miercuri, 15 octombrie 2014

Despărțiri

Primesc tot mai des mesaje sau comentarii pline de durere, ale unor suflete care s-au despărțit de persoana iubită într-un mod urât, ajungând să se jignească "ca la ușa cortului". Dragii mei, îmi pare nespus de rău pentru voi și pentru faptul că nu puteți să treceți mai ușor prin această etapă a vieții voastre. Postarea mea de astăzi, este cel mai bun răspuns și totodată sfat, pe care vi-l pot da. Cu iubire și lumină, Daniela.


Atunci când te desparţi de cineva, fie că este persoana iubită, fie că este un prieten, fă-o într-un mod frumos şi civilizat. Fără drame inutile, fără reproşuri, fără victimizări, fără a te umili şi a implora, fără a arunca toată durerea și toată vina asupra celui de care te desparţi, fără a murdări povestea care a existat între voi.

Nicio despărţire nu este uşoară şi, după fiecare rămâi cu dureri, cu regrete, cu lucruri nespuse, cu visuri neîmplinite, cu teama de precedent, cu mai puţină încredere în tine, în oameni, în iubire, în prietenie…

Dar, despărţirile fac parte din viaţă. Nimic nu ne garantează că un om ne va însoţi pe drumul nostru până la sfârşit şi nu putem împiedica oamenii să plece…

Separarea de un om pe care l-ai iubit trebuie acceptată, oricât de tare ți-ar zdruncina sufletul şi existenţa şi, în niciun caz nu trebuie să laşi durerea să te transforme într-un om rău, urâcios şi slab.

Desparte-te cu demnitate şi respect. Ia-ţi rămas bun cu un zâmbet şi pleacă, privind înainte. După ce te-ai întors cu spatele poţi plânge și poţi urla… Desparte-te cu cuvinte frumoase şi nu jigni… nu te grăbi să afirmi lucruri denaturate de durerea pe care o simţi, fiindcă mai târziu vei regreta şi te vei ruşina de tine. Nimic din ceea ce ai putea spune nu va schimba inevitabilul şi nici nu îţi va alina durerea…

Să nu pleci ca şi cum ai pleca de lângă cineva care te-a dezamăgit şi pe care deteşti, ci ca de lângă un om pe care îl respecţi şi pe care l-ai iubit cândva.

Nu transforma despărţirea în ceva și mai urât și mai dureros decât este deja, nu fă din plecarea ta o amintire detestabilă. Lasă-i acelui om o amintire plăcută despre tine, un exemplu frumos care să îl facă să te respecte mereu. Lasă-l să plece şi respectă-i alegerea, chiar dacă îţi face o mare nedreptate.

Nu-ţi pierde demnitatea şi nu face nimic care să îţi degradeze calitatea de om… Te asigur că după ce îţi va trece durerea, că atunci când vei găsi iubire şi alinare în alte braţe, vei putea privi în urmă fără să te ruşinezi de faptele trecutului de care te-ai desprins atât de greu cândva...

de Irina Binder

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...