luni, 29 ianuarie 2018

Tu cât de mult te autoiluzionezi sperând în schimbarea oamenilor care te-au rănit?

 
Schimbarea pe care ți-o promite un om atunci când simte că te pierde provine din teamă sau disperare și nu este autentică. Promisiunile pe care le auzi, al căror scop este să te întoarcă din drum, nu vor fi susținute decât până când acea persoană va simți că pericolul de a va despărți a trecut.

Apoi, încet dar sigur, relaționarea dintre voi va reveni la ceea ce a fost înainte, la realitatea cu care v-ați obișnuit. Și, cu cât mai mult timp ați petrecut într-o relaționare disfuncțională, cu atât mai sigur este că veți reveni acolo. Mai mult, odată ce un om a văzut că poate să te întoarcă din drum, îți va cunoaște această slăbiciune și va miza pe ea și în viitor. Faptul că a reușit să te facă să te răzgândești îl va face să se simtă sigur pe sine, va ști că te poate manipula și șantaja emoțional, deci te poate controla.

Lacrimile, victimizarea, rugămințile, promisiunile că "mă voi schimba", afirmații de genul "fac orice, doar mai dă-mi o șansă", "acum știu unde am greșit, nu mai fac" sunt, în 99% din cazuri, izvorte din frica de a nu pierde niște avantaje. Oamenii spun și fac orice până se văd din nou "cu sacii în căruță", iar apoi alunecă înapoi în felul lor obișnuit de a fi. Mai ales dacă istoria se tot repetă și ai dat deja "n" șanse.

Oamenii nu se schimbă la presiunea altora, ci doar atunci când conștientizează ei înșiși că au o problemă și își doresc, cu determinare și hotărâre, să lucreze la acea problemă. Însă, dacă observă că merge și așa, că sunt iertați și înțeleși de nenumărate ori, nu au nicio motivație să schimbe ceva. De ce să depună acest efort? Din contră, acceptarea și iertarea care le-au fost oferite le întăresc ideea că pot să rămână la fel în continuare. Eventual, singura schimbare pe care o vor face va fi de a-și îmbunătăți tacticile și strategiile de manipulare și șantaj emoțional.

Sigur, orice om mai greșește. Poate din inconștiență, poate pentru că vrea să testeze limitele și granițele altora. Însă, dacă după prima situație de acest gen nu se produce o schimbare și recidivează, poți să fii sigur că acele comportamente se vor ține lanț, ba chiar se vor înrăutăți. A văzut că-i merge, îți știe slăbiciunile, simte că te poate controla pe tine și situația, așa că este o iluzie din partea ta să mai aștepți vreo schimbare.

Tu cât de mult te autoiluzionezi sperând în schimbarea oamenilor care te-au rănit?

de dr. Ursula Sandner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...