De ce omul iubeşte aşa mult pacea dacă el însuși este produsul haosului?

"La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.Şi pământul era netocmit şi gol.  Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor" (Geneza 1-1.2)

"La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.Şi pământul era netocmit şi gol. 

Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor"

(Geneza 1-1.2)

Ştiţi ce mă surprinde? Faptul că trăim într-o societate în care toţi suntem fascinaţi de documentarele de pe Discovery, Naţional Geographic şi recunoaştem toţi incredibila minune a Universului în care trăim, dar pe de altă parte acceptăm inconştient găluşca apariţiei Universului prin întâmplare. Dacă totul e întâmplător atunci întâmplător să fie. Dacă totul e întâmplător atunci totul e permis şi nicio regulă nu stă în picioare.

Cum de nu se naște același om de două ori? Cum de toți oamenii se nasc şi evoluează având aproximativ aceeași statură? De ce nu cresc unii de 5 metri şi alții doar de un metru?

Cum de temperaturile pe Globul pământesc se situează mereu într-o marjă acceptabilă pentru om, care-i permite mereu să supravieţuiască? Cum de omul, care manipulează materia la câteva mii de grade celsius sau câteva zeci de grade cu minus, pentru a crea diferite obiecte, trăieşte într-o lume în care paradoxal temperaturile aerului se păstrează între -50 şi +50? Ce ciudat! E ca şi cum cineva ar avea mereu grijă de noi ca să trăim. Dacă lumea s-a creat întâmplător atunci de ce din întâmplare mâine nu sunt afară 160 de grade Celsius?

Dacă lumea s-a creat întâmplător atunci cum de eu, produsul acestei lumi, pot gândi raţional despre ea că e apărută la întâmplare?

De ce omul iubeşte aşa mult pacea dacă el însuși este produsul haosului?

Dacă lumea aceasta n-are un Creator cum de noi oamenii ne punem întrebarea cine a creat-o?

Cum de circuitul apei în natură este mereu același şi funcționează ca un mecanism perfect de mii de ani? De ce izvoarele nu dau apă murdară? De ce apele curg mereu în același sens?

De ce toată lumea moare?

De ce toți suntem datori cu o moarte şi niciunul nu-şi dorește moarte?

De ce toţi oamenii evoluează de la embrion la omul matur şi niciunul ajuns la bătrâneţe nu evoluează în sens invers, spre tinereţe, spre copilărie şi din nou în starea de embrion? (vezi filmul The Curious Case of Benjamin Button)

De ce percepem toți culorile în același fel?

De ce este nevoie de lumină într-o lume creată întâmplător în întuneric?

De ce mă mustră conştiinţa când fac rău deși nimeni n-a stabilit într-o lume creată la întâmplare ce este rău şi ce este bine?

Dacă suntem aşa de amenințați de meteoriţii care trec pe lângă planeta noastră, cum de nu ne-a lovit niciunul care să ne extermine pe toți?

De ce ştiinţa nu se poate referi decât la general? De ce ştiinţa nu se ocupă de neonul fluorescent de la mine din cameră şi se ocupă de fluorescenţă în genere? Dacă totul ar fi întâmplător n-am putea generaliza, n-am putea studia grupuri de fenomene, comunităţi, obiecte, vietăţi, pentru că nu le-ar lega nimic. Întâmplarea elimină orice principiu, orice lege care caracterizează un set de evenimente, stări, lucruri.

De ce plouă doar cu apă şi nu şi cu acid clorhidric? Pare ciudat nu. Răspunsul e simplu, pentru că norii sunt plini cu apă. Pentru că apa circulă în natură din sol spre atmosferă şi iarăşi spre sol. Dar dacă totul e întâmplător cum de răspunsul vine mereu în urma observării unui fenomen care se repetă cu stricteţe de mii de ani, secundă de secundă.

Dacă întrebările vi se par stupide şi răspunsurile vi se par foarte simple, asta se întâmplă doar pentru că niciunul din fenomenele puse sub interogare, în realitate nu sunt caracterizate de întâmplare.

Dacă cineva ar spune că e stupid să-ţi pui asemenea probleme eu aş răspunde: Mie mi se pare de mii de ori mai stupid să afirmi că Universul s-a creat la întâmplare.

E ca şi cum un posesor de Mercedes-Benz Class S ultimul tip, de 100.000 de euro, vine şi îşi laudă maşina enumerând toate caracteristicile ei tehnice. Iar eu cel care am ascultat tot ce a spus l-aş întreba: „Nu vă supăraţi maşina aceasta ştie să facă omletă?”. Cu siguranţă posesorul maşinii ar fi indignat şi mi-ar spune; „Ce întrebare stupidă. Domnule, tu eşti sănătos?”. Iar eu i-aş răspunde frumos: „Nu vă supăraţi ce este mai stupid: a întreba dacă această minunăţie de maşină cu atâtea dotări face omletă sau a spune că acest automobil s-a creat singur.”

Nicio întrebare nu este stupidă în momentul în care defineşti ca regulă a jocului întâmplarea. Nimic nu mă împiedică să afirm orice, să aştept orice de la cei care mă înconjoară, şi mai ales să cred orice.

Dacă regula jocului vi se pare stupidă, atunci haideţi s-o aplicăm de la început, de la începutul lumii. Dacă vi se pare stupid să întreb orice, atunci haideţi să stabilim că ordinea şi armonia guvernează Universul încă de la facerea lui.

Dacă lumea întreagă poate susţine de mii de ori o minciună agresându-ne, promit să susţin şi eu de mii de ori adevărul.

Aceste întrebări sunt doar începutul. Promit să scriu cel puţin o mie, cu ajutorul Lui Dumnezeu.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, zice psalmistul. Orice om ar trebui să înțeleagă că avem un Creator.

(de Claudiu)

sursa: Analogii dumnezeiesti