sâmbătă, 25 iunie 2011

Desiderata I



Mergi în pace pe drumul tău, prin larmă şi grabă
Şi aminteşte-ţi că tăcerea este Pace.
Pe cât se poate, fără să-ţi pleci capul
Fii prieten cu semenii tăi; exprimă-ţi adevărul tău.
Cu calm şi limpezime, ascultă-i pe ceilalţi,
Chiar şi pe cei mai plictisitori şi pe cei mai ignoranţi.
Şi ei au ceva de spus.
Fugi de omul cu vocea ridicată şi autoritară;
El păcătuieşte împotriva Duhului.
Nu te compara cu ceilalţi, de teama să nu devii făţarnic
Sau plin de amărăciune.
Căci întotdeauna vei gasi alţii mai buni
Şi alţii mai răi decât tine.
Bucură-te de succesele tale, dar şi de planurile tale.
Iubeşte-ţi munca, oricât ar fi de umilă,
Căci ea este un bun sigur într-o lume nesigură.
Fii înţelept în afaceri, căci lumea este înşelătoare.
Dar să nu uiţi nici că există virtute,
Că mulţi oameni urmăresc un ideal
Şi că eroismul nu este un lucru atât de rar.
Fii tu însuţi şi mai ales nu fi prefăcut în prietenie,
Iar dragostea nu o aborda cu cinism, căci
În ciuda vicisitudinilor şi a dezamăgirilor,
Ea este la fel de plină de viaţă ca şi iarba pe care păşeşti.
Înclină-te în faţa inevitabilei treceri a anilor
Lăsând în urmă, fără regrete, tinereţea şi plăcerile ei.
Să ştii că, pentru a fi tare, trebuie să te pregăteşti,
Dar nu ceda în faţa temerilor himerice
Pe care le zămislesc adeseori oboseala şi singurătatea.
Dincolo de o disciplină plină de înţelepciune,
Fii bun cu tine însuţi.
Şi tu eşti fiul universului, la fel ca arborii şi stelele.
Ai şi tu locul tău. Orice ai crede, este clar
Că Universul îşi vede de drumul lui aşa cum se cuvine.
Fii deci împăcat cu Dumnezeu, oricine ar fi El pentru tine;
Şi oricare ţi-ar fi povara şi aspiraţiile,
În zgomot şi confuzie, păstrează-ţi sufletul în pace.
În pofida necazurilor, a trudei, a visurilor risipite,
Viaţa rămâne frumoasă.
Fii prudent.
Urmăreşte să fii fericit!

 FIŢI BINECUVÂNTAŢI !

Texte descoperite in biserica Sfantul Paul din Baltimore, fiind datate din anul 1693.


3 comentarii:

  1. "Desiderata" a fost scrisa de de Max Ehrmann in 1926
    http://en.wikipedia.org/wiki/Max_Ehrmann


    apetric@live.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc draga Anonim pentru comentariu insa, textul al carui autor faci referire este acesta:
    Desiderata ... Max Ehrmann
    Treci cu calm prin zgomote si graba si adu-ti aminte cum ar putea fi pacea in liniste.

    Pe cat posibil impaca-te bine cu toata lumea, fara a fi insa supus.

    Rosteste-ti adevarul incet si clar si asculta-i pe ceilalti chiar si pe cei plicticosi si pe cei ignoranti caci ai si ei povestea lor.

    Evita persoanele galagioase si agresive, ele sunt insulte aduse spiritului.

    Daca te compari cu ceilalti poti deveni infumurat si acru caci intotdeauna vor fi persoane mai bune si mai rele decat tine.

    Bucura-te atat de realizarile cat si de planurile tale.

    Fii intotdeauna interesat de cariera ta, oricat de umila ar fi; ea e adevarata avere in norocul schimbator al vietii.

    Invata sa fii precaut in afaceri, caci lumea e plina de inselaciune.

    Dar asta sa nu te impiedice sa vezi virtutea acolo unde exista, multe persoane se zbat pentru idealuri inalte si peste tot viata e plina de eroism.

    Fii tu insuti. Si mai ales nu te preface ca tii la cineva.

    Nu fi cinic in iubire, caci ea este perena ca iarba, in fata tuturor desertaciunilor si deziluziilor.

    Aduna cu grija experienta anilor si renunta de bunavoie la tinerete. Intareste-ti spiritul ca sa te apere in fata nenorocirii.

    Dar nu te lasa amagit de iluzii. Multe temeri se nasc din oboseala si singuratate.

    Dincolo de disciplina necesara, fii bland cu tine insuti.

    Esti un copil al universului, asa cum sunt copacii si stelele; ai dreptul sa fii aici.

    Si chiar daca iti este sau nu clar, nu exista nici o indoiala ca universul se desfasoara asa cum trebuie.

    Fii in relatii bune cu Dumnezeu, oricare ar fi forma sub care ti-L imaginezi si oricare ar fi munca si aspiratiile tale, pastreaza-ti sufletul curat in agitatia confuza a vietii.

    Lumea e totusi frumoasa, cu toata perfidiile ei, cu toate inselaciunile si visele ei sfaramate.

    Fii atent. Incearca sa fii fericit.

    <<"Desiderata" este latinescul pentru "lucruri pe care sa ti le doresti"; poemul se pare c-a fost scris de Max Ehrmann in anii 1920, controversa cu "vechea biserica St. Paul, 1692" nefiind inca elucidata. Istoria poemului si a transmiterii lui de la o persoana la alta pana cand i s-a uitat originea este si ea interesanta. Este o scriere placuta si foarte plina de povete actuale, desi a fost scrisa demult, in cu totul alta conjunctura. >>

    Numai bine iti doresc.
    Cu iubire si lumina,
    Daniela


    RăspundețiȘtergere
  3. Si care este diferenta intre cele doua versiuni romanesti? Aceeasi Marie cu o palarie o lecuta asezata diferit :)

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...