joi, 22 august 2013

Nu e nicio tragedie dacă într-o zi te decizi să stai. Uite așa, pur și simplu.


Să caști ochii în stânga și în dreapta, fără să faci nimic.

Să te minunezi de o vietate micuță care-ți trece pe la picioare și nu se înspăimântă de tine, uriașul din natură.

Să urmărești norii cum se joacă pe cer, transformându-se în palmele vântului pe care tu nu-l simți, dar ei îl primesc pe toată suprafața obrajilor lor și-i modelează cu fiecare clipă care trece.

Să deschizi larg, urechile pentru a asculta cum freamătă viața pe lângă tine, din sute de inimi ,din sute de frunze. Să asculți ...

Să te cocoți pe un scrânciob și să-ți lași picioarele să atârne în aer, ca niște funii uitate la poartă, de bunica, aninate în bătaia zefirului, de uluci. Să-ți urmărești picioarele suspendate ca și cum nu ar fi ale tale și ca și cum nu simți oboseala din ele .

Să te dai în leagăn. Și să-ți auzi râsul de copil sfredelind timpanul timpului, asurzindu-l pentru secunde lungi cât secolele - secolele alea de povești pe care le trăiai seara, înainte de culcare, când mama îți citea un basm iar tu nu te mai aflai în cameră ci în castelul tău de turtă dulce, mușcând din soare puțin câte puțin, ca dintr-o bucată de prăjitură.
Da,da !! ... Îți amintești că pe atunci îți ștergeai cu mâneca colțul gurii ? Ți se prelingea lumina de pe buze, tocmai pe piept ...

Să îți plimbi tălpile prin nisipul fierbinte de la malul mării - simți scoicile cum te înțeapă - și ce ? Oricum nu dor mai rău decât cuvintele pe care a trebuit să le asculți de atâtea ori, nemaifiind copil !
Scoicile înțeapă cu dragoste, nu-i așa ? ...

Să te lași în genunchi în fața mării și să-i șoptești că e frumoasă , aproape la fel de frumoasă ca mămica ta, dar nu chiar așa de blândă. Să-ți fereci gleznele cu valuri calde și să râzi tăcut - ești liberă în închisoarea ta albastră ! ...

Să te urmărești chicotind, cum te cațeri în copaci. Acolo, sus, devii prințesa pădurilor. Fără plete verzi, dar nu contează, oricum porți culoarea scoartei de copac în păr. Și te iei la întrecere cu izvoarele reci și repezi - cine ajunge primul să respire flori de nu-mă-uita ? Bineînțeles că tu, și doar tu împletești cununi din ele și ți le așezi pe frunte, regină a pădurilor, mândră și orgolioasă regină a muntelui .
Adori muntele și el te adoră pe tine. Păstrați secretul logodnei voastre scrijelit neîndemânatic, pe un brad bătrân...
Pădurea îți cunoaște secretele, pădurea te-a învățat să asculți fără să murmuri, pădurea te-a învățat să vorbești cu animalul din tine de câte ori cere impetuos un alt suflet- te-a învățat să dai, nu să iei, pentru că ea mereu ți-a dat și niciodată nu ți-a cerut ...

Da... e bine să te lași într-o zi să nu mai faci nimic. Doar să te întorci în tine și să te revezi cu ochi de copil ...
Nu-i nicio tragedie, oprește-te, pur și simplu, uite așa, fără să faci nimic și să asculți copilăria altora, dansând în horă cu a ta ...

de HElena

Un comentariu:

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...