Mintea mea, mireasa mea…

"Fii fericit, iubind! Mintea mea, mireasa mea, te invit la dans!"

Viața vine și te surprinde. Nu există iubire fără ură. Nu există voință de putere fără voință de supunere. Nu există recunoașterea valorii altcuiva fără invidie. Nu există virtute fără opusul său, viciul. Aceste perechi contradictorii joacă un mare rol în întreaga natură. Înălțimile și adâncurile sufletului omenesc alcătuiesc o singură unitate. Adeseori vorbim de prune, dar de fapt vorbim de cuţite.

Vrem să fim mai buni decât suntem, un amestec de animalic și dumnezeiesc. Bolile sunt răzbunări ale naturii care a fost violată. Oamenii s-au dezobișnuit să se ajute singuri și așteaptă totul de la altcineva, de la o personalitate puternică. Au existat întotdeauna sclavi și stăpâni, victime, călăi și salvatori. Însă disproporția de astăzi este mare. Sclavul de astăzi își caută stăpânul, el nu este supus prin luptă, el se supune de bunăvoie în sclavie. Atitudine balcanică. Sugestia fără convingere interioară este vorbă goală. Oameni simțitori. Există o supunere interioară și o supunere exterioară. Atașamente emoționale, dependențe, iertări. Construim, dezvoltăm. Moartea nu este o graniță pentru ceea ce este viu. A fi mort înseamnă a fi departe. Mai pune verde în viața ta!

Cuvântul principal al omenirii este: constrângerea. Oamenii vor să fie constrânși la sănătate, la viață, la supunere, la spiritualitate stângaci înțeleasă sau trăită, la social și mental. Pierd libertatea interioară și conștiința personalității lor prin influența gândurilor impuse. Oamenii își pierd energia în lupta dintre Eu și eu. Caricaturi ale imperativelor de odinioară, rămânem pe frecvența unui război mondial interior. Psihanaliza explică multe scăpări psihice prin impresii și stări ale copilăriei. Bolnavii aceștia de astăzi nu sunt decât avortoni ai pedagogiei de ieri, bine intenționate sau nu, însă mutilați sufletește. Arta pedagogică mai constă și în educarea copilului cu dragoste și prin dragoste, fără ca dragostea însăși să devină o constrângere. Cel mai persuasiv mijloc educațional este exemplul practic, nu teoretic, al părinților. Copilul imită modelele, involuntar sau nu.

Există un curent electric, dar el constă dintr-o componentă negativă și una pozitivă. Bateria, într-o parte are + și în cealaltă are - . Nu se supără nici unul din capete că de ce e + sau de ce nu e -. Când se unesc dau lumină, când sunt separate nu folosesc. Nu rolurile sunt problema, ci felul în care mintea interpretează. Rolul nu mă schimbă, eu știu cine sunt, ce rost, sens, valoare am. Alternanța între + și – dă lumina. Sisteme închise nu există. Toate se transformă, evoluează. Viața este un dans între echilibru și cutremur. Tendința spre haos și tendința spre echilibru. Dansăm între a sta pe suprafața plană și a o lua la fugă de pe vârful muntelui. Nu există pauză. Uneori cutremurul vine pentru a distruge lucrurile de care nu mai aveam nevoie sau pentru a reașeza valorile, ierarhiile, lucrurile importante. Ne antrenăm pentru situații de criză, nu pentru pace. Cutremurul, de orice valoare semantică ar fi, schimbă imperfecțiunea. Timp. Siguranță. Interpretare. Valoarea din afară pune personalitatea să pedaleze până obosește. Da, mi s-a dărâmat casa, dar soția și copiii sunt sănătoși în curte. Asta e tot ce contează, restul refac din nou!... Știu că va fi bine! Explicația nu te va face să-ți fie mai ușor.

Gândurile sunt o stație de emisie-recepție. Uneori reușim să decriptăm corect, alteori ne angajăm în relații de dependență. Faci pe prostul, dar știi că ești deștept. Uiți puțin, dar nu uiți pentru totdeauna. Apoi căutăm ţapi ispăşitori şi mintea consumă resurse inutile. Oricât de co-dependent ar fi cineva, oricând poate alege altceva. Vreau, nu trebuie! Exercițiu de voință, de alegere, de libertate. Suntem pe pilot automat și ne „trezim” observatori ai propriei vieţi. Distrugem reţele neuronale, refacem şi creştem altele în lobul frontal. Celulele sunt vii, au conştiinţă. Celulele deschid mereu noi receptori care sunt inundaţi cu fel de fel de substanţe şi hormoni de plăcere, de furie, de frică, etc. Se deschid noi celule cu chimia tristeţii, furiei, agitaţiei, sexualităţii necontrolate, etc. Multe repetări creează dependenţă. Neuro-peptidele ne transformă. Zilnic schimbăm noi celule şi felul în care gândim activează gene noi în ADN. Un gând-scenariu oricând poate activa o genă care stârneşte o boală în noi. Toate gândurile sunt legate între ele. Peste tot suntem o minte şi o memorie. Peste 6 luni celula s-a infectat şi devine dependentă de o anumită substanţă sau hormon. Chiar dacă tu între timp ai altă chimie, corpul tău te trăieşte pe tine pe pilot automat. E nevoie să devii conştient, să ieşi din temnița celulei tale. Mă adaptez orice ar fi. Înţeleg perspectiva celuilalt, nu mai judec. Există lucruri dincolo de matematică şi executabile. Toţi suntem speciali şi egali! Toţi suntem frumoşi!

Cea mai puternică și rezistentă lege din Univers este IUBIREA; crește, vindecă, transformă, învie, nu moare niciodată. Iubirea nu pleacă, doar tu crezi că nu o mai ai. Ea e acolo, activată sau nu. Uitată sau proaspătă, adormită sau trezită. Nu altul trebuie să respecte ceva ca eu să fiu fericit. Toți au dreptul, prin naștere, să fie acolo unde s-au născut. Legea includerii. Omul acela are dreptul să fie în sistemul acela. Tu ai dreptul să mă vorbești de rău, eu am dreptul să te vorbesc de bine. Tu ai dreptul să mă urăști, eu am dreptul să te iubesc. Tu ai dreptul să te răzbuni, eu am dreptul să te iert. Cine nu crede în Iubire, Iubirea se întoarce, uneori se răzbună... Cei care urmează după tine vor încerca să preia datoria și să refacă Iubirea... Alege să fii de partea ta, căci Iubirea este un stil de viață. Fii fericit, iubind!

Mintea mea, mireasa mea, te invit la dans!...

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

sursa: http://www.doxologia.ro/