miercuri, 4 iunie 2014

Rime pentru fiecare


De prin ’90 încoace, sectele ne-au năpădit, “lupi” fiind, dar în “cojoace”, predicând despre sfârşit. Au venit şi-n Bucureşti, de pe plaiuri New York-eze, sute de evanghelişti, să ne evanghelizeze. Dar eu cred că ăştia-s hoţi, căci în Biblie, clar scrie, că evangheliştii toţi, au fost patru, nu… o mie.

Iată astăzi România e un “sat fără de câini”. Vin sectanţi din toată lumea să ne predice minciuni. Vin credinţa să ne-nveţe, cei ce-n dogmă sunt profani, pe noi ce suntem creştini. De vreo două mii de ani. Oare-n patriile lor, creştinat-au pe-ai lor fraţi, de-au venit acum la noi? Sau sunt “lupi”, dar… deghizaţi.

Secta este, spun bătrânii, casa celor rătăciţi; Tatăl lor – tatăl minciunii – e satana, precum ştiţi. Ca să-şi facă prozeliţi, secta-nşeală astfel omul: “Hai la noi că suntem sfinţi, hai la noi, c-avem pe Domnul!” Căci sectantul ăsta “sacru” de-ar chema şi-ar îndemna: “Hai la noi, c-avem pe dracu’!”, s-ar mai duce cineva?

După buna cuviinţă tot creştinul e dator, să îndemne la credinţă pe cel ce-i neştiutor. Dar să vezi şi să nu crezi: De încerci să spui cuiva că-i păcat ca să fumezi, că-i păcat a avorta… Mulţi rămân uimiţi, şocaţi, când aud astfel de veşti şi te-ntreabă cam miraţi: “Da’ din care sectă eşti?”

De când schisma ne-a lovit, generând pe rând efecte, creştinismul s-a-mpărţit în confesiuni şi secte. Toţi părinţii ecumenici vor unire-ntre biserici, afirmând că-ntre catolici şi-ntre ortodocşi nu-s piedici. Dar eu zic că-ntâi de toate bine-ar fi, dacă se poate, ca unirea să se facă între…ortodocşi, măi frate!

O insectă parazită, de pe trupuri ostenite, suge hrana mult dorită şi mai iese şi în frunte.Tot aşa şi secta, frate, suge hrana din Scriptură, care este, ştiţi, furată din Biserica Străbună. O fi oare-ntâmplător de rimează cu insectă, chiar atât de izbitor, denumirea asta…sectă?

Cine e duhovnicesc, se cunoaşte după faţă; Trupului îi pune frâu, iar pe suflet îl răsfaţă. În icoane n-ai să vezi, Sfinţi pictaţi cu burta mare, cu ţigara-n colţul gurii sau cu sticle-n buzunare. Sufletul şi trupul, frate, sunt la om complementare; Cu cât unul e mai mic, celălalt este…mai mare.

Un bătrân, scrie-ntr-o carte, văzând doi păcătuind, a-ntors capul într-o parte şi-a trecut nejudecând. Cum întoarse capul, iată îngerul îl aştepta, cu o sabie, zicându-i: “Nu, cumva, ziceai ceva?” El, văzând, n-a osândit. Însă, tu, fără să vezi, numai că ai auzit, repede condamni şi crezi?

De mânie de te-aprinzi şi-a iubi îţi pare greu, sau la rău cu rău răspunzi, eşti un fiu al celui rău. Pe vrăjmaş de nu-l urăşti, nici nu stai în calea lui, dar nu poţi nici să-l iubeşti, eşti un fiu al omului. De răspunzi la rău cu bine, şi-i iubeşti pe toţi nespus, chiar pe cel ce-a dat în tine, eşti un fiu al lui Iisus.

autor Radu Iftinoiu

sursa: http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...