marți, 10 noiembrie 2015

Între trecut, prezent și viitor


Am vrut să scriu deseori despre lucruri frumoase, despre momentele plăcute din viața oamenilor, despre partea aceea frumoasă a vieții. Și am scris. Însă de fiecare dată când am făcut-o, realitatea m-a plesnit cu atâta putere peste față încât urme adânci mi-au rămas pe obraz.

Am scris despre acei oameni care credeam că sunt speciali, că au un caracter admirabil și o personalitate de neclintit. Mai târziu însă am descoperit stupefiată că special era doar felul lor de a îmbrăca minciunile în cuvinte frumoase, că acel caracter admirabil era inexistent, iar personalitatea era bine mascată de câteva fapte bune.

Am scris deseori despre prietenie și despre oamenii care credeam că-mi arată în fiecare zi ce înseamnă ea. Am descoperit deseori că și ei aveau deseori cuțite la capătul brațelor.

Am scris despre oameni care mă inspirau și îmi dădeau speranțe. De fapt, ei vindeau doar iluzii de care eu deveneam dependentă și le doream cu lăcomia unui om privat de ceea ce-și dorea.

Acesta este motivul pentru care mi-e teamă să mai scriu despre partea frumoasă a vieții și despre momentele frumoase pe care mi le dăruiesc uneori oamenii. Mi-e teamă ca realitatea să nu mă găsească iarăși și să mă pălmuiască zdravăn. Palmele ei sunt reci, umede și au o forță pe care nu o pot învinge. 


Şi totuşi voi scrie, viaţa merită trăită cu bucurie!

Amintirile frumoase sunt clipe pe care noi le furăm timpului. Amintirile dureroase sunt cele pe care realitatea ni le oferă forțat. Ele au un ecou puternic, care ne răsună în suflete vreme îndelungată. Pe ele timpul nu-și așterne praful, lăsându-le să provoace în continuare durere și amărăciune, o amărăciune care îți invadează toată ființa.

Se spune că nu e bine să trăim în trecut și să păstrăm dezamăgirile în suflet. Eu spun că asta nu e posibil. Nu e de ajuns voința, dorința sau autocontrolul pentru a ne scutura de trecut. În fond, de ce am face-o? Trecutul e ceea ce suntem în prezent, e drumul acela mai scurt sau mai lung pe care l-am parcurs fiecare în parte. Sunt multe întrebări ale prezentului la care doar trecutul ne oferă răspunsuri și multe întrebări ale trecutului la care ne răspunde viitorul. E un cerc în care ne învârtim la nesfârșit, la fel cum fac șoarecii în acea rotiță care se învârte amețitor de repede, cu marea diferență că noi nu ne putem opri. Nu putem ieși din acest cerc, ci continuăm să ne învârtim în același ritm amețitor și obositor.

Ca și în trecut, dezamăgirile, trădările, înșelăciunile și ipocrizia mă trag deseori de mânecă și acum.

Și știu. Știu că deși nu recunosc, oamenii le-au simțit biciul pe propria piele. Doar că îi doare să își găsească gândurile pierdute printre rândurile altcuiva…

© Iustina T.
sursa:
http://momenteinviata.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...