sâmbătă, 8 iunie 2013

Afară miroase a tei...


Prea puţini oameni înţeleg că nu numai că nu ieşim din Inima oamenilor dacă ieşim din Viaţa lor, dar, mai mult decât atât, uneori chiar trebuie să ieşim din Viaţa lor, pentru a le putea rămâne în Inimă...

Dacă stai în casă cum poţi simţi că afară miroase a tei?

Oameni buni, ieşiţi afară din casă. Din timp, din scuze, din critici, din reproşuri, din aşteptări, din limitări, din minciuni, din compromisuri, din obişnuinţe, din ataşamente, din dependenţe, din iluzii pe care vi le ocrotiţi cu atâta grijă. Recunoaşteţi că v-aţi înşelat şi ieşiţi din vieţile unde nu mai e locul vostru. Sau unde nu aveţi locul pe care îl credeţi... Căci afară miroase a tei....

Lăsaţi oamenii să plece atunci când vor...Uneori numai lăsând oamenii să plece când şi-o doresc îi putem cu adevărat primi în inima noastră. Iar ei ne vor primi cu adevărat în inima lor. Şi numai în inimi miroase tot timpul anului a tei înflorit...

Nu aşteptaţi să fiţi alungaţi ... Însă dacă se ajunge până acolo, lăsaţi-vă alungaţi...Uneori numai după ce ai fost alungat şi totuşi ai ştiut să nu pleci de tot, vei fi reuşit să intri în inima ce te-a gonit. Şi numai în inimi miroase mereu a tei înflorit...

Uneori numai felul în care oamenii ştiu să plece le determină locul pe care îl vor avea în inima noastră. Unde miroase tot mereu, tot timpul anului, a tei...

E important să înveţi să ajungi la timp. E important să înveţi să rămâi. Dar parcă mai important decât orice este să învăţăm să plecăm....Iubesc oamenii care ştiu să plece frumos...Oamenii care ştiu să plece frumos miros parcă mereu a... Tei înflorit!

Da, în viaţă uneori miroase a trădări, a minciuni, a dezamăgiri... Însă în inimă - care-i mai mare decât viaţa - miroase mereu a tei...Să încercăm să rămânem în inima oamenilor, chiar dacă locul nostru în viaţa celuilalt va rămâne poate gol...se vor gândi cu drag la noi în nopţi de vară cu miros de tei înfloriţi...

Astăzi viaţa întreagă îmi miroase a tei înflorit. Parcă mai mult decât oricând. Poate că în sfârşit am învăţat să plec. Deşi nu cred că voi învăţa vreodată să îmi anunţ din timp plecarea. Poate că aşa n-aş mai putea pleca vreodată. Poate că în sfârşit am învăţat să las oamenii să plece. De ce să rămân înăuntru?... De ce să îi ţin înăuntru? ...când afară miroase atât de frumos a tei?

Merg înainte, pe aleea cu tei înfloriţi ai inimii mele...către inima ce mă aşteaptă. Poate că am găsit-o, încă dinainte de a o căuta. Mă grăbesc spre ea. Căci numai acolo miroase mereu, tot mereu, tot timpul anului, a tei înfloriţi..."

Semnat: O inimă din care n-a plecat nimeni niciodată. Şi în care miroase astăzi, parcă mai mult decât oricând, a tei înfloriţi...

de Alexandra Svet

3 comentarii:

  1. Cu flori de tei,sa te miroase...o lume,ce nu crede-n tei!...Cu flori de tei,sa te atinga...o lume,ce nu crede-n ei!...Cu flori de tei,sa-ti fie viata!-o lume,ce-ar vrea a mirosi!...Cu flori de tei,sa ai povata,...in lume,in tine si-n A FI!

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb comentariul tău dragă Dan-Haralambie, îţi mulţumesc. Fie ca inima ta să fie mereu o alee de tei înfloriţi.

    Cu iubire şi lumină,
    Daniela

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma trezesc si adorm in mireasma de tei infloriti... un moment asteptat in fiecare an cu nerabdare...
    Un tei batran s-a ajuns la nivelul balconului meu... ma impresoara si ma imbata. E un parfum ce-as vrea sa persiste, indiferent de anotimp... dar cum i-am duce dorul daca nu ne-ar lipsi?
    Sa ai spiritul proaspat ca o padure de tei infloriti.
    Cu drag,
    ankladyl



    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...