miercuri, 6 februarie 2013

Iată!


Când doi oameni îşi tămăduiesc rănile făcute de alţii şi nu se rănesc unul pe altul cu nici un preţ, când doi oameni zâmbesc senini indiferent ce li se întâmplă ştiind că nici timpul nici spaţiul nu îi pot despărţi, când doi oameni sunt mereu împreună în inima Lui Dumnezeu, când doi oameni simt că lumina născută între ei poate hrăni toată bucuria lumii, când doi oameni văd frumosul oriunde ar privi…

Când doi oameni nu se tem că ceva le-ar putea umbri frunţile, când doi oameni au un vis pe care îl hrănesc împreună cu aceeaşi speranţă, când doi oameni pot muta munţii cu puterea iubirii lor, dar aleg să îi urce şi să îi coboare împreună, când doi oameni ştiu puterea de netăgăduit a Cuvântului şi învaţă să tacă privindu-se în ochi, când doi oameni au tot ceea ce au nevoie, doar pentru că respiră unul prin altul odată cu tot universul, când doi oameni ştiu că puterea iubirii poate vindeca lumea de tot frigul şi răul, când doi oameni se rostesc unul pe altul ca pe un singur suflet în două trupuri, când doi oameni uită de tot ceea ce îi împiedică să fie îngeri şi sunt pur şi simplu…

Dumnezeu zâmbeşte şi spune:Iată Chipul şi Asemănarea Noastră!

sursa:astrosofia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...