duminică, 24 martie 2013

Facă-se Voia Ta!

Concluzie: de fiecare dată când suntem credincioşi adevărului nostru, de fiecare dată când ne ascultăm nevoile şi le comunicăm cu iubire, de fiecare dată când ne suntem credincioşi nouă înşine şi facem şi spunem EXACT ceea ce simţim, totul curge.

CURGE.Cu fiecare respiraţie a Lui Dumnezeu, a Universului, a Vieţii.Curge.

Şi fiecare se află în spaţiul lui propriu.

Eu în al meu. El în al lui. Fiecare în spaţiul său propriu. Fiecare în locul lui de la Dumnezeu.

Şi ne putem întâlni cu toţii la mijloc, simţind iubire şi respirând iubire, dăruind iubire şi primind iubire, creând fericire şi frumos şi bun.

Pentru că aşa nu există frustrări, nu există trădări, nu există minciună, există doar EU SUNT ASTA şi mă accept şi mă iubesc în totalitate aşa cum sunt şi îmi urmez drumul şi chemarea şi calea mea de la Dumnezeu dată.

Şi de fiecare dată când ne trădăm pe noi înşine ca să îi facem altuia pe plac, de fiecare dată când totul din NOI ne spune una, şi noi facem alta – de frică, de ruşine, din dorinţa de a fi acceptaţi, de groază că ne judecă societatea, mama, tata, Dumnezeu, tata mare, de groază şi mai mare că nu o să ne mai iubească nimeni, de teamă că o să se supere el sau ea sau cineva sau oricine – de fiecare dată când suntem mai puţin decât adevărul nostru şi de fiecare dată când nu ne iubim şi nu ne respectăm pe noi înşine… de fiecare dată ordinea Universului se strică şi totul se împiedică şi mai devreme sau mai târziu totul devine minciună şi se depărtează de iubire şi de adevăr şi de integritate.

Şi ne punem piedică nouă şi celor de lângă noi, pentru că totul e legat şi totul funcţionează împreună şi pentru că o bătaie de aripă de fluture în colţul ăsta de lume chiar creează o furtună în celălalt colţ şi pentru că fiecare din noi e o cărămidă cu locul ei în imensa construcţie a Universului şi de fiecare dată când nu ne ascultăm şi ne trădăm se cheamă că nu ne facem treaba. Că ne băgăm noi în seamă aiurea.

Şi totul ar fi mereu atât de simplu dacă am FI ceea ce SUNTEM, mereu, mereu, fără ezitare, fără abatere, fără teamă, frumoşi şi plini de credinţă şi încrezători în Tot Ceea Ce Este.

A fi credincioşi şi a ne urma fiecare adevărul său este cea mai mare dovadă de iubire şi de respect faţă de noi înşine şi faţă de cei cu care dăm nas în nas în fiecare zi.

Facă-se voia Ta, şi nu a mea. Ăsta e Adevărul meu de la o vreme încoace. Facă-se voia Ta, şi nu a mea.

Inspiraţie. Intuiţie. Creativitate. Iubire. Lumină!

Facă-se voia Ta. Te iubesc. Îţi mulţumesc.

de Laura Câmpean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...