joi, 23 ianuarie 2014

Ataşamentele-obstacole în evoluţia ta

‘’Dacă ai o imagine a cum lucrurile trebuie să fie, deja ai setat terenul pentru dezastru’’
 

Mi-amintesc de prima oară când am auzit aceste cuvinte. Am reflectat profund pe marginea lor pentru că toate concepţiile mele despre viaţă s-au răsturnat. Nu puteam să-mi dau seama ce este greşit în a-ţi stabili clar şi précis cum vrei să arate lucrurile în viaţa ta şi mai ales în relaţiile tale. Ce e greşit în a şti până în cel mai mic detaliu ce vrei?

După ceva timp în care am analizat şi am trăit această afirmaţie, am reuşit să văd cu totul diferit lucrurile şi astfel să gust din ce în ce mai puţin dezamăgirea în viaţa mea.

De ce? Pentru că am scăpat de amăgire.

Mulţi dintre oameni merg pe drumul vieţii stabilind précis şi exact cum arată iubitul ideal, slujba ideală, cum arată casa ideală şi dacă cel mai mic detaliu este diferit de imaginea prefabricată, se simt dezamăgiţi.

De-a lungul vremii mi-am dat seama că de extrem de multe ori trăim fie în viitor fie în trecut. Ori regretăm clipele trecute, şi numim acest lucru nostalgie, ori creem în mintea noastră scenarii ale viitorului, cultivând astfel speranţa că îndeplinirea acestor profeţii ne va aduce liniştea şi fericirea. Nici măcar nu mai ştim de unde am împrumutat aceste dorinţe ca lucrurile să fie într-un anumit fel. Se poate să fi privit cu invidie la viaţa prezentată în filme, în reviste, în mass media şi acest lucru să fi născut în mintea noastră dorinţa de a avea şi noi acelaşi lucru. Sau poate că am văzut în jurul nostru oameni care duc un anumit stil de viaţă şi care pare a le aduce multe zâmbete pe faţă şi astfel, am considerat că urmându-le strategia, vom fi şi noi mereu zâmbitori. Aceasta părea a fi reţeta fericirii.

Astfel am pornit la drum la braţ cu inflexibilitatea. Şi acest lucru nu putea să-ţi aducă decât decepţii. Pentru că nu suntem la fel. Pentru că reţeta pe care tu ai proiectat-o în mintea ta şi care s-a potrivit perfect, modelului tău de viaţă, nu are cum să se potrivească exact la fel pentru tine.

Niciodată nu are cum să fie aşa cum tu fantasmezi. Aşteptările tale sunt proiecţiile minţii tale. Ataşamentele de un anumit rezultat te blochează să te extinzi, să evoluezi.

Când spui :

‘’Aşa ar trebui să se comporte un soţ’’, acest lucru reprezintă o condiţionare. Dacă aşa ar trebui să fie, nu vei vedea niciodată cum e. Nu îl vei vedea niciodată aşa cum e, pentru că deja ai în minte doar cum ar trebui să fie. Prin natură trebuie să te extinzi, trebuie să te dezvolţi, să fii flexibil. Nu trebuie doar să faci mai mulţi bani, e important să creşti în înţelepciune. Altfel eşti blocat într-o rutină. Nu acesta este scopul pe care oamenii trebuie să-l aibă în viaţă. O relaţie care a devenit un obicei e o relaţie moartă.

O relaţie trebuie să fie o căutare pentru adevăr. O fiinţă nu ar trebui să trăiască depinzând de o anumită fiinţă umană. Schimbarea este oxigenul uneii ființe umane. De multe ori te miri că partenerul tău pleacă în altă parte. El nu pleacă pentru că acea persoană ar fi mai înţeleaptă, mai frumoasă, mai bună decât tine ci pentru că el are nevoie de acea gură de aer proaspăt. Dacă tu ţi-ai setat targetul doar pentru a-ţi rutiniza viaţa şi a face aceleaşi lucruri mereu, fără dorinţa de a evolua şi a te extinde, mai mult ca sigur el va pleca acolo unde simte că evoluează.

