joi, 24 martie 2022

Conexiunea, prețuirea și contribuția – temelia relațiilor iubitoare


Relațiile iubitoare se bazează pe valori! Am mai scris asta și mă simt nevoit să o repet până când lucrurile astea vor intra în ADN-ul nostru.


Relațiile iubitoare nu se pot baza doar pe pasiune și emoții. Dacă ar fi așa, am ajunge, mai devreme sau mai târziu, la balamuc.

De ce? Pentru că și pasiunea/ dorința, dar și emoțiile sunt oscilante. Niciodată nu pot fi liniare.
Ăsta este și motivul pentru care unii ajung să spună ‘te-ai schimbat’ sau ‘nu mai ești cel/cea de care m-am îndrăgostit’. În momentul în care apar schimbările – și apar, în mod inevitabil -valorile sunt cele care mențin relația pe un drum firesc.

Care sunt valorile bune pentru orice relație?

Așa cum scrie Russ Harris în cartea sa – ‘Acționează cu dragoste’, valorile sunt: acceptarea, compasiunea, grija, conexiunea, contribuția, corectitudinea, bunătatea, respectul, onestitatea, integritatea, încrederea.

Sigur, toate astea sună bine pe hârtie, însă ce facem cu practica? Aparent, cel puțin pe Facebook, toți suntem campioni ai valorilor bune pentru relații, numai că, în viața de zi cu zi, lucrurile nu arată tocmai așa.

De ce? Pentru că educație! Haideți să admitem faptul că educația noastră în materie de relații este 0. Așa că și la nivelul valorilor fundamentale este cumva firesc să existe probleme.

Să luăm spre exemplu contribuția! Oare câți dintre noi și-au pus vreodată problema: băi frate, eu cum contribui la propria relație? Concret! Nu cu vrăjeli. Câți?

De multe ori, ajungem să greșim omițând propria contribuție în relații. Și ce facem? Dăm vina pe partener/ă.

Revenind la Harris, el susține că toată lista de valori bune pentru relații poate fi redusă la 3: conexiunea, prețuirea și contribuția. Interesant! Dacă așternem aceste 3 valori peste definiția iubirii dată de Sternberg – pasiune, intimitate, angajament; obținem o structură extrem de puternică.

‘Dacă e important pentru tine să fii conectat profund, intim și complet cu partenerul tău, dacă îți pasă cu adevărat de sentimentele, fericirea și vitalitatea partenerului, dacă vrei cu adevărat să contribui la sănătatea, bunăstarea și calitatea vieții partenerului tău, atunci toate celelalte valori de pe lista vor urma natural. Prețuirea, conexiunea și contribuția sunt temeiurile iubirii, căldurii și intimității, așa că, dacă există o lipsă semnificativă de valori în aceste arii, relația ta se va usca, nu va înflori normal’, scrie Russ Harris în cartea sa.

Cum se manifestă cele trei?

Cam așa:
Conexiunea: ‘vreau să fiu intim și apropiat de partenerul meu;, ‘vreau să îl văd și să-i permit și lui mereu să mă vadă’.
Prețuirea: ‘vreau să fiu acolo pentru partenera mea’, ‘vreau să o sprijin si să o ajut’, ‘vreau să îi arăt că e importantă pentru mine’, ‘vreau să acționez cu iubire, bunătate și compasiune față de ea’.
Contribuția: ‘vreau să îi dau partenerului tot ce pot ca să îl ajut în viata’, ‘vreau să îi fiu de folos’.

Harris încheie superb: ‘Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă te-ai armoniza cu valorile tale referitoare la prețuire, conexiune și contribuție oricând apare un conflict sau o tensiune în relația ta? Imaginează-ți că ai folosi prețuirea, bunătatea și respectul că fundație oricând discuți despre probleme‘.

Oare cum ar fi?

Ca o concluzie, cred că ar trebui să începem să ne punem mai des întrebări. Iată câteva exemple: ce fel de partener caut?, ce fel de partener vreau să fiu?, ce fel de caracter vreau să construiesc?, ce fel de relație îmi doresc?, cine vreau sa fiu în relație?

E? Cum ar fi dacă am începe să ne întrebăm mai des anumite lucruri? Cred că răspunsurile ne-ar putea lumina în multe momente!

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...