sâmbătă, 11 iunie 2016

De ce oare generaţia de azi nu mai ştie să iubească?

 
De ce ne pierdem adesea în amănunte care nu contează şi omitem lucrurile cu adevărat importante? De ce materialul este considerat mai presus decât spiritualul? Cum am ajuns în punctul în care am inversat scara de valori?

V-aţi întrebat vreodată cum îşi vor aminti oamenii, peste ani, de generaţia de azi? De tinerii ce reprezintă viitorul? Bineînţeles, realizările sunt multe, oamenii inteligenţi şi muncitori. Trăim într-o perioadă în care toţi ne străduim să fim cei mai buni, muncim adesea până la epuizare încercând să ne construim un rost. Dar, de multe ori, în această goană continuă către afirmare, uităm să trăim. Şi, cel mai important, uităm să iubim!

Nu riscăm oare ca, în viitor, oamenii să-şi amintească de noi ca fiind generaţia care a uitat să iubească?

Am ajuns în punctul în care dragostea a căzut undeva în josul scării de valori după care cei mai mulţi ne ghidăm viaţa. Romantismul este o floare mult prea rară, iar iubirea este de multe ori confundată cu interesul şi confortul.

Puţini mai sunt aceia care, în zilele noastre, se căsătoresc din dragoste. O fac fie pentru că au ajuns la o vârstă şi, presaţi de societate, cred că aşa e normal, fie pentru că au întâlnit un om care le oferă siguranţa zilei de mâine.

Dar… este acesta un lucru bun sau rău? Ar trebui să fim apreciaţi pentru că suntem mai raţionali, mai pragmatici, sau blamaţi pentru că am devalorizat iubirea? Asta rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi…

Ne pasă mai mult de satisfacţia imediată decât de orice altceva!

Am ajuns să avem nevoie permanentă de confirmări din partea oamenilor din jurul nostru şi să facem doar lucrurile care ne aduc o satisfacţie imediată, fără să mai gândim pe termen lung. Avem acces la orice ne-am putea dori, iar asta ni se pare ceva normal.

Dacă în trecut, oamenii erau nevoiţi să lupte pentru a obţine multe dintre lucrurile care astăzi ni se dau pe tavă, noi credem că ni se cuvin pur şi simplu.

Până şi iubirea omului de lângă noi ni se cuvine. Femeile au uitat să se lase cucerite, iar bărbaţii au uitat să cucerească. Tot ce contează e aici şi acum. Şi dacă o relaţie nu mai funcţionează, trecem la următoarea. Fără să luptăm, sau luptând prea puţin în încercarea de a o salva.

Dragostea nu este însă făcută pentru a o experimenta pe moment, ci pentru a o trăi o viaţă!

Am construit o cultură pe temelia drogurilor şi a alcoolului

Atunci când ne simţim nefericiţi sau neîmpliniţi, ne înecăm amarul în alcool. Când suntem prea stresaţi sau ne simţim neputincioşi în faţa anumitor situaţii pe care viaţa ni le aduce în cale, la fel! Bineînţeles, nu este un lucru ce poate fi generalizat, însă este tendinţa generală a generaţiei de azi.

Alcoolul şi, în cazuri mai grave, drogurile ajung să ne fie cel mai mare duşman. Ne oferă iluzia unei realităţi alternative şi ne fac să uităm că până şi deziluziile fac parte din viaţă.

Schimbăm prea des partenerii!

Unii mai puţin decât alţii şi invers, dar în general tindem să schimbăm prea des partenerii. Sexul este un lucru bun, dar făcut la întâmplare, ne face să ne simţim goi!

Poate că la început pare extraordinar şi distractiv, dar într-un final, atunci când luminile se aprind, ajungem să ne simţim şi mai singuri!

Transformăm sexul în sport, iar dragostea devine şi mai greu de atins atunci când nu mai facem diferenţa între exerciţii fizice făcute cu un partener şi intimitatea atât de importantă într-un cuplu.

Suntem prea egoişti!

Suntem construiţi pentru a fi egoişti, pentru a ne gândi mai întâi la interesele proprii. Că e bine sau nu, asta e prea puţin important. Este pur şi simplu natura umană!

Problemele intervin atunci când egoismul nostru ne aduce în incapacitatea de a mai simţi empatie. Ca fiinţe umane, trebuie să trăim şi să funcţionăm într-o societate.

Atunci când ne concentrăm exclusiv pe noi înşine, pe nevoile şi dorinţele noastre, uităm de cele ale oamenilor care ne înconjoară. Şi în cazul acesta, relaţiile cu cei din jur încep să se destrame.

