luni, 15 iulie 2013

Trăgând feeric şi cuminte la acelaşi jug


De-a lungul vremii, am observat cu mirare ce multă lume (mai ales cupluri tinere) se miră când văd tratată căsnicia ca în-jugare în acelaşi arcan. Ca supunere înţeleaptă, sti­mulare a obedienţei pru­dent-eficiente, stru­ni­re a impulsurilor nă­ră­vaşe, smerire de sine şi tandră îngă­du­inţă (re­­ci­proc avan­tajoasă) faţă de firea, opţiunile şi verdic­tele celui cu care ai ales "să-ţi îm­parţi viaţa, la bine şi la rău".
Ei bine, da, viaţa în doi, cu sau fără con­tract marital, înscrierea de bună voie într-o or­bi­tă comunitară, ac­cep­tarea plierii pe măsura şi do­rinţele celuilalt, ajustarea propriilor aşteptări şi capricii în numele înţelegerii odihnitoare (emo­ţionale, spirituale, sexuale, financiare, domes­tice, culinare, turistice, religioase, sportive, ves­ti­mentare ş.a.m.d.), toate acestea dau un gust anume şi o alură specială libertăţii interioare. Pentru că - nu­mai aparent paradoxal - conjugarea maritală nu e nici­de­cum o înjugare propriu-zisă, o renunţare, un început de blazare, dezabuzare, înfrângere, ci, dim­potrivă : eli­be­rare de zgomotul biologic şi capcanele igno­ran­ţei ac­neice, vindecare de fuga-n zece direcţii, aşe­zare a fiin­ţei la casa ei. Orânduială în locul dezor­dinii, fe­cun­ditate în locul secetei devastatoare, eco­no­mie în loc de risipă, evitare de riscuri plus respon­sabilizare, cu­minţire, liniştire.
 

Dragoste cu termen redus

Unii iau căsătoria ca pe un sfârşit, mai mult sau mai puţin o con-damnare. După rătăcirea insaţiabil auto­chel­tuitoare pe mările vieţii, printre plăceri şi ratări, vine vremea să te "retragi la casa ta", să "intri în rândul lumii". Cu alte cuvinte, să te limitezi, să te cenzurezi, să te înjumătăţeşti de dragul... jumătăţii cu care ai ales să-ţi imparţi destinul. Dar aşa ceva înseamnă nu doar un sfârşit, ci, deopotrivă, un nou început ! Ceea ce pare claustrare, prizonierat de bu­năvoie, este în fapt o eli­berare. Şi o împlinire prin dăruirea de sine.
Aşa stând lucrurile, e limpede că, trăgând amân­doi în acelaşi jug, "cale lungă/să ne-ajungă", cum se zice-n basme, drumul către casă va fi împănat cu ne­prevăzut, cu greutăţi, întâmplări, impulsuri contrare, fatalmente cu un hăis-cea menit a ţine cumpăna, centrul, direcţia înţeleaptă. E-n firea lucrurilor şi a omului ca forfota senzorială a începutului să lase, mai încet sau mai iute, un loc tot mai generos raţiunii, calculului prudent, relativizând puseurile absolutiste. Eros devine Agapé, fizicul descoperă metafizica, aşteptările vizează tot mai accentuat etajele, şi nu pivniţa făpturii, în vreme ce rotirile ameţitoare, iresponsabilitatea hedonistă, hip­no­za senzuală şi dulcele (ori agasantul) infantilism ce­dea­ză irepresibil în faţa prieteniei tandre, a complicităţii ghiduşe, a acelui tip cu totul special de confort şi pli­nătate care este singurătatea în doi.
Fiind vorba de un foc, de un cămin, totul e cu ce întreţii combustia. Adică să dublezi sentimentele cu idei şi trăiri estetice. Să căptuşeşti cu emoţii şi reflexi­vitate zvâcnirile instinctuale. Să pui dialogul cultural la paritate cu ludicul corporal. Să infuzezi permanent creativitate în tot ce este ameninţat de rutină, adică de ruginire. Şi să cultivi imprevizibilul (fie suav, fie "săl­batic") în locul oboselii, lehamitei şi resemnării, ca să nu mai vorbim de sila reciprocă. Pe scurt: să descoperi periodic ceva nou în tine şi-n celălalt. Să te surprinzi cu fervoare şi să şochezi plăcut. Cultura, viaţa artistică rit­mică şi intensă, un cerc de prieteni periodic şi subtil îm­prospătat, hobby-urile cât mai variate şi "narco­tizant" prac­ticate sunt un leac infailibil împotriva ago­niei con­jugale.


Casă de piatră vă doresc şi mulţi ani fericiţi!

de Dan C. MIHĂILESCU

Un comentariu:

  1. Multumesc!...este din suflet.Deja e ca un cliseu, dar este din suflet.

    RăspundețiȘtergere

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...