Prin harul divin primit de-a lungul anilor de la Dumnezeu, a adus lamuriri despre viata si spiritualitate, afirmand, atat de frumos: “Natura este Academia mea Duhovniceasca”. Intr-adevar, asa cred ca si este: de la natura invatam tot ce avem nevoie sa stim… doar ca Natura nu ne hraneste ego-ul si nu ofera prea multe diplome si acreditari, nu-i asa?
In invataturile si indrumarile sale, Parintele Cleopa spunea:
“Rugaciunea este maica si imparateasa peste toate faptele bune.”
“Atentia este puterea rugaciunii din fata Mantuitorului. Semn al milei lui Dumnezeu sunt lacrimile la rugaciune. Cel ce se roaga des, insasi rugaciunea i se face lui cel mai mare dascal al rugaciunii.Cel ce pe dulceata rugaciunii a aflat, pururea voieste sa fie singur.”
“Cand vei vedea pe cineva ca te uraste sau te nedreptateste, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, incepe sa-l pomenesti la rugaciune.”
Parintele Cleopa atribuie rugaciunii sapte trepte, in functie de nivelul la care credinciosul ajunge prin credinta, smerenie, post si jertfa in fata lui Dumnezeu:
- rugaciunea gurii: “este granita cea mai departata a rugaciunii, insa cresterea ei nu are margini, pentru ca ea ne uneste cu Dumnezeu.”
- rugaciunea inimii: “cand noi zicem o rugaciune cu limba si o intelegem cu mintea si o simtim cu inima, ea devine sferica, rotunda in miscarea sufletului nostru. Este mai desavarsita, iar la ea ajunge unul din zece mii.”; “cand ai suspinat odata cu mintea in inima dupa Isus, atunci ai ars pe toti dracii”; “in rugaciunea lunga, diavolul are unde se baga … in rugaciunea de un gand, cand ai o singura ratiune – numele lui Isus – n-are unde se baga”
- rugaciunea mintii: “e rugaciunea in care inima se uneste cu mintea, scapand de imaginatie si cufundandu-se in iubire si intelegere.”
- rugaciunea de sine miscatoare: “omul oriunde s-ar afla, inima lui se roaga permanent, daca-i in avion, la masa, pe strada , daca doarme, inima lui se roaga neincetat. Daca aceasta rugaciune ajunge sa fie de sine miscatoare toata viata omului este o rugaciune, orice ar lucra sau ar face cu sufletul se roaga neincetat.”
- rugaciunea cea vazatoare: “ inseamna ca oameni inainte vazatori sau cu minte inainte vazatoare de Dumnezeu…se suie cu mintea asa de tare, ca El vede aici unde suntem noi cati demoni sunt si cati ingeri sunt. Vede pe cel ce si-a curatit inima, vede si gandurile ce le gandeste fiecare.”
- rugaciunea in extaz sau in uimire: “prin aceasta in vremea rugaciunii, omul se rapeste cu mintea la cer, fata lui se face ca focul si mainile si degetele lui ca facliile de foc si nu mai este pe pamant cu mintea, ci numai in cer.”
- rugaciunea duhovniceasca – sau vederea duhovniceasca: “ este mai presus de hotarele rugaciunii, omul este rapit in ceruri, mintea omului nu mai lucreaza dupa a sa putere, ci este luata de puterea Duhului Sfant si-i dusa in slavile ceresti si nu mai poate cugeta ce vrea ea. Mintea omului este dusa la descoperiri mari in iad, in cer, unde vrea sa-l duca Duhul Sfant. Si omul acesta este in mari descoperiri si cand vine iar in asezarea lui, nu stie daca a fost in trup sau afara de trup, ca Apostolul Pavel. Este cea mai inalta rugaciune de abia unul din neam in neam se invredniceste de o descoperire ca aceasta”.
