Primăvară e când nu regreţi nimic. Primăvară e când treci pe stradă şi zâmbeşti necunoscuţilor, fără motiv. Primăvară e când îţi eşti ţie însuţi de ajuns să fii fericit. Primăvară e când te opreşti să dăruieşti şi îl întrebi pe cerşetor cum îl cheamă. Se uită mirat la tine. L-ai văzut! Ai văzut că e om. E primăvară!
Primăvară e când te opreşti să vorbeşti cu un căţel care doarme întins la soare. Cu o gărgăriţă ce s-a aventurat pe o frunză. Cu un prieten cu care n-ai mai vorbit de un milion de ani. Cu bătrâna din colţ care vinde usturoi şi e supărată că pe ea n-o iubeşte nimeni de 1 martie. Primăvara e când iubeşti şi nu aştepţi să fii iubit.
Primăvară e când abia aştepţi nu să primeşti flori, ci să dăruieşti. Primăvara e când cineva te-a rănit, dar, pur şi simplu, îi mulţumeşti. Că uite aşa, poţi să înveţi cum să ierţi. Primăvara e când ai putea fi gelos, dar, pur şi simplu, nu eşti, căci realizezi că nu poţi trăi o viaţă temându-te de toţi oamenii mai frumoşi, mai destepţi, mai buni ce-ar putea apărea să-ţi ia locul în viaţa celui iubit. Aşa că ridici din umeri, continuând să fii tu.
Primăvară e atunci când cineva te-a dezamăgit crunt, dar alegi să taci, să nu spui nimic şi să vezi în continuare tot ce are bun. Primăvară e când un vis ţi s-a făcut ţăndări şi te apleci să culegi, cântând, cioburi de nădejde şi de credinţă, să faci unul mai bun. Primăvară e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit. Primăvară e atunci când crezi în minuni. Cea mai mare părându-ţi a fi...chiar tu.
Primăvară e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce ai tu în suflet. Mereu.
Primăvara eşti tu! Uneori însă uiţi.
de Alexandra Svet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*