Ieşim la întâlniri doar de dragul de a ieşi!

Ieşitul la întâlniri a devenit un soi de sport sau modalitate de a “omorî” timpul liber. O facem deoarece credem că aşa trebuie. Trebuie să întâlnim pe cineva, să ne îndrăgostim, să ne căsătorim, etc. Şi considerăm că ieşitul la întâlniri este cel mai bun mod de a duce la îndeplinire toate aceste “sarcini”.

Intrăm în relaţii doar din teama de a nu rămâne singuri, ne minţim pe noi înşine şi îi minţim pe cei de lângă noi. În plus, poate că în tot acest timp, ratăm şansa de a întâlni omul potrivit.

Nu ştim să facem compromisuri!

Ne place că lucrurile să se aranjeze aşa cum vrem noi. Întodeauna! Într-o relaţie însă, fiecare dintre noi este doar jumătatea unui întreg. Ceea ce vrem şi ne dorim noi poate nu coincide neapărat cu ceea ce este bine pentru relaţia respectivă, iar noi trebuie să înţelegem lucrul ăsta.

Compromisurile sunt ceva normal şi deloc rău atunci când ne dorim să funcţionăm într-un cuplu.

Credem în basme!

Ce ne plăcea să citim şi să urmărim în copilărie? Basme şi desene animate cu prinţi şi prinţese! Aşa că, mulţi dintre noi ajungem, chiar şi la maturitate, să trecem iubirea prin filtrul basmelor.

Problema este că, în viaţa reală, finalul nu este unul întotdeauna fericit, iar creându-ne aşteptări exagerate, imposibil de atins în viaţa reală, riscăm să rămânem singuri.

Chiar şi acum, oameni mari fiind, mulţi dintre noi se pierd în poveştile idilice de amor dintre personajele unor filme romantice. Filmele sunt supra-realiste şi de cele mai multe ori nu au niciun temei în viaţa reală!

Există conjuncturi, implicaţii din exterior, situaţii, greşeli pe care doi oameni le fac şi se despart… fără a apărea unul în uşa celuilalt în miez de noapte, udat fiind de ploaie până la piele, spunând cuvintele perfecte ce duc spre un happy end.

Mai mult de atât, nu toate poveştile de dragoste debutează “ca în filme”.

Şi atunci nu e periculos să devorăm genul ăsta de poveşti crezând cu trup şi suflet că la fel de simplu se rezolva lucrurile şi în viaţa de zi cu zi? Nu poate duce asta la o constantă nefericire şi nemulţumire cu ceea ce ai, ceea ce trăieşti?

Am fost păcăliţi să credem că perfecţiunea există!

Ei bine, nu există! Nu a existat şi nu va există niciodată! Şi atunci, de ce mulţi dintre noi ne pierdem căutând partenerul “perfect”? Cu siguranţă nu vom reuşi, iar finalul nu va fi unul nici pe departe fericit!

Indiferent cât de nerealiste sunt aşteptările noastre, dezamăgirea pe care o vom simţi atunci când acestea nu vor fi îndeplinite… este cât se poate de reală!

Ne stabilim ţeluri, dar uităm să-i luăm în calcul şi pe oamenii de lângă noi!

După cum spuneam şi mai devreme, suntem o generaţie activă, care nu se mulţumeşte cu puţin şi îşi doreşte să realizeze lucruri măreţe. Iar asta este de lăudat! E important să visezi şi să-ţi stabileşti ţeluri. Te ajută să evoluezi!

Dar, de asemenea, e important să ne stabilim ţeluri luându-i în calcul şi pe oamenii de lângă noi. Trebuie să ştim care ne sunt priorităţile în viaţă. Aşa, nu mai riscăm să punem lucrurile materiale mai presus decât iubirea sau pe noi mai presus decât pe omul care ne este alături!

Într-un cuplu, deciziile se iau în doi, iar visele se construiesc tot aşa.

Mulţi dintre noi nu ştim să iubim!

Dragostea nu este ceva ce poate fi definit în cuvinte! Nu are o reţetă anume care să poată fi urmată. Este extrem de complexă, iar mulţi dintre noi simţim că nu reuşim nicicum să o desluşim, să o înţelegem.

Până la urmă, este diferită de la om la om şi probabil că cel mai important este să nu limităm iubirea, să nu-i punem graniţe şi să nu o ghidăm niciodată după experienţele trăite în trecut sau după ceea ce vedem în jur.

sursa: http://www.agentiadepresamondena.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...