Consacrare interioara: rugaciunea, oglinda sufletului
Cei mai multi dintre noi invatam ca este bine sa ne rugam, dar nu ni se arata si cum sa ne rugam. Pentru si mai multi, “rugaciune” este doar un cuvant de dictionar, ca si compasiunea sau iertarea. Multi ajung chiar sa se “roage” ca formalitate, dar o fac chiar cu profesionalism, uitand – sau nestiind – ca este nevoie de mai mult decat atat.
Pentru o buna parte dintre noi, rugaciunea este un mod de a sta de vorba cu Dumnezeu, iar viata este profesorul cel mai bun de la care am invatat – sau suntem pe cale sa invatam – semnificatia rugaciunii si a gandului bun, practicate clipa de clipa si din suflet.
Ca si in meditatie, in timpul rugaciunii nu trebuie sa ne fie frica de gandurile care apar, pentru ca tocmai momentele meditative ne aduc intalnirea cu noi insine si ne descopera pe noi insine, noua, rascolind, prin furtuni de ganduri, in adancurile sufletului nostru. Este un prilej de a ne da seama cat de departe suntem de ceea ce ar trebui sa fim. Gandurile care apar in timpul meditatiilor sau rugaciunilor ne arata cine suntem si ce suntem.
Si totusi, cel ce se roaga este cel care poate integra, intelege si converti aspectele sale contradictorii in aspecte fecunde. Meditatia, rugaciunea nu trebuie intelese ca ”distrugatori” ai elementelor opuse componente ale fiintei umane - rugaciunea si meditatia unifica aceste aspecte, astfel incat viata spirituala – viata, in general – sa capate coerenta, prin faptele bune si prin gandurile bune.
Se spune ca rugaciunea poate fi intinata sau spurcata, poate fi furata, poate fi pierduta si poate fi curata. Rugaciunea curata este treapta cea mai de sus a rugaciunii, este tacerea totala in fata misterului divin.
Rugaciunea devine din ce in ce mai desavarsita pe masura ce gandurile devin din ce in ce mai linistite, pana la lipsa lor totala.
Rugaciunea cu adevarat desavarsita este rugaciunea curata, adica acea stare in care gandurile sunt usor indepartate si tinute la distanta. Se ajunge greu la acest nivel, dar nu este imposibil. Prin efort depus tot in beneficiul nostru, vom dobandi capacitatea de a ne desprinde de lumea ideilor, a conceptelor, a imaginilor, a obiectelor.
Progresul rugaciunii poate fi observat dupa prezenta/absenta urmatoarelor aspecte:
- rugaciunea prin care se cer bunuri – este considerata o rugaciune inferioara
- concentrarea mai mult sau mai putin desavarsita
- starea de liniste a sufletului celui care se roaga, imputinarea cuvintelor si inmultirea lacrimilor
Aceste niveluri ale rugaciunii corespund ce cele trei etape ale evolutiei spirituale: purificarea, iluminarea si unirea cu Divinitatea, cu constiinta Cosmosului.
Rugaciunea cu adevarat desavarsita este rugaciunea curata - cand ajungem la capacitatea de a alunga usor si pentru multa vreme orice ganduri in timp ce ne rugam.
Sa nu uitam ca rugaciunea are rostul ei, dar nu inlocuieste si nu suplineste ceea ce mai avem de facut, ca oameni.
Cati dintre noi se gandesc oare ca rugaciunea este nu numai un mijloc de imbunatatire personala, ci si un mijloc de imbunatatire a societatii in care traim?
In acest mileniu grabit - in care egoul, mintea, au cat mai multe nevoi si pretentii – cat de posibil (mai) este, oare, sa ajungem la acea stare de rugaciune neincetata, la acea stare de samaddhi, in timpul careia starea fara ganduri ne uneste cu Existenta, cu Divinitatea, cu Dumnezeu?
Inchei cu frumoasa urare a Parintelui Cleopa: “Manca-v-ar Raiul!”
Mona Georgescu, psiholog
- articolul poate fi preluat, cu rugamintea sa mentionati sursa -
preluat de http://www.minunemica.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*