luni, 24 august 2015

Să ne bucurăm sufletele cu un gest, cu un cuvânt, cu un gând!

"Deschid cerul din inima mea"

Oricât de matur şi de puternic ar fi un om, el păstrează mereu copilul din el şi are nevoie să se simtă al cuiva, să se simtă protejat, alintat, admirat şi iubit. Tensiunea apare atunci când alergi după ceva, salvarea apare atunci când nu-ţi mai pasă. Suferinţe, tensiuni, angoase, nevroze, sunt „vitaminele” omului contemporan. Aici şi acum este diferit de altundeva, atunci şi acolo. Nu mă mai tem de moarte pentru că ştiu ce este viaţa. Viaţa vine şi ne bate la uşă şi noi nu suntem acasă. Totul are două feţe, rău şi bine şi aceste feţe se schimbă adeseori.

Ne peticim micile răni sângerânde ale sufletului cu fel de fel de plasturi, feşi, bandaje, sterilizate sau nu de viaţă. Aţă chirurgicală cusută fără anestezie pe plăci deschise. Apă oxigenată ce nu mai face faţă la durere. Verdele se iubeşte cu albastrul cerului. Sunt liber, demn şi pot privi pe oricine în ochi fără să-mi fie ruşine. În singurătatea mea nu trebuie să dau explicaţii pentru fiecare gest, pentru fiecare cuvânt, pentru fiecare surâs, pentru fiecare lacrimă, pentru fiecare tăcere, pentru fiecare rană, pentru fiecare iubire, pentru umbre sau lumini, pentru… Dacă îl plâng, nu îmi mai este străin, hotărârea o iau lacrimile mele… Păşesc cu tălpile goale pe iarbă, iar câinele şi pisica ţopăie pe lângă mine. Pîş-pîş, păşeşte şi inima. Mă impresionează gesturile mici, de suflet. Şi astăzi iubesc în mii de feluri, luptă în interior.

Deschid cerul din inima mea. Ochii îmi sunt flori dulci chiar şi atunci când cade rouă. Freamătă în mine pădurile de taină pline. Mă leagănă subţire ca pe o trestie în vânt un dor nebun. De ce mă întreabă tainic inima şi nu îmi răspunde nimeni?! De ce răsare soarele? De ce murmură izvoarele? Nu mai spânzuraţi cu privirea rece oameni timizi care nu au curajul să zboare, încă! Sau nu ştiu cum să o facă. Sau nu sunt lăsaţi. Oamenii sunt tăiaţi în mii de felii de cuvinte… Ucidem suflete şi apoi lăsăm în urma noastră schelete tăcute. Pentru cine, pentru ce atâta suferinţă şi rană?!

Am o mulţime de amintiri uitate sub pat, ruginite pe jumătate de clipe. Am speranţa că mă voi naşte peste timp. Unde se termină visele începe liniştea sau moartea respiră. Urlet de lup. Speranţa vine ultima, vine când vrea ea. Da, speranţa moare ultima! Cu vorba ucizi mai uşor decât cu fapta. Cu fapta ucizi o singură dată, dar cu vorba de o mulţime de ori. „Trebuie” este o obsesie. Nu trebuie nimic în viaţă. Privesc ochii, aceştia sunt goi. Nu e nimeni acasă. Parfumul lipseşte. Când repeţi de prea multe ori o minciună, aceasta îţi devine adevărul tău. Imnuri coborâte din altă lume.

Gânduri de început în care sincer am crezut. Vesel, pozitiv, puternic. Idealuri, ambiţii nobile. La umbra sufletului meu niciodată nu e prea târziu. Zidul e prea înalt şi munţii îmi dau o altă speranţă când chem inima. Seară albastră. Măşti de carnaval. Timpul aşterne nostalgii peste obraz. Anii se aşează stivă ca nişte lemne peste vremi. Pereţii sunt duruţi cu var. Cer uitare şi mi se dă mai aprig foc. Iau ocrotitor un înger cu aripile desfăcute peste capul meu, aşezat în rugăciune. Să nu mă uiţi, să nu mă vezi, să nu mă chemi în întâia şi ultimă clipă! Firul alb de la tâmplă mă cântă că sunt tânăr încă. Mai sunt şi ochii mei care te văd la fel în fiecare zi. Doctorie amară îndulcită cu miere. Multe rele bune îmi sunt date să le trăiesc în drumul meu, dar e atât de simplu. Citesc şi iau de la viaţă doar cât îmi trebuie. Scriu poezii, multe le-am ars, altele le-am pierdut, pe unele nu le mai recunosc. Le citesc cu o intonaţie specială care îmi face sufletul să vibreze într-un fel anume. Şi sunt viu, şi iubesc şi asta e tot ce contează!