Cea mai ascunsă dorinţă a noastră e evoluţia, indiferent că ştim sau nu ştim, fiinţa noastră caută să se extindă, să evolueze. A fi inflexibil în viaţă şi a te agăţa cu rigiditate de cum crezi că ar trebui să stea lucrurile reprezintă cel mai mare obstacol în calea evoluţiei tale. Lucrurile vin exact atunci când ar trebui să vină, pentru a-ţi oferi ocazia să crești, să evoluezi ca şi suflet.

Acceptă oamenii aşa cum sunt, fără a încerca să-I schimbi pentru că tot ce încerci să schimbi la ei, se află în tine şi nu vrei să accepţi.

Renunţă la ataşamentele tale.

Renunţă la orice idee de a pierde sau a câştiga.

Renunţă la aspiraţiile tale.

Renunţă la ideea de iluminare.

Şi atunci va rămâne
SINELE TĂU adevărat. Acesta este momentul când ţi se deschid ochii adevăraţi. Atunci este momentul în care îţi vei da seama că tot ce ai nevoie apare la momentul oportun. Toate aşteptările şi ataşamentele de rezultat nu-şi au rostul. Tot ceea ce ai nevoie apare spontan şi fără efort exact atunci când ai nevoie de el. Nu trebuie să alergi după nimic. Sunt doar condiţionări. Înţelegerea pură are grijă de absolut tot.

Asta nu înseamnă că nu vei avea acea pornire interioară de a evolua. Dar când aceasta apare ea nu dă naştere aspiraţiilor ego-ului, ea nu caută bogăţiile materiale ci cunoaşte adevărata bogăţie. Când fiinţa ta nu îşi doreşte să aibă mai mult, ci îşi doreşte să fie mai mult, acela va fi momentul în care într-adevăr va avea acces la orice fel de bogăţie.

În cel mai paradoxal mod, atunci când te eliberezi de ataşamentul de rezultate, de ataşamentul de oameni, de ataşamentul de obiecte, ajungi să experimentezi magia vieţii. Acela este momentul în care, în absenţa efortului, cele mai magice şi minunate lucruri apar spontan în viaţa ta atunci când ai nevoie de ele. Atunci când te aştepţi mai puţin, primeşti daruri ale vieţii care te umplu de bucurie şi te înalţă. Nu aş fi crezut vreodată că lucrurile pot fi atât de simple. Nu aş fi crezut vreodată că renunţând la nevoia de siguranţă şi control, poţi ajunge să trăieşti adevărata frumuseţe a vieţii .

E extraordinar să trăieşti fără teamă că ai putea pierde ceva, e extraordinar să realizezi că atunci când te găseşti pe tine, nu mai ai nevoie de absolut nici o siguranţă exterioară. Atunci când accepţi spontaneitatea vieţii şi îţi dai seama că ai deja de când te-ai născut puterea divină să te adaptezi oricărei situaţii, nimic nu îţi mai pare prea greu.

Îmi doresc ca astăzi să-ţi dai seama că tot ceea ce cauţi eşti Tu. Că dincolo de toate iluziile minţii, singurul adevăr care îţi va aduce pacea şi liniştea este înţelegerea a cine eşti cu adevărat. Îmi doresc să păşeşti pe acest drum, al eliberării tale de orice suferinţă.

Nu mă asculta pe mine, nu asculta ceea ce citeşti, nu-i asculta pe cei care îţi vor spune că deţin adevărul suprem, dar te rog ascultă-ţi inima. Ea întotdeauna te va ghida pe drumul întâlnirii cu tine.

Opreşte zgomotul minţii, şi lasă-te condus de inima ta pentru că ea îţi va arăta întotdeauna cărarea potrivită pentru tine.

Nu pot să-ţi spun în câteva vorbe ceea ce o călătorie către tine însăţi poate face. Singurul lucru pe care îl pot face este să-ţi reamintesc că te aşteaptă o întâlnire cu adevărata ta fiinţă.

http://artafeminina.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...