mult şi fără rost, fără să-ţi spună nimic, este iarăşi furt de energie. Şi atunci când o persoană te provoacă tot timpul la certuri, este tot furt de energie.

Furia te goleşte de energia negativă acumulată, dar şi de energia pozitivă pe care o ai. Un om furios tot timpul face spărturi în propria aură precum şi în aura celorlalţi. Prin stări de furie repetate este devastat întregul organism şi bolile grave de rinichi, pancreas, sistem nervos, inimă sunt la ordinea zilei.

Normal (dacă mentalul colectiv ne-ar ajuta) ar fi să rămâi permanent într-o stare de echilibru şi bun simţ, să nu răspunzi la provocări modificându-ţi starea de conştiinţă după oamenii din jur şi după mediu. Bălăcindu-ne zilnic în stările de frică, mânie, furie, disperare, ale mentalului colectiv, este imposibil să nu reacţionăm într-un fel.E cam ciudat, nu?

sursa internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...