Sunt rănit adeseori de mine, de oameni, de priviri, de tăceri, de… Sunt un cer. Ba senin, ba cu nori, ba cu soare dogoritor, ba cu ploi reci sau calde de vară, ba cu zăpezi şi troiene mari. Sunt o poveste lungă. Trist şi vesel, credul şi suspicios, copil şi bătrân, ziuă şi noapte… Respect, îndrum, ambiţionez, dau aripi, răsfăţ, iubesc. Doamne îmi transformă zilnic braţele sufletului ca să găsească orice om alinare. Cuminte, m-am întors adeseori din colţurile străzii doar ca să mai ofer o privire, un zâmbet, o tăcere, un… Mă reazem de zidul inimii mele şi privesc cerul înstelat. A mai căzut încă o stea, ducând cu ea o altă poveste de iubire. Nu mai promit, doar cred, încerc, vreau! Sunt parte din decorul acestei vieţi, univers care nu-şi mai ia rămas bun.

Mă leagă marea, val cu val, cu zâmbetul cerului. Dorul e tot mai sfânt. Stelele cred în jurământ şi nu îşi părăsesc cerul. Doar unele grăbite aleargă să sărute pământul altui cer… Nu ştiu în viaţă ce o să urmeze, dar îmi doresc să am alături bucuria gândului rostuit cu dragoste de copil. În calendarul inimii mele încă mai am zile însemnate cu roşu şi negru. Infinit. Dulci fiori. Aştept dimineaţa vieţii mele, căci mi-e dragă ziua până la lacrimi. Şi o iubesc mereu ca întâia oară. Pentru iubire trebuie să munceşti în fiecare zi ca lucrurile să meargă. Iubirea se creşte, se întreţine, fără grabă, fără promisiuni şi legăminte. Serenadă. Muzica uneşte oamenii şi îi face mai buni. Arhitectura frazelor, matematica proporţiilor. O frunză îmi bate la geam, scrisoare ta în toamna mea… Iubirea stă întotdeauna în picioare. Va veni ceasul când vom fi Unul. Să ierţi şi să fii milostiv sunt căldura sufletească. Îţi pecetluiesc inima cu iubire, multă iubire! Nu sunt doar fizic, sunt şi cu sufletul. Momente potrivite, persoane potrivite. Orizonturi noi şi vise frumoase.

Durerile corpului sunt strigătele sufletului… Ascultă-ţi sufletul! Şterge-i lacrima când plânge şi întinde-i zâmbetul când râde!… Eu am cerul. Tu eşti cerul. Lecţii de viaţă, amintiri preţioase. Învăţăm să primim, învăţăm să dăruim. Învăţăm să câştigăm, învăţăm să pierdem. Toată viaţa e o şcoală şi la urmă tot neînvăţaţi murim…

Nu-mi ajung zilele să-I mulţumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez şi Îi mulţumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ţie Doamne! Îţi mulţumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viaţă, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineaţă, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăinţă, pentru oamenii pe care ni-i scoţi pe Cale, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim!

Nu avem nevoie de anumite zile ca să fie sărbătoare, că să fim mai buni, mai frumoşi, mai calzi, mai iertători, mai iubitori, mai… Toate zilele noastre pot deveni o sărbătoare nesfârşită. Conştiinţa curată e cea mai bună sărbătoare. Unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Atunci când judecăm oamenii nu îi mai iubim şi murim sufleteşte. Cu vorba ucizi mai uşor decât cu fapta. Cu fapta ucizi o dată, cu vorba de mai multe ori…

Să ne bucurăm sufletele cu un gest, cu un cuvânt, cu un gând!

Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Ed. PIM, Iași 2014, p. 78-83

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...