joi, 21 ianuarie 2016

De vorbă cu mine, cu noi

 
Se întâmplă o dată în viață să iubești atât de mult încât să simți că te regăsești, chiar dacă ai fost mereu, acolo, în tine. Se întâmplă să nu vrei să dormi pentru că, în realitate, fericirea este atât de prezentă și purificatoare.

Iubești deși niciodată nu ai știut ce e iubirea și mereu ai experimentat sentimente pe care le-ai confundat cu aceasta. Și astfel, în neantul de sentimente din trecut nu mai regăsești sens, dar realizezi că acolo în profunzimi nu ai mai simțit niciodată așa. Nu ai mai simțit cum sufletul dorește cu puterea unei mori de apă ca acela ce te alimentează cu energie să fie fericit, pentru că știi că doar așa vei fi mereu în funcțiune. Da, omul ăsta e ca apa care pune moara de apă în funcțiune și este sursa ta de energie pe care o împarți cu bucurie așa cum nu ai fost niciodată capabilă până atunci. Și în mijlocul acestei fericiri cursul de apă își schimbă direcția și rămâi doar tu cu tine. Ai pierdut motivația de a merge mai departe și… nu știi cum să ieși din această stare.

Soluția e simplă: chiar dacă el nu mai este în viața ta, iubirea a rămas acolo. Folosește-te de ea și mergi mai departe. Înfruntă dificultățile cu demnitatea cu care Dumnezeu, în splendoarea ta, te-a creat. Nu, iubirea nu este un calcul matematic sau o condiționare: te iubesc doar dacă mă iubești și ești cu mine. Iubirea este adevărată și autentică atunci când deliberat alegi să îți dorești cu putere ca celălalt să fie fericit chiar dacă nu va împărți acea fericire cu tine, chiar dacă nu te va mai lua în brațe cum făcea altă dată, chiar dacă vor trece anii peste amintirile create împreună. Iubești pentru că omul acela a fost tot ce ai avut nevoie, pentru că într-o lume în care falsitatea e cea mai avantajoasă alegere el a ales să îți spună adevărul chiar cu riscul de a pierde tot.

Da, sinceritatea doare uneori, alteori te motivează să fii mai bun și el prin sinceritatea lui te-a motivat să fii mai bună, mai autentică, mai adevărată.
 
Ridică-ți privirea și mergi mai departe! Acolo în depărtare amintirile vor păli însă iubirea ce a fost cultivată cu iubire va fi mereu acolo, mai adevărată dar luând alte forme. Ce contează forma când fondul te face să plângi și să râzi în același timp gândindu-te la prima îmbrățișare?

Sunt iubiri care nu apun niciodată, dar sunt oameni care într-o întreagă viață nu văd un astfel de răsărit, ci doar zeci de false apusuri. Fii fericită cu răsăritul tău!
 
de Andreea Moraru
sursa: http://webcultura.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...