joi, 28 februarie 2013

Povestea curcubeului


Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită.

Verdele spuse: “Uitaţi-vă la iarbă, frunze şi copaci. În mod evident vedeţi şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieţii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: “Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit.”

Portocaliul începu să se laude: ” Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci când portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.”

Ei bine, roşul începu să strige: “Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii.”

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperială şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii.”

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: “Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară.”

Argumentările au continuat, fiecare culoare în parte laudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic lumină cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frică şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlalte. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, fiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. “De acum încolo”, zise ploaia, “când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curăţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Când apare, ţineţi minte că fiecare dintre voi este special.

Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur!

autor necunoscut
sursa http://momenteinviata.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...