vineri, 21 august 2015

Scrisoare sau emoții pe hârtie


Dacă ai văzut că am rămas aici și scriu, atunci înseamnă că am rămas pentru tine, pentru sufletul tău. Scriu pentru ca sufletul tău să aibă posibilitatea de a cunoaște lucruri adevărate, trăite, scrise din durere, dar cu bucurie.

Scriu pentru că într-o lume în care toată lumea are tendința de a fi nervoasă peste măsură și de a te mustra de foarte multe ori fără să îți cunoască sufletul, ai nevoie și de mângâierea unor adevăruri desprinse din cuvinte calde.

Scriu pentru că astăzi când, ușor ușor, restricțiile morale vor fi prezentate lumii drept drepturi umane, normale și iți va fi îngăduit să faci orice, ai nevoie de cineva care să te mustre cu blândețe, să te mângâie 
și să te țină pe calea cea dreaptă.

Scriu pentru că și tu știi că ai nevoie de un loc și un om în care să te regăsești cu totul, un loc unde să vii cu bucurie ori de câte ori ai eșecuri și un om pe care nu îl vezi, nu îl știi, dar îl simți aproape de sufletul tău.

Scriu pentru că trebuie să afli și părerea justă, adevărată, nemituită de nici o patimă și neumbrită de nici un viciu, despre situații prin care ai trecut sau treci prin viață.

Scriu pentru ca sufletul tău să ia aminte cu drag, fără frică, fără reproșuri, fără durere inutilă, la toate lucrurile mai mult sau mai puțin plăcute, dar atât de necesare unui om cu o coloană vertebrală.

Scriu pentru că știu că mai devreme sau mai târziu, adevărul din toate cuvintele va face lumină în sufletul tău și indiferent ce vei crede sau ce vei spune despre mine la un moment dat, tu îmi vei da dreptate.

Scriu pentru că scrierile mele te-au ales din sute de oameni adormiți de rutina unei vieți haotice, pentru a te trezi la bucuria unei vieți trăite în Hristos, cu Doamne Doamne alături.

Vreau să plângi, să râzi, să speri, să crezi, să nădăjduiești, să ierți, să visezi și să fii ca un copil cu inima senină, alături de mine, pe drumul către Dumnezeu.

Cu mult drag, Ochii Caprui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...