Să ne facem bine înţeleşi : iubirea nu înseamnă doar fericirea aia haotică şi "fluturi în stomac" .
Ea mai aduce din când în când şi tristeţe şi lacrimi, nesiguranţă, şi da, multe, atât de multe întrebări !!
Dar nu înseamnă că se duce, că dispare ca fumul.
Odată născută, foarte greu este să o mai renegi . Asta e viaţa ...
Ce e însă foarte important în iubire, este să rămână mereu, Sinceritatea . În toate formele ei . Cu toate riscurile pe care le implică. Fără sinceritate, nu mai avem dreptul să susţinem că iubim. Nu avem dreptul să iubim , minţind. Nu putem respecta, minţind. Nu există viitor fără corectitudine .
Se poate întâmpla ca unele lucruri cărora noi nu le dăm importanţă, în ochii celui iubit să se reflecte ca fiind o greşeală din partea noastră . Situaţii frecvente de altfel , pentru că noi suntem fiinţe cu personalitate diferită, gândire distinctă, caractere formate independent de ceilalţi, percepţii personalizate .
Însă consider că, atâta timp cât există sinceritate şi deschidere din partea amândurora către comunicare şi puterea de a privi şi prin ochii celuilalt, multe dintre problemele care de fapt, există doar în aparenţă, pot fi rezolvate. Asta ţine de maturitate şi flexibilitate .
Eu personal, consider că nu există " conflicte " ireconciliabile. Ci doar refuz .
De asemenea, sunt situaţii în care unul dintre cei doi poate comite o greşeală . ( NU mă refer la infidelităţi, care sunt de neiertat !!! ) Este necesar ca, pentru a păstra armonia de cuplu, să găsim în noi puterea de a o recunoaşte nu doar faţă de noi înşine ci şi faţă de partener . O altă formă a respectului . În egală măsură sunt de părere că partenerul nu este îndreptăţit însă, să reproşeze ulterior, iar şi iar, această greşeală. Odată încheiată, discuţia nu trebuie reluată ca picătura chinezească . Altfel, inevitabil, va conduce către erodarea relaţiei .
O relaţie este greu de menţinut şi dezvoltat, în timp. Dacă la început totul pare uşor, prin faptul că ambii au acei mii de fluturaşi în stomac şi văd totul în roz, ea este extrem de complicată prin diversele situaţii care se ivesc. Împrejurări care pun la încercare cuplul, pun la încercare trăinicia sentimentelor şi, mai ales, dorinţa de a fi împreună pe termen lung . Trebuie să se înveţe unul pe altul, trebuie să se iubească nu doar cu acele minunate calităţi care i-au încântat ci, în primul rând, să îşi accepte, unul altuia, imperfecţiunile. Apoi să ştie cum să înveţe unul de la celălalt. Pentru că, într-o relaţie, întotdeauna există lecţii şi ambii trebuie să ştie cum să înveţe de la partener .
Se poate întâmpla ca partenerul să ne arate că principiile sau obiceiurile noastre nu erau chiar aşa 'sănătoase' pe cât le considerăm noi. Nu este o ruşine şi nici nu ne umilim în faţa lui, dacă învăţăm de la el cum să le schimbăm în aşa fel încât să coincidă cu interesele comune şi, în acelaşi timp, să nu ne îngrădească pe noi înşine, ca persoană.
Nu susţin schimbări de esenţă ci cred că oricine poate să aibă lecţii învăţate corect pentru o anumită etapă a vieţii sale, însă incorecte pentru o altă etapă viitoare din viaţă. Şi atunci se impune a fi schimbate, sau măcar puse în concordanţă cu "noul ", cu prezentul .
E corect să le avem în vedere, până la urmă înţelepciunea noastră din istoria personală ne-o construim, însă este greşit să formăm etaloane prin care să privim, apoi, toată viaţa .
Eu cam aşa văd o relaţie, în câteva cuvinte ... O relaţie, cu istoria mea dusă, ca pe un geamantan, în mână, peste tot .
Ca să ajung să gândesc în acest fel, am căscat bine ochii nu numai la mine ci şi la tot ce a fost în jurul meu, de-a lungul anilor .
