vineri, 3 iunie 2016

Despre putere şi adevăr...

 
Poate că tinerii vor înţelege mai clar, mai précis, de ce caracterul tău e bogăţia ta, poate ei vor şti că iubirea, bunătatea şi principiile corecte fac din tine un OM! Nimic, nici o satisfacţie pe lume nu e mai puternică, mai sănătoasă şi mai luminoasă decât lucrul făcut de tine însuţi, prin tine însuţi, oricât de mărunt ar fi el, dar cinstit. Un ţăran cinstit, care-şi lucrează cu dragoste ogorul, un măturător care cheltuieşte din banii munciţi de el însuşi, un om obişnuit, care trăieşte modest, dar prin propriile forţe sunt oameni puternici cu adevărat. Ei sunt atât de puternici încât refuză să fure pentru a se lăfăi într-un lux găunos! Ei refuză favorurile şi datul din coate printre oameni ”lucioşi la suprafaţă”, dar – prin aceasta – demonstrează că nu sunt de vânzare. Caracterul tău şi conştienţa clară te îndeamnă să înţelegi când tinzi să cazi pe o pantă abruptă şi fără întoarcere a pierderii de sine. Puterea corupe, puterea e un text grav, greu şi teribil, căreia nu-i fac faţă prea mulţi oameni, căci puterea luceşte ca un palat ceresc şi din pricina ei ”încornoratul” îşi găseşte închinători printre cei mai merituoşi, inteligenţi şi buni dintre oameni. La ”testul puterii” pică omenii mari, devenind mici, lacomi, săraci în duh şi chinuiţi de acela ce i-a corupt, nu pentru că ar fi fost forţaţi să fie corupţi, ci pentru că au ales ei înşişi această cale. Cei ce nu-i rezistă ispitei puterii se pierd pe ei înşişi, devenind inconştienţi de esenţa vieţii, a ceea ce înseamnă putere, frumuseţe, bucurie şi valori umane adevărate. Ei nu mai au nici un fel de putere, căci şi-o dau în clipa de confuzie, în acea clipă în care s-au lăsat amăgiţi de valori strălucitoare, de lucruri obţinute prea uşor şi incorect.

Trebuie să le transmitem copiilor că a fi puteric înseamnă a avea caracter, a avea coloană vertebrală, a rămâne drept în faţa strâmbiciunilor, a spune adevărul şi a trăi în adevăr. Minciuna din jurul nostru, chiar dacă-i extinsă, nu e semn de normalitate şi nici bogăţia exacerbată nu e semn că omul care-o deţine e puternic. Din punct de vedere spiritual ”puterea este egală cu adevărul”. Fără să spunem adevărul, nu avem putere, ci doar iluzia puterii. Fără adevăr, omul e pradă forţelor iraţionale şi inconştiente, care operează în propria-i conştiinţă, amăgindu-l, chemându-l mereu şi mereu să facă lucruri pe care nu le-ar face dacă ar alege să ştie şi să spună adevărul. Omul care nu spune adevărul conştiinţei, care nu cunoaşte adevărul, şi anume acela că nu există putere fără iubire şi nici conştienţă corectă, nici gândire corectă, nici raţiune corectă fără iubire, devine o pradă a fricii, a suferinţei, a constrângerii, a războiului, a urii, a neliniştii şi a oamenilor care crează situaţii constrângătoare asupra sa. Fără adevăr conştiinţa nu are discernământ, omul nu are discernământ: el pare că gândeşte atunci când se lasă pradă răului, crezând că răul e bun, însă gândirea sa e tulbure, e doar consecinţa automată a inconştienţei. Dovadă sunt faptele grave pe care omul le face, inconştient că prin ele se duce de râpă.

Un om care iubeşte oamenii nu le-ar lua pâinea de la gură pentru ca el şi apropiaţii lui să se lăfăie în lux. El s-ar gândi cum să le dea o pâine oamenilor, e limpede. El s-ar gândi cum să le facă un bine celorlalţi şi, prin acest gând, el ar fi puternic, ar atrage din energia vieţii cele necesare vieţii sale. Aşadar, puterea înseamnă a trăi în adevăr, a servi binelui celorlalţi, a-l hrăni pe cel flămând, nu a-i lua de la gură. Discernământul prezent înseamnă adevăr prezent şi putere. Noi n-ar trebui să dăm nimic în schimbul acestei puteri, căci nu există o bogăţie mai de preţ pe lume şi nu ne găsim sentimentul de siguranţă mai profund decât în conştiinţa curată şi-n iubirea reală pentru oamenii din jurul nostru.

de Maria Timuc
jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...