miercuri, 23 martie 2016

Lecţii de viaţă

"Aceste rânduri sunt scrise pentru cei care au puterea să zâmbească în furtună"
 
Sunt momente spectaculoase în viaţa fiecăruia dintre noi când ni se oferă un dar, o şansă extraordinară de a ajunge într-un punct al vieţii pe care noi ni l-am dorit foarte mult. Şi ce facem mulţi dintre noi? Dăm cu piciorul, crezând că astfel de momente sunt la ordinea zilei şi că vor mai fi cu nemiluita de acum înainte. Nu realizăm importanţa momentului pentru că nu suntem destul de pregătiţi pentru acel moment. Nu considerăm o valoare inestimabilă jertfa care s-a făcut pentru noi. Astfel…viaţa trece pe lângă noi.

Sunt momente când ne dorim foarte mult un lucru şi ne sfâşiem sufletul lent şi zgomotos, chiar într-un mod vulcanic, disperat, pe altarul nesătul al dorinţei. Dorinţa devine o patimă în sine şi patima se manifestă ca o dorinţă ale cărei puteri uriaşe devin inexplicabile. Ni se deschid multe uşi, dar nu suntem lăsaţi decât să ne mângâiem sufletul privindu-le de departe, nicidecum ca să intrãm prin ele. Şi atunci ni se pare că Dumnezeu e împotriva noastră. Dar nu e. De ce? Pentru că vrea să ne înveţe să ne asumăm momentele în care am dat cu piciorul. Nu pentru a ne pedepsi. Ci pentru a ne învăţa că un om trebuie să trăiască viaţa din plin. Cu bune şi cu rele. Că trebuie să fie conştient şi pregătit pentru orice fel de valoare a oricărui moment. Astfel…viaţa ţi-o ia înainte.

Sunt clipe când îţi vin favoruri şi lucruri pe care de altfel ştii foarte bine că nu ai mişcat un deget pentru ele, şi totuşi le primeşti cu zâmbetul deschis, mândru de tine, ca şi cum ai fi muncit extraordinar de mult pentru ele. Ceilalţi nu ştiu aceasta. Se lasă duşi de valul aşa zisei întâmplări. Dar tu ştii că nu e o întâmplare şi totuşi nu îți pasă. Ţi-asumi meritele. Astfel…viaţa îţi zâmbeşte. O fi ştiind ea de ce.

La fel, sunt clipe când soarta nu îţi surâde. Nu pentru că nu are chef în acele clipe, ci pentru că trebuie să înveţi că la fel cum o mână spală pe alta şi amândouă ies curate, la fel şi ȋn viaţă: eşecul urmează unei victorii şi câştigul unei pagube. Ambele sunt importante. Fac parte din viaţa ta. Te învață să fii un om echilibrat. Să nu zâmbeşti prea mult când ai o bucurie şi să nu te întristezi prea tare când ai o pierdere. Astfel…viaţa merge înainte.

Aceste rânduri nu sunt scrise pentru a motiva sau a mustra pe cineva. Nu sunt concepute pentru oamenii care nu s-au/se implică în viaţa lor. Sunt scrise pentru cei care au puterea să zâmbească în furtună, care ştiu rostul furtunii şi valoarea unui răsărit de soare. Sunt scrise pentru oamenii care TRĂIESC.
 
de Ochii Caprui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...