joi, 30 iunie 2016

Îndrăgostește-te cu sufletul!

 
Tu…să nu te îndrăgostești de oricine. Să nu te îndrăgostești de omul care pune preț pe lucruri și nu pe sentimente. Să nu te îndrăgostești de omul care doar spune și nu dovedește nimic.

Îndrăgostește-te de cine îți arată că te prețuiește și că-i pasă de tine. Îndrăgostește-te de cine te ascultă cu răbdare și cine te înțelege.

Îndrăgostește-te de cine îți arată respect și de cine te apreciază pentru ceea ce ești ca om și nu pentru un banal trup pe care-l ai.

Îndrăgostește-te de cine e acolo, pentru tine, de cine nu uită să te surprindă cu gesturi mici, de cine îți ia tristețea cu mâna…

Îndrăgostește-te de cine îți emană siguranță printr-o strângere de mână și de cine îți ia toate grijile cu o îmbrățișare.

Îndrăgostește-te de cine plânge alături de tine atunci când ești tristă și de cine se bucură împreună cu tine când ești fericită.

Îndrăgostește-te de cine îți spune că ești frumoasă și ziua, și noaptea, și când ești nervoasă, și când ai părul ciufulit sau ești îmbrăcată în pijamale.

Îndrăgostește-te de cine nu te judecă și de cine nu ascultă părerile celorlalți despre tine.

Îndrăgostește-te de cine are încredere în tine, de cine nu te controlează la fiecare pas și de cine nu-ți pune la îndoială fiecare cuvânt.

Îndrăgostește-te de cine te face să plutești, să simți că trăiești, de cine te face să te simți frumoasă la orice oră din zi sau noapte.

Îndrăgostește-te de cine e dispus să se îndrăgostească de sufletul tău! Și să-l iubească din toți porii!

Îndrăgostește-te de cine (te) merită! Și…îndrăgostește-te mai întâi cu inima și apoi cu ochii.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...