luni, 30 noiembrie 2015

Te iubesc fără nici un semn de punctuaţie


Te iubesc, 
Virgulă 
... Urmează un "Dar" 
un "Însă", 
un "Şi", 
un "Poate..." 

Te iubesc! 
Semnul Exclamării 

Aici. Acum. Nebuneşte. Ard. 
Cu fluturi în stomac, 
Cu bătăi nebune de inimă, 
Cu crize de-a dreptul copilăreşti de gelozie, 
Cu senzaţia acută că nu mai am aer dacă nu eşti lângă mine. 
Şi că îmi ia sângele foc atunci când eşti. 
Cu dor. Cu poftă. Cu durere. 
Mai mult decât am iubit vreodată pe altcineva. 
Pătimaş. Posesiv. Hotărât. 
Vreau să fii a mea/al meu. A nimănui altcuiva. 
Vreau să am drept de viaţă şi de moarte asupra ta. 
Vreau să îţi dau şi să îmi dai totul. 

Te iubesc. 
Punct. 

Asumat. Conştient. Acum mai liniştit. Echilibrat. Determinat. 
Putem începe să construim următoarea propoziţie împreună. 
Te accept. Cu bune şi cu rele. 
Am trecut împreună prin bune şi prin rele. 
Avem cicatrici. 
Dar avem şi amintiri frumoase. 
Nu pot fără tine. 
Vreau să fim împreună. 
La bine şi la rău. 

Te iubesc 
Dincolo de timp spaţiu şi limită 
Veşnicie. 
Unul. 
O singură inimă. 
Tu îmi răspunzi fără măcar că eu să ştiu că mă întreb.... 

Pur 
şi simplu 
Te iubesc 

Fără condiţii. 
Multumindu-ţi că te iubesc. 
Fără aşteptări. 
Iubindu-ţi defectele pe care alţii ţi le acceptă. 
Mulţumind pentru bucuria de a mă putea jertfi pentru tine. 
Pentru bucuria de a-ţi dărui. 
Fericirea ta mă face fericit. 
Chiar dacă are preţul nefericirii mele. 

Pot fără tine. 
Pentru că eşti în mine. 
Oriunde şi cu oricine ai fi. 
Te port în inima mea. 
Dintotdeauna. 
Pentru totdeauna. 

de Sasha

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...