Se numește tulburare de personalitate narcisică, tocmai am ieșit dintr-o astfel de relație... cu răni sufletești destul de serioase!
De câte ori nu am auzit pe cineva apropiat povestindu-ne cu durere în suflet despre necazurile din relația sa? Să ne prezinte un partener(ă) care, pe de o parte, sună în fiecare zi, iar pe de altă parte, dispare timp de o săptămână?
Unul este alături de celălalt și îi acoperă toate nevoile, dar, în același timp, este complet indiferent(ă) la ceea ce i se întâmplă. Rece și fierbinte în același timp, aproape și departe, în interiorul și în afara relației.
Rezultatul îl vedem în fața noastră în fiecare zi.
O persoană tristă de opt ori din zece. O persoană care suferă în permanență, care rămâne descoperită, despre care toți cei din jur cred că și-a pierdut mințile și orice urmă de demnitate dar care, din păcate, încă mai rămâne în relație!
Și viața continuă și lucrurile se schimbă, dar doar pentru o vreme. Pentru o zi sau două, vedem această persoană că se descurcă mai bine și apoi ajunge în același punct de cotitură. Și întrebarea este aceasta: de ce nu mergi mai departe și preferi să rămâi în aceeași relație după atâta suferință?
Răspunsurile sunt aproape întotdeauna aceleași.
„Pentru că îl/o iubesc”, „pentru că în adâncul sufletului meu cred că mă iubește la fel de mult ca mine”, „pentru că sunt sigur(ă) că mă iubește dar nu știe să arate”, etc. Dar cum poți iubi o persoană care îți face viața dificilă? Ce nu poate concepe biata ta minte?
Nu poți să accepți că o persoană nu va mai fi cu tine, când, de fapt, acea persoană nu este astăzi aici! Preferi să crezi că îți va da stelele de pe cer poimâine, dar nu îți dă o simplă îmbrățișare chiar acum!
Nu poți spera la un basm care este la kilometri distanță de realitate!
Recunoaste. Unul este motivul care nu te lasă să spui “nu” unei relații care te chinuie și “da” unei vieți pe care o meriți, este stima ta de sine scăzută. Cea care te ține captiv(ă) într-o relație care practic te ucide încet. Te deprimă și te slăbește, zi de zi.
Ți-e teamă de respingere și abandon dar le experimentezi în fiecare zi. Te temi de necunoscut, de ziua de mâine, în timp ce, fiind în relație, experimentezi aceeași anxietate sau chiar mai mare, neștiind dacă a doua zi dimineață va mai fi alături de tine, dacă vei primi un telefon de la el/ea sau dacă va pleca pentru două zile, fără să vorbească cu tine.
Țipi în mod constant și te plângi de comportamentul lui/ei rău, dar nu faci nimic pentru a-l schimba. Chiar crezi că nu meriți mai bine? Răspunsul tău este “nu”? Pentru că dacă ai crede că ceea ce meriți este departe de ceea ce ai, deja ai fi căutat binele. L-ai fi găsit deja și l-ai fi revendicat.
Dar tu tot rămâi acolo. Poate pentru că maltratarea și comportamentul rău pe care îl primești a devenit acum un obicei. A devenit o rutină pe care nu vrei să o deranjezi, pe care ți-e frică să o schimbi, tocmai pentru că te temi de necunoscut.
Nici nu ți-ai dat seama că de ceea ce îți este frică, deja trăiești! Pur și simplu refuzi să-l vezi.
Deci, ai tot dreptul să alegi să rămâi. Ai tot dreptul să te rănești și să te umilești. Dar încetează să plângi și să te mai plângi. Nu te mai plânge că nu ești bun(ă) în această relație și, în sfârșit, încetează să-i amețești pe cei din jur.
Ești o persoană liberă, ai alegerile tale și una dintre ele este relația ta. Deci, susține-ți alegerile făcute, deoarece sunt ale tale. Până la urmă, tu ești cel/cea care te subestimezi, jucând rolul victimei. Doar că acest rol, nu ți se potrivește și îl iei des în viața ta.
Totuși, dacă ceva din ceea ce ai citit te-a atins chiar și puțin, dacă chiar crezi că meriți ceva mai bun, să știi că niciodată nu este prea târziu. Tot ce trebuie să faci este să te ridici și să acționezi! Ia-ți viața în mâini și ia-o de la capăt. Repornește. Începe să ai grijă de tine.
Sunt aproape sigur că oamenii care rămân blocați în astfel de relații nu își iau timp pentru ei înșiși.
Nu îi acordă prea multă atenție propriei persoane, tocmai pentru că acordă toată atenția sa pentru a-i oferi bucurie celuilalt, astfel încât să-i demonstreze constant că merită să rămână alături de el/ea. Așa că, acordă-ți toată atenția, așa cum i-ai acordat-o de atâta timp persoanei care nu a apreciat-o. Și imediat vei vedea că totul se schimbă.
Vei vedea zâmbetul formându-se din nou pe chipul tău și cheful de viață revenind la tine. Dacă nu ai grijă de tine, nimeni altcineva nu o va face.
Sinele tău te va răsplăti imediat.
Încrederea ta va crește. Te vei simți puternic(ă) și, poate, pentru prima dată, fericit(ă). Pentru că doar vei avea grijă de tine. Meriți să fii îngrijit(ă) de tine mai mult decât oricine altcineva.
Oferă-i dragoste acelui copil mic din tine, care are atâta nevoie de ea. Și atunci vei vedea că se întâmplă ceva magic. Îi vei vedea îmbrățișarea devenind uriașă. Atât de mult, încât te vei putea cocoța în ea.
Atunci, cu siguranță, nu va mai fi nevoie să plătești pentru îmbrățișări, sau să cerșești dragoste și mângâieri. Ți-ai oferit ceea ce trebuia să fie umplut și, ca persoană matură și plină, vei atrage un/o partener(ă) similar(ă) în viața ta.
Pe cineva căreia nu-i vei cere să-ți umple golurile, nici el/ea nu îți va cere să i le umpli pe ale lui/ei, ci veți fi oameni plini și compleți, vă veți oferi unii altora bucăți frumoase din voi.
Asta merită fiecare dintre noi și asta trebuie să avem în viața noastră. Și eu, și tu și noi toți.
Cineva este gata să ți le ofere. Rămâi cu ochii deschiși să-i întâlnești pe ai celuilalt.
Un înțelept a scris undeva că relațiile trebuie să curgă fără efort de ambele părți. Dacă trebuie să le împingem iar și iar, să ne blocăm, să le împingem din nou și să le dăm din cale, mai bine să le așezăm la înălțimea unei stânci, unde doar acolo este sigur că se vor rostogoli confortabil.
Probabil, pentru că acolo le este locul. Pe stâncă! Împreună cu orice altceva inutil din viața noastră.
sursa: https://www.chrisoliver.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*