marți, 1 iulie 2014

Învăţătură de rang înalt: ”cine te opreşte, te ajută”...


”Care este atitudinea vântului când se deplasează cu repeziciune înspre destinația sa? Nu recunoaște nici o persoană, loc sau lucru ca având vreo putere să-l oprească. El este impersonal. Soarele răsare, ploaia cade, iar vântul bate la fel asupra tuturor. Nu are anume persoane sau lucruri pe care le sprijină sau le dezavantajează. Există o lecție în aceasta. Cei care încearcă să vă oprească, vă ajută, iar ei trebuie considerați prietenii voștri. Aceasta este înțelepciune de cel mai înalt rang” (John McDonald)

Aceasta-i ideea pe care o comentez astăzi, învățătura spirituală de cel mai înalt rang; ”Cine încearcă să te oprească, te ajută; privește-l ca pe prietenul tău”. Vorbim aici despre a privi către ceea ce numim ”obstacol” ca spre oportunitate. În piedicile vieții, în durerile ei, în pierderi, în respingere, în lipsa de iubire a cuiva, în critica aspră, în ceea ce seamănă cu un atac, cu o lovitură, să vedem ”un ajutor”, o treaptă care ne duce sprinten spre visul nostru, spre împlinirea unei dorințe, spre un țel pe care-l purtăm în noi. Tot ce ni se întâmplă ne duce către ceea ce noi dorim cu adevărat, dar – pentru că formele pe care le iau evenimentele în lumea exterioară nu au textura, culoarea și parfumul pe care le așteptăm, ies din structurile vizibile minții noastre, opunem rezistență. Prin aceasta, suntem precum călătorii care au plecat la drum, dar stau lângă un ciot ce le apare în cale, plâng, își frâng mâinile, îl resping, se înfurie și se deprimă, fără să înțeleagă că ciotul e un indicator de drum. A privi obstacolul ca pe un ajutor ne face extrem de puternici, o astfel de privire înseamnă mai mult decât percepție, mai mult decât gândire pozitivă, mai mult decât speranță; privirea aceasta e o atitudine interioară, e o stare de conștiință înaltă, din care izvorăște pacea, încrederea, credința, acceptarea, dragostea și, o dată cu ele, puterea care se revarsă tainic în lume, modelându-i reacțiile până acolo unde ea răspunde întru totul așteptărilor noastre. Noi nu avem dușmani în adevăratul înțeles al cuvântului, e doar o aparență în respingerea altuia, e doar ignoranța noastră cu privire la adevăratele cauze ale opoziției ce ne apare pe drum, e o cădere a noastră în ispită tocmai clipa în care ne credem răpuși de răul din lume: prietenia și dragostea se ascund în blocajele ce ne parvin din lume. Suntem pe drumul nostru și când ne împresoară nevoile, durerile, lipsurile sau respingerea cuiva. Suntem pe drum când ne păsărșete cineva, când ne aruncă altcineva dintr-un loc confortabil, suntem pe cale către o împlinire și doar a fi conștienți de această uluitoare realitate ne poate schimba viața.

Nu lumea exterioară ne blochează. Nu lumea exterioară are puterea de a ne sta în cale, de a ne distruge creativitatea, puterea și fericirea, ci noi singuri, interpretând obstacolele ca fiind ”un rău”, acceptăm răul în noi și acceptându-l, îl perpetuăm. Dacă x nu te iubește, de ce să plângi? De ce să stai cu ochii ațintiți către pereții lipsiți de viață, de ce să insiști și să te zbuciumi pentru ceva ce nu vrei, dar ai uitat că nu vrei? Tu vrei dragoste și atunci cum crezi că cineva lipsit de dragoste pentru tine ți-o poate dărui? Nu-i așa că cel ce nu te iubește e un prieten minunat, care-ți indică să speri, să mergi mai departe, să mai faci un pas, fiindcă dragostea ta te așetaptă mai încolo, poate în ziua următoare sau în anul ce vine? Dacă pare că bariere mari îți închid un drum, nu mai merge slujba pe care o faci sau nu mai ești dorit acolo, amintește-ți că există un drum pentru tine, iar situația stresantă pe care o traversezi azi e oprirea care te ajută să mergi pe drumul tău; altceva te așteaptă și-n acel ceva e propriul tău vis. Să vezi în rău ”o mână întinsă”, să vezi în pierdere o oportunitate, să înțelegi că pierzi ceea ce nu-i bun pentru tine, să-ți lași inima în pace și mintea în lumina acestei profunde cunoașteri înseamnă să-ți schimbi viața și să înțelegi că nimic din toate acestea nu apare în viața ta din întâmplare și nimic nu e rău în sine. Să visezi ce vrei de la viață și apoi să lași evenimentele vieții să fie, pur și simplu, înțelegând că-n dinamica lor e o cale către visul tău, una ascunsă, să păstrezi încrederea în visul tău și-n magica alcătuire a existenței, care lucrează doar pentru tine în tot ce ți se întâmplă; iată înțelepciunea ”de cel mai înalt rang”.

Reține aceasta pentru orice clipă grea, pentru orice moment de deziluzie, de blocaj ce-ți apare în cale, căci îndată ce îți amintești că suferința și obstacolul sunt prietenii tăi, vei vedea clar calea și vei ști că în viață niciodată nu trebuie să dezarmezi. Puterea ta de a fi în pace îți dezvăluie soluțiile și te duce acolo unde ai cerut, unde vrei, unde visezi și unde este bine pentru tine!

de Maria Timuc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...