joi, 10 decembrie 2015

Viața ca o luptă

 
Foarte mulţi oameni percep viaţa ca o luptă, se înarmează şi pornesc la atac, sau capitulează resemnaţi renunţând la puterea lor interioară. Dar cu cine se luptă ei, de fapt? Şi atunci când renunţă, în faţa cui se declară înfrânţi?

„- Am obosit. Am obosit să lupt cu mine, cu ceilalţi, cu viaţa şi să nu fiu fericit/a niciodată.

- De ce simţi că lupţi?

- Pentru că trebuie să fac lucruri care nu-mi plac ca să-mi asigur un trai decent, pentru că sunt într-o relaţie care nu-mi face bine însă mi-e teamă de singurătate, pentru că nu vreau să-mi dezamăgesc părinţii, pentru că mă uit în jur şi văd că nici altora nu le este bine - deci ce sens are să mă străduiesc eu să schimb ceva la viaţa mea, pentru că nu-mi place de mine, de felul în care arăt... nimic nu-i bine.”

Întâlnesc frecvent astfel de discursuri la persoanele cu care interacţionez. Au un job care nu le place, stau într-o relaţie pustiită, ascultă de "gura lumii", se uită în jur şi văd că şi ceilalţi fac la fel, trăiesc în conflicte interioare care duc la depresie şi anxietate, îşi distrug sănătatea şi corpul pentru că pur şi simplu nu le mai pasă.

Şi da, îi cred că lupta asta este extenuantă şi inutilă. Nu au nici voinţă, nici motivaţia ca să schimbe ceva, însă nu conştientizează că, de fapt, toată energia lor o investesc greşit, încercând să înoate împotriva curentului.

Trăiesc într-o suferinţă pe care şi-o prelungesc inutil.

Utilitatea suferinţei este că ne determină să ne trezim şi să conştientizăm că ceea ce trăim nu este ok pentru noi. Suferinţa este, aşadar, un semnal de alarmă că ceva nu este ok în viaţa noastră şi că trebuie să schimbăm acel ceva.

Dacă nu luăm decizia să schimbăm acel ceva nu avem cum să ne simţim mai bine. În primul rând, pentru a identifica ceea ce trebuie schimbat, trebuie să renunţăm la auto-iluzionări, scuze şi justificări şi să ne confruntăm cu realitatea aşa cum este ea, adică să ieşim din negare. Să acceptăm că într-adevăr ceea ce trăim nu ne face bine şi să nu mai găsim justificări şi motive pentru care „nu putem” face schimbarea.

Ce ne mai poate împiedica să acţionăm? Credinţele noastre limitative, frica şi lipsa de informaţii.

Atunci când există un pericol real care să ne ameninţe viaţa, frica este justificată şi este o emoţie funcţională. Însă majoritatea fricilor noastre sunt iraţionale şi disfuncţionale. Fiind iraţionale, pot fi demontate prin confruntarea lor raţională.

Ne este frică să ieşim dintr-o relaţie toxică pentru că ne-am obişnuit să trăim în acest fel, deoarece credem că nu am avea resursele necesare să ne descurcăm pe cont propriu, pentru că nu am experimentat decât foarte puţin solitudinea şi ne sperie acest lucru, pentru că suntem ataşaţi de investiţia noastră şi încă sperăm să ne-o recuperăm, pentru că avem copii, pentru că avem rate la bancă, pentru că ne mulţumim cu puţin având credinţă că oricum nu merităm mai mult, pentru că „toţi bărbaţii sunt la fel” şi „toate femeile sunt la fel”.

Ne limităm singuri prin credinţele noastre, atunci când ne spunem „Eu nu pot să fac asta”, „Nu-i de mine asta”, „Nu am cum să reuşesc tocmai eu”, „Nu pot să fac ce îmi doresc pentru că s-ar supăra mama/tata/prietenul/copilul” etc.

Ne simţim vinovaţi deoarece ne devalorizăm în permanenţă prin dialogul nostru interior, pentru că ne asumăm responsabilităţi care nu ne aparţin.

