Știm când și ce să facem cu atât de multe lucruri din viața noastră – când să purtăm pantofii din cutia albastră, unde trebuie să ajungem la ora 16:00, pe cine avem de sunat înainte, ce urmează să cumpărăm, cum să ne îmbrăcăm diseară, și ce să ne punem în bagajul pe care îl luăm cu noi în vacanță. Și lista continuă cu multe alte lucruri pe care credem că le cunoaștem cu certitudine în viața noastră.
Însă dacă persoana spre care ne poartă pantofii din cutia albastră nu ar mai fi acolo? Dacă la ora 16:00 am ajunge într-un loc gol? Dacă nu am mai auzi ”alo, da”? Dacă nu am mai avea pentru cine să cumpărăm? Dacă planurile pentru diseară s-ar suspenda definitiv? Dacă în bagajul pentru vacanță ar rămâne un singur gând – ce s-a întâmplat cu viața în tot timpul acesta în care am gândit, ne-am grăbit, și ce-am trăit?
Viața. O trăim sau ne lăsăm trăți de ea, cu iluzia că avem timp. Cât de des nu ne spunem că putem să sunăm și mâine prietenul cu care nu am mai vorbit de multă vreme, că săptămâna viitoare poate reușim să mai stam puțin de vorbă cu bunicii sau cu părinții? De parcă mâine sau săptămâna viitoare e undeva la noi în dulap și așteaptă precum perechea de pantofi să fie scoase la purtat.
Nu. Nu avem această certitudine. Numai prezentul poate fi purtat – iar pentru asta ai nevoie să nu te lași purtat la timpul trecut, ori viitor. Pentru că în trecut nu poți fi decât prins, iar în viitor doar pretins. Singurul timp viu este prezentul. Iar altădată, poate însemna.. niciodată.
De ne-am aminti mai des asta, n-ar mai rămâne atâtea promisiuni uitate, vorbe prea la întâmplare aruncate, și am deveni conștienți de cât de responsabili suntem fiecare în parte, de ce așezăm unii în viețile altora.
Noi nu vom ști niciodată dacă vom avea timp vreodată să reparăm ceva ce din grabă, am stricat astăzi.
Așa că uită-te Bine la ce faci. Și la ce le faci celorlalți. Vezi în inima ta lucrurile care bat acum, ca să nu te pierzi de drum. M-aș bucura ca aici și acum, să vă fi rămas un gând desprins dintre rândurile acestea.
Însă dacă persoana spre care ne poartă pantofii din cutia albastră nu ar mai fi acolo? Dacă la ora 16:00 am ajunge într-un loc gol? Dacă nu am mai auzi ”alo, da”? Dacă nu am mai avea pentru cine să cumpărăm? Dacă planurile pentru diseară s-ar suspenda definitiv? Dacă în bagajul pentru vacanță ar rămâne un singur gând – ce s-a întâmplat cu viața în tot timpul acesta în care am gândit, ne-am grăbit, și ce-am trăit?
Viața. O trăim sau ne lăsăm trăți de ea, cu iluzia că avem timp. Cât de des nu ne spunem că putem să sunăm și mâine prietenul cu care nu am mai vorbit de multă vreme, că săptămâna viitoare poate reușim să mai stam puțin de vorbă cu bunicii sau cu părinții? De parcă mâine sau săptămâna viitoare e undeva la noi în dulap și așteaptă precum perechea de pantofi să fie scoase la purtat.
Nu. Nu avem această certitudine. Numai prezentul poate fi purtat – iar pentru asta ai nevoie să nu te lași purtat la timpul trecut, ori viitor. Pentru că în trecut nu poți fi decât prins, iar în viitor doar pretins. Singurul timp viu este prezentul. Iar altădată, poate însemna.. niciodată.
De ne-am aminti mai des asta, n-ar mai rămâne atâtea promisiuni uitate, vorbe prea la întâmplare aruncate, și am deveni conștienți de cât de responsabili suntem fiecare în parte, de ce așezăm unii în viețile altora.
Noi nu vom ști niciodată dacă vom avea timp vreodată să reparăm ceva ce din grabă, am stricat astăzi.
Așa că uită-te Bine la ce faci. Și la ce le faci celorlalți. Vezi în inima ta lucrurile care bat acum, ca să nu te pierzi de drum. M-aș bucura ca aici și acum, să vă fi rămas un gând desprins dintre rândurile acestea.
de Camelia Capitanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*