duminică, 17 februarie 2013

Povestea sufletului tău

A venit vremea pentru o scurtă pauză.
INSPIRĂ, EXPIRĂ
Simte aerul cum te împrospătează.
INSPIRĂ, EXPIRĂ
Fă sonorul gândurilor mai încet.
INSPIRĂ, EXPIRĂ
Închide-ţi ochii şi lasă liniştea să-ţi inunde sufletul.
INSPIRĂ, EXPIRĂ
Zâmbeşte.
INSPIRĂ, EXPIRĂ
În aceste momente eşti atât de aproape de esenţa ta adevărată.
Ai ajuns… ACASĂ.

De aici, acum, imaginează-ţi o bilă jucăuşă, gata să exploreze o lume nemărginită, plină de culoare, un mister în desfăşurare. Ea sare, se rostogoleşte, se aruncă în gol… dar ştie că va ateriza la final în siguranţă. Ce mai… super energie…super bucurie…

Dar în această, la-nceput absolut minunată peripeţie, încep să apară, rând pe rând şi tot mai des, reguli de aşa DA şi aşa NU, pedepse pentru îndrăzneţele explorări nereuşite, modele de cum ar fi mai bine, taxări pentru că vezi Doamne eşti diferită de toate celelalte şi bineînţeles, responabilităţi şi reţete pentru buna şi confortabila supravieţuire.

Povestea noastră nu se-ncheie aici. Toate acestea au determinat ridicarea unor ziduri de apărare. Dacă te uiţi de aproape vei vedea că ele sunt construite din frici, ură, resentimente, vinovăţie, ruşine, neîncredere. Ceea ce părea o lume plină de culoare, taman bună pentru explorare, acum pare mai degrabă a fi o mare ameninţare. Iar nemărginirea-i de la început este îngrădită de multele ziduri aşa zise protectoare.

Încet şi sigur, cu fiecare zi ce trece, bila uită de menirea ei… de ceea ce poate să facă… că doar nu mai e în acea lume minunată. Aşadar iat-o după o vreme… ce mai bosumflare… ce mai apăsare!

Dar de-ar şti ea adevărul adevărat, că nu lumea s-a schimbat, ci doar s-a sufocat de prea multele şi prea înaltele ziduri pentru propria siguranţă ridicate…

Dacă e isteaţă, curajoasă şi hotărâtă le-ar putea spulbera pe toate cu o dinamită....cu IUBIRE. Dar, şi de ar lua-o mai încetişor, şi s-ar ocupa de fiecare zid în parte, tot ar redescoperi bucuria… energia…culoarea…nemărginirea!

Te-ai prins, nu-i aşa? Nu e o poveste despre o bilă oarecare, este povestea sufletului tău şi al meu, iar zidurile sunt opera noastră. Mai mult nu mai are sens să o lungim. Fiecare dintre noi ştim în adâncul fiinţei noastre ce avem de făcut. Ne trebuie doar să ne acordăm permisiunea de a o face!

Relaxează-te! Savurează cu toată fiinţa ta aceste momente. Lasă-le să te încarce cu energia şi motivaţia de care ai atât de multă nevoie.

carmen@ozibuna.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...