Oamenii care îmi plac

 

Îmi plac oamenii nebuni, dar buni. Îmi plac cei care nu-şi strâng duritatea şi tăria negativă la piept, ca pe-o comoară preţioasă, ba poate chiar ca semn de mândrie. Îmi plac oamenii cu putere de-nţelegere, care pot pătrunde-n universul celuilalt şi nicidecum cei care nu pot ieşi din pielea şi orgoliul lor nici măcar preţ de-o secundă, sculptându-şi astfel un caracter cu zeci de cioturi ascuţite ce le străpung carapacea, adevărate suliţe cu care-şi rănesc, de cele mai multe ori din plăcere, semenii. Îmi plac oamenii al căror suflet vibrează şi se poate înmuia atunci când e cazul, putând primi şi dărui astfel, îmi plac cei a căror conştiinţă este trează, care ştiu a-şi repara greşelile, îmi plac oamenii pe care-i pot păstra cu drag în suflet şi care ştiu să lase-n urma lor, în loc de scrum, lumină.

Cei strict realişti nu m-ating şi nu m-atrag nici cât negru sub unghie. De asemenea, toată viaţa fugit-am de oamenii de afaceri, părându-mi-se goi, alegând boemia, sclipirea şi nebunia artiştilor. Ocolesc nuanţele de gri, nu mă mişcă oamenii gri, fără pic de clocot şi culoare. Sunt tolerantă, până la un punct, în faţa viziunilor înguste din punctu-mi de vedere, dar nu le pot îmbrăţişa, îi compătimesc pe cei a căror încredere-n ei înşişi provine dintr-un oarecare titlu sau dintr-o oarecare funcţie, preferând să simt omul. Nu m-atrag, la un anumit nivel, oamenii care nu citesc, chiar dacă pot fi binevoitoare cu ei, dar nu şi permisivă, nu m-atrag nici cei care-mi flutură pe sub nas doar citate, în lipsa unei gândiri personale.

Îmi plac oamenii care ştiu să vadă dincolo de ceea ce se vede, îmi plac oamenii care ştiu că imaginaţia poate avea corespondenţă-n realitate, îmi plac visătorii care tânjesc, aşa, ca-ntr-o difuză amintire, spre alte lumi care aici ar părea ireale, îmi plac oamenii care pot râde lesne de ei înşişi, care nu-s scorţoşi şi apretaţi, îmi plac căutătorii şi nu cei care acceptă oareşce adevăruri în virtutea unor tradiţii sau a unor cunoştinţe acumulate, îmi plac oamenii care-şi pun întrebări, îmi plac oamenii sensibili, atinşi de frumuseţea celor înconjurătoare, îmi plac artiştii, dar admir acurateţea, acribia unei minţi sclipitoare, îmi place nebunia îngemănată genialităţii, îmi plac oamenii care sfidează aplatizarea, care sfidează tiparele, îmi plac sufletele poetice, îmi plac oamenii care nu-s furaţi de cele cotidiene şi care pot percepe noima lucrurilor sau măcar încearcă aceasta, îmi plac oamenii care tind spre cele profunde, spre esenţă, fără a uita însă de jocul curat al vieţii.

de Ioana Steluța Manea