luni, 18 martie 2013

Învinge tristeţea, alege să-ţi întăreşti credinţa, nu-ţi mai hrăni frica, scapă de convingerile false

 
Dacă am şti că suntem binecuvântate prin simplul fapt că respirăm şi că putem iubi, că putem dărui, nu am mai spune că suntem singure, că suntem neajutorate.

Momentele neplăcute tot timpul or să agite spiritele, sunt cel mai adesea sesizate şi le dăm mai multă importanţă decât lucrurilor bune din viaţa noastră şi oamenilor minunaţi care ne apar în cale.

Încearcă să faci o listă cu lucrurile bune din viaţa ta; câteodată nici măcar nu o să ştii la ce te gândeşti, or să ţi se pară atât de insignifiante şi invizibile, şi asta doar pentru că ţi-e mai uşor să spui : “sunt nefericită, singură şi deprimată; uite câte lucruri rele mi se întâmplă, uite cât de mult mă fac oamenii să sufăr, cât de puţin le pasă;“

Ne luăm responsabilitatea de a ne lupta cu viaţa, de a porni un război cu noi înşine şi cu ceilalţi, ajungând să devenim victime ale propriei noastre imaginaţii şi ajungând să ne supunem problemelor şi dezamăgirilor, în loc să ne bucurăm de frumuseţea vieţii, de pace şi de libertatea de a fi şi de a lua decizii.

Pentru că în cele din urmă, când în sfârşit credem că am găsit o soluţie, să devenim nişte problem solvers – avem impresia că viaţa noastră se rezumă la a ţine în frâu problemele, la a le rezolva, probleme, probleme, probleme; şi ne facem probleme pentru problemele noastre şi câteodată şi pentru problemele altora.

Dacă vezi totul în jurul tău raportandu-te la micile probleme şi neînţelegeri pe care le ai din când în când, toată viaţa ta o să se transforme într-o mare problemă fantomă, şi tot timpul o să trăieşti cu impresia că există o problemă şi tot timpul o să fi tristă şi nefericită din cauza acesteia.

Cu toţii avem şi momente bune şi momente rele, este firesc, trebuie să ne obişnuim că viaţa ne şi supune unor încercări.

NU mai fi îngrijorată, cu cât o să fii mai îngrijorată, cu atât o să atragi exact ce gândeşti, adică probleme şi motive că să fii într-adevăr îngrijorată. Îngrijorarea = frica că lucrurile nu vor ieşi aşa cum doreşti tu, că eforturile tale vor fi în zadar, că sigur e o pierdere de timp;

Gândindu-te la toate aceste lucruri, nu faci decât să te secătuieşti.

•Gândeşte-te la probleme ca la nişte provocări ce te ajută să devii mai bună, să înveţi ceva nou, să afli mai multe despre tine, fiind pusă în diverse situaţii neaşteptate.

•Schimbă-ţi modul de a gândi. Sunt atâtea lucruri frumoase pe care încă nu le-ai descoperit. Trebuie doar să te gândeşti că viaţa te va surprinde şi cu altceva, nu doar cu probleme.

PENTRU CĂ TU EŞTI CAPABILĂ DE LUCRURI EXTRAORDINARE ŞI TU EŞTI CEA CARE VA PRIMI IUBIREA, ÎNŢELEGEREA ŞI PACEA INTERIOARĂ ODATĂ CE VEI CONŞTIENTIZA CĂ EXTRAORDINARUL ESTE DEJA ÎN TINE.

de Tania Tița
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...