joi, 26 iunie 2014

Când partenerul evită căsătoria…

Iubirea înseamnă o serie de reacţii vizibile sau latente, care fac viaţa să pară de multe ori mai frumoasă, dar provoacă suferinţe mari atunci când intervine un eşec sentimental sau avem o percepţie greşită despre o situaţie sau celălalt.

Timpul trece cu el şi ea împreună. Pentru că totul pare într-o armonie perfectă şi orice distanţă dintre ei este prea mare, decid să împartă stilul de viaţă mutându-se într-un cuib comun al iubirii. Anii trec şi totul pare într-o armonie perfectă. Până la acel moment când unul din ei vrea mai mult.

În lumea materială, nimic nu e veşnic, există o perioadă de înjumătăţire a substanţelor din care este compus universul. Aşa se întâmplă şi în chimia dintre oameni.

Cândva imensă, începe perioada de diminuare după ani de relaţie. Sentimentele se îneacă în rutină care subminează dorinţa a cel puţin unuia dintre parteneri de a face pasul cel mai important: căsătoria.

De regulă, ea îşi doreşte o postură legală, un cămin, numele lui şi un copil. Bineînţeles că există şi situaţii când domnii vor să posede întru totul femeia iubită, să aibă copii cu ea, însă aceasta are alte planuri.

Refuzul căsătoriei – motive reale

Speranţa că o să apară ceva mai bun. Sună ciudat în condiţiile în care există o aparentă iubire reciprocă, dar să ne reamintim că după un timp îi scade intensitatea şi există posibilitatea să reapară dorinţa unui nou început, înflăcărat, aşa cum a fost cândva. De cele mai multe ori, timpul nu prea acţionează în favoarea noastră şi obişnuinţa ne ajută să pălim în ochii partenerului, care treptat va privi mai mult în jur.

Partenerul are alte obiective prioritare. Lista dorinţelor personale nu prevede din păcate pasul spre altar. Deşi iubirea există, uneori trece şi „prin stomac” şi are nevoie de un culcuş comod. Dorinţa de a câştiga mai bine, de a avea un trai decent, o locuinţă care să asigure independenţa, poate fi o explicaţie plauzibilă când se vrea a-i oferi celuilalt o situaţie materială pe măsura sentimentelor. Problema e când dezideratele au un deadline atât de lung, încât partenerul oboseşte să mai aştepte.

Actul căsniciei uneori sufocă. Gustul dulce al libertăţii dă o savoare aparte relaţiei. Nu sunt puţine cazurile în care după ani de convieţuire împreună, totul s-a năruit imediat după semnarea actului respectiv.

Părinţii intervin agresiv. Dorinţa manifestată inconştient pentru binele copiilor îi împinge pe părinţi să se implice mult prea evident în viaţa lor personală. Sunt situaţii dificile, greu de gestionat, cu sechele sentimentale. Când părinţii devin câştigători, iar copiii perdanţi, se creează premisele unor consecinţe ce vor marca tot restul vieţii tuturor participanţilor la această experienţă.

Diferenţele de religie sau cetăţenie. Apartenenţa la o minoritate naţională sau cetăţenii diferite poate submina instituţia căsătoriei. Deşi se spune că dragostea este doar între cei doi şi învinge orice obstacol, societatea îşi pune amprenta asupra căsătoriei, impunând apartenenţa la un grup social.

Fuga de responsabilitate. 

Prin definiţie, căsătoria înseamnă câştigarea unor drepturi comune. Dar cum orice lucru îşi are reversul lui, starea civilă nou dobândită presupune şi împărţirea obligaţiilor, care nu se rezumă doar la cele materiale, ci şi la cele gospodăreşti sau cotidiene. Vestea bună este că partenerul poate fi obişnuit de la început cu nişte reguli de „bună funcţionare” a cuplului. Vestea mai puţin îmbucurătoare vine atunci când se constată că „învăţul” este greu de „dezvăţat”. Cultivarea şi perpetuarea unor tabieturi înainte de căsătorie, în speranţa că se va renunţa la ele după acest eveniment se poate dovedi un proces împovărător şi dificil de gestionat.

Semnalele transmise de partenerul care nu doreşte să se căsătorească

- Limbajul verbal sau nonverbal. Când vine vorba despre căsătorie, partenerul evită subiectul, se retrage prin diverse mijloace. Limbajul verbal devine eliptic, netransmițând dorinţa clară de a se concretiza cândva, iar cel al corpului este trădat prin reacţii evidente doar pentru cine are mintea limpede să vadă ce se întâmplă în jur.

- Tenacitatea. Uneori, partenerul care doreşte căsătoria are speranţa că îl va determina pe celălalt să ia o decizie finală. Din păcate, dacă influenţa asupra acestuia nu s-a manifestat în alte situaţii, sunt slabe şansele să se concretizeze tocmai acum.

- Refuzul clar. Partenerul comunică de la început lipsa intenţiei de a se căsători; pare situaţia cea mai clară şi uşor de gestionat.

- Nu-i plac copiii. Când întâlneşte copii mici nu pare încântat de prezenţa lor. Deşi există oameni cărora nu le plac copiii şi care nu doresc să devină părinţi.

- Este interesat şi de alte femei…dar partenera este mult prea vrăjită de vorbe dulci ca să înţeleagă că nu este în compania potrivită.

- Promite şi apoi uită. Există femei şi bărbaţi care au marele talent de a menţine o stare de speranţă necontenită. Este situaţia cea mai dificilă, pentru că aparent există garanţia unui viitor în doi, care se poate spulbera după ani şi ani de relaţie, şi lasă urme grele în sufletul celui amăgit.

Ce e de făcut?

Este alegerea fiecăruia dacă se angajează într-o astfel de relaţie, cât o continuă, cum o gestionează, şi cum iese din ea. Este bine de încercat ca experienţă, dar nu pentru mult timp, deşi acest concept poate varia de la persoană la persoană.

Pentru o decizie corectă faţă de sine se impune evaluarea personală a propriului sistem de valori. Ce se doreşte mai mult. Importantă este gândirea din perspectiva proprie, şi să nu se cedeze pentru „binele relaţiei” uitând de sine.

Crearea unei relaţii armonioase, cu rezultatul dorit în situaţii dificile, presupune antrenarea inteligenţei interpersonale prin cultivarea capacităţii de asertivitate.

de Adriana Ungureanu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...