Poate greşesc .. ? ... :) ...
de HElena ...(facebook)
Ea mai aduce din când în când şi tristeţe şi lacrimi, nesiguranţă, şi da, multe, atât de multe întrebări !!
Dar nu înseamnă că se duce, că dispare ca fumul.
Odată născută, foarte greu este să o mai renegi . Asta e viaţa ...
Ce e însă foarte important în iubire, este să rămână mereu, Sinceritatea . În toate formele ei . Cu toate riscurile pe care le implică. Fără sinceritate, nu mai avem dreptul să susţinem că iubim. Nu avem dreptul să iubim , minţind. Nu putem respecta, minţind. Nu există viitor fără corectitudine .
Se poate întâmpla ca unele lucruri cărora noi nu le dăm importanţă, în ochii celui iubit să se reflecte ca fiind o greşeală din partea noastră . Situaţii frecvente de altfel , pentru că noi suntem fiinţe cu personalitate diferită, gândire distinctă, caractere formate independent de ceilalţi, percepţii personalizate .
Însă consider că, atâta timp cât există sinceritate şi deschidere din partea amândurora către comunicare şi puterea de a privi şi prin ochii celuilalt, multe dintre problemele care de fapt, există doar în aparenţă, pot fi rezolvate. Asta ţine de maturitate şi flexibilitate .
Eu personal, consider că nu există " conflicte " ireconciliabile. Ci doar refuz .
De asemenea, sunt situaţii în care unul dintre cei doi poate comite o greşeală . ( NU mă refer la infidelităţi, care sunt de neiertat !!! ) Este necesar ca, pentru a păstra armonia de cuplu, să găsim în noi puterea de a o recunoaşte nu doar faţă de noi înşine ci şi faţă de partener . O altă formă a respectului . În egală măsură sunt de părere că partenerul nu este îndreptăţit însă, să reproşeze ulterior, iar şi iar, această greşeală. Odată încheiată, discuţia nu trebuie reluată ca picătura chinezească . Altfel, inevitabil, va conduce către erodarea relaţiei .
O relaţie este greu de menţinut şi dezvoltat, în timp. Dacă la început totul pare uşor, prin faptul că ambii au acei mii de fluturaşi în stomac şi văd totul în roz, ea este extrem de complicată prin diversele situaţii care se ivesc. Împrejurări care pun la încercare cuplul, pun la încercare trăinicia sentimentelor şi, mai ales, dorinţa de a fi împreună pe termen lung . Trebuie să se înveţe unul pe altul, trebuie să se iubească nu doar cu acele minunate calităţi care i-au încântat ci, în primul rând, să îşi accepte, unul altuia, imperfecţiunile. Apoi să ştie cum să înveţe unul de la celălalt. Pentru că, într-o relaţie, întotdeauna există lecţii şi ambii trebuie să ştie cum să înveţe de la partener .
Se poate întâmpla ca partenerul să ne arate că principiile sau obiceiurile noastre nu erau chiar aşa 'sănătoase' pe cât le considerăm noi. Nu este o ruşine şi nici nu ne umilim în faţa lui, dacă învăţăm de la el cum să le schimbăm în aşa fel încât să coincidă cu interesele comune şi, în acelaşi timp, să nu ne îngrădească pe noi înşine, ca persoană.
Nu susţin schimbări de esenţă ci cred că oricine poate să aibă lecţii învăţate corect pentru o anumită etapă a vieţii sale, însă incorecte pentru o altă etapă viitoare din viaţă. Şi atunci se impune a fi schimbate, sau măcar puse în concordanţă cu "noul ", cu prezentul .
E corect să le avem în vedere, până la urmă înţelepciunea noastră din istoria personală ne-o construim, însă este greşit să formăm etaloane prin care să privim, apoi, toată viaţa .
Eu cam aşa văd o relaţie, în câteva cuvinte ... O relaţie, cu istoria mea dusă, ca pe un geamantan, în mână, peste tot .
Ca să ajung să gândesc în acest fel, am căscat bine ochii nu numai la mine ci şi la tot ce a fost în jurul meu, de-a lungul anilor .
Poate greşesc .. ? ... :) ...
de HElena ...(facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*