marți, 5 august 2014

Când comoara din interior vrea sa iasă la suprafață…


Încep prin a vă întreba dacă nu cumva aţi avut vreodată certitudinea că ştiţi cine sunteţi încât nu aţi simţit nevoia să exprimaţi acest adevăr şi în exteriorul vostru.

Faptul că voi ştiaţi era de ajuns, iar restul nu mai conta. La urma urmei, nu avem nimic de explicat nimănui…

Cu toate acestea, chiar dacă mai rezonez uneori cu cele exprimate mai sus, mă întreb în acelaşi timp dacă nu cumva rolul fiecărei comori este acela de a fi descoperită. Nu putem preţui ceea ce nu cunoaştem.

Astfel, sub întrebarea mea se ascunde un frumos îndemn de a ne descoperi fiinţa, de a deschide lacătul care ascunde frumuseţea comorii noastre, de a ne dezgoli de temerile care ne împiedică să ne “afişăm” aşa cum suntem şi aşa cum ne ştim.


Cu siguranţă acel ceva din interior va rămâne în continuare nepreţuit. Însă de această dată strălucirea lui este şi mai puternică. Deoarece îl oferim şi celorlalţi.

Iar în momentul în care un dar ascuns îşi dă voie să iasă la suprafaţă, binecuvântările încep să apară. O dată cu aceastea, se instalează un sentiment de pace şi vindecare.

Exact, de vindecare.

Te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva acel ceva pe care îl ţii ascuns înăuntrul tău nu este altceva decât alifia care poate atenua durerea celui de lângă tine?

Te-ai întrebat dacă nu cumva vorbele frumoase pe care le ţii ascunse nu reprezintă altceva decât balsamul de care are nevoie cineva drag?

Şi te-ai întrebat dacă nu cumva darul acela pe care ştii că îl ai, dar nu ştii cum să-l exprimi sau să-l oferi în afara ta poate mângâia mii de suflete?

Poate că aşa sunt, de fapt, toate comorile piraţilor…

Vor să fie aruncate, înghesuite într-un loc întunecat, prăfuite şi nebăgate în seamă până în momentul în care cineva îşi aminteşte de existenţa lor. În acel moment, cu adevărat, se face lumină.

Vă scriu acest articol pentru a vă îndemna să deschideţi din când în când comoara din interiorul vostru.

Indiferent de greutatea, mărimea sau forma sa sufletească, ştim cu toţii că nu va ieşi degeaba la suprafaţă.

Şi vă mai scriu acest articol pentru că de multe ori am considerat că acea bogăţie pe care o păstrez înăuntrul meu este mai mare decât mine şi nu-i pot face faţă. Iar când spun acestea, nu o fac cu mândrie, ci cu o recunoştinţă infinită.

Poate că noi toţi simţim că purtăm înăuntrul nostru ceva ce nu putem controla: ceva nedefinit şi neşlefuit, dar care are atâta nevoie să iasă afară şi să se exprime.

Să lăsăm deci, această comoară să se împrăştie peste ceilalţi. Să-i dăm voie să ne vindece rănile şi să ne lumineze chipurile.

Şi chiar dacă este adânc îngropată sub cele mai dense straturi de protecţie sau frică, să ne amintim că este acolo şi că este dreptul oricărei comori să vadă lumina…

În speranţa că fiecare îşi va găsi comoara ascunsă...

de Andreea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...