sâmbătă, 4 aprilie 2015

Am observat că în ultima vreme tot mai multă lume îşi neglijează sufletul în favoarea problemelor materiale şi a grijilor inspirate de teamă.

Fie ca toate lucrurile să se așeze cum e mai bine.

Vreau să-ţi amintesc că viaţa unui om nu mai e viaţă dacă nu e în echilibru şi că partea sufletească merită la fel de multă grijă şi atenţie ca celelalte aspecte. Nu te amăgi că mâine o să ai timp şi pentru tine, că după ce vei fi împlinit din punct de vedere material atunci te vei ocupa şi de ceea ce contează cu adevărat. S-ar putea ca mâine să fie prea târziu, sau mai bine zis eşti deja în întârziere, ce mai aştepţi?

Am cunoscut oameni care după ce s-au dedicat cu trup şi suflet scopurilor materiale şi după ce au acumulat tot ce îşi doreau, şi-au dat seama că nu asta îi împlineşte, şi-au dat seama că le lipseşte ceva, un gol pe care ei încercau în zadar să-l umple cu bucuriile scurte şi trecătoare oferite de bani.

Oare este nevoie ca fiecare om să experimenteze bogăţia şi sacrificiul pentru bani pentru a-şi da seama că nu asta îl împlineşte? Nu, nu este nevoie. In adâncul tău ştii că ai deja tot ceea ce ai nevoie pentru a fi fericit, deoarece doar acolo se află ceva ce nu ai cum să găseşti în lumea de afară - liniştea interioară.

Criza prin care trece omenirea nu e neapărat financiară, e o criză de iubire şi de compasiune. Am uitat să ne iubim unii pe alţii pentru că am uitat că şi ceilalţi sunt suflete ca şi noi, cu aceleaşi nevoi sufleteşti. Foamea oamenilor nu e doar una de natură fizică, oamenilor le este foame de divin, pentru că într-un fel sau altul fiecare om ştie că natura lui adevărată este una spirituală.

Setea de informaţie nu exprimă altceva decât nevoia de a ne linişti mintea, pentru că dacă mintea nu primeşte ceea ce caută ea nu va înceta niciodată să ne chinuie. Însă nu putem afla liniştea cu mintea, nu e posibil, istoria ne-a arătat de atâtea ori că până în prezent omenirea nu a căutat unde trebuie. Şi atunci de ce ne încăpăţânăm să repetăm istoria?

Scrisoarea mea e ca o rugăciune intensă pe care sufletul tău ţi-o adresează, aceea de a-l asculta, de a-l iubi şi de a-i acorda locul pe care şi-l merită în viaţa ta. În caz contrar, durerea lui nu va trece neobservată şi se va răsfrânge asupra ta şi a celor dragi ţie, fără să înţelegi de ce nu-ţi merg lucrurile şi te vei amăgi că împlinirea unor dorinţe va ţine loc stării de nelinişte pe care ai tot ignorat-o.

Ştiu că e greu, dar indiferent ce te doare acum, indiferent cu ce griji te chinuie mintea, opreşte-te puţin. Opreşte-te şi ridică-te deasupra vieţii tale, ridică-ţi ochii spre cer şi înalţă-te asemenea unei păsări care vrea să-şi vadă de sus cuibul. Priveşte-te cum te zbaţi, pentru ce anume te zbaţi, observă-ţi fricile, încercările, coşmarurile şi, fără a te critica, întreabă-te dacă merită şi dacă nu cumva tocmai din cauza lor nu vedeai soluţia până acum.

Pentru a găsi răspunsul la orice frământare e nevoie să te aşezi pe un alt nivel decât cel în care erai când te-a lovit frâmântarea. De fapt, e nevoie să înveţi să urci sau să zbori, cu efort şi voinţă, cu alte cuvinte să-ţi asculţi sufletul.

Adela Haru @ LifeinBalance.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...