vineri, 19 septembrie 2014

Cel mai frumos gen de femeie


Unora le plac blondele, alţii preferă brunetele, unii se dau în vânt după roşcate. Unii preferă femeile slabe, alţii mai plinuţe, unii cele cu pistrui, alţii cele cu părul scurt. Gusturile nu le discutăm de aia e şi frumos.

Suntem liberi să alegem ce vrem, să gustăm fix ce ne place. În capul fiecărui bărbat există o idee despre cum să arate femeia ideală. Vrem nu vrem ne gândim la asta. Ne place să fie senzuală, tandră, poate ne place o femeie sigură pe ea, poate una foarte sensibilă şi naivă.
Fiecare cu filmul lui.

Există femeia “de bifat”. Femeia aia pe care orice bărbat o vrea lângă el la un moment dat. E o chestie de marcat. Toţi ne gândim la ea, unii au avut aşa ceva lângă, alţii nu. Există femeia...femeie. Aia naivă, sensibilă, aia care mereu zboară, plină de vise şi idealuri. Aia care vrea să trăiască totul ca în filme, ca în basme, ca în vise. Femeia care crede că poate ajunge cu tine acolo unde îşi doreşte.

Există femeia “ideală”. Aia de care te îndrăgosteşti pentru că e aşa cum îţi place însă în cel mai scurt timp se transformă. Adică a jucat un rol. Este foarte frumoasă şi pare să fie aşa şi la interior. Eu îi spun femeia tapet. Toate sunt tipuri de femei pe care la un moment dat ni le dorim, cu ardoare. Experienţa cu ele este benefică. Poţi învăţa o grămadă de lucruri. Şi amândoi sunteţi mai bogaţi după o astfel de experienţă. În general. 


Mai există un tip de femeie. Şi despre ea vorbim astăzi.

Întâlneşti la un moment dat în viaţa ta o femeie de genul ăsta. Habar nu am cum să o cataloghez. Este o femeie sensibilă, normală, nu îţi pică faţa pe jos când o vezi, nu îţi iese aparent cu nimic în evidenţă la prima vedere. Nu este o frumuseţe care să te tâmpească, care să rupă ceva în tine de la prima vedere. Este ceva mult mai tare. Are o privire blândă, pătrunzătoare, este o femeie care are multă afecţiune şi care nu se sfieşte să o împărtăşească cu tine, pur şi simplu, natural, fără să îşi pună semne de îndoială, fără să se gândească că ea oferă prea mult.

Este o femeie caldă, delicată, completă din multe puncte de vedere. O femeie care te completează prin simpla prezenţă, o femeie care face exact de trebuie să facă fix în momentul în care trebuie să facă. O femeie care o să acţioneze exact aşa cum ai vrea tu să acţioneze, o femeie care te va lăsa cu gura căscată în clipa în care o să facă un gest simplu. Un gest care o să îţi placă la nebunie, care o să te marcheze, prin simplitate şi inocenţă, prin frumuseţe şi naturaleţe.

Este femeia pe care vrei să o descoperi în fiecare zi, vrei să mai te îmbogăţeşti cu puţin din bogăţia ei. Este genul de femeie care când ai păţit ceva, ai o problemă, o să te privească fix în ochi, o să te mângâie delicat pe faţă şi o să îţi spună că atâta vreme cât sunteţi amândoi orice problemă se poate rezolva. Este genul de femeie care te pune pe gânduri şi asta e de bine. Te face să te gândeşti că eşti un om fericit. Că ea te-a ales, că eşti al ei, că toţi au pierdut războiul ăsta şi că tu eşti singurul care l-a câştigat. Este femeia lângă care îţi faci gânduri, planuri, femeia lângă care poţi să visezi, femeia lângă care poţi să plângi, să te impresioneze ceva şi să arăţi asta.

