marți, 9 iunie 2020

Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari.


Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care se întâmplă pe neașteptate, spontan. Cele mai frumoase fotografii sunt instantaneele. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le-ai făcut fără să le plănuiești. Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari. Pur și simplu se întâmplă. Nu când ne dorim noi să se întâmple, ci atunci când le vine vremea sau când avem cea mai mare nevoie.

Ai încredere că viața ți-a pregătit ceva bun. Chiar dacă uneori e grea și îți dă bătăi de cap, de suflet. Avem nevoie și de momente mai puțin plăcute, uneori pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne ancora mai bine în realitate, alteori pentru a ne da unele lecții de care avem nevoie pentru a fi fericiți. Câteodată pentru că suntem oameni și avem datorii de plătit, iar altădată pentru că avem nevoie să știm să apreciem mai mult lucrurile frumoase care ne sunt oferite sau oamenii minunați pe care îi avem ori îi vom avea alături.

Câteva dezamăgiri, câteva zile proaste sau acei câțiva oameni care te-au rănit nu înseamnă că viața nu e frumoasă sau că nu merită trăită din plin. Faptul că nu ți s-au îndeplinit toate dorințele atunci când ai vrut nu înseamnă că nu meriți sau că nu se vor împlini când va fi timpul lor. La fel cum unele așteptări prelungite care par a dura la nesfârșit nu sunt neapărat infinite.

Uneori, în foarte puțin timp se poate întâmpla ceea ce nu ți s-a întâmplat o viață întreagă. Poți întâlni în câteva minute oameni minunați care par hotărâți să îți aducă fericirea după ce mult timp ai așteptat ca ea să îți fie oferită de cei care au refuzat cu vehemență să o facă, fie pentru că nu au vrut, fie pentru că nu au putut.

Cele mai frumoase iubiri sunt acelea care se întâmplă pe neașteptate, spontan. Cele mai frumoase fotografii sunt instantaneele. Cele mai frumoase amintiri sunt cele pe care ți le-ai făcut fără să le plănuiești. Cele mai frumoase lucruri care ni se întâmplă în viață nu au nevoie de așteptări, premeditare sau speranțe prea mari. Pur și simplu se întâmplă. Nu când ne dorim noi să se întâmple, ci atunci când le vine vremea sau când avem cea mai mare nevoie. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...