vineri, 24 octombrie 2014

Cea mai puternică armă = un suflet plin de optimism


În ciuda a ceea ce ți se întâmplă rămâi optimist și plin de credință. Vei avea nu numai o armă puternică împotriva depresiei și a frământărilor, dar vei avea o minte mai clară și un suflet dornic să-și depășească limitele. Este greu să zâmbești când totul în jur pare să se destrame, însă nu și imposibil. Zâmbetul acționează ca o gumă pe pagina sufletului nostru, eliminând ștersăturile cauzate de eșecuri, frazele incoerente provenite de la gânduri negative, semnele de întrebare, punctele de suspensie, virgulele pe care le folosim în viață pentru a tărăgăna lucrurile. Pozitivismul te ajută să vezi mai clar lucrurile cu care te confrunți, să găsești soluții, să reziști, să nu abandonezi. Când mă gândesc la optimism mă gândesc la speranță. Și de la speranță mă gândesc la iubire. Și de la iubire la imposibilul transformat în posibil. E o întreagă competiție în sufletul nostru. Aproape ca la bursă. Sufletul ar vrea să cumpere cât mai mult, însă mintea dorește să cumpere cât mai puțin și mai sigur. Ea gândește orice de mai multe ori. Este partea din noi care indiferent de circumstanțe are bine înfipte picioarele în pământ. Este realistă, cu tendințe spre negativism, și de aceea are nevoie de un echilibru constant – sufletul. El este acea parte din noi visătoare și ambițioasă, neînfricată și perseverentă. Este acea parte care iubește și iartă, care se lasă călcat și aruncat în mii de direcții, care merge orbecăind pe drumul vieții. Atât sufletul cât și mintea găsesc o completare aproape magică împreună și despărțiți nu mai dau același randament.

Deci, oameni buni, nu lăsați circumstanțele să vă afecteze deciziile, sentimentele, gândurile, spiritul. Nu permiteți ca un eșec să stingă dorința de a avea succes, de a vă ridica deasupra tuturor greutăților. Luați-l pe Dumnezeu de mână ori de câte ori simțiți nevoia și împărtășiți cu El bucuriile și realizările voastre. Este un minunat companion și un bun ascultător.

Fii optimist în ciuda poverii pe care o porți. Vei simți diferența pe măsură ce înaintezi.

de Anasstassya

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...