Încercăm să îi salvăm pe celalalti de ei înşişi, susţinând că noi ştim mai bine ce este bine pentru ei (ceea ce facem, de fapt, este că încercăm să îi determinăm să ne corespundă aşteptărilor şi proiecţiilor noastre) şi ne străduim să îi aducem pe drumul cel bun (pentru noi). Prin aceasta, nu facem altceva decât să ne salvăm în mod simbolic pe noi înşine, pe mama, pe tatăl nostru sau pe oricare altă persoană sau relaţie semnificativă din viaţa noastră. Încercăm să ne vindecăm rănile trecutului pretinzând de la celălalt să se poarte cu noi aşa cum nu s-a purtat acel cineva, aşteptând ca el să ne ofere ceea ce acel altcineva nu ne-a oferit, fără să ţinem cont de faptul că El sau Ea este o cu totul altă persoană, cu alte nevoi, dorinţe, cu altă structură psihică şi de personalitate şi că nu este resposabilitatea lui sau ei să facă asta. Putem foarte uşor intra în relaţii pansament...care, de cele mai multe ori, ne vor cauza alte decepţii. Oare aceasta să fie calea?

Suferim pentru că le permitem altora să se poarte cu lipsă de respect faţă de noi. Devenim furioşi în primul rând pe noi pentru că ne gândim că nu suntem suficient de ok sau puternici pentru a pune punct. Ne este frică de ce ar presupune asta şi de ce s-ar putea întâmpla după. Ne alimentăm neputinţa prin fricile noastre. Ne-am repetat atâta timp că nu suntem ok încât am ajuns să credem asta, am ajuns să ne simţim slabi. Ne-am creat propriile noastre închisori invizibile în care depindem de alţii.

Suferim pentru că facem compromisul de a oferi din ce nu avem, în speranţa că în cel mai scurt timp ne vom recupera investiţia, iar când acest lucru nu se întâmplă....devenim furioşi pe celălalt şi ne simţim nedreptăţi.

Suferim pentru că facem în fiecare zi aceleaşi lucruri pe care am ajuns să nu le mai suportăm, care ne cauzează stres şi suferinţă, frustrare şi nelinişte.

Suferinţa prelungită duce la depresie şi la alte tulburări emoţionale, fizice sau psihice şi ne vom simţi din ce în ce mai neputincioşi.

Ceea ce ne menţine suferinţa este neacceptarea, împotrivirea, auto-amăgirea, acţionarea împotriva voinţei noastre, sentimentele de vinovăţie, trăirea în compromisuri şi sacrificii, credinţa că suntem nişte victime, renunţarea la puterea noastră personală.

Dar nu trebuie să fie aşa. Tot ce ai de făcut este să iei decizia că nu mai vrei să-ţi cheltuieşti energia nicio secundă în ceva ce nu-ţi place, ci să o investeşti în a-ţi crea o nouă viaţă.

Nu-ţi place jobul tău? Schimbă-l. Da, chiar dacă ai rate la bancă şi oameni care depind de tine.

Nu-ţi place meseria ta? Caută-ţi vocaţia şi câştigă bani din ea. Da, cu siguranţă ai şi tu una.

Nu te simţi bine în relaţia ta? Desparte-te şi da-ţi o nouă şansă. Da, se poate să întâlneşti o persoană perfect compatibilă cu tine.

Nu-ţi place ce-ţi spun cei din jurul tău? Nu-i mai asculta. Da, chiar dacă sunt părinţii tăi. Caută modele de viaţă şi inspiră-te din felul în care ei gândesc şi trăiesc.

Nu-ţi place corpul tău? Ai mai multă grijă de el - hrăneşte-te sănătos şi fă sport.

Da, ştiu. Acum vei spune "uşor de spus, greu de făcut". Aşa este. Nu este simplu să-ţi schimbi viaţa peste noapte, însă pas cu pas poţi să ajungi acolo unde îţi doreşti. Însă dacă alegi să fii doar o victimă care se baricadează în spatele acestei credinţe nu vei face nimic. Iar anii vor trece şi ţie îţi va fi din ce în ce mai rău. Nu te ajută doar să te rogi dacă nu acţionezi, nu te ajută să pupi moaşte, dacă tu nu faci nimic.

Este viaţa ta, cum de nu eşti conştient de asta?

Uită-te mai bine în jurul tău şi observă că alţii au reuşit. Şi nu doar pentru că "au avut noroc", ci pentru că au muncit, nu s-au mulţumit cu puţin şi nu au acceptat compromisurile.

Luptă pentru fericirea şi viaţa ta, nu împotriva lor.

Puterea este în mâinile tale. Cum alegi să o foloseşti?

de Dr. Ursula Sandner
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...