Femeia pe care vrei să o strângi de mână pe stradă, femeia lângă care vrei să şi dormi nu doar să te culci, este femeia aia cu care dimineţile friguroase ţi se par calde, femeia cu care vrei să stai toată ziua în pat, doar să o vezi acolo, cu tine doar voi, voi doi. E femeia cu care nu vrei să pari altceva decât ceea ce eşti, nu vrei să o impresionezi prin ceea ce nu eşti îi spui franc în faţă cine eşti, ce vrei, cum vrei…este femeia lângă care eşti gol şi atunci când eşti îmbrăcat. Este femeia care te înţelege, care te mângâie şi îţi spune o vorbă bună, din suflet. Nu vrea să fii zmeul zmeilor, nu vrea să te dai leu. Ea te vrea fix aşa cum eşti. Ăla de care s-a îndrăgostit ea.

Femeia asta ştie să gestioneze perfect o relaţie. Ştie că nu eşti doar al ei, ştie că ai prieteni, că vrei să ieşi cu ei, înţelege că nu mergi cu ea în locul X doar pentru că nu îţi place acolo şi nu vrei să îi strici seara. Este înţelegătoare şi are încredere în tine. Îţi dă o siguranță pe care nicio altă femeie nu o dă. Nu aşteaptă de la tine chestii pe care nu poţi să le oferi. Nu vrea să te bage în filmele ei care ţie nu îţi plac. Nu vrea să facă din tine nimic altceva decât ceea ce eşti. Femeia asta ştie una şi bună...că trebuie totul să fie natural, firesc. Te vrea fix aşa cum eşti.

Cu glumele tale câteodată proaste, cu carisma ta, cu imaturitatea ta. Te vrea aşa alintat, câteodată nesigur, te vrea pentru umorul tău, pentru că mereu eşti optimist, mereu eşti cu zâmbetul pe buze. Te vrea pentru că eşti timid, retras, te vrea pentru că spui că nu ai nevoie să socializezi într-o seară şi ea chiar apreciază asta şi te lasă în pace, te vrea pentru copilăriile din capul tău, te vrea pentru că eşti cu picioarele pe pământ, te vrea pentru că îi oferi siguranţă, maturitate. Te vrea pentru dragostea pe care o oferi, te vrea pentru stângăciile tale, pentru slăbiciunile tale, pentru bunătatea ta.

Te vrea pentru că eşti altruist, te vrea pentru că spui tâmpenii câteodată la care ea se amuză, te vrea pentru că te superi aiurea pe o prostie, te vrea pentru că îi dai un mesaj gol la cinci dimineaţa şi asta înseamnă că te gândeşti la ea. Femeia asta este cea care te face să îţi reconfigurezi traseul. Să vezi unele lucruri la ea care să îţi placă enorm de mult şi la care nu te găndeai niciodată. Şi uite aşa..ajungi în mijlocul patului cu această femeie şi ai în colţul gurii un zâmbet tâmp în timp ce ea se alintă în braţele tale şi spune lucruri simple şi frumoase. Este o treabă greu de explicat.

Femeia asta este un pachet minunat. Adică este o combinaţie letală. O combinaţie frumoasă. Cea mai frumoasă. Femeile astea sunt un palat care la interior arată la fel de bine ca la exterior. Nu este nimic lăsat de izbelişte. Totul este aşezat cu grijă la locul lui. Este un univers în care vrei să ajungi şi nu îţi doreşti să mai ieşi. Este o uşă pe care odată ce ai intrat vrei să o închizi cu o mie de zăvoare. Să nu între nimeni şi nici tu să nu mai ieşi de acolo.

sursa:
AICI

Un comentariu:

  1. Întotdeauna, ,,lumea’’ ta va corespunde frecventei pe care tu o emiti.
    De aceea, nu atragem persoana pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem !
    Dumnezeu nu ne dă oamenii pe care îi vrem; El ne dă oamenii de care avem NEVOIE… ca să ne ajute, să ne rănească, să ne înșele, să ne părăsească, să ne iubească şi să ne transforme în persoana care am fost destinaţi să fim!
    Prin urmare, persoanele care sunt destinate sa se întâlneasca, se vor întâlni aparent întâmplator, dar exact când trebuie.
    Ceea ce alegi sa faci cu ele este treaba ta.

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...